ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6388/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6388/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții

de Apel Craiova,

reclamanta

SC I.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local

Tg-Cărbunești și Primăria Orașului Tg-Cărbunești, a solicitat anularea H.C.L.

nr. 61 din 27 iunie 2002 emisă de Consiliul Local Tg-Cărbunești, actul administrativ

din 28 ianuarie 2010 emis de Primăria Orașului Tg-Cărbunești și H.G.R. nr. 973/2002

modificată prin H.G.R. nr. 1268/2005 emise de Guvernul României, în ceea ce privește

trecerea în domeniul public în mod nelegal a suprafeței de teren aferentă de 200

m.p. și a pompei de apă, din satul P., jud. Gorj, bunurile fiind în prezent în proprietatea

reclamantei.

Prin întâmpinare, pârâtul

Guvernul României a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, iar pe fond

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâții Primăria și Consiliul

Local al Orașului Tg-Cărbunești au formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia au

invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în conformitate cu art. 11

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 7 alin. (7) din același act normativ, arătând,

totodată, că terenul proprietatea SC I.S.I. SRL Tg-Cărbunești conform extrasului

de carte funciară, nu se suprapune terenului în suprafață de 200 mp ce aparține

domeniului public al orașului Tg-Cărbunești, jud. Gorj.

Prin sentința

nr. 166 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis în

parte contestația formulată de reclamanta SC I.S.I. SRL, în contradictoriu cu pârâții

Guvernul României, Consiliul Local Tg-Cărbunești și Primăria Orașului Tg-Cărbunești,

dispunând anularea H.C.L. nr. 61 din 27 iunie 2002 emisă de Consiliul Local Tg.Cărbunești

în ce privește art. 2 și anularea poziției nr. 86 cod clasificare 1.8.1 din anexa

7 a H.G. nr. 1268/2005 adoptată de Guvernul României.

Capătul de cerere vizând

anularea planului de situație anexă la H.C.L. nr. 61 din 27 iunie 2002 a fost respins.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în esență că actul ce face obiectul contestației

îl reprezintă H.G. nr. 1268/2005 de atestare a domeniului public al județului

Gorj , publicat in M.Of. din 14 noiembrie 2005, act ce are la bază H.C.L. nr. 61/2002,

actul fiind adresat unui subiect determinat, respectiv unitatea administrativ teritorială

- județul Gorj și prin urmare, acest act administrativ are un caracter

individual .

Apreciind că reclamanta

a luat cunoștință de H.C.L. nr. 61/2002 și de H.G. nr. 1268/2005

în cadrul Dosarului nr. 3667/317/2011, instanța a constatat că excepția

tardivității nu este fondată, întrucât dreptul acesteia la acțiune curge de

la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv de la data de

11 mai 2011.

Pe fondul cauzei, Curtea

de Apel a reținut că prin H.C.L. nr. 61/2002 emisă de Consiliul Local al Tg.

Cărbunești s–a dispus trecerea în domeniul public a puțului de apă din

satul P. aflat pe terenul de 200 m.p., iar din documentația comunicată de emitentul

actului, ce a stat la baza emiterii actului, rezultă că bunul în litigiu a fost

trecut în proprietatea publică a statului în considerarea caracterului de bun de

utilitate publică ,, conform art. III din Legea nr. 213/1998 și în consens

cu anexa 3 lit. b) și 1 din H.G. nr. 548/1999.

S-a constatat însă că

nu există la dosar dovada constituirii comisiei de inventariere și întocmirii

inventarului conform dispozițiilor pct. 11 alin. (1) din H.G. nr. 548/1999,

iar din conținutul H.C.L. rezultă că de fapt a avut loc o trecere din proprietate

privată în domeniul public al unității administrativ teritoriale, fără a se

urma procedura unei exproprieri pentru ca proprietarul vătămat să poată contesta

actele de expropriere potrivit procedurii speciale.

În fine, instanța

a constatat că pârâtul Consiliul Local Tg. Cărbunești nu a făcut dovada emiterii

actului contestat cu respectarea procedurilor prevăzute de lege, nefiind posibil

a se stabili temeiul de drept al trecerii bunului în proprietate publică .

Împotriva sentinței Curții

de Apel au declarat recurs Primăria Orașului Tg-Cărbunești, Consiliul Local al Orașului

Tg-Cărbunești, precum și Guvernul României, criticând sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Cererea de recurs formulată

de Primăria și Consiliul Local al Orașului Tg-Cărbunești a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a pus

accent pe lipsa de rol activ conferit instanței de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. atât în legătură cu dezlegarea dată excepției prescripției dreptului la acțiune

al reclamantei, cât și cu privire la fondul cauzei ca urmare a interpretării greșite

a actului juridic dedus judecății și a încălcării și aplicării greșite a legii.

S-a reiterat că potrivit

dovezilor aflate la dosar reclamanta a luat cunoștință de H.C.L. nr. 61/2002 și

de H.G. nr. 1268/2005 încă din data de 12 mai 2009 și nicidecum așa cum a reținut

prima instanță în cadrul Dosarului nr. 3667/317/2011 care privește alte părți. Mai

mult, s-a apreciat că potrivit principiului nemo consetur ignorare legem nu se poate

accepta că reclamanta nu a avut cunoștință de conținutul H.G. nr. 1268/2005 câtă

vreme aceasta a fost publicată în M. Of. al României Partea I din data de 14 noiembrie

2005.

Fiind vorba de acte administrative

individuale, adresate unității administrativ teritoriale, instanța era datoare a

face cercetări suplimentare pentru a se edifica asupra momentului la care reclamanta

a luat cunoștință de actele contestate în vederea verificării respectării dispozițiilor

art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În privința fondului s-a

arătat că deși instanța a constatat că din documentația care a stat la baza emiterii

actelor administrative contestate a rezultat că bunul în litigiu a fost trecut în

proprietatea publică a statului având caracter de utilitate publică în conformitate

cu art. III din Legea nr. 213/1998 și anexa 3 lit. b) și l) din H.G. nr. 548/1999,

a reținut că nu există la dosar dovada constituirii comisiei de inventariere, fără

însă ca în cursul procesului să fi pus în discuție această problemă, deci fără să

fi stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză.

Recurentul Guvernul României

a criticat soluția instanței de fond în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ., subliniind în primul rând că în mod neîntemeiat s-a respins excepția tardivității

acțiunii în privința celor două hotărâri de guvern a căror comunicare către persoanele

interesate este considerată a fi realizată din ziua publicării acestora în M.

Of., context în care termenele prevăzute de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 554/2004 pentru introducerea acțiunii au fost depășite de reclamantă.

În privința fondului cauzei

s-a arătat că în mod eronat s-a stabilit caracterul vătămător al H.G. nr. 1268/2005

în condițiile în care actul administrativ contestat nu are efect constitutiv de

drepturi în favoarea unității administrativ teritoriale, singurul său efect fiind

acela de atestare a regimului juridic diferențiat a bunurilor ce aparțin unității.

La elaborarea actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cele cuprinse

în Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001, precum și prevederile Legii nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia. Inventarul bunurilor

ce alcătuiesc domeniul public al unei autorități administrativ-teritoriale se întocmește

de comisiile special constituite în fiecare unitate administrativ teritorială și

se însușește prin hotărârea autorității publice a unităților respective, iar ingerința

Guvernului asupra inventarelor este inacceptabilă în autonomia locală consfințită

de Constituția României și prin Legea administrației publice locale nr. 215/2001

republicată, modificată și completată.

Examinând cauza prin perspectiva

obiectului ei, a normelor legale incidente, Înalta Curte reține că este întemeiată

critica recurenților referitoare la depășirea de către reclamantă a termenului de

introducere a acțiunii în contencios administrativ ca urmare a aplicării greșite

a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

critică care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și care va conduce la aplicarea art. 312 alin. (3) teza I C. proc.

civ., mai exact la admiterea recursului și la modificarea sentinței atacate în sensul

respingerii ca tardivă a acțiunii formulată de SC I.S.I. SRL.

Acțiunea în contencios

administrativ a fost formulată la data de 2 iunie 2011 și a vizat anularea .H.C.L.

nr. 61 din 27 iunie 2002 a Consiliului Local Tg. Cărbunești, a adresei din 28

ianuarie 2010 a Primăriei Tg. Cărbunești, precum anularea în parte a H.G. nr. 973/2002

privind atestarea domeniul public al județului Gorj, precum și a municipiilor, orașelor

și comunelor din județul Gorj, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1268/2005,

respectiv cu privire la suprafața de 200 m.p. și a pompei de apă situate pe acesta

din satul P., județul Gorj, cu motivarea că aceste bunuri sunt proprietatea reclamantei

SC I.S.I. SRL, fiind însoțită de dovezile apreciate ca relevante sub acest aspect.

S-a făcut dovada că în

conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de

introducerea acțiunii, autoritățile pârâte au fost sesizate cu plângeri administrative,

fiind atașate și răspunsurile acestora.

Prin întâmpinare pârâtul

Guvernul României a opus reclamantei excepția tardivității acțiunii, iar pârâții

Primăria Orașului Tg-Cărbunești și Consiliul Local al Orașului Tg-Cărbunești excepția

prescripției dreptului la acțiune, ambele apărări fiind întemeiate în drept pe dispozițiile

imperative ale art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Guvernul României a apreciat

că atât termenul de 6 luni prevăzut de alin. (1) al art. 11 din Legea contenciosului

administrativ cât și termenul de 1 an prevăzut de alin. (2) al aceluiași articol

de lege au fost depășite de reclamantă, prin raportare la data publicării în M.

Of. al ambelor hotărâri de guvern (9 septembrie 2002 și respectiv 14 noiembrie 2005)

dată care corespunde datei comunicării acestor acte administrative către persoanele

interesate, în conformitate cu art. 108 alin. (4) din Constituția României.

Autoritățile administrației

publice locale au precizat că s-a prescris atât dreptul reclamantei de a formula

plângere prealabilă conform art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, cât și dreptul

de a formula acțiune în justiție conform art. 11 alin. (1) din același act normativ,

prin referire la data publicării fiecăreia din hotărârile de guvern contestate și

a afișării H.C.L. nr. 61/2002 la sediul Consiliului Local al Orașului Tg. Cărbunești.

Din considerentele sentinței

aflate în control judiciar rezultă că soluția de respingere a excepției tardivității

plângerii prealabile și acțiunii au fost motivate în drept pe dispozițiile art.

7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 întrucât este vorba de acte administrative individuale

adresate altui subiect de drept, pe dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 554/2004 conform cărora termenul de 6 luni curge de la data comunicării răspunsului

la plângerea prealabilă – 11 mai 2011 -, iar în fapt pe împrejurarea că reclamanta

a luat cunoștință de existența actelor contestate în cadrul dosarului nr. 3667/317/2011,

când actele au fost depuse la solicitarea instanței de judecată.

Înalta Curte reține că

dezlegarea dată de prima instanță excepției tardivității acțiunii este greșită,

însă nu pentru argumentele legate de data publicării în M. Of. a celor două hotărâri

de guvern contestate, ci pentru rațiuni care țin de data la care s-a luat cunoștință

de existența actelor administrative a căror anulare se cere.

Conform jurisprudenței

constante a Înaltei Curți în materia hotărârilor de guvern privind atestarea domeniului

public al unităților administrativ teritoriale, termenul prevăzut de art. 11

alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ pentru formularea acțiunii

în anulare se calculează de la data la care partea a luat cunoștință de existența

acestor acte și nu de la data publicării lor în M. Of., ținând seama de împrejurarea

că anexele la aceste hotărâri de guvern se publică ulterior în M. Of. al României

și se comunică, la cerere, numai părților interesate.

Referitor la momentul

la care partea care se consideră vătămată într-un drept al său a luat cunoștință

de existența actelor administrative individuale adresate altui subiect de drept,

ca element de referință pentru a se stabili dacă acțiunea în contencios administrativ

a fost introdusă la instanță în termenul legal – stipulat în art. 11 alin. (1) și

(2) din Legea contenciosului administrativ -, Înalta Curte constată că instanța

nu a răspuns, pe aceste aspect, apărărilor punctuale ale Consiliului Local al orașului

Tg. Cărbunești dezvoltate în concluziile scrise depuse înlăuntrul termenului de

pronunțare.

Printre înscrisurile depuse

chiar de reclamantă la dosar se află și sentințe civile pronunțate de Judecătoria

Tg. Cărbunești în Dosarele nr. 1941/317/2003, nr. 838/317/2010 și nr. 2254/317/2009

(în acest din urmă dosar însă nefiind parte și reclamanta SC I.S.I. SRL).

Instanța se referă însă

la un alt dosar cu ocazia verificării regularității cererii de chemare în judecată,

sub aspectul termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, respectiv la

Dosar nr. 3367/317/2010 arătând, la modul general, că în cadrul acestui dosar, la

solicitarea instanței, au fost depuse actele în discuție, fără însă a indica și

actul procedural din care rezultă acest lucru.

Mai mult, instanța de

fond menționează expres că pârâta care a invocat excepția nu face dovada unui alt

moment la care reclamanta SC I.S.I. SRL ar fi luat cunoștință de H.C.L. nr. 61/2002

și de H.G. nr. 1268/2005. Or, contrar acestei precizări, în sentința civilă nr.

3103 din 12 noiembrie 2009 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, pronunțată în Dosarul

nr. 1941/317/2009 (privind pe reclamantul Orașul Tg. Cărbunești și pe pârâții SC

I.S.I. SRL, T.M.și O.C.P.I. Gorj, având ca obiect constatarea nulității absolute

a lucrării de cadastru și anume a planului de amplasament și delimitare teren 2.528

m.p. sat P., nr. cadastral 1552) se reține că în motivarea acțiunii sale, înregistrată

la 14 mai 2009, orașul Tg. Cărbunești a invocat H.C.L. nr. 61/2002 și H.G. nr. 1268/2005

anexă.

Așadar, reclamanta SC

I.S.I. SRL a luat cunoștință de existența celor două acte administrative individuale

în cursul anului 2009, cel mai târziu la data pronunțării sentinței nr. 3103, respectiv

la 12 noiembrie 2009, când partea a fost reprezentată la dezbateri de avocat.

Cum acțiunea în contencios

administrativ a fost înregistrată la Curtea de Apel Craiova la data de 2 iunie 2011,

este evident că fost încălcat/depășit termenul imperativ de 6 luni prevăzut de

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și chiar și termenul de decădere de 1 an

prevăzut de alin. (2) al aceluiași text legal în situația în care s-ar fi invocat

și dovedit existența unor „motive temeinice”.

Așadar, instanța de contencios

administrativ nu a fost legal învestită, acțiunea în anulare fiind tardiv formulată.

Având în vedere dispozițiile

art. 312 alin. (1) și art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., precum și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Primăria Orașului Tg-Cărbunești, de Consiliul Local al Orașului Tg-Cărbunești

și de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 166 din 12 martie 2012 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

ca tardiv formulată acțiunea reclamantei SC I.S.I. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2013.