ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7720/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 260/42/2012, SC B.M.E. SRL a contestat Decizia Consiliului

Național al Audiovizualului nr. 113 din 8 martie 2012, solicitând anularea

acesteia.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancționată cu amendă de

5000 RON, imputându-i-se încălcarea dispozițiilor art. 30, art. 34 alin. (1)

din Decizia CNA nr. 220/2011, privind Codul de reglementare a conținutului

audiovizual, ca urmare a faptului că în zilele de 17, 18 și 19 ianuarie 2012,

în cadrul emisiunilor de știri, au fost difuzate două reportaje vizând

participarea la un miting a d-nei A.M.V., prin care i s-a încălcat, în opinia

pârâtei, dreptul la propria imagine.

Reclamanta a mai

arătat că activitatea sa nu este una culpabilă, că în cadrul deciziei

contestate nu se procedează la ilustrarea argumentelor ce au format convingerea

celor ce au sancționat-o, că faptele reprezintă o încălcare a dreptului la

imagine, că nu s-a argumentat niciun fel atingerea adusă persoanei respective.

Reclamanta a

învederat că decizia este și netemeinică, întrucât reportajele difuzate au

avut-o ca personaj central pe d-na A.M.V., în ipostaza de participantă activă

la un miting în orașul Târgoviște, atât în calitate de artist, cât și de

politician, că trebuiau avute în vedere aspecte precum calitatea autorului

discursului, tipul discursului, persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte

exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul, impactul pe care acesta

l-a avut și publicul țintă căruia i-a fost adresat, că mesajul pretins

denigrator a fost transmis cu scopul de a informa cu privire la un eveniment de

interes public.

Reclamanta a apreciat

că sancțiunea aplicată încalcă libertatea de exprimare consfințită de art. 10

din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării

cererii, față de dispozițiile art. 93 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr.

504/2002 și de faptul că termenul de contestare s-a împlinit la data de 29

martie 2012, iar acțiunea a fost introdusă la data de 3 aprilie 2012 -, iar pe

fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

La termenul de

judecată din data de 30 aprilie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată,

excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că, raportat la dispozițiile

art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, respectiv la termenul de contestare a

deciziei și data comunicării acesteia, ultima zi a termenului de contestare

este 29 martie 2009, așa cum a învederat și pârâtul, dată la care acțiunea a

fost depusă la organele poștale - conform ștampilei aplicată pe plicul aflat la

dosar, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 104 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 150

din 30 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC B.M.E. SRL.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că situația de fapt constatată de către

pârât cu ocazia activității de monitorizare nu a fost contestată de către

reclamantă, care a formulat doar critici referitoare la nemotivarea deciziei și

la împrejurarea că știrile precizate au fost interpretate greșit de către

pârât, ele nefiind insultătoare, denigratoare sau de natură a aduce atingere

dreptului la propria imagine, iar metaforele, comparațiile utilizate reprezintă

o formă a libertății jurnalistice.

Curtea a constatat că

nu poate fi reținută critica de nelegalitate formulată de către reclamantă,

întrucât în opinia sa decizia contestată este motivată, atât în fapt, cât și în

drept, pârâtul învederând expres, atât faptele prin care în opinia sa s-a adus

atingere dreptului la propria imagine a numitei A.M.V. și considerente de ordin

teoretic referitoare la limitele libertății de exprimare, cât și normele juridice

încălcate și cele în baza cărora s-au dispus măsurile luate.

În consecință, Curtea

a apreciat că este neîntemeiată solicitarea reclamantei de a se dispune

anularea Deciziei nr. 113/2012, ca nemotivată în fapt.

În ce privește

temeinicia acestei decizii, Curtea a reținut mai întâi că reclamanta - căreia

îi revine sarcina probei, în calitate de titular al actului de sesizare a

instanței - nu a făcut nicio dovadă a faptului că numita A.M.V. este un om

politic, respectiv că aceasta a aderat sau face parte dintr-o formațiune

politică legal recunoscută în România -, astfel că susținerile sale sunt simple

alegații nedovedite, față de care devin incidente dispozițiile art. 1169 din

fostul C. civ., încă în vigoare.

Pe cale de

consecință, Curtea a considerat că nu pot fi avute în vedere susținerile

reclamantei privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

aplicabilă persoanelor ce ocupă funcții publice, respectiv diferenței de

apreciere a limitelor criticii față de acestea, comparativ cu simplii particulari.

Apoi, Curtea a

considerat că în niciun caz expresiile citate anterior nu ar putea fi

considerate drept "viziune cultural determinată asupra unor

informații" sau ca "formă a libertății jurnalistice" - așa cum

reclamanta a apreciat.

De asemenea, Curtea a

apreciat că sunt corecte referirile pârâtului la jurisprudența comunitară în

materia libertății de exprimare.

Împotriva Sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta SC B.M.E.

SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul

admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin argumentele

prezentate recurenta-reclamantă acreditează ideea că dreptul la critica

persoanei publice a personajului politic a devenit absolut și poate efectiv

numai în măsura în care este și virulent.

Apreciază recurenta

că în speță, conflictul asupra căruia Curtea trebuia să se pronunțe, trebuia

tranșat în favoarea sa, în sensul că materialul difuzat reprezintă o

materializare a dreptului la exprimare, drept exercitat în limitele firești,

fără încălcarea dreptului persoanei ce a făcut obiectul materialului pentru a

cărui difuzare a fost sancționată.

Recursul este

nefondat.

În ceea ce privește

susținerea recurentei reclamante potrivit căreia conflictul asupra căruia

trebuia să se pronunțe instanța de fond trebuia tranșat în favoarea sa, se

observă că nu conține argumente ce pot forma convingerea că scopul real urmărit

de recurenta reclamantă a fost acela de a-și exercita libertatea de exprimare.

Instanța de fond în

mod corect a reținut că "în cauză nu există acest just echilibru, întrucât

nu s-a făcut dovada existenței unui interes social de informare, care să impună

necesitatea folosirii acelor cuvinte expresii și sunete, ca cele utilizate de

către reclamantă".

În ceea ce privește

argumentul recurentei reclamante prin care încearcă să acrediteze ideea că

dreptul la critica persoanei publice, a "personajului politic", a

devenit absolut și poate fi efectiv numai în măsura în care este și virulent,

se observă că acesta este nefondat, fiind o apreciere subiectivă a recurentei

reclamante prin care aceasta încearcă să justifice încălcarea dispozițiilor din

domeniul audiovizualului, având în vedere că există și alți radiodifuzori care

critică persoanele publice, clasa politică.

Recurenta reclamantă

a transformat libertatea de exprimare într-un drept absolut și o folosește ca

laitmotiv al justificării încălcării celorlalte drepturi recunoscute de

Convenția europeană a Drepturilor Omului, fără a ține cont că limitele

exercitării unui drept încetează acolo unde începe obligația respectării

drepturilor celorlalți.

Nu poate fi

acreditată ideea că CNA, în aplicarea unei sancțiuni încalcă dreptul la liberă

exprimare și că, sub această justificare, ar trebui să permită degradarea și

mai accentuată a discursului jurnalistic.

Mergând pe aceeași

idee a "discursului critic la adresa unei persoane publice" recurenta

reclamantă apreciază, în mod greșit, că prin folosirea unui fundal sonor în

care sunt imitate diferite manifestări fiziologice, reprezintă în fapt tot o

critică la adresa unei persoane, prin "folosirea unor licențe

poetice".

Din acest argument al

recurentei reclamante se poate trage concluzia că toate persoanele publice care

nu au aceeași opinie ca și a recurentei reclamante trebuie "criticate"

prin folosirea unor astfel de mijloace și toate acestea numai în virtutea unei

pretinse libertăți de exprimare.

Invocând

jurisprudența Curții europene, recurenta reclamantă ignoră faptul că, în

soluțiile pronunțate, Curtea a pornit de la faptul că protecția acordată de

art. 10 din Convenție variază în funcție de natura discursului și de scopul

urmărit de autorul lui, precum și de la premiza că ziariștii urmăresc să-și

îndeplinească cu bună-credință sarcina de a informa opinia publică, nefiind

determinați, în demersul lor, de existența vreunei animozități personale sau de

intenția de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația altor persoane.

Mai mult decât atât

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că

"exercitarea libertății de exprimare comportă obligații și

responsabilități, astfel, este legitimat să se includă obligația de a evita pe

cât se poate expresii care, în mod gratuit ofensează pe alții, profanează sau

care reprezintă o ingerință în drepturile lor, care astfel nu contribuie la

orice formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relațiilor

umane" (cauza Otto Preminger-Institute împotriva Austriei nr. 13470/87, 20

septembrie 1994).

Așa cum reiese din

întreaga motivare a acțiunii, recurenta reclamantă nu a înțeles că CNA nu a

sancționat, libertatea de exprimare manifestată prin "critica

virulentă" adoptată de radiodifuzor, ci modul prin care a înțeles

radiodifuzorul să-și exercite libertatea de exprimare, în sensul că limbajul

poate fi "mai critic, mai virulent" și fără folosirea unui limbaj

depreciativ sau a unui fundal sonor.

Pentru considerentele

expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC B.M.E. SRL împotriva Sentinței nr. 150 din 30 aprilie 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN