ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2033/2014

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 29 din 7 aprilie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a condamnat pe inculpatul V.P. la 3 ani închisoare și a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost achitat inculpatul V.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. în baza art. 88 C. pen. anterior, rap. la art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a dedus perioada de prevenție de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011. În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, rap. la art. 346 C. proc. pen. anterior, s-a dispus confiscarea microbuzului marca F. ce aparține inculpatului.

Prin aceeași sentință, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea vătămată A.V.F. și a fost obligat inculpatul la 1.500 euro către partea vătămată A.V.F. reprezentând despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul la 1.700 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 10 decembrie 2009, lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada 2007 - 2009, inculpatul V.P. a racolat, transportat și exploatat în Italia mai multe persoane, cetățeni români, sub promisiunea oferirii unui loc de muncă bine plătit și asigurarea condițiilor decente de locuit.

Dosarul penal a fost înregistrat la data de 16 decembrie 2009 la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova cu numărul 214D/P/2009, urmând a fi efectuate cercetări ca organ competent, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Prin Ordonanța nr. 214D/P/2009 din 5 ianuarie 2010, s-a dispus delegarea lucrătorilor de poliție din cadrul B.C.C.O. Craiova, în vederea efectuării anumitor activități în cauză.

În urma cercetărilor a fost stabilită identitatea inculpatul V.P.

Primele victime identificate, care au fost racolate, transportate și exploatate în Italia de către inculpatul V.P. au fost A.V.F. și L.C.

Din declarațiile acestora s-a stabilit faptul că, în vara anului 2007, inculpatul V.P. a discutat cu partea vătămată A.V.F. căruia i-a promis un loc de muncă în Italia, urmând să primească un salariu de aproximativ 400 de euro pe lună, în condițiile în care, cazarea și masa erau suportate de către angajatorul italian.

Deplasarea din România în Italia s-a efectuat cu un microbuz marca F.T.", 8+1 locuri, aparținând lui V.P., iar alte două persoane racolate de către inculpat și care au mers în Italia la acea dată, au fost P.G. și B.F.

Cu ocazia audierii numitului A.V.F. s-a stabilit că, după două zile de la plecarea din țară, au ajuns în Italia, în Regiunea Callabria, iar inculpatul V.P. i-a transportat la o fermă al cărei patron italian era un anume "S.".

În momentul în care au ajuns la ieșirea din România, la vamă, V.P. le-a solicitat celor trei documentele de identitate, pe care nu le-a mai înapoiat.

Inculpatul V.P. i-a lăsat pe cei trei la fermă, spunându-le că urma să se întoarcă după aproximativ două ore, când lua legătura cu patronul, stabilea condițiile privind locurile lor de muncă.

Datorită faptului că inculpatul V.P. nu s-a mai întors, partea vătămată A.V.F. a sunat-o pe mama acestuia în România și a discutat despre promisiunea făcută de fiul său, ceea ce 1-a determinat pe inculpat să se întoarcă în acel loc în ziua următoare, când l-a transportat pe acesta la o distanță de aproximativ 2 - 3 km de locul în care se afla ferma spunându-i că urma să îngrijească o turmă de oi, care aparținea unui alt italian, pe nume P.

Cazarea numitului A.V.F. s-a realizat într-un garaj, având pereții și acoperișul deteriorate, fără apă și curent electric, acesta trebuind să-și asigure singur hrana cu toate că nu a primit vreo sumă de bani.

După ce a muncit aproximativ o lună de zile, partea vătămată A.V.F. i-a solicitat patronului italian P. salariul, iar acesta i-a spus că a avut o înțelegere cu V.P., căruia i-a plătit suma de 900 de euro, atât pentru aducerea lui în Italia, cât și pentru perioada în care acesta îngrijise de turma de oi, iar în plus i-a replicat că nu se obligase să-i asigure hrană.

În cele din urmă, numitul A.V.F. a fost obligat să fugă de la ferma cetățeanului italian, pe nume P. și să abandoneze turma de oi, după care 1-a căutat și întâlnit în cele din urmă pe V.P., care l-a readus în România.

La întoarcerea în țară, inculpatul V.P. i-a promis părții vătămate A.V.F. că o să-i plătească el suma de 800 euro pentru munca prestată, însă nici până în prezent nu s-a realizat acest lucru.

În timpul audierii sale, partea vătămată a declarat că dorește tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. pentru traumele suferite în perioada în care s-a aflat în Italia și obligarea acestuia la plata sumei de 800 euro, plus dobânzi din anul 2007 până în prezent.

Cu ocazia cercetărilor a rezultat că numitul B.F.L. a fost transportat în Italia împreună cu A.V.F. și P.G. de către inculpatul V.P., iar de aproximativ trei ani, familia sa nu a mai primit niciun semn de la acesta.

Din declarațiile numiților B.I. și P.E., respectiv tatăl și sora părții vătămate B.F.L., a rezultat că inculpatul V.P. i-a asigurat despre faptul că l-a ajutat pe F. să-și schimbe locul de muncă, nemaifiind nevoit să îngrijească la oi, ci să aibă grijă de niște case de vacanță.

În urmă cu un an, un bărbat din comuna Poiana Mare, județul Dolj, pe nume B,M,, s-a întors din Italia și i-a predat lui B.I. cartea de identitate a fiului său, spunând că a găsit-o în Italia la o fermă de oi.

