- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 noiembrie 2007
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
Saracoglu și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
Reclamanții s-au născut în 1978, 1977, 1979, 1983, 1980 și 1978, respectiv, și trăiesc în Antalya. La 27 aprilie 2001, reclamanții au fost arestat de ofițeri de poliție de la Branchul Antiterrorist al Direcției de Securitate Diyarbakır. Potrivit protocoalelor de arestare și căutare, reclamanții au fost arestați în cursul unei operațiuni de poliție efectuate împotriva unei organizații ilegale, și anume DHKPC (Partiul Popular Revoluționar al Eliberării-Front) deoarece au fost considerați implicați în activitățile acestei organizații la universitate. La 29 aprilie 2001, directorul adjunct al Branchului Anti-Terrorism al Direcției de Securitate din Diyarbakır a cerut procurorului public de la Curtea de Securitate din Diyarbakır să prelungească perioada de custodie a reclamanților timp de două zile.
Procurorul public de la Curtea de Securitate din Diyarbakır a acordat prelungirea solicitată. La 1 mai 2001, Hotărârea de Securitate din Diyarbakır a solicitat Curtea de Securitate din stat Diyarbakır să prelungească perioada de custodie pentru încă șase zile. Judecătorul unic al Curții de Securitate din stat a prelungit în mod corespunzător perioada de custodie pentru șase zile începând cu 1 mai 2001. La 3 mai 2001, reclamanții au făcut declarații înaintea poliției. La 4 mai 2001, reclamanții au fost adusi la fața unui medic, care a remarcat că nu au existat semne de maltratare pe corpul lor. 10. În aceeași zi, reclamanții au făcut declarații în fața procurorului public de la Curtea de Securitate a Diyarbakır și, ulterior, un singur judecător al instanței de securitate a statului, care a ordonat ertuğrul Saraçoğlu, Göksel Avcı și Ali Kemal Mart să fie reținuți în reținere și ceilalți solicitanți să fie eliberați.
În fața judecătorului, unul dintre reclamanții, Göksel Avcı a afirmat că a fost supus maltratului în timp ce a fost în custodie. 11. La 8 mai 2001, reprezentantul reclamanților a depus o obiecție cu instanța ce a solicitat ertuğrul Saraçoğlu, Göksel Avcı și Ali Kemal Mart să fie eliberat. În petiția sa, reprezentantul a susținut, printre altele, că reclamanții au fost supuși la diferite tipuri de tratamente defectuoase în timp ce erau în custodie. El a afirmat că reclamanții au fost bătut, privați de alimente și apă, că testiculele lor au fost strânse și au fost administrate șocuri electrice.
12. La 11 mai 2001, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Diyarbakır a depus un proiect de pronunțare a inculpației reclamanților care au aderat la DHKP-C în temeiul articolului 168 § 2 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. 13. La 4 iulie 2001, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a ordonat eliberarea reclamanților în așteptarea procesului, declarând că dovezile relevante au fost colectate și că reclamanții erau studenți și trebuiau să-și ia examenele la universitate. 14. Reclamanții au susținut în fața instanței de judecată că și-au semnat declarațiile sub presiune în timpul custodiei de poliție. La 24 ianuarie 2002, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a achitat reclamanții acuzațiilor împotriva lor.
16. La 21 martie 2002, hotărârea instanței de primă instanță a devenit finală, deoarece nici procurorul public, nici reclamanții nu au depus apel împotriva acesteia. 17. La 24 aprilie 2002, trei dintre reclamanți, anume Ali Kemal Mart, Göksel Avcı și Ertuğrul Saraçoğlu, împreună cu o altă persoană M.D., care au fost, de asemenea, în custodie de poliție cu reclamanții între 27 aprilie și 4 mai 2001, au inițiat proceduri în fața Tribunalului din Diyarbakır Assize și au solicitat compensații pentru timpul petrecut în custodie de poliție. La 10 decembrie 2003, instanța a acordat 500 000 000 de lire turce (TRL) – aproximativ 300 de euro – fiecare Ali Kemal Mart, Göksel Avcı, Ertuğrul Saraçoğlu și TRL 250 000 000 de lire în ceea ce privește compensarea morală.
18. art. 128 al patrulea paragraf din Codul de Procedură Penală (modificat prin Legea nr. 3842/9 din 18 noiembrie 1992) prevede că orice persoană care a fost arestat și/sau în legătură cu care un procuror a pronunțat un ordin de detenție continuă poate contesta această măsură în fața judecătorului de district adecvat și, dacă are succes, poate fi eliberată.
19. Secțiunea 1 din Legea nr. 466 cu privire la plata indemnizării persoanelor arestate sau deținute în mod ilegal prevede: „Compensarea este plătită de către stat în ceea ce privește toate daunele suportate de persoane: (1) care au fost arestate sau deținute în condiții sau în condiții incompatibile cu Constituția sau statutul; (2) care nu au fost informate imediat cu privire la motivele pentru arestarea sau detenția lor; (3) care nu au fost aduse în fața unui ofițer judiciar după ce a fost arestat sau reținută în termenul permis prin statut în acest scop; (4) care au fost private de libertate fără ordin de judecată după expirarea termenului legal autorizat pentru a fi arestat sau deținută imediat; (5) a căror familie apropiată nu a fost informată imediat despre arestarea sau detenția lor; (6) care, după ce a fost arestat sau deținută în conformitate cu lege, nu sunt comise ulterior pentru proces ... sau sunt achitate sau deliberate după proces; sau 7) care au fost condamnate la o perioadă de închisoare mai scurtă de de de depunere sau depunere încarcare a plăti doar o perioadă în depusă sau depusă pentru a plăti o penalitate pede o singură penalitate pe piață...”
4. The applicants were born in 1978, 1977, 1979, 1983, 1980 and 1978 respectively and live in Antalya.
On 27 April 2001 the applicants were taken into custody by police officers from the Anti-Terrorism Branch of the Diyarbakır Security Directorate. According to the arrest and search protocols, the applicants were arrested in the course of a police operation carried out against an illegal organisation, namely the DHKPC (the Revolutionary People's Liberation Party-Front) as they were considered to be involved in the activities of this organisation at the university.
On 29 April 2001 the deputy director of the Anti-Terrorism Branch of the Diyarbakır Security Directorate requested the public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court to extend the applicants' custody period for two days. The public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court granted the requested extension.
On 1 May 2001 the Diyarbakır Security Directorate requested the Diyarbakır State Security Court to extend the custody period for a further six days. The single judge of the State Security Court duly extended the custody period for six days starting from 1 May 2001.
On 3 May 2001 the applicants made statements before the police.
On 4 May 2001 the applicants were brought before a doctor, who noted that there were no signs of ill-treatment on their bodies.
On the same day, the applicants made statements before the public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court and subsequently, a single judge of the state security court, who ordered that Ertuğrul Saraçoğlu, Göksel Avcı, and Ali Kemal Mart be detained on remand and the other applicants be released. Before the judge, one of the applicants, Göksel Avcı alleged that he had been subjected to ill-treatment while in custody.
On 8 May 2001 the applicants' representative filed an objection with the court requesting that Ertuğrul Saraçoğlu, Göksel Avcı and Ali Kemal Mart be released. In his petition, the representative maintained, inter alia, that the applicants had been subjected to different types of ill-treatment while in custody. He alleged that the applicants had been beaten, deprived of food and water, that their testicles had been squeezed and electric shocks had been administered.
On 11 May 2001 the public prosecutor at the Diyarbakır State Security Court filed a bill of indictment charging the applicants with membership of the DHKP-C under Article 168 § 2 of the Criminal Code and Article 5 of Law no. 3713.
On 4 July 2001 the Diyarbakır State Security Court ordered the applicants' release pending trial, holding that the relevant evidence had been collected and that the applicants were students and had to take their exams at the university.
The applicants maintained before the trial court that they had signed their statements under duress while in police custody. Göksel Avcı reiterated his allegation of ill-treatment.
On 24 January 2002 the Diyarbakır State Security Court acquitted the applicants of the charges against them.
On 21 March 2002 the judgment of the first-instance court became final as neither the public prosecutor nor the applicants filed an appeal against it.
On 24 April 2002 three of the applicants, namely Ali Kemal Mart, Göksel Avcı and Ertuğrul Saraçoğlu, together with another person M.D., who had also been in police custody with the applicants between 27 April and 4 May 2001, initiated proceedings before the Diyarbakır Assize Court and requested compensation for the time they had spent in police custody. On 10 December 2003 the court awarded 500,000,000 Turkish liras (TRL) –approximately 300 euros- each to Ali Kemal Mart, Göksel Avcı, Ertuğrul Saraçoğlu and TRL 250,000,000 to M.D. in respect of non-pecuniary compensation.
The fourth paragraph of Article 128 of the Code of Criminal Procedure (as amended by Law no. 3842/9 of 18 November 1992) provides that any person who has been arrested and/or in respect of whom a prosecutor has made an order for his or her continued detention may challenge that measure before the appropriate district judge and, if successful, be released.
Section 1 of Law no. 466 on the Payment of Compensation to Persons Unlawfully Arrested or Detained provides: “Compensation shall be paid by the State in respect of all damage sustained by persons: (1) who have been arrested, or detained under conditions or in circumstances incompatible with the Constitution or statute; (2) who have not been immediately informed of the reasons for their arrest or detention; (3) who have not been brought before a judicial officer after being arrested or detained within the time allowed by statute for that purpose; (4) who have been deprived of their liberty without a court order after the statutory time allowed for being brought before a judicial officer has expired; (5) whose close family have not been immediately informed of their arrest or detention; (6) who, after being arrested or detained in accordance with the law, are not subsequently committed for trial ..., or are acquitted or discharged after standing trial; or (7) who have been sentenced to a term of imprisonment shorter than the period spent in detention or ordered to pay a pecuniary penalty only...”