ÎCCJ, Decizia nr. 87/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2012 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul G.V.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.S.M. și Secția pentru procurori din cadrul C.S.M., anularea în parte a încheierii de ședință din 6 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3/P/2012 al Secției pentru procurori a C.S.M., în sensul desființării măsurii suspendării sale din funcția de procuror până la soluționarea acțiunii disciplinare, măsură dispusă în temeiul art. 49 1 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004. A mai solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, să se dispună suspendarea executării încheierii atacate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentului litigiu.

În fapt, reclamantul a arătat că, prin încheierea invocată mai sus, s-a dispus suspendarea sa din funcție, până la soluționarea definitivă a procedurii disciplinare ce formează obiectul dosarului menționat. În motivare s-a reținut că, întrucât deține funcția de prim procuror a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, se presupune rezonabil că ar fi afectată imparțialitatea procedurii în fața secției și ar putea uza de atributele conferite de funcția de conducere. În încheiere s-a mai reținut că aceasta ar putea fi atacată odată cu fondul. Reclamantul consideră, însă, că hotărârile adoptate de către C.S.M. în cadrul procedurii disciplinare sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional.

Este adevărat că în cuprinsul aceluiași articol se menționează că încheierile pronunțate în cursul procedurii sunt acte premergătoare actului administrativ jurisdicțional, putând fi atacate doar odată cu actul administrativ prin care se soluționează acțiunea disciplinară, numai că, opinează reclamantul, prin modificările aduse Legii nr. 317/2004 privind C.S.M. prin Legea nr. 24/2012, s-a introdus art. 49 1 , care permite luarea măsurii suspendării din funcție a magistratului pe durata desfășurării procedurii disciplinare. În acest caz, actul administrativ cu caracter jurisdicțional produce efecte provizorii până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare și are ca efecte vătămarea imediată a sa, prin suspendarea din funcția de procuror.

Dacă încheierea nu ar putea fi atacată decât odată cu fondul, reclamantul consideră că ar fi lipsit de o cale de atac efectivă și imediată. Se susține că s-ar încălca, astfel, dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca motive de nelegalitate a măsurii de suspendare din funcție, s-au invocat lipsa unor indicii sau probe care să confirme soluția de suspendare și încălcarea prezumției de nevinovăție. S-a mai invocat faptul că, față de data săvârșirii presupuselor abateri disciplinare și data intrării lor în vigoare, aplicarea dispozițiilor art. 49 1 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 ar duce la aplicarea retroactivă a măsurii. Reclamantul a mai arătat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea măsurii dispuse prin actul administrativ jurisdicțional atacat.

Cu privire la cazul bine justificat, reclamantul a invocat faptul că măsura dispusă a fost lipsită de orice motivare concretă, instanța de disciplină limitându-se doar la aprecieri de ordin general, astfel că ar exista îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ. Referitor la paguba iminentă a arătat că, pe durata aplicării măsurii, plata drepturilor salariale este suspendată, ceea ce îl face să suporte un prejudiciu material, viitor și previzibil, actul având caracter executoriu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6, art. 8, art. 10, art. 14 din Legea nr. 554/2004, ale art. 21 din Constituția României și ale art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 4692 din 9 noiembrie 2012, a trimis cauza spre competentă soluționare Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, precum și cu faptul că încheierea atacată a fost emisă în materie disciplinară. Prin urmare, cauza a fost înregistrată ca recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, sub nr. 2071/1/2014. Intimata Inspecția Judiciară a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, învederând faptul că, prin decizia civilă nr. 435 din 5 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a soluționat, în sensul respingerii, un alt recurs declarat de recurentul G.V.G.

împotriva aceleiași încheieri. Prioritar analizării oricărui aspect, Înalta Curte reține că, prin Hotărârea nr. 7/P din ședința secretă din 18 iulie 2012, pronunțată în același dosar în care s-a pronunțat și încheierea atacată în cauză, Secția pentru procurori a C.S.M.: - în baza art. 49 1 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 317/2004 modificată prin Legea nr. 24/2012, a constatat încetată de drept suspendarea din funcție a pârâtului procuror G.V.G.; - a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de pârâtul procuror privind revocarea suspendării din funcție; - a admis acțiunea disciplinară formulată împotriva procurorului G.V.G.

și, în baza art. 100 lit. e (lit. d în reglementarea anterioară) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 și art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012. Recursul declarat de pârâtul G.V.G. împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 3 din 14 ianuarie 2013, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, astfel încât, soluția menționată este irevocabilă. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, Înalta Curte va examina cu prioritate, recursul din perspectiva excepției invocate din oficiu. Astfel, împrejurarea anterior expusă, intervenită după promovarea căii de atac și după înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, impune, pe cale de consecință, constatarea că recursul dedus judecății în speță a rămas fără obiect. De altfel, recurentul, deși legal citat, nu s-a prezentat, nu a solicitat judecata în lipsă și nici continuarea judecării recursului, astfel încât nici interesul său în soluționarea căii de atac nu mai subzistă. În atare situație, Înalta Curte va respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat în cauză de G.V.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat de G.V.G. împotriva încheierii din 6 iunie 2012, pronunțată de C.S.M., secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 3/P/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2014.