ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2823/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 23.06.2020, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității pârâtului A. de lucrător al Securității.

1.2. Prin sentința civilă nr. 14 din 12 ianuarie 2021, Curtea a admis acțiunea reclamantului și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A susținut recurentul că în mod greșit a reținut instanța faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea sa de lucrător al Securității.

Din considerentele hotărârii recurate reiese că instanța a apreciat în mod contradictoriu că măsurile dispuse pentru verificare ar fi depășit scopul de verificare a persoanei vizate și că ar fi condus la îngrădirea dreptului persoanei la viața privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice, și a dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 19 din același pact.

A reiterat recurentul susținerile prezentate în cuprinsul întâmpinării, apreciind că măsurile dispuse au fost măsuri cu caracter general, măsuri-tip care se dispun în mod normal când se începe o verificare, iar instanța de fond nu a reținut, în afara planului de măsuri, niciun alt înscris sau altă probă din care să rezulte care dintre cele 8 măsuri enumerate a fost îndeplinită și în ce mod.

În opinia sa, sarcinile principale ale celor care aveau de efectuat verificarea au fost în perfectă concordanță cu scopul prevenirii scurgerii de date și informații cu caracter secret de stat sau nedestinate publicității către persoane interesate din țară sau străinătate și cu faptul că persoana vizată lucra și avea acces într-un obiectiv special.

Astfel, obținerea de date cu privire la comportamentul persoanei verificate la locul de muncă erau legitime și, de asemenea, din comportamentul său în afara locului de muncă, prin viciile descoperite sau pasiunile afișate, se putea verifica dacă are acțiuni sau fapte care ar putea afecta siguranța statului sau bunul mers al lucrărilor din obiectivul special.

A susținut recurentul că instanța fără a motiva în drept a considerat că măsurile și-ar fi depășit scopul reținut corect, de prevenire a scurgerii de date și informații cu caracter secret de stat sau nedestinate publicității. Motivarea instanței privind interceptarea corespondenței nu arată articolul din lege care prevedea dreptul îngrădit al persoanei verificate. Faptul că s-a dispus măsura de a se stabili dacă primește corespondență din străinătate nu reprezintă îngrădirea dreptului prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965. Această măsură a fost luată legitim, pentru prevenirea scurgerii de informații cu caracter secret de stat sau nedestinate publicității.

Referitor la măsura folosirii filajului, nu se poate reține că aceasta ar fi depășit scopul prevenirii scurgerii de date și informații iar instanța nu a reținut dovada vreunui filaj efectiv realizat.

În ceea ce privește măsura de solicitare de investigații pentru a se stabili comportamentul de la domiciliu, instanța de fond doar a enumerat această măsură, omițând că s-au mai solicitat și informații vizând persoanele de care este vizitat la domiciliu, dacă primește corespondență din străinătate, dacă divulgă date cu caracter secret de stat sau de la locul de muncă și orice alte date de interes operativ, fără a motiva de ce anume această măsură ar fi depășit scopul reținut corect.

În continuarea susținerilor sale, recurentul a citat art. 28 și 29 din Constituția României de la 1965 și art. 19 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice apreciind că instanța nu a menționat în niciun fel art. 28 din Constituție. De asemenea, din conținutul pct. 2 al art. 19, dreptul la libertatea de exprimare avea limitările prevăzute la pct. 3 din art. 19 și la art. 29 din Constituția României din 1965.

Instanța de fond nu a motivat în cel fel a fost îngrădit dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este definit la art. 19 pct. din Constituție.

Verificările pentru viza de acces la obiectul special "Casa Republicii" nu au vizat și nu au îngrădit libertatea de a căuta, de a primi sau de a răspândi informații și idei de orice fel. Niciuna dintre sarcinile aprobate nu conține vreo referire sau vreo îngrădire privind dreptul la libertatea de exprimare.

A mai susținut recurentul, citând art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice, că instanța de fond nu a motivat în concret cum anume ar fi fost îngrădite sau suprimate drepturile prevăzute de acest articol, persoana vizată de verificări nefiind supusă vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în familia, domiciliul sau corepondența sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei sau reputației sale.

A precizat că verificarea persoanei în dosarul x a fost dispusă cu respectarea legilor care reglementau atât activitatea sa militară cât și avizarea accesului persoanelor în obiective speciale pentru motive care aveau de-a face cu apărarea intereselor naționale.

A concluzionat recurentul că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în desfășurarea activității sale neîngrădind drepturile și nici libertățile fundamentale ale omului.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurentul-pârât a invocat în mod formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reluând integral argumentele formulate în apărarea sa pe fondul cauzei.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

4.1. Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După cum s-a reținut și în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., constată că nu poate fi avut în vedere, susținerile recurentului neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Contrar aprecierilor recurentului, instanța de control judiciar nu poate analiza cauza sub toate aspectele, ci, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Astfel, pot face obiectul analizei instanței de recurs criticile ce se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii.

Însă, din analiza hotărârii recurate, rezultă fără echivoc faptul că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor părților, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Fără a relua considerentele hotărârii recurate, care nu sunt nicidecum contradictorii, Înalta Curte constată că instanța de fond a răspuns punctual tuturor argumentelor părților, inclusiv ale pârâtului A..

Înscrisurile depuse la dosar în probațiune, al căror conținut este descris în considerentele sentinței recurate, demonstrează, cu prisosință, că acțiunile întreprinse de recurentul-pârât pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viața privată, protejat normativ, cel puțin la nivel formal, și în perioada anterioară anului 1989.

Nu pot fi avute în vedere alegațiile recurentului-pârât, care invocă respectarea cadrului legal în care și-a desfășurat activitatea, susținând că acțiunile de îngrădire a unor drepturi și libertăți cetățenești erau reglementate de legislația în vigoare și că ar fi avut drept scop prevenirea scurgerii de date și informații cu caracter secret de stat sau nedestinate publicității.

În acest sens, instanța de fond a făcut referire la reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul, în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de autorități și deveneau obiect de lucru al acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

Din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, importantă este imixtiunea arbitrară în viață personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi constatată calitatea de lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofițer sau subofițer al Securității, să fi desfășurat activități care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Or, după cum a reținut prima instanță, măsurile recurentului-pârât (dirijarea unor surse informative care să obțină date cu privire la comportamentul celui urmărit la locul de muncă, cu privire la pasiuni, vicii, comentarii negative pe teme politice, interceptarea corespondenței, investigații pentru stabilirea comportamentului la domiciliu, relații în rândul locatarilor) au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice.

Deci, recurentul-pârât a fost implicat în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

Prin urmare, instanța de fond a motivat soluția de constatare a calității recurentului-pârât de lucrător în sensul prevăzut de dispozițiile legale anterior citate, acțiunile acestuia constituind activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim și fără a se păstra un raport just de proporționalitate, vizându-se obținerea de informații compromițătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieții sale private și a ideilor pe care le exprima în diverse ocazii.

Astfel, nu se poate aprecia a fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia Înaltei Curți motivarea primei instanțe oferind garanțiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunțate.

4.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 14 din 12 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.