Decizia nr. 21/2018 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 1922/1/2018

Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.” II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea s-a făcut de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ataşându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudenţă relevantă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii

Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000: „Art. 56. – (1) Asociaţia se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: a) când scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrară ordinii publice; b) când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) când asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit; d) când asociaţia a devenit insolvabilă; e) în cazul prevăzut la art. 14. (2) Instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul.” „Art. 83. – (1) Asociaţiile şi fundaţiile constituite, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, în condiţiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) îşi păstrează personalitatea juridică legal dobândită. Acestor asociaţii şi fundaţii li se aplică, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, regimul juridic prevăzut de aceasta.” „Art. 86. – Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.”

Legea nr. 77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, cu modificările şi completările ulterioare, în continuare Legea nr. 77/1994, act normativ abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997: „Art. 39. – Asociaţia se dizolvă în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor şi distribuirea tuturor acţiunilor către membrii asociaţiei. În acest caz, la propunerea consiliului de administraţie, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociaţiei; b) când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală va putea hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce a stabilit, cu Fondul Proprietăţii de Stat şi cu ceilalţi creditori, modalităţile de stingere a datoriilor faţă de aceştia.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997: „Art. 16. – (1) Pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acţiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, salariaţii, membrii consiliului de administraţie sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociaţii potrivit prevederilor prezentei secţiuni. (2) Asociaţia este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute la alineatul precedent, în scopul dobândirii de acţiuni emise de societăţile comerciale. (3) În cadrul unei societăţi comerciale se pot constitui una sau mai multe asociaţii, formate, după caz, din: a) salariaţi ai respectivei societăţi comerciale şi/sau pensionari cu ultimul loc de muncă la aceasta; b) membrii consiliului de administraţie şi salariaţi.” „Art. 18. – Procedura de constituire şi de lichidare a unei asociaţii, structura acesteia, drepturile şi obligaţiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924, iar raporturile dintre o asociaţie şi societatea comercială în cadrul căreia se înfiinţează aceasta se reglementează prin hotărâre a Guvernului.” „Art. 23. – Asociaţia se dizolvă în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acţiunile au fost distribuite membrilor asociaţiei; b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociaţiei va putea hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce a stabilit, împreună cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi cu ceilalţi creditori, modalităţile de stingere a datoriilor, după caz.” IV. Orientările jurisprudenţiale divergente

În cadrul acţiunilor formulate de creditori ai asociaţiilor de tip Programul acţionarilor salariaţi (P.A.S.) pentru dizolvarea, pe cale judecătorească a acestor asociaţii, pentru motivul insolvabilităţii, instanţele de judecată au adoptat soluţii diferite, după cum urmează: I. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile cu titlu de drept comun şi asociaţilor de tip P.A.S. înfiinţate în temeiul Legii nr. 77/1994 sau, după caz, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1999, astfel încât şi aceste asociaţii pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate în situaţia când au devenit insolvabile. II. Într-o a doua orientare a practicii, s-a considerat dimpotrivă că, deşi Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia constituirii, organizării, funcţionării, dizolvării şi radierii asociaţiilor şi fundaţiilor, în ceea ce priveşte dizolvarea asociaţiilor de tip P.A.S. există reglementări speciale, care se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant, astfel încât creditorii acestora nu pot cere dizolvarea asociaţiei pe cale judecătorească, pentru motivul insolvabilităţii acesteia. Astfel, potrivit art. 39 din Legea nr. 77/1994 (în prezent abrogată) asociaţia se putea dizolva în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor şi distribuirea tuturor acţiunilor către membrii asociaţiei. În acest caz, la propunerea consiliului de administraţie, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociaţiei; b) când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală va putea hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce a stabilit cu Fondul Proprietăţii de Stat şi cu ceilalţi creditori modalităţile de stingere a datoriilor faţă de aceştia. Legea nr. 77/1994 a fost abrogată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, care, în art. 23, prevede că: „Asociaţia se dizolvă în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acţiunile au fost distribuite membrilor asociaţiei; b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociaţiei va putea hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce a stabilit, împreună cu Fondul Proprietăţii de Stat şi cu ceilalţi creditori, modalităţile de stingere a datoriilor, după caz.” Prin urmare, dat fiind specificul acestor asociaţii, legea a prevăzut, în mod expres, cazurile în care se pot dizolva, nefiind, prin urmare, aplicabile prevederile din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, dreptul comun în materie. Aceste asociaţii prezintă particularităţi faţă de cele obişnuite, în sensul că obiectul lor de activitate are valenţe lucrative, iar asociaţii urmăresc să dobândească acţiuni ale unor societăţi comerciale. De aceea, legea prevede cazuri speciale de dizolvare. Totodată, s-a arătat că, faţă de prevederile art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, numai procedura de constituire şi lichidare a unei astfel de asociaţii va fi guvernată de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, nu şi cea a dizolvării, unde există prevederi speciale. În plus, dispoziţiile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 nu constituie prevederi legale contrare celor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 care să poată fi considerate abrogate implicit în temeiul art. 86 al acestui din urmă act normativ, întrucât doar prevederile referitoare la constituire şi lichidare din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile unei asemenea asociaţii, nu şi cele referitoare la dizolvare. Dizolvarea rămâne guvernată de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997. Raporturile dintre reglementarea generală în materie, reprezentată în trecut de Legea nr. 21/1924 şi, în prezent, de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi reglementarea specială cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 sunt expuse în art. 18 din această din urmă ordonanţă, text potrivit căruia procedura de constituire şi lichidare a unei asociaţii, structura acesteia, drepturile şi obligaţiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924 (în prezent Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000). V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 397 din 24 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 mai 2007, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, iar prin deciziile nr. 1.383 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009, 593 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, şi 354 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 56 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.

În ceea ce priveşte Legea nr. 77/1994, prin Decizia nr. 85 din 27 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994, s-au respins obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Curtea Supremă de Justiţie cu privire la constituţionalitatea Legii privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează. VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

Titularul sesizării a apreciat că, în interpretarea art. 55 alin. (1) lit. b) şi d) şi art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 prin raportare la dispoziţiile art. 18 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, asociaţiile de tip P.A.S. pot fi dizolvate pe cale judecătorească pentru insolvabilitate în temeiul dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că, analizând comparativ cazurile de dizolvare din legile speciale – Legea nr. 77/1994, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 – şi cazurile de dizolvare din legea generală – Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 – se poate observa cu uşurinţă că cele dintâi conţin dispoziţii derogatorii de la dreptul comun doar în ceea ce priveşte cazurile de dizolvare de drept a asociaţiei, în considerarea specificului asociaţiilor de tip P.A.S. subsumat principiului specializării capacităţii lor de folosinţă.

Astfel, dacă în mod normal o asociaţie obişnuită poate fi dizolvată de drept atunci când şi-a realizat scopul pentru care a fost constituită [art. 55 alin. (1) lit. b) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000], în cazul asociaţiilor de tip P.A.S., chiar dacă scopul constând în dobândirea de acţiuni emise de societăţile comerciale a fost atins, dizolvarea de drept nu va interveni decât în urma constatării „că toate datoriile au fost plătite, iar acţiunile au fost distribuite membrilor asociaţiei”, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 23 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997. Cu alte cuvinte, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni cu Fondul Proprietăţii de Stat, asociaţia P.A.S. a plătit către acesta preţul acţiunilor achiziţionate, iar acestea au fost distribuite membrilor asociaţiei.

În mod similar, pentru cazul prevăzut de art. 23 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, atunci când numărul membrilor asociaţiei P.A.S. a scăzut sub 20, dizolvarea de drept a asociaţiei nu va interveni automat, ca în dreptul comun, ci doar după ce adunarea generală a asociaţiei a stabilit împreună cu F.P.S. (actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului) şi cu ceilalţi creditori modalităţile de stingere a datoriilor, după caz.

În ambele ipoteze însă situaţia-premisă o constituie starea de solvabilitate a asociaţiei, întrucât datoriile au fost plătite, în primul caz, sau urmează a fi plătite conform unui plan adoptat împreună cu autoritatea publică implicată în privatizare, în al doilea caz.

În schimb, pentru situaţiile de insolvabilitate a asociaţiei de tip P.A.S, legea specială nu conţine niciun fel de dispoziţii derogatorii de la dreptul comun astfel încât, în lipsa unor prevederi contrare şi în aplicarea art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 conform cărora „procedura de constituire şi de lichidare a unei asociaţii […] este cea prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000”, reglementarea acestor situaţii va fi supusă prevederilor corespunzătoare conţinute de art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 care normează dizolvarea judiciară.

