ÎCCJ, Decizia nr. 23/2019

Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel:

Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București, atașându-se, în dovedirea practicii neunitare, jurisprudență relevantă.

Recursul în interesul legii vizează următoarea problemă de drept: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu?

În concret, subiectul sesizării privește caracterul de titlu executoriu al contractelor încheiate la distanță în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 atunci când debitorul nu a semnat contractul, dar se face proba acestuia cu un contract semnat de creditor, cu un extras de cont sau altă dovadă similară din care rezultă că suma a fost virată în contul debitorului sau, după caz, a fost ridicată de către acesta și cu confirmarea, prin e-mail sau S.M.S., din partea debitorului că a acceptat oferta de creditare și a creditorului că a acceptat comanda debitorului.

Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Reglementări internaționale incidente

Reglementări ale Uniunii Europene

Alte reglementări interne

Cu referire la problema de drept menționată, în practica instanțelor arondate Curții de Apel București s-au conturat opiniile ce urmează a fi expuse succint în continuare.

Astfel, într-o primă opinie, instanțele judecătorești au încuviințat executarea silită demarată în temeiul acestor contracte privind serviciile financiare încheiate la distanță, apreciind, în esență, în majoritatea lor, că încheierea valabilă a acestora a fost dovedită prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, fiind probate în cauză primirea mesajului de confirmare de către consumator la comanda sa și faptul ridicării de către acesta a sumei de bani agreate de părți, motiv pentru care, în considerarea art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, a art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, contractul în discuție constituie titlu executoriu.

În cea de-a doua opinie, instanțele judecătorești au respins cererea de încuviințare a executării silite pornite în temeiul contractelor în discuție pentru considerentul majoritar că acestea nu constituie titluri executorii, din moment ce nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

Colegiul de conducere al Curții de Apel București a constatat, din examinarea răspunsurilor transmise, că în cadrul următoarelor instanțe judecătorești s-a conturat opinia majoritară în sensul că un contract privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului nu constituie titlu executoriu: Tribunalul București - secțiile III-V civile și judecătoriile arondate Tribunalului București, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Giurgiu și judecătoriile arondate acestuia (Judecătoria Giurgiu și Judecătoria Bolintin-Vale), judecătoriile arondate Tribunalului Ialomița, Judecătoria Călărași, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Roșiori de Vede, Judecătoria Videle și Judecătoria Zimnicea.

Opinia minoritară în sensul că respectivul contract constituie titlu executoriu a fost exprimată de Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele și Judecătoria Oltenița.

În cadrul Judecătoriei Buftea, ca și în cadrul Judecătoriei Lehliu-Gară au fost exprimate ambele opinii expuse anterior, majoritară fiind cea potrivit căreia respectivul contract constituie titlu executoriu.

În urma adreselor înaintate de curțile de apel, s-au conturat următoarele orientări jurisprudențiale:

Într-o primă orientare s-a apreciat că poate constitui titlu executoriu contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

Într-o a doua orientare s-a considerat că se impune a fi respinse cererile de încuviințare a executării silite a contractelor de furnizare de servicii de credit încheiate la distanță care nu conțin semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului, întrucât acestea nu constituie titluri executorii.

Preliminar expunerii punctului de vedere al colegiului s-a arătat că prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea Tribunalului București - Secția a III-a civilă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, respectiv de a stabili dacă, pentru încheierea valabilă a unui contract la distanță, nu mai este necesară semnătura olografă sau electronică a debitorului, primirea mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa, fiind suficientă pentru încheierea valabilă a contractului, deci pentru a oferi valoare de titlu executoriu contractului de credit încheiat în această modalitate, relevante fiind paragrafele 73-88.

Raportat la aceste considerente, precum și la dispozițiile legale incidente, Colegiul de conducere al Curții de Apel București a apreciat că problema care se ridică este aceea dacă, în contextul dat, se poate vorbi de existența sau nu a unui titlu executoriu care, nefiind înscris autentic, nu îndeplinește nici condițiile unui înscris sub semnătură privată.

Problema nu este aceea a încheierii sau nu a contractului în sine, căci contractul poate fi perfectat valabil și verbal, nefiind necesară semnătura părților, iar o atare încheiere se poate dovedi cu respectarea dispozițiilor legale în materie, ci a recunoașterii caracterului de titlu executoriu unui înscris, care nu îndeplinește condițiile înscrisului autentic sau ale înscrisului sub semnătură privată.

