ÎCCJ, Decizia nr. 176/2012

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1743 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 8237/1/2009 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul N.A. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare de informații, prevăzută de art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 (în prezent art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 656/2002).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.R. pentru: complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; complicitate la infracțiunea de dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul P.R. de obligare a martorului G.B. la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 227/9/2006 din 19 octombrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

- N.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000;

- M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și divulgare de informații, prevăzută de art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 (în prezent art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 656/2002), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- P.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Ca aspecte preliminare s-a arătat în actul de sesizare a instanței că, în baza denunțurilor formulate de numitul G.B. în perioada 19 ianuarie 2006 - 2 februarie 2006, a fost înregistrat la Secția de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Dosarul nr. 20/P/2006 din care, prin rezoluția din 8 martie 2006, s-a dispus disjungerea cauzei privindu-i pe numiții N.A., M.I. și P.R.

Cauza formată prin disjungere a fost înregistrată sub nr. 41/P/2006, iar ulterior sub nr. 227/P/2006 la Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Prin Rechizitoriul nr. 227/P/2006 din 31 mai 2007 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților N.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și M.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită și divulgare de informații prevăzute de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. și art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 (în prezent art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 656/2002), precum și disjungerea cauzei față de P.R.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală sub nr. 5278/1/2007.

Prin Sentința penală nr. 650 din 30 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția penală, definitivă prin Decizia nr. 228 din 14 aprilie 2008 a Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru refacerea urmăririi penale.

În motivarea sentinței s-a făcut trimitere la Decizia nr. 665/2007 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială sunt neconstituționale, astfel că procedura de urmărire penală și de judecată prevăzută în Capitolul III al legii privind responsabilitatea ministerială, care derogă de la dreptul comun, se aplică și foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor.

Întrucât inculpatului N.A. i se imputa o infracțiune ce se pretinde că a fost săvârșită în perioada în care era prim-ministru și în exercitarea acestei funcții, s-a reținut că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile procedurale prevăzute de legea specială, care condiționează prin art. 12, începerea urmăririi penale de existența unei cereri a Camerei Deputaților, Senatului sau Președintelui României.

În consecință, prima instanță a constatat că Rezoluția din 24 mai 2006, prin care s-a dispus în cauză începerea urmăririi penale, nu poate fi menținută.

Ulterior, prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, Curtea Constituțională a României a dispus, în aplicarea art. 109 alin. (2) teza 1 din Constituția României, că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va sesiza Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a se cere urmărirea penală a membrilor și foștilor membri ai Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau senator.

Având în vedere calitatea de deputat a lui N.A., urmare a referatului întocmit de procuror, a fost sesizat Parlamentul României - Camera Deputaților, în vederea declanșării procedurilor pentru obținerea cererii de începere a urmăririi penale față de acesta.

Urmare acestei solicitări, Parlamentul României - Camera Deputaților a adoptat Hotărârea nr. 8 din 4 martie 2009 prin care conform art. 109 alin. (2) din Constituția României și art. 155 din Regulamentul Camerei Deputaților, a cerut urmărirea penală a domnului N.A., fost prim-ministru, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului nr. 68/P/2006 și nr. 227/P/2006 ale Direcției Naționale Anticorupție - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

După această hotărâre, având în vedere că din Dosarul nr. 227/P/2006 a fost disjunsă cauza față de numitul P.R., la data de 31 mai 2007, formându-se Dosarul nr. 129/P/2007, prin Rezoluția din 16 aprilie 2009 s-a dispus conexarea Dosarului penal nr. 129/P/2007 la Dosarul nr. 227/P/2006, pentru o mai bună înfăptuire a urmăririi penale, întrucât între cele două dosare există legătură.

La data de 29 aprilie 2009 organul de urmărire penală a întocmit un proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare, în care s-au enumerat sintetic toate activitățile desfășurate până la acel moment, inclusiv acte de urmărire penală efectuate anterior restituirii de către instanța de judecată, apreciindu-se că, deși acestea din urmă au fost declarate nule, ele rămân câștigate cauzei ca acte premergătoare urmăririi penale.

La data de 30 aprilie 2009, prin rezoluție, s-a dispus începerea urmăririi penale față de N.A., M.I. și P.R.

În fapt, prin actul de sesizare, s-au reținut în esență, următoarele:

La data de 19 ianuarie 2006, numitul G.B. a formulat un denunț, pe care l-a detaliat ulterior la data de 24 ianuarie 2006, împotriva numiților N.A., M.I. și P.R.

Potrivit acestui denunț, în cursul lunii noiembrie 2000, inculpatul M.I., în acea perioadă membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, l-a contactat, beneficiind de sprijinul denunțătorului și al inculpatului P.R., pe N.A., deputat PSD, căruia i-a comunicat că în cadrul instituției în care își desfășura activitatea se afla în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a sumei de 400.000 dolari SUA, într-un cont deschis la C. Austria - actualmente HVB B. - având ca titular pe N.D., soția inculpatului N.A.

Conform susținerilor denunțătorului, cu această ocazie, M.I. i-a promis lui N.A. că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară, lucru cu care N.A. s-a declarat de acord, arătând că urmărește această finalitate. În consecință, M.I. i-a promis lui N.A. că îi va face „cadou” dosarul respectiv, precizând, totodată, că ar trebui schimbat din funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor numitul C.A., întrucât acesta opina în favoarea informării parchetului referitor la lucrarea menționată.

