ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2195/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2195/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor penale de față

constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 127 din 20 mai

2013, pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8582/107/2011, s-au hotărât

următoarele:

Au fost condamnați, fiecare din inculpații S.M.I.

și I.D.I. la câte 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de luare de

mită, prev. de art. 7 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.

Le-au fost interzise celor doi inculpați

drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c)

C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și a celor

accesorii aplicate inculpaților pe o durată de 5 ani și li s-a atras acestora

atenția cu privire la dispozițiile art. 83 C. pen.

Potrivit art. 254 alin. (3) C. pen. s-a

dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 5.000 lei, câte 2.500 lei de la

fiecare.

A fost menținută măsura asiguratorie a

disponibilizării luate la 14 iunie 2011 cu privire la suma de 5.000 lei (în

vederea confiscării speciale) avansată de inculpați și depusă la C. SA -

Sucursala Alba Iulia, prin recipisa din 14 iunie 2011.

A fost condamnat inculpatul L.E. la 2 luni

închisoare pentru comiterea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 6 din

Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 C. pen.

I s-au interzis inculpatului drepturile prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., pe

durata prev. de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii pe o

durată de 2 ani și 2 luni, termen de încercare și i s-a atras atenția

inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost

obligați inculpații să plătească în favoarea statului suma de 4.500 lei,

cheltuieli judiciare, câte 1.500 lei fiecare.

Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a constatat următoarele:

Prin Rechizitoriul din 20 iunie 2011 a DNA -

Serviciul Teritorial Alba Iulia, înregistrat la prima instanță sub Dosarul nr. 8582/107/2011,

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S.M.I. și I.D.I. pentru

comiterea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și a inculpatul L.E. pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la

art. 255 C. pen.

În sarcina primilor doi inculpați s-a reținut

că, în calitate de consilieri în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice

Alba - Biroul de control fiscal, la data de 5 iunie 2009 au acceptat

promisiunea primirii de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 au primit

efectiv folosul material acceptat anterior de la inculpatul L.E. pentru a-și

îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuțiile acestora de serviciu,

faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită

prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen.

În sarcina inculpatului L.E. s-a reținut că,

la data de 5 iunie 2009, a promis inculpaților S.M.I. și I.D.I. suma de 5.000

lei, iar la data de 10 iunie 2009 a remis efectiv acestora suma promisă cu

scopul ca funcționarii publici să-și îndeplinească în mod defectuos un act

legat de atribuțiile lor de serviciu, faptă ce constituie dare de mită prev. de

art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului prima

instanță a reținut următoarele:

În cursul anului 2009 inculpații S.M.I. și

I.D.I. îndeplineau funcția de consilieri în cadrul Direcției Generale a

Finanțelor Publice Alba - Biroul de control fiscal.

În perioada 3 - 6 martie 2009 cei doi

inculpați au efectuat un control la SC E. SRL Alba Iulia, la care inculpatul

L.E. are calitatea de administrator, cu privire la modul de respectare a

prevederilor legale privind taxa pentru activitatea de prospecțiuni, explorare

și exploatare a resurselor minerale precum și a redevențelor miniere. Cei doi

inculpați au constatat că societatea nu avea întocmită la acel moment

contabilitatea de gestiune, pe baza căreia trebuiau calculate redevențele

pentru activitățile miniere (aspect ce face obiectul controlului). În

consecință, cei doi au dispus completarea contabilității de gestiune și au

suspendat activitatea de control până la începutul lunii iunie când au revenit

la sediul firmei.

S-a precizat că societatea desfășura o

activitate de extracție de nisip și pietriș, produse pe care le comercializa și

pentru care avea obligația de a plăti statului anumite sume de bani cu titlu de

redevență.

Controlul s-a reluat pe data de 3 iunie 2009,

iar în data de 4 iunie 2009 cei doi inculpați au avut o discuție cu inculpatul

L.E., inclusiv cu privire la activitatea de control la firmă, pe care aceasta

din urmă a înregistrat-o cu o cameră video miniaturală montată pe un pix.

Existența camerei nu a putut fi sesizată de către cei doi consilieri, astfel că

înregistrările s-au făcut fără știrea lor.

În cadrul discuțiilor cu privire la

activitatea de control, inculpatul I.D.I. afirmă inițial că "nu picăm pe o

cifră" și că din ce au scos din contabilitate "diferența dintre noi

și voi îi dă un miliard și vreo trei sute, patru sute de milioane".

Această diferență la care se referă inculpatul constituie valoarea redevenței

pe care societatea trebuia să o plătească, conform calculelor contabile.

Interesul inculpatului L.E. era ca sumele

plătite cu titlu de redevență să fie cât mai scăzute, aspect pe care cei doi

consilieri l-au înțeles foarte bine, acestea fiind premisele următoarelor

discuții ale celor trei inculpați din ziua de 5 mai 2009, înregistrată în aceeași

modalitate.

Inițial

a avut loc un schimb de replici între inculpatul I.D.I. și L.E. Primul face

referiri evazive la o eventuală eroare de calcul, arătând că ar putea să

încerce cu M., colegul său, (rezultă că ar fi vorba despre o modificare de

calcul) și că dacă există voință, se poate.

În continuare, arată că la două trimestre nu

s-ar fi calculat corect, că ei au calculat și a ieșit o sumă de vreo 30 de

milioane debit plus majorări. De menționat că sumele la care se face referire

sunt în lei vechi - ROL.

Inculpatul I.D.I. concluzionează: "Aia

vom scrie și gata"'. Față de suma de care se vorbise inițial de peste un

miliard de lei, se poate observa că acum se vehiculează o sumă atât de redusă

încât, în contextul respectiv, poate fi considerată chiar modică.

În acest moment urmează o discuție deosebit

de relevantă între cei doi. Inculpatul L.E. întreabă de "partea a

doua", față de care se ajunge la un acord și vorbește în mod expres despre

"datoria asta față de voi" stabilind data la care va fi plătită. În

concret s-a stabilit să le plătească inculpaților I. și S. suma de 50 milioane

lei (ROL).

La un moment dat în discuție intervine

inculpatul S. (care probabil că a intrat atunci în încăpere pentru că anterior

ceilalți doi vorbeau ca și cum n-ar fi fost de față). Inculpatul L. îi spune și

acestuia "marți să vă achit io partea voastră" și inculpatul S. se

declară implicit ce acord să încaseze acea parte spunând "no stai

liniștit".

În continuare se face referire la faptul că

se va scrie actul final de control, iar inculpatul S. afirmă din nou că ei vor

umbla la preț.

Inculpații S. și I. au contestat faptul că ar

fi acceptat promisiunea și că ar fi primit efectiv 50 milioane lei pentru a

întocmi actul cu o valoare redusă a redevenței. Aceștia afirmă că nu puteau lua

ca bază de calcul decât prețul de vânzare care rezultă din facturi, iar prețul

maximal de 8,95 lei (RON)/tonă este cel stabilit de societate ca fiind preț

maximal printr-o declarație dată către organul financiar, fără relevanță în

privința calculului redevenței.

Suma de peste 1 miliard lei s-a menționat cu

titlu de exemplu sau în mod aleatoriu, iar ei nu au convenit să primească suma

de 50 milioane lei.

În demersul de stabilire corectă a

semnificației convorbirilor înregistrate s-a considerat relevant faptul că

discuțiile înregistrate și transcrise - confirmate de altfel printr-un raport

de expertiză criminalistică efectuat în faza de judecată - conțin elemente

concrete legate strâns de exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpaților

S. și I. Se vorbește despre cifra pe care se pică, despre o eroare de calcul, o

recalculare, o suma mult mai mică și de o parte a doua constând într-o datorie

pe care inculpatul L. ar avea-o față de cei doi, urmare a întocmirii actului de

control, aspect deosebit de relevant din punct de vedere juridic. S-a menționat

că orice dubiu a fost înlăturat prin declarațiile inculpatului L. care arată

clar că a convenit cu cei doi să le dea suma de 50 de milioane de lei, iar

aceștia, în schimb, să calculeze o redevență mai mică.

Avându-se în vedere poziția și implicarea

inculpatului L.E. În contextul sus-menționat, s-a apreciat că declarațiile

acestuia coroborate cu conținutul înregistrărilor dovedesc dincolo de orice

îndoială rezonabilă faptele celorlalți doi inculpați, așa cum au fost descrise

în rechizitoriu.

De asemenea, s-a considerat dovedită și

împrejurarea că suma s-a remis efectiv către cei doi la data de 10 iunie 2009,

chiar dacă aspectul nu s-a înregistrat, întrucât este confirmată de inculpatul

L. și de faptul că procesul-verbal de control s-a încheiat în forma convenită,

la aceeași dată, cuantumul restanțelor societății către bugetul de stat fiind

de 2.153 de lei.

Ulterior inculpatul L.E. i-a cerut martorului

V.V.C., care îi este prieten, să descarce înregistrările de pe acel dispozitiv.

Martorul a descărcat înregistrarea pe laptopul său și a făcut o copie pe un CD

pe care l-a dat inculpatului L. împreună cu pixul care conține dispozitivul de

înregistrare.

Înregistrările au rămas stocate pe

hard-disk-ul laptopului și au fost descoperite de organele judiciare cu ocazia

unei percheziții informatice efectuate într-o altă cauză.

S-a considerat relevant faptul că inculpatul

L. i-a spus martorului că cei de la finanțe îl stresează și îi cer bani - aici

martorul arată că nu este foarte sigur - și că se gândește să îi denunțe.

Instanța de fond a apreciat că starea de fapt

reținută rezultă din următoarele mijloace de probă:

- procesul-verbal de sesizare din oficiu cu

privire la inculpații S.M.I. și I.D.I.;

- procesul-verbal de sesizare din oficiu cu

privire la inculpatul L.E.;

- fotocopia procesului-verbal de control din

data de 13 septembrie 2007 încheiat de către inculpații S.M.I. și I.D.I.;

- fotocopia raportului de inspecție fiscală

din data de 10 iunie 2009 încheiat de către inculpații S.M.I. și I.D.I.;

- declarațiile martorului V.V.C.;

- procesele-verbale de percheziție în mediu

informatic asupra unui calculator aparținând martorului V.V.C.;

- procesul-verbal de redare a discuțiilor din

mediul ambiental din data de 4 iunie 2009 dintre inculpații S.M.I. și I.D.I. și

inculpatul L.E.;

- procesul-verbal de redare a discuțiilor din

mediul ambiental din data de 5 iunie 2009;

- planșe fotografice cu aspecte ale

întâlnirilor din zilele de 4 și 5 iunie 2009 dintre inculpații S.M.I. și I.D.I.

și inculpatul L.E.;

- raportul de constatare tehnico-științifică

din 22 februarie 2011 încheiat de către institutul pentru Tehnologii Avansate;

- declarațiile inculpatului L.E. care a

recunoscut integral învinuirea și a indicat în detaliu modul în care a

procedat;

- declarațiile inculpatului I.D.I. care nu a

recunoscut comiterea faptei;

- declarațiile inculpatului S.M.I. care nu a

recunoscut comiterea faptei;

- procesul-verbal de confruntare între

inculpatul L.E., care și-a menținut poziția de recunoaștere a faptei și

inculpații S.M.I. și I.D.I., care și-au menținut poziția de a nu recunoaște

fapta reținută în sarcina acestora.

- declarațiile martorei T.M.;

- raportul de expertiză criminalistică din 28

martie 2013 întocmit de Laboratorul interjudețean de expertize criminalistice

Cluj.

Raport de expertiză ultim menționat

concluzionează faptul că nu au fost depistate urme de intervenție, întreruperi,

ștersături, suprapuneri, adăugiri, mixaje asupra celor două înregistrări din 4

iunie 2009 și 5 iunie 2009 și că există o probabilitate ridicată ca vocile de

pe înregistrări să aparțină inculpaților I.D. și S.M.

Martora T.M., audiată în cursul judecății, a

confirmat că cei doi inculpați aflați în control la SC E. SRL (unde martora

este contabilă) au menționat că valoarea redevenței calculată de societate în

funcție de prețul de vânzare nu era corect stabilită și că redevența trebuia

calculată la prețul maximal de 8,9 lei /tonă.

În drept, prima instanță a reținut

următoarele:

Fapta inculpaților S.M.I. și I.D.I. care, în

calitate de consilieri în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba

Iulia - Biroul de control fiscal, la data de 5 iunie 2009, au acceptat

promisiunea primirii sumei de 5.000 lei iar, la data de 10 iunie 2009, de a

primi efectiv folosul material acceptat anterior de la învinuitul L.E. spre

a-și îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuțiile de serviciu,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prev. de

art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului L.E. care, la data de 5

iunie 2009, a promis învinuiților S.M.I. și I.D.I. suma de 5.000 lei iar la

data de 10 iunie 2009 a remis efectiv acestora suma promisă cu scopul ca

funcționarii publici să-și îndeplinească în mod defectuos un act legat de

atribuțiile de serviciu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen.

Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu

din data de 6 decembrie 2010, s-a reținut în mod eronat că numitul L.C.I. este

persoana care a promis și ulterior remis învinuiților S.M.I. și I.D.I. suma de

5.000 lei. Din cercetări a rezultat însă că infracțiunea de dare de mită a fost

comisă de către L.E.

Față de apărările inculpatului L.E. în

legătură cu existența cauzei de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (3) C.

pen., prima instanță a reținut că acesta nu a denunțat fapta autorităților

înainte ca acestea să fie sesizate, așa cum cere textul delege.

Lămurirea cu privire la împrejurarea că pe

înregistrare apărea el și nu o altă persoană (L.C., cum s-a crezut inițial) s-a

considerat că nu echivalează cu un denunț și nu schimbă cu nimic situația

existentă, respectiv descoperirea înregistrărilor cu ocazia unei percheziții

informatice și sesizarea din oficiu cu privire la fapte înainte ca inculpatul

să facă vreun denunț.

Sesizarea ulterioară, din oficiu, a organului

de urmărire penală cu privire la inculpatul L.E. se datorează faptului că nu i

s-a stabilit de la început identitatea, însă sesizarea cu privire la faptă a

fost prealabilă audierii acestuia ca martor.

S-a menționat că este adevărat că fapta de

remitere efectivă a sumei de 5.000 lei nu a fost înregistrată ambiental, fiind

pentru prima dată menționată de inculpat, însă este vorba doar despre un act

infracțional, consecința unor alte acte anterioare, respectiv promisiunea că va

da acea sumă de bani surprinsă de înregistrări.

A mai reținut instanța de fond că întrucât

întreaga activitate infracțională se încadrează în textul de incriminare de la

art. 255 alin. (1) C. pen., nu este incident art. 255 alin. (3) C. pen.

Cu privire la incidența art. 64 alin. (2) C.

proc. pen. invocată de inculpați cu privire la înregistrările ambientale,

respectiv nelegalitatea acestora datorată lipsei autorizării prealabile date de

instanță, se reține de către prima instanță că mijlocul de probă menționat este

obținut în mod legal, întrucât este vorba despre înregistrări efectuate de

părți, în condițiile art. 91 ind. 6 alin. (2) C. proc. pen. (care privesc

comunicări ale inculpatului care a făcut înregistrarea cu alte persoane) care

nu sunt condiționate de autorizarea prealabilă a judecătorului.

Cu privire la incidența cauzei care înlătură

caracterul penal al faptei prevăzută de art. 255 alin. (2) C. proc. pen.

invocată de inculpatul L.E., instanța a reținut că în speță nu s-a realizat

vreo constrângere în sensul avut în vedere de acest text de lege.

Inculpatul a făcut referire la anumite

consecințe negative pe care le-ar fi avut asupra societății sale stabilirea

unei redevențe constând într-o sumă mare de bani, însă este vorba despre un

efect pecuniar specific față de un debitor al unei creanțe fiscale. S-a arătat

că nu implică în sine o acțiune de constrângere pentru darea sumei de bani cu

titlul de mită, mai ales că inculpatul L. a vorbit primul despre "partea a

doua". Sugestiile făcute anterior de către cei doi inculpați nu constituie

constrângere.

Cu privire la cererea în probațiune formulată

de apărătorul inculpaților S. și I., formulată la ultimul termen de judecată și

respinsă de instanță, prin care s-a dorit să se probeze modalitatea legală a

calculului redevențelor, prima instanță a precizat că, inițial inculpații au

vehiculat varianta calculului redevenței la nivel maximal, rezultând o sumă de 1.300.000.000

- 1.400.000.000 lei și au acceptat o altă modalitate de calcul după ce s-a

convenit în legătură cu "partea a doua". Art. 254 C. pen. face

referire atât la îndeplinirea unor acte privitoare la atribuțiile de serviciu

cât și la îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri. S-a menționat că,

din această perspectivă, chiar dacă calculul la valoarea maximală ar fi fost

incorect și valoarea stabilită în actul de control ar fi cea legală,

calificarea juridică a faptei ar fi identică. A considerat instanța că nu

prezintă o relevanță deosebită aspectul de ordin tehnic ce ține de modalitatea

de calcul, ci disponibilitatea inculpaților de a abuza de funcție pentru

obținerea de venituri ilicite.