Raportul de la general la special se analizează doar în privinţa cauzelor de dizolvare de drept, legiuitorul, în mod justificat, optând pentru anumite condiţionări atunci când asociaţia se dizolvă, întrucât scopul a fost realizat ori numărul membrilor acesteia a scăzut sub un prag prestabilit, dat fiind că asociaţia sau membrii acesteia (atunci când preţul acţiunilor s-a plătit) au calitatea de acţionari la o societate comercială privatizată în condiţiile reglementării speciale.

În cadrul acestui raport, lege generală – lege specială nu sunt vizate situaţiile reglementate de art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 care se referă la dizolvarea judiciară a asociaţiei atunci când aceasta a devenit insolvabilă, astfel încât acestea nu pot fi puse în ecuaţie. Pentru stabilirea priorităţii aplicării legii speciale în raport cu legea generală trebuie pornit de la situaţii similare, or dizolvarea de drept nu este similară dizolvării judiciare.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 nu reglementează distinct şi derogator cazurile de dizolvare judiciară a asociaţiei, astfel încât, sub aspectele nereglementate expres de legea specială, aceasta se completează cu legea generală, în virtutea principiului generalia specialibus non derogant.

În situaţia în care creditori ai asociaţiei de tip P.A.S. sunt A.V.A.S. (actualul A.A.A.S.) sau diverşi împrumutători care au acordat credite asociaţiei pentru cumpărarea pachetului de acţiuni, aceştia nu se pot folosi de procedura prevăzută de dispoziţiile art. 265 alin. (1) – (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru recuperarea datoriilor, întrucât nu sunt organe fiscale, iar creanţele acestora nu rezultă din obligaţii fiscale şi nici din procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, întrucât asociaţia debitoare nu are calitatea cerută de lege, astfel că plata acestor creditori nu se poate face decât prin lichidarea asociaţiei a cărei procedură este prevăzută de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aşa cum dispun şi prevederile art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997.

Conform dispoziţiilor art. 61 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, în cazurile de dizolvare prevăzute de art. 55 şi 56, lichidatorii vor fi numiţi prin însăşi hotărârea judecătorească (de dizolvare sau de constatare a dizolvării de drept), aşadar, pentru a obţine lichidarea şi deci recuperarea datoriilor, creditorii trebuie să obţină mai întâi dizolvarea asociaţiei, singurul temei juridic care poate fi folosit fiind cel prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. d) (asociaţia a devenit insolvabilă) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000.

Prin respingerea cererii creditorului de dizolvare a asociaţiei P.A.S. cu motivarea că insolvabilitatea nu este prevăzută de dispoziţiile art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, ca motiv de dizolvare, se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, împiedicându-se, practic, accesul creditorului la instanţă, la aceeaşi concluzie ajungându-se şi în urma examinării comparative a altor legi speciale. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 raportate la dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 77/1994 şi art. 18 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în ceea ce priveşte dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, asociaţiilor care au fost înfiinţate în temeiul art. 1 din Legea nr. 77/1994 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, după caz. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiţie legală este îndeplinită în ceea ce priveşte titularul sesizării.

Este îndeplinită şi condiţia privind respectarea cerinţelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, la memoriul de recurs în interesul legii fiind anexate hotărâri judecătoreşti din care rezultă practica neunitară.

Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, întrucât priveşte probleme de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) şi art. 86 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, raportate la dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 77/1994 şi art. 18 şi 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, în ceea ce priveşte dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, a asociaţiilor de tip P.A.S. care au fost înfiinţate în temeiul Legii nr. 77/1994 şi al art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, după caz.

Pentru a asigura unitatea dreptului, prevăzută de Constituţia României, normele dreptului pozitiv trebuie ierarhizate, corelate – adică puse în concurenţă – şi, în cele din urmă, interpretate.

Dintru început, este de subliniat că problema sesizată de procurorul general în recursul în interesul legii, în acest caz, este una de aplicare a legii, iar nu de interpretare a acesteia, deoarece se solicită instanţei supreme să stabilească dacă dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în materia dizolvării, asociaţiilor de tip P.A.S. reglementate prin legi speciale.

