ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2996/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 367 din 27 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova a inculpatul J.D., fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen., faptă din perioada noiembrie - decembrie 2010 și ianuarie 2011, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Tot prin sentința respectivă inculpatul a fost lipsit de drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 81 și 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, termen de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare mai sus precizat.

În conformitate cu dispozițiile art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare sau al neîndeplinirii obligațiilor civile din hotărârea penală până la expirarea acestui termen.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen. rap. la art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.500 RON.

Pentru a pronunța sentința respectivă prima instanță de judecată a reținut următoarea situație:

Prin rechizitoriul nr. 204/P/2011 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, alături de alte persoane a inculpatului J.D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În privința inculpatului J.D., s-a reținut că, în calitate de lucrător vamal în cadrul Biroului Control Fizic, cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor, a primit fără drept suma totală de 1.500 RON, direct, de la inculpatul G.A.I. și, indirect, de la C.C.I., după ce a efectuat controlul fizic necesar închiderii tranzitelor/importurilor și la care era obligat în virtutea funcției deținute în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, reținându-se 3 acte materiale de primire a sumelor de bani, în perioada noiembrie - decembrie 2010 și ianuarie 2011, activitate caracteristică infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarații inculpați, declarații martori, procese-verbale, adrese, extrase de la bănci, procese-verbale de percheziție, interceptări, planșe foto, copii declarații vamale.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, declarația dată fiind consemnată în scris și depusă la dosarul cauzei, prilej cu care acesta a precizat că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Analizând probele administrate în cauză, în faza de urmărire penală, instanța a reținut că din declarațiile inculpatului J.D. care inițial a fost audiat ca martor în Dosarul nr. 63/P/2010, rezultă că acesta a împrumutat în luna februarie 2011 suma de 500 RON de la G.A.I., sumă din care i-a restituit 200 RON celui din urmă, însă ulterior inculpatul a revenit asupra acestor declarații la momentul efectuării confruntărilor cu inculpatul G.A.I. la data de 15 iunie 2011.

Astfel, după începerea urmăririi penale față de acesta, inculpatul J.D. a recunoscut că a primit suma totală de 1.500 RON de la inculpatul G.A.I. în perioada noiembrie - decembrie 2010 - ianuarie 2011, respectiv au fost 3 acte materiale de primire a sumelor de bani cu motivarea că ar fi lucrat peste programul oficial de lucru pentru firmele reprezentate de către M.A. A efectuat, în total, controlul la 8 tiruri din care 1 - 2 tiruri nu au fost efectiv în vamă. Acesta a acceptat să confirme controlul fizic, prin semnătura sa pe carnetul tir, deși culoarul de vămuire era pe roșu pentru cele 2 tiruri și era obligat, astfel, să procedeze la controlul fizic. Această verificare fictivă îi era impusă verbal de către directorul C.CI. cu motivarea că nu este nicio problemă. Celelalte 6 tiruri au fost controlate fizic chiar dacă pe culoarul de vămuire era culoarea verde și nu era obligatoriu această verificare a mărfii. Sumele de bani îi erau înmânate în biroul său de către G.A.I. după o perioadă de timp de la închiderea tranzitelor. Declarațiile vamale respective nu au fost identificate motiv pentru care nu s-a reținut, în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În schimb, inculpatul nu a avut cunoștință despre vreo înțelegere prealabilă între directorul C.CI. și administratorii firmelor turcești pentru care se întocmeau aceste documente vamale.

Întrucât existau contradicții între declarațiile inculpaților și ale numitului C.C.I. au fost dispuse confruntări și s-au încheiat procese-verbale în data de 15 iunie 2011 și respectiv la data de 20 iunie 2011. Confruntările au fost efectuate între martora P.G. și inculpații G.A.I., A.D.C și J.D.. Numitul C.C.I. a refuzat să fie confruntat cu persoanele menționate mai sus.

La data efectuării confruntării, respectiv la data de 20 iunie 2011, inculpatul J.D. și-a recunoscut fapta, ocazie cu care a afirmat că a primit suma totală de 1.500 RON de la G.A.I., astfel cum s-a arătat mai sus.

În drept, faptele comise de inculpatul J.D., care în calitate de lucrător vamal în cadrul Biroului Control Fizic, cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor, a primit fără drept suma totală de 1.500 RON, direct, de la inculpatul G.A.l., și indirect, de la C.C.I., după ce a efectuat controlul fizic necesar închiderii tranzitelor/importurilor și la care era obligat în virtutea funcției deținute, în mod repetat, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, reținându-se 3 acte materiale de primire a sumelor de bani, în perioada noiembrie - decembrie 2010 și ianuarie 2011, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora instanța a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului J.D., instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială și în textul incriminator, gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat de instanță ca fiind ridicat având în vedere natura faptei, modul de acționare, lipsa antecedentele penale ale inculpatului, persoana și conduita acestuia, care a recunoscut fapta și a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art. 71 C. pen., în raport de considerentele expuse mai sus, ținând cont de funcția de reeducare pe care o îndeplinește pedeapsa, dar și de cea de constrângere, instanța a apreciat că o pedeapsă de doi ani închisoare constituie o sancțiune corespunzătoare pentru inculpat în cauza de față, pedeapsa astfel aplicată fiind într-un cuantum mediu, stabilit după prealabila aplicarea a dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat că scopurile prevăzute de lege pentru pedeapsa aplicată pot fi atinse prin suspendarea condiționată a executării pedepsei, numai în acest fel putându-se ajunge la obținerea constrângerii și reeducării inculpatului, în raport de argumentele de mai sus.