Procedând la individualizarea juridică a

pedepselor potrivit criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. prima instanță a

reținut că inculpații S. și I. au comis o faptă gravă, nu atât sub aspectul

valorii sumei încasate ilicit, cât sub aspectul vătămării relațiilor normale

dintre autorități și agenții economici.

S-a mai reținut că au negat comiterea

faptelor; sunt judecați în altă cauză pentru fapte în legătură cu serviciul,

fără legătură cu prezenta cauză; au studii superioare și nu au antecedente

penale; au o vârstă matură până la care se poate considera că au avut o bună

conduită în societate.

Pentru toate acestea, prima instanță a

aplicat pedepse minime de câte trei ani închisoare.

A mai reținut prima instanță că gravitatea

faptelor justifică aplicarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen.

Date fiind aspectele evidențiate mai sus,

prima instanță a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără

executarea ei în cazul ambilor inculpați, astfel că a făcut aplicarea art. 81

C. pen.

Cu privire la inculpatul L. prima instanță a

reținut că acesta a comis o faptă relativ gravă cu scopul de a crea o situație

favorabilă din punct de vedere financiar pentru firma sa. A fost sincer în

cursul procesului, a recunoscut de bunăvoie că el este persoana care apare pe

înregistrări, a prezentat corect contextul discuțiilor și a facilitat în mod

decisiv stabilirea faptelor. Nu are antecedente penale. Are o vârstă matură

până la care a avut o conduită bună în societate și în consecință, prima

instanță, a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a)

și c) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse de două luni închisoare.

Față de gravitatea concretă a faptei a

considerat că se impune aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Față de aspectele reținute mai sus prima

instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei,

astfel că a făcut aplicarea art. 81 C. pen.

În conformitate cu art. 254 alin. (3) C. pen.

prima instanță a arătat că se impune confiscarea de la inculpați a sumei de

5.000 lei, care a făcut obiectul luării de mită, câte 2.500 de la fiecare.

De -asemenea, instanța de fond a menținut

măsura asiguratorie a indisponibilizării luate la 14 iunie 2011 cu privire la

suma de 5.000 lei (în vederea confiscării speciale) avansată de inculpați și

depusă la C.B. SA - Sucursala Alba Iulia, prin recipisa din 14 iunie 2011.

În final, s-a făcut aplicarea art. 191 C.

proc. pen., obligând inculpații să plătească în favoarea statului suma de 4.500

lei, cheltuieli judiciare, câte 1.500 lei fiecare.

Împotriva acestei sentințe au declarat, în

termen, apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia

și inculpații.

Prin Decizia penală nr. 191 din 11 noiembrie

2013 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu

minori, a fost admis apelul declarat de Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva Sentinței penale nr. 127/20 mai 2013,

pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 8582/107/2011, pe care a

desființat-o doar sub aspectul încadrării juridice a faptelor reținute în

sarcina celor trei inculpați, sub aspectul omisiunii aplicării pedepselor

complementare inculpaților S.M.I. și I.D.I. și sub aspectul individualizării

pedepsei aplicate inculpatului L.E. și, rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat

încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost trimiși în judecată

inculpații, astfel:

- cu privire la inculpatul S.M.I., din

infracțiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la

art. 254 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de luare de mită prev. de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen.;

- cu privire la inculpatul I.D.I., din

infracțiunea de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la

art. 254 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de luare de mită prev. de art. 7

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen.;

- cu privire la inculpatul L.E., din

infracțiunea de dare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

255 C. pen. în infracțiunea de dare de mită prev. de art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen.

A înlăturat, circumstanța atenuantă prev. de

art. 74 lit. a) C. pen., reținută în favoarea inculpatului L.E. A condamnat pe

inculpați astfel:

principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii pe timp de 3 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică

exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de

control fiscal) C. pen.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b)

(dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și

lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen., pe durata și în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin.

(1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani

închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei

accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul

săvârșirii de noi infracțiuni.

principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită

prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu raportare la art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii pe timp de 3 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică

exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de

control fiscal) C. pen.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b)

(dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și

lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de control fiscal) C. pen., pe durata și în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin.

(1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 3 ani

închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei

accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul

săvârșirii de noi infracțiuni.

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74

lit. c) și art. 76 lit. e) C. pen.

A interzis inculpatului, ca pedeapsă

accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit.

b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat)

C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) și art. 82 alin.

(1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei principale de 4 luni

închisoare pe. durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata

suspendării executării pedepsei principale a suspendat și executarea pedepsei

accesorii.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. cu privire la revocarea suspendării în cazul

săvârșirii de noi infracțiuni.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate, în măsura în care nu contravin deciziei din apel.

A respins ca nefondate apelurile declarate de

inculpații S.M.I., I.D.I. și L.E. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a

obligat pe fiecare inculpat apelant să plătească statului câte 175 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare avansate în apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

restul cheltuielilor avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

A acordat onorariile apărătorului din oficiu

al inculpaților în apel în cuantum de câte 75 lei pentru asistența fiecărui

inculpat (în total 225 lei), sume ce urmau să fie avansate din fondul special

destinat al Ministerului Justiției.

Prin apelul său Direcția Națională

Anticorupție a solicitat desființarea sentinței și, în rejudecare, a se

dispune:

- schimbarea încadrării juridice a faptelor

pentru care sunt trimiși în judecată inculpații în infracțiunea prev. de art.

