ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2195/2014

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 127 din 20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8582/107/2011, s-au hotărât următoarele: Au fost condamnați, fiecare din inculpații S.M.I. și I.D.I. la câte 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 7 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. Le-au fost interzise celor doi inculpați drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și a celor accesorii aplicate inculpaților pe o durată de 5 ani și li s-a atras acestora atenția cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen.

Potrivit art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 5.000 lei, câte 2.500 lei de la fiecare. A fost menținută măsura asiguratorie a disponibilizării luate la 14 iunie 2011 cu privire la suma de 5.000 lei (în vederea confiscării speciale) avansată de inculpați și depusă la C. SA - Sucursala Alba Iulia, prin recipisa din 14 iunie 2011. A fost condamnat inculpatul L.E. la 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen. I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii pe o durată de 2 ani și 2 luni, termen de încercare și i s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească în favoarea statului suma de 4.500 lei, cheltuieli judiciare, câte 1.500 lei fiecare. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a constatat următoarele: Prin Rechizitoriul din 20 iunie 2011 a DNA - Serviciul Teritorial Alba Iulia, înregistrat la prima instanță sub Dosarul nr. 8582/107/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S.M.I. și I.D.I. pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

și a inculpatul L.E. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen. În sarcina primilor doi inculpați s-a reținut că, în calitate de consilieri în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba - Biroul de control fiscal, la data de 5 iunie 2009 au acceptat promisiunea primirii de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 au primit efectiv folosul material acceptat anterior de la inculpatul L.E. pentru a-și îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuțiile acestora de serviciu, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului L.E. s-a reținut că, la data de 5 iunie 2009, a promis inculpaților S.M.I. și I.D.I. suma de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 a remis efectiv acestora suma promisă cu scopul ca funcționarii publici să-și îndeplinească în mod defectuos un act legat de atribuțiile lor de serviciu, faptă ce constituie dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele: În cursul anului 2009 inculpații S.M.I. și I.D.I. îndeplineau funcția de consilieri în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba - Biroul de control fiscal. În perioada 3 - 6 martie 2009 cei doi inculpați au efectuat un control la SC E. SRL Alba Iulia, la care inculpatul L.E.

are calitatea de administrator, cu privire la modul de respectare a prevederilor legale privind taxa pentru activitatea de prospecțiuni, explorare și exploatare a resurselor minerale precum și a redevențelor miniere. Cei doi inculpați au constatat că societatea nu avea întocmită la acel moment contabilitatea de gestiune, pe baza căreia trebuiau calculate redevențele pentru activitățile miniere (aspect ce face obiectul controlului). În consecință, cei doi au dispus completarea contabilității de gestiune și au suspendat activitatea de control până la începutul lunii iunie când au revenit la sediul firmei. S-a precizat că societatea desfășura o activitate de extracție de nisip și pietriș, produse pe care le comercializa și pentru care avea obligația de a plăti statului anumite sume de bani cu titlu de redevență.

Controlul s-a reluat pe data de 3 iunie 2009, iar în data de 4 iunie 2009 cei doi inculpați au avut o discuție cu inculpatul L.E., inclusiv cu privire la activitatea de control la firmă, pe care aceasta din urmă a înregistrat-o cu o cameră video miniaturală montată pe un pix. Existența camerei nu a putut fi sesizată de către cei doi consilieri, astfel că înregistrările s-au făcut fără știrea lor. În cadrul discuțiilor cu privire la activitatea de control, inculpatul I.D.I. afirmă inițial că "nu picăm pe o cifră" și că din ce au scos din contabilitate "diferența dintre noi și voi îi dă un miliard și vreo trei sute, patru sute de milioane". Această diferență la care se referă inculpatul constituie valoarea redevenței pe care societatea trebuia să o plătească, conform calculelor contabile.

Interesul inculpatului L.E. era ca sumele plătite cu titlu de redevență să fie cât mai scăzute, aspect pe care cei doi consilieri l-au înțeles foarte bine, acestea fiind premisele următoarelor discuții ale celor trei inculpați din ziua de 5 mai 2009, înregistrată în aceeași modalitate. Inițial a avut loc un schimb de replici între inculpatul I.D.I. și L.E. Primul face referiri evazive la o eventuală eroare de calcul, arătând că ar putea să încerce cu M., colegul său, (rezultă că ar fi vorba despre o modificare de calcul) și că dacă există voință, se poate. În continuare, arată că la două trimestre nu s-ar fi calculat corect, că ei au calculat și a ieșit o sumă de vreo 30 de milioane debit plus majorări.

De menționat că sumele la care se face referire sunt în lei vechi - ROL. Inculpatul I.D.I. concluzionează: "Aia vom scrie și gata"'. Față de suma de care se vorbise inițial de peste un miliard de lei, se poate observa că acum se vehiculează o sumă atât de redusă încât, în contextul respectiv, poate fi considerată chiar modică. În acest moment urmează o discuție deosebit de relevantă între cei doi. Inculpatul L.E. întreabă de "partea a doua", față de care se ajunge la un acord și vorbește în mod expres despre "datoria asta față de voi" stabilind data la care va fi plătită. În concret s-a stabilit să le plătească inculpaților I. și S. suma de 50 milioane lei (ROL). La un moment dat în discuție intervine inculpatul S. (care probabil că a intrat atunci în încăpere pentru că anterior ceilalți doi vorbeau ca și cum n-ar fi fost de față).