Acest fapt l-a determinat pe numitul B.I. să reclame organelor de poliție dispariția fiului său în Italia, iar în urma verificărilor efectuate prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național Interpol, pe teritoriul Italiei, nu au fost obținute date care să ducă la stabilirea locului în care s-ar afla numitul B.F.L.

Continuându-se cercetările au fost identificate alte persoane care au fost transportate în Italia de către inculpatul V.P., în cursul anului 2009, printre care M.C., S.L. și L.C.

În urma discuțiilor purtate de către părțile vătămate cu inculpatul V.P., acesta din urmă i-a asigurat că le poate găsi un loc de muncă în agricultură la cules de măsline și mandarine, salariul pe care îl vor primi pentru munca prestată va fi între 25 - 30 euro/zi, hrana va fi asigurată de angajatorul italian, iar pentru chirie urmau să plătească 120 euro pe lună, de fiecare persoană.

De asemenea, inculpatul V.P. le-a spus că el le va asigura transportul cu microbuzul său până în Italia, contra sumei de 150 euro de persoană, bani pe care urmau să-i plătească după ce vor primi banii pentru munca prestată de la angajatorul italian.

Astfel, în cursul lunii octombrie 2009 părțile vătămate M.C., S.L. și L.C. au plecat din România cu destinația Italia fiind conduși de către inculpatul V.P. cu microbuzul său marca "F.T.", până în localitatea Corigliano Calabro, fiind cazați într-un imobil închiriat de către un patron italian pe nume C., unde se mai aflau și alți cetățeni români.

La trecerea prin Punctul de Frontieră Nădlac, inculpatul V.P. le-a cerut actele de identitate victimelor, motivând că trebuie să le prezinte autorităților, fără a le mai înapoia ulterior.

La două zile de la sosirea în Italia, cei trei au mers la muncă la cules de măsline și mandarine, iar după aproximativ două săptămâni au primit de la patronul italian C., suma de 100 euro pentru a-și cumpăra mâncare.

Motivând că acolo nu mai existau posibilități de a mai lucra, inculpatul V.P. le-a solicitat celor doi concubini M.C. și S.L. să-și facă bagajele, deoarece urmau să plece în căutarea unui alt loc de muncă. După ce i-a transportat cu microbuzul timp de aproximativ o jumătate de oră într-o direcție necunoscută, V.P. a oprit autovehiculul într-o stație de autobuz și i-a abandonat fără bagaje.

Din acel moment M.C. și S.L. au început să cerșească pentru a face rost de bani pentru mâncare și transport, intenționând să ajungă în România. După aproximativ o lună de zile aceștia au reușit să ajungă la Roma, iar la indicațiile altor cetățeni români au reușit să contacteze reprezentanții Ambasadei României în Italia.

În jurul datei de 20 decembrie 2009, M.C. și S.L. au ajuns la Craiova cu un autocar al firmei A., biletele fiind achiziționate prin intermediul C.R., de către Ambasada României din Roma.

Potrivit declarației părții vătămate L.C., acesta a lucrat pentru patronul italian C. timp de aproximativ o lună la cules de mandarine și măsline fără să primească salariu, respectiv cei 25 - 30 euro promiși de V.P. pentru ziua de muncă.

Pentru hrană primeau la două trei zile câte 10 - 12 euro după intense rugăminți la patronul italian, care nu se obligase să le asigure și hrana zilnică.

În urma discuțiilor avute cu patronul italian, C., partea vătămată L.C. a aflat că acesta nu-i datora nicio sumă de bani și că trebuia să-l anunțe cu câteva zile înainte despre intenția de a pleca din Italia. Asistând la discuție, inculpatul V.P. s-a oferit să-i plătească 100 euro pentru a ajunge în România, el urmând să-i recupereze de la cetățeanul italian.

În perioada în care s-a aflat în Italia, partea vătămată L.C. a discutat cu mai multe persoane, în legătură cu activitatea inculpatului V.P., constatând că acesta din urmă a adus în Italia foarte mulți cetățeni români, pentru a lucra pe plantațiile numitului C. și a altor cetățeni italieni, de la care primea diferite sume de bani, atât pentru aducerea fiecărui cetățean român în Italia cât și pentru munca prestată de aceștia.

Pentru traumele suferite și pentru munca prestată, partea vătămată L.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului V.P. și s-a constituit parte civilă cu suma de 500 euro.

Existând date că inculpatul V.P. își continuă activitatea infracțională, privind racolarea de persoane, transportul și exploatarea acestora prin executarea unei munci în Italia, s-a solicitat Tribunalului Dolj autorizarea interceptării și înregistrării, pe bandă magnetică sau alt suport tehnic, a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic, utilizat de către inculpat.

Prin Încheierea nr. 25 din ședința din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secția penală, a fost admisă cererea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 martie 2010, ora 16:00.

În luna martie a anului 2010, inculpatul V.P. a adus-o în România, din Italia, pe minora B.I.A., zisă I., în vârstă de aproximativ 15 ani și 6 luni și a lăsat-o la bunicii săi.

În scurt timp, inculpatul V.P. a luat legătura cu doi cetățeni italieni, respectiv E. și N., care i-au solicitat să o ia pe minoră cu el și să o aducă din nou în Italia, în momentul revenirii sale.