Chestiunile sesizate în recursul în interesul legii presupun, în acest caz, operaţiunea de ierarhizare şi corelare a dispoziţiilor legale incidente în materia dizolvării asociaţiilor de tip P.A.S., care au fost înfiinţate în temeiul Legii nr. 77/1994 şi al art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997.

În acest demers se va porni de la decriptarea contextului de adoptare a actelor normative pe care recursul în interesul legii le aduce în dezbatere.

Astfel, în anul 1991, la începutul procesului de privatizare s-a stabilit posibilitatea cumpărării acţiunilor societăţilor care se privatizau de către anumite categorii de dobânditori, respectiv salariaţii, pensionarii acestor societăţi şi membrii organelor de conducere ale acestora, într-un regim privilegiat, adică cu plata eşalonată a preţului acţiunilor pe un interval de timp mai îndelungat.

În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 77/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994, care, înart. 1, stabilea că pentru dobândirea de acţiuni ale societăţilor care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 salariaţii şi membrii conducerii acestor societăţi comerciale se pot constitui în asociaţii, potrivit acestei legi.

Ulterior, în procesul de modificare şi completare a actelor normative, pentru asigurarea coerenţei şi eficienţei procedurilor de privatizare, au fost adoptate mai multe acte normative, între care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, care a stabilit prin art. 16 că, în procedura de achiziţie internă a acţiunilor societăţilor supuse privatizării, pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acţiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, salariaţii, membrii consiliului de administraţie sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociaţii potrivit prevederilor secţiunii a II-a a actului normativ anterior menţionat.

Asociaţia astfel înfiinţată era, potrivit legii, o entitate cu personalitate juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute anterior, în scopul dobândirii de acţiuni emise de societăţile comerciale.

În esenţă, aceste dispoziţii creau instituţia unor persoane juridice de drept privat, nonprofit, în condiţii speciale, cu un obiect prestabilit de lege, iar, conform art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, procedura de constituire şi de lichidare a acesteia, structura, drepturile şi obligaţiile membrilor săi erau cele prevăzute în Legea nr. 21/1924 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Ca instituţie juridică, aceste asociaţii reprezentau o specie a asociaţiilor reglementate prin Legea-cadru a asociaţiilor şi fundaţiilor nr. 21/1924, care a fost abrogată expres prin intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, şi care a devenit aplicabilă, potrivit art. 83 alin. (1), inclusiv asociaţiilor constituite în baza vechii reglementări începând cu data intrării sale în vigoare.

Aşadar, în acest interval de timp au coabitat, prin raportare la subiectul în dezbatere, două acte normative cu privire la asociaţiile fără scop lucrativ: pe de-o parte, cele generale, date de Legea nr. 21/1924, căreia i-a succedat Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 şi care reprezintă dreptul comun pentru materia asociaţiilor nonprofit şi, pe de altă parte, cele speciale, ale asociaţiilor de cumpărători de acţiuni ale societăţilor în curs de privatizare, stabilite prin Legea nr. 77/1994 căreia i-a succedat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997.

Această ierarhie a normelor de acelaşi rang a fost confirmată în toate hotărârile ataşate sesizării, indiferent de soluţia finală adoptată de instanţele de judecată, deci nu reprezintă o chestiune discutabilă în procesul de aplicare a legii. Legea nr. 21/1924 şi, ulterior, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia asociaţiilor fără scop lucrativ, deoarece reglementările lor se referă la întregul spectru al asociaţiilor nonprofit şi nu este circumstanţiat la anumite categorii de situaţii ori la specificul soluţiilor legislative pe care le instituie, cum este cazul legilor care reglementează asociaţiile de tip P.A.S.

Este îndeobşte cunoscut că norma specială derogă de la norma generală – specialia generalibus derogant – şi se aplică cu prioritate ori de câte ori se regăseşte un caz care intră sub incidenţa prevederilor sale.

Ca efect al principiului anterior enunţat, legea generală ulterioară nu poate modifica sau abroga, cu excepţia cazului codificării ulterioare comprehensive, o lege specială anterioară.

Prin această transpunere a vechiului principiu lex posterior generalis non derogat lex priori specialis se degajă concluzia că Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, ca lege generală, nu a putut modifica sau abroga nicio prevedere a legilor speciale anterioare, mai exact Legea nr. 77/1994 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997.

În egală măsură însă tot un principiu fundamental al aplicării legilor este acela că într-un sistem de drept în care coabitează viabil norme relevante care nu se contrazic în ordinea de drept, mai exact norme generale şi norme speciale, pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu norma generală.

Cu privire la efectivitatea dată acestui din urmă principiu, orientările jurisprudenţiale au devenit divergente.

Dacă, în prima orientare jurisprudenţială, aplicarea principiului s-a făcut doar apelându-se la criteriul ierarhiei şi coabitării normelor, în cea de-a doua, instanţele au apreciat că situaţiile de dizolvare ale asociaţiilor de tip P.A.S. sunt de strictă aplicare, fiind excluse alte situaţii care nu se regăsesc în legile speciale.

Aceste din urmă instanţe au considerat că Legea nr. 77/1994 şi, ulterior, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 au prevăzut situaţii speciale de dizolvare, compatibile cu specificul acestor asociaţii, dar şi că aplicarea legii generale nu este permisă în privinţa cazurilor de dizolvare, deoarece atunci când legiuitorul a dorit să facă aplicabilă legea generală a făcut trimitere expres.

Au fost, în acest sens, evocate dispoziţiile art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 în care s-a stabilit că „Procedura de constituire şi de lichidare a unei asociaţii, structura acesteia, drepturile şi obligaţiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924, iar raporturile dintre o asociaţie şi societatea comercială în cadrul căreia se înfiinţează aceasta se reglementează prin hotărâre a Guvernului”, cărora li s-a atribuit semnificaţia că, în cazul dizolvării, legiuitorul nu a intenţionat o asemenea completare.

Niciunul dintre argumentele date de aceste instanţe în aplicarea legii nu este conform principiilor mai sus enunţate.

Plecând de la premisa necontestată a relaţiei general- special dintre actele normative analizate, autorii interpretării omit să aibă în vedere regulile de elaborare normativă stabilite în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

Într-un prim considerent, urmează a se avea în vedere că regulile de tehnică legislativă impun evitarea paralelismului în reglementare. Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere”.

Prin urmare, în măsura în care legiuitorul a intenţionat ca procedura constituirii şi lichidării asociaţiilor de tip P.A.S. să fie identică cu cea reglementată în legea generală, dând eficienţă dispoziţiilor citate, a folosit norma de trimitere, statuând în art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 că procedura de constituire şi de lichidare a asociaţiei, structura acesteia şi drepturile şi obligaţiile membrilor săi sunt cele prevăzute de Legea nr. 21/1994, înlocuite, după abrogare, cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000.

Se cuvine subliniat şi că această dispoziţie din reglementarea cu caracter special reprezintă o normă de trimitere, şi nu o regulă care stabileşte modalitatea de completare a legii speciale cu legea generală.

Completarea legii speciale cu regulile legii generale nu presupune, în mod obligatoriu, existenţa unei dispoziţii în legea specială, care să o permită ori să o indice. Astfel, prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 se stabileşte că o reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie, dar, în egală măsură, completarea se poate face, ca principiu, de către cel care are competenţa aplicării legii.

În concluzie, lipsa trimiterii la legea generală în corpul legii speciale nu se opune completării normelor speciale cu cele generale dacă acestea din urmă nu sunt în contradicţie, printr-o interpretare sistematică a dispoziţiilor cu caracter special.

Or, a doua orientare jurisprudenţială a omis acest exerciţiu de aplicare a legii şi a validat, în mod eronat, teza că, în lipsa unei trimiteri exprese la legea generală, completarea legii speciale cu dispoziţiile de drept comun nu este posibilă.

Cu aceste considerente s-a răspuns obiectului stabilit în sesizare, în măsura în care niciuna dintre abordările jurisprudenţei în această materie nu a depăşit problematica analizată.

Totuşi, se apreciază că, pentru epuizarea oricărei divergenţe generate, de această dată, de interpretarea legii, este util a se stabili dacă, analizând sistematic normele relevante coexistente, norma generală nu contrazice scopul normei speciale, pentru a fi posibilă completarea celor două, potrivit principiilor de aplicare a legii.

Astfel, cu privire la dizolvarea asociaţiilor de tip P.A.S., Legea nr. 77/1994, în prezent abrogată, instituia prin art. 39 următoarele cazuri de dizolvare: – când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor şi distribuirea tuturor acţiunilor către membrii asociaţiei. În acest caz, la propunerea consiliului de administraţie, adunarea generală putea hotărî dizolvarea asociaţiei; – când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală putea hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce stabilea, cu Fondul Proprietăţii de Stat şi cu ceilalţi creditori, modalităţile de stingere a datoriilor faţă de aceştia.