După numirea, la data de 28 decembrie 2000, în funcția de prim-ministru al Guvernului României, inculpatul N.A. a determinat, în prima ședință de guvern, emiterea H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000, pe care a semnat-o în calitate de prim-ministru, hotărâre prin care a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor tocmai inculpatul M.I., fiind revocat fostul președinte C.A., precum și unul dintre membrii Plenului, respectiv doamna E.V.

Ca urmare a numirii în această funcție, abuzând de prerogativele ce îi erau conferite, precum și de lipsa unor reglementări stricte cu privire la circuitul lucrărilor în cadrul Oficiului, inculpatul M.I. a sustras lucrarea nr. S 3439/1999 care o viza pe N.D., înmânându-i dosarul, în prezența denunțătorului G.B., inculpatului P.R., consilier al primului ministru N.A., cu scopul de a fi remis acestuia din urmă.

În drept, prin rechizitoriu, s-a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea următoarelor infracțiuni:

Pentru inculpatul M.I. s-au reținut trei fapte distincte, aflate în concurs real:

1) Infracțiunea de divulgare de informații prevăzută de art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 (în prezent art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 656/2002), constând în aceea că în cursul lunii noiembrie 2000, având calitatea de membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, i-a contactat pe N.A. și pe P.R., cărora le-a comunicat că în cadrul instituției în care își desfășura activitatea se afla în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lucrarea având ca obiect o depunere de numerar în cuantum de 400.000 dolari SUA, într-un cont având ca titular pe N.D., soția inculpatului N.A.

2) Infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, la sfârșitul anului 2000, în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de membru al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, sugerând schimbarea președintelui acestui oficiu și acceptând de la inculpatul N.A. promisiunea numirii în funcția de președinte al acestei instituții, a primit efectiv această funcție, prin H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000, iar ulterior a votat în favoarea clasării lucrării nr. S 3439/1999, în care era cercetată N.D., semnând Decizia de clasare nr. 10 din 24 ianuarie 2001 și a efectuat demersuri ilicite în scopul ca dosarul să ajungă în posesia inculpatului N.A.

3) Infracțiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că, în prima jumătate a anului 2001, a sustras lucrarea nr. S 3439/1999 care o viza pe N.D., înmânându-i dosarul inculpatului P.R., consilier al primului ministru N.A., cu scopul de a-i fi remisă acestuia din urmă.

Pentru inculpatul N.A. s-a reținut săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în baza unei înțelegeri anterioare cu inculpatul M.I. și cu complicitatea inculpatului P.R., a susținut și determinat emiterea H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000, pe care a semnat-o în calitate de prim-ministru, hotărâre prin care a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, M.I., pentru a-l determina pe acesta să facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu și un act contrar acestor îndatoriri, în scopul de a asigura astfel clasarea lucrării nr. S 3439/1999, ce o viza pe N.D. și intrarea în posesia acesteia, prin intermediul inculpatului P.R., în urma sustragerii lucrării de către inculpatul M.I.

Pentru inculpatul P.R. s-au reținut, în condițiile concursului ideal de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. b) C. pen., două fapte, respectiv complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului P.R. a constat în aceea că în cursul lunii noiembrie 2000 a înlesnit contactarea de către inculpatul M.I., în acea perioadă membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a inculpatului N.A., cunoscând că scopul întrevederii era acela de a i se comunica inculpatului N.A. că în cadrul Oficiului se afla în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înaltei Curți de Casație și Justiție, o lucrare având ca obiect o tranzacție suspectă privind depunerea sumei de 400.000 dolari SUA, într-un cont având ca titular pe N.D. Cu această ocazie, în prezența numitului P.R., M.I. i-a promis lui N.A. că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară, lucru cu care N.A. s-a declarat de acord, arătând că urmărește această finalitate. Urmare a acestei înțelegeri, după numirea în funcția de prim-ministru al Guvernului României, N.A. a determinat emiterea H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000 pe care a și semnat-o în calitate de prim-ministru, hotărâre prin care M.I. a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, concomitent cu revocarea fostului președinte C.A. Scopul numirii lui M.I. a fost acela ca N.A. să-și asigure, prin intermediul acestuia, intrarea în posesia lucrării ce o viza pe soția sa. Ca urmare a numirii în această funcție, abuzând de prerogativele ce îi erau conferite, precum și de lipsa unor reglementări stricte cu privire la circuitul lucrărilor în cadrul Oficiului, M.I. a sustras lucrarea nr. S 3439/1999 care o viza pe N.D., dosarul fiindu-i înmânat inculpatului P.R., consilier al primului-ministru N.A., cu scopul de a-i fi remisă acestuia din urmă.

În susținerea acuzării, în rechizitoriu se indică mijloacele de probă.