Cunoscând faptul că minora B.I.A., zisă I. era preferata celor doi cetățeni italieni, pentru întreținerea de relații sexuale, a acceptat propunerea lor și s-a deplasat în comuna N., județul D., la domiciliul minorei, unde a purtat discuții cu bunicii fetei, în vederea obținerii consimțământului acestora.

Pentru a câștiga încrederea bunicilor fetei, inculpatul V.P. le-a spus acestora că minora B.I.A., zisă I. urma să meargă cu el în Italia, unde acesta se obliga să îi găsească un loc de muncă în agricultură la cules de căpșuni, putând câștiga între 25 și 30 euro pe zi.

În ziua de 18 martie 2010, inculpatul V.P. a luat-o pe minora B.I.A., zisă I. și încă patru persoane din comuna Poiana Mare, județul Dolj, pe care i-a transportat în Italia cu microbuzul său, marca F.T.

Inculpatul V.P., neavând procură de la părinții minorei B.I.A., zisă I. în vederea deplasării împreună cu aceasta în străinătate, a plătit suma de 50 de euro unui vameș, al cărui nume nu îl cunoaște potrivit propriei declarații și a reușit, astfel, să o scoată pe minoră din țară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.

În timpul cercetărilor s-a stabilit faptul că inculpatul V.P. a convins alte persoane să meargă în Italia la muncă, unde le-a promis că li se vor încheia contracte de muncă de către angajatorii italieni, salariul promis fiind de 35 euro pe zi.

Pentru a stopa activitatea infracțională a inculpatului s-a luat hotărârea opririi în trafic a microbuzului condus de către inculpat și conducerea tuturor persoanelor la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova în vederea audierii acestora.

Astfel, la data de 16 aprilie 2010 în jurul orelor 18:00 microbuzul F.T. condus de către inculpatul V.P. a fost oprit la aproximativ 10 km distanță de municipiul Craiova, în zona S.I. în timp ce circula pe direcția Craiova - Drobeta-Turnu Severin.

În autovehiculul inculpatului au fost descoperite și identificate mai multe persoane, după cum urmează: D.I., R.I., G.M., G.I.D., C.F., M.V.E. și B.I.

Fiind întrebați cu privire la prezența lor în microbuz, pasagerii mai sus menționați au declarat că intenționau să treacă frontiera de stat a României, destinația finală fiind Italia, unde inculpatul V.P. le promisese locuri de muncă în agricultură.

Partea vătămată G.M. a declarat faptul că inculpatul V.P. i-a promis că se va ocupa de întocmirea unui contract de muncă legal pe care urma să îl semneze cu angajatorul italian. Pentru transportul în Italia și găsirea locului de muncă urma să-i plătească inculpatului suma de 150 euro, iar pentru chirie trebuia să plătească 100 euro pe lună.

Aceeași promisiune mincinoasă în legătură cu întocmirea unui contract de muncă de către angajatorul italian a făcut-o inculpatul V.P. și părții vătămate C.F. căreia i-a mai spus că va câștiga 27 euro pe zi va avea cazarea asigurată într-o casă, însă va trebui să-și procure singură mâncare din banii pe care urma să-i câștige.

De asemenea, din declarația părții vătămate R.I. rezultă că inculpatul V.P. i-a promis prin intermediul numitului G.I. obținerea unui contract de muncă în agricultură în Italia regiunea Calabria, urmând să câștige suma de 35 euro pe zi, iar din banii pe care urma să-i câștige trebuia să plătească 150 euro inculpatului.

Analizând materialul de urmărire penală s-a constatat faptul că inculpatul V.P. obișnuia să racoleze persoane din mediul rural cu o situație materială precară, cărora le promitea încheierea unor contracte de muncă în agricultură, bine plătite, precum și asigurarea unor condiții optime de cazare și masă.

În realitate, inculpatul V.P., fără a percepe bani pentru transport de la victime, le transporta în Italia, iar la trecerea frontierei de stat a României le solicita documentele de identitate, care rămâneau asupra sa până când primea banii de la cetățenii italieni pentru persoanele aduse la muncă.

De cele mai multe ori patronii italieni (C.P., N., E. ș.a.) nu le mai dădeau niciun ban lucrătorilor cetățeni români, motivând că înțelegerea au avut-o cu inculpatul V.P. căruia i-au plătit și nu mai datorează nimic. Dacă cetățenii români solicitau plata salariului urmau să presteze în plus activități care de cele mai multe ori nu erau remunerate.

În urma a audierii părților vătămate care au ajuns să lucreze în Italia fiind transportate de către inculpatul V.P., a rezultat o discrepanță evidentă între condițiile privind salariul, felul muncii, programul de lucru, asigurarea cazării și a mesei descrise de acesta și cele care le-au fost oferite de către angajatorul italian.

În legătură cu condițiile oferite victimelor infracțiunii de trafic de persoane de către inculpat și angajatorii italieni sunt concludente discuțiile interceptate între inculpatul V.P. și concubina sa aflată în Italia.

Victimele traficului de persoane erau aduse în stare de dependență față de inculpat în condițiile în care nu aveau asupra lor actele de identitate pe care le oprea inculpatul la sosirea în Italia, nu dețineau vreo sumă de bani și nici nu vorbeau limba italiană.

Deseori părțile vătămate renunțau să mai aștepte primirea vreunei sume de bani pentru munca prestată în folosul italienilor (uneori chiar luni de zile), numai să se întoarcă în țară.

