ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 719/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față ;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 288/2012, Tribunalul

Vrancea a condamnat pe

inculpatul

G.F.T.S. la:

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (parte

vătămată P.M.);

- 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (parte

vătămată C.L.M.);

- 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C.

pen.

Conform art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea

de 3 ani închisoare.

Conform art. 86

1

,

86

2

C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate, sub supraveghere,

pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

Conform art. 359 C.

proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86

4

C.

pen.

Conform art. 86

3

alin. (1) C. pen., a obligat pe inculpat, ca pe durata termenului de încercare,

să se supună următoarelor masuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele

fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț;

- să anunțe, în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește

8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații

de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existență.

A aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. și a suspendat executarea acestei pedepse, pe durata termenului

de încercare.

A condamnat pe inculpata

G.C.G. la:

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru

infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătura privată, prev. de art. 290 C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) teza I C. pen.

Conform art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de

2 ani închisoare.

Conform art. 81, 82

C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata

termenului de încercare de 4 ani.

Conform art. 359 C.

proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 C. pen.

A aplicat inculpatei pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. și a suspendat executarea acestei pedepse, pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei principale.

A obligat în solidar pe

inculpații G.F.T.S. și G.C.G. să plătească părții civile C.L.M. suma de 4.000 euro

și parții civile P.M. suma de 5.000 euro.

A obligat pe partea civila

C.L.M. să restituie părții civile P.M. autoturismul marca C., în baza principiului

restabilirii situației anterioare comiterii infracțiunii, prev. de art. 170 C.

proc. pen. și ca o consecință a anulării înscrisurilor întocmite între părți.

A dispus anularea facturii

încheiate între SC C.S. SRL Roman și P.M. la data de 03 octombrie 2010 și a înscrisului

sub semnătură privată denumit contract de vânzare-cumpărare, prin care P.M. vinde

lui C.L. autoturismul marca C.

A menținut măsura sechestrului

asigurător instituită asupra bunurilor mobile și imobile ale ambilor inculpați,

prin încheierea Tribunalului Vrancea din 12 octombrie  2012, până la achitarea integrală

a sumelor la care inculpații au fost obligați prin prezenta sentință.

A obligat pe fiecare inculpat

să plătească parții civile P.M. suma de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare,

adică onorariu de avocat conform chitanței din 12 octombrie 2012 și părții

civile C.L.M. suma de 370 RON, cheltuieli de transport de la domiciliu la instanță.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

În cursul lunii martie

2010, partea vătămată P.M. preot de profesie, a găsit un anunț pe internet prin

care se oferea la vânzare un autoturism C., an de fabricație 2007. A sunat la numărul

de telefon postat și a discutat cu un bărbat, care a fost identificat ulterior în

persoana inculpatului G.F.T.S., acesta confirmând că are la vânzare autoturismul

arătat.

În discuțiile telefonice

purtate între cei doi, aceștia s-au înțeles să efectueze un schimb de mașini, în

sensul că inculpatul G.F.T.S. să-i vândă autoturismul marca C., an de fabricație

2007, urmând să primească în schimb de la partea vătămată P.M. un alt autoturism

C., an de fabricație 2001, și suma de 5.000 euro. La puțin timp, partea vătămată

P.M. a fost sunată de inculpatul G.F.T.S., care i-a comunicat că secretara firmei

sale se va deplasa în localitatea Adjud și se pot întâlni în vederea efectuării

tranzacției.

Autoturismul supus schimbului,

marca C., era achiziționat în leasing, conform contractului de leasing financiar

din 12 noembrie 2007, de la U.L.C. IFN SA, pe firma SC C.S. SRL Roman, a cărui unic

asociat era mama inculpatului G.F.T.S., numita G.O., aceasta din urmă mandatând-o

pe inculpata G.C.G. să se ocupe de cesionarea firmei.

La momentul înțelegerii

dintre inculpați și partea vătămată P.M. cu privire la schimbul de autoturisme,

adică martie 2010, contractul de leasing era deja reziliat unilateral de finanțator,

ca urmare a neplății ratelor de leasing.

Tot în discuțiile telefonice,

inculpatul G.F.T.S. a asigurat-o pe partea vătămată P.M. că ratele leasingului sunt

achitate la zi, dar că nu a înmatriculat autoturismul pe numele lui întrucât intenționa

să-l vândă și era bine ca cel care urma să cumpere autoturismul să fie în același

timp și primul proprietar menționat pe cartea de identitate a mașinii.

La data de 10 martie

2010, partea vătămată P.M., împreună cu soția sa P.G., s-au deplasat, conform înțelegerii

cu inculpații, din comuna M., județul Galați, în orașul Adjud, cu autoturismul proprietate

personală marca C., unde s-au întâlnit cu inculpata G.C.G., care nu și-a declinat

identitatea, însă a susținut că a fost desemnată de administratorul societății să

vândă respectivul autoturism. Cu acea ocazie inculpata a prezentat o factură SC

C.S. SRL, care era deja completată, mai puțin la rubrica „Cumpărător”, fiind datată

03 octombrie 2010 în loc de 10 martie 2010, data reală.

În prezența părții vătămate

P.M. și a soției acestuia, inculpata G.C.G. a completat factura la rubrica „Cumpărător”

menționând numele „P.M.”, domiciliul acestuia și CNP-ul, pe factură fiind înscrisă

suma de 20.350 RON. La rubrica „Delegat” a fost menționată o persoană al cărui nume

nu este lizibil, însă după cum a precizat inculpata în declarația dată în fața instanței

rezultă că este vorba de B.R., însă așa cum rezultă din actele dosarului, la această

tranzacție nu a mai fost prezentă o altă persoană în afară de inculpată, partea

vătămată P.M. și soția acestuia.

Partea vătămată P.M. a

făcut o probă de rulare cu autoturismul ce urma să-i fie vândut și fiind mulțumit

de starea acestuia și după ce a întrebat-o din nou pe inculpata G.C.G. dacă ratele

privind contractul de leasing ale acestei mașini sunt achitate la zi, aceasta răspunzându-i

pozitiv a încheiat tranzacția efectuându-se schimbul de mașini și fiind achitată

suma de 5. 000 euro către inculpată.