254 alin. (1), (2) C. pen. cu raportare la art. 7 alin. (1) (se arată în apelul

scris), alin. (2) (se arată cu ocazia concluziilor orale) din Legea nr. 78/2000

cu privire la inculpații S.M.I. și I.D.I. și condamnarea acestora la pedepse

legale;

- schimbarea încadrării juridice a faptei

pentru care este trimis în judecată inculpatul L.E. în infracțiunea prev. de

art. 255 alin. (1) C. pen. cu raportare la art. 7 alin. (2) din Legea nr.

78/2000;

- aplicarea unor pedepse legale în raport cu

noua încadrare juridică a faptelor;

- cât privește pe inculpații S.M.I. și

I.D.I., a se dispune aplicarea dispozițiilor art. 65 C. pen., respectiv a

pedepsei complementare privind interzicerea exercitării profesiei;

- schimbarea modalității de executare a

pedepselor aplicate inculpaților S.M.I. și I.D.I. din suspendare condiționată

în suspendare sub supraveghere, prev. de art. 81

6

C. proc. pen.

Prin

apelul lor inculpații S.M.I. și I.D.I. au solicitat desființarea sentinței și,

în rejudecare, a se pronunța o soluție de achitare pe temeiul art. 10 lit. a)

C. proc. pen., reiterând apărările din fața primei instanțe.

Prin apelul său inculpatul L.E. a solicitat

desființarea sentinței penale și, în rejudecare:

- în principal, a se acorda eficiență

dispozițiilor prev. de art. 255 alin. (3) C. proc. pen. care reglementează o

cauză de nepedepsire și a se dispune achitarea acestuia conform dispozițiilor

art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. i) C. proc. pen.;

- în subsidiar, a se acorda eficiență

dispozițiilor privind constrângerea morală a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de dare de mită, a se face aplicarea dispozițiilor art. 255 alin.

(3) C. proc. pen. și a se dispune achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat că motivarea

reprezintă o reiterare a apărărilor din fața primei instanțe.

Analizând

apeluri prin prisma dispozițiilor art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

Curtea de Apel a reținut că inculpații S.M.I. și I.D.I. au formulat criticile

cele mai drastice asupra sentinței de primă instanță, afirmând că soluția ar fi

trebuit să fie una de achitare pentru motivul că fapta de care sunt acuzați nu

există în materialitatea ei.

În primul rând, s-a avut în vedere că, în

sprijinul afirmației lor, inculpații au solicitat a se constata că probele

principale pe care se bazează hotărârea de condamnare, anume aspectele ce reies

din înregistrările ambientale de imagini și convorbirii între ei, pe de o parte

și inculpatul L., pe de alta, sunt obținute prin mijloace nelegale de probă,

susținând că acestea nu sunt prevăzute de legea penală, că au fost

preconstituite în scop de șantaj (se afirmă în memoriul scris de apel) și că nu

au fost autorizate, în prealabil, de judecător (se afirmă cu ocazia

concluziilor orale).

Analizând respectivele înregistrări prin

prisma criticilor mai sus relevate, instanța de apel a reținut următoarele:

- înregistrările audio și video, ca mijloace

de probă, sunt expres prevăzute în art. 64 alin. (1) C. proc. pen.;

- un eventual scop de șantaj (de altfel,

neprobat în vreun fel în speță, ba chiar fiind infirmat de faptul că

înregistrările nu au fost puse la dispoziția organelor de anchetă de către cel

care le-a efectuat, inculpatul L., fiind descoperite întâmplător, cu ocazia

unor percheziții informatice în alte cauze) în care au fost efectuate

înregistrările nu este în măsură, în sine, să infirme caracterul legal al

mijloacelor de probă;

- condițiile autorizării prealabile de către

judecător se referă doar la înregistrările din mediul ambiental pe care

intenționează să le facă procurorul, astfel cum rezultă din interpretarea

coroborată a dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 91 și art. 91

5

C.

proc. pen.; când înregistrările de imagine și sunet sunt efectuate, ca și în

speță, de către părți sau alte persoane, deci nu de către procuror, condiția

autorizării prealabile nu se mai cere, astfel cum rezultă din dispozițiile art.

91

6

alin. (2) C. proc. pen.; de altfel, ar fi și imposibil de

închipuit o autorizare a judecătorului pentru înregistrări efectuate de alte

persoane decât procurorul; prin dispozițiile art. 91

6

alin. (2) C.

proc. pen. legiuitorul a dorit tocmai să permită folosirea ca mijloace de probă

a unor înregistrări valoroase din punct de vedere probatoriu, instituind o

singură condiție de admisibilitate a lor, anume aceea ca înregistrările să

privească propriile convorbiri sau comunicări pe care persoanele care

efectuează înregistrările le-au purtat cu terții, condiție care este

îndeplinită în speță.

Așadar, criticile mai sus analizate,

referitoare la legalitatea înregistrărilor efectuate de inculpatul L., au fost

apreciate a fi neîntemeiate.

În legătură cu aceleași înregistrări

inculpații S. și I. au mai adus critici referitoare la faptul că au fost

obținute cu un mijloc de înregistrare care nu a mai fost găsit și că, din

această cauză, nu se poate verifica autenticitatea înregistrărilor, procurorul

procedând nelegal atunci când le-a autentificat.

Instanța de apel a apreciat că nici această

critică nu s-a dovedit a fi întemeiată, din moment ce prin raportul de

expertiză criminalistică din 28 martie 2013 întocmit de Laboratorul

interjudețean de expertize criminalistice Cluj s-a concluzionat în sensul că nu

au fost depistate urme de intervenție, întreruperi, ștersături, suprapuneri,

adăugiri, mixaje asupra celor două înregistrări din 4 iunie 2009 și 5 iunie

2009 și că există o probabilitate ridicată ca vocile de pe înregistrări să

aparțină inculpaților I.D. și S.M. Cât privește autentificarea realizată de

procuror, s-a apreciat că acest procedeu este perfect legal, fiind prevăzut de

dispozițiile art. 91

3

alin. (2) C. proc. pen., aplicabil prin

analogie înregistrărilor efectuate de părți sau de alte persoane și

referindu-se la certificarea transcrierilor înregistrărilor și nu la

înregistrările înseși, a căror autenticitate a fost confirmată de expertiza

criminalistică.

Dacă precedentele critici s-au referit la

aspecte exterioare conținutului probatoriu al înregistrărilor, anume la aspecte

privind legalitatea și autenticitatea, în continuare instanța de apel a

analizat critica celor doi inculpați referitoare la conținutul probatoriului.

Cei doi inculpați au afirmat că din

înregistrările în discuție nu reiese că ei ar fi săvârșit fapta de luare de

mită de care sunt acuzați, că din cuvintele folosite de ei nu rezultă acest

lucru.

Procedând la o proprie analiză a înregistrărilor,

prin rularea lor pe calculator în etapa deliberării și prin lecturarea

transcrierilor efectuate de organele de urmărire penală, instanța de apel a

considerat că prima instanță a ajuns la concluzii valide cu privire la faptele

probante cuprinse în înregistrări.

Astfel, a apreciat că este neîndoielnic că

inculpații S. și I., pentru a-și îndeplinii într-un anume fel îndatoririle de

serviciu, au acceptat promisiunea inculpatului L. în sensul remiterii unei sume

de bani cu titlu de mită, astfel cum rezultă din următoarele părți ale

convorbirilor înregistrate:

- între momentul 17.11.53 și momentul

17.13.04, în înregistrarea ce poartă data de 5 iunie 2009 (perioadă redată în

scris la dosarul de urmărire penală), după ce inculpatul I. îi explică

inculpatului L. cum se va ajunge la suma de aproximativ 3.000 RON pe care firma

administrată de acesta din urmă și supusă controlului va trebui să o plătească

statului, are loc discuția relevantă prin care inculpatul L. se referă la

"partea a doua", adică la mită, întrebându-l sugestiv pe inculpatul

I. "Și partea a doua?", acesta răspunzând la fel de sugestiv

"Păi partea a doua ai zis-o tu"; urmează o continuare la fel de

relevantă, conținând detalii legate de momentul la care va fi remisă suma cu

titlu de mită ("Și datoria asta față de voi dacă sunteți de acord să v-o

achit marți", spune L., iar I. răspunde "Nici o problemă"), la

cuantumul acesteia și la necesitatea încunoștințării și a inculpatului S.

("Deci marți, în cursu zilei, eu rețin aici cincizeci de milioane; indiferent

cine vine, nu contează", spune L., după care I. spune, "Da să-i zici

și lui M.!"); deși această discuție se poartă doar între inculpatului I.

și L., inculpatul S. va fi informat în scurt timp și el;

- între momentul 17.15.28 și momentul

17.16.19, în aceeași înregistrare, care poartă data de 5 iunie 2009 (perioadă

redată în scris la dosarul de urmărire penală), la foarte scurt timp de la

discuția la care s-a făcut referire mai sus, este informat și inculpatul S.

despre modul în care va fi remisă mita, "partea voastră", "Da,

da rugămintea mea era să, marți să vă achit io partea voastră." îi spune

L. lui S., iar acesta răspunde, "No, stai liniștit"; L. se explică,

mai departe, de ce nu poate remite mita pe loc "Pentru că azi am vândut

niște terenuri cu cheș și" iar S. îl asigură, "Nu-i problemă asta,

vezi de treabă".

Toate discuțiile de mai sus, în contextul în

care au fost purtate, reprezentat de controlul fiscal pe care inculpații I. și

S. îl efectuau la societatea condusă de inculpatul L., s-a reținut că relevă că

cei doi inculpați inspectori fiscali au acceptat promisiunea inculpatului L. de

a primi suma de 5.000 RON pentru a-și îndeplini într-un anume mod îndatoririle

de serviciu.

Tot astfel, s-a apreciat că nu reprezintă o

piedică pentru a reține elementul material al infracțiunii de luare de mită

faptul că limbajul folosit de inculpați este unul eliptic, insidios, indirect,

specific apropoului. S-a menționat că de cele mai multe ori acesta este

limbajul folosit în astfel de împrejurări și el relevă tocmai intenția celor

implicați de a se ascunde, conștienți fiind că săvârșesc fapte penale. În ciuda

acestor caracteristici, s-a apreciat că limbajul este deosebit de sugestiv dacă

se ia în considerare contextul folosirii lui. De altfel, s-a arătat că sensul

infracțional al discuțiilor analizate este confirmat și de declarațiile de

recunoaștere ale inculpatului L.

De asemenea, instanța de apel a considerat că

nu este relevant nici modul în care cei doi inculpați inspectori și-au

îndeplinit, în cele din urmă, atribuțiile de serviciu, legea necondiționând

infracțiunea de luare de mită de îndeplinirea defectuoasă a acestor atribuții,

ci presupunând doar ca inculpații să pretindă, să primească, să accepte

promisiunea sau să nu refuze promisiunea de bani sau alte foloase pentru a-și

îndeplini, chiar și în mod corect, atribuțiile de serviciu.

Totodată, s-a apreciat că nu este foarte

relevant nici a se proba dincolo de orice dubiu că inculpații I. și S. au și

primit suma promisă de inculpatul L. S-a arătat că legiuitorul prevede o serie

de modalități alternative de săvârșirea a infracțiunii de luare de mită în art.

