ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 318/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 116 din 11 mai 2012 a Tribunalului Brașov, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, pentru faptele reținute în sarcina inculpaților P.S., P.E.A., F.C.M., B.E.M. și G.M. În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului F.C.M. din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen.
(47 de acte materiale), în două infracțiuni, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, săvârșite la AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R. SRL) și de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale reținute în sarcina inculpatului F.C.M.) și din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte materiale) în două infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte materiale, săvârșite în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R.
SRL) și de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale reținute în sarcina inculpatului F.C.M.). În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul P.S. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În temeiul art. 282 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului au fost contopite, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004, inculpata P.E.A., arestată în altă cauză, a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 18 din Legea nr. 508/2004, aceeași inculpată a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 864 raportat la art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 1.785 din 09 iulie 2004 a Judecătoriei Brașov și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul F.C.M., arestat în altă cauză, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, săvârșite la AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R.
SRL) și art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă. În temeiul art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (8 acte materiale, săvârșite împotriva AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R. SRL) și art. 37 lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul F.C.M. a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (39 de acte materiale). În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (39 de acte materiale).
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul B.E.M., arestat în altă cauză, a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monede sau de alte valori prevăzută și pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de punere în circulație de monedă falsă prevăzută și pedepsită de art. 282 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.
pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul G.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă. În temeiul art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. referitoare la faptul că dacă în cursul termenului de încercare vor săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite, instanța va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul G.M. a fost achitat pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003.
În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul D.R.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de "punere în circulație de monedă falsă". În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, astfel încât inculpatul D.R.
va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un termen de încercare de 5 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. referitoare la faptul că dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite, instanța va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul B.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.
referitoare la faptul că dacă în cursul termenului de încercare vor săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite, instanța va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acestora. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpatul G.R. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă. În temeiul art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sibiu, potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. referitoare la faptul că dacă în cursul termenului de încercare vor săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite, instanța va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. inculpatul I.Z. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă.
În temeiul art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.
referitoare la faptul că dacă în cursul termenului de încercare vor săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite, instanța va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acestora. În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul K.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de punere în circulație de monedă falsă. În temeiul art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele aplicate au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 86 3 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, potrivit programului de supraveghere, să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. referitoare la faptul că dacă în cursul termenului de încercare vor săvârși din nou o infracțiune pentru care se va pronunța o hotărâre de condamnare definitivă, chiar și după expirarea acestui termen, instanța va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune; dacă nu vor îndeplini, cu rea-credință, măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite, instanța va revoca suspendarea executării pedepselor sub supraveghere și va dispune executarea în întregime a acestora.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe durata termenului de încercare. I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L.N. pentru comiterea infracțiunii de "punere în circulație de monedă falsă", prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților D.R.E., I.Z., K.F. și B.I., în solidar, la plata către partea civilă Z.G. a sumei de 1.000 RON, părții civile SC L. SRL suma de 500 RON și părții civile SC V. SRL a sumei de 500 RON, cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților D.R.E. și I.Z., în solidar, la plata către partea civilă O.F. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților G.M., G.R. și B.I. către partea civilă SC S. SRL suma de 500 RON, cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților G.M. și G.R., în solidar, la plata către partea civilă SC G.L. SRL suma de 1.000 RON, cu titlu de despăgubiri civile. S-a constatat că inculpatul D.R.E. a predat organelor de urmărire penală suma de 1.500 RON, din care s-a predat numitei Z.M. suma de 500 RON, numitei O.F. suma de 500 RON și numitului Z.I. suma de 500 RON. S-a constatat că inculpatul K.F. a predat organelor de urmărire penală suma de 500 RON, care a fost predată numitei M.H. S-a constatat că inculpatul I.Z. a predat organelor de urmărire penală suma de 1.000 RON, din care a fost predată numitului D.V. suma de 500 RON și numitului S.D.
suma de 500 RON. În temeiul art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 8 bancnote false din cupiura de 500 RON, cu seria X, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; 51 de bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X1, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; 10 bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X2, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; 28 de bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.C.
