ÎCCJ, Decizia nr. 87/2014

Asupra recursului de

față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie

2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul G.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții C.S.M. și Secția pentru procurori din cadrul C.S.M., anularea în parte

a încheierii de ședință din 6 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3/P/2012 al

Secției pentru procurori a C.S.M., în sensul desființării măsurii suspendării

sale din funcția de procuror până la soluționarea acțiunii disciplinare, măsură

dispusă în temeiul art. 49

1

alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004.

A mai solicitat, în

temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării

încheierii atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

prezentului litigiu.

În fapt, reclamantul

a arătat că, prin încheierea invocată mai sus, s-a dispus suspendarea sa din

funcție, până la soluționarea definitivă a procedurii disciplinare ce formează

obiectul dosarului menționat.

În motivare s-a

reținut că, întrucât deține funcția de prim procuror a Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bihor, se presupune rezonabil că ar fi afectată imparțialitatea

procedurii în fața secției și ar putea uza de atributele conferite de funcția

de conducere.

În încheiere s-a mai

reținut că aceasta ar putea fi atacată odată cu fondul.

Reclamantul

consideră, însă, că hotărârile adoptate de către C.S.M. în cadrul procedurii

disciplinare sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional.

Este adevărat că în

cuprinsul aceluiași articol se menționează că încheierile pronunțate în cursul

procedurii sunt acte premergătoare actului administrativ jurisdicțional, putând

fi atacate doar odată cu actul administrativ prin care se soluționează acțiunea

disciplinară, numai că, opinează reclamantul, prin modificările aduse Legii nr.

317/2004 privind C.S.M. prin Legea nr. 24/2012, s-a introdus art. 49

1

,

care permite luarea măsurii suspendării din funcție a magistratului pe durata

desfășurării procedurii disciplinare.

În acest caz, actul

administrativ cu caracter jurisdicțional produce efecte provizorii până la

soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare și are ca efecte vătămarea

imediată a sa, prin suspendarea din funcția de procuror.

Dacă încheierea nu ar

putea fi atacată decât odată cu fondul, reclamantul consideră că ar fi lipsit

de o cale de atac efectivă și imediată.

Se susține că s-ar

încălca, astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca motive de

nelegalitate a măsurii de suspendare din funcție, s-au invocat lipsa unor

indicii sau probe care să confirme soluția de suspendare și încălcarea

prezumției de nevinovăție.

S-a mai invocat

faptul că, față de data săvârșirii presupuselor abateri disciplinare și data

intrării lor în vigoare, aplicarea dispozițiilor art. 49

1

alin. (1)

din Legea nr. 317/2004 ar duce la aplicarea retroactivă a măsurii.

Reclamantul a mai

arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

pentru suspendarea măsurii dispuse prin actul administrativ jurisdicțional

atacat.

Cu privire la cazul bine

justificat, reclamantul a invocat faptul că măsura dispusă a fost lipsită de

orice motivare concretă, instanța de disciplină limitându-se doar la aprecieri

de ordin general, astfel că ar exista îndoieli cu privire la legalitatea

actului administrativ.

Referitor la paguba

iminentă a arătat că, pe durata aplicării măsurii, plata drepturilor salariale

este suspendată, ceea ce îl face să suporte un prejudiciu material, viitor și

previzibil, actul având caracter executoriu.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 6, art. 8, art. 10, art. 14 din Legea nr. 554/2004,

ale art. 21 din Constituția României și ale art. 6 și art. 13 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea

nr. 4692 din 9 noiembrie 2012, a trimis cauza spre competentă soluționare

Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut,

în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (3)

din Legea nr. 317/2004, republicată, precum și cu faptul că încheierea atacată

a fost emisă în materie disciplinară.

Prin urmare, cauza a

fost înregistrată ca recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, sub nr. 2071/1/2014.

Intimata Inspecția

Judiciară a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția

autorității de lucru judecat, învederând faptul că, prin decizia civilă nr. 435

din 5 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,

a soluționat, în sensul respingerii, un alt recurs declarat de recurentul G.V.G.

împotriva aceleiași încheieri.

Prioritar analizării

oricărui aspect, Înalta Curte reține că, prin Hotărârea nr. 7/P din ședința secretă

din 18 iulie 2012, pronunțată în același dosar în care s-a pronunțat și

încheierea atacată în cauză, Secția pentru procurori a C.S.M.:

- în baza art. 49

1

alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, a

constatat încetată de drept suspendarea din funcție a pârâtului procuror G.V.G.;

- a respins, ca

inadmisibilă, cererea formulată de pârâtul procuror privind revocarea

suspendării din funcție;

- a admis acțiunea

disciplinară formulată împotriva procurorului G.V.G. și, în baza art. 100 lit. e

(lit. d în reglementarea anterioară) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancțiunea

disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea

abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 și art.

99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012.

Recursul declarat de

pârâtul G.V.G. împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia

civilă nr. 3 din 14 ianuarie 2013, de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, completul de 5 judecători, astfel încât, soluția menționată este

irevocabilă.

Având în vedere

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de

soluționare a excepțiilor, Înalta Curte va examina cu prioritate, recursul din

perspectiva excepției invocate din oficiu.

Astfel, împrejurarea

anterior expusă, intervenită după promovarea căii de atac și după înregistrarea

dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, impune,

pe cale de consecință, constatarea că recursul dedus judecății în speță a rămas

fără obiect.

De altfel,

recurentul, deși legal citat, nu s-a prezentat, nu a solicitat judecata în

lipsă și nici continuarea judecării recursului, astfel încât nici interesul său

în soluționarea căii de atac nu mai subzistă.

În atare situație,

Înalta Curte va respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat în cauză de G.V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca rămas

fără obiect, recursul declarat de G.V.G. împotriva încheierii din 6 iunie 2012,

pronunțată de C.S.M., secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul

nr. 3/P/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2014.