Din enumerarea tuturor actelor conținute în volumele de urmărire penală rezultă că au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor B.G., S.N.E., D.R.C., S.R.M., T.D.C., T.M.N., G.O., M.P.Ș., P.C.D., T.S., B.A., C.A., E.V., Ș.M., P.Ș., G.M.I., B.D.B., P.M., U.C., O.R.M., M.V., L.B.C., S.C.F., P.N., P.C., S.C.V. și P.M., proces-verbal de constatare a actelor premergătoare, înscrisuri (sesizarea penală formulată de Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, adresă - răspuns HVB B. nr. 43452 din 27 ianuarie 2006, copie Raport privind operațiunile de depunere și de retragere în numerar din 25 noiembrie 1999, copii ale filelor din registrele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în care au fost înregistrate lucrările nr. S 3439/1999 și S 3700/2000, corespondența expediată și primită în legătură cu acestea, două exemplare ale fișei lucrării S/I/7 din 2 februarie 2001, adresă răspuns HVB B. nr. 48790 din 21 martie 2006, copie adresă B. Austria C. nr. 1497 din 26 noiembrie 1999, copie cerere de deschidere de cont N.D., adrese B. Austria C., copie Contract de vânzare-cumpărare nr. 4306 din 19 noiembrie 1999 încheiat între C.T. și B.A., copie formular de depunere numerar, copie document de identitate depunător T.S., copii ale proceselor-verbale ale ședințelor Plenului în care s-a discutat cu privire la S 3439/1999, copie a Deciziei nr. 10 din 24 ianuarie 2001 de clasare a lucrării S 3439/1999, copie Notă cu propunere de clasare întocmită la 23 ianuarie 2001 de martorul Ș.M., copie Notă cu propunere de informare a parchetului întocmită la 20 noiembrie 2000 de analistul financiar R.E., adrese, decizii și ordine ale Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, procese-verbale de ridicare de înscrisuri și documente, precum și de constatare, note și referate ale Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, adresa de solicitare întocmită de familia N. și înregistrată la Oficiu sub nr. 4723 din 7 decembrie 2003, solicitarea nr. S 18646 din 7 decembrie 2004 de scoatere de lucrări din arhiva Oficiului, adrese ANAF - AFP4, ANAF - AFP5, ANAF - AFP6, ANAF - AFP!, ANAF - DGFP Ialomița, adresă ONRC, adresă IGPR și SPP).

În cursul cercetării judecătorești prima instanță a administrat următoarele probe:

- martori propuși prin rechizitoriu: M.P.Ș., S.M.R., P.D., G.B., S.N.E., T.D.C., E.V., G.O., D.R.C., C.A., G.M.I., Ș.M., P.Ș., B.D.B., O.R.M., B.A., U.C., M.V., P.M., L.B.C., S.C.V., P.N., C. (fostă P.) M., P.C., T.S.;

- martori propuși în apărare de inculpatul M.I.: M.L.M., P.I., M.C., L.S.C.Ș., P.M.;

- martori propuși în apărare de inculpatul P.R.: F.V., B.C., S.F.

- înscrisuri depuse de inculpatul P.R.: ordonanța din 28 noiembrie 2007 dată în Dosarul nr. 259/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Rechizitoriul nr. 325/P/2004 din 14 februarie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura centrală, extrase din presa locală a județului Dolj;

- înscrisuri depuse de inculpatul N.A.: articol „EZ” din data de 17 ianuarie 2006, articol „EZ” din data de 20 ianuarie 2006, articol „RL” din data de 6 iunie 2006, denunțul formulat de N.D. în data de 25 ianuarie 2006, Sentința nr. 142 din 17 februarie 2011 a Judecătoriei sector 6;

- înscrisuri depuse de inculpatul M.I.: adeverință emisă de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor cu salarizarea președintelui oficiului, evidența deplasărilor externe efectuate în perioada 1999 - 2004 de M.I. în calitate de Președinte al Oficiului, Ordonanța nr. 81/D/2006 din 3 martie 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Din analiza întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, dându-se eficiență regulii in dubio pro reo și dispunându-se achitarea acestora.

Prima instanță a analizat infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații în ordinea prezentată în rechizitoriu și care, în opinia parchetului, urmărește cronologia desfășurării activității pretins infracționale a acestora.

I. Infracțiunea de divulgare de informații prevăzută de art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 21/1999 (în prezent art. 24 raportat la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 656/2002) reținută în sarcina inculpatului M.I.

Procurorul de caz a reținut pentru această infracțiune că inculpatul M.I., „în cursul lunii noiembrie 2000, având calitatea de membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, prin intermediul martorului G.B., i-a contactat pe N.A. și P.R., cărora le-a comunicat că, în cadrul instituției în care își desfășura activitatea, se afla în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, lucrarea având ca obiect o depunere în numerar în cuantum de 400.000 dolari SUA, într-un cont având ca titular pe N.D., soția lui N.A.”

În susținerea acestei acuzații s-au invocat, în principal, declarațiile martorului G.B., date la urmărirea penală și în fața primei instanțe.

S-a susținut în rechizitoriu că, credibilitatea celor afirmate de martorul G.B. cu privire la divulgarea de către M.I. a informațiilor privitoare la lucrarea existentă la nivelul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor având ca obiect depunerea în contul numitei N.D. a sumei de 400.000 dolari SUA este întărită de faptul că acesta a acceptat, fără rezerve, să fie supus unei testări poligraf pentru dovedirea sincerității susținerilor sale.

Se arată, la fila 39 a rechizitoriului, că „potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 258105 din 18 aprilie 2007, efectuat de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Criminalistică privind detecția comportamentului simulat, la întrebările «Ai auzit când M. i-a spus lui P. că-i va face cadou lui N. lucrarea cu privire la N.D.?» și «Ai văzut când P. a luat dosarul despre care M. afirma că are legătură cu N.D.?», răspunsurile subiectului examinat au fost afirmative, adevărate, fără a prezenta note specifice comportamentului simulat”.

În realitate, prima instanță a constatat că, în Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 258105 nu există nicidecum concluzia că răspunsurile subiectului la cele două întrebări ar fi adevărate. Raportul conține o singură concluzie, referitoare la întrebarea „În primăvara anului 2001, când te-ai întâlnit cu M. lângă oficiu, acesta ți-a spus că are dosarul cu privire la N.D.?”, la care subiectul a răspuns afirmativ, detectându-se indicii ale comportamentului simulat.

Interpretarea că răspunsurile la cele două întrebări relevante pentru infracțiunea analizată ar fi adevărate aparține procurorului, ea nu are niciun corespondent în concluziile raportului de constatare tehnico-științifică pentru detectarea conduitelor simulate la care a fost supus G.B.

Mai mult decât atât, în același raport se arată că „în discuția post-test, subiectului i-a fost adus la cunoștință faptul că a fost diagnosticat NESINCER”.

S-a mai arătat în rechizitoriu că aspectele relatate de martorul G.B. cu privire la divulgarea de informații de către inculpatul M.I., se coroborează cu declarațiile martorilor D.P.C. și S.N.E.

O interpretare obiectivă a acestor probe conduce, însă, la constatarea că declarațiile denunțătorului G.B. se coroborează tot cu declarațiile sale, pentru că ambii martori invocați de parchet nu au perceput aspectele relatate în mod direct, ci le cunosc tot din informațiile primite de la denunțător, așa cum rezultă din declarațiile acestora date la urmărirea penală și în fața primei instanțe.

Pornind de la declarațiile martorei S.N. cu privire la întâlnirile dintre G.B., M.I. și P.R., necontestate, de altfel de aceștia, procurorul a inclus în aceste întâlniri, care au avut loc, dar într-un alt scop și pe N.A. pentru a-și susține afirmația că „probele conduc indubitabil la concluzia că M.I. a divulgat informații cu privire la existența unei lucrări în cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor”.

Sub aspectul acestei infracțiuni, probele invocate de parchet în actul de acuzare se limitează la cele mai sus evidențiate.

În cursul cercetării judecătorești, probele administrate nu au eliminat dubiul cu privire la verosimilitatea denunțului formulat de G.B.

Au fost audiați martorii S.C.V. - șefa de cabinet a lui N.A. în acea perioadă și P.M. - șefa de cabinet a lui P.R.

Depozițiile acestora contrazic afirmațiile lui G.B. despre întâlnirile celor trei inculpați în birourile din Palatul Parlamentului.

G.B. a relatat că s-a deplasat împreună cu M.I. la biroul lui P.R. și în prezența sa M.I. i-a relatat lui P.R. despre existența la nivelul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a unei lucrări privind sume de bani depuse în contul doamnei N.D. Tot acesta arată că P.R., după ce a ascultat cele relatate de M. a spus că trebuie să meargă la șeful N.A., astfel că au plecat împreună la biroul acestuia iar după circa 30 de minute secretara M. l-a condus și pe G.B. la biroul lui N.A.

Prima instanță a avut în vedere că la pronunțarea unei condamnări instanța trebuie să-și întemeieze convingerea asupra vinovăției inculpatului pe baza unor probe sigure, clare, certe, or în cauza de față probele în acuzarea inculpatului M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de divulgare de informații nu au acest caracter.

Evaluarea probatoriului la care s-a făcut trimitere mai sus lasă loc nesiguranței în privința existenței faptei, pornind de la următoarele constatări:

- principala probă a acuzării o constituie declarația martorului G.B., însă credibilitatea acestuia poate fi pusă la îndoială, întrucât denunțul acestuia a intervenit în cursul anului 2006, când martorul era arestat în altă cauză, iar testarea poligraf a acestuia a indicat note specifice comportamentului simulat, cel puțin în condițiile analizate în considerentele deja expuse;

- ceilalți doi martori importanți invocați de parchet, respectiv D.R.C. și S.N.E. nu au cunoscut aspectele prezentate decât indirect, relatând doar ceea ce le-a spus G.B.;

- martora S.N. a revenit în instanță asupra unor aspecte importante, motivând că la momentul audierii de la urmărirea penală era într-o stare de presiune datorată arestării soțului său;

- întâlnirea dintre inculpații M.I., P.R. și N.A., în prezența martorului G.B., la birourile din Palatul Parlamentului, este exclusă de martorele S.C.V. și C. (P.) M.;

- în același sens sunt și declarațiile martorilor B.C. și S.F., propuși în apărare de inculpatul P.R., martori care au arătat că în luna noiembrie 2000 au participat împreună cu acesta la activitățile specifice campaniei electorale, fiind puțin probabilă prezența acestuia în București.

În aceste condiții, prima instanță a dat eficiență regulii in dubio pro reo și, față de echivocul probatoriului administrat și de împrejurarea că nici nu a rezultat că alte probe ar mai putea fi administrate în cauză, a dispus achitarea inculpatului M.I. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neavând convingerea că fapta există.

