ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 492/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 310 din 6 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2008, s-a constatat nulitatea cererii de recurs declarată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 80 din 19 septembrie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul Biroul Individual Executor Judecătoresc B., conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865.

În fundamentarea acestei decizii, s-a reținut, în esență, că nu au fost respectate dispozițiile art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora, "orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților …" .

S-a arătat că la data de 19 octombrie 2017 recurentul A. a înaintat, spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, o cerere de recurs care este, de fapt, o fișă generată de sistemul Ecris ce privește informațiile generale referitoare la dosarul nr. x/2008, asupra căruia autorul căii de atac a făcut unele mențiuni, care însă nu pot fi calificate a reprezenta motive de recurs sau o dezvoltarea a acestora, în sensul celor statuate de art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Prin urmare, s-a constatat că în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici care să vizeze decizia atacată, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Suceava și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Împotriva deciziei nr. 310 din 6 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2008, la data de 11 februarie 2020, s-a formulat o cale de atac, înregistrată pe rolul aceleiași secții ca fiind contestație în anulare, conform rezoluției din data de 12 februarie 2020.

În concret, s-au depus fișe generate de sistemul Ecris ce privesc informațiile generale referitoare la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Suceava, dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel Suceava și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Suceava, în cuprinsul cărora au fost inserate mențiuni ale autorului căii de atac.

Analizând cu prioritate condițiile privind regularitatea formulării cererii de contestație în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 112 și art. 133 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Dispozițiile legale care reglementează contestația în anulare sunt de strictă interpretare și aplicare, atât în privința condițiilor de admisibilitate, cât și în privința motivelor de exercitare a acestei căi de atac.

Verificând regularitatea sesizării instanței, se constată că potrivit dispozițiilor art. 112 din C. proc. civ. de la 1865 cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, arătarea motivelor de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază.

Caracterul imperativ al cerinței anterior menționate rezultă din dispozițiile art. 133 alin. (1) din același cod care sancționează cu nulitatea cererea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Întrucât este vorba de norme de drept comun, acestea sunt aplicabile, atât căilor de atac de reformare, cât și căilor de atac în retractare.

Aplicând aceste dispoziții legale în materia contestației în anulare, se constată că indicarea și dezvoltarea motivelor contestației în anulare reprezintă o cerință obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească cererea de contestație în anulare, cerință a cărei nerespectare conduce la imposibilitatea instanței de retractare de a analiza cererea cu care a fost învestită.

Verificând cerințele formale ale actului de sesizare a instanței, se constată că în cuprinsul cererii de contestație în anulare formulate în prezenta cauză nu pot fi identificate motive care să poată fi încadrate în cazurile de contestație în anulare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 317 alin. (1) și art. 318 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Din modul în care a fost redactată calea de atac, rezultă că aceasta nu îndeplinește cerința imperativă impusă de dispozițiile art. 112 din C. proc. civ. de la 1865 privitoare la motivarea cererii.

Astfel, caracterul nestructurat al cererii de contestație în anulare formulate în prezenta cauză determină imposibilitatea instanței supreme de a stabili limitele învestirii sale.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor legale anterior evocate, care sancționează cu nulitatea cererea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, se constată că prezenta cerere de contestație în anulare formulată de contestator nu îndeplinește cerințele formale impuse de lege pentru validitatea sa.

Prin urmare, având în vedere că autorul căii de atac nu s-a conformat obligației legale de a formula o cerere de contestație în anulare care să cuprindă toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 112 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 133 alin. (1) din același act normativ și să anuleze, ca informă, cererea de contestație în anulare formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca informă cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 310 din 6 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2021.