ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 la data de 23.08.2017, reclamanta A. a solicitat anularea Deciziei nr. 7056/29.06.2017 și obligarea paratului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumei de 21.632,48 RON, reprezentând diferența dintre suma achitata (54.735,35 RON), ce reiese din devizul întocmit de care service-ul agreat de asigurător și suma plătită efectiv de către FGA (33.103,00 RON), la data de 23.06.2017, precum și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1073 din 08.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a anulat în parte Decizia nr. 7056/29.06.2017, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.632,48 RON, precum și la plata către reclamantă a sumei de 850 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru).

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1073 din 08 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în consecință, respingerea contestației, menținerea Deciziei 7056/29.06.2017 emisă de FGA și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

După prezentarea succintă a situației de fapt, recurentul-pârât a susținut în esență că instanța de judecată a interpretat greșit legislația aplicabilă în speța de față, judecătorul de fond neavând în vedere faptul că automobilul în cauză nu a fost reparat iar despăgubirile sunt solicitate pe baza unui simplu deviz emis de un service auto, fără un înscris fiscal doveditor. Practic, intimata - reclamantă a adus niște devize, fără a dovedi că suma pretinsă ar fi fost achitată vreunui service.

Deși instanța reține din întampinarea depusa de autoritate faptul că intimata-reclamanta avea încheiata polița CASCO seria x nr. x/0 emisa de B., totuși întreaga motivare a hotărârii se bazează pe legislația aplicabila condițiilor polițelor RCA. Polița de asigurare CASCO a reclamantei este depusa la dosarul instanței chiar de către aceasta, regasindu-se si la dosarul de dauna, preluat de la B.. Menționează astfel că vinovatul de producerea accidentului, respectiv C. era asigurat RCA la D. S.A., iar intimata reclamanta avea polița CASCO încheiata la B..

Instanța de judecata, preluând in totalitate apărarea recurentei-reclamante, invoca in motivarea hotărârii prevederile art. 48, art. 51 si art. 37 alin. (2) si 4 din Norma ASF 23/2014 privind ASIGURAREA OBLIGATORIE DE RĂSPUNDERE CIVILA pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Consideră că susținerea instanței, în sensul că " interpretarea logica si sistematica a acestor norme impune concluzia potrivit căreia autoritatea parata garantează cuantumul despăgubirii ce rezulta din documentele justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparațiile necesare. ". nu poate fi primita de către instanța superioară, pe de-o parte, pentru că Fondul nu garantează plata unor sume pur si simplu, ci verifică justificarea acordării acestora, iar în cauza de față nu sunt depuse documente justificative, ci niște devize estimatorii.

Deopotrivă, consideră ca fiind eronată reținerea instanței, în sensul că ""Intenția legii este de recunoașterea dreptului celui asigurat la despăgubire în mod integral.", ântrucât intenția legiuitorului este intotdeauna de a acorda despăgubiri integral, însă după temeinice verificari, rolul instanței fiind acela de a cenzura si limita o eventuala îmbogățire fără just temei. Ori, în prezenta cauză, integralitatea acordării despăgubirilor este bazata pe lipsa documentelor care fi putut conferi autenticitate susținerilor intimatei-recurente. Amintește deopotrivă si faptul ca întimata-reclamantă a solicitat inițial efectuarea unei expertize, pentru ca ulterior sa renunțe la această.

În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, recurenta solicită instanței de recurs a reconsidera și acest aspect, întrucât la dosarul cauzei și la dezbateri partea nu a fost prezentă și nu s-a prezentat nici un avocat care să o reprezinte.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate numai în ceea ce privește majorarea cuantumului daunelor morale și, pe cale de consecință, respingerea în tot a contestației formulate de intimata - reclamantă.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea recursului, ca netimbrat, respectiv respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

Referitor la excepția netimbrării recursului, susține în esență, intimata - reclamantă că, întrucât taxa nu a fost atașată la dosar odată cu recursul, apreciază că se impune anularea acestuia, ca netimbrat.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat, si menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

