ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2020

Ședința publică din data de 24 februarie 2020

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.10.2016, sub nr. de dosar x/2016, reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat: anularea parțială a Deciziei 1845/13.09.2016 în ceea ce privește respingerea cererii de plată cu privire la suma de 1010,5 RON; obligarea pârâtului la plata sumei de 1010,5 RON, cu titlu de prejudiciu neachitat; obligarea pârâtului la plata sumei de 1366,85 RON reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate la suma de 6157 RON, pentru perioada 17.01.2016 (data scadenței) - 28.04.2016 (data pronunțării definitive a falimentului B. SA); precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 433 din 14 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 433 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. prin care a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii contestației sale.

În susținerea cererii de recurs recurentul-reclamant a apreciat că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1196 C. civ.. Acesta a afirmă că a acceptat o ofertă de despăgubire remisă chiar de către un reprezentant al pârâtei, iar această ofertă a devenit obligatorie pentru pârâtă în temeiul art. 1270 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant afirmă că prin hotărârea instanței de fond a fost pus în situația de a accepta o sumă de bani, diminuată față de cea oferită inițial și asupra cărei își exprimase deja acordul.

În drept, criticile aduse de reclamant sentinței recurate se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraților a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 s-a fixat inițial termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 10 martie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare al Asigurațiloe sub nr. x/10.02.2016, recurentul-reclamant a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile pârâtului cu suma de 6.157 de RON .

Prin Decizia nr. 1845/13.09.2016, intimatul-pârât a admis cererea de plată pentru suma de 5.147 de RON, dispunând respingerea acesteia în rest. Diferența a fost determinată de valoarea diferită de piață a autoturismului, stabilită de pârâtă pe baza sistemului Audatex la 6.892 de RON.

În analiza criticilor recurentului-reclamant, instanța de recurs apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, această în mod corect arătând în considerentele sentinței recurate că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 Fondul de Garantare al Asiguraților nu se subrogă în obligațiile societății de asigurare aflată în faliment.

Totodată având în vedere criticile recurentului-reclamant conform cărora instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea greșită a legii respectiv a dispozițiilor art. 1196 din C. civ., deoarece acesta a acceptat o ofertă de despăgubire făcută de un reprezentant al Fodnului de Garantare, Înalta Curte apreciază că este o critică neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (3) și (4) din Legea nr. 213/2015 conform cărora:,,(3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență.

(4) Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare." Și cu prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 conform cărora "competența exclusivă pentru acceptarea sumelor la plată aparține Comisiei Speciale constituite la nivelul Fondului" critica recurentului nu este fondată.

Instanța de recurs apreciază de asemenea că instanța de fond în mod corect a efectuat analiza sumelor solicitate de reclamant cu titlu de penalități de întârziere. În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale." Așadar se constată că anterior rămânerii definitive a hotărârii de intrare în faliment a societății de asigurare, în sarcina Fondului de Garantare al Asiguraților nu survine obligația de plată a penalităților de întârziere, deoarece legea are în vedere doar obligațiile acestei instituții odată cu data rămânerii definitive a hotărârii de intrare în faliment.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant subscrise motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 433 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2020.