ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7720/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7720/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 260/42/2012, SC B.M.E. SRL a contestat Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 113 din 8 martie 2012, solicitând anularea acesteia. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancționată cu amendă de 5000 RON, imputându-i-se încălcarea dispozițiilor art. 30, art. 34 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011, privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, ca urmare a faptului că în zilele de 17, 18 și 19 ianuarie 2012, în cadrul emisiunilor de știri, au fost difuzate două reportaje vizând participarea la un miting a d-nei A.M.V., prin care i s-a încălcat, în opinia pârâtei, dreptul la propria imagine.
Reclamanta a mai arătat că activitatea sa nu este una culpabilă, că în cadrul deciziei contestate nu se procedează la ilustrarea argumentelor ce au format convingerea celor ce au sancționat-o, că faptele reprezintă o încălcare a dreptului la imagine, că nu s-a argumentat niciun fel atingerea adusă persoanei respective. Reclamanta a învederat că decizia este și netemeinică, întrucât reportajele difuzate au avut-o ca personaj central pe d-na A.M.V., în ipostaza de participantă activă la un miting în orașul Târgoviște, atât în calitate de artist, cât și de politician, că trebuiau avute în vedere aspecte precum calitatea autorului discursului, tipul discursului, persoana lezată, posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul, impactul pe care acesta l-a avut și publicul țintă căruia i-a fost adresat, că mesajul pretins denigrator a fost transmis cu scopul de a informa cu privire la un eveniment de interes public.
Reclamanta a apreciat că sancțiunea aplicată încalcă libertatea de exprimare consfințită de art. 10 din Convenția europeană a Drepturilor Omului. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul a invocat excepția tardivității formulării cererii, față de dispozițiile art. 93 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 504/2002 și de faptul că termenul de contestare s-a împlinit la data de 29 martie 2012, iar acțiunea a fost introdusă la data de 3 aprilie 2012 -, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității acțiunii, motivat de faptul că, raportat la dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, respectiv la termenul de contestare a deciziei și data comunicării acesteia, ultima zi a termenului de contestare este 29 martie 2009, așa cum a învederat și pârâtul, dată la care acțiunea a fost depusă la organele poștale - conform ștampilei aplicată pe plicul aflat la dosar, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 104 C. proc. civ. Prin Sentința nr. 150 din 30 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC B.M.E. SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că situația de fapt constatată de către pârât cu ocazia activității de monitorizare nu a fost contestată de către reclamantă, care a formulat doar critici referitoare la nemotivarea deciziei și la împrejurarea că știrile precizate au fost interpretate greșit de către pârât, ele nefiind insultătoare, denigratoare sau de natură a aduce atingere dreptului la propria imagine, iar metaforele, comparațiile utilizate reprezintă o formă a libertății jurnalistice. Curtea a constatat că nu poate fi reținută critica de nelegalitate formulată de către reclamantă, întrucât în opinia sa decizia contestată este motivată, atât în fapt, cât și în drept, pârâtul învederând expres, atât faptele prin care în opinia sa s-a adus atingere dreptului la propria imagine a numitei A.M.V.
și considerente de ordin teoretic referitoare la limitele libertății de exprimare, cât și normele juridice încălcate și cele în baza cărora s-au dispus măsurile luate. În consecință, Curtea a apreciat că este neîntemeiată solicitarea reclamantei de a se dispune anularea Deciziei nr. 113/2012, ca nemotivată în fapt. În ce privește temeinicia acestei decizii, Curtea a reținut mai întâi că reclamanta - căreia îi revine sarcina probei, în calitate de titular al actului de sesizare a instanței - nu a făcut nicio dovadă a faptului că numita A.M.V. este un om politic, respectiv că aceasta a aderat sau face parte dintr-o formațiune politică legal recunoscută în România -, astfel că susținerile sale sunt simple alegații nedovedite, față de care devin incidente dispozițiile art. 1169 din fostul C. civ., încă în vigoare.
Pe cale de consecință, Curtea a considerat că nu pot fi avute în vedere susținerile reclamantei privind jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului aplicabilă persoanelor ce ocupă funcții publice, respectiv diferenței de apreciere a limitelor criticii față de acestea, comparativ cu simplii particulari. Apoi, Curtea a considerat că în niciun caz expresiile citate anterior nu ar putea fi considerate drept "viziune cultural determinată asupra unor informații" sau ca "formă a libertății jurnalistice" - așa cum reclamanta a apreciat. De asemenea, Curtea a apreciat că sunt corecte referirile pârâtului la jurisprudența comunitară în materia libertății de exprimare. Împotriva Sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs reclamanta SC B.M.E.
SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. Prin argumentele prezentate recurenta-reclamantă acreditează ideea că dreptul la critica persoanei publice a personajului politic a devenit absolut și poate efectiv numai în măsura în care este și virulent. Apreciază recurenta că în speță, conflictul asupra căruia Curtea trebuia să se pronunțe, trebuia tranșat în favoarea sa, în sensul că materialul difuzat reprezintă o materializare a dreptului la exprimare, drept exercitat în limitele firești, fără încălcarea dreptului persoanei ce a făcut obiectul materialului pentru a cărui difuzare a fost sancționată. Recursul este nefondat.
În ceea ce privește susținerea recurentei reclamante potrivit căreia conflictul asupra căruia trebuia să se pronunțe instanța de fond trebuia tranșat în favoarea sa, se observă că nu conține argumente ce pot forma convingerea că scopul real urmărit de recurenta reclamantă a fost acela de a-și exercita libertatea de exprimare.
Instanța de fond în mod corect a reținut că "în cauză nu există acest just echilibru, întrucât nu s-a făcut dovada existenței unui interes social de informare, care să impună necesitatea folosirii acelor cuvinte expresii și sunete, ca cele utilizate de către reclamantă". În ceea ce privește argumentul recurentei reclamante prin care încearcă să acrediteze ideea că dreptul la critica persoanei publice, a "personajului politic", a devenit absolut și poate fi efectiv numai în măsura în care este și virulent, se observă că acesta este nefondat, fiind o apreciere subiectivă a recurentei reclamante prin care aceasta încearcă să justifice încălcarea dispozițiilor din domeniul audiovizualului, având în vedere că există și alți radiodifuzori care critică persoanele publice, clasa politică.
Recurenta reclamantă a transformat libertatea de exprimare într-un drept absolut și o folosește ca laitmotiv al justificării încălcării celorlalte drepturi recunoscute de Convenția europeană a Drepturilor Omului, fără a ține cont că limitele exercitării unui drept încetează acolo unde începe obligația respectării drepturilor celorlalți. Nu poate fi acreditată ideea că CNA, în aplicarea unei sancțiuni încalcă dreptul la liberă exprimare și că, sub această justificare, ar trebui să permită degradarea și mai accentuată a discursului jurnalistic.
Mergând pe aceeași idee a "discursului critic la adresa unei persoane publice" recurenta reclamantă apreciază, în mod greșit, că prin folosirea unui fundal sonor în care sunt imitate diferite manifestări fiziologice, reprezintă în fapt tot o critică la adresa unei persoane, prin "folosirea unor licențe poetice". Din acest argument al recurentei reclamante se poate trage concluzia că toate persoanele publice care nu au aceeași opinie ca și a recurentei reclamante trebuie "criticate" prin folosirea unor astfel de mijloace și toate acestea numai în virtutea unei pretinse libertăți de exprimare.
Invocând jurisprudența Curții europene, recurenta reclamantă ignoră faptul că, în soluțiile pronunțate, Curtea a pornit de la faptul că protecția acordată de art. 10 din Convenție variază în funcție de natura discursului și de scopul urmărit de autorul lui, precum și de la premiza că ziariștii urmăresc să-și îndeplinească cu bună-credință sarcina de a informa opinia publică, nefiind determinați, în demersul lor, de existența vreunei animozități personale sau de intenția de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația altor persoane.
Mai mult decât atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului stabilește că "exercitarea libertății de exprimare comportă obligații și responsabilități, astfel, este legitimat să se includă obligația de a evita pe cât se poate expresii care, în mod gratuit ofensează pe alții, profanează sau care reprezintă o ingerință în drepturile lor, care astfel nu contribuie la orice formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relațiilor umane" (cauza Otto Preminger-Institute împotriva Austriei nr. 13470/87, 20 septembrie 1994). Așa cum reiese din întreaga motivare a acțiunii, recurenta reclamantă nu a înțeles că CNA nu a sancționat, libertatea de exprimare manifestată prin "critica virulentă" adoptată de radiodifuzor, ci modul prin care a înțeles radiodifuzorul să-și exercite libertatea de exprimare, în sensul că limbajul poate fi "mai critic, mai virulent" și fără folosirea unui limbaj depreciativ sau a unui fundal sonor.
Pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.M.E. SRL împotriva Sentinței nr. 150 din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.