a sumei de 2.000 RON, de la inculpații D.R. și B.I., a sumei de câte 625 RON de la fiecare, de la inculpatul I.Z. a sumei de 375 RON și de la inculpații G.M. și G.R., a sumei de câte 750 RON de la fiecare. În temeiul art. 118 lit. e) C. pen. dispune confiscarea de la inculpatul P.S. a sumei de 11.000 RON și de la inculpata P.E.A. a sumei de 6.000 RON. În temeiul art. 109 C. proc.
pen., s-a constatat că următoarele bunuri constituie mijloace materiale de probă și rămân atașate dosarului cauzei: - 8 bancnote false din cupiura de 500 RON, cu seria X, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; - 51 de bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X1, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; - 10 bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X2, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A; - 28 de bancnote false, din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ridicate de la societățile comerciale unde au fost plasate, introduse în plicul A. - 1 CD-R marca X, 700 Mb din 80 min, conținând imagini cu plasarea din 22 august 2008, de la SC P.M.X.
Buzău, introdus în plicul B; - 1 CD-R marca T., 80 min, conținând imagini cu plasarea din 18 aprilie 2009, de la SC F. SRL Craiova, introdus în plicul B; - 1 DVD marca V., conținând imagini cu plasarea din 26/27 aprilie 2009, de la SC T. SRL Brașov, introdus în plicul B; - 3 DVD-uri marca C., 4,7 Gb, conținând interceptarea și înregistrarea audio a convorbirilor și comunicațiilor telefonice purtate de F.C.M. de la posturile telefonice cu numerele 0742xxx, 0742xxx și 0720xxx, B.E.M. de la postul telefonic cu numărul 0746xxx, G.R. de la postul telefonic cu seria IMEI X și numărul 0740xxx, G.M. de la postul telefonic cu seria IMEI X și numărul 0752xxx. În temeiul art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpații P.E., P.A., F.C., B.E.M., D.R., K.F., I.Z., G.M.
și G.R., în cuantum de câte 400 RON pentru fiecare inculpat, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru părțile civile, în cuantum total de 1.500 RON și onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru părțile vătămate, în cuantum total de 1.500 RON, vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiției. În temeiul art. 191 alin. (1) și art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților P.E., P.A., F.C., D.R., K.F., I.Z., G.M. și G.R. la câte 1.704 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat și a inculpatului B.I. la plata sumei de 1.304 RON, cu același titlu, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește fapta de constituire și aderare la un grup infracțional organizat, reținută în sarcina inculpaților P.E., P.E.A., F.C.M., B.E.M.
și G.M., instanța a constatat că în speță sunt suficiente probe cu privire la existența unei astfel de organizații infracționale, așa cum rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății. S-a ținut cont de declarațiile date de inculpații P.E. și P.E.A. în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, în care aceștia recunosc modul în care au acționat pentru falsificarea și plasarea bancnotelor falsificate. Inculpatul P.E. a arătat în declarația dată în cursul urmăririi penale în data de 12 noiembrie 2010 că s-a decis, împreună cu numitul O.R. să falsifice bancnote și să le plaseze prin intermediul inculpatului F.C., a numitului G.V., condamnat pentru această infracțiune, prin aplicarea art. 320 1 C. proc.
pen. și a inculpatului D.R.E. Inculpatul P.E. a arătat că după arestarea sa a decis să continue această activitate de punere în circulație a bancnotelor falsificate, cu ajutorul soției sale, inculpata P.E.A. Astfel, inculpatul P.E. arată că cei care doreau să ia de la el bancnote falsificate, pentru a le pune în circulație, îl sunau pe acesta în penitenciar iar el o suna pe soția sa, inculpata P.E.A. și îi spunea să se întâlnească cu ei și să le dea un anumit număr de bancnote falsificate. Pentru fiecare bancnotă falsificată pe care o puneau în circulație, inculpatul P.E. primea o sumă de bani, tot prin intermediul soției sale, inculpata P.E.A. Toate aceste afirmații au fost confirmate și de inculpata P.E.A., în declarațiile date de aceasta.
S-a confirmat astfel existența unui grup infracțional, a cărui existență are o durată în timp, al cărui scop era falsificarea și punerea în circulație a bancnotelor false și al cărui lider incontestabil era inculpatul P.E. Acesta din urmă coordona activitatea fiecărei persoane implicată în săvârșirea infracțiunilor de falsificare și punere în circulație de monede falsificate. Pentru aceste motive, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanța a respins schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, în infracțiunea prevăzută de art. 8 din același act normativ, având în vedere că în cauză există elementele unui grup infracțional organizat.