În ceea ce privește solicitarea reprezentantului Ministerului Public de aplicare a pedepsei complementare prevăzute de art. 65 alin. (1) rap. la art. 64 lit. c) C. pen., instanța a constatat că în cazul de față aplicarea unei astfel de pedepse complementare este facultativă, nu obligatorie, nefiind prevăzută în conținutul textului de lege incriminatoriu.

În consecință, față de criteriile ce trebuiesc avute în vedere la aplicarea unei pedepse complementare facultative, respectiv, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana inculpatului, instanța a considerat că nu se impune aplicarea unei asemenea pedepse, întrucât, simpla mențiune în fișa de cazier judiciar a inculpatului a prezentei condamnări, precum și riscul ca în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării dispusă prin prezenta hotărâre să fie revocată, determină consecințe juridice care echivalează cu aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., cel puțin pe durata termenului de încercare, respectiv, până la intervenirea reabilitării de drept a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești cât și inculpatul J.D., criticând-o pentru nelegalitate sau netemeinicie.

Astfel, procurorul a învederat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică deoarece nu s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 71 C. pen. și nici pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., deși aceste pedepse erau necesare.

La rândul său inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate și chiar constatarea că fapta săvârșită și recunoscută nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 28 din 20 februarie 2012 Curtea de Apel a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 367 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova, a desființat, în parte, în latură penală sentința mai sus menționată și a aplicat inculpatului J.D. pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, în formă continuată, au fost corect reținute de către prima instanță de judecată, după cum s-a arătat anterior, beneficiind de deplin suport probator în actele și lucrările dosarului, în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a individualizat corect pedeapsa principală stabilită și aplicată inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 72 C. pen., cu luarea în considerare a gradului de pericol social al faptei săvârșite, a împrejurărilor concrete de comitere a acestora precum și a persoanei inculpatului care a beneficiat de destulă clemență din partea instanței de judecată ce a soluționat fondul cauzei, în condițiile existenței unei cauze de agravare a pedepsei dată de aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., neimpunându-se în nici un caz reducerea și mai mult a cuantumului pedepsei.

Curtea a apreciat ca întemeiate criticile procurorului referitoare la aplicarea pedepselor complementare și accesorii, deoarece, interzicerea de a exercita profesia de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, în calitate de lucrător vamal, este determinată de periculozitatea acestui inculpat care s-a folosit de profesia sa pentru a săvârși infracțiunea.

Prin comiterea infracțiunii continuate de primire de foloase necuvenite, folosindu-se de profesia sa, inculpatul este socotit nedemn să o mai exercite în continuare pe o perioadă limitată de timp.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale, înlăturarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și achitarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este fondat numai sub aspectul greșitei durate a pedepsei complementare.

Conform dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. pedepsele complementare sunt interzicerea unor drepturi de la 1 al 10 ani și degradarea militară.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, inculpatului J.D. i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., fără a se preciza durata acesteia.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că hotărârea penală recurată este nelegală motiv pentru care va admite recursul declarat de inculpatul J.D. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 20 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată și, rejudecând, va stabili durata pedepsei complementare aplicate inculpatului J.D., la 1 an.

Referitor la solicitarea recurentului inculpat de înlăturare â dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și pronunțarea unei hotărâri de achitare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Inculpatul a solicitat în fața primei instanțe, consiliat fiind de apărătorul său ales, judecarea sa în baza acordului de vinovăție, ceea ce înseamnă recunoașterea necondiționată a faptelor astfel cum au fost reținute prin rechizitoriu.

Având în vedere că judecarea inculpatului s-a făcut în procedura simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care și le-a însușit, Înalta Curte constată că nu mai pot fi primite critici relative la aprecierea probelor și reținerea stării de fapt, situație în care nu mai poate face obiectul verificărilor instanței de control judiciar nici critica recurentului inculpat potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor probe de natură a garanta drepturile procesuale ale inculpatului și care s-ar circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Reținând doar incidența cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat numai cu privire la durata pedepsei complementare.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul J.D. împotriva Deciziei penale nr. 28 din data de 20 februarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia atacată numai în ceea ce privește durata pedepsei complementare prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., pe care o stabilește la 1 an.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

Onorariul parțial apărătorului din oficiu în sumă de 50 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - CL