254 alin. (1) C. pen., anume: pretinderea de bani sau alte foloase; primirea de

bani sau alte foloase; acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase;

nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase. S-a considerat că pentru a

se reține existența elementului material al infracțiunii, este suficient a se

proba doar săvârșirea uneia dintre acțiunile (sau inacțiunile) pe care legea le

prevede ca modalități alternative, în speță fiind dovedit că cei doi inculpați

inspectori nu numai că nu au respins promisiunea inculpatului controlat dar și

că au acceptat-o, atât sub aspectul cuantumului cât. și sub aspectul

modalității de remitere.

Deși criticile inculpaților I. și S. au fost

doar în sensul că fapta reținută de instanță în sarcina lor nu există, critici

ale căror netemeinicie a fost demonstrată în cele ce preced, instanța de apel,

văzând dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a analizat cauza și cu

privire la celelalte elemente constitutive ale infracțiunii de luare de mită,

reținând că sunt toate îndeplinite, în special cele referitoare la calitatea de

funcționari publici cerută în persoana inculpaților și la scopul cerut de lege,

care relevă și intenția directă ca și formă și modalitate a vinovăției.

S-a menționat în decizia instanței de apel că

toate cele ce preced sunt argumente care au făcut să apară nefondate criticile

inculpaților I. și S., cu consecința respingerii apelurilor lor.

S-a avut în vedere că principalele critici

ale Direcției Naționale Anticorupție sunt legate de greșita încadrare juridică

dată faptelor de către prima instanță. În legătură cu acest aspect Curtea de

Apel a ținut să arate că, după ce a realizat propria analiză asupra stării de

fapt, a remarcat că nu doar încadrarea juridică dată de prima instanță este

greșită ci și cea dată de procurorul care a întocmit rechizitoriul.

S-a arătat că atât procurorul care a dispus

trimiterea în judecată cât și prima instanță au reținut, în ceea ce privește

infracțiunea de luare de mită, încadrarea juridică a formei simple prevăzute de

art. 254 alin. (1) C. pen. Această încadrare a fost apreciată greșită deoarece

omite a valorica, ca și element de calificare, calitatea de funcționari cu atribuții

de control a inculpaților I. și S., calitate care rezultă atât din declarațiile

martorilor audiați în faza de apel (martorii O.C.N. și martorul B.A.Ș.) cât și

din actul de control întocmit de cei doi (raportul de inspecție fiscală de la

dosarul de urmărire penală) și care atrage reținerea la încadrarea juridică și

a alin. (2) de la art. 254 C. pen.

A mai menționat instanța de apel că din

dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. c) și alin. (3) lit. j) C. proc. fisc.,

rezultă că cei doi inculpați care au realizat inspecția fiscală aveau și

atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor, ceea ce face ca la

încadrarea juridică a faptei săvârșite de ei să fie incidente și dispozițiile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a considerat că aceste din urmă calități

ale inculpaților I. și S. atrag, la încadrarea juridică a faptei de dare de

mită, de care este acuzat inculpatul L., reținerea dispozițiilor art. 7 alin.

(2) din Legea nr. 78/2009.

Pentru aceste considerente, sub aspectul

încadrării juridice a faptelor, criticile Direcției Naționale Anticorupție au

fost apreciate ca fiind fondate, astfel încât apelul a fost admis sub acest

aspect.

S-a mai reținut că inculpatul L. nu a

contestat starea de fapt în ceea ce-l privește, el recunoscând că a promis și

apoi a remis celorlalți doi inculpați suma de 5.000 Ron pentru ca aceștia să-și

îndeplinească atribuțiile de serviciu într-un sens favorabil societății la care

era administrator:

Verificând cauza prin prisma dispozițiilor

art. 371 alin. (2) din C. proc. pen., făcând trimitere la cele reținute cu

ocazia analizei înregistrărilor, instanța de apel a considerat că prima

instanță a reținut o corectă stare de fapt în ceea ce-l privește pe inculpatul

L., constând în acea că inculpatul, cel puțin, a promis celorlalți doi

inculpați suma de 5.000 RON pentru ca aceștia să-și îndeplinească atribuțiile

de serviciu într-un sens favorabil societății la care era administrator. S-a

apreciat că modalitatea alternativă a promisiunii este, ca și în cazul

infracțiunii corelative a luării de mită, suficientă pentru a fi în prezența

elementului material al infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin.

(1) C. pen.

S-a mai menționat că ceea ce critică

inculpatul L. este faptul că prima instanță nu a făcut aplicarea cauzei

speciale de înlăturare a caracterului penal al faptei, prev. de art. 255 alin.

(2) C. pen. sau a cauzei speciale de nepedepsire, prev. de art. 255 alin. (3)

C. pen.

În acord cu cele reținute de prima instanță,

instanța de apel a reținut la rândul său că în speță nu a existat vreo

constrângere din partea celor doi inculpații inspectori pentru ca inculpatul L.

să promită mita. Faptul că cei doi au dat de înțeles, la un moment dat al

controlului fiscal, că ar putea să constate existența unor obligații fiscale

consistente, de ordinul a 130.000 - 140.000 RON, în sarcina societății

administrate de inculpatul L., a fost apreciat că nu este de natură a duce la

constrângerea pe care o presupune art. 255 alin. (2) C. pen. deoarece

constatarea în discuție ar fi putut fi contestată în procedura prev. de art.

205 și urm. C. proc. fisc. și, astfel, nu ar fi împiedicat accesarea unor

finanțări din fonduri europene.

Cât privește cauza de nepedepsire, instanța

de apel a constatat și ea că autosesizarea organelor de cercetare penală s-a

produs la data de 6 decembrie 2010, astfel cum rezultă din procesul-verbal de

la dosarul de urmărire penală, iar audierea inculpatului L. a avut loc la data

de 14 martie 2011. Faptul că în procesul-verbal de autosesizare se face

referire la o altă persoană decât inculpatul L., s-a apreciat că nu are

relevanță atâta timp cât organele de urmărire s-au sesizat cu privire la faptă.

Art. 255 alin. (3) C. pen. nu se referă la o sesizare in personam ci doar la o

sesizare in rem, care, așa cum s-a arătat, a avut loc în cauză. Confuzia între

persoana inculpatului L. și ce a numitului L.C.I. s-a apreciat că este

explicabilă prin faptul că ancheta penală, în fazele incipiente, operează cu

date și indicii mai puțin caracterizate din punct de vedere calitativ, fiind

tocmai rolul administrării unui probatoriu mai vast de a lămurii cauza sub

toate aspectele, între care și identitatea reală a făptuitorilor. Lipsită de

relevanță sub acest aspect s-a considerat că și întocmirea, la data de 19 mai

2011 (dosarul de urmărire penală) a procesului-verbal intitulat de sesizare din

oficiu cu privire la inculpatul L., acesta nefiind decât o precizare a cadrului

procesual sub aspect subiectiv, sub aspectul obiectiv cadrul procesual fiind

stabilit încă de la data autosesizării din data de 6 decembrie 2010.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor, având în vedere că în urma judecății în apel s-a reținut o nouă

încadrare juridică a faptelor dar nu una fundamental diferită de cea dată de

prima instanță, instanța de apel a ținut să adauge un propriu proces de

individualizare a pedepselor, ținând cont și că unele critici ale Direcției

Naționale Anticorupție se referă tocmai la acest aspect.

Luând în considerare criteriile prev. de art.

72 C. pen. și având în vedere și scopurile prev. de art. 52 C. pen., cu privire

la inculpații I. și S., care se află în situații similare, ținând cont, pe de o

parte, de gravitatea concretă a faptei, care aduce atingere unor relații de

serviciu ce au devenit deosebit de importante în societatea românească

prezentă, aducând grave prejudicii valorii sociale a încrederii publice în

funcționarii cu atribuții de inspecție fiscală iar, pe de altă parte, de

aspectele ce caracterizează în mod pozitiv persoana inculpaților, absolvenți de

studii superioare, familiști, fără antecedente penale, instanța de apel a

considerat că aplicarea unor pedepse de câte 3 ani închisoare, la minimul

special prevăzut de lege, este suficientă pentru a asigura îndeplinirea

scopurilor de prevenție specială și generală.

Ținând cont de natura infracțiunii de luare

de mită săvârșită de cei doi inculpați, caracterizată de încălcarea unor norme

ce reglementează o funcție publică, ce presupune o încredere a membrilor

societății în integritatea celor însărcinații cu astfel de funcții, din moment

ce inculpații au înșelat această încredere prin comiterea infracțiunii de luare

de mită, instanța de apel le-a aplicat și câte o pedeapsă complementară a

interzicerii pe timp de 3 ani a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții

elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică

exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcții de

control fiscal) C. pen.

Pentru aceleași considerente instanța le-a

interzis inculpaților aceleași drepturi și ca pedeapsă accesorie.

Ca modalitate de individualizare a executării

pedepsei principale, instanța de apel a apreciat că pregătirea intelectuală

superioară a celor doi inculpați le permite acestora să conștientizeze

gravitatea faptelor lor și necesitatea de a se abține pe viitor de la

săvârșirea altor infracțiuni și numai prin pronunțarea condamnări, nefiind

necesară o încarcerare necondiționată a lor la acest moment, drept pentru care,

a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Luând în considerare criteriile prev. de art.

72 C. pen. și având în vedere și scopurile prev. de art. 52 C. pen., ținând

cont și de criticile Direcției Naționale Anticorupție sub acest aspect, cu privire

la inculpatul L., instanța de apel a menținut circumstanța atenuantă prev. de

art. 74 lit. c) C. pen., fiind incontestabilă atitudinea lui sinceră din punct

de vedere al laturii obiective a faptei, a înlăturat circumstanța atenuantă

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., simpla lipsă a antecedentelor penale nefiind

suficientă, ca regulă, pentru reținerea acestei circumstanțe atenuante dacă nu

este însoțită și de alte elemente care să o facă să se ridice peste nivelul

unei conduite normale în societate și, totodată, ținând cont și de celelalte

criterii de individualizare, între care gravitatea relativ ridicată a faptei

dar și aspectele ce caracterizează pozitiv persoana inculpatului, studii

superioare, lipsa antecedentelor penale, a aplicat acestuia o pedeapsă de 4

luni închisoare, considerată ca suficientă pentru a asigura scopurile de

prevenție specială și generală.

Ca modalitate de individualizare a executării

pedepsei principale, instanța a apreciat că pregătirea intelectuală superioară

a inculpatului L. îi permite acestuia să conștientizeze gravitatea faptelor lui

și necesitatea de a se abține pe viitor de la săvârșirea altor infracțiuni și

numai prin pronunțarea condamnări, nefiind necesară o încarcerare

necondiționată a lui la acest moment, drept pentru care, a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Ținând cont de natura infracțiunii de dare de

mită săvârșită de inculpat, caracterizată de un anume dispreț manifestat față

de normele ce reglementează o funcție publică, instanța de apel a considerat că

inculpatului trebuie să-i fie interzis, ca pedeapsă accesorie, exercițiul

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a

ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) C. pen., pe durata

și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

Analizând și celelalte aspecte ale cauzei,

prin prisma prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel nu

a identificat alte motive care să impună desființarea sentinței și pentru alte

neregularități.

Împotriva acestei Deciziei penale nr. 191 din

11 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și

pentru cauze cu minori au declarat recurs, în termen, inculpații L.E. (la 19

noiembrie 2013), S.M.I.  (la 18 noiembrie 2013) și I.D.I. (la 14 noiembrie

2013).

Motive scrise de recurs au fost înregistrate

la Înalta Curte de Casație și Justiție la 14 aprilie 2014 și 17 aprilie 2014

(cele depuse d