Apreciază că instanța de fond a făcut o justă adecvare cauzală a întregului material probator administrat în cauză, stabilind în mod corect ca se impune anularea Deciziei nr. 7056/29.06.2017, obligând recurenta parata la plata sumei de 21.632,48 RON. Solicită a constata că nu poate fi primită critica referitoare la împrejurarea că instanța de fond ar fi ignorat faptul că despăgubirile solicitate de către intimata reclamanta ar fi fost solicitate in baza unui simplu deviz emis de un service auto, fără a dovedi că suma pretinsă ar fi fost achitată vreunui service, atâta timp cat recurenta a admis în parte cererea de despăgubiri formulata in dosarul de dauna x, pentru suma de 33.102,87 RON, respingând diferența de 21.632,48 RON.

Consideră astfel că această critica excede obiectului acțiunii introductive promovată de către intimata reclamanta, având în vedere că solicitarea vizează anularea deciziei FGA nr. 7056/29.06.2017, prin care a fost respinsa acordarea diferenței despăgubirilor in valoare de 21.631. 48 RON.

Mai susține intimata că instanța de fond în mod corect a stabilit că refuzul recurentei pârâte de a acorda despăgubirile in integralitatea lor, astfel cum au fost justificate prin înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu se întemeiază pe nicio normă legală, instanța neputând valida reducerea cuantumului despăgubirii la un plafon pe care aceasta ii apreciază serios si rezonabil, în condițiile in care art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede clar limitele despabubirilor, fără a include în această enumerare ipoteza solicitării unor preturi mai mari pentru execuția lucrărilor de reparație decât cele practicate de unitatea service de reprezentanță, în speța de fata rezultând fără echivoc că diferența respinsa la plata, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, astfel cum recurenta parata s-a raportat,

Consideră deopotrivă că susținerile recurentei, în sensul că instanța de fond si-ar fi întemeiat soluția exclusiv pe un deviz al unei unități neacreditată, ignorând calculul făcut de către specialiștii FGA, nu poate fi primite, atâta timp cat instanța a reținut în chiar considerentele hotărârii atacate împrejurarea ca au fost verificate susținerile intimatei reclamante, respective devizul eliberat de către o reprezentanta E., care depășește suma trecuta in devizul inițial întocmit de către o unitate service agreată de către asigurător, si anume suma de 61.080,56 RON, respectiv ca preturile precizate în devizul inițial în suma de 54.735,35 Iei, sunt preturile redate de către sistemul de specialitate F., agreat de către recurenta parata.

In ceea ce privește critica recurentului parat referitoare la împrejurarea că intimata reclamantă a solicitat în cuprinsul acțiunii introductive încuviințarea probei cu expertiza, pentru ca ulterior sa renunțe la administrarea acesteia, intimata - reclamantă, invocând principiul disponibilității prevăzut de disp. art. 9 din C. proc. civ., susține că are posibilitatea de a renunța la o proba, daca apreciază ca nu mai este necesara in vederea lămuririi in întregime a procesului. Totodată, susține că recurenta pârâtă avea posibilitatea, deopotrivă de a solicita administrarea probei cu expertiza, in situația in care ar fi apreciat-o ca fiind utila dezlegării cauzei, însa aceasta a înțeles să rămână in pasivitate, limitându-si probatoriul doar la proba cu înscrisuri.

Referitor la solicitarea recurentei parate de a reconsidera acordarea cheltuielilor de judecata constând in onorariul avocațial, intimata - reclamantă solicită respingerea acesteia, având in vedere culpa procesuala a recurentei pârâate, care a căzut în pretenții, și totodată împrejurarea ca suma de 800 RON, reprezentând onorariu avocațial, reprezintă o suma rezonabila, care reflecta redactarea acțiunii introductive, a tuturor actelor ulterioare asigurării reprezentării eficiente a intimatei reclamante, a efectuării corespondentei cu instanța de judecata, etc.

In concluzie, solicită respingerea recursului, ca nefondat si menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței civile atacate.

