ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 320/2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 320/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 598 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galați, secția penală, conform art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților D.S. și D.I.A. din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința mai sus arătată au fost condamnați inculpații:

D.S.la:

- 3 (trei) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapte din perioada august 2009 - iunie 2010).

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului D.S. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului D.S. durata reținerii de 24 ore, măsură instituită la 13 iulie 2011.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, instituită asupra inculpatului D.S. prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2011 a Tribunalului Galați.

D.I.A. la:

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatei D.I.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei D.I.A. durata reținerii de 24 ore, măsură instituită la 13 iulie 2011.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, instituită asupra inculpatei D.I.A. prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2011 a Tribunalului Galați.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul D.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.D. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata sumei de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligată inculpata D.I.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata sumei de 237.614 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanța nr. 947/P/2010 din 13 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, asupra bunurilor imobile aparținând inculpaților, respectiv casă de locuit și teren în suprafață de 1.416,40 mp, situat în com. Ghidigeni, jud. Galați.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, sens în care se va comunica prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă, la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

S-a dispus anularea chitanțelor și a facturilor fiscale ce atestă existența operațiunilor nereale, acte aflate la dosarul de urmărire penală.

În motivarea hotărârii s-a arătat că prin Rechizitoriul nr. 947/P/2010 din 08 august 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D.S. și D.I.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin actul de inculpare, în sarcina inculpatului D.S. s-a reținut că, în calitate de asociat unic și administrator SC O.D. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerțul cu ridicata al animalelor vii), în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie 2009 - iunie 2010, a evidențiat în contabilitatea societății operațiuni comerciale fictive, cauzând, bugetului general consolidat un prejudiciu în valoare de 662.198 RON (impozit pe profit, TVA și penalități).

În sarcina inculpatei D.I.A. s-a reținut că în calitate de asociat unic și administrator al SC C. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerțul cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei și încălțămintei efectuate prin standuri, chioșcuri și piețe), în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni comerciale (cheltuieli) nereale, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în cuantum de 640.219 RON (impozit pe profit, TVA și penalități).

În urma cercetării judecătorești efectuate în cauză, analizând și coroborând mijloacele de probă administrate, instanța a apreciat ca fiind corectă situația de fapt reținută prin actul de inculpare.

Astfel, în cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpaților D.I.A. și D.S., precum și a martorilor N.L., B.I., R.C., Ș.I.G., B.G.M. Martorii audiați atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, au arătat că nu au desfășurat relații comerciale cu societățile administrate de inculpați, infirmând astfel susținerile acestora.

De asemenea, în cauză s-a dispus și efectuarea unei expertize fiscale, necesară pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, raportul de expertiză și anexele regăsindu-se la dosar fond.

Fiind audiați, atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpații au negat comiterea faptelor și au susținut că animalele au fost achiziționate de la diverse persoane din târgurile din Tecuci, Bârlad, Focșani, care se prezentau ca reprezentanți ai societăților furnizoare. Plata o făceau în numerar, primind în schimb facturi și chitanțe. Facturile le-au evidențiat în contabilitate așa cum le-au fost date de către reprezentanții furnizorilor, ale căror nume nu le-au putut preciza. Animalele au fost transportate la societate și, apoi, la două abatoare din Botoșani, fără a avea o evidență a crotalelor, acestea fiind distruse la abator.

S-a arătat că, din probele administrate în cauză se reține că reprezentanții "societăților furnizoare" nu au confirmat relațiile comerciale (ori erau inactive, cazul SC H. SRL Brăila). Este greu de crezut că într-o perioadă relativ lungă de timp, inculpații au cumpărat mărfuri de o mare valoare doar de la societăți care nu confirmă relațiile comerciale.

Mai mult, cutuma societăților comerciale care vând bovine și carcasă de bovină este de a nu trimite reprezentanții în târguri, piețe, ci de a vinde, de regulă, la anumite (puncte de desfacere) sedii principale ori secundare. În această perioadă mare de timp, inculpații nu au produs vreun înscris (sau altă probă) care să dovedească că măcar o parte (neînsemnată) de marfă (bovine, carcasă de bovine) a fost cumpărată de la o societate comercială cu un asemenea profil de activitate.

