ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 84/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin încheierea penală din 09 ianuarie

2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 47/54/2013 în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr.

302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate cetățean

german K.N., inclusiv.

Totodată, s-a fixat termen la data de

13 ianuarie 2013, pentru ca parchetul să depună mandatul european de arestare,

tradus în limba română.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele: La data de 08 ianuarie 2013 a fost înregistrată semnalizarea

în Sistemul Informatic Schengen, transmisă prin intermediul I.G.P.R. – C.C.P.I.,

cu traducerea acesteia în limba română, din care reiese faptul că autoritatea

judiciară din Germania a emis un mandat european de arestare pe numele

persoanei solicitate K.N., întrucât aceasta este urmărit pentru comiterea

infracțiunii de fraudă, prevăzută de art. 263 pct. 1 C. pen. german.

Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr.

302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,

modificată, completată și republicată, dacă persoana a fost reținută potrivit art.

101 din aceeași lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe

baza semnalării transmise prin C.C.P.I., arestarea persoanei solicitate sau

obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.

Constatând că la dosar nu se găsește

mandatul european de arestare pentru a se putea proceda la verificarea

îndeplinirii condițiilor de fond și formă pentru arestarea și predarea

persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane, emitente a

mandatului european de arestare, având însă în vedere semnalarea transmisă de

autoritatea judiciară din Germania, s-a urmat procedura cerută de art. 99 din Legea

nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,

necesitatea asigurării celerități în derularea procedurii de punere în

executate a mandatului european de arestare și gravitatea acuzațiilor, instanța

de fond a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile,

conform art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Totodată, instanța a mai

apreciat că nu se impune luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea

sau țara, arestarea preventivă fiind singura măsură necesară pentru a asigura o

mai bună desfășurare a procedurii.

Împotriva acestei încheieri, a

declarat recurs persoana solicitată K.N., solicitând lăsarea sa în libertate

pentru a-i da posibilitatea să-și dovedească nevinovăția

Critica adusă nu este fondată.

Analizând încheierea recurată prin

prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de

persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează:

Înalta Curte reține că mandatul

european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 84 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii

reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/

JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr.

L190/1 din 18 iulie 2002.

Rațiunea mandatului european constă în

necesitatea de a se asigura garanția că persoanele urmărite nu se pot sustrage

justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, acesta reprezentând un

instrument de aducere a persoanei solicitate în fața statului emitent pentru

instrumentarea procedurilor penale.

Astfel, în mod corect a dispus

instanța de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fiind

incidente în cauză dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

modificată și republicată, persoana solicitată fiind reținută în baza

dispozițiilor art. 101 alin. (1) și (2) din aceeași lege, pe baza semnalării

transmise în Sistemul informatic S.S.

Cu privire la măsura preventivă

dispusă, Înalta Curte apreciază că, în

:

mod justificat, instanța de

fond a ales măsura arestării preventive față de persoana solicitată, având în

vedere gravitatea faptei comise, privarea de libertate reprezentând în același

timp o garanție pentru a se asigura prezența acestuia în fața organelor

judiciare, existând pericolul de a se sustrage și de a tergiversa punerea în

executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare

germane.

Prin urmare, critica persoanei

solicitate de a fi lăsată în libertate nu poate fi primită de către Înalta

Curte, în condițiile în care în cadrul procedurii de punere în executare a

mandatului european instanța nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea

sau temeinicia măsurilor dispuse de către autoritățile judiciare solicitante.

Reținând că soluția instanței de fond

este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de persoana

solicitată, ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 200 lei, urmând ca onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana solicitată K.N. împotriva încheierii din 09 ianuarie 2013

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată

în dosarul nr. 47/54/2013.

Obligă recurenta persoană solicitată

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba

germană se suportă din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

ianuarie 2013.