De menționat este cazul celor doi concubini M.C., S.L. care au fost abandonați de către inculpat într-o regiune necunoscută pentru ei, fără a avea bani asupra lor fiind nevoiți să apeleze la mila publicului și ajutorul Ambasadei României la Roma pentru repatriere.

Un alt caz mai cutremurător este cel al numitului B.F. transportat în Italia de același inculpat, dispărut în condiții suspecte de la ferma de oi unde lucra în urmă cu trei ani și despre care nu există în prezent niciun fel de date că s-ar mai afla în viată.

Faptele inculpatului V.P. desfășurate în perioada 2007 - 2010 privind activitatea de recrutare, transportare și, uneori, de cazare a persoanelor vătămate în Italia, realizată prin acte de inducere în eroare a acestora, urmărind exploatarea lor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condițiile de muncă referitoare la durata programului de muncă, la activitățile efectiv executate la cazarea și asigurarea hranei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului V.P. de racolare a minorei B.I.A., zisă I. și transportarea acesteia în Italia în scop de exploatare sexuală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Starea de fapt expusă mai sus, a fost parțial recunoscută de către inculpatul V.P. și se probează cu: proces-verbal de sesizare din oficiu; declarații de părți vătămate; declarații de martor; adresa nr. 371298/2009 eliberată de I.G.P.R. - I.G.P. - Serviciul de Investigare a Fraudelor privind investigațiile desfășurate pe teritoriul Italiei în legătură cu dispariția numitului B.F.L.; adresa nr. 69204/2010 eliberată de A.; proces-verbal, privind efectuarea unui control al traficului rutier și oprirea unui microbuz de transport persoane condus de către inculpatul V.P., în care s-au aflat mai multe persoane pe care acesta intenționa să le transporte în Italia la muncă; Încheierea nr. 25 din 16 martie 2010, a Tribunalului Dolj, secția penală, privind interceptarea și înregistrarea pe bandă magnetică sau alt suport tehnic a convorbirilor sau comunicărilor efectuate la postul telefonic utilizat de inculpatul V.P.; Încheierea nr. 25 A din 15 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secția penală, privind prelungirea termenului de aplicare a autorizației din 16 martie 2010, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2010, ora 16:00; proces-verbal de certificare a convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate, în baza autorizațiilor din 16 martie 2010 și 15 aprilie 2010, emise de Tribunalul Dolj, care au fost redate în formă scrisă; Încheierea nr. 4 din 17 aprilie 2010, a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, prin care dispune arestarea preventivă a inculpatului V.P., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 17 aprilie 2010 și până la data de 15 mai 2010, inclusiv; mandat arestare preventivă din 17 aprilie 2010 emis de Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, în Dosarul penal nr. 5202/62/2010; Încheierea nr. 5 din 12 mai 2010 a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16 mai 2010 și până la data de 14 iunie 2010, inclusiv; Încheierea nr. 8 din 11 iunie 2010 a Tribunalului Dolj, secția pentru minori și familie, care dispune prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpatului V.P., pe o perioadă de 5 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 și până la data de 19 iunie 2010, inclusiv; adresă de înaintare privind Încheierea nr. 106 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, prin care dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului V.P., pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 15 iunie 2010 până la data de 4 iunie 2010, inclusiv; copie a certificatului de înmatriculare a autoturismului marca F.T.; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală și declarațiile inculpatului.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului V.P., care, fără a avea calitatea de agent de ocupare a forței de muncă în străinătate, potrivit Legii nr. 156/2000, prin înșelăciune cu privire la condițiile de muncă, salarizare și securitate, de a recruta și transporta persoane în Italia, în perioada 2007 - 2010, în scopul exploatării lor, prin executarea unor munci cu încălcarea normelor, privind aceste condiții și fără încheierea unor contracte legale de muncă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. Fapta aceluiași inculpat V.P., de a recruta și transporta în Italia pe minora B.I.A., zisă I., în vederea exploatării sexuale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prevăzută și pedepsită de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.

Analizând actele și lucrările dosarului respectiv, declarațiile martorilor, declarațiile părților vătămate, fișa de cazier judiciar, convorbiri telefonice coroborate cu celelalte probe de la urmărirea penală și cu nerecunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului pentru faptele ce a fost trimis în judecată, respectiv, săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

În opinia instanței de fond, susținerile inculpatului, prin apărător, precum că din probele administrate nu rezultă elementele de vinovăție reținute în sarcina inculpatului nu pot fi primite din următoarele motive:

Partea vătămată A.V.F. atât la urmărirea penală cât și la instanță a declarat amănunțit cum a plecat din România, de cine a fost însoțit, unde a muncit, felul cum a fost plătit, precum și modalitatea de conviețuire în această țară - Italia. Această declarație coroborată cu declarațiile celorlalte părți vătămate date la urmărirea penală respectiv M.C. și S.L. (care deși legal citați nu s-au prezentat la instanță pentru a depune mărturie) confirmă vinovăția inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată.

De asemenea, susținerile apărării precum că declarațiile părții vătămate A. nu pot fi luate în considerare, deoarece acestea nu au fost contracarate de nici o altă probă, iar martorii propuși de apărare în circumstanțiere respectiv Ț.L. și Ț.F. nu au putut demonstra contrariu.

Cât privește săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 s-a arătat că nu poate fi reținută în sarcina inculpatului pentru următoarele motive:

Din declarațiile martorului Ș.I.L. - concubinul lui B.I.A. rezultă că acesta a transportat-o pe aceasta în Italia în anul 2008, că acesta o ținea acasă pentru a-i face menajul și a-i spăla hainele, însă după circa 2 luni s-a certat cu aceasta pe motiv că ar fi avut legături sentimentale cu băiatul lui S. La întoarcerea în țară aceasta a refuzat să-l însoțească rămânând în continuare în Italia. De asemenea, B.I.A. nu a depus nicio plângere împotriva inculpatului V. și nu a dat nicio declarație privind desfășurarea activității infracționale a acestuia cu toate că instanța a făcut toate demersurile pentru a o aduce la instanță în vederea audierii. Din declarația martorei M.E., bunica minorei B.I.A., care a avut-o în îngrijire de la vârsta de 6 ani, a rezultat că V.P. la rugămintea acesteia a dus-o în România, nu i-a cerut niciun ban pe transport fiind rudă cu aceasta. A mai declarat că I. s-a reîntors în Italia cu V.P. fără să fi cerut bani pe transport, iar aceasta ajungând în Italia a sunat anunțându-l că a ajuns bine și nu s-a întâmplat nimic. La telefon aceasta a spus că muncește pe o plantație de portocali.

Față de această situație, instanța a apreciat că infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 nu există, din nicio probă nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit astfel de fapte urmând ca acesta să fie achitat potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. anterior: gradul de pericol social al faptelor, nerecunoașterea de către inculpat a săvârșirii faptelor dar și faptul că este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, sunt elemente față de care va aplica o pedeapsă orientată spre minim respectiv 3 ani închisoare, care să fie executată cu privare de libertate. Totodată, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. anterior, raportat la art. 350 C. proc. pen. anterior, s-a dedus prevenția de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.

Cum persoanele au fost transportate cu automobilul proprietate personală a inculpatului, potrivit art. 19 din Legea nr. 678/2001, bunurile ce au servit la săvârșirea infracțiunii precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 din C. pen. anterior, sunt supuse confiscării speciale, astfel că instanța potrivit art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, raportat la art. 346 C. proc. pen. anterior, și art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea microbuzului marca F.

Potrivit art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, indiferent dacă paguba este materială sau morală. Cum partea vătămată A.V.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 1.500 euro, instanța a admis acțiunea civilă formulată de acesta și a obligat inculpatul să-i plătească această sumă.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul V.P.

Prin Decizia penală nr. 87 din data de 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, împotriva Sentinței penale nr. 29 din 7 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 8659/63/2010.

A fost desființată, în parte, sentința, pe latură penală și, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul V.P. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior. În baza art. 71 C. pen. anterior, au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, și s-au aplicat disp. art. 57 C. pen. anterior.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul V.P. A fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 160 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, în sinteză, a reținut că faptele inculpatului V.P. constând în aceea că în perioada 2007 - 2010 a recrutat, transportat și uneori a cazat persoanele vătămate în Italia, prin inducerea în eroare a acestora și având drept scop exploatarea lor prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind salarizarea, condițiile de muncă referitoare la durata programului de muncă și la activitățile efectiv executate, cazarea și asigurarea hranei, realizează, sub aspect constitutiv, elementele infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior.

Cu privire la motivul de apel al procurorului vizând greșita achitare a inculpatului V.P. pentru fapta prev. de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat, deoarece probatoriul administrat în cauză nu confirmă săvârșirea de către inculpat a infracțiunii respective, infracțiunea de trafic de minori neexistând în materialitatea ei.

Instanța de apel a apreciat că în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de gradul de pericol social ridicat al faptei, de modalitățile și mijloacele de săvârșire a infracțiunii, dar avându-se în vedere amploarea fenomenului infracțional, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale, însă având o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, pedeapsa aplicată acestuia este greșit individualizată în ceea ce privește cuantumul, fiind prea blândă.

III. Prin Decizia penală nr. 996 din data de 21 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de inculpatul V.P. împotriva Deciziei penale nr. 87 din data de 21 martie 2012 a Curții de Apel Craiova. S-a casat decizia penală recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și inculpatul V.P. numai în ceea ce - privește infracțiunea - prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. A fost respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că soluția dispusă de instanța de apel s-a bazat preponderent pe probe administrate exclusiv în faza de urmărire penală pe care inculpatul nu a avut posibilitatea să le combată în mod real și că, procedându-se în acest mod, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al inculpatului. S-a dispus ca instanța de apel - în rejudecare - să analizeze cauza exclusiv cu privire la infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și să întreprindă toate demersurile necesare pentru a se audia în mod nemijlocit părțile vătămate M.C. și S.L. precum și pentru a se reaudia partea vătămată L.C.

Prin aceeași decizie, Înalta Curte a respins recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism apreciindu-se că soluția de achitare a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 este legală și temeinică.

IV. Prin Decizia penală nr. 389 din 4 decembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în rejudecare, a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova împotriva Sentinței penale nr. 29 din data de 7 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 8659/63/2010, ca nefondat.

A admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința penală apelată pe latură penală și rejudecând, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 74 lit. a) C. pen. anterior, rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul V.P., la pedeapsa de 10 luni închisoare.

În baza art. 381 C. proc. pen. anterior, rap. la art. 88 C. pen. anterior a dedus din durata pedepsei astfel aplicată, durata reținerii și arestului preventiv de la 17 aprilie 2010 la 28 ianuarie 2011.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Sub aspectul situației de fapt s-a apreciat că probele administrate în mod direct și nemijlocit în cursul cercetării judecătorești demonstrează cu certitudine că inculpatul V.P. în perioada 2007 - 2010 prin înșelăciune cu privire la condițiile de muncă, de salarizare și de securitate, a recrutat și transportat în Italia pe părțile vătămate A.V.F. (în vara anului 2007), L.C. (octombrie 2009), respectiv a recrutat și a încercat să transporte în Italia în același scop pe numiții G.M., C.F., R.I. (constituiți părți vătămate) și pe D.I., G.I., M.V. și B.I. (persoane care în condițiile art. 82 C. proc. pen. anterior, au precizat că nu doresc să participe în proces în calitate de părți vătămate fiind audiate în calitate de martori la prima instanță și la urmărire penală). În acest sens relevante sunt în principal declarațiile date fie în calitate de martori fie de părți vătămate de persoanele mai sus menționate, fiecare dintre acestea atestând în mod direct că inculpatul este cel care prin înșelăciune le-a convins că urmează ca în Italia să fie angajate pe locuri de muncă bine plătite urmând a li se asigura condiții de muncă rezonabile și o cazare care să nu le pună în pericol viața sau sănătatea. În continuare același inculpat după ce a indus în eroare părțile vătămate cu privire la situația pretinselor locuri de muncă din Italia, a fost cel care a asigurat transportul către țara de destinație încredințându-i unor cetățeni de naționalitate italiană la care trebuiau să muncească în regiunea Callabria (numiții P., S. și C.), fiind retribuit de cei din urmă fie cu sume de bani, fie cu alte avantaje de natură nepatrimonială. În acest sens se remarcă declarația părții vătămate A.V.F. care cu ocazia audierii inițiale dar și ulterior la prima instanță și în fața instanței de apel (declarații din 25 ianuarie 2010, 3 martie 2011 și 31 ianuarie 2012) a arătat că inculpatul i-a promis inițial un loc de muncă la o fermă la numitul P. pentru un salariu lunar de 400 euro și asigurarea cazării și a mâncării zilnice, pentru ca apoi să fie abandonat la o fermă unde a fost nevoit să lucreze în condiții insalubre refuzându-i-se plata serviciilor prestate pe motiv că banii ar fi fost plătiți de către angajatorul italian direct inculpatului.

De altfel, faptul că inculpatul păstra controlul asupra oamenilor plasați la muncă în Italia la diverse persoane rămase neidentificate rezultă pe de o parte din declarațiile celui din urmă date în faza de urmărire penală, la instanța de judecată cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă (declarația din data de 17 aprilie 2013 - Dosar nr. 5202/63/2010) în care recunoaște faptele precizând totodată că angajatorii italieni îi plăteau pentru fiecare român adus la muncă suma de 150 euro, dar și din declarațiile sale ulterioare, date după sesizarea instanței prin rechizitoriu din care rezultă că el era cel contactat de patronii italieni atunci când erau nemulțumiți de prestația muncitorilor, fiind chemat pentru a-i lua pe aceștia și a-i transporta la alte locuri de muncă sau înapoi în țară.

Astfel în declarația din 28 octombrie 2010 la Tribunalul Dolj inculpatul a precizat că încasa pentru fiecare muncitor suma de 150 euro pentru transport, fără a mai preciza cum obținea aceste sume de bani și că a fost anunțat în cazul numiților A.M. și S. de patronul italian că aceștia nu vor să muncească fiind chemat pentru a vedea situația în care se află și transportându-i la un alt patron care a refuzat însă să îi angajeze întrucât erau în stare de ebrietate.

Faptul că inculpatul răspundea în mod direct de oamenii pe care îi aducea la muncă în Italia a fost confirmat și de declarațiile părții vătămate L.C. din care a rezultat că V.P. era cel care negocia cu patronul italian C., intermediind chiar recuperarea unei sume de bani pe care angajatorul refuza să o plătească, că l-a plătit pe inculpat pentru serviciile prestate și că inculpatul este cel care a asigurat transportul dar și locul de muncă.

De asemenea din notele de redare a discuțiilor telefonice purtate între inculpat și o persoană de sex feminin aflată în Italia la 17 martie 2010 rezultă că inculpatul era informat despre greutățile pe care le întâmpinau persoanele aduse la muncă în Italia, comunicându-i-se că aceștia "nu mai au ce mânca, nu mai au nimic, nici bani .. nimica" - având și discuțiile din data de 14 aprilie 2010.

Este adevărat că atât partea vătămată A.V. cât și partea vătămată L.C. și-au modificat declarațiile date la urmărirea penală, în instanță precizând aspecte parțial diferite cu privire la condițiile în care au fost nevoiți să muncească, cazarea oferită sau salariul pe care ar fi trebuit să îl primească conform înțelegerii din țară, însă în mod constant aceste părți vătămate au confirmat că inculpatul, fără a îndeplini condițiile impuse de disp. Legii nr. 156/2000, respectiv fără a avea calitate de agent de ocupare a forței de muncă i-a convins prin prezentarea unor împrejurări fără corespondent în realitate să se deplaseze în Italia pentru a lucra la patroni - persoane fizice, fără a primi ulterior salariul pe care îl negociaseră, fără a li se asigura condițiile de cazare sau hrana promise, pentru fiecare dintre ei inculpatul încasând o sumă de bani cuprinsă între 100 și 150 de euro.

Aceeași este situația și în cazul numiților G.M., C.F., R.I., D.I., G.I., M.V. și B.I. persoane pe care inculpatul le-a recrutat în luna aprilie 2010 în aceeași modalitate și cu aceleași promisiuni fiind oprit de organele de poliție în timp ce încerca să le transporte în Italia (în acest sens fiind declarațiile celor șapte persoane coroborate cu declarațiile inculpatului și conținutul procesului-verbal întocmit de organele de poliție la data de 16 aprilie 2010).

În ceea ce privește situația părții vătămate B.I. despre care se precizează că ar fi fost transportat de inculpat în Italia în vara anului 2007 fiind supus unui regim de muncă similar cu a celorlalte părți vătămate, instanța constată că nu există nicio probă directă care să confirme această acuzație, declarațiile martorilor B.I. și P.E., tatăl, respectiv sora vitregă a pretinsei părți vătămate, fiind lipsite de orice certitudine.

Martorul B.I. nu știe nimic de fiul său decât că ar fi plecat în Italia la muncă precizând inițial în faza de urmărire penală că suspectează că ar fi decedat pentru ca la prima instanță să precizeze că a aflat de la numitul Ț. că băiatul său ar fi în prezent arestat dar nu știe unde sau pentru ce perioadă. Martorul nu are niciun detaliu cu privire la munca pe care ar fi prestat-o fiul său în Italia, cu privire la angajator sau cu privire la destinația sa în această țară.

Singurul lucru cert este că buletinul numitului B.I. a fost restituit tatălui său de numitul P., persoană care ar fi găsit actul de identitate la o fermă de oi din Italia.

Aceste declarații nu sunt suficiente pentru a se stabili existența actului material din conținutul infracțiunii continuate, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul V.P. în declarațiile succesive date în cursul procesului penal nu oferă alte informații despre situația acestei persoane. Nu există dovezi că B.I. ar fi decedat sau că s-ar fi început procedura de constatare judecătorească a decesului sau a dispariției și nici dovada că acesta ar fi încarcerat într-o unitate penitenciar de pe teritoriul statului italian.

În ceea ce privește situația părților vătămate M.C. și S.L. instanța constată că, în pofida demersurilor repetate de audiere a celor doi nu s-a putut proceda la aducerea lor în instanță. Declarațiile date de părțile vătămate în faza de urmărire penală sunt contestate de către inculpat, neputându-se proceda la audierea lor în prezența celui din urmă, împrejurări care au și justificat decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

În aceste condiții aceste declarații pot fi avute în vedere la soluționarea cauzei doar în măsura în care s-ar putea corobora cu date sau împrejurări rezultate din alte probe administrate în conformitate cu principiile nemijlociții și contradictorialității.

Se remarcă sub acest aspect că singurul lucru cert cu privire la cele două părți vătămate este faptul că l-ar fi însoțit pe numitul L.C. și pe inculpat în Italia în luna octombrie 2009, moment din care numitul L.C.nu mai poate da niciun fel de detalii cu privire la situația celor doi (singura referire la situația acestor părți vătămate este făcută în declarația din 29 ianuarie 2010 în care se arată că M. și S. ar fi fost duși de inculpat într-o altă localitate în care i-ar fi abandonat, aspecte pe care însă le știe din auzite).

Fiind audiat la prima instanță partea vătămată L.C. a retractat parțial declarațiile date la urmărirea penală precizând că M.C. este cel care l-a sfătuit să vină în Italia și nu inculpatul și arătând că nu știe nimic de situația prezentată în declarațiile de parte vătămată date de cel din urmă. Nici unul din martorii audiați în cauză nu mai cunosc nimic despre situația celor două părți vătămate neputându-se corobora declarațiile date de aceștia cu privire la condițiile de muncă și de salarizare sau cu privire la atitudinea manifestată de inculpat față de ei (abandonarea acestora, lăsarea fără mijloace de subzistență, etc.).

În aceste condiții, pentru argumentele expuse în paragrafele anterioare, instanța de apel nu a reținut în conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane toate actele materiale expuse în actul de sesizare al instanței, urmând a se reține ca situație de fapt că în perioada 2007 - 2010 inculpatul a recrutat prin înșelăciune și a transportat în Italia în scopul exploatări prin muncă sau a încercat să transporte în acest scop pe numiții A.V.F. (vara anului 2007), L.C. (octombrie 2009), G.M., C.F., R.I. (constituiți părți vătămate) și pe D.I., G.I., M.V. și B.I. (luna aprilie 2010).

În opinia instanței de apel, aceste fapte, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută și sancționată de disp. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, infracțiunea fiind comisă sub aspectul elementului material prin recrutarea, transportarea și transferarea părților vătămate în scopul exploatării lor prin supunerea la un regim de muncă în afara cadrului legal și în condiții care nu asigură minima protecție oferită de dispozițiile legale pentru sănătatea și integritatea corporală a angajaților.

În situația fiecăreia dintre părțile vătămate inculpatul a fost cel care a reușit să le atragă în activitatea infracțională câștigându-le încrederea prin prezentarea unor împrejurări nereale (promisiunea unor locuri de muncă bine plătite într-o țară dezvoltată, asigurările oferite constant că angajamentele vor fi respectate, oferirea unor înlesniri pentru transport și cazare, etc.) și ulterior a contribuit în mod direct la transportul și exploatarea acestora prin lăsarea lor fără nici un sprijin, uneori fără acte de identitate, la dispoziția unor angajatori care abuzau de lipsa de informații și starea de nevoie a cetățenilor români aduși la muncă.

Nu se poate reține că inculpatul a acționat fără intenție directă sau că acesta nu a cunoscut condițiile concrete în care persoanele recrutate de el lucrau pe teritoriul statului italian atât timp cât acesta păstra în permanență legătura cu angajatorii italieni, fiind informat și de persoane din anturajul său în cadrul discuțiilor telefonice cu privire la probleme pe care le întâmpinau cei pe care îi racola și îi aducea la muncă.

Apelul inculpatului a fost apreciat ca întemeiat sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate ca efect al înlăturării din conținutul constitutiv al infracțiunii în formă continuată a trei acte materiale dar și prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, respectiv conduita bună avută de inculpat anterior săvârșirii faptei.

Luându-se în considerare modul în care inculpatul a conceput și executat activitatea infracțională, vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, prezența sa constantă în fața instanțelor de judecată, gravitatea atingerilor aduse valorilor sociale ocrotite de norma penală precum și conduita adoptată de inculpat față de unele din părțile vătămate constând în demersurile făcute pentru aducerea lor în țară în momentul în care regimul de muncă din Italia le-a determinat pe cele din urmă să abandoneze ferma la care au fost transportate (în cazul părților vătămate A.V. și L.C.) instanța a apreciat că prin aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege respectiv 10 luni închisoare, pedeapsă executabilă în regim de detenție, se realizează scopurile prev. de art. 52 C. pen. anterior.

V. Împotriva acestei decizii a declarat prezentul recurs inculpatul V.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și 17

2

din C. proc. pen. anterior.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că există dubii cu privire la săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului întrucât Curtea de Apel Craiova a înlăturat din conținutul constitutiv al infracțiunii reținute în forma continuată trei acte materiale, că din probele administrate până în prezent nu există elemente de vinovăție reținute în sarcina sa, singura activitate pe care a desfășurat-o inculpatul rezumându-se la oferirea de servicii de transport contra cost pentru anumite persoane, fără a urmări exploatarea acestora, inculpatul acționând fără intenție directă, iar în subsidiar a criticat individualizarea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul V.P. în raport de motivele de casare invocate și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la 4 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursul declarat de inculpat a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 13 ianuarie 2014, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, care este legea procesual penală aplicabilă recursului de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept (de legalitate).

Înalta Curte constată că în conformitate cu dispozițiile art. 385

10

din C. proc. pen. anterior, recursul trebuie să fie motivat în scris, iar motivele de recurs se depun la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată sub sancțiunea luării în considerare numai a cazurilor de casare care potrivit art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. De asemenea, reține că pct. 12 și 17

2

al art. 385

9

alin. (2) din C. proc. pen. anterior, invocate de recurentul inculpat, nu se numără printre cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, în dispozițiile art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen. anterior fiind enumerate doar cazurile prevăzute în alin. (1) pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 și cel de la pct. 15, cu mențiunea că acesta se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului și prin urmare, motivele de recurs formulate de inculpat ar fi trebuit depuse la dosarul cauzei cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, respectiv înainte de data de 30 aprilie 2014, în condițiile în care primul termen a fost stabilit în cauză la data de 6 mai 2014. Cum motivele de recurs au fost depuse în scris la dosarul cauzei la data de 17 iunie 2014 și constatând că nu sunt întemeiate pe vreunul din cazurile de casare care se pot lua în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că nu mai pot face obiectul examinării instanței de control judiciar.

Cu toate acestea, se observă că motivele de recurs prin care se critică decizia instanței de apel sub aspectul aprecierii probatoriului, a stabilirii situației de fapt și a individualizării pedepsei exced controlului judiciar care poate fi exercitat în calea de atac a recursului, având în vedere specificul acesteia ca o a doua cale ordinară de atac, circumscrisă prin dispozițiile legale la examinarea chestiunilor de drept. Aceasta deoarece, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 din C. proc. pen. anterior care permitea îndreptarea erorilor privind situația de fapt, iar cazul de casare prevăzut de pct. 14 al aceluiași articol care permitea examinarea corectei individualizări a pedepsei aplicate în raport de dispozițiile art. 72 din C. pen. anterior, a fost modificat, controlul judiciar în recurs fiind exercitat în prezent doar sub aspectul legalității pedepsei, a încadrării acesteia în limitele prevăzute de lege.

Nici motivul de recurs raportat la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 din C. proc. pen. anterior privind lipsa intenției inculpatului în traficarea persoanelor vătămate nu poate fi examinat de către instanța de recurs, având în vedere că si prin acesta, în realitate, se tinde la reevaluarea probatoriului și modificarea situației de fapt reținută de către instanța de apel.

Examinând recursul declarat de inculpat în raport cu prevederile art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale m