SECȚIUNEA I CAUZA KARAHALIOS c. GRECIA (VIII) Cerere nr. 7865/06) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2007 DEFINITIVF 06/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Karahalios c. Grecia (VIIII), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. L. Loucaide, președinte, C.L. Rozakis, N. Vajić, A. Kovler, E. Steiner, domnii K. hagiyev, G. Malinverni, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2007, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cazului (n 7865/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, Ioannis Karahalios ( G. Skiani, membru al Consiliului juridic al statului. La 29 ianuarie 2007, Curtea a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. Prevalent al articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1942, își are reședința în Atena. Este inginer civil și antreprenor de lucrări publice. La 18 noiembrie 1993, reclamantul sesizează Curtea Administrativă de Apel din Tripoli cu privire la plata soldului pentru lucrările efectuate în cadrul unui contract de achiziții publice, precum și cu privire la daunele-interese. La 12 noiembrie 1996, Curtea de Apel l-a demis în esență pe reclamant și, pentru o nouă examinare, a trimis restul acțiunii sale în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță din Tripoli (Decizia nr. 297/1996). La 30 septembrie 1997, reclamantul s-a asigurat că se pronunță împotriva hotărârii din 12 noiembrie 1996. Ședința în fața Consiliului de Stat a fost stabilită inițial la 8 martie 1999, și a fost amânată de mai multe ori. Aceasta a avut loc la 23 aprilie 2007. Părțile nu au informat Curtea cu privire la rezultatul acestei proceduri. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul se opune acestei teze, susținând în special că reclamantul nu a încercat să accelereze procedura. 10. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 18 noiembrie 1993, cu sesizarea Curții Administrative de Apel din Tripoli și este în mod evident încă în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat deja 13 ani și 10 luni, cu două grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 11. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 13. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 14. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea. În cele din urmă, reclamantul se plânge, din perspectiva articolului 13 din convenție, că acțiunea sa în fața instanțelor administrative nu a fost o cale de atac eficientă, deoarece Curtea Administrativă de Apel din Tripoli a refuzat să își examineze în mod echitabil cazul și l-a respins din majoritatea cererilor sale. rația personae cu dispozițiile convenției, cu alte cuvinte că Consiliul de Stat și-a pronunțat hotărârea și l-a decăzut definitiv pe reclamant de la cererile sale, Curtea consideră că nu se stabilește nicio încălcare a dreptului la o cale de atac efectivă în speță. Întradevăr, Curtea amintește că eficacitatea acțiunii garantate prin art. 13 din convenție nu implică faptul că un reclamant trebuie să fi obținut satisfacția, ci că a avut posibilitatea de a-și examina cauza de către o instanță națională și că aceaceasta a fost în măsură să examineze temeinicia acesteia (a se vedea, printre altele, Mattei c. France, n 34043/02, § 46, 19 decembrie 2006). 17. În consecință, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 335 EUR (EUR) pentru prejudiciul material suferit. Această sumă corespunde soldului pentru lucrările efectuate în cadrul contractului public în litigiu, precum și altor pierderi financiare care îi lipsesc, plus dobânzile. În plus, solicită repararea prejudiciului său moral, dar lasă la latitudinea Curții să stabilească valoarea acestuia. 20. Guvernul invită Curtea să excludă cererea pentru daune materiale și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. Cu titlu incident, acesta afirmă că suma alocată în acest sens nu poate depăși 1 000 EUR. 21. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului persoanei în cauză de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert că nu compensația insuficientă pentru constatarea încălcării Convenției; prin urmare, aceasta îi acordă 16 000 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; taxe și cheltuieli de judecată 22. Reclamantul solicită, de asemenea, 18 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne; acesta nu include nici o factură, nici o notă de plată sau altă plată. 23. Guvernul constată că pretențiile reclamantului nu sunt justificate și invită Curtea să excludă această cerere. 24. Curtea amintește că alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI 25. În acest caz, Curtea constată că pretențiile reclamantului nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare pentru a le calcula în mod precis; prin urmare, această cerere trebuie respinsă. Interesele moratoriu 26. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 16 000 EUR (șaisprezece mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
KARAHALIOS c. GRÈCE (VIII)
(
Requête n
o
7865/06)
ARRÊT
6 décembre 2007
06/03/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Karahalios c. Grèce (VIII),
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
C.L. Rozakis,
M
me
M.
M
me
MM.
juges,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 novembre 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
7865/06) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Ioannis Karahalios («
le requérant
»), a saisi la Cour le 20 février 2006 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par la déléguée de son agent, M
me
3.
Le 29 janvier 2007, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1942 et réside à Athènes. Il est ingénieur civil et entrepreneur de travaux publics.
5.
Le 18 novembre 1993, le requérant saisit la cour administrative d'appel de Tripolis d'un recours en vue d'obtenir le paiement du solde pour les travaux effectués dans le cadre d'un marché public, ainsi que de dommages-intérêts.
6.
Le 12 novembre 1996, la cour d'appel débouta le requérant pour l'essentiel et renvoya, pour un nouvel examen, le restant de son recours devant le tribunal administratif de première instance de Tripolis (décision n
o
297/1996).
7.
Le 30 septembre 1997, le requérant se pourvut en cassation contre l'arrêt du 12 novembre 1996. L'audience devant le Conseil d'Etat fut initialement fixée au 8 mars 1999, puis reportée à plusieurs reprises. Elle eut lieu le 23 avril 2007. Les parties n'ont pas informé la Cour de l'issue de cette procédure.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
8.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
9.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse, en affirmant notamment que le requérant n'a pas cherché à accélérer la procédure.
10.
La période à considérer a débuté le 18 novembre 1993, avec la saisine de la cour administrative d'appel de Tripolis et est de toute évidence toujours pendante devant le Conseil d'Etat. Elle a donc déjà duré treize ans et dix mois, pour deux degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
11.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
12.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
13.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
14.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
15.
Le requérant se plaint enfin, sous l'angle de l'article 13 de la Convention, que son recours devant les juridictions administratives n'a pas été un recours efficace, puisque la cour administrative d'appel de Tripolis a refusé d'examiner équitablement son affaire et l'a débouté de la plupart de ses demandes.
Sur la recevabilité
16.
A supposer même que ce grief ne soit ni prématuré ni incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention, autrement dit que le Conseil d'Etat ait rendu son arrêt et qu'il ait débouté définitivement le requérant de ses demandes, la Cour estime qu'aucune atteinte au droit à un recours effectif ne se trouve établie en l'espèce. En effet, la Cour rappelle que l'effectivité du recours garanti par l'article 13 de la Convention n'implique pas qu'un requérant doit avoir obtenu satisfaction, mais qu'il ait eu la possibilité de faire examiner son grief par une instance nationale et que celle-ci ait été en mesure d'en examiner le bien-fondé (voir, parmi beaucoup d'autres,
Mattei c. France
, n
o
34043/02, § 46, 19 décembre 2006).
17.
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
19.
Le requérant réclame 1
058
335 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu'il aurait subi. Cette somme correspond au solde pour les travaux effectués dans le cadre du marché public litigieux ainsi qu'à d'autres pertes financières dont son manque à gagner, plus les intérêts. Il réclame en outre la réparation de son préjudice moral mais laisse à la Cour le soin d'en déterminer le montant.
20.
Le Gouvernement invite la Cour à écarter la demande au titre du dommage matériel. Il affirme en outre qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral. A titre incident, il affirme que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 1
21.
La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle est parvenue résulte exclusivement d'une méconnaissance du droit de l'intéressé à voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
». Dans ces conditions, elle n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont le requérant aurait eu à souffrir ; il y a donc lieu de rejeter cet aspect de ses prétentions. En revanche, la Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain que ne
compense pas suffisamment le constat de violation de la Convention. Statuant en équité, elle lui accorde 16
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
22.
Le requérant demande également 18
000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes. Il n'y joint ni facture ni note d'honoraires ni autre reçu.
23.
Le Gouvernement note que les prétentions du requérant ne sont pas justifiées et invite la Cour à écarter cette demande.
24.
La Cour rappelle que l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
25.
En l'occurrence, la Cour observe que les prétentions du requérant ne sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires permettant de les calculer de manière précise. Il convient donc d'écarter cette demande.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 16 000 EUR (seize mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 décembre 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président