Inculpata i-a înmânat

factura părții vătămate P.M. precum și o copie a cărții de identitate și certificatul

de înmatriculare, însă în momentul în care partea vătămată P.M. a ajuns acasă a

realizat că nu-i fusese remisă și o chitanță în acest sens, stabilind ca ulterior

inculpata să-i înmâneze dovada achitării leasingului.

Inculpatul G.F.T.S., în

tot acest timp, a stat la o anumită distanță de unde a privit schimbul de mașini

efectuat.

Ulterior, partea vătămată

P.M. a încercat să-l contacteze telefonic pe inculpatul G.F.T.S., însă acesta nu

i-a mai răspuns la telefon, situație în care partea vătămată a început să aibă suspiciuni

cu privire la corectitudinea celor care i-au vândut autoturismul în privința neplății

la zi a ratelor de leasing, astfel încât a contactat reprezentantul firmei de leasing

de unde a aflat că mașina nu era achitată în totalitate și că nu putea fi înmatriculată.

De asemenea, s-a deplasat

și la București în scopul de a afla suma restantă, intenționând să o achite în situația

în care ar fi fost vorba de o valoare rezonabilă, însă nu a primit nici un răspuns

de la reprezentanții societății de leasing, motiv pentru care a continuat să circule

cu autoturismul respectiv până în luna decembrie 2010, când a fost depistat pe raza

localității Ozun, județul Covasna, de către organele de poliție, care i-au adus

la cunoștință că autoturismul figurează ca fiind furat, situație în care autoturismul

a fost reținut și ulterior restituit firmei de leasing.

Astfel, în scopul eludării

răspunderii penale, cei doi inculpați au hotărât să cesioneze firma, inclusiv cu

preluarea autoturismului și a contractului de leasing a autoturismului marca C.,

către o altă persoană, astfel ca în urma demarării unor eventuale cercetări, aceștia

să nu poată fi identificați. Ca atare în perioada 09 martie - 11 martie 2012 (nu

s-a putut stabili cu precizie) a avut loc cesiunea SC C.S. SRL către numitul B.C.,

în scripte figurând inclusiv preluarea autoturismului și a contractului de leasing,

însă autoturismul nu a fost predat, deoarece fusese vândut către partea vătămată

P.M.

După ce a intrat în posesia

autoturismului marca C., de la partea vătămată P.M., inculpatul G.F.T.S. a întreprins

acțiuni pentru vânzarea acestuia, sens în care a identificat un anunț pe internet,

prin care partea vătămată C.L.M. din Brașov oferea spre vânzare un autoturism marca

D. I-a trimis acestei părți vătămate un SMS pe telefonul mobil, propunându-i să

facă schimb de autoturisme, iar partea vătămată să-i mai dea și o diferență de bani.

Partea vătămată C.L.M.

a sunat la numărul de telefon de la care a primit acel SMS, la care a răspuns un

bărbat care s-a recomandat P.L., spunând că este fratele proprietarului autoturismului

marca C., acesta din urmă fiind preot și datorită profesiei nu se poate ocupa personal

de vânzarea propriului autoturism.

În aceeași zi, partea

vătămată a primit prin e-mail mai multe fotografii ale autoturismului marca C.,

imagini care l-au făcut pe acesta să fie mulțumit de aspectul mașinii, astfel că

la data de 21 martie 2010, după o înțelegere prealabilă cu inculpatul G.F.T.S.,

s-a deplasat de la Brașov la Onești cu autoturismul marca D., fiind însoțit de mama

sa, C.M. și un prieten B.C. S-a întâlnit la ieșirea din Onești cu inculpatul, care

în continuare s-a prezentat ca fiind fratele lui P.M., respectiv P.L., s-au înțeles

să încheie tranzacția, astfel încât s-a efectuat schimbul de mașini, partea vătămată

C.L.M. plătind și diferența de 6.000 RON.

În urma acestei tranzacții

a fost încheiat un act sub semnătură privată, o chitanță, care a fost scrisă de

partea vătămată și semnată de inculpat în fals, la rubrica „Vânzător”, cât și la

rubrica „Delegat”.

Totodată, inculpatul i-a

înmânat părții vătămate C.L.M. actele mașinii, precum și o copie xerox de pe buletinul

părții vătămate P.M., fără însă a-i aduce la cunoștință că autoturismul provine

dintr-o tranzacție frauduloasă, urmare inducerii în eroare a părții vătămate P.M.,

astfel încât urma să întâmpine probleme la înmatricularea autoturismului.

În realitate, partea vătămată

C.L.M. nu a reușit să înmatriculeze autoturismul primit la schimb de la inculpatul

G.F.T.S. întrucât acesta era înmatriculat pe numele celeilalte părți vătămate P.M.,

dar a rămas în posesia acestui autoturism.

Și după ce a intrat în

posesia autoturismului marca D. primit la schimb de la partea vătămată C.L.M., inculpatul

G.F.T.S. și-a continuat activitatea, aceea de a obține venituri ilicite din tranzacții

frauduloase cu autoturisme, sens în care a postat din nou anunț cu privire la vânzarea

acestui autoturism marca D., așa cum a rezultat din înscrisul emanând de la SC N.D.

SRL București. Nu s-a putut stabili ce s-a întâmplat cu acest autoturism, cert este

că la data când cauza se afla pe rolul Tribunalului Galați nu mai era în posesia

inculpaților.

Tribunalul a apreciat

că toate acuzațiile aduse celor doi inculpați sunt întemeiate.

Ca o situație premisă

se impunea a se preciza că competența acestei instanțe a fost atrasă de calitatea

inculpatului G.F.T.S., de organ de cercetare al poliției judiciare, în conformitate

cu disp. art. 27 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și

funcționarea Poliției Române coroborat cu art. 14 alin. (2) pct. 11 lit. e) din

Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Sub un prim aspect s-a

observat inconsecvența ambilor inculpați în declarațiile date, ceea ce a denotat

nesinceritatea acestora. Astfel, dacă inițial aceștia nu au recunoscut nici o faptă,

susținând că nu au efectuat nici o tranzacție cu părțile vătămate P.M. și C.L.M.,

întrucât cesionase firma cu tot cu autoturismul marca C. către martorul B.C. și

că nu a fost niciodată în posesia unui autoturism marca D., ulterior, tot în cursul

urmăririi penale, ambii inculpați au recunoscut faptele așa cum au fost anterior

expuse, motivându-le pe lipsa resurselor financiare, pentru ca, la instanță, inculpații

să revină din nou asupra declarațiilor și să susțină că au efectuat cele două tranzacții,

dar că părții vătămate P.M. i-ar fi spus, la telefon, anterior momentului încheierii

tranzacției că ratele de leasing nu sunt achitate la zi, iar părții vătămate C.L.M.

inculpatul G.F.T.S. i-a spus că este fratele lui P.M. tocmai pentru a o convinge

să încheie tranzacția, având în vedere suspiciunea mamei părții vătămate.

Potrivit art. 69 C.

proc. pen., declarațiile inculpatului date pe parcursul procesului pot servi la

aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări

ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speță, instanța a reținut

că declarațiile date de inculpați care pot fi reținute ca mijloace de probă, deci

care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză sunt cele în care au

expus faptele așa cum au fost anterior menționate, celelalte urmând a fi înlăturate.

A rezultat din întreg

materialul probator administrat în cauză că ambii inculpați au avut încă de la început

reprezentarea activității infracționale, chiar și-au premeditat-o raportat la afirmațiile

inculpaților că activitatea firmei suferise un regres și nu mai puteau plăti ratele

de leasing.

Inculpatul G.F.T.S. a

recunoscut la instanța că în anul 2009 postase mai multe anunțuri pe internet cu

privire la vânzarea autoturismului marca C. și că doar în primul anunț a făcut mențiunea

că ratele de leasing nu sunt achitate la zi, în anunțurile ulterioare nemaifăcând

această precizare. În aceste condiții era reală susținerea părții vătămate P.M.

că atunci când el a văzut anunțul pe internet, în martie 2010, mențiunea că ratele

autoturismului nu erau achitate la zi nu mai era făcută. În acest sens sunt și anunțurile

depuse la dosar de inculpat, postate în perioada 2009 - ianuarie 2010, deci anterior

datei de 10 martie 2010, când partea vătămată P.M. a luat cunoștință despre anunț

și când mențiunea cu privire la achitarea ratelor de leasing nu mai era făcută.

De asemenea, a fost fără

relevanță împrejurarea invocată de inculpatul G.F.T.S. că nu a cunoscut că contractul

de leasing fusese reziliat, din moment ce la semnarea acestuia inculpatul a luat

cunoștință de clauzele contractuale, printre care și aceea cu privire la rezilierea

unilaterală a contractului, în cazul neplății ratelor. Tot astfel, la încheierea

contractului inculpatul a luat cunoștință că nu are drept de dispoziție asupra autoturismului,

ci doar dreptul de a-l folosi și cu toate acestea a postat anunț de vânzare a acestuia.

S-a menționat atitudinea

inculpaților, care, după ce au indus-o în eroare pe partea vătămată P.M. și au obținut

un câștig ilegal de 5.000 euro, au pretins că aceasta „cu un singur telefon la finanțator

se putea lămuri dacă autoturismul era sau nu achitat în totalitate”, susținând că

o persoană cu pregătirea și profesia părții vătămate (preot) nu putea fi indusă

în eroare de o simplă afirmație referitoare la achitarea sau nu a ratelor la un

contract de leasing.

Instanța a apreciat că,

în speță, nu doar această inacțiune a inculpaților (aceea de a nu-i spune părții

vătămate P.M. că ratele de leasing nu au fost achitate la zi) a avut valențele necesare

inducerii în eroare a acestei părți vătămate, ci întreaga desfășurare a activității

comisă de cei doi inculpați.

Inculpații nu și-au bazat

acțiunea doar pe simple afirmații, chiar dacă și simpla minciună poate constitui,

în anumite împrejurări, elementul material al infracțiunii de înșelăciune, ci aceștia

au acționat coordonat în vederea atingerii scopului, astfel: inculpatul G.F.T.S.

i-a spus, într-o convorbire telefonică, părții vătămate P.M. că autoturismul este

achitat integral, dar nu l-a înmatriculat pentru că voia să-l vândă și nu voia ca

pe cartea de identitate să apară mai mulți proprietari, aspect ce a rezultat din

declarația și plângerea acestei părți vătămate, dar care a și fost recunoscut de

inculpatul G.F.T.S.; de asemenea, afirmația acestui inculpat că o va delega pentru

încheierea tranzacției pe secretara firmei sale, care urma a se deplasa în municipiul

Adjud cu unele probleme ale firmei, făcută tot în ideea de a induce în eroare pe

partea vătămată, câtă vreme în Adjud s-a deplasat inculpata G.C.G., care nu avea

nici o calitate în firma soacrei sale, firmă care nici nu mai avea activitate după

cum au recunoscut ambii inculpați; faptul că ambii inculpați s-au deplasat la Adjud

când au și încheiat tranzacția, dar inculpatul G.F.T.S. a stat ascuns la încheierea

tranzacției participând doar inculpata G.C.G. și partea vătămată P.M. însoțit fiind

de soția acestuia din urmă; cu acea ocazie inculpata G.C.G. a completat un formular

de factură pe care a și făcut unele mențiuni false, referitoare la prezența unei

a 4-a persoane la tranzacție, lucru neadevărat, iar ulterior nu și-a mai recunoscut

scrisul de pe acest înscris decât după efectuarea expertizei grafice. Comportarea

inculpatului G.F.T.S. ulterioară încheierii acestei tranzacții, respectiv postarea

imediată a unui anunț pe internet cu privirea la vânzarea autoturismului ce a făcut

obiectul tranzacției cu P.M., duce la aceeași concluzie, că inculpatul nu a achiziționat

autovehiculul decât cu intenția de a-l revinde și a obține un folos material, știind

că legal actele nu puteau fi întocmite, autoturismul fiind pe numele lui P.M. Avându-se

în vedere succesiunea faptelor, adică împrejurarea că inculpatul G.F.T.S. i-a cerut

lui P.M. o copie a actului său de identitate, act pe care l-a folosit ulterior la

tranzacția cu cealaltă parte vătămată și pentru a o convinge pe aceasta că este

fratele lui P.M., s-a ajuns la concluzia că și această activitate a fost făcută

tot pentru inducerea în eroare a unei victime.

Inculpata G.C.G. a recunoscut

că l-a auzit pe soțul său purtând convorbiri telefonice cu diverși clienți care

intenționau să cumpere autoturismul și că în aceste discuții soțul său afirma fie

că ratele de leasing erau achitate, fie acestea nu erau achitate. În tot cazul la

momentul încheierii tranzacției cu partea vătămată P.M. inculpata G.C.G. i-a spus

acestuia că ratele sunt achitate la zi, aspect confirmat și de soția lui P.M. audiată

ca martor. De asemenea, după încheierea acordului de voință între părți cu privire

la vânzarea autoturismului marca C., inculpata G.C.G. a completat factura fiscală

ce atestă acea operațiune, pe care a menționat date nereale cu privire la data încheierii

tranzacției și persoana care ar fi asistat la aceasta, o anume B.R.

Declarația martorului

propus în apărare de inculpați, C.I. nu a prezentat relevanță atâta timp cât acesta

a relatat aspecte pe care le-a cunoscut din spusele inculpatului G.F.T.S. și nu

a constatat personal și oricum nu a putut preciza daca în discuțiile telefonice

la care a asistat, dintre inculpat și diferiți clienți care intenționau să-i cumpere

autoturismul inculpatului s-ar fi aflat și partea vătămată P.M.

Nu a fost lipsită de importanță

activitatea inculpaților referitoare la cesionarea firmei către martorul B.C. Astfel,

la dosarul de urmărire penală există două procese-verbale prin care inculpata G.C.G.

preda martorului B.C. documentele firmei și autoturismul marca C. Trecând peste

faptul că în ambele procese-verbale a fost modificată data la care a avut loc această

operațiune, probabil pentru a se acredita ideea că la data presupusei fapte cu P.M.,

10 martie 2010, autoturismul nu mai era în posesia inculpaților, aceștia au susținut

inițial că și autoturismul a fost predat martorului B.C. și deci nu a putut face

obiectul tranzacției dintre cei doi inculpați și partea vătămată P.M. însă după

audierea acestui martor au revenit și au afirmat că autoturismul nu a făcut obiectul

cesiunii.

Referitor la tranzacția

efectuată cu partea vătămată C.L.M., inculpatul G.F.T.S. a indus-o în eroare prin

aceea că s-a prezentat în mod mincinos ca fiind fratele părții vătămate P.M., respectiv

P.L., susținând că această parte vătămată, datorită profesiei sale, aceea de preot,

nu putea participa la încheierea de astfel de tranzacții.

De altfel, inculpatul

G.F.T.S. a invocat și el că datorită profesiei sale nu a participat personal la

încheierea tranzacției cu partea vătămată P.M., dar argumentul invocat la prima

tranzacție nu l-a împiedicat pe inculpat să încheie a doua tranzacție, operând în

același mod, prin inducerea în eroare a părții vătămate C.L.M.

Revenind la înțelegerea

încheiată cu această din urmă partea vătămată, la care a participat doar inculpatul

G.F.T.S., nu și soția sa, inculpatul i-a ascuns părții vătămate că autoturismul

nu putea fi înmatriculat pe numele său, întrucât vânzătorul nu era proprietar în

acte, iar partea vătămată C.L.M. a și precizat că dacă ar fi cunoscut această împrejurare

în mod categoric nu ar fi fost de acord să facă tranzacția cu inculpatul.

Împrejurarea că ambele

părți vătămate au fost de bună credință a rezultat și din faptul că anterior formulării

plângerii penale, acestea au luat legătura una cu cealaltă și au încercat să rezolve

amiabil problema înmatriculării autoturismelor, însă P.M. nu a fost de acord pentru

că rămânea cu paguba nerecuperată.

Inducerea în eroare a

părților vătămate P.M. și C.L.M. a fost realizată de inculpați cu ocazia încheierii

contractelor dintre părți referitoare la vânzarea-cumpărarea autoturismelor marca

C., știut fiind că vânzarea-cumpărarea are loc la momentul încheierii acordului

de voință între părți chiar dacă nu a fost întocmit vreun înscris în acel moment,

cu excepția actelor pentru care forma autentică este prevăzută ad validitatem.

Oricum, în speță au fost

întocmite și înscrisuri cu acea ocazie, respectiv factura și contractul de vânzare-cumpărare,

deci apărarea inculpatului G.F.T.S. că acest din urmă înscris care a fost semnat

de el atât la rubrica „Vânzător”, cât și la aceea de „Frate vânzător” nu a avut

valoare juridică, nu a fost întemeiată, având în vedere că prin acest înscris s-a

transmis proprietatea asupra autoturismului marca C.

Activitatea de inducere

în eroare a celor două părți vătămate a avut un rol esențial în încheierea tranzacțiilor,

căci ambele părți vătămate au declarat că dacă aveau cunoștință despre aspectele

nereale susținute de inculpați nu încheiau contractele.

Față de cele expuse instanța

a reținut că inculpații au comis faptele pentru care au fost trimiși în judecată

și care au fost probate cu plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile

de recunoaștere ale inculpaților așa cum au fost anterior menționate, contractul

de leasing cu privire la autoturismul marca C., înscrisurile referitoare la caracteristicile

celor două autoturisme implicate în tranzacție, declarațiile martorilor, cele două

înscrisuri întocmite cu ocazia încheierii celor două tranzacții, procesele-verbale

de recunoaștere și cele de recunoaștere după fotografii, raportul de constatare

medico-legală.

În drept, faptele inculpatului

G.F.T.S. care în luna martie 2010 împreună cu soția sa a indus-o în eroare pe partea

vătămată P.M., cu prilejul încheierii contractului referitor la schimbul de autoturisme,

afirmând că ratele de leasing sunt achitate la zi și că va delega pe secretara firmei

să se ocupe de tranzacție, iar la data de 21 martie 2010 a indus-o în eroare și

pe partea vătămată C.L.M. cu ocazia schimbului dintre autoturismele marca C. și

marca D., afirmând că este frate cu proprietarul din acte al primului autoturism

și ascunzându-i că acesta fusese obținut printr-o tranzacție frauduloasă, cu această

din urmă ocazie semnând în fals un înscris atât la rubrica „Vânzător” cu numele

P.M., cât și la cea de „Fratele vânzătorului”, cu numele de P.L., au întrunit elementele

constitutive a două infracțiuni de înșelăciune și una de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 290 C.

pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni.

Faptele inculpatei G.C.G.

care în luna martie 2010 a indus-o în eroare pe partea vătămată P.M., în sensul

că atunci când a avut loc schimbul între autoturismele marca C și diferența de 5.000

euro, i-a precizat că ratele de leasing privind primul autoturism sunt achitate

la zi, schimbul având loc la data de 10 martie 2010 și că ea este secretară la firma

ce achiziționase în leasing autoturismul supus schimbului și tot cu acea ocazie

a consemnat date false pe factura fiscală întocmită, atestând împrejurarea nereală

că la acea tranzacție s-ar fi aflat și o altă persoană, B.R., au întrunit elementele

constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 290 C. pen., ambele

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni.

La individualizarea pedepselor

ce se vor aplica inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale

de individualizare, prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute

pentru infracțiunile comise, gradul de pericol social al acestora și circumstanțele

reale ale comiterii infracțiunilor, dar și datele în circumstanță ale persoanei

inculpaților.

Pentru inculpatul G.F.T.S.

instanța a avut în vedere că acesta a fost cu inițiativa comiterii infracțiunilor,

a comis mai multe infracțiuni decât soția sa și, cu precădere, funcția acestuia,

de polițist în cadrul Politiei municipiului Roman, județul Neamț, aceasta din urmă

obligându-l să se abțină de la comiterea de fapte de natură a aduce atingere prestigiului

statutului de polițist. În plus a ținut seama și de atitudinea lui procesuală inconsecventă

și nesinceră.

Având în vedere aceste

criterii, instanța a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei, prevăzut

de art. 52 C. pen., poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție,

în cauză făcându-se aplicarea art. 86

1

, 86

2

C. pen. referitoare

la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

A atras atenția inculpatului

asupra disp. art. 86

4

C. pen. referitoare la revocarea suspendării executării

pedepsei sub supraveghere, dacă comite din nou o infracțiune, cu intenție și în

cursul termenului de încercare sau dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile

de supraveghere la care a fost obligat prin sentința Tribunalului.

Inculpatul a fost obligat

să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

C. pen.,

pe durata termenului de încercare, obligații care au fost monitorizate de Serviciul

de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț.

Pentru inculpata G.C.G.

instanța a avut în vedere faptul că ea a participat doar la inducerea în eroare

a părții vătămate P.M., împrejurarea că are un minor în întreținere, nu are antecedente

penale și faptul că a fost atrasă de soțul ei în această activitate infracțională,

aspecte față de care s-a apreciat că scopul educativ-preventiv al pedepsei, prevăzut

de art. 52 C. pen., poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse orientate sub

minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante

prev. de art. 74 lit. a) C. pen., fără executarea acesteia, în cauză făcându-se

aplicarea art. 81, 82 C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

A atras atenția inculpatei

asupra disp. art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiționate

a executării pedepsei, dacă comite din nou o infracțiune, cu intenție și în cursul

termenului de încercare.

În soluționarea laturii

civile, instanța a avut în vedere prevederile art. 346 și art. 348 C. proc. pen.

Astfel, în virtutea principiului restabilirii situației anterioare infracțiunii

și având în vedere că înscrisurile întocmite între părți au fost urmarea comiterii

unor infracțiuni, instanța le-a desființat, respectiv factura încheiată între SC

C.S. SRL Roman și P.M. la data de 03 octombrie 2010 și a înscrisului sub semnătură

privată denumit „contract de vânzare-cumpărare”, prin care P.M. vinde lui C.L. autoturismul

marca C.

Ca o consecință a desființării

înscrisurilor și conform art. 170 C. proc. pen., instanța a dispus ca autoturismul

marca C. să revină în posesia proprietarului, respectiv a părții vătămate P.M.,

în acest sens obligându-se partea vătămată C.L.M. să-l restituie, având în vedere

că autoturismul se afla în posesia acestei părți.

Aceeași soluție s-ar fi

impus și cu privire la autoturismul părții vătămate C.L.M., marca D., pe care l-a

dat la schimb inculpaților, însă acesta nu se mai află în posesia lor și nu a rezultat

din dosar în posesia cui se află la acest moment.

Având în vedere că în

speță au fost întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prin faptele lor

inculpații cauzându-le prejudicii părților vătămate de 5.000 euro părții vătămate

P.M., bani pe care i-a înmânat inculpaților și necontestați de aceștia și 6.000

RON părții vătămate C.L.M., bani remiși inculpatului G.F.T.S., plus contravaloarea

autoturismului marca D., nerecuperat de această parte vătămată, instanța i-a obligat

pe inculpați la repararea pagubelor.

Întrucât până la data

soluționării cauzei prejudiciile cauzate celor două părți vătămate au rămas

nerecuperate și conform art. 163 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere că măsurile

asigurătorii se iau și în vederea recuperării pagubelor produse prin infracțiuni,

instanța a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra bunurilor mobile

și imobile ale ambilor inculpați, până la achitarea integrală a despăgubirilor civile

la care aceștia au fost obligați prin sentința Tribunalului.

Împotriva acestei hotărâri

au formulat apel în termen legal inculpații G.F.T.S. și G.C.G. care au apreciat

hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică din următoarele considerente:

a) Nu s-au făcut vinovați

de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, înstrăinarea celor două autoturisme

către părțile vătămate nefiind făcute cu intenția de inducere în eroare a acestora

și, pe cale de consecință, litigiul în speță are caracter civil și nu penal.

b) Schimbarea încadrării

juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului în ceea ce privește infracțiunea

de înșelăciune în dauna părții vătămate P.M. în sensul înlăturării alin. (2) și

(3) pentru inculpatul G.F.T.S. deoarece inducerea în eroare nu s-a făcut prin calități

mincinoase și nici cu ocazia încheierii contractului motivat de faptul că inculpatul

nu a fost prezent la momentul înstrăinării autoturismului către partea vătămată.

c) Schimbarea încadrării

juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei G.C.G. în sensul înlăturării

alin. (2) deoarece nu s-a folosit de calități mincinoase, aceasta fiind secretara

și contabila societății SC C.S. SRL.

Prin decizia penală

nr.

145/A

din 23 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori, s-a dispus:

S-au respins, ca nefondate

apelurile declarate de inculpații G.F.T.S. și G.C.G. împotriva sentinței penale

nr. 288 din 20 decembrie 2012 a Tribunalului Vrancea.

În baza disp. art. 193

C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata sumei de câte 200

RON fiecare către partea vătămată C.L.M., cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate

de acesta în apel (cheltuieli de transport).

În baza disp. art. 192

C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu

de cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 150 RON reprezentând onorariul

parțial al apărătorului desemnat din oficiu (avocat S.J.A.) a fost avansat din fondurile

Ministerului Justiției către Baroul Galați.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea

a reținut următoarele:

În mod judicios instanța

de fond a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpați și a dat

acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

A. În ceea ce privește

probele ce stabilesc vinovăția inculpaților

Raportat la situația de

fapt, vinovăția inculpaților a rezultat din următoarele probe:

a) În ceea ce privește

infracțiunea de înșelăciune în dauna părții vătămate P.M.:

- Inculpatul G.F.T.S.

a postat pe internet anunț de vânzare a autoturismului marca C., fără să precizeze

că ratele de leasing nu erau achitate la zi în condițiile în care, conform clauzelor

contractuale, cunoștea că nu are drept de dispoziție asupra autoturismului, ci doar

dreptul de folosință. Inculpatul nu putea înstrăina autoturismul decât cu acordul

firmei de leasing și cu toate acestea a postat pe internet anunțuri de vânzare.

- Din declarația părții

vătămate P.M. a rezultat că, cu ocazia discuțiilor telefonice purtate cu inculpatul

G.F.T.S., nu i s-a adus la cunoștință faptul că autoturismul nu avea ratele achitate

la zi către firma de leasing.

- Declarația coinculpatei

G.C.G. care în faza de urmărire penală a precizat că inculpatul G.F.T.S. i-ar fi

spus părții vătămate P.M. că ratele autoturismului sunt achitate la zi. Aceste susțineri

ale inculpatei au fost confirmate și de soția părții vătămate P.M., audiată ca martor,

P.G.

- Declarațiile date de

inculpatul G.F.T.S. în faza de urmărire penală, în care a recunoscut, în prezența

apărătorului ales, faptele săvârșite în care precizează că nu a adus discutării

la telefon cu partea vătămată P.M. faptul că nu erau achitate ratele la autoturism

pe o perioadă de 3 ani de zile, și nici valoarea reziduală a acestuia.

- Înscrisurile folosite

de inculpat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul coinculpatei

G.C.G. respectiv factura folosită la înstrăinarea autoturismului către partea vătămată

P.M.

Toate acestea au format

convingerea instanței că inculpatul G.F.T.S. a acționat cu intenția de inducere

în eroare a părții vătămate P.M., determinându-l pe acesta să cumpere autoturismul

inculpatului dând la schimb autoturismul său plus suma de 5.000 euro, în condițiile

în care nu i-a prezentat adevărata situație a autovehiculului în sensul că nu putea

fi înstrăinat neavând ratele de leasing achitate la zi, fiind restante de 3 ani

de zile, situație care, dacă ar fi fost cunoscută de partea vătămată, acesta nu

ar mai fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

b) În ceea ce privește

infracțiunea de înșelăciune în dauna părții vătămate C.L.M.:

- Vinovăția inculpatului

a rezultat din declarațiile părții vătămate C.L.M. în care s-a precizat că inculpatul

G.F.T.S. a indus în eroare pe partea vătămată prezentându-se ca fiind fratele numitului

P.M. (partea vătămată de la care cumpărase autoturismul în urma schimbului efectuat);

- Faptul că tot din declarația

părții vătămate C.L.M. a rezultat că inculpatul i-a ascuns faptul că autoturismul

nu va putea fi înmatriculat pe numele său, întrucât vânzătorul nu era proprietar

în acte, situație în care, dacă ar fi cunoscut acest lucru, C.L.M. nu ar mai fi

cumpărat autoturismul de la inculpat.

- Actul de vânzare-cumpărare

încheiat cu partea vătămată în care a semnat la vânzător ca fiind fratele acestuia,

dându-se drept P.L.

- Declarațiile martorilor

B.G., C.M. prezente la momentul încheierii contractului între partea vătămată și

inculpat.

Și în acest caz au fost

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune deoarece la momentul

încheierii contractului inculpatul cunoștea că autoturismul care îl vinde provine

dintr-o tranzacție frauduloasă ca urmare a inducerii în eroare a părții vătămate

P.M., astfel încât acesta nu urma să aibă probleme la înmatricularea autovehiculului.

Relevant în acest sens, pe latură subiectivă, este declarația părții vătămate C.L.M.

care precizează că dacă ar fi știut că autoturismul nu va putea fi înmatriculat

deoarece proprietarul a fost înșelat la rândul său și nu este de acord să perfecteze

actele de vânzare-cumpărare, nu ar mai fi achiziționat acest autovehicul.

B. În ceea ce privește

vinovăția inculpatei G.C.G.:

- Declarația părții vătămate

P.M. care a precizat că inculpatul G.F.T.S. i-a spus că se vor întâlni în vederea

vânzării autoturismului la Adjud, unde secretara sa are o problemă de serviciu și

urma să facă schimbul de autoturisme plus urma să se plătească diferența de 5.000

euro.

- Inculpata a cunoscut

că autoturismul ce urma să fie vândut părții vătămate P.M. nu avea ratele achitate

la zi și, pe cale de consecință, nu putea fi înstrăinat și nu a adus la cunoștință

acest aspect părții vătămate la momentul încheierii tranzacției.

- La momentul când s-a

deplasat la Adjud, unde s-a întâlnit cu partea vătămată P.M. și soția acestuia,

inculpata a susținut că a fost desemnată de administratorul societății să vândă

respectivul autoturism, prezentând o factură care deja era completată, mai puțin

la rubrica „Cumpărător”, datată din 03 octombrie 2010 în loc de 10 martie 2010,

și în care figura trecută încă o persoană ca fiind prezentă la momentul încheierii

actului, factură în care erau menționate date nereale atât cu privire la data încheierii

tranzacției, cât și persoana care a asistat la aceasta, respectiv numita B.R., act

semnat, conform expertizei efectuată în cauză, de către inculpată.

Toate acestea au format

convingerea instanței că inculpata a acționat cu intenția de a induce în eroare

pe partea vătămată P.M. cu ocazia vânzării autoturismului către acesta, neaducând

la cunoștință vânzătorului aspecte esențiale care dacă ar fi fost cunoscute de acesta

nu s-ar mai fi încheiat tranzacția și folosindu-se de un înscris sub semnătură privată

care conținea elemente nereale în încheierea tranzacției de vânzare-cumpărare.

În consecință, Curtea

a apreciat că probele administrate în cauză stabilesc vinovăția inculpaților cu

privire la faptele deduse judecății.

C. Referitor la încadrarea

juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților

Curtea a apreciat că faptele

inculpatului G.F.T.S. care în luna martie 2010 împreună cu soția sa a indus-o în

eroare pe partea vătămată P.M., cu prilejul încheierii contractului referitor la

schimbul de autoturisme, afirmând că ratele de leasing sunt achitate la zi și că

va delega pe secretara firmei să se ocupe de tranzacție, iar la data de 21

martie 2010 a indus-o în eroare și pe partea vătămată C.L.M. cu ocazia schimbului

dintre autoturismele marca C. și marca D., afirmând că este frate cu proprietarul

din acte al primului autoturism și ascunzându-i că acesta fusese obținut printr-o

tranzacție frauduloasă, cu această din urma ocazie semnând în fals un înscris atât

la rubrica „Vânzător” cu numele P.M., cât și la cea de „Fratele vânzătorului”, cu

numele de P.L., întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de înșelăciune

și una de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 215 alin.

(1), (2), (3) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni.

Faptele inculpatei G.C.G.

care în luna martie 2010 a indus-o în eroare pe partea vătămată P.M., în sensul

că atunci când a avut loc schimbul între autoturismele marca C. și diferența de

5.000 euro, i-a precizat că ratele de leasing privind primul autoturism sunt achitate

la zi, schimbul având loc la data de 10 martie 2010 și că ea este secretară la firma

ce achiziționase în leasing autoturismul supus schimbului și tot cu acea ocazie

a consemnat date false pe factura fiscală întocmită, atestând împrejurarea nereală

că la acea tranzacție s-ar fi aflat și o altă persoană, B.R., întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 290 C. pen., ambele

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul real de infracțiuni.

În consecință s-a respins

cererea inculpatului G.F.T.S. de înlăturare a alin. (2) și (3) din încadrarea juridică

a faptei deoarece la alin. (2) al art. 215 se prevede că înșelăciunea poate fi săvârșită

prin orice alte mijloace frauduloase și că nu este obligatoriu ca mijlocul fraudulos

să constituie el însuși o infracțiune.

Pe cale de consecință

activitatea inculpaților care, atât înainte de încheierea contractului, cât și pe

timpul acestuia, au prezentat situația autoturismului înstrăinat ca fiind cu ratele

de leasing achitate, a constituit mijlocul fraudulos prin care s-a realizat inducerea

în eroare a părții vătămate. Aceeași motivare s-a aplicat și inculpatei G.C.G. care

a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei prin înlăturarea alin. (2).

În plus, pentru inculpata G.C.G. s-a reținut că aceasta s-a prezentat ca fiind persoana

împuternicită de șef pentru încheierea tranzacției de vânzare-cumpărare a autoturismului

către partea vătămată P.M., ca fiind reprezentanta acesteia și ascunzându-și adevărata

calitate ce o avea, respectiv de soție a inculpatului G.F.T.S. Folosirea acestei

calități a întărit convingerea părților vătămate că tranzacția de vânzare-cumpărare

are un caracter licit.

În ceea ce privește cererea

inculpatului G.F.T.S. de înlăturare a alin. (3) din încadrarea juridică a faptei

deoarece nu a fost prezentă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare

este nefondată, deoarece inculpatul a acționat în vederea inducerii în eroare a

părții vătămate menționând în discuțiile telefonice purtate că autoturismul său

are taxele de leasing achitate și a menținut inducerea în eroare a părții vătămate

după încheierea tranzacției în sensul că nu a mai remis acesteia chitanța solicitată

de aceasta prin care să facă dovada plății efectuate, precum și actele solicitate

că plata ratelor de leasing fusese deja efectuată, inculpatul nemairăspunzând la

apelurile telefonice ale părții vătămate. În acest mod inculpatul a urmărit atât

inducerea, cât și menținerea în eroare a părții vătămate P.M.

În consecință, față de

cele menționate mai sus s-au respins ca nefondate cererile inculpaților de schimbare

a încadrării juridice a faptelor.

În condițiile în care

instanța de fond a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor

cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și a avut în vedere atât

gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților urmările produse,

dar și persoana lor, care au fost la primul impact cu legea penală, aplicând pedepse

legale și temeinice ce au fost menținute, apelurile declarate de inculpați au fost

nefondate.

În concluzie, față de

cele menționate mai sus, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații

G.F.T.S. și G.C.G.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs inculpații G.F.T.S. și G.C.G.

Pentru inculpatul G.F.T.S.

s-a solicitat casarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel Galați ca fiind netemeinică

și nelegală, iar pe fondul cauzei achitarea inculpatului în baza dispozițiilor

art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

S-a apreciat în susținerea

recursului că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive pentru niciuna

dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Astfel, cu

privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită asupra părții vătămate P.M. a arătat

că din probele administrate rezultă că în cadrul discuțiilor purtate cu partea vătămată

cu privire la schimbul de autoturisme inculpatul i-a adus la cunoștință faptul că

autoturismul era în leasing și mai avea rate de plătit și, totodată, din cartea

de identitate a autoturismului rezulta că proprietarul era o societate de leasing;

de altfel din probele administrate în cauză a rezultat și faptul că partea vătămată

s-a deplasat la București pentru a discuta cu reprezentanții societății de leasing.

Același apărător a arătat,

cu privire la cea de a doua infracțiune de înșelăciune săvârșită asupra părții vătămate

C.L.M., faptul că s-a reținut că autoturismul ce urma să facă obiectul schimbului

era obținut dintr-o tranzacție frauduloasă. Referitor la folosirea de calități mincinoase

s-a reținut că inculpatul s-a prezentat ca fiind fratele proprietarului autoturismului

apreciind că această împrejurare nu a fost de natură să determine partea vătămată

să încheie contractul.

Pentru inculpata G.C.G.

s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Curtea de Apel

Galați și achitarea inculpatei în baza dispozițiilor art. 385

9

pct. 12

C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. A apreciat că în cauză nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În subsidiar s-a solicitat

aplicarea unei pedepse administrative potrivit art. 18

1

C. pen. și,

totodată, aplicarea legii penale mai favorabilă, care este legea veche.

Înalta Curte, analizând

recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, apreciază ca fondat doar recursul

inculpatului G.F.T.S. și doar în ceea ce privește aplicarea legii penale

mai favorabile conform art. 5 C. pen. pentru considerentele ce vor fi expuse.

În susținerea

pct. 12 al art. 385

9

C. proc. pen., ambii inculpați au apreciat

în susținerea recursului că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive

pentru niciuna dintre infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

Deși au invocat incidența

cazului de casare mai sus menționat, în dezvoltarea acestuia ambii inculpați

au contestat practic situația de fapt, negând starea de fapt reținută

de cele două instanțe și nu au arătat care sunt aspectele pentru care

aceștia consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

de înșelăciune pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați.

Motivele de recurs astfel

cum au fost susținute se întemeiază practic pe o lipsă de inducere în eroare

ca efect al reinterpretării situației de fapt raportat la prima faptă comisă

în dauna părții vătămate P.M., arătându-se că din probele administrate rezultă

că în cadrul discuțiilor purtate cu partea vătămată cu privire la schimbul de autoturisme

inculpatul i-a adus la cunoștință faptul că autoturismul era în leasing și mai avea

rate de plătit și totodată, din cartea de identitate a autoturismului rezulta că

proprietarul era o societate de leasing; iar cu privire la a doua faptă de înșelăciune

săvârșită asupra părții vătămate C.L.M., faptul că s-a reținut că autoturismul ce

urma să facă obiectul schimbului era obținut dintr-o tranzacție frauduloasă și

că inculpatul s-a prezentat ca fiind fratele proprietarului autoturismului, apreciază

că această împrejurare nu a fost de natură să determine partea vătămată să încheie

contractul.

Toate aspectele invocate

de recurent contravin situației de fapt existente și probate în cauză

acesta nu a arătat raportat la situația reținută și probată care

sunt aspectele de nelegalitate care ar determina și ar atrage incidența

cazului de casare invocat, solicitarea de achitare a inculpaților pe contestarea

unei stări stabilite și care nu mai poate fi supusă cenzurii în analizarea

acestui caz de casare nu este posibilă și ca atare solicitarea de achitare

nu este admisibilă.

Pentru a putea fi incident

acest caz de casare recurentul trebuie prin raportare la situația de fapt stabilită

în cauză să arate care elemente nu sunt întrunite din conținutul constitutiv al

infracțiunii de înșelăciune pentru care acesta a fost trimis în judecată,

ori prin modul în care acesta a criticat hotărârea pronunțată în cauză a încercat

să schimbe situația de fapt susținând de fapt pct. 18 care prin Legea

nr. 2/2013 a fost abrogat.

Aceleași motive le-a

invocat și recurenta G.C.G. solicitarea principală fiind de achitare, întrucât

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune

pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, iar în subsidiar a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

Nici în ceea ce o privește

pe această inculpată, Înalta Curte apreciază că nu este incident cazul de casare

art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., contestarea situației de fapt nu poate sta la baza analizării acestui

caz de casare astfel cum a solicitat recurenta, nu poate fi admisă varianta înțelegerii

greșite de către părțile vătămate a situației juridice a autoturismului,

atâta timp cât este neechivoc că au prezentat părților vătămate o situație

trunchiată, situație care era departe de a fi una reală și care a determinat

încheierea contractelor.

Nu-și găsește

suport nici solicitarea în ceea ce o privește pe această inculpată de aplicare

a dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

Înalta Curte apreciază

că pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se

realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă

judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care

ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată. De asemenea, este important

a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea

concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul

și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța

urmărilor acesteia, prejudiciul efectiv produs care trebuie să se reflecte în conținutul

hotărârii judecăt