ÎCCJ, Decizia nr. 21/2018

Articolul 514 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești." II. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție

Sesizarea s-a făcut de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atașându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudență relevantă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unui recurs în interesul legii

Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în continuare Ordonanța Guvernului nr. 26/2000: "Art. 56. - (1) Asociația se dizolvă, prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate: a) când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice; b) când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) când asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit; d) când asociația a devenit insolvabilă; e) în cazul prevăzut la art. 14. (2) Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul." "Art. 83. - (1) Asociațiile și fundațiile constituite, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în condițiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) își păstrează personalitatea juridică legal dobândită. Acestor asociații și fundații li se aplică, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, regimul juridic prevăzut de aceasta." "Art. 86. - Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 6 februarie 1924, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare."

Legea nr. 77/1994 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, cu modificările și completările ulterioare, în continuare Legea nr. 77/1994, act normativ abrogat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997: "Art. 39. - Asociația se dizolvă în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor și distribuirea tuturor acțiunilor către membrii asociației. În acest caz, la propunerea consiliului de administrație, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociației; b) când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit, cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor față de aceștia."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997: "Art. 16. - (1) Pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociații potrivit prevederilor prezentei secțiuni. (2) Asociația este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute la alineatul precedent, în scopul dobândirii de acțiuni emise de societățile comerciale. (3) În cadrul unei societăți comerciale se pot constitui una sau mai multe asociații, formate, după caz, din: a) salariați ai respectivei societăți comerciale și/sau pensionari cu ultimul loc de muncă la aceasta; b) membrii consiliului de administrație și salariați." "Art. 18. - Procedura de constituire și de lichidare a unei asociații, structura acesteia, drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924, iar raporturile dintre o asociație și societatea comercială în cadrul căreia se înființează aceasta se reglementează prin hotărâre a Guvernului." "Art. 23. - Asociația se dizolvă în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației; b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociației va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit, împreună cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor, după caz." IV. Orientările jurisprudențiale divergente

În cadrul acțiunilor formulate de creditori ai asociațiilor de tip Programul acționarilor salariați (P.A.S.) pentru dizolvarea, pe cale judecătorească a acestor asociații, pentru motivul insolvabilității, instanțele de judecată au adoptat soluții diferite, după cum urmează: I. Într-o primă orientare a practicii s-a considerat că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile cu titlu de drept comun și asociaților de tip P.A.S. înființate în temeiul Legii nr. 77/1994 sau, după caz, al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1999, astfel încât și aceste asociații pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate în situația când au devenit insolvabile. II. Într-o a doua orientare a practicii, s-a considerat dimpotrivă că, deși Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia constituirii, organizării, funcționării, dizolvării și radierii asociațiilor și fundațiilor, în ceea ce privește dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S. există reglementări speciale, care se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant, astfel încât creditorii acestora nu pot cere dizolvarea asociației pe cale judecătorească, pentru motivul insolvabilității acesteia. Astfel, potrivit art. 39 din Legea nr. 77/1994 (în prezent abrogată) asociația se putea dizolva în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor și distribuirea tuturor acțiunilor către membrii asociației. În acest caz, la propunerea consiliului de administrație, adunarea generală poate hotărî dizolvarea asociației; b) când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori modalitățile de stingere a datoriilor față de aceștia. Legea nr. 77/1994 a fost abrogată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, care, în art. 23, prevede că: "Asociația se dizolvă în următoarele cazuri: a) când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației; b) când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociației va putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit, împreună cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor, după caz." Prin urmare, dat fiind specificul acestor asociații, legea a prevăzut, în mod expres, cazurile în care se pot dizolva, nefiind, prin urmare, aplicabile prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, dreptul comun în materie. Aceste asociații prezintă particularități față de cele obișnuite, în sensul că obiectul lor de activitate are valențe lucrative, iar asociații urmăresc să dobândească acțiuni ale unor societăți comerciale. De aceea, legea prevede cazuri speciale de dizolvare. Totodată, s-a arătat că, față de prevederile art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, numai procedura de constituire și lichidare a unei astfel de asociații va fi guvernată de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, nu și cea a dizolvării, unde există prevederi speciale. În plus, dispozițiile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 nu constituie prevederi legale contrare celor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 care să poată fi considerate abrogate implicit în temeiul art. 86 al acestui din urmă act normativ, întrucât doar prevederile referitoare la constituire și lichidare din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 sunt aplicabile unei asemenea asociații, nu și cele referitoare la dizolvare. Dizolvarea rămâne guvernată de art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997. Raporturile dintre reglementarea generală în materie, reprezentată în trecut de Legea nr. 21/1924 și, în prezent, de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 și reglementarea specială cuprinsă în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 sunt expuse în art. 18 din această din urmă ordonanță, text potrivit căruia procedura de constituire și lichidare a unei asociații, structura acesteia, drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924 (în prezent Ordonanța Guvernului nr. 26/2000). V. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 397 din 24 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 mai 2007, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, iar prin deciziile nr. 1.383 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 1 aprilie 2009, 593 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, și 354 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 19 iunie 2009, s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.

În ceea ce privește Legea nr. 77/1994, prin Decizia nr. 85 din 27 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994, s-au respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate de Curtea Supremă de Justiție cu privire la constituționalitatea Legii privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează. VI. Punctul de vedere al Ministerului Public

Titularul sesizării a apreciat că, în interpretarea art. 55 alin. (1) lit. b) și d) și art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 prin raportare la dispozițiile art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, asociațiile de tip P.A.S. pot fi dizolvate pe cale judecătorească pentru insolvabilitate în temeiul dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.

În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că, analizând comparativ cazurile de dizolvare din legile speciale - Legea nr. 77/1994, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 - și cazurile de dizolvare din legea generală - Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 - se poate observa cu ușurință că cele dintâi conțin dispoziții derogatorii de la dreptul comun doar în ceea ce privește cazurile de dizolvare de drept a asociației, în considerarea specificului asociațiilor de tip P.A.S. subsumat principiului specializării capacității lor de folosință.

Astfel, dacă în mod normal o asociație obișnuită poate fi dizolvată de drept atunci când și-a realizat scopul pentru care a fost constituită [art. 55 alin. (1) lit. b) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000], în cazul asociațiilor de tip P.A.S., chiar dacă scopul constând în dobândirea de acțiuni emise de societățile comerciale a fost atins, dizolvarea de drept nu va interveni decât în urma constatării "că toate datoriile au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației", așa cum prevăd dispozițiile art. 23 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997. Cu alte cuvinte, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu Fondul Proprietății de Stat, asociația P.A.S. a plătit către acesta prețul acțiunilor achiziționate, iar acestea au fost distribuite membrilor asociației.

În mod similar, pentru cazul prevăzut de art. 23 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, atunci când numărul membrilor asociației P.A.S. a scăzut sub 20, dizolvarea de drept a asociației nu va interveni automat, ca în dreptul comun, ci doar după ce adunarea generală a asociației a stabilit împreună cu F.P.S. (actuala Autoritate pentru Administrarea Activelor Statului) și cu ceilalți creditori modalitățile de stingere a datoriilor, după caz.

În ambele ipoteze însă situația-premisă o constituie starea de solvabilitate a asociației, întrucât datoriile au fost plătite, în primul caz, sau urmează a fi plătite conform unui plan adoptat împreună cu autoritatea publică implicată în privatizare, în al doilea caz.

În schimb, pentru situațiile de insolvabilitate a asociației de tip P.A.S, legea specială nu conține niciun fel de dispoziții derogatorii de la dreptul comun astfel încât, în lipsa unor prevederi contrare și în aplicarea art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 conform cărora "procedura de constituire și de lichidare a unei asociații [...] este cea prevăzută în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000", reglementarea acestor situații va fi supusă prevederilor corespunzătoare conținute de art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 care normează dizolvarea judiciară.

Raportul de la general la special se analizează doar în privința cauzelor de dizolvare de drept, legiuitorul, în mod justificat, optând pentru anumite condiționări atunci când asociația se dizolvă, întrucât scopul a fost realizat ori numărul membrilor acesteia a scăzut sub un prag prestabilit, dat fiind că asociația sau membrii acesteia (atunci când prețul acțiunilor s-a plătit) au calitatea de acționari la o societate comercială privatizată în condițiile reglementării speciale.

