ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2012/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2012/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 418/1996 a

Judecătoriei Dej a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Dej,

împotriva pârâtelor H.A., P.A., P.M., M.A. și M.L., și în consecință:

S-a constatat că

reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de

6.730 m.p., situat în municipiul Gherla, str. Mintiului, jud. Cluj, în baza

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M07, din 28 mai 1995, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, teren ce

se identifică cu parte din imobilul înscris în CF nr. 420 Mintiu Gherlii, în

suprafață totală de 31.493 m.p., potrivit documentației tehnice extrajudiciare

depuse la dosar.

S-a dispus

dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 420 Mintiu Gherlii, potrivit documentației

tehnice întocmite, astfel:

Lotul nr. 1 format

din teren în suprafață de 24.763, identificat prin nr. top nou 918/1, care se

atribuie vechilor proprietari tabulari: H.A., P.A., în cote de câte 1/8 parte

fiecare, P.M., M.A. și M.L., în cote de câte 2/8 parte fiecare.

Lotul nr. 2 format

din teren în suprafață de 6.730 m.p., identificat prin nr. top nou 918/2, care

se atribuie reclamantei SC S. SA Dej.

S-a dispus înscrierea

în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel moștenitoarele pârâților decedați, E.E. și G.I.A.,

acesta fiind respins ca lipsit de interes într-o primă fază procesuală, prin

decizia civilă nr. 236/A/2006, pronunțată în dosarul nr. 7020/2005.

Curtea de Apel Cluj,

prin decizia civilă nr. 2281/R/2007, pronunțată în Dosarul nr. 3233/33/2006 a

admis recursul declarat de E.E. și G.I.A., a casat decizia pronunțată în apel,

trimițând cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

În rejudecare,

Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 140/A/2008 pronunțată în dosarul nr.

132/117/2008, a admis apelul declarat de E.E. și G.I.A., împotriva sentinței

civile 418/1996 a Judecătoriei Dej, pe care a desființat-o în întregime, cu

consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, reținând incidența dispozițiilor

art. 297 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Judecătoria Dej, prin

sentința civilă nr. 2860/2008, pronunțată în dosarul nr. 2330/235/2008, având

în vedere valoarea obiectului dedus judecății și dispozițiile art. 158-159 pct.

2 art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a acțiunii, în favoarea Tribunalului

Cluj.

Primind cauza spre

competentă soluționare, Tribunalul Cluj a reținut că, prin acțiunea civilă

dedusă judecății reclamanta SC S. SA DEJ a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții H.A., P.A., P.M., M.A. și M.L., să se constate că a dobândit dreptul de

proprietate asupra terenului în suprafață de 6.730 m.p., situat în municipiul

Gherla, str. Mintiului, jud. Cluj, în baza Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07, din 28 mai 1995, emis de

Ministerul Agriculturii și Alimentației, teren ce se identifică cu parte din

imobilul înscris în CF nr. 420 Mintiu Gherlii, nr. top 918, în suprafață totală

de 31.493 m.p., potrivit documentației tehnice extrajudiciare depuse la dosar,

să se dispună dezmembrarea și intabularea în cartea funciară a imobilului

astfel dobândit.

Pârâții chemați în

judecată sunt proprietarii tabulari asupra imobilului din litigiu, iar în

rejudecare în fața Judecătoriei Dej, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe

la judecată față de aceștia, menținând cadrul procesual în raport cu pârâtele

E.E. și G.I.A., în calitate de moștenitoare ale proprietarilor tabulari.

Prin cererea

reconvențională formulată de pârâtele reclamante reconvenționale au solicitat

obligarea reclamantei la recunoașterea dreptului de proprietate asupra

imobilului teren din litigiu, să se constate că acest imobil nu a trecut în

proprietatea statului cu titlu valabil, iar în urma comparării titlurilor de

proprietate al reclamantelor reconvenționale cu cel al pârâtei reconvenționale,

să se constate că primul este preferabil.

Potrivit sentinței

civile nr. 190 din 2 aprilie 2009 pronunțate de Tribunalul Cluj a fost admisă

acțiunea, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 6730 mp, în baza certificatului de atestare nr. 0463,

seria M 07 din 28 mai 1995, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației. A

dispus dezmembrarea imobilului înscris în CF nr. 420 Mintiu Gherlii, nr. top

918, potrivit documentației tehnice întocmite, astfel:

Lotul nr. 1 format

din teren în suprafață de 24763, identificat prin nr. top nou 918/1, care se

atribuie vechilor proprietari tabulari: H.A., P.A., în cote de câte 1/8 parte

fiecare, P.M., M.A. și M.L., în cote de câte 2/8 parte fiecare.

Lotul nr. 2 format

din teren în suprafață de 6730 mp., identificat prin nr. top nou 918/2, care se

atribuie reclamantei SC S. SA Dej.

S-a dispus intabularea

în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel dobândit,

potrivit documentației tehnice extrajudiciare depuse la dosar, care face parte

integrantă din prezenta sentință.

Totodată, a fost

respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de către pârâte.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că, reclamanta SC S. SRL Dej a

dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 6730 mp. teren situat

în municipiul Gherla, str. Mintiului, în temeiul Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0463 din 28 mai 1995,

emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Acest certificat de

atestare a dreptului de proprietate a făcut deja obiectul controlului judiciar,

fiind respinsă acțiunea introdusă de actualele pârâte, prin care acestea au

solicitat constatarea nulității certificatului, precum și, într-un alt proces,

excepția de nelegalitate a aceluiași certificat de atestare a dreptului de

proprietate.

În ce privește

dreptul invocat de pârâtele reclamante reconvenționale, s-a constatat că

aspectele privitoare la trecerea imobilului în proprietatea statului au mai

făcut obiectul unor procese în care au fost respinse în mod irevocabil

acțiunile introduse de pârâte.

Ca atare, pârâtele nu

dețin un titlu de proprietate care să fie preferabil celui al reclamantei și

mai caracterizat decât al acesteia.

A fost apreciată ca

nefondată excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată pe care

pârâtele au formulat-o, întrucât cererea dedusă judecății cuprinde toate

elementele pretinse de art. 112 C. proc. civ.

Tot nefondată a fost

găsită și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, deoarece

acestea sunt succesoare ale proprietarilor tabulari.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtele E.E. și G.I.A., susținând următoarele

critici:

pronunțat sentința atacată era incompatibil, tot el fiind acela care, anterior,

pronunțase în apel decizia civilă nr. 140/A/2008 a Tribunalului Cluj prin care

a desființat în întregime sentința civilă nr. 418 din 13 februarie 1996 a

Judecătoriei Dej, trimițând cauza spre competentă soluționare la Judecătoria

Gherla.

s-a pronunțat asupra tuturor capetelor din cererea reconvențională și nici

asupra fondului cauzei.

În mod nelegal a fost

respinsă și excepția nulității cererii de chemare în judecată, câtă vreme

inițial reclamanta îi chemase în judecată pe antecesorii pârâtelor, ca

proprietari tabulari, deși aceștia erau decedați la data pornirii procesului.

Acest cadru procesual nu putea fi schimbat de către reclamanți ulterior, în

rejudecare după casare, prin renunțare la judecată față de pârâții inițiali și

atragerea în proces, ca pârâte, a actualelor recurente.

și atunci când a apreciat că pârâtele nu justifică un interes și că nu sunt în

măsură să îi opună reclamantei un drept actual asupra imobilului în litigiu.

De asemenea, sentința

civilă nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej, la care prima instanță a făcut referire

a fost desființată în căile de atac, astfel că în legătură cu operațiunile

tabulare făcute în temeiul ei trebuia dispusă rectificarea de carte funciară,

în sensul restabilirii situației anterioare înscrierilor făcute în baza acestei

sentințe. Or, situația actuală de carte funciară nu mai concordă cu cele

dispuse de prima instanță, câtă vreme rectificarea tabulară nu a fost făcută.

litigiu a fost naționalizat în mod nelegal în baza Legii nr. 119/1948, fără

titlu valabil, nefiind întrunite condițiile cerute de acest act normativ.

de intabulare a reclamantei stau acte lovite de nulitate absolută, astfel că și

această încheiere este lovită de nulitate absolută.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia civilă nr. 217 din 3 iulie 2009 a Curții de Apel Cluj.