Inculpatul L. îi spune și acestuia "marți să vă achit io partea voastră" și inculpatul S. se declară implicit ce acord să încaseze acea parte spunând "no stai liniștit". În continuare se face referire la faptul că se va scrie actul final de control, iar inculpatul S. afirmă din nou că ei vor umbla la preț. Inculpații S. și I. au contestat faptul că ar fi acceptat promisiunea și că ar fi primit efectiv 50 milioane lei pentru a întocmi actul cu o valoare redusă a redevenței. Aceștia afirmă că nu puteau lua ca bază de calcul decât prețul de vânzare care rezultă din facturi, iar prețul maximal de 8,95 lei (RON)/tonă este cel stabilit de societate ca fiind preț maximal printr-o declarație dată către organul financiar, fără relevanță în privința calculului redevenței.

Suma de peste 1 miliard lei s-a menționat cu titlu de exemplu sau în mod aleatoriu, iar ei nu au convenit să primească suma de 50 milioane lei. În demersul de stabilire corectă a semnificației convorbirilor înregistrate s-a considerat relevant faptul că discuțiile înregistrate și transcrise - confirmate de altfel printr-un raport de expertiză criminalistică efectuat în faza de judecată - conțin elemente concrete legate strâns de exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpaților S. și I. Se vorbește despre cifra pe care se pică, despre o eroare de calcul, o recalculare, o suma mult mai mică și de o parte a doua constând într-o datorie pe care inculpatul L. ar avea-o față de cei doi, urmare a întocmirii actului de control, aspect deosebit de relevant din punct de vedere juridic.

S-a menționat că orice dubiu a fost înlăturat prin declarațiile inculpatului L. care arată clar că a convenit cu cei doi să le dea suma de 50 de milioane de lei, iar aceștia, în schimb, să calculeze o redevență mai mică. Avându-se în vedere poziția și implicarea inculpatului L.E. În contextul sus-menționat, s-a apreciat că declarațiile acestuia coroborate cu conținutul înregistrărilor dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă faptele celorlalți doi inculpați, așa cum au fost descrise în rechizitoriu. De asemenea, s-a considerat dovedită și împrejurarea că suma s-a remis efectiv către cei doi la data de 10 iunie 2009, chiar dacă aspectul nu s-a înregistrat, întrucât este confirmată de inculpatul L. și de faptul că procesul-verbal de control s-a încheiat în forma convenită, la aceeași dată, cuantumul restanțelor societății către bugetul de stat fiind de 2.153 de lei.

Ulterior inculpatul L.E. i-a cerut martorului V.V.C., care îi este prieten, să descarce înregistrările de pe acel dispozitiv. Martorul a descărcat înregistrarea pe laptopul său și a făcut o copie pe un CD pe care l-a dat inculpatului L. împreună cu pixul care conține dispozitivul de înregistrare. Înregistrările au rămas stocate pe hard-disk-ul laptopului și au fost descoperite de organele judiciare cu ocazia unei percheziții informatice efectuate într-o altă cauză. S-a considerat relevant faptul că inculpatul L. i-a spus martorului că cei de la finanțe îl stresează și îi cer bani - aici martorul arată că nu este foarte sigur - și că se gândește să îi denunțe. Instanța de fond a apreciat că starea de fapt reținută rezultă din următoarele mijloace de probă: - procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la inculpații S.M.I.

și I.D.I.; - procesul-verbal de sesizare din oficiu cu privire la inculpatul L.E.; - fotocopia procesului-verbal de control din data de 13 septembrie 2007 încheiat de către inculpații S.M.I. și I.D.I.; - fotocopia raportului de inspecție fiscală din data de 10 iunie 2009 încheiat de către inculpații S.M.I. și I.D.I.; - declarațiile martorului V.V.C.; - procesele-verbale de percheziție în mediu informatic asupra unui calculator aparținând martorului V.V.C.; - procesul-verbal de redare a discuțiilor din mediul ambiental din data de 4 iunie 2009 dintre inculpații S.M.I. și I.D.I. și inculpatul L.E.; - procesul-verbal de redare a discuțiilor din mediul ambiental din data de 5 iunie 2009; - planșe fotografice cu aspecte ale întâlnirilor din zilele de 4 și 5 iunie 2009 dintre inculpații S.M.I.

și I.D.I. și inculpatul L.E.; - raportul de constatare tehnico-științifică din 22 februarie 2011 încheiat de către institutul pentru Tehnologii Avansate; - declarațiile inculpatului L.E. care a recunoscut integral învinuirea și a indicat în detaliu modul în care a procedat; - declarațiile inculpatului I.D.I. care nu a recunoscut comiterea faptei; - declarațiile inculpatului S.M.I. care nu a recunoscut comiterea faptei; - procesul-verbal de confruntare între inculpatul L.E., care și-a menținut poziția de recunoaștere a faptei și inculpații S.M.I. și I.D.I., care și-au menținut poziția de a nu recunoaște fapta reținută în sarcina acestora. - declarațiile martorei T.M.; - raportul de expertiză criminalistică din 28 martie 2013 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Cluj.