II. Infracțiunile de corupție reținute în sarcina inculpaților, respectiv infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul M.I., infracțiunea dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul N.A. și complicitate la cele două infracțiuni, respectiv la luare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. și art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. și la art. 6 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 pentru inculpatul P.R.

În actul de inculpare s-a reținut că infracțiunea de luare de mită de care este acuzat M.I. ar consta în aceea că la sfârșitul anului 2000, în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau în calitate de membru al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, sugerând schimbarea președintelui Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și acceptând de la inculpatul N.A. promisiunea numirii în funcția de președinte al acestei instituții, a primit efectiv această funcție prin H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000, iar ulterior a votat în favoarea clasării lucrării nr. S 3439/1999, în care era cercetată N.D., semnând Decizia de clasare nr. 10 din 24 ianuarie 2001 și a efectuat demersuri ilicite în scopul ca dosarul să ajungă în posesia inculpatului N.A.

Corelativ, în rechizitoriu s-a reținut că fapta inculpatului N.A. care, în baza unei înțelegeri anterioare cu M.I. și cu complicitatea inculpatului P.R., a susținut și determinat emiterea H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000 pe care a semnat-o în calitate de prim-ministru, hotărâre prin care a fost numit în funcția de Președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor M.I., pentru a-l determina pe acesta să facă un act ce intra în atribuțiile sale de serviciu și un act contra acestor îndatoriri, în scopul de a asigura astfel clasarea lucrării nr. S 3439/1999, ce o viza pe N.D. și a intra în posesia acesteia, prin intermediul lui P.R., în urma sustragerii lucrării de către M.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită.

Pentru complicitate la infracțiunile de luare de mită și dare de mită de care este acuzat inculpatul P.R. s-a reținut următoarea activitate infracțională:

- În cursul lunii noiembrie 2000, a înlesnit contactarea de către inculpatul M.I., în acea perioadă membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a inculpatului N.A., cunoscând că scopul întrevederii era acela de a i se comunica inculpatului N.A. că în cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o lucrare având ca obiect o tranzacție suspectă privind depunerea sumei de 400.000 dolari SUA, într-un cont având ca titular pe N.D. Cu această ocazie, în prezența inculpatului P.R., M.I. i-a promis lui N.A. că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară, lucru cu care N.A. s-a declarat de acord, arătând că urmărește această finalitate. Urmare a acestei înțelegeri, după numirea în funcția de prim-ministru al Guvernului României, N.A. a determinat emiterea H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000 pe care a și semnat-o în calitate de prim-ministru, hotărâre prin care M.I. a fost numit în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, concomitent cu revocarea fostului președinte C.A. Scopul numirii lui M.I. a fost acela ca N.A. să-și asigure, prin intermediul acestuia, intrarea în posesia lucrării ce o viza pe soția sa, N.D. Ca urmare a numirii în această funcție, abuzând de prerogativele ce-i erau conferite, precum și de lipsa unor reglementări stricte cu privire la circuitul lucrărilor în cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, M.I. a sustras lucrarea nr. S 3439/1999 care o viza pe N.D., dosarul fiindu-i înmânat numitului P.R., consilier al primului ministru N.A., cu scopul de a-i fi remis acestuia din urmă.

Prima instanță a constatat că premisa desfășurării acestei activități infracționale a inculpaților o constituie întâlnirile dintre M.I., prin intermediul lui G.B., cu P.R. și N.A., la birourile acestora de la Camera Deputaților pentru a le spune despre existența la nivelul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a lucrării ce o privea pe N.D.

Așa cum s-a arătat anterior, în analiza infracțiunii de divulgare de informații reținută în sarcina inculpatului M.I., veridicitatea acestor întâlniri nu s-a putut proba cu certitudine, prima instanță a apreciat că există dubii suficiente că ele au avut loc, astfel încât să nu poată fi pronunțată o hotărâre de condamnare.

Chiar dacă s-ar accepta versiunea prezentată în rechizitoriu, în sensul că a avut loc o întâlnire între M.I., P.R. și N.A., prin intermediul lui G.B., afirmația procurorului că la acel moment ar fi avut loc „înțelegerea insidioasă” dintre inculpați nu are nicio susținere probatorie.

Martorul G.B. arată în declarația dată în fața instanței: „Când am ajuns în birou cei trei erau deja în picioare, ceea ce înseamnă că discuția se încheiase și din câte am aflat ulterior de la M.I. eu am fost invitat în birou doar pentru a-i fi prezentat domnului N., lucru care s-a și întâmplat”.

Tot în aceeași declarație martorul arată: „Domnul M. nu mi-a spus niciodată că și-ar dori funcția (de președinte al oficiului) și cu atât mai puțin nu mi-a spus că i s-ar fi promis această funcție. Eu cred, date fiind relațiile apropiate dintre noi, că dacă domnul M. ar fi primit o astfel de promisiune, mi-ar fi adus la cunoștință acest lucru”.

De altfel, procurorul de caz a arătat că nu a fost vorba de o solicitare sau promisiune concretă, ci de o înțelegere „cu caracter insidios dintre inculpații M.I. și N.A., cu sprijinul inculpatului P.R., fără solicitări sau propuneri explicite, ci tacită, implicită, bazată pe sugestii subtile, dar cu mare forță de convingere”.

În acest fel a fost interpretată declarația martorului G.B., care a arătat că M.I. i-a precizat lui N.A. că „nu dorește nimic pentru sine însă a sugerat că ar trebui schimbat C.A., precum și că îi va face dosarul cadou”.

„Înțelegerea insidioasă” s-a produs, susține procurorul de caz, în momentul în care N.A. s-a declarat de acord cu aceste afirmații.

Deși N.A. nu avea, în acel moment, posibilitatea de a influența în vreun fel numirea președintelui oficiului, acest accept al inculpatului, arată procurorul, „trebuie privit în contextul socio-politic al momentului”.

S-a făcut, astfel, trimitere la cercetările sociologice realizate de IMAS și IRSOP, care îl plasau pe I.I. și PDSR pe primul loc în alegerile ce urmau să aibă loc peste o lună. Față de poziționarea partidului din care făceau parte N.A. și față de poziționarea lui N.A. în partid, s-a arătat de procurorul de caz, „desemnarea lui N.A. ca prim-ministru era iminentă”.

Atât infracțiunea de luare de mită, cât și infracțiunea de dare de mită sunt infracțiuni instantanee. Luarea de mită se consumă în momentul pretinderii ori primirii banilor sau altor foloase ori a acceptării promisiunii sau nerespingerii acesteia.

Corelativ, darea de mită se consumă în momentul promisiunii, oferirii sau dării de bani și alte foloase.

Pentru existența laturii subiective a infracțiunii de dare de mită este necesar ca oferta sau promisiunea să se facă în mod serios și cu intenția de a corupe.

Procurorul, tocmai pentru că a admis că, la momentul pretinsei discuții, persoanele nu ocupau funcțiile care să le permită efectuarea demersurilor necesare în interes reciproc, a susținut că există o situație atipică, similară oarecum condiției suspensive din dreptul civil, iar înțelegerea dintre părți rămâne valabilă și cu semnificație penală, întrucât ulterior ocupării funcțiilor respective, persoanele acționează conform acelei înțelegeri.

În acest mod, s-a susținut că infracțiunea de luare de mită s-a consumat în forma primirii efective a folosului promis, respectiv în momentul numirii lui M.I. în funcția de Președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Corelativ, infracțiunea de dare de mită s-a consumat în momentul emiterii H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000.

Prin rechizitoriul s-a prezentat, în acest context, numirea lui M.I. ca Președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, apreciindu-se că modalitatea în care a avut loc această numire în ședința de guvern demonstrează înțelegerea anterioară dintre cei doi inculpați.

Martorii propuși și audiați, atât la urmărirea penală, cât și în instanță (S.R., G.O., Ș.M.) nu au prezentat, însă, desfășurarea ședinței de Guvern din 30 decembrie 2000 în maniera interpretată de procuror.

S-a probat că revocarea și, respectiv, numirea în funcția de Președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor au avut la bază o notă de fundamentare întocmită de Secretariatul General al Guvernului și ulterior avizată de miniștrii de resort, respectiv ministrul finanțelor, domnul T.M.N. și ministrul justiției, doamna S.R.M.

Deși s-a insistat în citarea martorului T.M., acesta, domiciliat în prezent în Statele Unite ale Americii, a invocat imposibilitatea de a se deplasa în România datorită atribuțiilor de serviciu din cadrul FMI.

Prima instanță a apreciat că, deși declarațiile martorilor au avut același conținut în fața instanței ca și cele date în cursul urmăririi penale, procurorul de caz le-a dat o cu totul altă interpretare.

La aceasta a adăugat analiza modului în care inculpatul M.I. a aflat de numirea sa în funcție, aspect căruia i-a consacrat mai multe pagini în rechizitoriu, deși este lipsit de relevanță în ceea ce privește realizarea pretinselor infracțiuni de corupție, ajungând astfel la concluzia, nesusținută probator, că decizia de numire a inculpatului M.I. în funcție nu a fost una colectivă ci una individuală, aparținând exclusiv inculpatului N.A.

Concluzia procurorului nu a fost primită de prima instanță, întrucât este contrazisă de materialul probator administrat, care a relevat că:

- există un mare dubiu că în luna noiembrie ar fi avut loc o întâlnire între inculpații N.A., M.I. și P.R., mijlocită de denunțătorul G.B.;

- chiar martorul G.B. arată că N.A. nu i-a promis lui M.I. numirea în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;

- decizia de numire în funcție a fost una colectivă, luată în consens în ședința de Guvern din 30 decembrie 2000;

- schimbările în conducerea unor instituții au fost discutate anterior în partid, în ideea realizării programului de guvernare;

- scopul pretins a fi urmărit de mituitor nu are o justificare logică (clasarea lucrării nr. S 3439/1999 și intrarea în posesia acesteia), aspecte asupra cărora se va reveni în continuare.

Toate aceste concluzii, desprinse din probele analizate anterior, infirmă susținerea parchetului că numirea lui M.I. în funcția de președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită pentru inculpatul M. și, respectiv, dare de mită pentru inculpatul N.