În conformitate cu art. 632 alin. (2) din Codul de procedură civilă, constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Înscrisurile extrajudiciare care pot fi puse în executare sunt cele prevăzute de art. 638 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Astfel, potrivit acestui articol, sunt de asemenea titluri executorii și pot fi puse în executare silită:

Potrivit art. 641 din Codul de procedură civilă, înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și în condițiile anume prevăzute de lege (...).

Ca atare, un contract încheiat între părți poate fi titlu executoriu în măsura în care constituie un înscris autentic sau un înscris sub semnătură privată, iar legea îi recunoaște puterea executorie.

În conformitate cu art. 272 din Codul de procedură civilă, înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părților, indiferent de suportul său material; el nu este supus niciunei formalități, în afara excepțiilor anume prevăzute de lege.

Din coroborarea acestor texte legale rezultă că dacă debitorul nu a semnat contractul încheiat la distanță, înscrisul constatator al actului juridic nu constituie un înscris sub semnătură privată în accepțiunea art. 272 din Codul de procedură civilă.

În consecință, s-a apreciat că un contract de furnizare de servicii de credit încheiat la distanță în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 85/2004, care nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului, nu constituie titlu executoriu, neîntrunind condițiile unui înscris sub semnătură privată.

Pentru toate aceste considerente, reținând existența unei practici neunitare la nivelul tuturor instanțelor arondate Curții de Apel București cu referire la problema de drept menționată anterior, opiniile diferite existând nu numai la nivelul Tribunalului București, dar și la nivelul celorlalte cinci tribunale din raza de competență a Curții de Apel București, s-a solicitat admiterea recursului în interesul legii promovat și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, referitoare la caracterul de titlu executoriu sau nu al contractului privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului.

Ministerul Public a considerat că, în raport cu stadiul actual al legislației în domeniu și cu tendințele de evoluție a acesteia, contractele având ca obiect servicii financiare încheiate la distanță care nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică a părților nu constituie titluri executorii.

În susținerea acestui punct de vedere s-a arătat că forma scrisă și cerința semnăturii (olografe sau electronice) rezultă cu prisosință din prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, iar importanța deosebită a contractelor de furnizare a serviciilor financiare, dată de dimensiunea consecințelor patrimoniale pe care acestea le implică, face ca regimul încheierii contractelor de credit cu consumatorii, mai ales atunci când acestea se perfectează la distanță, să fie supus unor rigori și exigențe sporite, atât în privința îndeplinirii condițiilor de fond, cât și a celor ce țin de forma actelor juridice, acestea din urmă reprezentând, în esență, garanția asumării în deplină cunoștință de cauză și voință a obligațiilor contractuale.

Prin Decizia nr. 60 din 18 septembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 845/1/2017 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 24 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 22.006/303/2016 și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2.431 din Codul civil, raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă, este posibilă executarea silită a unei creanțe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanță însuși nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispozițiilor legale, titlu executoriu.

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 5 iulie 2012, pronunțată în cauza C-49/11 în procedura Content Services Ltd împotriva Bundesarbeitskammer, este relevantă sub aspectul înțelesului sintagmei "suport durabil".

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași - Facultatea de Drept a considerat că un înscris care nu cuprinde nici semnătura olografă, nici semnătura electronică extinsă a părților nu poate constitui titlu executoriu, semnătura constituind o condiție de regularitate exterioară, a cărei lipsă atrage nevalabilitatea înscrisului; or, un instrumentum nu poate fi considerat titlu executoriu dacă nu îndeplinește în primul rând condițiile pentru a fi un înscris sub semnătură privată.

Universitatea de Vest din Timișoara - Facultatea de Drept a apreciat că un contract privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu, în măsura în care respectă cerințele legii speciale care îi conferă acest caracter, printre altele art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau art. 51 alin. (1) din Legea nr. 93/2009.

Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca - Facultatea de Drept a arătat că înscrisurile pe suport informatic/digitalizat care marchează încheierea contractului de servicii financiare la distanță între creditorul profesionist și consumator nu pot avea valoarea de titlu executoriu, în contextul absenței semnăturii olografe/semnăturii electronice extinse a consumatorului debitor, nu doar lipsa acesteia refuzându-i recunoașterea sa ca înscris sub semnătură chiar și într-o procedură necontencioasă, cum este procedura încuviințării executării silite, ci absența parametrilor tehnici univoci care să facă nealterabil unilateral documentul emis în format digital, în acest sens fiind avute în vedere statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 458/2009.