Raport de expertiză ultim menționat concluzionează faptul că nu au fost depistate urme de intervenție, întreruperi, ștersături, suprapuneri, adăugiri, mixaje asupra celor două înregistrări din 4 iunie 2009 și 5 iunie 2009 și că există o probabilitate ridicată ca vocile de pe înregistrări să aparțină inculpaților I.D. și S.M. Martora T.M., audiată în cursul judecății, a confirmat că cei doi inculpați aflați în control la SC E. SRL (unde martora este contabilă) au menționat că valoarea redevenței calculată de societate în funcție de prețul de vânzare nu era corect stabilită și că redevența trebuia calculată la prețul maximal de 8,9 lei /tonă. În drept, prima instanță a reținut următoarele: Fapta inculpaților S.M.I.

și I.D.I. care, în calitate de consilieri în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba Iulia - Biroul de control fiscal, la data de 5 iunie 2009, au acceptat promisiunea primirii sumei de 5.000 lei iar, la data de 10 iunie 2009, de a primi efectiv folosul material acceptat anterior de la învinuitul L.E. spre a-și îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuțiile de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului L.E. care, la data de 5 iunie 2009, a promis învinuiților S.M.I. și I.D.I. suma de 5.000 lei iar la data de 10 iunie 2009 a remis efectiv acestora suma promisă cu scopul ca funcționarii publici să-și îndeplinească în mod defectuos un act legat de atribuțiile de serviciu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen.

Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 6 decembrie 2010, s-a reținut în mod eronat că numitul L.C.I. este persoana care a promis și ulterior remis învinuiților S.M.I. și I.D.I. suma de 5.000 lei. Din cercetări a rezultat însă că infracțiunea de dare de mită a fost comisă de către L.E. Față de apărările inculpatului L.E. în legătură cu existența cauzei de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (3) C. pen., prima instanță a reținut că acesta nu a denunțat fapta autorităților înainte ca acestea să fie sesizate, așa cum cere textul delege. Lămurirea cu privire la împrejurarea că pe înregistrare apărea el și nu o altă persoană (L.C., cum s-a crezut inițial) s-a considerat că nu echivalează cu un denunț și nu schimbă cu nimic situația existentă, respectiv descoperirea înregistrărilor cu ocazia unei percheziții informatice și sesizarea din oficiu cu privire la fapte înainte ca inculpatul să facă vreun denunț.

Sesizarea ulterioară, din oficiu, a organului de urmărire penală cu privire la inculpatul L.E. se datorează faptului că nu i s-a stabilit de la început identitatea, însă sesizarea cu privire la faptă a fost prealabilă audierii acestuia ca martor. S-a menționat că este adevărat că fapta de remitere efectivă a sumei de 5.000 lei nu a fost înregistrată ambiental, fiind pentru prima dată menționată de inculpat, însă este vorba doar despre un act infracțional, consecința unor alte acte anterioare, respectiv promisiunea că va da acea sumă de bani surprinsă de înregistrări. A mai reținut instanța de fond că întrucât întreaga activitate infracțională se încadrează în textul de incriminare de la art. 255 alin. (1) C. pen., nu este incident art. 255 alin. (3) C. pen.

Cu privire la incidența art. 64 alin. (2) C. proc. pen. invocată de inculpați cu privire la înregistrările ambientale, respectiv nelegalitatea acestora datorată lipsei autorizării prealabile date de instanță, se reține de către prima instanță că mijlocul de probă menționat este obținut în mod legal, întrucât este vorba despre înregistrări efectuate de părți, în condițiile art. 91 ind. 6 alin. (2) C. proc. pen. (care privesc comunicări ale inculpatului care a făcut înregistrarea cu alte persoane) care nu sunt condiționate de autorizarea prealabilă a judecătorului. Cu privire la incidența cauzei care înlătură caracterul penal al faptei prevăzută de art. 255 alin. (2) C. proc. pen. invocată de inculpatul L.E., instanța a reținut că în speță nu s-a realizat vreo constrângere în sensul avut în vedere de acest text de lege.

Inculpatul a făcut referire la anumite consecințe negative pe care le-ar fi avut asupra societății sale stabilirea unei redevențe constând într-o sumă mare de bani, însă este vorba despre un efect pecuniar specific față de un debitor al unei creanțe fiscale. S-a arătat că nu implică în sine o acțiune de constrângere pentru darea sumei de bani cu titlul de mită, mai ales că inculpatul L. a vorbit primul despre "partea a doua". Sugestiile făcute anterior de către cei doi inculpați nu constituie constrângere.