S-a menționat că, din adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați din 16 mai 2011 rezultă că societățile inculpaților nu au avut angajați, fiind greu de înțeles cum inculpații puteau manipula cantitățile de marfă singuri, cu atât mai mult cu cât nu dispuneau nici de mijloace de transport adaptat specificului activității desfășurate (cu ladă frigorifică, autotren).

S-a precizat că inculpații nu au prezentat niciun contract de închiriere pentru mijloacele de transport utilizate în desfășurarea activității comerciale, în condițiile în care au arătat că au transportat marfă din târgurile menționate la sediu (comuna Ghidigeni), iar apoi la abatoare, la Botoșani, dar nici un contract de vânzare-cumpărare comercială, în condițiile în care au cumpărat în mod repetat și de la un număr redus de societăți comerciale, pe o perioadă mare de timp.

S-a reținut și faptul că inculpații nu au făcut nici măcar o plată prin bancă, la momentul achiziționării animalelor, - spre deosebire de momentul vânzării, când toți banii, preț al animalelor înstrăinate, le-au intrat în conturile bancare.

Din formularele de eliberare numerar completate de inculpați (la băncile unde aveau cont deschis), rezultă că sumele de bani erau solicitate în majoritatea cazurilor pentru achiziții animale de la persoane fizice.

În marea majoritate a facturilor fiscale nu au fost trecute mijloacele de transport pentru a fi verificate de organele judiciare, iar într-un număr redus de situații au fost menționate mijloace de transport cu numere de înmatriculare care nu au fost găsite în baza de date ori aparțineau unor persoane (fizice sau juridice) fără legătură cu inculpații.

Un aspect relevant îl constituie și modul de completare a facturilor fiscale și a chitanțelor (același scris, succesiv).

Importante sunt și perioadele mari de timp (câteva luni) în care, în contabilitatea societăților inculpaților, s-au înregistrat cheltuieli cu achizițiile de la societăți comerciale, fără a avea însă și alte cheltuieli (combustibil, închiriere mijloace de transport, etc). De altfel, aceste cheltuieli înregistrate sunt în proporție majoritară (dacă nu singurele).

Pentru stabilirea realității și legalității operațiunilor comerciale înregistrate de SC C. SRL Tălpigi, Garda Financiară, secția Galați a solicitat structurilor similare de la sediile societăților furnizoare verificarea (încrucișată) a operațiunilor comerciale.

S-a constatat că SC Y.D. SRL București și SC C. SRL Petroșani nu au avut nici o relație comercială cu SC C. SRL Tălpigi.

În legătură cu SC G.C. SRL Adjud s-a constatat că, în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2009, nu a desfășurat niciun fel de activitate economică, deci nu a livrat mărfuri societății inculpatei.

Din verificările încrucișate a rezultat că SC H. SRL Brăila este contribuabil inactiv din 09 aprilie 2009.

Atât din verificările încrucișate, cât și din depozițiile martorilor, reprezentanții legali ai societăților în discuție, SC T.G. SRL Brașov și SC P.V. SRL Bârlad nu au derulat relații comerciale cu SCO.D.SRL.

Alăturat sesizării a fost înaintat și procesul-verbal de control (încheiat de comisarii Gărzii Financiare, secția Galați), în care sunt detaliate aspectele prezentate anterior. Au fost anexate și declarațiile "394" privind SC C. SRL.

S-a arătat că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă situația aprovizionărilor nereale făcută de societatea administrată de inculpată. Este foarte greu de crezut că o societate cu sediul în Petroșani a livrat către SC C. SRL bovine și carcasă de bovine 11 zile la rând (în cantități foarte mici), în perioada 03 august - 14 august 2009, dată fiind și distanța considerabilă între sediile celor două societăți comerciale. Situația este similară și în cazul celorlalte "societăți furnizoare". La fel ca și în cazul SC C. SRL Tălpigi, SC O.D. SRL "se aprovizionează" cu cantități mici, zece zile la rând, de la SC T.G. SRL Brașov.

Analizând și coroborând probatoriile administrate în cauză, Tribunalul a constatat caracterul fictiv al operațiunilor înregistrate, rezultând cu certitudine, pentru argumentele expuse mai sus, că societățile administrate de inculpați, SC O.D. SRL Tălpigi și SC C. SRL Tălpigi nu au achiziționat animale de la societățile furnizoare, menționate în chitanțe și facturi. În consecință, s-a reținut că aceste operațiuni evidențiate în contabilitate nu au existat în fapt, vinovăția inculpaților fiind pe deplin dovedită sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a menționat că, în concordanță cu dispozițiile legale, Tribunalul a făcut o clară distincție între două situații diferite, respectiv:

- situația operațiunilor nereale, înregistrate în contabilitate;

- situația operațiunilor reale, neînregistrate în contabilitate. Conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;

c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive;

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;

e) executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;

f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;

g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.