În cadrul acestui raport, lege generală - lege specială nu sunt vizate situațiile reglementate de art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 care se referă la dizolvarea judiciară a asociației atunci când aceasta a devenit insolvabilă, astfel încât acestea nu pot fi puse în ecuație. Pentru stabilirea priorității aplicării legii speciale în raport cu legea generală trebuie pornit de la situații similare, or dizolvarea de drept nu este similară dizolvării judiciare.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 nu reglementează distinct și derogator cazurile de dizolvare judiciară a asociației, astfel încât, sub aspectele nereglementate expres de legea specială, aceasta se completează cu legea generală, în virtutea principiului generalia specialibus non derogant.

În situația în care creditori ai asociației de tip P.A.S. sunt A.V.A.S. (actualul A.A.A.S.) sau diverși împrumutători care au acordat credite asociației pentru cumpărarea pachetului de acțiuni, aceștia nu se pot folosi de procedura prevăzută de dispozițiile art. 265 alin. (1) - (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru recuperarea datoriilor, întrucât nu sunt organe fiscale, iar creanțele acestora nu rezultă din obligații fiscale și nici din procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, întrucât asociația debitoare nu are calitatea cerută de lege, astfel că plata acestor creditori nu se poate face decât prin lichidarea asociației a cărei procedură este prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, așa cum dispun și prevederile art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.

Conform dispozițiilor art. 61 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, în cazurile de dizolvare prevăzute de art. 55 și 56, lichidatorii vor fi numiți prin însăși hotărârea judecătorească (de dizolvare sau de constatare a dizolvării de drept), așadar, pentru a obține lichidarea și deci recuperarea datoriilor, creditorii trebuie să obțină mai întâi dizolvarea asociației, singurul temei juridic care poate fi folosit fiind cel prevăzut de art. 56 alin. (1) lit. d) (asociația a devenit insolvabilă) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000.

Prin respingerea cererii creditorului de dizolvare a asociației P.A.S. cu motivarea că insolvabilitatea nu este prevăzută de dispozițiile art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, ca motiv de dizolvare, se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, împiedicându-se, practic, accesul creditorului la instanță, la aceeași concluzie ajungându-se și în urma examinării comparative a altor legi speciale. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) și art. 86 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 raportate la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 77/1994 și art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în ceea ce privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, asociațiilor care au fost înființate în temeiul art. 1 din Legea nr. 77/1994 și art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, după caz. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că această condiție legală este îndeplinită în ceea ce privește titularul sesizării.

Este îndeplinită și condiția privind respectarea cerințelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, la memoriul de recurs în interesul legii fiind anexate hotărâri judecătorești din care rezultă practica neunitară.

Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, întrucât privește probleme de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. d), art. 83 alin. (1) și art. 86 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, raportate la dispozițiile art. 39 din Legea nr. 77/1994 și art. 18 și 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, în ceea ce privește dizolvarea pe cale judecătorească, pentru insolvabilitate, a asociațiilor de tip P.A.S. care au fost înființate în temeiul Legii nr. 77/1994 și al art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, după caz.

Pentru a asigura unitatea dreptului, prevăzută de Constituția României, normele dreptului pozitiv trebuie ierarhizate, corelate - adică puse în concurență - și, în cele din urmă, interpretate.

Dintru început, este de subliniat că problema sesizată de procurorul general în recursul în interesul legii, în acest caz, este una de aplicare a legii, iar nu de interpretare a acesteia, deoarece se solicită instanței supreme să stabilească dacă dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 se aplică, în materia dizolvării, asociațiilor de tip P.A.S. reglementate prin legi speciale.

Chestiunile sesizate în recursul în interesul legii presupun, în acest caz, operațiunea de ierarhizare și corelare a dispozițiilor legale incidente în materia dizolvării asociațiilor de tip P.A.S., care au fost înființate în temeiul Legii nr. 77/1994 și al art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.

În acest demers se va porni de la decriptarea contextului de adoptare a actelor normative pe care recursul în interesul legii le aduce în dezbatere.

Astfel, în anul 1991, la începutul procesului de privatizare s-a stabilit posibilitatea cumpărării acțiunilor societăților care se privatizau de către anumite categorii de dobânditori, respectiv salariații, pensionarii acestor societăți și membrii organelor de conducere ale acestora, într-un regim privilegiat, adică cu plata eșalonată a prețului acțiunilor pe un interval de timp mai îndelungat.

În acest scop, a fost adoptată Legea nr. 77/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 11 august 1994, care, înart. 1, stabilea că pentru dobândirea de acțiuni ale societăților care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 salariații și membrii conducerii acestor societăți comerciale se pot constitui în asociații, potrivit acestei legi.

Ulterior, în procesul de modificare și completare a actelor normative, pentru asigurarea coerenței și eficienței procedurilor de privatizare, au fost adoptate mai multe acte normative, între care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, care a stabilit prin art. 16 că, în procedura de achiziție internă a acțiunilor societăților supuse privatizării, pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acțiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, salariații, membrii consiliului de administrație sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociații potrivit prevederilor secțiunii a II-a a actului normativ anterior menționat.

Asociația astfel înființată era, potrivit legii, o entitate cu personalitate juridică de drept privat, fără scop lucrativ, constituită din persoanele prevăzute anterior, în scopul dobândirii de acțiuni emise de societățile comerciale.

În esență, aceste dispoziții creau instituția unor persoane juridice de drept privat, nonprofit, în condiții speciale, cu un obiect prestabilit de lege, iar, conform art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997, procedura de constituire și de lichidare a acesteia, structura, drepturile și obligațiile membrilor săi erau cele prevăzute în Legea nr. 21/1924 cu privire la asociații și fundații.

Ca instituție juridică, aceste asociații reprezentau o specie a asociațiilor reglementate prin Legea-cadru a asociațiilor și fundațiilor nr. 21/1924, care a fost abrogată expres prin intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 26/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, și care a devenit aplicabilă, potrivit art. 83 alin. (1), inclusiv asociațiilor constituite în baza vechii reglementări începând cu data intrării sale în vigoare.

Așadar, în acest interval de timp au coabitat, prin raportare la subiectul în dezbatere, două acte normative cu privire la asociațiile fără scop lucrativ: pe de-o parte, cele generale, date de Legea nr. 21/1924, căreia i-a succedat Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 și care reprezintă dreptul comun pentru materia asociațiilor nonprofit și, pe de altă parte, cele speciale, ale asociațiilor de cumpărători de acțiuni ale societăților în curs de privatizare, stabilite prin Legea nr. 77/1994 căreia i-a succedat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.

Această ierarhie a normelor de același rang a fost confirmată în toate hotărârile atașate sesizării, indiferent de soluția finală adoptată de instanțele de judecată, deci nu reprezintă o chestiune discutabilă în procesul de aplicare a legii. Legea nr. 21/1924 și, ulterior, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 reprezintă dreptul comun în materia asociațiilor fără scop lucrativ, deoarece reglementările lor se referă la întregul spectru al asociațiilor nonprofit și nu este circumstanțiat la anumite categorii de situații ori la specificul soluțiilor legislative pe care le instituie, cum este cazul legilor care reglementează asociațiile de tip P.A.S.

Este îndeobște cunoscut că norma specială derogă de la norma generală - specialia generalibus derogant - și se aplică cu prioritate ori de câte ori se regăsește un caz care intră sub incidența prevederilor sale.

Ca efect al principiului anterior enunțat, legea generală ulterioară nu poate modifica sau abroga, cu excepția cazului codificării ulterioare comprehensive, o lege specială anterioară.

Prin această transpunere a vechiului principiu lex posterior generalis non derogat lex priori specialis se degajă concluzia că Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, ca lege generală, nu a putut modifica sau abroga nicio prevedere a legilor speciale anterioare, mai exact Legea nr. 77/1994 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997.

În egală măsură însă tot un principiu fundamental al aplicării legilor este acela că într-un sistem de drept în care coabitează viabil norme relevante care nu se contrazic în ordinea de drept, mai exact norme generale și norme speciale, pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu norma generală.

Cu privire la efectivitatea dată acestui din urmă principiu, orientările jurisprudențiale au devenit divergente.

Dacă, în prima orientare jurisprudențială, aplicarea principiului s-a făcut doar apelându-se la criteriul ierarhiei și coabitării normelor, în cea de-a doua, instanțele au apreciat că situațiile de dizolvare ale asociațiilor de tip P.A.S. sunt de strictă aplicare, fiind excluse alte situații care nu se regăsesc în legile speciale.

Aceste din urmă instanțe au considerat că Legea nr. 77/1994 și, ulterior, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 au prevăzut situații speciale de dizolvare, compatibile cu specificul acestor asociații, dar și că aplicarea legii generale nu este permisă în privința cazurilor de dizolvare, deoarece atunci când legiuitorul a dorit să facă aplicabilă legea generală a făcut trimitere expres.

Au fost, în acest sens, evocate dispozițiile art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 în care s-a stabilit că "Procedura de constituire și de lichidare a unei asociații, structura acesteia, drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute în Legea nr. 21/1924, iar raporturile dintre o asociație și societatea comercială în cadrul căreia se înființează aceasta se reglementează prin hotărâre a Guvernului", cărora li s-a atribuit semnificația că, în cazul dizolvării, legiuitorul nu a intenționat o asemenea completare.

Niciunul dintre argumentele date de aceste instanțe în aplicarea legii nu este conform principiilor mai sus enunțate.

Plecând de la premisa necontestată a relației general- special dintre actele normative analizate, autorii interpretării omit să aibă în vedere regulile de elaborare normativă stabilite în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010.

Într-un prim considerent, urmează a se avea în vedere că regulile de tehnică legislativă impun evitarea paralelismului în reglementare. Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, "în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere".

Prin urmare, în măsura în care legiuitorul a intenționat ca procedura constituirii și lichidării asociațiilor de tip P.A.S. să fie identică cu cea reglementată în legea generală, dând eficiență dispozițiilor citate, a folosit norma de trimitere, statuând în art. 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 că procedura de constituire și de lichidare a asociației, structura acesteia și drepturile și obligațiile membrilor săi sunt cele prevăzute de Legea nr. 21/1994, înlocuite, după abrogare, cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000.

Se cuvine subliniat și că această dispoziție din reglementarea cu caracter special reprezintă o normă de trimitere, și nu o regulă care stabilește modalitatea de completare a legii speciale cu legea generală.

Completarea legii speciale cu regulile legii generale nu presupune, în mod obligatoriu, existența unei dispoziții în legea specială, care să o permită ori să o indice. Astfel, prin art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 se stabilește că o reglementare din aceeași materie și de același nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ, dacă are caracter special față de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie, dar, în egală măsură, completarea se poate face, ca principiu, de către cel care are competența aplicării legii.

În concluzie, lipsa trimiterii la legea generală în corpul legii speciale nu se opune completării normelor speciale cu cele generale dacă acestea din urmă nu sunt în contradicție, printr-o interpretare sistematică a dispozițiilor cu caracter special.

Or, a doua orientare jurisprudențială a omis acest exercițiu de aplicare a legii și a validat, în mod eronat, teza că, în lipsa unei trimiteri exprese la legea generală, completarea legii speciale cu dispozițiile de drept comun nu este posibilă.

Cu aceste considerente s-a răspuns obiectului stabilit în sesizare, în măsura în care niciuna dintre abordările jurisprudenței în această materie nu a depășit problematica analizată.

Totuși, se apreciază că, pentru epuizarea oricărei divergențe generate, de această dată, de interpretarea legii, este util a se stabili dacă, analizând sistematic normele relevante coexistente, norma generală nu contrazice scopul normei speciale, pentru a fi posibilă completarea celor două, potrivit principiilor de aplicare a legii.

Astfel, cu privire la dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S., Legea nr. 77/1994, în prezent abrogată, instituia prin art. 39 următoarele cazuri de dizolvare: - când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat prin plata tuturor datoriilor și distribuirea tuturor acțiunilor către membrii asociației. În acest caz, la propunerea consiliului de administrație, adunarea generală putea hotărî dizolvarea asociației; - când numărul membrilor săi devine mai mic de 1/4 din numărul membrilor de la data constituirii. În acest caz, adunarea generală putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce stabilea, cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor față de aceștia.

Reglementarea succesiv aplicabilă acestui tip de asociații, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 instituie prin art. 23, în privința cazurilor de dizolvare, următoarele situații: - când scopul pentru care a fost constituită a fost realizat, toate datoriile contractate au fost plătite, iar acțiunile au fost distribuite membrilor asociației; - când numărul membrilor săi scade sub 20. În acest caz, adunarea generală a asociației putea hotărî dizolvarea asociației numai după ce a stabilit, împreună cu Fondul Proprietății de Stat și cu ceilalți creditori, modalitățile de stingere a datoriilor, după caz.

Cu privire la dizolvarea asociațiilor cu scop nelucrativ, norma generală, Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aplicabilă la data intrării sale în vigoare inclusiv entităților constituite în temeiul Legii nr. 21/1924, sunt relevante următoarele dispoziții: - art. 54 alin. (1) prin care se stabilește că dizolvarea unei asociații poate interveni: a) de drept; b) prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz; c) prin hotărârea adunării generale; - articolul 55 prin care se arată că dizolvarea de drept a unei asociații intervine dacă: a) s-a împlinit durata pentru care a fost constituită; b) a fost realizat sau, după caz, este imposibil de realizat scopul pentru care a fost constituită, dacă în termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop; c) este imposibil să se constituie adunarea generală sau consiliul director în conformitate cu statutul asociației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generală sau, după caz, consiliul director trebuia să se constituie; d) dacă se reduce numărul de asociați sub limita fixată de lege, dacă acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.

Constatarea dizolvării de drept se realizează prin hotărârea judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul asociației, la cererea oricărei persoane interesate. Cu privire la acest aspect sunt relevante următoarele dispoziții: - articolul 56 care stabilește că se dizolvă prin hotărârea instanței competente, deci intervine dizolvarea judiciară dacă: a) scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită sau contrară ordinii publice; b) realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; c) asociația urmărește un alt scop decât cel pentru care s-a constituit; d) asociația a devenit insolvabilă; e) în cazul prevăzut la art. 14, adică dacă asociația urmează să desfășoare activități pentru care, potrivit legii, sunt necesare autorizații administrative prealabile, pe care, după constituire, asociația nu le obține.

Instanța competentă să hotărască dizolvarea este judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul.

Din analiza concretă a conținutul normelor redate sintetic se observă că situațiile de dizolvare a asociațiilor de tip P.A.S., stabilite prin legile speciale, nu sunt altceva decât două cazuri particulare de dizolvare prevăzute de legea generală, situații care, desigur, dacă sunt îndeplinite, atrag dizolvarea asociației sub auspiciile legilor speciale.

Cu toate acestea, niciuna dintre celelalte situații de dizolvare, dintre cele prevăzute de norma generală, nu vin în contradicție cu dispozițiile legii speciale și nu sunt contrare unei interpretări date, în ansamblu, obiectivului urmărit prin legea specială.

Plecând de la situațiile cvasiidentice sesizate în analiza practicii relevante atașate memoriului de sesizare cu recursul în interesul legii, dizolvarea asociațiilor de tip P.A.S. a fost solicitată pentru insolvabilitate, ceea ce reprezintă un caz de dizolvare judiciară prevăzut de legea generală, care nu este incompatibil cu situațiile de dizolvare de drept menționate în legile speciale.

Rezultă, în această situație, că normele generale devin aplicabile în acest caz, în completarea celor speciale.

Mai mult decât atât, o interpretare impusă de logica juridică trebuie să dea un conținut concret normelor în vigoare, indiferent de ierarhia acestora.

Or sensul intervenției cazului de dizolvare judiciară determinat de insolvabilitatea unei asociații, de orice tip ar fi aceasta, se integrează unei interpretări de ansamblu a dreptului cu care se află într-o relație obiectivă, interpretare care validează concluzia că o entitate de drept privat, cu personalitate juridică, recunoscută de lege nu este viabilă dacă este insolvabilă, deoarece nu are capacitatea de a relaționa economico-juridic.

Această concluzie este validată printr-o interpretare sistematică care are ca obiectiv evaluarea unei norme de drept particulare ca o componentă integrată ierarhiei unitare privite într-un context larg, când interpretarea trebuie făcută pornind de la acest context. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,