În legătură cu infracțiunile reținute în sarcina inculpaților P.E. și P.E.A., s-a reținut că aceștia le-au recunoscut în totalitate, pentru inculpata P.E.A. fiind reținute și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 508/2004. Inculpatul P.E. a recunoscut că a falsificat în mod repetat, începând cu vara anului 2008 și până în septembrie 2008, împreună cu numitul O.R., cu ajutorul unui calculator, a unui scanner și a unei imprimante, mai multe bancnote de 500 RON și mai puține de 200 RON, pe care le-a pus în circulație prin intermediul inculpatului F.C., a numitului P.I., a numitului G.V. Acesta a arătat că după arestarea sa a pus în circulație aceste monede, prin intermediul acelorași persoane, cu ajutorul soției sale, inculpata P.E.A., căreia îi spunea cui să înmâneze bancnotele falsificate, pentru a fi distribuite.
Inculpata P.E.A. a arătat că, la indicația soțului său, inculpatul P.E., care era arestat, i-a înmânat în mai multe rânduri inculpatului F.C. bancnote de 500 RON falsificate. De asemenea, în sarcina inculpatului P.E. s-a reținut că în timp ce se afla deținut în Penitenciarul Miercurea Ciuc împreună cu martorul K.P.I., cei doi s-au cunoscut și au rămas în relații de amiciție datorită faptului că primul îi punea la dispoziție telefonul mobil pentru a vorbi cu familia. Acesta a fost contextul în care, în cursul lunii februarie 2009, inculpatul P.S. s-a oferit să îl ajute pe K.P.I. în recuperarea sumei de 5.000 RON de la o persoană rămasă neidentificată - "S." - căreia îi oferise spre vânzare material lemnos.
Pentru aceasta și pentru faptul că utiliza telefonul, inculpatul P.S. i-a solicitat lui K.P.I. suma de 200 euro. Deoarece martorul nu dispunea de suma cerută, a apelat la martorul P.C. care, la rândul său, a apelat la martora G.E. Conform înțelegerii avute cu P.S., K.P. i-a solicitat lui P.C. ca banii să ajungă prin mandat poștal la P.E.A. Astfel, se explică faptul că martora G.E. a expediat 800 RON învinuitei. Din discuțiile purtate de K.P.I. cu "S.", inculpatul P.S. a înțeles că acesta din urmă refuză să se deplaseze la Penitenciar pentru a remite suma datorată, motiv pentru care s-a oferit din nou să își ajute amicul, asigurându-l că o persoană din anturajul său, rămasă neidentificată, posibil M.I., va lua legătura cu "S." și îi va duce banii mamei lui, K.M.
Astfel, în data de 24 februarie 2009, B.J., cel care a fost rugat de K.P. să se întâlnească cu persoana care va lua de la "S." suma de 5.000 RON, a fost sunat de către aceasta, ocazie cu care cei doi s-au întâlnit în autogara G. Ajuns la domiciliul lui K.M. cu cei 5.000 RON, B.J. împreună cu aceasta au realizat că suma era compusă din 10 bancnote din cupiura de 500 RON, toate cu seria X1. Bancnotele false din cupiura de 500 RON, cu seria X1, au fost recuperate de către lucrătorii de poliție judiciară. În drept, fapta inculpatului P.E. de a constitui un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare și punere în circulație a bancnotelor falsificate, constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Fapta aceluiași inculpat, de a falsifica în repetate rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe bancnote de câte 500 RON, constituie infracțiunea de falsificare de monedă sau alte valori, în formă continuată, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat, de a pune în circulație, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe bancnotele falsificate, constituie infracțiunea de punere în circulație a bancnotelor falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul P.E.
a fost condamnat anterior prin Decizia penală nr. 6.675 din 10 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., fiind arestat la data de 28 februarie 2002 și liberat la 01 aprilie 2004, cu un rest de executat de 322 de zile de închisoare. Față de această condamnare, faptele supuse judecății sunt în stare de recidivă postexecutorie, având în vedere că le-a săvârșit după considerarea ca executată a pedepsei.
Față de pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 143/S din 28 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 765/1372/2008 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.990 din 30 noiembrie 2009, faptele supuse judecății nu sunt săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind aplicabile dispozițiile de la concursul de infracțiuni, deoarece faptele supuse judecății au fost comise mai înainte de rămânerea definitivă a sentinței menționate. Întrucât inculpatul P.E. este judecat în mai multe dosare pentru infracțiuni concurente, nu s-a procedat la efectuarea din oficiu a contopirii, aceasta urmând a fi efectuată după rămânerea definitivă a tuturor sentințelor prin care acesta a fost condamnat pentru toate infracțiunile concurente.
Ținând cont de gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpatul P.E., de starea de recidivă postexecutorie, de contribuția acestuia la constituirea grupului infracțional organizat, de rolul jucat de acesta în cadrul grupului, dar și de atitudinea sinceră de recunoaștere a faptelor comise și de indicare a tuturor persoanelor care au contribuit la săvârșirea infracțiunii, instanța a aplicat inculpatului P.E., o pedeapsă de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen.
și o pedeapsă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatei P.E.A. de a participa la constituirea unui grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare și punere în circulație a bancnotelor falsificate, constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. Fapta aceleiași inculpate, de a pune în circulație, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe bancnotele falsificate, constituie infracțiunea de punere în circulație a bancnotelor falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen.
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpata P.E.A. a fost condamnată la 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86 1 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru comiterea infracțiunii de "prostituție" prev. de art. 328 C. pen., prin Sentința penală nr. 1.785 din 09 iulie 2004 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin Decizia nr. 668 din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov. Față de această pedeapsă, având în vedere că faptele deduse judecății au fost săvârșite în termenul de încercare, sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie. Față de inculpată sunt aplicabile și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 508/2004, privind cauza de reducere la jumătate a pedepsei, așa cum s-a reținut și în rechizitoriu, deoarece a denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii.
Față de toate acestea, precum și față de gradul de pericol social al faptei, de periculozitatea inculpatei, de contribuția acesteia la săvârșirea faptelor, dar și de atitudinea sinceră avută în fața organelor judiciare și de contribuția la identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți inculpați, instanța a aplicat inculpatei P.E.A. o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și o pedeapsă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen.
În sarcina inculpatului F.C.M. s-a reținut, în afara infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, descrisă anterior și infracțiunile de punere în circulație de monedă falsă, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Instanța de control judiciar a constatat că nu toate actele materiale, componente ale infracțiunii continuate, sunt dovedite prin probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, ci doar actele materiale de punere în circulație de bancnote false și înșelăciune, comise în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R.
SRL. Restul de 39 de acte materiale descrise în rechizitoriu, reținute în sarcina inculpatului F.C.M., nu sunt dovedite, existând dubii serioase cu privire la participarea inculpatului la aceste acte materiale. În contextul arătat în mod corect s-a a dispus schimbarea încadrării juridice pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului F.C.M., din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte materiale), în două infracțiuni, prevăzute de art. 282 alin. (2) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte materiale, săvârșite la AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R. SRL) și de art. 282 alin. (2) C. pen.
cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârșite de inculpatul F.C.M.) și din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (47 de acte materiale) în două infracțiuni, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (8 de acte materiale, săvârșite în dauna AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R. SRL) și de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (restul de 39 de acte materiale, descrise în rechizitoriu ca fiind săvârșite de inculpatul F.C.M.). S-a reținut că, participarea inculpatului F.C.M. la săvârșirea unor acte materiale de punere în circulație a unor bancnote falsificate rezultă din declarațiile inculpaților P.E.
și P.E.A., care au arătat, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, că i-au dat acestui inculpat mai multe bancnote false din cupiura de 500 RON, pentru ca acesta să le pună în circulație. La rândul său, inculpatul F.C.M. a arătat, în declarația dată în fața instanței de judecată la data de 28 septembrie 2012, că nu recunoaște "toate faptele menționate în dosar". Apoi a arătat că a luat niște bani falși de la P.E., și a cumpărat niște telefoane cu ei din talcioc. Inculpatul a susținut că nu a fost la magazine ca să facă cumpărături cu aceștia, însă această susținere a inculpatului a fost înlăturată ca nesinceră, deoarece, inculpatul F.C.M. a fost recunoscut de persoanele care au primit cele 8 bancnote din cupiura de 500 RON, la agenții economici menționați anterior.
Astfel, în data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 20:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparținând A.F. Z.V. din Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică "O.", două pachete de țigări "K.") și a indus în eroare pe angajata societății Z.M.T. Aceasta din urmă l-a recunoscut pe inculpatul F.C.M. ca fiind persoana care i-a înmânat la data respectivă bancnota falsă de 500 RON, cu seria X3, care a fost recuperată ulterior de către lucrătorii de poliție judiciară. Acest lucru a rezultat din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. De asemenea, în declarația dată în fața instanței de judecată la 22 noiembrie 2011, martora Z.M.T.
arată că bărbatul care i-a înmânat bancnota falsă era brunet, cu o față rotundă, fiind posibil să fie inculpatul F.C., prezent în sala de judecată. În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 1130, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la chioșcul aparținând A.F. B.T. Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o sticlă de "F.", dulciuri și țigări) și a indus în eroare pe angajata societății B.T. Fiind audiată în fața instanței de judecată, această martoră l-a recunoscut pe inculpatul F.C.M. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, care a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară.
Acest lucru rezultă de asemenea din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 19:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la punctul de lucru al SC A. SRL situat pe strada O.G. nr. 95 din localitatea Feldioara, județul Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică O., două pachete de țigări "K.") și a indus în eroare pe angajata societății M.A. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. Martora M.A. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară.
În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 21:00, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparținând SC A. SRL din Codlea, județul Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (două pachete de țigări, o pâine, o sticlă de coniac "A.") și a indus în eroare pe angajata societății P.C. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. Martora P.C. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară. În data de 12 decembrie 2008, în jurul orelor 22:00, inculpatul F.C.M.
s-a deplasat la magazinul aparținând SC R.R. SRL din Zărnești, județul Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o sticlă de coniac "A." și două pachete de țigări "M.") și a indus în eroare pe angajata societății A.E. Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. Martora A.E. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară. În data de 14 decembrie 2008, în jurul orelor 2100, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparținând SC S. SRL din Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (două pachete de țigări) și a indus în eroare pe angajata societății T.L.M.
Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. Martora T.L.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară. În seara zilei de 16 decembrie 2008, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparținând SC S. SRL din localitatea Hărman, județul Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsele comandate (o cartelă telefonică, o sticlă de coniac "A." și un pachet de țigări "K.") și a indus în eroare pe angajata societății B.M. Acest fapt a rezultat în primul rând din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică.
Martora B.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară. Fiind audiată în fața instanței de judecată, în ședința din data de 25 octombrie 2011, martora B.M. a declarat că recunoaște în sala de judecată persoana care i-a înmânat bancnota falsă, dar nu poate să spună, pentru că îi este frică. Inculpatul F.C. era prezent în sala de judecată, în boxa acuzaților. În data de 17 decembrie 2008, în jurul orelor 19:15, inculpatul F.C.M. s-a deplasat la magazinul aparținând SC A. Impex SRL din Bod Colonie, județul Brașov, unde a plasat o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, cu care a achitat produsul comandat (cartelă telefonică) și a indus în eroare pe angajata societății F.C.
Acest lucru rezultă din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșa fotografică. Martora B.M. l-a recunoscut pe inculpatul F.C. ca fiind persoana care i-a înmânat bancnota falsă din cupiura de 500 RON, cu seria X3, ce a fost recuperată de către lucrătorii de poliție judiciară. Fiind audiată în fața instanței de judecată în ședința publică din data de 25 octombrie 2011, martora a arătat că nu-și mai aduce aminte persoana respectivă, dar a recunoscut-o imediat după săvârșirea faptei, în momentul în care i-au fost prezentate mai multe fotografii. În drept, fapta inculpatului F.C., de a adera la un grup infracțional organizat, constituit cu scopul de a falsifica și a pune în circulație bancnote false, a cărui activitate era coordonată de inculpatul P.E., constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Așa cum s-a arătat anterior, din declarația inculpatului P.E. rezultă că inculpatul F.C. era unul din cei prin care a înțeles să pună în circulație bancnotele falsificate. Faptele inculpatului F.C. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale s-a deplasat la sediile AF B.T., AF Z.V., SC A. SRL, SC A. SRL, SC A. SRL, SC S. SRL, SC S. SRL și SC R.R. SRL, de unde a cumpărat diferite produse, utilizând câte o bancnotă falsă din cupiura de 500 RON, inducând în eroare reprezentanții acestor p
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.