În opinia științifică întocmită de prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan la solicitarea B.N.P. Paribas Personal Finance - S.A. - Sucursala București s-a reținut că prevederile legale incidente, anume - art. 1.186 alin. (1) și 1.200 din Codul civil, art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, art. 52 din Legea nr. 93/2009, art. 282 alin. (1), art. 284 alin. (1), art. 638 alin. (1) pct. 4 și art. 641 din Codul de procedură civilă și art. 25 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 -, conferă contractului de credit bancar materializat printr-un înscris caracter executoriu, fără a impune condiția ca acesta să fie încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată; încheierea contractului de credit fără semnătura olografă a debitorului sau fără semnătura electronică avansată a debitorului, care l-ar asimila unui înscris sub semnătură privată, nu afectează caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, încheiat în condițiile art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau ale art. 52 din Legea nr. 93/2009, coroborat cu art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, în condițiile în care înscrisul de care se prevalează creditorul conține toate elementele necesare validității contractului, inclusiv consimțământul părților.

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnați, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului nu constituie titlu executoriu.

Verificând regularitatea învestirii, prin prisma dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă se constată că această condiție legală este îndeplinită în ceea ce îl privește pe titularul sesizării.

Este îndeplinită și condiția privind respectarea cerințelor de ordin formal prescrise de prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, date fiind anexele memoriului de recurs în interesul legii, din care rezultă că se identifică la nivelul instanțelor naționale practică neunitară.

Obiectul recursului în interesul legii se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, în sensul că privește o problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită, prin promovarea prezentului recurs în interesul legii, cu solicitarea de a stabili dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 lit. a), b), e) și f) și art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 raportat la art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 sau, după caz, art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, art. 632 alin. (2) și art. 272 din Codul de procedură civilă ori, după caz, art. 5 din Legea nr. 455/2001, contractul privind serviciile financiare încheiat la distanță ce nu cuprinde semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă a debitorului poate constitui titlu executoriu.

Titularul sesizării solicită unificarea practicii judiciare cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractelor privind serviciile financiare încheiate la distanță care nu cuprind semnătura olografă sau, după caz, semnătura electronică extinsă.

Practica judiciară neunitară invocată relevă faptul că aceste contracte intră sub sfera de incidență a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, practica fiind centrată preponderent pe contractele de credit.

Însă, față de dispozițiile art. 3 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, care definesc noțiunea de "tehnică de comunicație la distanță" și, față de tipurile de contracte deduse judecății, a căror calificare drept titluri executorii a generat practica neunitară, sunt supuse analizei de față exclusiv contractele la distanță încheiate în formă electronică ori prin mijloace electronice (mijloacele electronice sunt definite de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic).

Este de menționat că, prin prezenta decizie, nu se intră în sfera de demarcație a celor două tipuri de contracte (încheiate în formă electronică ori prin mijloace electronice), întrucât aceasta are influență în privința probațiunii, fiind fără relevanță asupra problematicii caracterului de titlu executoriu al unor astfel de contracte.

"Tehnica de comunicație la distanță" este definită de art. 3 lit. e) din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 drept orice mijloc care, fără a necesita prezența fizică simultană a celor două părți, consumator și furnizor, poate fi folosit pentru comercializarea ori promovarea la distanță a serviciilor financiare.

Doctrina și jurisprudența au asimilat tehnicilor de comunicație la distanță telefonul (art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004), accesarea paginilor de internet ale furnizorilor, email-ul, serviciile poștale clasice, internetul, automatele de apel, fax-ul sau telecopiatorul (ultimele trei având o reglementare specială în art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004).

În contextul legal, doctrinar și jurisprudențial evocat s-a apreciat contractul la distanță ca fiind genul, iar contractul în formă electronică sau încheiat prin mijloace electronice ca fiind specia și numai acest din urmă tip de contract formează obiect al analizei de față.

În plus, din examinarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (3) teza I cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2014 ("dacă părțile nu au convenit altfel") se poate trage concluzia că părțile pot conveni ca un contract încheiat la distanță să poată fi încheiat pe baza semnăturii electronice, după cum pot conveni ca manifestarea lor concordantă de voință, exprimată în formă electronică sau prin mijloace electronice, să fie materializată în scris, pe suport hârtie, și să fie întărită prin semnătură olografă. De asemenea, cerințe legate de semnătură privind diferite tipuri de contracte încheiate la distanță pot fi impuse prin lege.