Reglementarea succesiv aplicabilă acestui tip de asociaţii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 instituie prin art. 23, în privinţa cazurilor de dizolvare, următoarele situaţii: – când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acţiunile au fost distribuite membrilor asociaţiei; – când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociaţiei putea hotărî dizolvarea asociaţiei numai după ce a stabilit, împreună cu Fondul Proprietăţii de Stat şi cu ceilalţi creditori, modalităţile de stingere a datoriilor, după caz.

Cu privire la dizolvarea asociaţiilor cu scop nelucrativ, norma generală, Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, aplicabilă la data intrării sale în vigoare inclusiv entităţilor constituite în temeiul Legii nr. 21/1924, sunt relevante următoarele dispoziţii: – art. 54 alin. (1) prin care se stabileşte că dizolvarea unei asociaţii poate interveni: a) de drept; b) prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz; c) prin hotărârea adunării generale; – articolul 55 prin care se arată că dizolvarea de drept a unei asociaţii intervine dacă: a) s-a împlinit durata pentru care a fost constituită; b) a fost realizat sau, după caz, este imposibil de realizat scopul pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop; c) este imposibil să se constituie adunarea generală sau consiliul director în conformitate cu statutul asociaţiei, dacă această situaţie durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie; d) dacă se reduce numărul de asociaţi sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

Constatarea dizolvării de drept se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul asociaţiei, la cererea oricărei persoane interesate. Cu privire la acest aspect sunt relevante următoarele dispoziţii: – articolul 56 care stabileşte că se dizolvă prin hotărârea instanţei competente, deci intervine dizolvarea judiciară dacă: a) scopul sau activitatea asociaţiei a devenit ilicită sau contrară ordinii publice; b) realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) asociaţia urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit; d) asociaţia a devenit insolvabilă; e) în cazul prevăzut la art. 14, adică dacă asociaţia urmează să desfăşoare activităţi pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizaţii administrative prealabile, pe care, după constituire, asociaţia nu le obţine.

Instanţa competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul.

Din analiza concretă a conţinutul normelor redate sintetic se observă că situaţiile de dizolvare a asociaţiilor de tip P.A.S., stabilite prin legile speciale, nu sunt altceva decât două cazuri particulare de dizolvare prevăzute de legea generală, situaţii care, desigur, dacă sunt îndeplinite, atrag dizolvarea asociaţiei sub auspiciile legilor speciale.

Cu toate acestea, niciuna dintre celelalte situaţii de dizolvare, dintre cele prevăzute de norma generală, nu vin în contradicţie cu dispoziţiile legii speciale şi nu sunt contrare unei interpretări date, în ansamblu, obiectivului urmărit prin legea specială.

Plecând de la situaţiile cvasiidentice sesizate în analiza practicii relevante ataşate memoriului de sesizare cu recursul în interesul legii, dizolvarea asociaţiilor de tip P.A.S. a fost solicitată pentru insolvabilitate, ceea ce reprezintă un caz de dizolvare judiciară prevăzut de legea generală, care nu este incompatibil cu situaţiile de dizolvare de drept menţionate în legile speciale.

Rezultă, în această situaţie, că normele generale devin aplicabile în acest caz, în completarea celor speciale.

Mai mult decât atât, o interpretare impusă de logica juridică trebuie să dea un conţinut concret normelor în vigoare, indiferent de ierarhia acestora.

Or sensul intervenţiei cazului de dizolvare judiciară determinat de insolvabilitatea unei asociaţii, de orice tip ar fi aceasta, se integrează unei interpretări de ansamblu a dreptului cu care se află într-o relaţie obiectivă, interpretare care validează concluzia că o entitate de drept privat, cu personalitate juridică, recunoscută de lege nu este viabilă dacă este insolvabilă, deoarece nu are capacitatea de a relaţiona economico-juridic.

Această concluzie este validată printr-o interpretare sistematică care are ca obiectiv evaluarea unei norme de drept particulare ca o componentă integrată ierarhiei unitare privite într-un context larg, când interpretarea trebuie făcută pornind de la acest context. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,