În considerentele

deciziei s-a reținut caracterul nefondat al criticii vizând incompatibilitatea

judecătorului față de dispoz. art. 24 alin. (1) C. proc. civ. și împrejurarea

că în speță, judecătorul cauzei nu a cenzurat propria hotărâre în calea de

atac, ci, pe aspecte strict procedurale, a pronunțat anterior, o decizie în

apel, prin care a desființat hotărârea de primă instanță, cu trimiterea

pricinii spre rejudecare (reținând procedura viciată și necesitatea extinderii

cadrului procesual).

De asemenea, a fost

găsită nefondată critica referitoare la repronunțarea asupra tuturor capetelor

de cerere din reconvențională, în condițiile în care soluția asupra acesteia a

fost de respingere ca neîntemeiată, ceea ce semnifică respingerea cererii în

totalitate.

Referitor la chemarea

în judecată ca pârâți, a antecesorilor decedați ai pârâtelor, s-a constatat că

nu poate fi reținută nulitatea invocată a cererii, față de împrejurarea că prin

decizia nr. 140/2008 a Tribunalului Cluj (irevocabilă) s-a reținut că înaintea

primei instanțe nu a fost posibilă introducerea în cauză a moștenitorilor

decedați, având în vedere că în fața instanței de fond nu s-a relevat faptul că

pârâții care au fost citați prin afișare ar fi decedați și s-ar impune astfel,

citarea succesorilor.

De aceea, modificarea

cererii de chemare în judecată, făcută cu ocazia rejudecării în primă instanță

este corectă și a avut la bază dezlegările irevocabile date prin decizia nr.

140/2008 a Tribunalului Cluj.

În ce privește

operațiunile de carte funciară dispuse conform sentinței atacate, ele sunt de

asemenea, corecte. Faptul că prin sentința civilă nr. 418/1996 a Judecătoriei

Dej se dispuseseră anterior aceleași operațiuni este lipsit de relevanță, având

în vedere că această sentință a fost desființată în calea de atac, ea

nemaifiind astfel, producătoare de efecte juridice.

S-a constatat în

același timp, ca fiind corect stabilit dreptul de proprietate al reclamantei

asupra terenului de 6730 mp, întrucât el rezultă din certificatul de atestare a

dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, act

administrativ atacat în justiție de către pârâte și validat atât prin sentința

civilă nr. 127/2004 al Curții de Apel Cluj, cât și prin sentința civilă nr.

433/2006 a aceleiași instanțe.

Susținerea

apelantelor-pârâte referitoare la preluarea fără titlu valabil, de către stat,

a imobilului în litigiu, a fost înlăturată întrucât prin sentința nr. 662/2004

a Tribunalului Cluj (irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului) s-a

statuat contrariul, iar aceste aspecte care au făcut obiectul judecății nu mai

pot fi reluate.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către apelantele-pârâte, care au formulat următoarele

critici:

- Instanța de apel a

apreciat în mod greșit asupra excepției nulității sentinței, date de

incompatibilitatea unui membru al completului, deși erau incidente dispoz. art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

- La fel, cererea de

suspendare a judecății în apel a fost respinsă în mod nelegal, deși soluția

care urma să fie dată în dosarul care se judeca în paralel viza anularea

încheierii de intabulare pronunțate în baza sentinței nr. 418/1996 a

Judecătoriei Dej.

- În mod greșit a

fost respinsă cererea de probatoriu formulată în apel.

- Este greșită

soluția instanței de apel și cu privire la critica vizând nepronunțarea primei

instanțe asupra tuturor capetelor de cerere deduse judecății pe cale

reconvențională.

Aceasta, întrucât

soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii reconvenționale este una

generică, de ansamblu.

- În mod nelegal s-a

considerat că n-ar opera excepția nulității cererii de chemare în judecată,

față de împrejurarea că inițial, cererea a fost introdusă în contradictoriu cu

antecesorii decedați ai pârâtelor-recurente, iar după desființarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare, nu mai putea fi schimbat cadrul procesual

prin atragerea în judecată a moștenitorilor persoanelor decedate.

- Decizia din apel

păstrează soluția nelegală a primei instanțe prin care se dispune dezmembrarea

imobilului și intabularea, deși aceste operațiuni au mai fost efectuate și în

baza sentinței nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej. Se ajunge astfel, ca reclamanta

să rămână înscrisă în cartea funciară în baza unei sentințe desființate și

ulterior, să-și înscrie din nou dreptul de proprietate asupra aceluiași număr

de top, deși nu mai era posibilă o nouă dezmembrare.

- Reclamanta nu

justifică un drept de proprietate asupra imobilului (teren și construcții

situate pe acesta), în condițiile în care recurentele sunt moștenitoarele

proprietarului tabular deposedat, așa încât este greșită soluția de înscriere a

dreptului de proprietate în C.F. în favoarea reclamantei.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, arătând că este

corectă soluția instanței de apel, atât pe aspectele procedurale invocate, cât

și pe fond, având în vedere că dreptul de proprietate i-a fost confirmat în

judecăți irevocabile anterioare.

Examinând criticile

formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit

următoarelor considerente:

- Susținerea că la

judecata cauzei în primă instanță ar fi participat un judecător incompatibil

ignoră dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. care, reglementând această

instituție a incompatibilității, au în vedere situația în care judecătorul care

a pronunțat o hotărâre ar lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau

recurs, ajungând astfel, să-și cenzureze propria hotărâre.

În speță însă, nu se

regăsește această situație, întrucât judecătorul față de care s-a invocat

starea de incompatibilitate a pronunțat mai întâi o soluție de desființare a

hotărârii de primă instanță pe aspecte strict procedurale (fără a antama în

vreun fel, fondul judecății), iar ulterior (ca urmare a declinării competenței

de către Judecătoria Gherla) a judecat cauza în fond.

Ca atare, motivul de

recurs prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu este incident, neexistând

vreun caz de nulitate în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

- Este neîntemeiată

și critica vizând respingerea cererii de suspendare a judecății în apel, având

în vedere că instanța a făcut o corectă aplicare a dispoz. art. 244 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care judecata separată viza efectele

juridice ale sentinței nr. 418/1996 a Judecătoriei Deva, hotărâre care a fost

desființată însă în calea de atac exercitată într-un ciclu procesual anterior

al acestui dosar.

- Referitor la

modalitatea de cenzurare a cererii de probatoriu în faza apelului, se constată

că reclamanta face doar o afirmație, în sensul că solicitarea de probe nu

trebuia să fie respinsă ci, dimpotrivă, trebuia să fie admisă.

Nu se arată însă, în

concret, raportat la obiectul probațiunii, la aspectele pe care tindea să le

dovedească partea, ce dispoziție procedurală ar fi fost încălcată (față de

normele art. 167 – 171 C. proc. civ., care reglementează încuviințarea și

administrarea probatoriului de către instanță), pentru ca aspectul să poată

constitui obiect de cenzură în recurs.

În aceste condiții,

critica nu este una de legalitate încadrabilă în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., care să poată face obiect de analiză pentru instanța de recurs.

- De asemenea, este

nefundamentată juridic susținerea conform căreia prin menținerea soluției de

primă instanță dată cererii reconvenționale s-ar fi validat o rezolvare a

acestei cereri de o manieră generică, fără să vizeze fiecare pretenție în

parte.

În realitate,

recurentele sunt în eroare asupra soluției pe care, din punct de vedere

procedural, poate să o adopte instanța de judecată, atunci când respinge o

acțiune dedusă judecății cu mai multe capete de cerere.

Respingerea ca

neîntemeiată a unei acțiuni, indiferent că a fost dedusă judecății pe cale

principală ori incidentală (ca în cazul celei reconvenționale) presupune

respingerea în tot a pretențiilor deduse judecății, întrucât faptul că nu a

fost primită pretenția principală are drept consecință implicită și respingerea

cererilor accesorii (așa cum se întâmplă atunci când prin intermediul aceluiași

act procedural sunt aduse în fața judecății atât pretenții principale, cât și

accesorii).

Ca atare, nu poate fi

vorba de o incidență a dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

- Nefondată este și

critica referitoare la modalitatea în care a fost respinsă excepția de nulitate

a cererii de chemare în judecată, pe considerentul invocat, că inițial această

cerere a fost îndreptată împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de

folosință.

Or, acest aspect a

fost rezolvat irevocabil prin decizia nr. 140/2008 a Tribunalului Cluj, fiind

motivul pentru care de altfel s-a desființat hotărârea de primă instanță (sent.

civ. nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej) cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În aceste condiții,

apreciindu-se asupra necesității întregirii cadrului procesual printr-o

hotărâre irevocabilă, în mod corect s-a reținut, prin decizia atacată cu

recurs, că instanța de trimitere nu putea decât să dea eficiență efectelor unei

hotărâri care, potrivit soluției adoptate, fixase cadrul rejudecării.

În egală măsură,

dincolo de aceste considerente determinante, care țin de efectele autorității

de lucru judecat ale hotărârii – și de modalitatea în care ele se impun nu doar

părților, ci și instanței de judecată –, critica este nefondată și din

perspectiva dispoz. art. 132 C. proc. civ.

Astfel, fiind vorba

de o reluare a judecății în fața primei instanțe de fond, determinată de o

incorectă determinare a cadrului procesual subiectiv, are loc, în termenii art.

134 C. proc. civ. o primă zi de înfățișare până la care părțile pot aduce

modificări ale elementelor cererii în condițiile art. 132 alin. (1) C. proc.

civ. (inclusiv asupra părților atrase în procedura judiciară).

- În ce privește

faptul că, urmare a admiterii acțiunii și constatării dreptului de proprietate

al reclamantei, s-a dispus dezmembrarea și intabularea dreptului acesteia,

soluția nu este greșită așa cum se pretinde, pentru că aceleași operațiuni ar

fi mai fost dispuse prin sentința nr. 418/1996 a Judecătoriei Dej.

Astfel cum s-a

menționat, această sentință a fost desființată în calea de atac într-un ciclu

procesual anterior, rămânând în consecință, fără niciun fel de eficacitate.

Așadar, reluându-se

judecata, instanța era obligată să se pronunțe din nou asupra tuturor aspectelor

supuse verificării jurisdicționale, neputându-i-se opune, cum greșit se

susține, o tranșare a acestor aspecte (dedusă din împrejurarea că în cartea

funciară, pe temeiul hotărârii desființate, au fost operate deja respectivele

mențiuni).

Altminteri ar însemna

ca instanța să lase nesoluționate capete de cerere pe considerentul, greșit, că

asupra lor s-a pronunțat deja o hotărâre, care nu mai are însă, nicio existență

juridică, datorită desființării ei în cadrul controlului judiciar exercitat.

- Susținerea că

reclamanta nu ar justifica dreptul de proprietate asupra imobilului, întrucât

recurentele ar fi moștenitoarele proprietarului tabular, este lipsită de

asemenea, de orice fundament.

Aceasta, în

condițiile în care între părți s-au desfășurat anterior două procese în cadrul

cărora s-a disputat și tranșat chestiunea dreptului de proprietate în favoarea

reclamantei (conform sentinței nr. 127/2004 a Curții de Apel Cluj și sentinței

nr. 433/2006 a aceleiași instanțe).

Or, statuându-se în

mod irevocabil în urma contestării de către pârâtele-recurente că reclamanta

deține un titlu valabil, acestea nu mai pot veni pe o cale separată, chiar de o

manieră incidentală ca în speță, să pună în discuție valabilitatea titlului

exhibat de către reclamantă, întrucât li se opune autoritatea de lucru judecat

a celor tranșate irevocabil pe acest aspect.

În mod asemănător,

respectiv prin hotărâre irevocabilă și intrată în puterea lucrului judecat, s-a

statuat și asupra modalității în care bunul a intrat în patrimoniul statului

(conform sent. civ. nr. 662/2004 al Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă prin

respingerea apelului și recursului).

Repunerea în discuție

a unor asemenea aspecte, asupra cărora, pronunțându-se, instanțele și-au

epuizat puterea jurisdicțională, înseamnă de fapt, o nesocotire a autorității

de lucru judecat, ceea ce nu poate fi primit.

De aceea, se constată

că prin hotărârea adoptată, instanța de apel a dat eficiență, sub aspectul

dreptului de proprietate al părților, efectului pozitiv al lucrului judecat,

urmare a proceselor anterioare desfășurate între părți.

În consecință, față

de considerentele arătate, s-a constatat caracterul nefondat al tuturor

criticilor, recursul urmând să fie respins ca atare.

În temeiul art. 274

alin. (3) C. proc. civ., recurentele, ca părți căzute în pretenții, vor fi

obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat pârâtele E.E. și G.I.A. împotriva deciziei nr. 217/ A din 3 iulie 2009

a Curții de Apel Cluj, Secția Civilă, ca nefondat.

Obligă pe recurente

la 7.140 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC S. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2010.