ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2010

Deliberând asupra recursurilor de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin sentința comercială nr. 2598 din 16 februarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC B.R. SA împotriva pârâtei SC B.D. SRL. În motivare s-a reținut că prin acțiunea formulată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.035.338 lei în baza principiului îmbogățirii fără just temei, printre regulile generale ale îmbogățirii fără justă cauză figurează și absența oricărui mijloc juridic pentru recuperarea de către cel al cărui patrimoniu s-a micșorat ca urmare a pierderii suferite.

S-a reținut că între părți a intervenit contractul de lucrări F.I.D.I.C. având ca obiect antrepriza în construcții la C.C. Băneasa. În baza contractului, reclamanta a emis factura fiscală 1784 pentru 5.458.652,59 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor, conform situației de lucrări din luna decembrie 2006. La rubrica TVA, reclamanta a înserat precizarea taxare inversă. Ulterior, la 20 februarie 2008, reclamanta a emis factura fiscală 1901 pentru suma de 1.035,337 lei reprezentând TVA aferentă situației din luna decembrie 2008, pârâta refuzând să o achite. Raporturile dintre părți sunt guvernate de contractul pe care părțile l-au încheiat. Reclamanta a emis factura pentru contravaloarea TVA după ce M.F.P., în urma unui control, a stabilit că operațiunea efectuată în baza contractului a dat naștere obligației de achitare a TVA.

Prin contract, pârâta s-a obligat să achite reclamantei contravaloarea serviciilor prestate, dar și TVA aferentă acestei contravalori, în condițiile stabilite de legislația română aplicabilă în materie. Reclamanta avea deschisă calea unei acțiuni contractuale, ceea ce face ca, față de caracterul subsidiar al acțiunii de îmbogățire fără justă cauză, reclamanta să nu poată introduce o asemenea cerere. Astfel cum și părțile au stipulat în contract, TVA este datorată în condițiile stabilite de legea română, în condițiile reglementate de art. 126 C. fisc. Fiind un accesoriu al contravalorii prestațiilor executate de antreprenor, TVA poate fi cerută de antreprenor pe calea unei acțiuni contractuale, deoarece izvorul obligației de plată a TVA îl reprezintă operațiunea care a constituit obiectul contractului de antrepriză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului și a acțiunii în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1.035.337 lei, conform facturii nr. 1901 din 20 februarie 2008. Analizând actele dosarului în conformitate cu dispozițiile art. 295 C. proc. civ., Curtea de apel a respins apelul reținând că părțile au încheiat un contract de antrepriză privind obiectivul C.C. Băneasa. În baza contractului, apelanta reclamantă a emis factura fiscală nr. 1784 din 16 februarie 2007 pentru suma de 5.458.652,59 lei reprezentând costul lucrărilor de construcții efectuate, care a și fost achitată de pârâta intimată.

Astfel cum este redactată acțiunea introductivă, apelanta reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 1.035.338 lei reprezentând TVA aferentă sumei de 5.458.562,59 lei facturată sub nr. 1784 din 16 februarie 2007, cu motivarea expresă că „accesoriul urmează soarta principalului”, obligația respectivă fiind o componentă a costului contractului, care își are izvorul în raporturile convenționale ale părților, nepunându-se în discuție raportul juridic de drept fiscal cu statul prin M.F.P. Însăși factura emisă nr. 1901 din 20 februarie 2008 face mențiune expresă că suma de 1.035,337 lei reprezintă TVA situație lucrări decembrie 2006, conform facturii de lucrări nr. 1784 din 16 februarie 2007, ca urmare a prestațiilor efectuate în temeiul contractului de antrepriză.

În această situație întrucât apelanta reclamantă avea deci la îndemână o acțiune contractuală pentru valorificarea pretențiilor sale, nu putea să utilizeze acțiunea în îmbogățire fără justă cauză al cărei caracter este unul subsidiar, soluția primei instanțe fiind temeinică și legală.

Având în vedere că atât factura cât și chitanța privind onorariul de avocat poartă data de 5 iunie 2009, ulterioară închiderii dezbaterilor la 3 iunie 2009, în plus în factura nr. 2008 se face mențiunea acordării unor servicii de consultanță juridică din decembrie 2008 - ianuarie 2009 și februarie 2008, anterioară declarării apelului cu care a fost învestită instanța (17 aprilie 2009), în legătură cu serviciile de consultanță juridică din perioada mai - iunie 2009 nerezultând cu certitudine că ele privesc dosarul nr. 38195/3/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, Curtea de apel a respins cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în temeiul art. 274 C. proc.

civ. Împotriva acestei soluții ambele părți au declarat recurs. Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, a apelului și a acțiunii astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 299 și urm. C. proc. civ. În motivarea recursului se invocă faptul că instanța de apel a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că obiectul acțiunii derivă din contractul încheiat de părți. Suma solicitată a fi restituită este de fapt o taxă care trebuia achitată la bugetul de stat, nefiind un cost al contractului, conform art. 962 și 963 C. civ., întrucât este o obligație impusă prin Codul fiscal. Acest aspect rezultă și din pct. 20.4 din contract în care se stabilesc atribuțiile Comitetului de rezolvare a litigiilor.

Acesta nu se implică în soluționarea unui litigiu privind plata unei taxe către bugetul de stat. Prin raportul de inspecție fiscală s-a stabilit că factura emisă în 2007 de către reclamantă, trebuia să cuprindă TVA aferent bazei. Reclamanta a susținut că a achitat către bugetul de stat TVA neîncasată de la societatea pârâtă, deși aceasta era obligată în temeiul Legii nr. 571/2003, rezultând o îmbogățire fără just temei. În opinia acestei recurente, cazul de față nu privește o plată suplimentară peste cele stabilite în contract, niciuna din clauzele contractuale nefiind încălcată, astfel că nu era deschisă calea unei acțiuni contractuale. Instanța de apel a confundat, în viziunea recurentei, faptul generator al TVA, operațiunea comercială derulată de părți și izvorul obligației de plată a TVA, legea specială în materie, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Rezultă că pretenția asupra pârâtei nu deriva din contract, ci din legislația fiscală, motiv pentru care nu putea fi promovată decât o acțiune extracontractuală. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta nemulțumită de modul în care a fost soluționată cererea sa privitoare la cheltuielile de judecată. Această recurentă a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge ambele recursuri pentru următoarele considerente: Cât privește recursul reclamantei, acesta urmează a fi respins deoarece instanța de apel a apreciat în mod corect că acțiunea în îmbogățirea fără justă cauză nu se poate exercita decât în absența oricărui alt mijloc procedural de recuperare a prejudiciului.

Acțiunea, întemeiata pe art. 992 C. civ., prin care se cere obligarea unei persoane a plăti suma de bani cu care s-a îmbogățit fără justă cauză, nu este admisibilă dacă reclamantul are, în temeiul art. 1541 C. civ., posibilitatea de a exercita o acțiune izvorând din contractul pe care l-a încheiat cu pârâtul. În fapt, în speță, în vederea construirii unui imobil societatea B.D. SRL, în calitate de contractant și viitor proprietar, a încheiat un contract pentru proiectare-construcție și predare la cheie cu societatea B.R. SRL, în calitate de antreprenor, al cărui obiect îi reprezenta proiectarea și construcția C.C. Băneasa. În perioada derulării contractului menționat, antreprenorul B.R. SRL a facturat către B.D.

SRL serviciile prestate, însă, urmare unei inspecții fiscale parțiale privind soluționarea decontului cu suma negativă a TVA si opțiunea de rambursare depusă de societatea prestatoare, organele de control au stabilit că lucrările de construcții-montaj realizate pentru clientul B.D. SRL au fost facturate în mod eronat în regim de taxare inversă, întrucât pentru acestea faptul generator de taxă a intervenit la data situației de lucrări, respectiv la 31 decembrie 2006, data la care pentru lucrări de construcții-montaj nu erau aplicabile masurile de simplificare prevăzute la art. 160 C. fisc., care intrau în vigoare începând cu 01 ianuarie 2007. Lucrările de construcții-montaj au fost confirmate de beneficiar in anul 2007 din acest motiv fiind facturate în regim de taxare inversă.

În acest context organele de control au stabilit în sarcina B.R. SRL, taxa pe valoarea adăugată de plată suplimentar. În baza raportului de inspecție fiscală B.R. SRL a emis în anul 2008 către B.D. SRL o factura de corecție, înscriind în aceasta taxa stabilită ca urmare a inspecției fiscale.

Potrivit art. 157 alin. (1) C. fisc., orice persoana trebuie sa achite taxa de plata organelor fiscale până la data la care are obligația depunerii unuia dintre deconturile sau declarațiile prevăzute la art. 156 2 și 156 3 . Având in vedere cele menționate mai sus, precum si faptul ca prevederile art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, se referă la corectarea documentelor, efectuată înaintea sau în timpul desfășurării inspecției fiscale și nu la corectarea documentelor ulterior inspecției fiscale, dacă organele de control au emis decizie de impunere, prin care s-a stabilit TVA de plata in sarcina societății, aceasta nu mai poate fi înscrisă în decont, ci trebuie plătită direct la Bugetul Statului, în termenul prevăzut de O.G.

nr. 92/2003. Ca urmare a efectuării inspecției fiscale organele de inspecție fiscala au stabilit în sarcina B.R. SRL taxa suplimentara de plata, măsura care, nu poate fi urmată de corectarea facturilor emise inițial prin emiterea de noi facturi cu TVA 19 %. Corectarea ulterioară a facturii ar putea constitui în acest caz o dubla impozitare a operațiunilor. În aceste circumstanțe, efectul nu ar consta doar intr-o denaturare a bazei de impozitare si a taxei colectate aplicate asupra acesteia, ci și în aceea că, o modificare ulterioare a unei situații de fapt stabilite ca efect al unei inspecții fiscale ar încălca regulile de procedură fiscală stabilite prin Codul de procedura și prin alte acte normative date în aplicarea acestuia.

În baza argumentelor prezentate mai sus, rezultă că societatea B.R. SRL nu mai are posibilitatea să corecteze facturile fiscale emise anterior inspecției fiscale întrucât ar colecta TVA din nou, pentru aceleași operațiuni, dublând obligația față de bugetul de stat. În plus, nu există o procedură care sa permită emiterea facturilor fără obligația furnizorului de a colecta TVA. O astfel de procedură ar trebui sa cuprindă anumite prevederi speciale, referitoare la: înscrierea pe factură a unei mențiuni din care să rezulte că aceasta nu mai generează TVA colectat, neînregistrarea în conturile de TVA și neincluderea în jurnalul de vânzări la furnizor, înregistrarea în conturile de TVA și înscrierea în jurnalul de cumpărări la beneficiar și monografia contabilă.

De asemenea, o astfel de factură nu poate fi întocmită decât cu acceptul beneficiarului. Având în vedere că emiterea unei facturi de corecție pentru TVA stabilită suplimentar de organe de inspecție fiscală, ulterior încheierii unui raport de inspecție fiscală și emiterii unei decizii de impunere, nu este conformă cu prevederile legale, ea nu poate produce consecințe juridice. În subsidiar, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) C. fisc., în vigoare în anul 2007, faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei. Conform regulii generale prevăzute la art. 134 2 alin. (1) C. fisc., exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

Faptul generator, conform art. 134 1 alin. (1) C. fisc., intervine la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute la alin. (2) - (4) ale aceluiași articol. În ceea ce privește faptul generator pentru prestările de servicii decontate pe baza de situații de lucrări, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, acestea iau naștere la data emiterii situațiilor de lucrări sau, după caz, la data la care aceste situații sunt acceptate de beneficiar, conform prevederilor art. 134 1 alin. (4) C. fisc. Daca lucrările de construcții-montaj au fost acceptate de beneficiar in anul 2007, prevederile legale invocate mai sus erau direct aplicabile, prin urmare acestea puteau fi facturate în regim de taxare inversa având în vedere ca momentul acceptării de către beneficiar determină momentul la care avea loc faptul generator de taxa si implicit regimul TVA aplicabil.

Prin urmare, în situația în care recurenta nu era acord cu decizia organelor de inspecție fiscală, demersul legal consta în depunerea unei contestații împotriva constatărilor organelor de inspecție fiscală, în conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscală. În situația în care nu s-a procedat la contestarea actului administrativ fiscal, în acest moment, situația stabilită ca urmare a inspecției fiscale este definitivă și nu mai poate fi corectata prin emiterea unei facturi de corecție, ulterior încheierii inspecției fiscale. Așadar, factura cu nr. 1901 din 20 februarie 2008 în cuantum de 1.035.337 lei, care este temeiul formulării cererii introductive de instanță, nu poate produce consecințe juridice și nu poate fundamenta legal o acțiune de îmbogățire fără justă cauză.

Înalta Curte va respinge și recursul pârâtei întrucât curtea de apel a reținut în mod corect că atât factura cât și chitanța privind onorariul de avocat poartă data de 5 iunie 2009, ulterioară închiderii dezbaterilor la 3 iunie 2009, în plus în factura nr. 2008 se face mențiunea acordării unor servicii de consultanță juridică din decembrie 2008 - ianuarie 2009 și februarie 2008, anterioară declarării apelului cu care a fost învestită instanța (17 aprilie 2009), în legătură cu serviciile de consultanță juridică din perioada mai - iunie 2009 nerezultând cu certitudine că privesc dosarul nr. 38195/3/2008 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Așadar nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi motivat soluția de neacordare a cheltuielilor de judecată ori că ar fi fost în eroare cu privire la actul juridic dedus judecății.

Cât privește greșita aplicare a legii, decizia atacată este la adăpost și de această critică pentru că s-a făcut o corectă aplicare a art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care probatoriul administrat, în raport cu solicitarea formulată, a fost neconcludent, inapt să formeze convingerea instanței pentru admiterea cererii. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC B.R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 273 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială și de pârâta SC B.D. SRL BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC B.R. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 273 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială și de pârâta SC B.D. SRL BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 februarie 2010.