ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2984/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2984/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC V. SA a

solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. SA, pronunțarea unei

sentințe prin care să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafață de 35.310,96 mp, situat în

Costinești, județul Constanța, teren aferent Vilelor A., la prețul de 1.820.014

RON, obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în sumă de 10.000 euro/zi

de întârziere, în echivalentul în RON la data plății, începând cu data

pronunțării hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligației efective

de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare.

La termenul de

judecată din data de 11 ianuarie 2011 pârâta a invocat excepția prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantei.

În temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., prima instanță a unit cu fondul

excepția prescripției.

La termenul de

judecată din data de 02 noiembrie 2010 instanța de fond a respins cererea de

suspendare a judecății formulată de pârâtă, în temeiul art 244 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., apreciind că actele juridice contestate în dosarele menționate

de pârâtă nu au nicio relevanță asupra cauzei juridice a prezentei acțiuni

comerciale - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1237 din 07

iulie 2001 coroborat cu contractul de novație cu schimbare de debitor

autentificat sub nr. 5655 din 18 noiembrie 2002.

Prin Sentința

comercială nr. 4489 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția prescripției dreptului

material la acțiune al reclamantei invocată de către pârâtă, a fost admisă în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC V. SA, în sensul că a fost obligată

pârâta SC B.T.T. SA să încheie cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare

având ca obiect terenul în suprafață de 35.310,96 mp situat în stațiunea

Costinești, județul Constanța, teren aferent și limitrof Vilelor A., la prețul

de 1.820.014 RON și a fost respins capătul de cerere privind daunele

cominatorii. A fost obligată pârâta la plata sumei de 22.311,19 RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că, prin Sentința civilă nr. 7166 din 08

noiembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost

admisă acțiunea formulată de SC V.U. SRL (autoarea reclamantei) și s-a dispus

obligarea pârâtei SC B.T.T SA la vânzarea activelor "Vilelor A.", sub

sancțiunea plății unor daune cominatorii de 1.000.000 rol/zi până la

îndeplinirea efectivă a obligației de vânzare.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate autentificat sub nr. 1237 din 07

iulie 2001 de BNP "D.D.", SC B.T.T. SA a transmis cumpărătorului SC

V.U. SRL dreptul de proprietate asupra activului " Vitele A.".

S-a reținut că la

data de 22 februarie 2002, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 825 de BNP A.A.J., SC V.U. SRL a vândut reclamantei toate construcțiile

"Vilele A.", cumpărătoarea preluând și dreptul de a face demersurile

necesare în vederea dobândirii unui titlu juridic asupra terenului aferent

construcțiilor, conform clauzei stipulate prin art. 3.7 din contract.

Prin contractul de

novație cu schimbare de debitor autentificat sub nr. 5655 din 18 noiembrie 2002

încheiat între SC B.T.T. SA și SC V. SA, părțile au convenit ca SC V. SA să

preia integral obligația de plată a prețului, asumată de SC V.U. SRL conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1237/2001, SC B.T.T. SA

acceptând plata de la noul său debitor, respectiv SC V. SA.

Analizând și

interpretând conținutul clauzelor prevăzute la art. 1 alin. (4), (5) și (6) din

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1237 din 07 iulie 2001

prima instanță a apreciat că ambele părți și-au asumat în mod ferm obligația de

a vinde, respectiv de a cumpăra terenul aferent activului "Vilele

A.".

Au fost considerați

relevanți termenii folosiți de părți în conținutul clauzelor

("cumpărătorul se obligă să cumpere terenul"), ce nu confereau părții

posibilitatea să opteze pentru încheierea unui contract de închiriere.

S-a reținut că

ipoteza închirierii era prevăzută cu scopul anume indicat în contract,

respectiv de a putea permite vânzătorului, în situația în care nu se poate

încadra în termenul de 80 zile reglementat de art. 1 alin. (5) să îndeplinească

toate formalitățile prealabile operațiunii de vânzare-cumpărare, inclusiv

măsurătorile cadastrale, această obligație a vânzătorului fiind de rezultat,

iar nu de diligență.