Răspunsul la întâmpinare

Deși i-a fost comunicată întâmpinarea formulată de intimata - reclamantă A. în termenul legal, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a combătut apărările acesteia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Completului învestit cu soluționarea dosarului s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 09 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților și, la acel moment procesual, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății, amânând pronunțarea soluției pentru data de 22.02.2022, apoi pentru data de 01.03.2022, când a pronunțat hotărârea de față.

Soluția instanței de recurs.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cadrul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este fondat, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce privește excepția netimbrării recursului, invocată de intimata -reclamantă în cadrul întâmpinării depusă la dosar, amintește Înalta Curte că s-a pronunțat asupra acesteia în cadrul dezbaterilor din ședința publică de la termenul de judecată din data de 09 februarie 2021, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanță la soluționarea excepției regăsindu-se în practicaua încheierii de amânare a pronunțării de la termenul de judecată din data de 09 februarie 2021, ce face parte din prezenta hotărâre.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reține Înalta Curte că, în fapt, la data 08.05.2016 a avut loc un risc asigurat din culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x avariind autoturismul cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu polița CASCO seria x nr. x/0 emisă de B., proprietatea intimatei - reclamante A..

După avizarea daunei la Fondul de Garantare a Asiguraților a fost constituit dosarul de daună cu nr. x.

Prin Decizia nr. 7056/29.06.2017 emisă de F.G.A s-a admis cererea de plată formulată de către reclamantă pentru suma de 33.103 RON și s-a respins cererea de plată pentru suma de 21.632,48 RON.

În cauză, se află în dispută doar o parte din creanța solicitată de intimata-reclamantă prin cererea de plată, respectiv 21.632,48 RON, sumă respinsă la plată prin art. 2 din Decizia nr. 7056/29.06.2017, recurentul-pârât FGA motivând că " în analizarea cererilor de plată Fondul de Garantare a Asiguraților se raportează la prețurile unităților service de reprezentanță pentru autoturismele avariate, pentru a evita discrepanțe între sumele solicitate de creditori de asigurări pentru servicii similare și pentru a asigura respectarea principiului echității în ceea ce privește soluționarea cererilor de plată formulate de aceștia."

Prin sentința civilă nr. 1073 pronunțată la data de 08.03.2018 instanța de fond, reținând în esență incidența în cauză a dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, a constatat că decizia emisă de Fondul de Garantare nu este riguros motivată, sens în care a admis acțiunea reclamantei A., anulând în parte decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă și obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 21.632,48 RON.

Soluția primei instanțe nu este împărtășită de instanța de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față acest motiv este incident, reținându-se ca fiind greșită interpretarea pe care prima instanță a dat-o prevederilor Legii nr. 213/2015, respectiv dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârât, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraților reprezintă o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, menită să asigure plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, iar potrivit alineatulului 3 al aceluiași articol " Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

Deopotrivă, instanța de control judiciar reține ca fiind relevante în soluționarea cauzei și prevederile art. 51 alin. (3)-(7) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, conform cărora:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(4) În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale.

(6) Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

(7) Costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate".

Se constată, așadar că Norma ASF nr. 23/2014, reglementează extrem de clar doua ipoteze juridice, respectiv situația în care plata despăgubirii s-a solicitat înainte de efectuarea reparațiilor si situația în care plata despăgubirii s-a solicitat ulterior reparării în concret a autovehiculului.

În cazul în care se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, la art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014 se prevede explicit posibilitatea utilizării sistemelor de specialitate, cuantumul pagubei stabilindu-se prin luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto.

Dupa cum se observă, textul nu impune asiguratorului (sau, în cazul de față, FGA-ului) una din cele doua modalităti alternative de determinare a despagubirlor, acesta avand dreptul de a alege între unitatile de specialitate (service-uri autorizate) și prețurile prevazute in sistemele de specialitate (cum este cazul F.).

Față de dispozițiile mai sus citate, instanța constată că raportarea pârâtului la prețul practicat de unitățile de specialitate reflectat în sistemul de date F. are un fundament legal, aceasta fiind justificată tocmai de prevenirea posibilelor abuzuri și fraude care ar putea decurge din stabilirea unor prețuri de manoperă ce nu au suport real în vederea obținerii unui cuantum al despăgubirii superior.

Se constată, așadar, că, în lipsa unei dispozitii imperative, opțiunea pârâtului FGA pentru sistemul F. este una legala.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare sub nr. x din data de 09.08.2016, reclamanta A. a solicitat plata despăgubirii în cuantum de 54.735,35 RON și la respectiva cerere a depus un deviz estimativ întocmit de S.C. G. S.R.L., fără a anexa și înscrisuri care să ateste că reparația a fost efectiv realizată.

Reținând că în cauză nu s-a făcut dovada efectuării reparației, prin depunerea unui deviz și a unei facturi fiscale de la unitatea service reparatoare, Înalta Curte constată că, în mod corect recurentul - pârât, a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014, Fondul întocmind un deviz pentru evaluarea reparației ținând cont de reperele consemnate în procesul-verbal de constatare pe baza prețurilor practicate de unitățile reparatoare agreate de producător și a normelor de manoperă comunicate de aceștia, rezultând valoarea despăgubirii în cuantum de 33.102,87 RON.

Așadar, întrucât intimata-reclamantă nu a făcut dovada efectuării în concret a reparației, la respectiva unitate service, S.C. G. S.R.L., prin depunerea unui document care să facă dovada plății sumei aferente reparației, ci s-a limitat a depune doar un deviz estimativ, în mod corect Fondul de Garantare a Asiguraților, a efectuat o evaluare în sistem F..

Înalta Curte constată că, în baza dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, acestă instituție acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul.

Plățile făcute de către Fond reprezintă obligații ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele și pe seama acestuia, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Normei ASF nr. 23/2014.

Prin urmare, în condițiile în care FGA acordă despăgubiri, acestea nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce privește dovada prejudiciului.

Ținând cont de particularitățile cauzei, în care intimata - reclamantă a solicitat plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, instanța de control judiciar constată că pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor F., cu respectarea dispozițiilor art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014.

Programul F., utilizat de Fondul de Garantare a Asiguraților, este o bază de date acceptată de toți asigurătorii și de unitățile de specialitate, având drept scop evaluarea cuantumului pagubei cu luarea în calcul a prețurilor practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale, fiind vorba despre prețul pieselor de origine, și nu al unor piese aftermarket.

Folosirea acestui program are drept scop evitarea creării unui mecanism de despăgubire variabil și diferit de la o situație la alta, în funcție de unitățile service care procedează la reparația autovehiculelor avariate și de prețurile practicate de fiecare dintre acestea, pentru ipoteze similare și daune asemănătoare.

Cum din cuprinsul dosarului administrativ a reieșit că reclamanta nu a făcut dovada plății reparației autovehiculului ci a depus in susținerea cererii de plata doar un deviz estimativ în cuantum de 54.735.35 RON emis de unitatea reparatoare S.C. G. S.R.L., fără a face dovada emiterii unei facturi sau a plății sumei aferente reparației, în mod corect recurentul - pârât a considerat că aceasta se încadrează în ipoteza prevăzută în art. 51 alin. (4) din Norma precitată, procedând la întocmirea unui deviz din sistemul de specialitate F., din care rezultă ca valoarea despăgubirii care poate fi acordata este de 33.102,87 RON, iar diferența de 21.632,48 RON este nejustificată.

Procedând în această manieră, Înalta Curte nu poate reține refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor materiale solicitate de reclamantă, mai ales având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraților, lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor materiale nefiind susținute de un alt probatoriu decât cel constând în înscrisurile depuse în cadrul dosarului de daună și care nu fac dovada efectivă a cuantumului prejudiciului pretins de reclamantă, aceasta neînțelegând să administreze probe concludente care să stabilească dacă piesele menționate în devizul estimativ atașat cererii au fost sau nu necesare reparației autoturismului avariat, potrivit art. 50 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55.