Numai că recursul în interesul legii de față nu are în vedere aceste două ipoteze, ci exclusiv ipoteza contractului încheiat electronic la distanță, redat pe suport hârtie în scopul demarării procedurii executării silite, fără o semnătură electronică sau olografă, fiind utilă fixarea acestor două premise ale analizei prin identificarea tipului de contract la distanță dedus judecății.

Se cuvine evocată ca prezentând importanță Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a vizat aplicarea și interpretarea art. 666 alin. (5) pct. 2, 3, 4 din Codul de procedură civilă prin raportare la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, decizie prin care sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Dezlegările date problemei de drept care a format obiectul întrebării preliminare soluționate prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt obligatorii, în considerarea faptului că sesizarea nu a fost respinsă pe aspecte formale, ci, dimpotrivă, Completul pentru dezlegarea problemei de drept a făcut o analiză de fond a dispozițiilor art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 și a ajuns la concluzia că problema de drept care formează obiectul sesizării nu este aptă să ducă la soluționarea cauzei pe fond (considerentul 91).

În contextul dat, față de dispozițiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în soluționarea prezentului recurs în interesul legii există obligația de a ține cont de faptul că, în considerentul 81, s-au reținut următoarele:

De asemenea, prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat asupra faptului că, în raport cu prevederile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004, contractul se încheie în mod valabil la momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa și că pentru valabila încheiere a acestui tip de contract nu este nevoie de semnătură olografă sau electronică.

Din perspectiva dispozițiilor Codului de procedură civilă, contractul privind serviciile financiare încheiate la distanță reprezintă un înscris pe suport informatic, potrivit celor prevăzute de art. 266 și art. 282 din Codul de procedură civilă, și are regimul probator descris de art. 283 din Codul de procedură civilă - prezumția de validitate a înscrierii -, precum și puterea doveditoare stabilită prin prevederile art. 284 din Codul de procedură civilă.

Totodată, un astfel de contract are caracter executoriu, atât din perspectiva dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009, cât și din perspectiva dispozițiilor art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006.

Cele două texte au conținut identic și conferă contractelor de credit încheiate cu o instituție bancară sau cu una nebancară caracter de titlu executoriu.

Analiza textelor legale evocate pleacă de la premisa subînțeleasă a unor contracte bancare (specie a contractelor de servicii financiare), inclusiv contracte încheiate la distanță, valabil încheiate.

Or, în condițiile în care s-a statuat asupra valabilității acestor contracte în lipsa semnăturii olografe, coroborarea art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 cu art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 și cu art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 impune concluzia că, odată stabilit momentul încheierii valabile a contractului, acesta din urmă dobândește și calitatea de titlu executoriu, în lipsa oricărei alte condiționări legale.

Pentru a trage această concluzie trebuie plecat, distinct de dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 și ale art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, și de la analiza de ansamblu a reglementării specifice contractelor la distanță - Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 (a cărei aplicare prioritară se impune a fi făcută, conform principiului specialia generalibus derogant), care nu prevede nicio obligație în sarcina părților contractante de a semna convenția încheiată în condițiile art. 8 ulterior acestui moment, prin semnătură olografă ori electronică.

Se apreciază, de altfel, că o atare obligație, pe lângă faptul că nu este impusă de actul normativ aplicabil, ar fi chiar în contradicție cu mecanismul încheierii contractelor la distanță, inter absentes, precum și cu specificul contractelor referitoare la servicii financiare, la comerțul electronic, bazat pe celeritate și pe lipsa formalismului, contractele de acest gen ținând de activitatea comercială și fiind funciarmente contracte care se încheie solo consensu.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010, care prevăd: "La momentul semnării contractului, toate părțile contractante primesc câte un exemplar original al contractului de credit, cu excepția contractelor încheiate la distanță."

Ca argument complementar celor deja expuse pot fi invocate și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, care prevăd: "Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaște contractelor, atunci când sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru validitatea acestora".

Or, așa cum s-a reținut, contractele la distanță încheiate electronic în condițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 85/2004 sunt, în lipsă de stipulație expresă contrară a părților sau a legiuitorului, valabil încheiate fără semnătură, iar unul dintre efectele pe care legea - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 - îl leagă de valabilitatea lor este calitatea lor de titlu executoriu.

Din perspectiva semnăturii electronice sunt semnificative dispozițiile art. 1 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014, care prevăd: