ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 84/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 84/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele;
Prin încheierea penală din 09 ianuarie
2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
pronunțată în dosarul nr. 47/54/2013 în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr.
302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate cetățean
german K.N., inclusiv.
Totodată, s-a fixat termen la data de
13 ianuarie 2013, pentru ca parchetul să depună mandatul european de arestare,
tradus în limba română.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut următoarele: La data de 08 ianuarie 2013 a fost înregistrată semnalizarea
în Sistemul Informatic Schengen, transmisă prin intermediul I.G.P.R. – C.C.P.I.,
cu traducerea acesteia în limba română, din care reiese faptul că autoritatea
judiciară din Germania a emis un mandat european de arestare pe numele
persoanei solicitate K.N., întrucât aceasta este urmărit pentru comiterea
infracțiunii de fraudă, prevăzută de art. 263 pct. 1 C. pen. german.
Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
modificată, completată și republicată, dacă persoana a fost reținută potrivit art.
101 din aceeași lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe
baza semnalării transmise prin C.C.P.I., arestarea persoanei solicitate sau
obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
Constatând că la dosar nu se găsește
mandatul european de arestare pentru a se putea proceda la verificarea
îndeplinirii condițiilor de fond și formă pentru arestarea și predarea
persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, emitente a
mandatului european de arestare, având însă în vedere semnalarea transmisă de
autoritatea judiciară din Germania, s-a urmat procedura cerută de art. 99 din Legea
nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
necesitatea asigurării celerități în derularea procedurii de punere în
executate a mandatului european de arestare și gravitatea acuzațiilor, instanța
de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile,
conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Totodată, instanța a mai
apreciat că nu se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea
sau țara, arestarea preventivă fiind singura măsură necesară pentru a asigura o
mai bună desfășurare a procedurii.
Împotriva acestei încheieri, a
declarat recurs persoana solicitată K.N., solicitând lăsarea sa în libertate
pentru a-i da posibilitatea să-și dovedească nevinovăția
Critica adusă nu este fondată.
Analizând încheierea recurată prin
prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de
persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru
considerentele ce urmează:
Înalta Curte reține că mandatul
european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 84 alin.
(2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii
reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/
JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr.
L190/1 din 18 iulie 2002.
Rațiunea mandatului european constă în
necesitatea de a se asigura garanția că persoanele urmărite nu se pot sustrage
justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, acesta reprezentând un
instrument de aducere a persoanei solicitate în fața statului emitent pentru
instrumentarea procedurilor penale.
Astfel, în mod corect a dispus
instanța de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fiind
incidente în cauză dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,
modificată și republicată, persoana solicitată fiind reținută în baza
dispozițiilor art. 101 alin. (1) și (2) din aceeași lege, pe baza semnalării
transmise în Sistemul informatic S.S.
Cu privire la măsura preventivă
dispusă, Înalta Curte apreciază că, în
:
mod justificat, instanța de
fond a ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în
vedere gravitatea faptei comise, privarea de libertate reprezentând în același
timp o garanție pentru a se asigura prezența acestuia în fața organelor
judiciare, existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în
executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare
germane.
Prin urmare, critica persoanei
solicitate de a fi lăsată în libertate nu poate fi primită de către Înalta
Curte, în condițiile în care în cadrul procedurii de punere în executare a
mandatului european instanța nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea
sau temeinicia măsurilor dispuse de către autoritățile judiciare solicitante.
Reținând că soluția instanței de fond
este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1
lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de persoana
solicitată, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 192
alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 200 lei, urmând ca onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, să fie avansat din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de persoana solicitată K.N. împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013
a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată
în dosarul nr. 47/54/2013.
Obligă recurenta persoană solicitată
la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 50 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se
avansează din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul interpretului de limba
germană se suportă din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11
ianuarie 2013.