Cu privire la cererea în probațiune formulată de apărătorul inculpaților S. și I., formulată la ultimul termen de judecată și respinsă de instanță, prin care s-a dorit să se probeze modalitatea legală a calculului redevențelor, prima instanță a precizat că, inițial inculpații au vehiculat varianta calculului redevenței la nivel maximal, rezultând o sumă de 1.300.000.000 - 1.400.000.000 lei și au acceptat o altă modalitate de calcul după ce s-a convenit în legătură cu "partea a doua". Art. 254 C. pen. face referire atât la îndeplinirea unor acte privitoare la atribuțiile de serviciu cât și la îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri. S-a menționat că, din această perspectivă, chiar dacă calculul la valoarea maximală ar fi fost incorect și valoarea stabilită în actul de control ar fi cea legală, calificarea juridică a faptei ar fi identică.

A considerat instanța că nu prezintă o relevanță deosebită aspectul de ordin tehnic ce ține de modalitatea de calcul, ci disponibilitatea inculpaților de a abuza de funcție pentru obținerea de venituri ilicite. Procedând la individualizarea juridică a pedepselor potrivit criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. prima instanță a reținut că inculpații S. și I. au comis o faptă gravă, nu atât sub aspectul valorii sumei încasate ilicit, cât sub aspectul vătămării relațiilor normale dintre autorități și agenții economici. S-a mai reținut că au negat comiterea faptelor; sunt judecați în altă cauză pentru fapte în legătură cu serviciul, fără legătură cu prezenta cauză; au studii superioare și nu au antecedente penale; au o vârstă matură până la care se poate considera că au avut o bună conduită în societate.

Pentru toate acestea, prima instanță a aplicat pedepse minime de câte trei ani închisoare. A mai reținut prima instanță că gravitatea faptelor justifică aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. Date fiind aspectele evidențiate mai sus, prima instanță a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei în cazul ambilor inculpați, astfel că a făcut aplicarea art. 81 C. pen. Cu privire la inculpatul L. prima instanță a reținut că acesta a comis o faptă relativ gravă cu scopul de a crea o situație favorabilă din punct de vedere financiar pentru firma sa. A fost sincer în cursul procesului, a recunoscut de bunăvoie că el este persoana care apare pe înregistrări, a prezentat corect contextul discuțiilor și a facilitat în mod decisiv stabilirea faptelor.

Nu are antecedente penale. Are o vârstă matură până la care a avut o conduită bună în societate și în consecință, prima instanță, a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse de două luni închisoare. Față de gravitatea concretă a faptei a considerat că se impune aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Față de aspectele reținute mai sus prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei, astfel că a făcut aplicarea art. 81 C. pen. În conformitate cu art. 254 alin. (3) C. pen. prima instanță a arătat că se impune confiscarea de la inculpați a sumei de 5.000 lei, care a făcut obiectul luării de mită, câte 2.500 de la fiecare.

De -asemenea, instanța de fond a menținut măsura asiguratorie a indisponibilizării luate la 14 iunie 2011 cu privire la suma de 5.000 lei (în vederea confiscării speciale) avansată de inculpați și depusă la C.B. SA - Sucursala Alba Iulia, prin recipisa din 14 iunie 2011. În final, s-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen., obligând inculpații să plătească în favoarea statului suma de 4.500 lei, cheltuieli judiciare, câte 1.500 lei fiecare. Împotriva acestei sentințe au declarat, în termen, apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpații.

Prin Decizia penală nr. 191 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinței penale nr. 127/20 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8582/107/2011, pe care a desființat-o doar sub aspectul încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina celor trei inculpați, sub aspectul omisiunii aplicării pedepselor complementare inculpaților S.M.I. și I.D.I. și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului L.E. și, rejudecând în aceste limite: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, astfel: - cu privire la inculpatul S.M.I., din infracțiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 254 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.; - cu privire la inculpatul I.D.I., din infracțiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.; - cu privire la inculpatul L.E., din infracțiunea de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 C. pen. în infracțiunea de dare de mită prev. de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. A înlăturat, circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., reținută în favoarea inculpatului L.E.

A condamnat pe inculpați astfel: 1. Pe inculpatul S.M.I., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni. 2. Pe inculpatul I.D.I., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 3 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni. 3. Pe inculpatul L.E. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) și art. 76 lit. e) C. pen. A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 4 luni închisoare pe. durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei accesorii. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel. A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații S.M.I., I.D.I. și L.E. împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat pe fiecare inculpat apelant să plătească statului câte 175 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în apel. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia. A acordat onorariile apărătorului din oficiu al inculpaților în apel în cuantum de câte 75 lei pentru asistența fiecărui inculpat (în total 225 lei), sume ce urmau să fie avansate din fondul special destinat al Ministerului Justiției. Prin apelul său Direcția Națională Anticorupție a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare, a se dispune: - schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care sunt trimiși în judecată inculpații în infracțiunea prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen.

cu raportare la art. 7 alin. (1) (se arată în apelul scris), alin. (2) (se arată cu ocazia concluziilor orale) din Legea nr. 78/2000 cu privire la inculpații S.M.I. și I.D.I. și condamnarea acestora la pedepse legale; - schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul L.E. în infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu raportare la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; - aplicarea unor pedepse legale în raport cu noua încadrare juridică a faptelor; - cât privește pe inculpații S.M.I. și I.D.I., a se dispune aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen., respectiv a pedepsei complementare privind interzicerea exercitării profesiei; - schimbarea modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților S.M.I.

și I.D.I. din suspendare condiționată în suspendare sub supraveghere, prev. de art. 81 6 C. proc. pen. Prin apelul lor inculpații S.M.I. și I.D.I. au solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare, a se pronunța o soluție de achitare pe temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., reiterând apărările din fața primei instanțe. Prin apelul său inculpatul L.E. a solicitat desființarea sentinței penale și, în rejudecare: - în principal, a se acorda eficiență dispozițiilor prev. de art. 255 alin. (3) C. proc. pen. care reglementează o cauză de nepedepsire și a se dispune achitarea acestuia conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen.; - în subsidiar, a se acorda eficiență dispozițiilor privind constrângerea morală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, a se face aplicarea dispozițiilor art. 255 alin. (3) C. proc.

pen. și a se dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. Instanța de apel a constatat că motivarea reprezintă o reiterare a apărărilor din fața primei instanțe. Analizând apeluri prin prisma dispozițiilor art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a reținut că inculpații S.M.I. și I.D.I. au formulat criticile cele mai drastice asupra sentinței de primă instanță, afirmând că soluția ar fi trebuit să fie una de achitare pentru motivul că fapta de care sunt acuzați nu există în materialitatea ei.

În primul rând, s-a avut în vedere că, în sprijinul afirmației lor, inculpații au solicitat a se constata că probele principale pe care se bazează hotărârea de condamnare, anume aspectele ce reies din înregistrările ambientale de imagini și convorbirii între ei, pe de o parte și inculpatul L., pe de alta, sunt obținute prin mijloace nelegale de probă, susținând că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, că au fost preconstituite în scop de șantaj (se afirmă în memoriul scris de apel) și că nu au fost autorizate, în prealabil, de judecător (se afirmă cu ocazia concluziilor orale). Analizând respectivele înregistrări prin prisma criticilor mai sus relevate, instanța de apel a reținut următoarele: - înregistrările audio și video, ca mijloace de probă, sunt expres prevăzute în art. 64 alin. (1) C. proc.

pen.; - un eventual scop de șantaj (de altfel, neprobat în vreun fel în speță, ba chiar fiind infirmat de faptul că înregistrările nu au fost puse la dispoziția organelor de anchetă de către cel care le-a efectuat, inculpatul L., fiind descoperite întâmplător, cu ocazia unor percheziții informatice în alte cauze) în care au fost efectuate înregistrările nu este în măsură, în sine, să infirme caracterul legal al mijloacelor de probă; - condițiile autorizării prealabile de către judecător se referă doar la înregistrările din mediul ambiental pe care intenționează să le facă procurorul, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 91 și art. 91 5 C. proc.

pen.; când înregistrările de imagine și sunet sunt efectuate, ca și în speță, de către părți sau alte persoane, deci nu de către procuror, condiția autorizării prealabile nu se mai cere, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 91 6 alin. (2) C. proc. pen.; de altfel, ar fi și imposibil de închipuit o autorizare a judecătorului pentru înregistrări efectuate de alte persoane decât procurorul; prin dispozițiile art. 91 6 alin. (2) C. proc. pen. legiuitorul a dorit tocmai să permită folosirea ca mijloace de probă a unor înregistrări valoroase din punct de vedere probatoriu, instituind o singură condiție de admisibilitate a lor, anume aceea ca înregistrările să privească propriile convorbiri sau comunicări pe care persoanele care efectuează înregistrările le-au purtat cu terții, condiție care este îndeplinită în speță.

Așadar, criticile mai sus analizate, referitoare la legalitatea înregistrărilor efectuate de inculpatul L., au fost apreciate a fi neîntemeiate. În legătură cu aceleași înregistrări inculpații S. și I. au mai adus critici referitoare la faptul că au fost obținute cu un mijloc de înregistrare care nu a mai fost găsit și că, din această cauză, nu se poate verifica autenticitatea înregistrărilor, procurorul procedând nelegal atunci când le-a autentificat. Instanța de apel a apreciat că nici această critică nu s-a dovedit a fi întemeiată, din moment ce prin raportul de expertiză criminalistică din 28 martie 2013 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice Cluj s-a concluzionat în sensul că nu au fost depistate urme de intervenție, întreruperi, ștersături, suprapuneri, adăugiri, mixaje asupra celor două înregistrări din 4 iunie 2009 și 5 iunie 2009 și că există o probabilitate ridicată ca vocile de pe înregistrări să aparțină inculpaților I.D.

și S.M. Cât privește autentificarea realizată de procuror, s-a apreciat că acest procedeu este perfect legal, fiind prevăzut de dispozițiile art. 91 3 alin. (2) C. proc. pen., aplicabil prin analogie înregistrărilor efectuate de părți sau de alte persoane și referindu-se la certificarea transcrierilor înregistrărilor și nu la înregistrările înseși, a căror autenticitate a fost confirmată de expertiza criminalistică. Dacă precedentele critici s-au referit la aspecte exterioare conținutului probatoriu al înregistrărilor, anume la aspecte privind legalitatea și autenticitatea, în continuare instanța de apel a analizat critica celor doi inculpați referitoare la conținutul probatoriului. Cei doi inculpați au afirmat că din înregistrările în discuție nu reiese că ei ar fi săvârșit fapta de luare de mită de care sunt acuzați, că din cuvintele folosite de ei nu rezultă acest lucru.

Procedând la o proprie analiză a înregistrărilor, prin rularea lor pe calculator în etapa deliberării și prin lecturarea transcrierilor efectuate de organele de urmărire penală, instanța de apel a considerat că prima instanță a ajuns la concluzii valide cu privire la faptele probante cuprinse în înregistrări.

Astfel, a apreciat că este neîndoielnic că inculpații S. și I., pentru a-și îndeplinii într-un anume fel îndatoririle de serviciu, au acceptat promisiunea inculpatului L. în sensul remiterii unei sume de bani cu titlu de mită, astfel cum rezultă din următoarele părți ale convorbirilor înregistrate: - între momentul 17.11.53 și momentul 17.13.04, în înregistrarea ce poartă data de 5 iunie 2009 (perioadă redată în scris la dosarul de urmărire penală), după ce inculpatul I. îi explică inculpatului L. cum se va ajunge la suma de aproximativ 3.000 RON pe care firma administrată de acesta din urmă și supusă controlului va trebui să o plătească statului, are loc discuția relevantă prin care inculpatul L. se referă la "partea a doua", adică la mită, întrebându-l sugestiv pe inculpatul I. "Și partea a doua?", acesta răspunzând la fel de sugestiv "Păi partea a doua ai zis-o tu"; urmează o continuare la fel de relevantă, conținând detalii legate de momentul la care va fi remisă suma cu titlu de mită ("Și datoria asta față de voi dacă sunteți de acord să v-o achit marți", spune L., iar I. răspunde "Nici o problemă"), la cuantumul acesteia și la necesitatea încunoștințării și a inculpatului S. ("Deci marți, în cursu zilei, eu rețin aici cincizeci de milioane; indiferent cine vine, nu contează", spune L., după care I. spune, "Da să-i zici și lui M.!");

deși această discuție se poartă doar între inculpatului I. și L., inculpatul S. va fi informat în scurt timp și el; - între momentul 17.15.28 și momentul 17.16.19, în aceeași înregistrare, care poartă data de 5 iunie 2009 (perioadă redată în scris la dosarul de urmărire penală), la foarte scurt timp de la discuția la care s-a făcut referire mai sus, este informat și inculpatul S. despre modul în care va fi remisă mita, "partea voastră", "Da, da rugămintea mea era să, marți să vă achit io partea voastră." îi spune L. lui S., iar acesta răspunde, "No, stai liniștit"; L. se explică, mai departe, de ce nu poate remite mita pe loc "Pentru că azi am vândut niște terenuri cu cheș și" iar S. îl asigură, "Nu-i problemă asta, vezi de treabă". Toate discuțiile de mai sus, în contextul în care au fost purtate, reprezentat de controlul fiscal pe care inculpații I. și S. îl efectuau la societatea condusă de inculpatul L., s-a reținut că relevă că cei doi inculpați inspectori fiscali au acceptat promisiunea inculpatului L. de a primi suma de 5.000 RON pentru a-și îndeplini într-un anume mod îndatoririle de serviciu.

Tot astfel, s-a apreciat că nu reprezintă o piedică pentru a reține elementul material al infracțiunii de luare de mită faptul că limbajul folosit de inculpați este unul eliptic, insidios, indirect, specific apropoului. S-a menționat că de cele mai multe ori acesta este limbajul folosit în astfel de împrejurări și el relevă tocmai intenția celor implicați de a se ascunde, conștienți fiind că săvârșesc fapte penale. În ciuda acestor caracteristici, s-a apreciat că limbajul este deosebit de sugestiv dacă se ia în considerare contextul folosirii lui.

De altfel, s-a arătat că sensul infracțional al discuțiilor analizate este confirmat și de declarațiile de recunoaștere ale inculpatului L. De asemenea, instanța de apel a considerat că nu este relevant nici modul în care cei doi inculpați inspectori și-au îndeplinit, în cele din urmă, atribuțiile de serviciu, legea necondiționând infracțiunea de luare de mită de îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuții, ci presupunând doar ca inculpații să pretindă, să primească, să accepte promisiunea sau să nu refuze promisiunea de bani sau alte foloase pentru a-și îndeplini, chiar și în mod corect, atribuțiile de serviciu.

Totodată, s-a apreciat că nu este foarte relevant nici a se proba dincolo de orice dubiu că inculpații I. și S. au și primit suma promisă de inculpatul L. S-a arătat că legiuitorul prevede o serie de modalități alternative de săvârșirea a infracțiunii de luare de mită în art. 254 alin. (1) C. pen., anume: pretinderea de bani sau alte foloase; primirea de bani sau alte foloase; acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase; nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase. S-a considerat că pentru a se reține existența elementului material al infracțiunii, este suficient a se proba doar săvârșirea uneia dintre acțiunile (sau inacțiunile) pe care legea le prevede ca modalități alternative, în speță fiind dovedit că cei doi inculpați inspectori nu numai că nu au respins promisiunea inculpatului controlat dar și că au acceptat-o, atât sub aspectul cuantumului cât.

și sub aspectul modalității de remitere. Deși criticile inculpaților I. și S. au fost doar în sensul că fapta reținută de instanță în sarcina lor nu există, critici ale căror netemeinicie a fost demonstrată în cele ce preced, instanța de apel, văzând dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a analizat cauza și cu privire la celelalte elemente constitutive ale infracțiunii de luare de mită, reținând că sunt toate îndeplinite, în special cele referitoare la calitatea de funcționari publici cerută în persoana inculpaților și la scopul cerut de lege, care relevă și intenția directă ca și formă și modalitate a vinovăției. S-a menționat în decizia instanței de apel că toate cele ce preced sunt argumente care au făcut să apară nefondate criticile inculpaților I. și S., cu consecința respingerii apelurilor lor.

S-a avut în vedere că principalele critici ale Direcției Naționale Anticorupție sunt legate de greșita încadrare juridică dată faptelor de către prima instanță. În legătură cu acest aspect Curtea de Apel a ținut să arate că, după ce a realizat propria analiză asupra stării de fapt, a remarcat că nu doar încadrarea juridică dată de prima instanță este greșită ci și cea dată de procurorul care a întocmit rechizitoriul. S-a arătat că atât procurorul care a dispus trimiterea în judecată cât și prima instanță au reținut, în ceea ce privește infracțiunea de luare de mită, încadrarea juridică a formei simple prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. Această încadrare a fost apreciată greșită deoarece omite a valorica, ca și element de calificare, calitatea de funcționari cu atribuții de control a inculpaților I. și S., calitate care rezultă atât din declarațiile martorilor audiați în faza de apel (martorii O.C.N.

și martorul B.A.Ș.) cât și din actul de control întocmit de cei doi (raportul de inspecție fiscală de la dosarul de urmărire penală) și care atrage reținerea la încadrarea juridică și a alin. (2) de la art. 254 C. pen. A mai menționat instanța de apel că din dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. j) C. proc. fisc., rezultă că cei doi inculpați care au realizat inspecția fiscală aveau și atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor, ceea ce face ca la încadrarea juridică a faptei săvârșite de ei să fie incidente și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. S-a considerat că aceste din urmă calități ale inculpaților I. și S. atrag, la încadrarea juridică a faptei de dare de mită, de care este acuzat inculpatul L., reținerea dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2009.

Pentru aceste considerente, sub aspectul încadrării juridice a faptelor, criticile Direcției Naționale Anticorupție au fost apreciate ca fiind fondate, astfel încât apelul a fost admis sub acest aspect. S-a mai reținut că inculpatul L. nu a contestat starea de fapt în ceea ce-l privește, el recunoscând că a promis și apoi a remis celorlalți doi inculpați suma de 5.000 Ron pentru ca aceștia să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu într-un sens favorabil societății la care era administrator: Verificând cauza prin prisma dispozițiilor art. 371 alin. (2) din C. proc.

pen., făcând trimitere la cele reținute cu ocazia analizei înregistrărilor, instanța de apel a considerat că prima instanță a reținut o corectă stare de fapt în ceea ce-l privește pe inculpatul L., constând în acea că inculpatul, cel puțin, a promis celorlalți doi inculpați suma de 5.000 RON pentru ca aceștia să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu într-un sens favorabil societății la care era administrator. S-a apreciat că modalitatea alternativă a promisiunii este, ca și în cazul infracțiunii corelative a luării de mită, suficientă pentru a fi în prezența elementului material al infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. S-a mai menționat că ceea ce critică inculpatul L. este faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea cauzei speciale de înlăturare a caracterului penal al faptei, prev. de art. 255 alin. (2) C. pen.

sau a cauzei speciale de nepedepsire, prev. de art. 255 alin. (3) C. pen. În acord cu cele reținute de prima instanță, instanța de apel a reținut la rândul său că în speță nu a existat vreo constrângere din partea celor doi inculpații inspectori pentru ca inculpatul L. să promită mita. Faptul că cei doi au dat de înțeles, la un moment dat al controlului fiscal, că ar putea să constate existența unor obligații fiscale consistente, de ordinul a 130.000 - 140.000 RON, în sarcina societății administrate de inculpatul L., a fost apreciat că nu este de natură a duce la constrângerea pe care o presupune art. 255 alin. (2) C. pen. deoarece constatarea în discuție ar fi putut fi contestată în procedura prev. de art. 205 și urm. C. proc.

fisc. și, astfel, nu ar fi împiedicat accesarea unor finanțări din fonduri europene. Cât privește cauza de nepedepsire, instanța de apel a constatat și ea că autosesizarea organelor de cercetare penală s-a produs la data de 6 decembrie 2010, astfel cum rezultă din procesul-verbal de la dosarul de urmărire penală, iar audierea inculpatului L. a avut loc la data de 14 martie 2011. Faptul că în procesul-verbal de autosesizare se face referire la o altă persoană decât inculpatul L., s-a apreciat că nu are relevanță atâta timp cât organele de urmărire s-au sesizat cu privire la faptă. Art. 255 alin. (3) C. pen. nu se referă la o sesizare in personam ci doar la o sesizare in rem, care, așa cum s-a arătat, a avut loc în cauză.

Confuzia între persoana inculpatului L. și ce a numitului L.C.I. s-a apreciat că este explicabilă prin faptul că ancheta penală, în fazele incipiente, operează cu date și indicii mai puțin caracterizate din punct de vedere calitativ, fiind tocmai rolul administrării unui probatoriu mai vast de a lămurii cauza sub toate aspectele, între care și identitatea reală a făptuitorilor.

Lipsită de relevanță sub acest aspect s-a considerat că și întocmirea, la data de 19 mai 2011 (dosarul de urmărire penală) a procesului-verbal intitulat de sesizare din oficiu cu privire la inculpatul L., acesta nefiind decât o precizare a cadrului procesual sub aspect subiectiv, sub aspectul obiectiv cadrul procesual fiind stabilit încă de la data autosesizării din data de 6 decembrie 2010. În ceea ce privește individualizarea pedepselor, având în vedere că în urma judecății în apel s-a reținut o nouă încadrare juridică a faptelor dar nu una fundamental diferită de cea dată de prima instanță, instanța de apel a ținut să adauge un propriu proces de individualizare a pedepselor, ținând cont și că unele critici ale Direcției Naționale Anticorupție se referă tocmai la acest aspect.

Luând în considerare criteriile prev. de art. 72 C. pen. și având în vedere și scopurile prev. de art. 52 C. pen., cu privire la inculpații I. și S., care se află în situații similare, ținând cont, pe de o parte, de gravitatea concretă a faptei, care aduce atingere unor relații de serviciu ce au devenit deosebit de importante în societatea românească prezentă, aducând grave prejudicii valorii sociale a încrederii publice în funcționarii cu atribuții de inspecție fiscală iar, pe de altă parte, de aspectele ce caracterizează în mod pozitiv persoana inculpaților, absolvenți de studii superioare, familiști, fără antecedente penale, instanța de apel a considerat că aplicarea unor pedepse de câte 3 ani închisoare, la minimul special prevăzut de lege, este suficientă pentru a asigura îndeplinirea scopurilor de prevenție specială și generală.

Ținând cont de natura infracțiunii de luare de mită săvârșită de cei doi inculpați, caracterizată de încălcarea unor norme ce reglementează o funcție publică, ce presupune o încredere a membrilor societății în integritatea celor însărcinații cu astfel de funcții, din moment ce inculpații au înșelat această încredere prin comiterea infracțiunii de luare de mită, instanța de apel le-a aplicat și câte o pedeapsă complementară a interzicerii pe timp de 3 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen.

Pentru aceleași considerente instanța le-a interzis inculpaților aceleași drepturi și ca pedeapsă accesorie. Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei principale, instanța de apel a apreciat că pregătirea intelectuală superioară a celor doi inculpați le permite acestora să conștientizeze gravitatea faptelor lor și necesitatea de a se abține pe viitor de la săvârșirea altor infracțiuni și numai prin pronunțarea condamnări, nefiind necesară o încarcerare necondiționată a lor la acest moment, drept pentru care, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. Luând în considerare criteriile prev. de art. 72 C. pen.

și având în vedere și scopurile prev. de art. 52 C. pen., ținând cont și de criticile Direcției Naționale Anticorupție sub acest aspect, cu privire la inculpatul L., instanța de apel a menținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C. pen., fiind incontestabilă atitudinea lui sinceră din punct de vedere al laturii obiective a faptei, a înlăturat circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., simpla lipsă a antecedentelor penale nefiind suficientă, ca regulă, pentru reținerea acestei circumstanțe atenuante dacă nu este însoțită și de alte elemente care să o facă să se ridice peste nivelul unei conduite normale în societate și, totodată, ținând cont și de celelalte criterii de individualizare, între care gravitatea relativ ridicată a faptei dar și aspectele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, studii superioare, lipsa antecedentelor penale, a aplicat acestuia o pedeapsă de 4 luni închisoare, considerată ca suficientă pentru a asigura scopurile de prevenție specială și generală.

Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei principale, instanța a apreciat că pregătirea intelectuală superioară a inculpatului L. îi permite acestuia să conștientizeze gravitatea faptelor lui și necesitatea de a se abține pe viitor de la săvârșirea altor infracțiuni și numai prin pronunțarea condamnări, nefiind necesară o încarcerare necondiționată a lui la acest moment, drept pentru care, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Ținând cont de natura infracțiunii de dare de mită săvârșită de inculpat, caracterizată de un anume dispreț manifestat față de normele ce reglementează o funcție publică, instanța de apel a considerat că inculpatului trebuie să-i fie interzis, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. Analizând și celelalte aspecte ale cauzei, prin prisma prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel nu a identificat alte motive care să impună desființarea sentinței și pentru alte neregularități.

Împotriva acestei Deciziei penale nr. 191 din 11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori au declarat recurs, în termen, inculpații L.E. (la 19 noiembrie 2013), S.M.I. (la 18 noiembrie 2013) și I.D.I. (la 14 noiembrie 2013). Motive scrise de recurs au fost înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție la 14 aprilie 2014 și 17 aprilie 2014 (cele depuse d