ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2821/2022

Ședința publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 08.10.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției din 9 septembrie 2019, emisă în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 2537/A/16.07.2019 și împotriva Rezoluției nr. 2537/A/16.07.2019, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Focșani.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 49 din 20 ianuarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea acțiunii în fond și admiterea acesteia.

Recurentul-reclamant a prezentat circumstanțele de fapt și parcursul procesual al Dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Vrancea, strămutat la Judecătoria Brăila, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă pentru soluționarea apelului său, fiind suspendat în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 12 decembrie 2019.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut recurentul, citând art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6), art. 237 alin. (2) pct. 3 și art. 20 din C. proc. civ., că prima instanță și-a întemeiat hotărârea, în parte, pe motive care nu au fost invocate de părți ori de instanță, fiind încălcat dreptul reclamantului de a le discuta și combate, în considerarea principiului contradictorialității, respectiv a reținut că judecătorul și-a motivat decizia de efectuare a expertizei la INML Mina Minovici pentru că au fost invocate motive de imparțialitate și prin faptul că atât domiciliul reclamantului cât și al uneia din perechile de nași de cununie se găsesc în Municipiul Iași.

Pe de altă parte, instanța și-a întemeiat hotărârea pe apărările pârâtei, cu toate că aceasta nu le-a probat, instanța având obligația să ia în considerare doar susținerile și apărările probate. La dosar nu a existat nicio încheiere pronunțată de judecătorul B. în sensul că, în dosarele având ca obiect "tăgadă paternitate", ar fi încuviințat efectuarea expertizelor doar de INML Mina Minovici București. Astfel, înțelege să pună în discuție respectarea sau încălcarea de către instanța de fond a regulilor procesuale prin care se stabilește situația de fapt în procesul civil.

A mai apreciat recurentul că instanța nu a analizat deloc apărările sale, în sensul că nu era confirmată de nicio încheiere, dintre cele invocate de Inspecția Judiciară, împrejurarea că și alți judecători ai Judecătoriei Focșani ar fi încuviințat efectuarea expertizelor la fel ca doamna judecător B., ci, dimpotrivă, din încheierile enumerate de Inspecția Judiciară rezultă că niciun alt judecător de la Judecătoria Focșani nu a încălcat regula de competență teritorială prevăzut de art. 9 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000.

A mai susținut că nu este vorba despre o simplă încheiere dată cu nerespectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește competența teritorială, ci despre efectele pe cale de consecință ale acesteia, efecte care conduc la consfințirea unei situații de fapt nereale, ca ar fi tatăl minorei C., cauzându-i o vătămare gravă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurentul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Pe de o parte, instanța a ajuns la concluzia că încălcarea dispozițiilor art. 9 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000 nu a fost cu rea-credință sau din gravă neglijență, iar, pe de altă parte, a reținut că sesizarea sa este contrară art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că stabilirea competenței teritoriale a institutului de medicină legală a fost efectuată prin încheierea, care era supusă apelului odată cu fondul, motiv pentru care problema reclamată nu poate face obiectul unei cercetări disciplinare, deoarece ar însemna punerea în discuție a unei soluții pronunțate printr-o hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art. 99 lit. t) și de prevederile art. 99

1

din aceeași lege.

Soluțiile nelegale dispuse prin încheieri sunt supuse controlului judiciar în condițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., însă, în opinia sa, posibilitatea îndreptării, în calea de atac, a unor măsuri nelegale dispuse prin încheiere, nu exclude posibilitatea tragerii la răspundere disciplinară a judecătorului care a încălcat o normă de drept material sau procesual în condițiile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004, întrucât scopul răspunderii disciplinare nu este repararea erorilor judiciare, ci sancționarea judecătorului pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Respingerea cererii sale de aplicare a prevederilor art. 9 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000 și stabilirea institutului de medicină legală care să efectueze expertiza medico-legală ADN contrar legii și cererii sale constituie o manifestare de rea-credință sau cel puțin de gravă neglijență a judecătorului, care are obligația, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, de a se supune numai legii și obligația de a respecta art. 7 alin. (2) din C. proc. civ., care consacră principiul legalității.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că nici Inspecția Judiciară și nici instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației exercitate împotriva unei rezoluții de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluția și la considerentele expuse prin încheierile/hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Focșani și la actele procesuale efectuate, deoarece aceste chestiuni țin de esența activității de judecată, iar o greșeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipsește cea mai slabă justificare, nu a fost dovedită în cauză.

4.1. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularități de ordin procedural, care a atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ.. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Or, recurentul-reclamant, după cum s-a reținut la pct. 2 al prezentei decizii, nu a indicat niciun motiv care să poată fi încadrat în acest text de lege.

Argumentul său, referitor la motivarea sentinței recurate pe aspecte ce nu ar fi fost puse în discuția părților (dispunerea efectuării expertizei la INML Mina Minovici pe motiv că au fost invocate motive de imparțialitate și pentru că domiciliile reclamantului și al unora dintre nașii de cununie se găsesc în Municipiul Iași) nu este întemeiat, de vreme ce prima instanță nu a făcut altceva decât să rețină aspectele avute în vedere de Judecătoria Focșani pentru a sublinia faptul că judecătorul nu a încălcat normele de drept în mod grav, neîndoielnic și scuzabil.

Nici restul alegațiilor recurentului (reținerea în motivarea hotărârii a apărărilor pârâtei Inspecția Judiciară, dispunerea în alte dosare al Judecătoriei Focșani a efectuării expertizelor de către INML Mina Minovici, nereținerea argumentelor sale referitoare la alte încheieri prin care să se fi dispus efectuarea expertizelor de același institut, consecințele încheierii prin care s-a dispus efectuarea expertizei) nu pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de acest motiv de casare, nevizând aspecte de ordin procedural, ci, eventual, aspecte referitoare la modalitatea de motivare a hotărârii, respectiv motivul de casare prevăzut de pct. 6 al articolului 488 alin. (1) C. proc. civ., care urmează a fi analizat în continuare.

4.2. Astfel, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pe lângă aspectele menționate mai sus, recurentul-reclamant a susținut că sentința cuprinde motive contradictorii, de vreme ce, pe de o parte, s-a analizat situația de fapt și, pe de altă parte, instanța a apreciat că încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale era supusă apelului odată cu fondul.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

Or, contrar criticilor recurentului, preluarea de către prima instanță a unor argumente invocate de pârâtă prin întâmpinare sau nepunctarea tuturor apărărilor sale nu echivalează cu nemotivarea hotărârii. După cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului-reclamant neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul acestui motiv de casare.

În opinia Înaltei Curți, instanța de primă jurisdicție a procedat la o analiză detaliată a argumentelor părților implicate în raportul juridic dedus judecății, iar hotărârea pronunțată satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

De asemenea, considerentele reținute în sentința recurată nu sunt contradictorii, după cum se va arăta, de altfel, și în analiza motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) Cod

4.3. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susține că instanța ar fi interpretat și aplicat greșit prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în raport cu art. 99 lit. t) și art. 99

1

din aceeași lege și, distinct, a aplicat greșit prevederile art. 99

1

din Legea nr. 303/2004.

Preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit principiului independenței judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituția României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanța de judecată și nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzute disciplinare menționate, pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Pentru existența relei credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

Relevante sunt și considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijență", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greșeli care au un caracter evident, neîndoielnic și cărora le lipsește orice justificare, fiind în vădită contradicție cu dispozițiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispozițiilor menționate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcției, din culpă, a dispozițiilor legale; (ii) încălcarea dispozițiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcției să genereze consecințe grave. Pentru a se reține existența unei grave neglijențe în sensul dispozițiilor menționate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reține caracterul evident, neîndoielnic și nescuzabil în privința unei norme dispozitive permisive/supletive."

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat încheierea/hotărârea care a produs nemulțumirea titularului sesizării.

Astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac".

Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părții reclamante într-o anumită cauză excedează competențelor Inspecției Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Sub acest aspect, reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătorești, ci sancționează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunță sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" și că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești."

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând, în concret, operațiunile de stabilire a situației de fapt, de interpretare a normelor juridice și de apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice activității de judecată, care fac parte din raționamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunță soluțiile judecătorești.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanță.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speță.

În acest context, argumentele recurentului-reclamant vizează greșita administrare a probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară (încuviințarea și administrarea probei cu expertiza medico-legală ADN) și tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator și la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, cerere incompatibilă cu analiza instanțelor judecătorești și cu cea a Inspecției Judiciare.

Atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt. Interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituțional privind independența judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziția constituțională potrivit căreia hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

4.4. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 49 din 20 ianuarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.