ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1914/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală Juridică, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal:

- anularea parțială a prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1242/2021 prin care a fost aprobată Hotărârea CNSU nr. 112/2021, Hotărârea CNSU nr. 111/06.12.2021 astfel cum a fost actualizată prin Hotărârea CNSU nr. 113/10.12.2021, precum și a oricărei alte Hotărâri de Guvern sau Hotărâri CNSU care vor produce aceleași efecte de restrângere a drepturilor și libertăților fundamentale în vigoare la data hotărârii ce se va pronunța cu referire la dispozițiile din anexele acestor hotărâri care condiționează participarea la diverse activități pe bază de vaccinare/imunizare/testare și suspendarea executării față de reclamantă a dispozițiilor din toate aceste Hotărâri de Guvern, respectiv Hotărâri CNSU;

- obligarea pârâților să-i emită un certificat digital cu valabilitate pe toată perioada existenței dovezii imunității naturale, în conformitate cu rezultatul analizelor medicale în considerarea situației descrise în cele ce urmează;

- obligarea pârâților să aplice Regulamentul UE nr. 2021/953 ca direct aplicabil în conformitate cu calitatea de stat membru a României, iar în caz de refuz, hotărârea judecătorească care se va pronunța să constate că Regulamentul UE nr. 2021/953 este direct aplicabil în dreptul intern al României;

- obligarea pârâtei ANSPEDCP să fie obligată să prezinte avizele în extenso cu privire la orice aspect legat de prelucrarea datelor privind sănătatea respectiv, identificarea statutului de vaccinat/trecut prin boală/testat emise din proprie inițiativă sau la cerere, prealabile adoptării de către ceilalți pârâți a Hotărârilor de Guvern și a Hotărârilor CNSU mai sus menționate, precum și verificările efectuate cu privire la faptul că datele cu caracter personal ale persoanelor pentru care se solicită prezentarea certificatelor digitale sunt accesate și prelucrate de operatori economici autorizați în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 1998 pronunțată la data de 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București:

- constatat că petitele 3 și 4 nu reprezintă un veritabil obiect al cererii de chemare în judecată, ci argumente relevante pe fondul cauzei;

- a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, invocată de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca neîntemeiată;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală Juridică, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca inadmisibilă;

- a respins cererea pârâtei Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de ordonanță președințială așa cum a fost formulată.

Prin memoriul de recurs, în esență, reclamanta a criticat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de ordonanță președințială întemeiată pe art. 997 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în cauză a acestor norme de drept material.

Contrar reținerii instanței de fond, recurenta-reclamantă susține că sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Instanța de fond a apreciat că nu este îndeplinită urgența, ignorând că acțiunea introductivă are mai multe capete de cerere, anularea parțială a H.G. și hotărârilor CNSU și suspendarea efectelor acestora asupra recurentei-reclamante în considerarea situației sale particulare, până la eliberarea unui certificat digital. Or, până la eliberarea documentului solicitat, suferă prejudiciile create de hotărârile contestate.

Chiar dacă judecarea cererii referitoare la emiterea unui certificat digital poate avea loc după 8.01.2022, urgența soluționării este dată de momentul în care se va întâmpla. Cererea de drept comun nu a primit încă un termen de judecată și probabil va mai dura o perioadă de timp până va primi un termen, acesta fiind principalul motiv care determină urgența și pentru care a solicitat, în baza art. 997 C. proc. civ., pronunțarea unei soluții pe cale de ordonanță președințială care să îi permită să desfășoare o viață obișnuită până la momentul pronunțării unei soluții pe drept comun.

În mod greșit a reținut instanța că nu este îndeplinită urgența nici în ceea ce privește solicitarea de obligare a pârâților la emiterea unui certificat digital, cu valabilitate pe toată perioada existenței dovezii imunității naturale, în conformitate cu rezultatul analizelor medicale. Or, instanța "pipăind fondul" poate constata că la data solicitării pe cale de ordonanță președințială a anulării parțiale a efectelor hotărârilor și suspendării aplicării efectelor acestora asupra recurentei-reclamante, care prezintă imunitate, nu reprezintă un pericol pentru societate, fiind deci îndeplinite condițiile cerute de art. 997 C. proc. civ.

Împrejurările factuale care necesită urgența sunt atât de evidente încât numeroase instanțe au apreciat că nici nu este necesară o justificare în acest sens. Cu toate acestea, recurenta-reclamantă a exemplificat instanței care sunt obstacolele practice pe care le-a întâlnit în acest interval de timp din cauza măsurilor pârâților și le reiterează: în intervalul 6 octombrie - 8 decembrie a fost în imposibilitate de a desfășura activități normale și de serviciu, nefiindu-i permis accesul pentru desfășurarea unor activități obișnuite nici măcar pe baza testului negativ PCR sau antigen. Menționează că în prezent este nevoită să efectueze un test pentru a putea desfășura aceste activități obișnuite. În plus, varianta promovată de pârâți, respectiv a testării din 2 în 2 zile, este inacceptabilă și extraordinar de costisitoare.

Cât privește vremelnicia, contrar reținerilor instanței de fond, este îndeplinită și această condiție.

Arată că a solicitat dispunerea măsurilor pe cale de ordonanță președințială, până la soluționarea dosarului de fond. La data judecării cauzei, acesta se afla înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, fiind vorba de dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost indicat de către apărătorul recurentei și putea fi verificat cu ușurință pe portalul instanței de judecată, introducând numele A..

Referitor la "neprejudecarea fondului", recurenta arată că în cauză instanța nu este chemată să dispună măsuri de natură a rezolva litigiul în fond. Dimpotrivă, instanța este chemată să dispună anularea H.G. și suspendarea efectelor acestora asupra recurentei-reclamante până la momentul la care instanța de drept comun va soluționa dosarul de drept comun în legătură cu emiterea unui certificat.

Astfel, instanța ar fi trebuit să observe că hotărârile contestate au aplicabilitate limitată și că anumite categorii de persoane sunt prejudiciate în intervalul foarte scurt de timp în care produc efecte. În ceea ce o privește, motivul pentru care a solicitat soluționarea de urgență este tocmai faptul că prin aceste hotărâri este forțată să cheltuiască sume de bani nenecesare pentru a proba neîncetat starea sa de sănătate.

În acest sens este și decizia pronunțată de Curtea Constituțională nr. 392/8.06.2021 care a reținut că "dispozițiile acestui act nu asigură un acces efectiv la justiție, întrucât persoanele interesate să conteste în contencios administrativ o Hotărâre a Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă nu au posibilitatea de a obține o hotărâre judecătorească în termenul de aplicabilitate al acestei hotărâri, astfel încât efectele nelegale și consecințele acestora asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiției să poată fi înlăturate în mod eficient".

În opinia recurentei-reclamante, prima instanța a ignorat deliberat faptul că cererea formulată privește anularea efectelor hotărârilor doar în ceea ce o privește, nu în ceea ce privește toți cetățenii României, având în vedere situația particulară dovedită de sănătate a reclamantei, respectiv imunitatea față de acest virus. Nu se pune problema că "anularea în tot sau în parte a H.G. nr. 1242/2021 este o măsură a cărei executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Recurenta susține că aplicarea H.G. asupra sa îi produce prejudicii directe și imediate, astfel cum a demonstrat.

În concluzie, condiția "neprejudecarea fondului" este îndeplinită în cauză.

Prima instanță a reținut în mod greșit că nici aparența în drept nu este în favoarea reclamantei, întrucât "nu există nicio dispoziție legală sau nicio hotărâre judecătorească care să recunoască un drept al reclamantei la emiterea unui astfel de certificat".

Recurenta consideră că dreptul său legitim care trebuie recunoscut și protejat este acela că beneficiază de imunitate naturală. Poziția pârâților este în sensul de a nu recunoaște beneficiile imunității naturale pentru că asta înseamnă că populația nu se mai vaccinează, iar obiectivul lor este vaccinarea. Or, o astfel de abordare este contrazisă de știință și de istoria medicinei în ceea ce privește imunitatea dobândită prin trecerea prin diferite boli. Ignorarea de către pârâți a imunității este nerezonabilă și creează doar frustrare.

Arată recurenta că pe parcursul unui an de zile, la intervale regulate, a efectuat teste de anticorpi care au demonstrat imunitatea naturală constantă. În plus, a efectuat teste de imunitate celulară net superioare unei simple investigații de anticorpi care au demonstrat un "răspuns imun semnificativ".

Deși pârâții sunt dispuși să acorde certificate unor persoane care nu probează absolut nimic (doar se încadrează într-o statistică), nu sunt dispuși să acorde aceleași drepturi unei persoane care face dovada că se încadrează în acea categorie. Or, acesta este un comportament abuziv al pârâților. În mod firesc, pârâții ar trebui nu doar să recunoască aceleași drepturi unei persoane care demonstrează imunitate naturală, dar ar trebui chiar să salute faptul că există astfel de persoane și că acest gen de imunitate reprezintă un pas înainte în lupta cu acest virus.

Concluzionând, recurenta-reclamantă susține că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a cererii formulate pe cale de ordonanță președințială, iar instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea ei și admiterea cererii de ordonanță președințială.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii pe cale de ordonanță președințială, prin prisma condițiilor art. 997 C. proc. civ.

Este indubitabil că reclamanta a urmărit să obțină în instanță anularea unui act administrativ cu caracter normativ printr-o judecată care se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat, iar dispozițiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.

Or, anularea actelor administrative presupune tocmai cercetarea procesului.

În mod corect a reținut instanța de fond că Decizia Curții Constituționale nr. 392/2021 nu reprezintă temei suficient pentru eludarea prevederilor legale referitoare la procedura civilă. Deși hotărârea instanței de contencios constituțional se înscrie în remediile pentru exercitarea dreptului de acces efectiv la instanță, aceasta nu poate justifica analiza cererii în anularea unui act administrativ normativ pe calea ordonanței președințiale.

Cât privește pretinsele motive de nelegalitate a sentinței, arată că acestea sunt simple alegații ale reclamantei care nu sunt în măsură să dovedească îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, așa cum a fost formulată.

4.2. Intimata-pârâtă Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și obligarea recurentei, în temeiul art. 453 și urm. din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Susține în esență, contrar celor invocate de recurentă, că raționamentul instanței de fond este unul corect, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 997 C. proc. civ. pentru ca instanța să poată dispună anularea actelor indicate prin petitul cererii de chemare în judecată, respectiv emiterea unui certificat digital de constatare a unei imunități de lungă durată.

4.3. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod justificat faptul că cererea recurentei-reclamante vizând anularea și suspendarea, pe cale unei ordonanțe președințiale, a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1242/2021 nu întrunește condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 997 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește urgența, instanța de fond a constatat în mod corect că aceasta nu există, deoarece împlinirea termenului de aplicare a actului administrativ contestat nu are drept consecință lipsirea recurentei-reclamante de dreptul la contestarea actului pe cale specială pusă la dispoziție prin prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce privește vremelnicia, această condiție nu a fost îndeplinită întrucât recurenta-reclamantă nu a solicitat dispunerea unor măsuri până la soluționarea unui dosar de fond, astfel încât s-a constatat în mod corect că, de fapt, măsurile solicitate de recurenta-reclamantă au un caracter definitiv.

În ceea ce privește neprejudecarea fondului, măsurile solicitate de recurenta-reclamantă sunt de natură a rezolva litigiul în fond, întrucât, prin raportare la prevederile art. 23 privit în acord cu art. 18 și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ nu poate fi dispusă ca măsură vremelnică, astfel încât reiese că nici această condiție nu este îndeplinită.

În fine, în mod corect a reținut instanța de fond că nu este îndeplinită nici aparența în drept, în sensul că recurenta-reclamantă nu și-a probat interesul privat de a iniția demersul său judiciar, dar și că solicitarea de suspendare a H.G. nr. 1242/2021 nu respectă prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

4.4. Intimatul-pârât Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod corect că recurgerea la procedura sumară a ordonanței președințiale pentru a se obține o suspendare temporară a aplicării unor dispoziții cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ este inadmisibilă, chiar și în situația în care s-ar înlătura argumentele privitoare la natura specială a actului din perspectiva obiectului său de reglementare.

Din observarea capetelor din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă uzitează o procedură de urgență reglementată de dreptul procesual civil pentru situații expres și limitativ prevăzute pentru rezolvarea în fond a cererii sale având ca obiect suspendarea actelor administrative - H.G. nr. 1242/2021 și Hotărârea CNSU nr. 111/2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CNSU nr. 113/2021.

În ceea ce privește condiția justificării unui interes personal constând în vătămarea drepturilor, arată că recurenta-reclamantă nu justifică un interes legitim pentru promovarea cererii sale inițiale.

În ceea ce privește discriminarea prin obstrucționarea dreptului la o viață normală, astfel cum susține recurenta-reclamantă, arată că nu această discriminare nu există.

Pe fondul cauzei, arată că Hotărârea CNSU nr. 111/2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CNSU nr. 113/2021 a fost adoptată cu respectarea Legii nr. 136/2021.

4.5 Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată și nefondată, a căii de atac formulate de recurentă împotriva sentinței recurate și menținerea în tot a acesteia, ca temeinică și legală.

4.6. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante în susținerea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea excepției, a arătat că se impune admiterea acesteia, având în vedere că, la acest moment, hotărârea de Guvern contestată nu mai este în vigoare, aceasta producându-și efectele timp de 30 de zile de la data emiterii, astfel că recurenta nu ar obține niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluții de admitere a recursului.

Pe fondul recursului, contrar argumentelor prezentate de recurentă, arată că soluția instanței de fond este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a dispozițiilor legale.

Așa cum a arătat și în fața primei instanțe, și după cum bine s-a reținut în cuprinsul hotărârii judecătorești criticate, în speța concretă, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parțială și suspendarea H.G. nr. 1242/2021, cerere care nu are un caracter vremelnic și prejudecă fondul, instanța fiind chemată să tranșeze asupra legalității H.G. nr. 1242/2021 sau asupra unor măsuri cuprinse de aceasta, iar o astfel de analiză implică chiar judecarea fondului.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Referitor la excepția lipsei de interes a recurentei-reclamante în susținerea recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne

Intimatul a opus excepția menționată în considerarea faptului că, la acest moment, hotărârea de Guvern contestată nu mai este în vigoare, aceasta producându-și efectele timp de 30 de zile de la data emiterii, astfel că recurenta nu ar obține niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluții de admitere a recursului.

Este necontestat că actul ce face obiectul acțiunii, H.G. nr. 1242/2021, și-a încetat aplicabilitatea, anterior soluționării recursului, însă această împrejurare nu duce la concluzia unei lipse de finalitate a formulării cererii de recurs, deoarece abrogarea sau ieșirea din vigoare a unui act administrativ nu are ca efect lipsirea părții de un folos efectiv în ipoteza admiterii acțiunii și anulării actului.

Actul administrativ atacat și-a produs efectele pe perioada cât a fost în vigoare, iar, în ipoteza în care acțiunea este admisă, partea are dreptul să solicite despăgubiri, astfel că, din acest punct de vedere, există interes pentru susținerea recursului și în prezent.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes.

II.2. Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat.

Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecății, prin intermediul procedurii speciale a ordonanței președințiale, reclamanta a solicitat anularea parțială și suspendarea H.G. nr. 1242/2021 și obligarea pârâților la emiterea certificatului digital.

Soluția primei instanțe, de admitere a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, este împărtășită de Înalta Curte, care reține că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta A..

Înalta Curte reține că ordonanța președințială este o instituție de drept, reglementată de C. proc. civ. în cadrul procedurilor speciale, prin intermediul căreia reclamantul, care afirmă o aparență de drept, solicită instanței să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, în art. 997 C. proc. civ., având denumirea marginală "condiții de admisibilitate", se arată:

"(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (...) (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt".

Așadar, din acest text legal rezultă că cererea de ordonanță președințială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerințele: (a) aparenței dreptului, (b) caracterului provizoriu al măsurilor, (c) existența unor cazuri grabnice și (d) neprejudecării fondului.

Verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, instanța de fond a apreciat în mod judicios că acestea nu sunt întrunite în cauză.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acțiunea în anulare (parțială) și cererea de suspendare a H.G. nr. 1242/2021 promovată de reclamantă pe calea ordonanței președințiale nu are un caracter vremelnic și prejudecă fondul. De vreme ce instanța a fost chemată să tranșeze asupra legalității hotărârii de Guvern sau asupra unor măsuri cuprinse în aceasta, o astfel de analiză implică chiar judecarea fondului, astfel că anularea unui act administrativ nu poate fi dispusă ca măsură vremelnică deoarece art. 23 privit în acord cu art. 18, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ (în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, pe când hotărârea de ordonanță președințială este executorie în primă instanță; anularea în tot sau în parte a H.G. nr. 1242/2021 fiind o măsură a cărei executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că respectarea accesului la instanță, în cazul de față fiind extrem de importantă celeritatea, nu permite încălcarea dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare, care cu certitudine nu s-ar respecta prin analizarea legalității H.G. nr. 1242/2021, în cadrul ordonanței președințiale, care nu permite antamarea fondului.

Principiul celerității este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar în procedura ordonanței președințiale imperativul celerității este cu prisosință realizat, fiind reglementată tocmai pentru evitarea neajunsurilor legate de lentoarea inerentă procedurilor de drept comun care presupun respectarea principiilor contradictorialității, dreptului la apărare și libertății de probațiune.

Or, tocmai pentru a nu fi sacrificate celelalte principii care compun dreptul la un proces echitabil, în favoarea celerității, condițiile de admisibilitate a procedurii ordonanței președințiale sunt strict prevăzute de art. 997 C. proc. civ., iar acestea nu pot fi eludate.

În ceea ce privește urgența, constată Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că nici aceasta nu există, deoarece împlinirea termenului de aplicare a actului administrativ contestat nu are drept consecință lipsirea recurentei-reclamante de dreptul său de a ataca actul vătămător, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Nu în cele din urmă, în mod corect a reținut instanța de fond că nu este îndeplinită nici aparența în drept, criticile formulate de recurenta-reclamantă sub acest aspect, fiind, așadar, neîntemeiate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură că conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1998 din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.