ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 454/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 14.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Cercetare - Proiectare Compresoare S.R.L. (fost Institutul de Cercetare - Proiectare Compresoare SA), să se dispună obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 RON, reprezentând dividende neachitate pentru exercițiul financiar al anilor anteriori, astfel cum este recunoscut prin Hotărârea AGA nr. 1884/15.06.2016; obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare calculate pana la data plații efective a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

La data de 11 noiembrie 2019, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare a cererii introductive, prin care a indicat că solicită obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 RON dividende repartizate autorului său, cu care a fost împrumutată/creditată societatea pârâtă. A susținut reclamanta, prin precizare, că se impune a se da o calificare corectă raportului juridic născut între părți, observând că defunctul B. a încasat dividendele cuvenite pe perioada 2011 - 2016 și a creditat cu aceste sume, în calitate de asociat majoritar, societatea pârâtă care, la rândul său, a devenit titulara unităților de fond achiziționate de la C..

Prin sentința civilă nr. 3510 din 27 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva acestei soluții, a declarat apel reclamanta A., cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 3 septembrie 2020.

Prin decizia civilă nr. 1613A din 23 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de reclamantă, a anulat sentința atacată și, rejudecând, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca fiind formulată de o persoană care nu are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 februarie 2021. Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei din apel și trimiterea cauzei spre soluționare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, după un rezumat al situației de fapt, recurenta-reclamantă a arătat că decizia din apel a fost data cu încălcarea pct. 6 si 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta arată că unchiului său, B., în calitate de acționar majoritar în cadrul societății pârâte i se datorau dividente din exercițiul financiar al anilor precedenți, aspect ce rezulta din Hotărârile AGA menționate și din balanța contabila depusa la dosarul cauzei.

Instanța de apel, în considerentele deciziei pronunțate, apreciază că nu sunt confirmate susținerile reclamantei privind împrumutul care trebuie restituit de societatea intimată reclamantei, însă reține cu acuratețe actele juridice emise de societatea intimată, care fac dovada dividendelor cuvenite și neîncasate de autorul reclamantei și care au rămas în mod nedatorat la dispoziția intimatei prin constituirea acelui depozit C. pe numele intimatei - societatea comercială.

Aceste motive reținute de instanța de apel sunt contradictorii, în opinia recurentei-reclamante, fiind datorate unei lipse de rol a activ în administrarea unui probatoriu care să înlăture tocmai aceasta contradictorialitate de argumente și care să ducă la o corecta soluționare a cauzei.

Recurenta-reclamantă subliniază faptul că, prin precizarea depusa în fața instanței de fond, a învederat că solicită obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 RON, reprezentând dividende repartizate autorului său, cu care a fost împrumutată/creditată societatea pârâtă de către acesta, condiții în care se impune restituirea sumei împrumutate.

Prin aceeași precizare, reclamanta a solicitat încuviințarea probatoriului care să lămurească și să permită instanței să dea o calificare corectă raportului juridic dintre părți, sens în care s-a solicitat punctual "administrarea în cauză, fiind utile soluționării, probele solicitate prin cererea de chemare in judecată: adresa către C. pentru comunicarea convenției încheiate pentru plasarea fondurilor de către societatea pârâtă (și a tuturor documentelor înaintate băncii cu această ocazie), interogatoriul pârâtei și proba cu un martor în persoana contabilului și asociatului societății parate, domnul D.". Aceste probe au fost solicitate și prin cererea de apel.

Recurenta-reclamantă critică faptul că, fără a administra probele solicitate și fără a califica raportul juridic dintre părți cu privire la modalitatea juridică prin care aceste sume de bani - dividendele autorului reclamantei - au fost constituite ca depozit pe numele societății, instanța a de apel a soluționat cauza apreciind că aceasta din urmă nu are calitate procesuală activă în cauză.

Referitor la motivul de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta arată că prin motivarea dată cauzei, în ceea ce privește lipsa din certificatul de moștenitor a creanței datorate de societate autorului său, sunt încălcate normele de drept material astfel cum sunt prevăzute de art. 1.100 și art. 1.114 C. civ.

În acest sens, recurenta arată că, în calitate de moștenitoare legală a autorului său, defunctul B., a acceptat moștenirea prin retransmitere succesorală, condiții în care, urmare a acceptării succesiunii, transmisiunea se realizează de plin drept, astfel cum prevede art. 1.114 C. civ.

Așadar, a avut loc o transmitere către moștenitori a patrimoniului defunctului, ca universalitate de drepturi și obligații. În teoria juridică se reține în consens că din "activul moștenirii fac parte nu numai drepturile reale și cele accesorii, dar și acțiuni patrimoniale și de creanță la care ar avea dreptul defunctul . . . . . . . . . ." (Tratat de drept succesoral, Francisc Deak, Ed. 2002, pag. 451).

Or, așa cum s-a arătat, acel drept de creanța al autorului reclamantei față de societatea intimata, urmare a calificării corecte a raportului juridic dintre părți, se transmite succesorilor, care au dreptul să îl valorifice.

Recurenta susține că, din rațiuni practice, fiind terț față de societate și autorul său fiind decedat, nu putea produce probe privind raportul juridic de împrumut/creditare a societății decât cu concursul instanței de judecată, care trebuia să ordone probe.

Recurenta subliniază faptul că procedura derulată de societate și finalizată prin adoptarea Hotărârii AGA nr. 1/2018, prin care s-a stabilit transferul acțiunilor deținute de autorul nostru B. către societate, în detrimentul moștenitorilor săi legali, a fost anulată în mod definitiv prin sentința civila nr. 3666/2019 a Tribunalului București, care a constatat nulitatea acestei hotărâri AGA.

Consecința evidentă a acestei sancțiuni este repunerea părților în situația anterioară adoptării actului juridic a cărui nulitate s-a constatat, sens în care pe rolul Tribunalului București se află înregistrat dosarul nr. x/2020, care are ca obiect radierea mențiunilor înscrise în baza AGA 1/2018, adoptata de acționari, și restabilirea legalității.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Institutul de Cercetare - Proiectare Compresoare S.R.L. a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea decizia civile nr. 1613 din 23 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a civilă, ca fiind legală și temeinică.

La termenul de judecată din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepțiile invocate de intimata-pârâtă, precum și solicitarea recurentei-reclamante privind suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.

Analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate și în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la 11 noiembrie 2019, reclamanta A. a solicitat să se dispună obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 RON, reprezentând dividende aferente perioadei 2011 - 2016 repartizate autorului său, defunctul B., cu care acesta a împrumutat/creditat societatea pârâtă, în calitate de asociat majoritar, societate pârâtă care, la rândul său, a devenit titulara unităților de fond achiziționate de la C..

Pornind de la această precizare a cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată, stabilite chiar de reclamantă, se constată că recursul este nefondat, criticile formulate, care se subsumează motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., neputând fi primite.

Astfel, o prima critică de nelegalitate formulată de recurenta-reclamantă privește existența unor motive contradictorii în conținutul motivării deciziei atacate, decurgând din faptul că instanța de apel a reținut cu acuratețe actele juridice emise de societatea intimată, care fac dovada dividendelor cuvenite și autorului reclamantei și care au rămas în mod nedatorat la dispoziția intimatei, însă a apreciat că nu se confirmă susținerile privind împrumutul acordat societății pârâte de autorul reclamantei, a cărui restituire s-a solicitat în cauză.

Însă, contrar celor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că nu există nicio contradicție între considerentele care statuează asupra unei situații de fapt, apreciată ca probată în cauză, și concluzia instanței de apel, privind nedovedirea împrumutului pe care autorul reclamantei l-a acordat societății.

Așa cum a arătat chiar instanța de apel, faptul că la data de 15.06.2016, când a fost adoptată Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor ICPC S.A. nr. 1884, autorul reclamantei, B., figura în evidențele contabile ale societății cu dividende cuvenite și neîncasate în cuantum de 1.611.876,83 RON, pentru perioada 2002 - 2013, cu privire la care s-a decis plata eșalonată în cursul anului 2016, și că, ulterior, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor ICPC S.A. nr. 1928/2018 s-a recunoscut dreptul aceluiași acționar majoritar pentru suma de 1.353.276,83 RON, reprezentând dividende neridicate, acestea fiind repartizate în vederea atribuirii, are doar semnificația recunoașterii unui drept de creanță al defunctului B., rezultat din contravaloarea dividendelor cuvenite acestuia, iar nu dintr-un contract de împrumut intervenit între asociatul majoritar și societate.

Înalta Curte reiterează faptul că acțiunea inițială, prin care se solicita obligarea societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 RON, reprezentând dividende neachitate pentru exercițiul financiar al anilor anteriori, a fost modificată de reclamantă, în sensul solicitării obligării societății pârâte la plata sumei de 1.353.276,83 RON, reprezentând dividende repartizate autorului său, cu care a fost împrumutată/creditată societatea pârâtă, așa încât reclamanta trebuia să probeze că suma de 1.353.276,83 RON a fost cu acest titlu pusă la dispoziția societății, pentru achiziționarea unităților de fond de la C..

Cât privește lipsa de rol activ al instanței de apel în administrarea unor probe care să lămurească modalitatea juridică prin care dividendele autorului reclamantei au fost constituite ca depozit pe numele societății, precum și respingerea unor probe solicitate de reclamantă prin cererea de apel (adresa către C. pentru comunicarea convenției încheiate pentru plasarea fondurilor de către societatea pârâtă și a documentelor înaintate băncii cu această ocazie, interogatoriul pârâtei și proba cu un martor), aspecte pe care recurenta-reclamantă le invocă, se rețin, pe de o parte, dispozițiile art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora "părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii" și, pe de altă parte, faptul că instanța de apel, ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, oportunitatea administrării altor probe în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând proceda la o reevaluare sub aceste aspecte.

Chiar dacă rolul activ al judecătorului are drept componentă și dreptul de a ordona, în afara probelor propuse de părți, dovezi pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, aceasta nu constituie o obligație pentru judecător, așa cum rezultă cu evidență și din redactarea art. 254 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ.

Or, în cauza de față, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 16.11.2020, pronunțându-se asupra probelor solicitate de apelanta-reclamantă, instanța de apel a constatat că, în raport cu stadiul procesual și criticile formulate prin cererea de apel, se impune, cu prioritate, a verifica calitatea procesuală activă a reclamantei, sens în care se va raporta la probele depuse de cele două părți la dosar.

Potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței investite cu o cale devolutivă de atac, astfel că doar invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor și administrarea acestora ar putea constitui critici de nelegalitate.

Constatarea lipsei calității procesuale pasive a reclamantei de către instanța de apel, subsecventă anulării sentinței primei instanțe, s-a întemeiat și pe faptul că operațiunea de creditare a societății de către acționarul majoritar, respectiv dreptul de creanță născut din pretinsul contract de împrumut, nu este menționat în certificatele de moștenitor prezentate, în condițiile art. 1133 C. civ.

Sub acest aspect, în cadrul motivului de recurs reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că prin motivarea dată cauzei, în ceea ce privește lipsa din certificatul de moștenitor a creanței datorate de societate autorului său, sunt încălcate normele de drept material astfel cum sunt prevăzute de art. 1.100 și art. 1.114 C. civ., întrucât, în calitate de moștenitoare legală a autorului său, defunctul B., a acceptat moștenirea prin retransmitere succesorală, condiții în care, urmare a acceptării succesiunii, transmisiunea se realizează de plin drept, astfel cum prevede art. 1.114 C. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 1133 alin. (1) C. civ., certificatul de moștenitor face dovada în privința calității de moștenitor, dar și în privința drepturilor transmise prin succesiune (dreptului de proprietate al moștenitorilor acceptanți asupra bunurilor din masa succesorală).În același timp însă, certificatul de proprietate rămâne un instrument, un act constatator, care își fundamentează puterea doveditoare a dreptului de proprietate în relație cu titlurile de proprietate ale defunctului, care au făcut obiectul transmisiunii mortis causa.

Prin urmare, independent de faptul că transmisiunea moștenirii se realizează de plin drept la data decesului iar acceptarea doar consolidează acest efect, esențial este faptul că, pentru a putea solicita obligarea pârâtei la restituirea împrumutului, în temeiul art. 2158 și urm. C. civ., reclamanta, în calitate de moștenitor care exercită acțiunea lui de cuius, trebuia să dovedească că este titulara dreptului de creanță invocat, prin dovedirea calității de creditor a autorului său, decurgând dintr-un contract de împrumut încheiat între acesta din urmă și societate, drept transmis ulterior pe cale succesorală, ceea ce în cauza de față nu s-a realizat.

Pentru toate considerentele expuse și constatând că prin recursul dedus judecății nu se relevă o încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea soluției adoptate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1613A din 23 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2022.