ÎCCJ, Decizia nr. 27/2013

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul a reținut că victima declarase în fata instanței că reclamanții "nu l-au amenințat, nu l-au lovit și nu l-au ținut prizonier, dimpotrivă, l-au protejat atât cât au putut și poate că ar fi fost mort dacă ei nu s-ar fi aflat acolo". În continuare, instanța a făcut referire la declarația victimei din 12 mai 2000, redactată după cum urmează: "Ș. și A. m-au dezlegat și nu au putut să plece pur și simplu pentru că le era teamă. și, pe de altă parte, au încercat să liniștească lucrurile, ajutându-mă cât au putut ca să nu fiu omorât în bătaie." Instanța a reținut, de asemenea, că această declarație era în concordanță cu declarațiile martorilor.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a introdus apel, criticând printre altele, greșita achitare a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curții de Apel București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. 1256/2002, a fost respins apelul parchetului referitor la greșita achitare a inculpatului P.l.Ș.

S-a reținut că doar faptul că inculpatul era prezent la sediul firmei lui B.M. nu putea duce la concluzia că era vinovat, în absența oricăror probe incriminatoare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat recurs, solicitând condamnarea inculpatului. În motivele sale de recurs, acesta a susținut că, chiar dacă inculpatul nu putea fi condamnat ca autor, acesta ar trebui condamnat în calitate de complice.

La 13 octombrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în parte recursul formulat de procuror, a casat hotărârile primelor două instanțe cu privire la achitarea inculpatului și a pronunțat o nouă hotărâre pe fond, prin care a dispus condamnarea la 7 ani închisoare a inculpatului P.I.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (faptă prevăzută și sancționată de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.) și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni (faptă prevăzută și sancționată de art. 323 alin. (1) C. pen.).

Ca urmare a contopirii pedepselor aplicate, inculpatul P.I.Ș. a fost condamnat să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Inculpatul P.I.Ș. a început să execute pedeapsa de 7 ani închisoare în octombrie 2007, acesta fiind liberat condiționat efectiv la data de 10 ianuarie 2012.

Pentru a pronunța hotărârea de condamnare,

Înalta Curte de Casație și Justiție, dând o nouă interpretare faptelor, a constatat că rolul inculpatului a constat în ademenirea victimei la sediul firmei lui B.M., fiind prezenți în seara de 11 ianuarie 2000 și în noaptea următoare.

- încălcarea art. 6 § 1 din Convenție, constând în faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza și i-a înrăutățit situația fără să îl asculte sau să îi permită să aducă probe în apărare. Mai mult, urmare a acestei proceduri expeditive în care nu i s-a permis pregătirea apărării și prezentarea acesteia în fața instanței de ultim grad, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la 10 aprilie 2012, definitivă în condițiile art. 44 § 2 din Convenție, cu privire la cererea revizuentului a stabilit că a avut loc încălcarea caracterului echitabil al acțiunii în temeiul art. 6 § 1 coroborat cu art. 6 § 3 (c) și (d) din Convenție, reținând că, prin casarea hotărârilor de achitare pronunțate de primele două instanțe, Tribunalul București și, respectiv, Curtea de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit două acuzații în materie penală împotriva reclamantului, condamnându-l fără să îl asculte.

Lipsa ascultării inculpatului în persoană este și mai dificil de conciliat cu cerințele unui proces echitabil în circumstanțele specifice ale acestei cauze, unde instanța de recurs a efectuat o evaluare a laturii subiective a pretinsei infracțiuni, respectiv intenția reclamanților de a comite infracțiunile, și a fost prima instanță care i-a condamnat în acțiunea introdusă pentru a stabili o acuzație în materie penală împotriva lor.

Prin cererea de revizuire formulată de petent, în temeiul art. 408

1

C. proc. pen. și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători la 16 octombrie 2012, acesta a solicitat desființarea deciziei nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4681/2002 și trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

1

C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că această cerere este întemeiată pentru considerentele ce urmează:

Raportând cererea formulată la prevederile art. 408

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă condițiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:

a) printr-o hotărâre definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție (în speța art. 6 § 1 și 3 lit. c) și d);

b) consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt reprezentate, în esență, de consecințele condamnării revizuentului la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat garanțiile prevăzute de art. 6 § 1 și 3 lit. c) din Convenție;

c) cererea a fost formulată de persoana al cărui drept a fost încălcat, revizuentul P.I.Ș. având legitimitate procesuală activă;

d) cererea de revizuire a fost introdusă în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii C.E.D.O.

Se va reține sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil, prin modul de soluționare a cauzei în care revizuentul a avut calitate de inculpat, că potrivit prevederilor art. 20 din Constituție, dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 31/1994) urmau a se aplica prioritar, chiar în absența, la momentul judecării recursului a unei reglementări speciale procesual penale.

Totodată, în mod independent de soluția ce s-ar fi pronunțat în recurs, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 § 1 cu distincțiile arătate în hotărârea C.E.D.O., respectiv, neaudierea nemijlocită a revizuentului și a coinculpaților și lipsa administrării nemijlocite a probelor care să întemeieze soluția de condamnare, au determinat o vătămare. Aceasta constă în pronunțarea unei soluții de condamnare în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele, garanțiile prevăzute de art. 6 § 1 și 3 lit. c) și d) din Convenție.

Rezultă, așadar că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil, constatat prin hotărârea C.E.D.O., îl reprezintă desființarea hotărârii instanței de recurs și dispunerea rejudecării cauzei de către această instanță, cu respectarea drepturilor revizuentului.

În rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 433/A din 5 iulie 2002 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală privind pe inculpatul P.I.Ș., instanța de recurs va face aplicarea dispozițiilor art. 385

14

raportat la art. 385

16

C. proc. pen., respectiv ascultarea inculpatului și administrarea probelor, așa cum s-a statuat prin hotărârea C.E.D.O. pronunțată la 10 aprilie 2012, în paragrafele § 51 și § 52.

În temeiul dispozițiilor art. 408

1

pct. 11 lit. b) C. proc. pen. va admite cererea de revizuire, va desființa decizia nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4681/2002, numai în ceea ce îl privește pe revizuentul P.I.Ș. și va dispune trimiterea cauzei Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 408

1

alin. (11) lit. b) C. proc. pen., admite cererea de revizuire formulată de revizuentul P.I.Ș. împotriva deciziei penale nr. 4447 din 13 octombrie 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, Secția Penală în dosarul nr. 4681/1/2002.

Desființează decizia atacată numai în ceea ce îl privește pe intimatul inculpat P.I.Ș. și dispune trimiterea cauzei Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru rejudecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la intimatul inculpat P.I.Ș.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2013.