Înalta Curtea nu poate identifica un temei legal în baza căruia să poată acorda estimării realizate de reclamantă o semnificație probatorie care să prevaleze asupra dovezilor produse de pârât, cu atât mai mult cu cât ambele evaluări sunt realizate cu ajutorul aceluiași instrument, respectiv softul F..

Reține instanța de control judiciar că, în măsura în care reclamanta dorea să își probeze pretențiile avea obligația de a administra probe în acest sens, de exemplu, proba constând în expertiză tehnică auto care să stabilească contravaloarea reparațiilor necesare având în vedere soluțiile tehnologice optime pentru remedierea prejudiciului suferit, raportat la dispozițiile art. 51 alin. (1), (3) și 4 din Norma ASF nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului .

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 249 C. proc. civ., ce prevăd că " cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească . . . . . . . . . . ."

Deși reclamanta a depus la pârât, odată cu cererea de despăgubire, doar un deviz estimativ, în cadrul contestației ce face obiectul judecății aceasta nu a arătat în concret de unde reies diferențele de valoare față de cele stabilite de pârât și cum le justifică, în condițiile în care sarcina probei incumbă celui care susține o anumită situație de fapt sau existența unui anumit drept, conform art. 249 C. proc. civ.

Ori, în condițiile în care devizul depus de intimata -reclamantă este unul estimativ, nu poate proba valoarea reparației în condițiile în care aceasta nu a fost încă efectuată.

Deși reclamantei i s-a comunicat pe timpul procesului devizul emis de pârât, odată cu întreaga documentație ce stă la baza emiterii actului contestat, aceasta nu numai că nu l-a contestat în concret, dar nici nu a propus efectuarea unei expertize auto care să stabilească valoarea despăgubirii potrivit art. 51 alin. (4) redat anterior.

În acest context, reținând că reclamanta nu a fost în măsură să dovedească faptul că suma de bani solicitată prin cererea de plată reflectă contravaloarea reparațiilor necesare a fi efectuate pentru ca acesta să fie adus la starea inițială, nefăcând dovada că piesele prevăzute în devizul estimativ de reparație au fost efectiv achiziționate sau că reparația autovehiculului a fost efectuată, constată Înalta Curte că intimatul-pârât a calculat și acordat în mod legal despăgubirile în urma evenimentului asigurat, actul administrativ emis de acesta nefiind afectat de vreun viciu de nelegalitate.

Constată, așadar, Înalta Curte că evaluarea cuantumului pagubei a fost realizată de recurentul - pârât cu luarea în calcul a prețurilor prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației autoturismului reclamantei cu ajutorul sistemului F. iar reclamanta nu a înteles să administreze probe concludente din care să rezulte o altă situație de fapt.

Prin urmare, reclamanta nerăsturnând proba administrată de pârât și care stă la baza emiterii deciziei contestate, având în vedere, deopotrivă, prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ, instanța de control judiciar apreciază că, în mod legal recurentul - pârât a admis doar în parte cererea de plată, decizia contestată fiind deci, emisă cu respectarea prevederilor legale aplicabile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 7056/29.06.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentința instanței de fond, prin care s-a anulat parțial actul administrativ contestat, a fost pronunțată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014 și a Legii nr. 213/2015, fiind necesară reformarea acesteia de către instanța de control judiciar.

Pe cale de consecință, urmează a admite recursul, a casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Deopotrivă, raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) coroborat cu art. 451 alin. (1) din C. proc. civ. și la soluția ce se preconizează, Înalta Curte urmează a obliga intimata - reclamantă A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxa judiciară de timbru achitată pentru exercitarea acestei căi de atac, conform Ordinului de plată nr. x din data de 06.09.2018, atașat în original la dosar.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamanta A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în această etapă procesuală .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1073 din 8.03.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul - reclamant A. la plata către recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 1 martie 2021.