Instanța de fond a

constatat că vânzarea-cumpărarea nu s-a încheiat în termenul convenit, astfel

că părțile au încheiat contractul de închiriere având ca obiect terenul aferent

Vilelor A. a cărui durată expiră la data de 18 decembrie 2011, conform Actului

adițional nr.  7021 din 23 decembrie 2009.

În raport de clauza

agreată la art. 1 alin. (6) din contract, instanța de fond a apreciat ca

dreptul reclamantei de a solicita pârâtei încheierea contractului de

vânzare-cumpărare s-a născut la momentul fixat în art. 1 alin. (5) "la expirarea

termenului de 60 zile calendaristice (...), dar nu mai târziu de 15 decembrie

2001 (...)" și se menține actual până la data expirării duratei

contractului de închiriere.

Față de aceste

considerente, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată excepția prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantei invocată de pârâtă, reținându-se

că, pe parcursul derulării contractului de închiriere, pârâta nu a contestat

dreptul reclamantei de a solicita încheierea contractului de vânzare-cumpărare,

ci dimpotrivă, împreună cu reclamanta a desemnat un expert care să întocmească

un raport de evaluare pentru determinarea valorii de piață a terenului.

S-a mai reținut că,

prin Decizia nr. 14 din 14 ianuarie 2010, Consiliul de Administrație al SC

B.T.T. SA a aprobat vânzarea terenului aferent Vilelor A. prin negociere

directă cu cumpărătorul.

Instanța de fond a

constatat că exista deja stabilită o valoare de piață a terenului, conform

raportului de evaluare întocmit de S.G.E.T. SA la cererea ambelor părți

considerent pentru care s-a apreciat că prețul negociat reprezintă valoarea de

piață rezultată din raportul de evaluare, suma de 1.820.014 RON.

În consecință,

reținându-se dispozițiile art. 969 C. civ. care consacră puterea obligatorie a

convențiilor legal încheiate, văzând și prevederile 1073 C. civ., prima

instanță a admis capătul 1 al cererii și a dispus obligarea pârâtei la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în

suprafață de 35.310,96 mp situat în Stațiunea Costinești, județul Constanța,

teren aferent și limitrof Vilelor A., la prețul de 1.820.014 RON.

Având în vedere

dispozițiile art. 580

3

alin. (5) C. proc. civ., capătul de cerere

privind daunele cominatorii a fost respins, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel atât reclamanta SC V. SA cât și pârâta SC B.T.T. SA.

Reclamanta SC V. SA

nu a mai insistat în calea de atac a apelului, înțelegând să nu motiveze și să

nu achite taxa de timbru datorată.

Astfel reținându-se

incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru și ale art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 privind

timbrul judiciar, prin Decizia civilă nr. 578 din 21 decembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost anulat, ca netimbrat,

apelul promovat de reclamanta SC V. SA.

Prin aceeași

hotărâre, a fost admis apelul declarat de pârâta SC B.T.T. SA, a fost schimbată

în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea ca

neîntemeiată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În motivarea

hotărârii, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de

fond nu putea dispune încheierea contractului de vânzare-cumpărare la prețul de

1.820.014 RON în temeiul executării silite în natura a obligației, conform art.

969, 1073 C. civ., întrucât nu a fost asumată de către pârâtă o obligație care

să cuprindă toate elementele necesare încheierii valabile a unui contract de

vânzare-cumpărare.

Astfel, deși cererea

reclamantei de încheiere a contractului cu privire la suprafața de 35.310,96 mp

și nu 47.018 mp teren, cum solicitase inițial, a fost agreată de pârâtă, cu

privire la preț și condițiile încheierii contractului, s-a constatat că părțile

litigante sunt în continuare în negocieri.

S-a mai reținut că

pârâta și-a exprimat, în repetate rânduri, condiția achitării de către

reclamantă a restanțelor acumulate în executarea contractului de

vânzare-cumpărare cu plata în rate și a contractului de închiriere, necesitatea

evaluării terenului și obținerii acordului expres la vânzare al Adunării

generale a acționarilor.

Chiar și în urma

întocmirii raportului de evaluare, care a stabilit prețul de 1.820.014 RON,

reținut de prima instanță, apelanta-pârâtă nu și-a exprimat acordul expres și

necondiționat pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare la acest

preț.

Totodată, instanța de

apel a apreciat ca fiind lipsită de relevanță directă încheierea de către părți

a unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la teren, acesta fiind

semnat în considerarea caracterului executoriu al sentinței atacate.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamanta SC V. SA a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul

respingerii apelului formulat de parata SC B.T.T. SA și, în consecință,

menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.

După o scurtă

prezentare a situației de fapt, recurenta critică hotărârea atacată susținând,

în esență, că aceasta este lipsită de temei legal, instanța de apel făcând o

aplicare greșită a legii.

În opinia

recurentei-reclamante, analiza instanței de apel este o una formală, subiectivă

și cu ignorarea tuturor aspectelor consemnate în primul ciclu procesual al

judecății în fond.

În acest context,

reiterează aspectele de temeinicie și motivare a acțiunii formulate de

recurenta SC V. SA, aspecte avute în vedere de instanță prin soluția de

admitere a capătului de cerere constând în obligația de a face, respectiv aceea

de a obliga pârâta B.T.T. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a

terenului în suprafață de 35.310,96 mp, situat în stațiunea Costinești.

Raportat la

dispozițiile Actului adițional nr. 1 din 19 iunie 2000 la Contractul de

Asociere în Participațiune nr. 1215 din 03 august 1995 [art. 3.1; art. 5.1; art.

5.3; art. 1 alin. (5), pe care le enunță] apreciază că instanța de fond a

constatat, în mod judicios, că:

- intenția ambelor

părți a fost aceea de a vinde, respectiv de a cumpăra terenurile aferente și

limitrofe Vilelor A

- consimțământul

pârâtei SC B.T.T. SA de a înstrăina terenurile în cauză a fost cert și

neechivoc exprimat, fiind dovedit de inserarea clauzei art. 1 alin. (5) din

Contract, aceasta având valoarea unei clauze irevocabile de vânzare, cu plata

prețului în rate.

- voința pârâtei SC

B.T.T. SA de a înstrăina terenul aferent și limitrof obiectelor Contractelor de

Asociere în Participațiune existente a fost clar exprimată în fața notarului

public, fiind consemnată în conținutul actului notarial "Contract de

vânzare-cumpărare" autentificat sub nr.  1237 din 07 iulie 2001, act ce a

fost asumat în mod liber de către reprezentanții legali ai pârâtei și în

cuprinsul căruia se regăsește obligația fermă a SC B.T.T. SA de a "depune

toate diligențele necesare în vederea vânzării acestui teren cu plata prețului

în rate".

Totodată, pe lângă

intenția părților exprimată prin acte juridice certe, acțiunea formulată,

consideră recurenta-reclamantă, era în mod vădit justificată de dispozițiile

legale, care statuează asupra transferului dreptului de proprietate asupra

terenului, sens în care menționează art. 7.1.1 din H.G. nr. 1647 din 07

octombrie 2004 pentru aprobarea strategiei de privatizare a societăților

comerciale la care RAAPPS exercită în numele statului toate drepturile ce

decurg din calitatea de acționar.

În opinia recurentei,

instanța de apel nu a examinat niciunul dintre actele existente la dosar, și cu

atât mai puțin dispozițiile legale, a ignorat consimțământul expres și

neechivoc al părților consemnat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1237 din 07 iulie 2001, prin care B.T.T. SA a transmis recurentei V. SA

(continuatoarea în drepturi și obligații a SC V.U. SRL) dreptul de proprietate

a activelor "Vilele A.", Costinești.

De asemenea, susține

recurenta în dezvoltarea motivelor de recurs, instanța de apel a pronunțat

decizia recurată, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (2) raportat la art.