Având în vedere formularea utilizată de legiuitor, instanța a apreciat că la art. 9 din Legea nr. 241/2005 avem 7 (șapte) infracțiuni și nu doar una singură, astfel încât infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) poate fi reținută în concurs cu infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), ceea ce atrage aplicabilitatea art. 33 C. pen.

S-a constatat că instanța de judecată nu a fost sesizată decât cu infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ce vizează evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni, reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.

Prin urmare, doar cu privire la această infracțiune s-au analizat probele în vederea stabilirii vinovăției sau nevinovăției inculpaților, instanței revenindu-i doar sarcina de a stabili caracterul real sau fictiv al operațiunilor înregistrate în contabilitate, respectiv dacă societățile SC O.D. SRL Tălpigi și SC C. SRL Tălpigi au achiziționat animale de la societățile menționate în chitanțe și facturi.

Fără a nega existența și a altor operațiuni, ci dimpotrivă, se impune a se stabili situația reală, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, pentru o justă dezlegare a pricinii, instanța nu are posibilitatea de a analiza și vinovăția inculpaților în privința tranzacțiilor (respectiv, achiziționarea de la persoane fizice), care, în opinia procurorului, ar fi existat, nefiind însă evidențiate în contabilitate, acestea întrunind eventual elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din aceeași lege.

Și aceasta, întrucât obiectul judecății este limitat la faptele și persoanele cuprinse în actul de sesizare a instanței. În ipoteza în care există indicii privind săvârșirea unei eventuale alte fapte, cu autonomie infracțională, care nu constituie elemente ale laturii obiective a infracțiunii ce face obiectul judecății, procurorul poate solicita extinderea procesului penal,

Procurorul, pe parcursul judecății, nu a înțeles să extindă procesul penal și pentru alte fapte, conform art. 336 C. proc. pen., astfel că Tribunalul, cu respectarea limitelor sesizării, va avea în vedere doar faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată, instanței de judecată nefiindu-i conferit și atributul de a începe ea însăși urmărirea penală.

S-a reținut că, excede cadrului procesual eventuale alte fapte ale inculpaților, la care s-a făcut referire în rechizitoriu (dar pentru care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată), de a achiziționa animale de la persoane fizice.

Asupra cererii inculpaților, prin care au solicitat achitarea lor, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv intenția, Tribunalul a constatat următoarele:

Principala problemă pusă în discuție de o cauză penală este vinovăția persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată. În cauza de față, problema vinovăției este determinată de existența sau inexistența intenției inculpaților la momentul evidențierii în contabilitatea societăților a operațiunilor, respectiv dacă cunoșteau sau nu caracterul fictiv al acestora. Este adevărat că nu se justifică reținerea vinovăției în situația în care inculpații aveau convingerea că realizarea acordului de voință în privința vânzării-cumpărării s-a efectuat între aceștia și reprezentanții legali ai societăților comerciale în discuție. Însă, probatoriile administrate și situația de fapt rezultată din coroborarea tuturor mijloacelor de probă menționate mai sus, au clarificat pe deplin, în opinia instanței, elementul fraudulos în plan subiectiv, respectiv cunoașterea de către inculpați și reprezentarea clară a caracterului fictiv al operațiunilor înregistrate, scopul urmărit de inculpați la momentul evidențierii înscrisurilor ce conțineau date nereale, acționând astfel tocmai pentru a da aparența unei alte realități în privința achizițiilor efectuate în realitate. Probele administrate cu privire la elementul subiectiv au evidențiat cu certitudine faptul că nu s-au confirmat relațiile comerciale nici de către reprezentanții "societăților furnizoare", dar nici de către organele fiscale de control, în urma verificărilor încrucișate, că inculpații nu dispuneau de mijloace de transport, nici de lăzi frigorifice pentru a asigura transportul bunurilor achiziționate, nici nu aveau angajați care ar fi putut ar fi putut manipula marfa, că nu întâmplător inculpații au plătit în numerar de fiecare dată, fără nici măcar o excepție.

S-a menționat că, intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de evaziune fiscală, presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece inculpații și-au folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor, în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenției, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăției decurg, așadar, din comportamentul exterior al inculpaților, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de aceștia. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care aceștia au acționat.

Prin înregistrarea operațiunilor fictive, inculpații au urmărit să determine o altă aparență, elementele scriptice fiind de natură a altera realitatea, a convinge cu privire la achitarea TVA-ului, dar și cu privire la cuantumul costurilor reale.

Instanța a apreciat, în consecință, că vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunile reținute în sarcina lor apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză, acesta acționând cu forma de vinovăție a intenției directe. Astfel, prin folosirea de documente contabile nereale, inculpatul a înregistrat în contabilitatea societății pe care o administra cheltuieli fictive privind plata TVA, cu scopul diminuării cuantumului obligațiilor fiscale.

Fată de toate aceste considerente, Tribunalul a constatat că cererea inculpaților, prin care s-a solicitat achitarea pentru lipsa intenției, nu poate fi primită.

În ceea ce privește corecta încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, respectiv incidența dispozițiilor alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s-a arătat că, potrivit acestor dispoziții legale, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) (n.n. - al art. 9) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize fiscale, iar instanța, după deliberare, analizând dispozițiile legale incidente, precum și situația de fapt reținută, a optat pentru concluziile variantei A.

S-a precizat că, această variantă este susținută de dispozițiile art. 67 din O.G. nr. 92/2003, prin care se arată că organul fiscal stabilește baza de impunere și obligația fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă și mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situația fiscală corectă.

Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează și în situațiile în care organele de inspecție fiscală constată că evidențele contabile sau fiscale ori declarațiile fiscale sau documentele și informațiile prezentate în cursul inspecției fiscale sunt incorecte, incomplete, precum și în situația în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală.

În situațiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptățite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Pentru stabilirea corectă a situației fiscale a contribuabililor, organul fiscal poate proceda la o verificare documentară.

Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerență a situației fiscale a contribuabilului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului, precum și pe baza oricăror informații și documente transmise de terți sau deținute de organul fiscal, care au relevanță pentru determinarea situației fiscale.

În acord cu dispozițiile legale mai sus menționate, însă și cu Ordinul nr. 3389/2011 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, fiind în situația în care documentele contabile sunt incomplete sau incorecte (astfel cum s-a reținut în situația de fapt expusă mai sus), pentru estimarea bazei de impunere, expertul fiscal a identificat acele elemente care sunt cele mai apropiate situației de fapt fiscale.

Astfel, pentru stabilirea situației de fapt cea mai apropiată realității, și doar pentru calcularea bazei impozabile, expertul a considerat, în mod corect, în varianta A, că inculpații au efectuat anumite cheltuieli pentru achiziționarea animalelor, revândute ulterior, la întocmirea calculelor expertul având în vedere prețurile unitare de achiziție ale animalelor vii comunicate de Institutul Național de Statistică.

Tribunalul a reținut, de asemenea, în concordanță cu probele administrate în cauză, că în patrimoniul societăților au intrat cu certitudine bunuri, respectiv animale, care ulterior au fost revândute de către inculpați altor societăți (ai căror reprezentanți au confirmat relațiile comerciale). Caracterul real al operațiunilor de revânzare este pe deplin dovedit. Nici partea civilă, nici inculpații nu au contestat realitatea, existența acestor operațiuni, ci dimpotrivă, le-au confirmat succesiv și constant, atât în faza urmăririi, cât și în cursul judecății. Tribunalul a considerat că, în mod logic, aceste achiziții au presupus efectuarea anumitor cheltuieli (contravaloarea bunurilor, sumele achitate celor de la care se presupune că inculpații au cumpărat - din expertiză rezultă că aceste operațiuni nu apar evidențiate în contabilitate), astfel că apare rezonabilă, corectă și în acord cu dispozițiile legale, modalitatea de calcul folosită în varianta A din expertiză, prin care s-a estimat baza de impunere, cu luarea în considerare a acelor elemente apropiate situației de fapt fiscale.

S-a arătat că partea civilă face o gravă confuzie, în argumentarea obiecțiunilor formulate împotriva raportului de expertiză, dând o eronată interpretare dispozițiilor legale ce se aplică unor situații diferite, fără a face distincția necesară între situația profitului impozabil și cea a TVA-ului.

S-a menționat că, partea civilă, contrar dispozițiilor legale, a omis a arăta că, spre deosebire de cazul profitului impozabil, când organul fiscal poate să ia în considerare ca deductibile și acele cheltuieli pentru care nu există un document justificativ, adică prin estimare, în cazul TVA organul fiscal nu poate să recunoască TVA dedectibilă decât în baza unor documente justificative.

Tribunalul a observat că, în mod corect, în varianta A s-a calculat TVA fără a avea în vedere ipoteza existenței achizițiilor, neexistând documente justificative, iar estimarea s-a luat în calcul doar la stabilirea bazei impozabile.

S-a precizat că este absolut ilogică, lipsită de bază legală și nerezonabilă susținerea părții civile, potrivit căreia se impune excluderea oricărei estimări la calcularea bazei de impunere, pe motiv ca operațiunile comerciale sunt fictive.

În acest caz, se pune întrebarea legitimă dacă ar exista vreo posibilitate să se obțină un profit, să existe o bază impozabilă, să decurgă deci anumite obligații fiscale, în cazul în care se înregistrează o operațiune fictivă în contabilitatea unei societăți. În această situație, în realitate, vânzarea-cumpărarea nu a existat niciodată, iar în patrimoniul societății au intrat 0 (zero) bunuri. Prin urmare, partea civilă nu poate susține (neadmițând estimarea și contestând operațiunea reală neînregistrată) că acel "bun", de altfel inexistent, ar putea fi revândut, chiar la un preț mai mare, pentru a se obține astfel și un profit, pe care organele fiscale să îl impoziteze.

Tocmai pe acest raționament se impune necesitatea unei distincții clare între situația profitului impozabil și situația TVA-ului, regulile aplicabile fiind diferite, pentru considerente temeinice.

S-a arătat că noțiunea de "prejudiciu" folosită de legiuitor se referă la totalul sumelor reprezentând taxele și impozitele de la plata cărora s-a sustras inculpatul, iar nu și la majorările și penalitățile aferente acestora. Și aceasta, întrucât infracțiunea de evaziune fiscală nu este o infracțiune progresivă, ci se consumă la momentul la care încetează acțiunea sau inacțiunea care realizează elementul material al laturii obiective. Momentul constatării efectuate de către organele fiscale, momentul în care se dispune trimiterea în judecată, momentul când se pronunță instanța (care pot fi mai apropiate sau mai îndepărtate de momentul consumării infracțiunii), nu pot determina reținerea formei agravate a infracțiunii respective.

Pentru aceste considerente, la stabilirea încadrării juridice a faptelor s-a avut în vedere cuantumul prejudiciului efectiv produs prin activitatea infracțională (așa-numitul "prejudiciu penal"), iar nu și eventualul beneficiu nerealizat de către partea vătămată/civilă ori dobânzile aferente.

S-a reținut, conform raportului de expertiză, în varianta A, că SC O.D. SRL Tălpigi figurează cu suma de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum și cu suma de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA) iar SC C. SRL Tălpigi figurează cu suma de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum cu suma de 247.181 RON (cu mențiunea că partea civilă a comunicat un cuantum mai mic, respectiv 237.614 RON), cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA).

S-a constatat că prejudiciul cauzat este mai mic de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, neexistând posibilitatea de a se reține dispozițiile alin. (2) al art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, astfel încât s-a procedat, în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005, Tribunalul a constatat că, în speța de față, inculpații au urmărit doar să diminueze TVA colectată, iar nu și obținerea unei rambursări de TVA, astfel că nu se justifică schimbarea încadrării.

S-a reținut că, în drept, fapta inculpatei D.I.A., asociat unic și administrator al SC C. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerțul cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei și încălțămintei efectuate prin standuri, chioșcuri și piețe) care, în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, a înregistrat în contabilitatea societății operațiuni comerciale (cheltuieli) nereale, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în cuantum de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum și un prejudiciu în cuantum de 247.181 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului D.S., asociat unic și administrator al SC O.D. SRL Tălpigi (obiect principal de activitate, comerțul cu ridicata al animalelor vii) care, în baza aceleași rezoluții infracționale, în perioada ianuarie 2009 - iunie 2010, a evidențiat în contabilitatea societății operațiuni comerciale fictive, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în valoare de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, precum și un prejudiciu în cuantum de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a apreciat că vinovăția inculpaților cu privire la infracțiunile reținute în sarcina lor apare ca fiind pe deplin dovedită prin prisma materialului probator administrat în cauză, acesta acționând cu forma de vinovăție a intenției directe.

S-a arătat că, la individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanța va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpați, natura și importanța valorii sociale căreia i s-a adus atingere, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, datele ce caracterizează persoana inculpaților, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Dată fiind gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, apreciată mai cu seamă prin prisma cuantumului însemnat al sumelor reprezentând taxe și impozite, de la plata cărora s-au sustras inculpații, dar și atitudinea nesinceră a acestora, negând săvârșirea faptelor, instanța a înțeles să nu rețină în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., deși nu figurează cu antecedente penale.

S-a apreciat ca fiind justificată aplicarea unor pedepse principale de 3 ani închisoare pentru fiecare inculpat, pentru infracțiunea dedusă judecății în cauza de față, o asemenea pedeapsă fiind, deopotrivă, proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, dar și de natură a asigura scopul punitiv al pedepsei, astfel cum acesta este reglementat de art. 52 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 65 C. pen., instanța a aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii. La stabilirea conținutului pedepsei complementare, instanța va avea în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, dar și împrejurările care caracterizează persoana acestora. Fiind vorba despre o infracțiune săvârșită în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, instanța apreciază că se impune interzicerea, pentru viitor, inclusiv a dreptului inculpaților de a mai ocupa o astfel de funcție.

S-a precizat, raportat la modalitatea de săvârșire a faptelor deduse judecății, dar mai ales la atitudinea nesinceră a acestora, ceea ce presupune că inculpații nu au conștientizat gravitatea faptelor și consecințele acestora, că scopul și funcțiile pedepselor ce urmează a fi aplicate în prezenta cauză, pot fi atinse numai prin executarea efectivă a acesteia.

Pe latură civilă, apreciind că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, observând, totodată, și concluziile raportului de expertiză, prezentate în varianta A, instanța - în temeiul art. 14 și 346 din C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ. - a obligat pe inculpatul D.S., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC O.D. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 19.449,53 RON, cu titlu de impozit pe profit, și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata sumei de 173.775,27 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

În privința inculpatei D.I.A., s-a constatat că, potrivit concluziilor raportului de expertiză (varianta A), prejudiciul cauzat statului cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA) este în sumă de 247.181 RON, însă Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă doar cu suma de 237.614 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată.

Întrucât nu se poate acorda mai mult decât s-a cerut (extra petita), în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., în referire la art. 998 și urm. C. civ., a obligat pe inculpata D.I.A., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C. SRL Tălpigi, la plata către Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a sumei de 32.825,19 RON, cu titlu de impozit pe profit, și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata sumei de 237.614 RON, cu titlu de taxă pe valoare adăugată (TVA), și a dobânzii și penalităților de întârziere aferente, calculate până la data achitării integrale a debitului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații D.S. și D.I.A. și partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

Inculpații au solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu au acționat cu intenție, arătând că operațiile economice au fost reale, că au cumpărat animale și le-au plătit în numerar, însă nu i-au identificat și nu i-au legitimat pe cei care vindeau în numele unor societăți comerciale și de la care primeau facturi, iar apoi le-au vândut și au fost plătiți prin virament bancar.

În subsidiar, au solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei din executare efectivă în suspendare sub supraveghere întrucât au doi copii minori, trăiesc în condiții mai mult decât modeste, nu au obținut nici un beneficiu.

Partea civilă a solicitat obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata tuturor despăgubirilor, arătând că operațiunile nefiind reale, documentele respective nu sunt justificative și nu se putea stabili prejudiciul prin estimarea bazei impozabile.

Prin Decizia penală nr. 139/A din 14 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpata D.I.A. a fost desființată în parte Sentința penală nr. 598 din 29 noiembrie 2012 a Tribunalului Galați și, în rejudecare:

În baza art. 86

și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii aplicate inculpatei D.I.A., pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86

C. pen.

Conform dispozițiilor art. 86

C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus inculpatei D.I.A. respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Galați;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență.

Conform dispozițiilor art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatei D.I.A. asupra dispozițiilor art. 86

C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul D.S. și partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

Inculpatul și partea civilă au fost obligați la plata sumei a câte 200 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu (av. B.M.), în sumă de 150 RON, s-a dispus a se vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a reținut că, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv: procesele-verbale de control, rapoartele de inspecție fiscală, notele de constatare a controalelor încrucișate, facturile și chitanțele aferente, extrasele de cont, declarațiile martorilor N.L., B.I., R.C., Ș.I.G., B.G.M., A.F., rapoartele de expertiză fiscală (în varianta A), parțial declarațiile inculpaților, a rezultat că în perioada ianuarie 2009 - iunie 2010, inculpatul D.S., în baza aceleași rezoluții infracționale, a evidențiat în contabilitatea SC O.D. SRL Tălpigi, al cărei asociat unic și administrator era, operațiuni comerciale fictive, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în valoare totală de 193.224,80 RON, din care 19.449,53 RON impozit pe profit și 173.775,27 RON TVA, iar în perioada ianuarie 2009 - martie 2010, inculpata D.I.A., în baza aceleași rezoluții infracționale, a înregistrat în contabilitatea SC C. SRL Tălpigi, al cărei asociat unic și administrator era, operațiuni comerciale fictive, cauzând bugetului general consolidat un prejudiciu în cuantum de 280.006,19 RON, din care 32.825,19 RON impozit pe profit și 247.181 RON TVA.

Practic, inculpații cumpărau animale din târguri de la persoane fizice însă în contabilitatea firmelor înregistrau aceste operații ca provenind de la persoane juridice și la prețuri mai mari, la care adăugau TVA, în scopul diminuării bazei de impozitare și deducerii nelegale a TVA-ului.

Susținerea inculpaților cum că nu puteau identifica dacă persoanele de la care cumpărau animalele erau reprezentanții societăților comerciale care apăreau pe facturile de achiziție nu pot fi primite întrucât, așa cum a reținut și instanța de fond, nu se coroborează cu ansamblul faptelor și împrejurărilor ce rezultă din ansamblul probelor aflate la dosar.

Astfel, firmele care apăreau ca fiind furnizori, respectiv: SC C. SRL Petroșani, SC C. SRL București, SC T.G. SRL Brașov, SC P.V. SRL Bârlad, SC G.C. SRL Adjud, SC Y.D. SRL București, prin reprezentanți, nu au confirmat relațiile comerciale cu societățile administrate de inculpați iar SC H. SRL Brăila era contribuabil inactiv din 09 aprilie 2009.

De asemenea, marea majoritatea a sumelor retrase de la bănci de către inculpați s-a făcut pentru achiziții de animale de la persoane fizice, nu au făcut nicio plată prin bancă, nu au prezentat contracte de închiriere a mijloacelor de transport, în facturi nu au fost trecute numerele de înmatriculare a autovehiculelor care ar fi transportat animalele ori, în anumite cazuri, au fost trecute numere de înmatriculare care nu există sau aparțin unor persoane care nu au nici o legătură cu inculpații.

Inculpații nu au prezentat nici un contract cu societățile de la care ar fi achiziționat animalele, întrucât situația prezentată de aceștia impunea încheierea unor contracte având în vedere numărul redus de societăți de la care ar fi făcut achizițiile și perioada relativ lungă de timp în care s-au desfășurat așa zisele relații comerciale.

Totodată, pentru aceleași motive (numărul redus de societăți de la care ar fi făcut achizițiile și perioada relativ lungă de timp în care s-au desfășurat așa zisele relații comerciale) nu se poate concepe ca inculpații să nu-și cunoască partenerii de afaceri, astfel că susținerile inculpaților în sensul că nu au putut identifica persoanele de la care au cumpărat animalele ca fiind reprezentanții societăților furnizoare sunt nefondate.

În cauză inculpații au acționat cu intenție directă, aceștia urmărind prejudicierea bugetului de stat prin înregistrarea în contabilitatea firmelor pe care la administrau a unor cheltuieli fictive:

În consecință, cererea inculpaților de achitare pentru lipsa intenției este nefondată.

Din cele arătate rezultă pe deplin vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pedepsele aplicate inculpaților pentru comiterea infracțiunilor deduse judecății au fost just individualizate față de împrejurările comiterii faptelor, urmările acestora și persoana lor, pedepsele de câte 3 ani închisoare fiind apte să asigure atingerea scopului educativ preventiv al pedepsei.

În mod corect prima instanță nu a reținut circumstanțe atenuante, întrucât față de paguba importantă adusă bugetului de stat, nu se impunea aceasta.

Față de natura și gravitatea infracțiunilor comise, inculpații sunt nedemni de a fi aleși în autoritățile publice, de a ocupa funcții ce implica exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (aceea de administrator), astfel că, în mod corect prima instanță a interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Cu privire la pedeapsa accesorie, se constată că instanța de fond a interzis inculpaților doar drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., deși, ținând cont de argumentele arătate la alineatul precedente, s-ar fi impus și interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere și faptul că în motivarea hotărârii s-a arătat că se va interzice și acest drept.

Însă, această netemeinicie nu poate fi îndreptată întrucât în apelul inculpatului nu se poate agrava situația acestuia.

Cu privire la modalitatea de executare, în mod corect a apreciat prima instanță că inculpatul D.S. nu se poate îndrepta și scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea pedepsei, având în vedere urmările faptelor sale, crearea unui prejudiciu însemnat bugetului de stat, astfel că cererea sa de suspendare a executării pedepsei este nefondată.

În ceea ce privește modalitatea de executare pentru inculpata D.I.A., Curtea a apreciat că hotărârea primei instanțe este netemeinică, având în vedere situația personală a acesteia.

Astfel, având în vedere că are în îngrijire doi copii minori (din care un copil dintr-o relație anterioară iar celălalt din căsătoria cu inculpatul D.S.), că este curator pentru numitul C.I., persoană cu handicap grav, de a cărui îngrijire se ocupă, Curtea a apreciat că inculpata D.I.A. se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei, pronunțarea condamnării constituind un avertisment pentru ea, urmând să se dispună suspendarea sub supraveghere a executări pedepsei aplicat acesteia.

Cu privire la latura civilă a cauzei s-a constatat că aceasta a fost corect soluționată prin obligarea inculpaților, fiecare în solidar cu societatea pe care o administra, la plata prejudiciilor cauzate bugetului de stat, în funcție de sumele solicitate și de cele rezultate din raportul de expertiză fiscală în varianta A.

Cererea părții civile de a nu se avea în vedere stabilirea bazei impozabile prin estimare nu poate fi primită având în vedere că în situația de fapt s-a reținut că inculpații au cumpărat animale de la persoane fizice, situație în care s-a făcut o estimare a cheltuielilor, conform art. 67 din O.U.G. nr. 92/ 2003 și Ordinul nr. 3389/2011 al președintelui ANAF, ce au fost deduse doar la stabilirea impozitului pe profit, nu și la stabilirea TVA.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați și inculpații D.S. și D.I.A.

Inculpații au solicitat invocând ca temei de drept, cazurile de casare prevăzute de art. 385

alin. (1) pct. 12 și pct. 17

C. proc. pen., în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul suspendării condiționate, potrivit art. 81 C. pen. sau al suspendării sub supraveghere, în condițiile art. 86

C. pen.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, a solicitat, potrivit motivelor scrise depuse la dosar, casarea ambelor hotărâri și, în latura civilă, admiterea în totalitate a acțiunii civile.

Examinând recursurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, și de inculpații D.S. și D.I.A., prin raportare la dispozițiile art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o însemnată limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

al art. 385

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele cazurilor de casare prevăzute în art. 385

alin. (1) din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele care se circumscriu unuia dintre cazurile de casare limitativ reglementate în art. 385

alin. (1) C. proc. pen., în noua redactare, motive care, în speță, sunt, potrivit memoriului scris depus la dosar, cele prevăzute de art. 385

alin. (1) C. proc. pen., pct. 12 (teza I) - când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni - respectiv, pct. 17

- când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

A. Problema achitării inculpaților în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) nu se poate pune, din examinarea întregului dosar al cauzei și a considerentelor hotărârilor pronunțate până în acesta fază a procesului (sentință fond/decizie apel) rezultând fără niciun dubiu că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați și că aceste fapte caracterizează - atât sub aspectul laturii obiective cât și sub acela al laturii subiective (vinovăția, în forma intenției directe - aspect amplu și convingător motivat în considerentele Sentinței, considerente însușite, cu justificat temei, de instanța de apel) infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; sub acest aspect, respingerea de către instanța de apel a cererii de achitare formulate în fața sa de ambii inculpați se învederează a fi întru totul temeinică și legală, încât reiterarea acestei cereri în recurs, în condițiile în care nici nu au fost relevate aspecte concludente de nelegalitate a deciziei atacate, nu poate fi primită.