Acțiunea de numire există, materializată prin H.G. nr. 1399 din 30 decembrie 2000, dar aceasta nu întrunește nici latura obiectivă și nici subiectivă a infracțiunii de dare de mită.

În plan obiectiv nu s-a probat că între inculpații M.I. și N.A. a existat o înțelegere prin care să se fi promis obținerea acestui folos, hotărârea de guvern a fost una colectivă, în consens, în îndeplinirea programului de guvernare și nu a reprezentat o susținere personală a lui N.A., iar în plan subiectiv nu s-a probat o intenție directă, calificată prin scopul urmărit, așa cum o cer prevederile art. 255 raportat la art. 254 C. pen.

În opinia parchetului, scopul urmărit de N.A. a fost unul dublu: determinarea inculpatului M.I. să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv de a asigura clasarea lucrării nr. S 3439/1999, ce o viza pe N.D. și, de asemenea, de a face un act contrar acestor îndatoriri, respectiv intrarea în posesia acesteia, prin intermediul inculpatului P.R., în urma sustragerii lucrării de către M.I.

Niciunul din aceste două obiective pretins urmărite de N.A. și realizate de M.I. nu se bucură de un suport probator.

S-a subliniat că, deși pe tot parcursul rechizitoriului procurorul folosește expresia „lucrarea ce o privea pe N.D.”, ceea ce ar putea crea impresia că se făceau verificări cu privire la aceasta, în realitate obiectul verificărilor din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor l-a constituit analiza provenienței sumei de 400.000 dolari SUA, vizând, în ultimă instanță situația financiară a lui B.A., cel care a cumpărat cu contract de vânzare-cumpărare bunurile de artă de la C.T.

Probele administrate au evidențiat că în urma Raportului nr. 1497 din 26 noiembrie 1999 transmis de B. Austria C. către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor s-a stabilit luarea în analiză a unei depuneri în numerar în valoare de 400.000 dolari SUA, efectuată de T.S. în contul deschis de N.D. la B. Austria C.

Lucrarea a fost înregistrată cu nr. S 3439 din 7 decembrie 1999 și a fost repartizată spre analiză analistului financiar R.E. (decedată în anul 2003), sub coordonarea martorei E.V., membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Raportarea băncii la care se constituia depozitul respectiv s-a făcut nu ca tranzacție suspectă, ci ca depunere de cash peste limita de raportare.

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, orice tranzacție ce depășea cuantumul prevăzut de lege trebuia raportată la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

În cursul aceluiași an, datorită numărului foarte mare al tranzacțiilor, Președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, domnul C.A. a propus Plenului și acesta a aprobat ca tranzacțiile cu sume ce depășesc 100.000 dolari SUA să intre în analiza Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Potrivit modului de organizare a activității oficiului de la acel moment fiecare din cei șapte membri ai Plenului coordona doi-trei experți, analiști financiari, iar fiecăruia dintre analiști li se repartizaseră anumite bănci de la care primeau raportări.

După ce analistul financiar primea o raportare de la bancă în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 21/1999, aducea acest lucru la cunoștința membrului Plenului în coordonarea căruia se afla și întocmea o notă cu propunere de verificare a operațiunii respective, notă ce era supusă aprobării Plenului.

Martora E.V., audiată pe aceste aspecte, a arătat: „Îmi amintesc că doamna expert R.E., unul dintre experții pe care eu personal îi coordonam, mi-a adus la cunoștință, cred că printr-o notă scrisă, că a primit o sesizare de la una din băncile de care răspundea ce privea o depunere mare în numerar … și, ceea ce a atras atenția a fost faptul că era vorba de o depunere pe numele unei persoane foarte în vârstă, C.T., care cred că avea peste 80 de ani. Nu rețin dacă încă de la începutul întocmirii notei sau ulterior am obținut și informația potrivit căreia împuternicită pe contul persoanei în vârstă era N.D.”.

Aceeași martoră arată că nota întocmită de experta R.E. a fost discutată în Plenul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și s-a aprobat procedura de verificare a operațiunii respective.

Verificare însemna analiza provenienței sumei respective, dacă era una licită sau banii rezultau din săvârșirea vreunei infracțiuni prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Conform procedurii stabilite s-au solicitat de la bancă documentele justificative pentru tranzacție și, cu oarecare întârziere, s-au primit cererea de deschidere de cont formulată de N.D., copia ordinului de plată întocmit de T.S. și un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C.T., în calitate de vânzătoare și B.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect vânzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri și a altor bunuri de valoare, la prețul total de 400.000 dolari SUA.

Martorul B.A. a fost audiat în fața primei instanțe și a precizat că nu a cumpărat toate tablourile sau bijuteriile ce se aflau în apartamentul mătușii, ci doar pe acelea menționate în contractul de vânzare-cumpărare. Nu a verificat bunurile achiziționate, întrucât, în baza prieteniei cu familia N., „a avut încredere în autenticitatea acestora, cu atât mai mult cu cât este un bun cunoscător în ceea ce privește bijuteriile”.

După o săptămână a predat N.D. suma de 450.000 dolari SUA cash, de care dispunea la acel moment.

Martorul chiar a apreciat că afacerea a fost profitabilă pentru el, exemplificând că unul din tablourile achiziționate, respectiv „Capul de fetiță” al lui Tonitza, urma să fie scos la licitație pornind de la suma de 100.000 dolari.

După încasarea banilor, N.D. a apelat la ajutorul martorului T.S., prieten din copilărie, pentru a o consilia în alegerea băncii și, ulterior, pentru a se ocupa de formalitățile depunerii banilor.

Atât martorul T.S., cât și martorul P.D. au fost interogați de instanță asupra acestor aspecte legate de depunerea banilor.

Martorul P.D., președintele de atunci al băncii a arătat că, în momentul în care N.D. și T.S. l-au consultat cu privire la deschiderea unui cont și i-au spus că este vorba de circa 400.000 dolari „i-am adus la cunoștință doamnei N. că, fiind vorba de sumă peste 10.000 dolari era necesar ca aceasta să fie raportată la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, lucru pe care, de altfel, îl aduc la cunoștința oricărui client care face astfel de depuneri. Rețin că mi s-a explicat că nu este nici o problemă legată de acest aspect întrucât proveniența banilor este una legală, mai exact este vorba de o tranzacție și atunci eu le-am sugerat că este bine să depună și contractul de vânzare-cumpărare care să ateste tranzacția”.

Contrar celor reținute în rechizitoriu, același martor precizează: „în nici un caz nu a existat o discuție între mine și cei doi de a se face depozite mai mici pentru a nu se raporta suma la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor”.

În același sens, în continuarea depoziției, martorul arată: „Nici un moment nu am avut impresia că doamna N., în momentul în care a fost informată despre necesitatea raportării depunerii la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, ar fi vrut să renunțe la depunerea sumei de bani”.

Deoarece, într-o etapă inițială, la Oficiu s-a primit de la bancă numele persoanei care a făcut depunerea, respectiv T.S., verificările au vizat această persoană și sursele ei de venit.

Martorul T.S. a arătat: „în mod cert eu am fost cel care a depus suma de 400.000 dolari dar am făcut acest lucru pentru ca doamna N.D. să evite statul la coadă”.

Întrucât, în urma verificărilor firmelor lui T.S., veniturile acestuia nu justificau proveniența sumei, expertul R. a întocmit o notă prin care propunea Plenului sesizarea parchetului.

Avându-se, însă, în vedere, că tot din verificări rezultau mai multe nume care aveau legătură cu respectiva depunere, Plenul nu a votat sesizarea parchetului ci a decis restituirea lucrării analistului pentru completarea verificărilor.

Votul a fost luat cu majoritatea celor prezenți, iar martora E.V. a arătat: „Chiar și eu personal am votat pentru completarea verificărilor … pentru că nu erau indicii clare de spălare de bani, pe baza cel puțin a verificărilor de până la acel moment”.

Cum din rezultatele verificărilor a reieșit că cel care a achitat suma de 400.000 dolari SUA, în calitate de cumpărător, a fost numitul B.A., cercetările Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor s-au extins asupra afacerilor acestuia.

O a doua notă a expertei R. tot pentru sesizarea parchetului a fost respinsă de Plenul oficiului, dat fiind că s-a apreciat că verificările nu sunt complete, însă trebuie subliniat, că verificările nu o mai priveau pe N.D. ci pe B.A., firmele și asociații acestuia.

Verificându-se proveniența legală a sumei de 400.000 dolari SUA plătită de B.A., așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare dintre acesta și C.T., încheiat la data de 19 noiembrie 1999, s-a stabilit că B.A. era asociat într-un număr de 26 de societăți comerciale, singur ori împreună cu numitul N.C.E., aspecte constatate în urma conexării lucrării nr. S 3439/1999 cu o altă lucrare, nr. S 3700/2000, conexarea dispunându-se pentru că priveau aceleași persoane (B.A. și N.C.E.).

Doamna R. a întocmit o a treia notă, concluziile acesteia fiind în sensul că B.A. și N.C.E. s-au asociat în desfășurarea de activități ilicite, care ar fi putut întruni elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani și pentru aceasta s-a propus informarea parchetului.

Nota nu a mai fost supusă analizei, deoarece coordonatorul lucrării, respectiv E.V. a fost revocată din funcție împreună cu Președintele C.A.

În aceste condiții, E.V. a predat toate lucrările unui alt membru al Plenului Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, respectiv martorului Ș.M., astfel cum rezultă din depozițiile acestora și procesul-verbal încheiat între cei doi la data de 3 ianuarie 2001.

Martorul Ș.M. a întocmit și semnat nota din data de 23 ianuarie 2001, prin care propunea clasarea lucrării.

Nota a fost luată în dezbaterea Plenului în ședința din 24 ianuarie 2001, în prezența membrilor M.I. - președinte, Ș.M., G.I., B.D. și P.Ș., hotărându-se, în unanimitate, clasarea lucrării nr. S 3439/1999 și a lucrării nr. S/3700/2000 conexată la această lucrare, conform Deciziei nr. 10 din 24 ianuarie 2001.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe s-a procedat la interogarea tuturor persoanelor menționate mai sus.

Trebuie subliniat că, deși în considerentele sentinței au fost redate pasaje din depozițiile martorilor date în fața instanței fondului, ele au același conținut ca cele consemnate în cursul urmăririi penale.

Martorii nu și-au modificat depoziții