720

7

C. proc. civ., considerând că instanța trebuia să determine

rezolvarea pe cale amiabilă a diferendului dintre părți.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă SC

B.T.T. SA București a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență

respingerea recursului, ca nefondat, în raport de considerentele pe care

instanța de apel și-a întemeiat hotărârea.

Analizând decizia

recurată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și

susținerile din întâmpinare, în limitele controlului de legalitate și

temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed.

Este de reținut că

instanța de control judiciar, în temeiul efectului devolutiv al apelului a

verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele

motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă SC B.T.T. SA (apelanta

reclamantă SC V. SA înțelegând să nu motiveze și să nu achite taxa de timbru

datorată), a avut în vedere apărările reclamantei, respectând prevederile art

129 alin. (5) și alin. (8) și art. 295 alin. (1) C. proc. civ., stabilind

situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de probele cauzei,

iar faptul că soluția pronunțată de instanța de apel nu a corespuns voinței

recurentei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la

modificarea sau casarea decizie recurate.

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală când

"nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii".

Din considerentele

Deciziei nr. 578 din 21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, rezultă cu evidență că instanța de control judiciar a

analizat motivele invocate de către apelanta-pârâtă SC B.T.T. SA și le-a admis

motivat, pe baza înscrisurilor și probatoriilor administrate.

Se constată că

instanța de apel a argumentat soluția pronunțata cu respectarea cerințelor art.

261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conținând suficiente elemente care fac

posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Criticile recurentei

pe stabilirea situației de fapt - "reiterăm, în cele ce urmează aspecte de

temeinicie și fondare a acțiunii" - nu se convertesc în niciunul dintre

motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situației de fapt este

atributul instanței de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei

căi de atac, iar, în cauză, instanța de control judiciar și-a motivat hotărârea

cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt reținute, în raport de

voința părților litigante, conform clauzelor contractuale agreate de către

acestea.

Amplu argumentat și

bine motivat, contrar susținerilor recurentei, a fost lămurit și corect reținut

faptul că instanța nu putea dispune încheierea contractului de

vânzare-cumpărare la prețul de 1.820.014 RON în temeiul executării silite în

natură a obligației, conform art 969, 1073 C. civ., câtă vreme nu a fost

asumată de către pârâtă o obligație care să cuprindă toate elementele necesare

încheierii valabile a unui contract de vânzare-cumpărare.

Potrivit contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1237 din 07 iulie 2001 părțile au

convenit să depună diligențe în vederea vânzării-cumpărării terenului, în

termen de 60 de zile calendaristice, iar în situația în care nu se realizează

acordul de voință pentru încheierea contractului, s-au înțeles să încheie un

contract de închiriere având ca obiect acest teren.

Întrucât nu au ajuns

la un consens referitor la vânzare s-a încheiat contractul de închiriere din

data de 19 decembrie 2008 cu valabilitate până la data de 19 decembrie 2011.

Astfel fiind, în mod

legal curtea de apel a reținut că părțile și-au îndeplinit obligația de

diligență asumată prin contractul de vânzare-cumpărare a imobilelor privind

încheierea ulterioară a unui contract de vânzare-cumpărare pentru teren, însă

acest contract nu s-a perfectat, deoarece obiectul, respectiv suprafața

terenului, precum și prețul nu au fost pe deplin convenite.

Referitor la preț, se

impune precizarea că suma de 1.820.014 RON stabilită prin raportul de evaluare

nu a fost agreată de către pârâtă și, în consecință, instanța nu se poate

substitui voinței pârâtei de a achiesa la acest preț.

De asemenea, pârâta a

condiționat încheierea contractului de vânzare-cumpărare de plata restanțelor

acumulate de către reclamantă, respectiv a restului de preț datorat din

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1237 din 07 iulie 2001,

precum și a ratelor datorate în executarea contractului de închiriere.

Simpla nemulțumire a

recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au

format convingerea instanței neînsușirea de către instanța de control judiciar

a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte care nu pot fi asimilate

unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, fiind suficientă o

analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate

apărările invocate.

De asemenea, nu se

poate reține existența unor contradicții și nici a unor considerente străine de

natura pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se constituie într-o

înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a

fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de apel fiind perfect legală

sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act

juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind

clare și precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs

reprezintă în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata din apel

printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, aspect ce nu se

încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ., astfel că se impune respingerea de plano a criticilor

de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Instanța de apel s-a

pronunțat în raport de voința reală a părților, cu respectarea prevederilor

art. 989 C. civ., raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în

limitele în care apelanta a înțeles sa învestească instanța de control judiciar

și să-și argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate de

reclamantă prin întâmpinare.

O reanalizare a

situației de fapt la care tinde în realitate recurenta, nu justifică invocarea

motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a unor dispoziții contractuale

ori aplicarea greșită a "legii părților" de care se prevalează

aceasta, respectiv a prevederilor art. 969 C. civ.

Contrar susținerilor

recurentei, instanța de apel a reținut cu justețe neîndeplinirea cerințelor

pentru a se putea dispune încheierea contractului de vânzare-cumpărare, părțile

purtând discuții repetate cu privire la perfectarea unui contract de

vânzare-cumpărare, al cărui obiect nu a fost pe deplin convenit. S-a arătat că

pârâta nu și-a exprimat acordul expres și necondiționat pentru încheierea

contractului de vânzare-cumpărare la prețul stabilit urmare a întocmirii

raportului de evaluare, atitudine menținută, de altfel, atât în apel, cât și în

recurs.

Neîntemeiată este și

critica recurentei-reclamante prin care se susține că instanța de apel a

aplicat greșit dispozițiile legale ale art. 129 alin. (2) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 720

7

C. proc. civ., fiind lipsită de relevanță

încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la teren, nefiind

depusă la dosar nicio tranzacție, ori vreun angajament care să demonstreze

contrariul.

Recurenta este în

eroare când invocă încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil,

întrucât, instanța, în exercitarea rolului activ, trebuie doar să atragă

atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procesuale, iar nu să

se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor,

întrucât s-ar ajunge la încălcarea unui alt principiu fundamental al procesului

civil, cel al disponibilității, principiu ce a fost pe deplin respectat în

cauză.

Susținerile

recurentei, potrivit cărora acțiunea SC V. SA era în mod vădit justificată de

dispozițiile legale, care statuează asupra dreptului de proprietate asupra

terenului, respectiv H.G. nr. 1647 din 07 octombrie 2004, nu pot fi primite,

întrucât instanța de apel nu și-a fundamentat soluția pe aceste dispoziții

legale, ci pe dispozițiile contractuale, cărora li s-a dat o interpretare

corectă și legală.

Fără a reitera

considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că instanța de apel a

interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, fiind

nefondate și criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de pct. 9

al art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate

argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea

recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC V. SA București împotriva Deciziei civile

nr. 578 din 21 decembrie 2011 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

Este adevărat că

dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată, conform art 274 alin. (1) C.

proc. civ., este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și

are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a

procesului, dar este de necontestat că, partea în culpă procesuală poate fi

obligată, doar "la cerere".

În condițiile în

care, pârâta SC B.T.T. SA București nu a înțeles să solicite cheltuieli de

judecată în apel, nu a înțeles să facă dovada cu înscrisuri care să ateste

pretinsele cheltuielile efectuate, cererea acesteia în sensul acordării

cheltuielilor de judecată efectuate în apel, formulată pentru prima oară în

fața instanței de recurs, nu va putea fi admisă, partea având posibilitatea

valorificării pretențiilor în legătură cu acest aspect, pe cale separată.

În consecință, Înalta

Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de

intimata-pârâtă SC B.T.T. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC V. SA București împotriva Deciziei civile nr. 578 din

21 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

ca nefondat.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă SC B.T.T. SA

București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV