ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2012/2010

Judecătorul care a pronunțat sentința atacată era incompatibil, tot el fiind acela care, anterior, pronunțase în apel decizia civilă nr. 140/A/2008 a Tribunalului Cluj prin care a desființat în întregime sentința civilă nr. 418 din 13 februarie 1996 a Judecătoriei Dej, trimițând cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Gherla.

Prima instanță nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor din cererea reconvențională și nici asupra fondului cauzei. În mod nelegal a fost respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată, câtă vreme inițial reclamanta îi chemase în judecată pe antecesorii pârâtelor, ca proprietari tabulari, deși aceștia erau decedați la data pornirii procesului. Acest cadru procesual nu putea fi schimbat de către reclamanți ulterior, în rejudecare după casare, prin renunțare la judecată față de pârâții inițiali și atragerea în proces, ca pârâte, a actualelor recurente.

Prima instanță a greșit și atunci când a apreciat că pârâtele nu justifică un interes și că nu sunt în măsură să îi opună reclamantei un drept actual asupra imobilului în litigiu. De asemenea, sentința civilă nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej, la care prima instanță a făcut referire a fost desființată în căile de atac, astfel că în legătură cu operațiunile tabulare făcute în temeiul ei trebuia dispusă rectificarea de carte funciară, în sensul restabilirii situației anterioare înscrierilor făcute în baza acestei sentințe. Or, situația actuală de carte funciară nu mai concordă cu cele dispuse de prima instanță, câtă vreme rectificarea tabulară nu a fost făcută.

Imobilul în litigiu a fost naționalizat în mod nelegal în baza Legii nr. 119/1948, fără titlu valabil, nefiind întrunite condițiile cerute de acest act normativ.

La baza încheierii de intabulare a reclamantei stau acte lovite de nulitate absolută, astfel că și această încheiere este lovită de nulitate absolută. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 217 din 3 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj. În considerentele deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticii vizând incompatibilitatea judecătorului față de dispoz. art. 24 alin. (1) C. proc. civ. și împrejurarea că în speță, judecătorul cauzei nu a cenzurat propria hotărâre în calea de atac, ci, pe aspecte strict procedurale, a pronunțat anterior, o decizie în apel, prin care a desființat hotărârea de primă instanță, cu trimiterea pricinii spre rejudecare (reținând procedura viciată și necesitatea extinderii cadrului procesual). De asemenea, a fost găsită nefondată critica referitoare la repronunțarea asupra tuturor capetelor de cerere din reconvențională, în condițiile în care soluția asupra acesteia a fost de respingere ca neîntemeiată, ceea ce semnifică respingerea cererii în totalitate. Referitor la chemarea în judecată ca pârâți, a antecesorilor decedați ai pârâtelor, s-a constatat că nu poate fi reținută nulitatea invocată a cererii, față de împrejurarea că prin decizia nr. 140/2008 a Tribunalului Cluj (irevocabilă) s-a reținut că înaintea primei instanțe nu a fost posibilă introducerea în cauză a moștenitorilor decedați, având în vedere că în fața instanței de fond nu s-a relevat faptul că pârâții care au fost citați prin afișare ar fi decedați și s-ar impune astfel, citarea succesorilor. De aceea, modificarea cererii de chemare în judecată, făcută cu ocazia rejudecării în primă instanță este corectă și a avut la bază dezlegările irevocabile date prin decizia nr. 140/2008 a Tribunalului Cluj. În ce privește operațiunile de carte funciară dispuse conform sentinței atacate, ele sunt de asemenea, corecte. Faptul că prin sentința civilă nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej se dispuseseră anterior aceleași operațiuni este lipsit de relevanță, având în vedere că această sentință a fost desființată în calea de atac, ea nemaifiind astfel, producătoare de efecte juridice. S-a constatat în același timp, ca fiind corect stabilit dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului de 6730 mp, întrucât el rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, act administrativ atacat în justiție de către pârâte și validat atât prin sentința civilă nr. 127/2004 al Curții de Apel Cluj, cât și prin sentința civilă nr. 433/2006 a aceleiași instanțe. Susținerea apelantelor-pârâte referitoare la preluarea fără titlu valabil, de către stat, a imobilului în litigiu, a fost înlăturată întrucât prin sentința nr. 662/2004 a Tribunalului Cluj (irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului) s-a statuat contrariul, iar aceste aspecte care au făcut obiectul judecății nu mai pot fi reluate. Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantele-pârâte, care au formulat următoarele critici: - Instanța de apel a apreciat în mod greșit asupra excepției nulității sentinței, date de incompatibilitatea unui membru al completului, deși erau incidente dispoz. art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - La fel, cererea de suspendare a judecății în apel a fost respinsă în mod nelegal, deși soluția care urma să fie dată în dosarul care se judeca în paralel viza anularea încheierii de intabulare pronunțate în baza sentinței nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej. - În mod greșit a fost respinsă cererea de probatoriu formulată în apel. - Este greșită soluția instanței de apel și cu privire la critica vizând nepronunțarea primei instanțe asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății pe cale reconvențională. Aceasta, întrucât soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii reconvenționale este una generică, de ansamblu. - În mod nelegal s-a considerat că n-ar opera excepția nulității cererii de chemare în judecată, față de împrejurarea că inițial, cererea a fost introdusă în contradictoriu cu antecesorii decedați ai pârâtelor-recurente, iar după desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu mai putea fi schimbat cadrul procesual prin atragerea în judecată a moștenitorilor persoanelor decedate. - Decizia din apel păstrează soluția nelegală a primei instanțe prin care se dispune dezmembrarea imobilului și intabularea, deși aceste operațiuni au mai fost efectuate și în baza sentinței nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej. Se ajunge astfel, ca reclamanta să rămână înscrisă în cartea funciară în baza unei sentințe desființate și ulterior, să-și înscrie din nou dreptul de proprietate asupra aceluiași număr de top, deși nu mai era posibilă o nouă dezmembrare. - Reclamanta nu justifică un drept de proprietate asupra imobilului (teren și construcții situate pe acesta), în condițiile în care recurentele sunt moștenitoarele proprietarului tabular deposedat, așa încât este greșită soluția de înscriere a dreptului de proprietate în C.F. în favoarea reclamantei. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că este corectă soluția instanței de apel, atât pe aspectele procedurale invocate, cât și pe fond, având în vedere că dreptul de proprietate i-a fost confirmat în judecăți irevocabile anterioare. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Susținerea că la judecata cauzei în primă instanță ar fi participat un judecător incompatibil ignoră dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. care, reglementând această instituție a incompatibilității, au în vedere situația în care judecătorul care a pronunțat o hotărâre ar lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau recurs, ajungând astfel, să-și cenzureze propria hotărâre. În speță însă, nu se regăsește această situație, întrucât judecătorul față de care s-a invocat starea de incompatibilitate a pronunțat mai întâi o soluție de desființare a hotărârii de primă instanță pe aspecte strict procedurale (fără a antama în vreun fel, fondul judecății), iar ulterior (ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Gherla) a judecat cauza în fond. Ca atare, motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident, neexistând vreun caz de nulitate în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - Este neîntemeiată și critica vizând respingerea cererii de suspendare a judecății în apel, având în vedere că instanța a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care judecata separată viza efectele juridice ale sentinței nr. 418/1996 a Judecătoriei Deva, hotărâre care a fost desființată însă în calea de atac exercitată într-un ciclu procesual anterior al acestui dosar. - Referitor la modalitatea de cenzurare a cererii de probatoriu în faza apelului, se constată că reclamanta face doar o afirmație, în sensul că solicitarea de probe nu trebuia să fie respinsă ci, dimpotrivă, trebuia să fie admisă. Nu se arată însă, în concret, raportat la obiectul probațiunii, la aspectele pe care tindea să le dovedească partea, ce dispoziție procedurală ar fi fost încălcată (față de normele art. 167 – 171 C. proc. civ., care reglementează încuviințarea și administrarea probatoriului de către instanță), pentru ca aspectul să poată constitui obiect de cenzură în recurs. În aceste condiții, critica nu este una de legalitate încadrabilă în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., care să poată face obiect de analiză pentru instanța de recurs. - De asemenea, este nefundamentată juridic susținerea conform căreia prin menținerea soluției de primă instanță dată cererii reconvenționale s-ar fi validat o rezolvare a acestei cereri de o manieră generică, fără să vizeze fiecare pretenție în parte. În realitate, recurentele sunt în eroare asupra soluției pe care, din punct de vedere procedural, poate să o adopte instanța de judecată, atunci când respinge o acțiune dedusă judecății cu mai multe capete de cerere. Respingerea ca neîntemeiată a unei acțiuni, indiferent că a fost dedusă judecății pe cale principală ori incidentală (ca în cazul celei reconvenționale) presupune respingerea în tot a pretențiilor deduse judecății, întrucât faptul că nu a fost primită pretenția principală are drept consecință implicită și respingerea cererilor accesorii (așa cum se întâmplă atunci când prin intermediul aceluiași act procedural sunt aduse în fața judecății atât pretenții principale, cât și accesorii). Ca atare, nu poate fi vorba de o incidență a dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. - Nefondată este și critica referitoare la modalitatea în care a fost respinsă excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată, pe considerentul invocat, că inițial această cerere a fost îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință. Or, acest aspect a fost rezolvat irevocabil prin decizia nr. 140/2008 a Tribunalului Cluj, fiind motivul pentru care de altfel s-a desființat hotărârea de primă instanță (sent. civ. nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej) cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În aceste condiții, apreciindu-se asupra necesității întregirii cadrului procesual printr-o hotărâre irevocabilă, în mod corect s-a reținut, prin decizia atacată cu recurs, că instanța de trimitere nu putea decât să dea eficiență efectelor unei hotărâri care, potrivit soluției adoptate, fixase cadrul rejudecării. În egală măsură, dincolo de aceste considerente determinante, care țin de efectele autorității de lucru judecat ale hotărârii – și de modalitatea în care ele se impun nu doar părților, ci și instanței de judecată –, critica este nefondată și din perspectiva dispoz. art. 132 C. proc. civ. Astfel, fiind vorba de o reluare a judecății în fața primei instanțe de fond, determinată de o incorectă determinare a cadrului procesual subiectiv, are loc, în termenii art. 134 C. proc. civ. o primă zi de înfățișare până la care părțile pot aduce modificări ale elementelor cererii în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. (inclusiv asupra părților atrase în procedura judiciară). - În ce privește faptul că, urmare a admiterii acțiunii și constatării dreptului de proprietate al reclamantei, s-a dispus dezmembrarea și intabularea dreptului acesteia, soluția nu este greșită așa cum se pretinde, pentru că aceleași operațiuni ar fi mai fost dispuse prin sentința nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej. Astfel cum s-a menționat, această sentință a fost desființată în calea de atac într-un ciclu procesual anterior, rămânând în consecință, fără niciun fel de eficacitate. Așadar, reluându-se judecata, instanța era obligată să se pronunțe din nou asupra tuturor aspectelor supuse verificării jurisdicționale, neputându-i-se opune, cum greșit se susține, o tranșare a acestor aspecte (dedusă din împrejurarea că în cartea funciară, pe temeiul hotărârii desființate, au fost operate deja respectivele mențiuni). Altminteri ar însemna ca instanța să lase nesoluționate capete de cerere pe considerentul, greșit, că asupra lor s-a pronunțat deja o hotărâre, care nu mai are însă, nicio existență juridică, datorită desființării ei în cadrul controlului judiciar exercitat. - Susținerea că reclamanta nu ar justifica dreptul de proprietate asupra imobilului, întrucât recurentele ar fi moștenitoarele proprietarului tabular, este lipsită de asemenea, de orice fundament. Aceasta, în condițiile în care între părți s-au desfășurat anterior două procese în cadrul cărora s-a disputat și tranșat chestiunea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei (conform sentinței nr. 127/2004 a Curții de Apel Cluj și sentinței nr. 433/2006 a aceleiași instanțe). Or, statuându-se în mod irevocabil în urma contestării de către pârâtele-recurente că reclamanta deține un titlu valabil, acestea nu mai pot veni pe o cale separată, chiar de o manieră incidentală ca în speță, să pună în discuție valabilitatea titlului exhibat de către reclamantă, întrucât li se opune autoritatea de lucru judecat a celor tranșate irevocabil pe acest aspect. În mod asemănător, respectiv prin hotărâre irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat, s-a statuat și asupra modalității în care bunul a intrat în patrimoniul statului (conform sent. civ. nr. 662/2004 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului și recursului). Repunerea în discuție a unor asemenea aspecte, asupra cărora, pronunțându-se, instanțele și-au epuizat puterea jurisdicțională, înseamnă de fapt, o nesocotire a autorității de lucru judecat, ceea ce nu poate fi primit. De aceea, se constată că prin hotărârea adoptată, instanța de apel a dat eficiență, sub aspectul dreptului de proprietate al părților, efectului pozitiv al lucrului judecat, urmare a proceselor anterioare desfășurate între părți. În consecință, față de considerentele arătate, s-a constatat caracterul nefondat al tuturor criticilor, recursul urmând să fie respins ca atare. În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., recurentele, ca părți căzute în pretenții, vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimată.