ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2791/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2791/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului

civil de față;

Examinând actele și

lucrările dosarului constată următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 682 din 4 martie 2013, Tribunalul Constanța a respins

cererea de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ. de pârâții Orașul Năvodari, prin Primar și Primarul

Orașului Năvodari, a admis excepția lipsei calității procesuale active a SC

C.S. SRL, invocată de pârâții Orașul Năvodari prin Primar și Primarul Orașului

Năvodari și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de

reclamanta SC C.S. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de

Insolvență O.R.G. pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de

chemare în judecată reclamanta SC C.S. SRL a solicitat obligarea pârâților la plata

creanței principale, respectiv rest neachitat din factura fiscală din 27

noiembrie 2008, penalitățile aferente acestei sume potrivit art. 23.2 din

contractul de prestări servicii nr. x/2007, dobânzi de finanțare, comisioane și

spețe conform art. 2.3 și 18.1 din contract și penalități aferente sumelor

achitate cu întârziere potrivit disp. art. 23.2 contract.

Între autoritatea

contractantă Primăria Năvodari, în calitate de achizitor și SC C.S. SRL și SC

A. SA, în calitate de executanți a intervenit contractul de execuție lucrări

din 12 noiembrie 2007 având ca obiect "întreținere carosabil prin

asfaltare cu covoare bituminoase pe străzi existente", contractul fiind

unul de achiziție publică ce a fost atribuit în cadrul procedurii reglementate

de O.U.G. nr. 34/2006.

Se mai arată că,

prețul lucrării - stabilit prin art. 2.2 din contract, a fost de 14.874.373,19

lei din care TVA 2.374.899,92 lei, iar modalitățile de plată au fost

determinate prin clauzele contractuale inserate la art. 18, aceasta în

condițiile în care, la data de 1 septembrie 2008, SC C.S. SRL a încheiat cu

O.B.R. SA - Sucursala Ploiești, contractul de credit facilitate de cont pe

cecuri și bilete la ordin nr. x.

La aceeași dată, 1

septembrie 2008 arată instanța de fond că, SC C.S. SRL, în calitate de debitor

cedent a perfectat cu O.B.R. SA - creditor cesionar, contractul de cesiune cu

titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare, prin care s-a

prevăzut că debitorul cesionează creditorului creanțele derivând din contractul

de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007, încheiat între SC C.S. SRL și

Primăria Năvodari, în valoare de 12.449.473,27 RON fără TVA (art. 1 pct. 1.1).

În funcție de

modalitatea aleasă de bancă, reține instanța de fond că, de la data primirii

notificării, respectiv emiterea acceptului cesiunii de către debitorul cedat,

acesta va vira sumele rezultând din contractul încheiat cu cedentul, în contul

indicat de creditor (art. 1 pct. 1.2), cesiunea fiind efectuată în scopul

garantării de către debitor, în favoarea creditorului a executării prompte și

integrale a contractului de credit nr. x.

Se arată de instanța

de fond că, cesiunea de creanță este un contract prin care un creditor

transmite o creanță a sa, unei alte persoane, efectul acesteia fiind acela

potrivit căruia, creanța trece în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile

pe care i le conferea cedentului, cu toate accesoriile și drepturile de

garanție, iar cesionarul devine astfel, creditor în locul cedentului.

Dreptul de creanță se

transmite cu toate prerogativele sale astfel cum acesta se găsea în patrimoniul

cedentului la data cesiunii astfel, cedentul transmite cesionarului dreptul de

a cere rezoluțiunea contractului, acțiunile în justiție pe care cesionarul le

avea la data transmisiunii creanței împotriva cedatului, de exemplu acțiunile

în răspundere, precum și clauzele contractuale accesorii, toate acestea putând

fi considerate, drepturi accesorii ale creanței.

În cauză, reține

instanța de fond că, cesiunea de creanță îndeplinește o funcție de garanție,

materializându-se prin imobilizarea creanței în patrimoniul cesionarului, până

la executarea obligației cedentului de executare promptă și integrală a

contractului de credit nr. x, deci, cedentul cesionează creanța pe care o are

față de debitor, în scopul garantării propriei obligații față de cesionar, iar

în cazul în care, cedentul nu-și execută propriile obligații față de cesionar,

acesta din urmă este îndreptățit să-și satisfacă creanța din cea cedată.

Prin contractul de

cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1

septembrie 2008, arată instanța de fond că, debitorul cedent SC C.S. SRL și-a

asumat și obligația de garanție față de cesionarul O.B.R. SA ("Debitorul

își va îndeplini în mod prompt și integral toate obligațiile asumate prin

Contractele comerciale, pentru a se asigura că orice sume reprezentând creanțe

vor fi în mod necondiționat plătite de Debitorii cedați", art. 4.3),

astfel, în opinia instanței, cedentul răspunde atât pentru existența actuală și

valabilă a creanței, cât ș:i cu privire la valabilitatea accesoriilor sale.

Aceste efecte ale

cesiunii între părți, se produc de îndată ce a fost încheiată cesiunea și nu se

subordonează îndeplinirii cerințelor de publicitate față de terți arată

instanța de fond, considerând că nu se putea reține apărarea reclamantei în

sensul că, prin Sentința civilă nr. 1709 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului

Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța a dispus obligarea

pârâților din prezenta cauză la îndeplinirea obligației asumate prin art. 18.1

din contractul din 12 noiembrie 2007, ceea ce înseamnă că SC C.S. SRL este

creditor direct față de care trebuie executată obligația impusă prin titlul

executoriu.

Astfel, apreciază

instanța de fond că, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a reținut textual în considerentele hotărârii

menționate, referitor la excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei SC C.S. SRL că:

"Reclamant în

acțiunea în contencios administrativ poate fi, în sensul art. 1 alin. (1) și

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă

îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un

interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat" deoarece

Legea nr. 554/2004 reglementează două categorii de acte administrative

asimilate: refuzul nejustificat sau tăcerea autorității, conform art. 2 alin.

(2) și contractele administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), izvorul

raportului juridic de drept material devenit litigios și dedus judecății, îl

reprezintă contractul administrativ - contract de execuție lucrări, pe care SC

C.S. SRL l-a semnat cu autoritatea contractantă - Primăria Năvodari.

Arată instanța de

fond că, din cuprinsul contractului, lucrarea a fost atribuită în urma

parcurgerii procedurii de achiziții publice prescrisă de O.U.G. nr. 34/2006,

către executantul SC C.S. SRL - lider de asociație și SC A. SA - executant

asociat, creându-se asocierea prin contractul din 13 iulie 2007, astfel că,

susținerea pârâților precum că, "reclamanta nu justifică calitatea

procesual activă, întrucât nu are acordul în promovarea acțiunii al asociatului

executant SC A. SA", este irelevantă sub aspectul legitimării procesuale

în prezenta cauză.

În raport de

conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, observă instanța de fond că,

toate situațiile de lucrări, facturile, devizele emise în baza contractului,

emană exclusiv de la SC C.S. SRL, deci contractul a fost executat de liderul de

asociație, astfel că, depunerea ofertei/candidaturii comune a celor doi

operatori economici și semnarea de către ambii a contractului, nu conduce în

mod necesar la concluzia că litigiul izvorât din executarea contractului,

trebuie să fie susținut de ambele părți semnatare.

Apare ca neîntemeiată

și excepția lipsei calității procesual active a O.B.R. SA, unitate bancară în

favoarea căreia SC C.S. SRL a cesionat creanțele derivate din contractul de

execuție, încheiat cu Primăria Năvodari, după cum rezultă din contractul de

cesiune din 1 septembrie 2008.

Creditorul cesionar

O.B.R. SA, prin Sucursala Ploiești, în favoarea căruia au fost girate de către

SC C.S. SRL titlurile de credit, bilete la ordin având ca emitent - Orașul

Năvodari, avalizate de Primăria Năvodari, chiar dacă nu este parte semnatară a

contractului de execuție, are legitimare procesuală, reține instanța de fond,

pentru că, calitatea procesuală, ca și condiție de exercitare a acțiunii în

contencios administrativ, trebuie a fi raportată la condiția de persoană care

invocă vătămarea unui interes legitim, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2

alin. (1) lit. p) și lit. r) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, a

apreciat instanța de fond că, instanța de contencios administrativ și fiscal a

reținut că, obiectul acțiunii judiciare cu care a investit instanța de

contencios administrativ, se circumscrie art. 8 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, reclamanta SC C.S. SRL invocând neexecutarea unui contract

administrativ, pentru că, prin petitul acțiunii introductive, s-a solicitat ca

prin hotărârea ce va pronunța, instanța să dispună:

- în temeiul art. 18

alin. (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâților să deconteze cele 7

bilete la ordin, sub sancțiunea unei penalități de 500 lei pentru fiecare zi

întârziere;

- în temeiul art. 18

alin. (6) din Legea nr. 554/2004, să fie stabilit termenul de executare, precum

și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2).

Prin urmare, instanța

de fond a reținut legitimarea procesuală activă a reclamantei din prezenta

cauză, prin prisma temeiul de drept al acțiunii invocat de aceasta și raportat

la art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale în

baza cărora reclamant în acțiunea în contencios administrativ poate fi orice

persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera

vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act

administrativ, tipic sau asimilat.

Concluzionând asupra

celor expuse mai sus, instanța de fond a reținut că prin efectul cesiunii

creanței de către debitorul cedent SC C.S. SRL către creditorul cesionar O.B.R.

SA, realizată în baza contractului de cesiune cu titlu de garanție, asupra

creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008, s-au transmis și

acțiunile în justiție pe care cesionarul le avea la data transmisiunii creanței

împotriva cedentului, de exemplu acțiunile în răspundere, cum este cea de față

cu care SC C.S. SRL a învestit instanța.

Obligațiile

cedentului SC C.S. SRL stipulate în contractul de cesiune în legătură cu

recuperarea integrală sau parțială a vreunei creanțe, arată instanța de fond

că, țin de obligația de garanție asumată față de cesionarul O.B.R. SA, deci de

efectele cesiunii de creanță între părți.

În aceste condiții,

s-a constatat că, nu mai există identitate între persoana reclamantului și

persoana care este titular al dreptului, în raportul juridic dedus judecății,

sens în care, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.S.

SRL s-a apreciat a avea caracter întemeiat, fiind admisă, cu consecința

respingerii acțiunii introductive pentru lipsa calității procesuale active a

reclamantei.

Prin Decizia civilă

nr. 186 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a admis

apelul declarat de apelanta reclamantă SC C.S. SRL prin administrator judiciar

P.I. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 682 din 4 martie 2013 pronunțată de

Tribunalul Constanța în Dosar nr. 10.401/118/2011*, în contradictoriu cu

intimații-pârâți Primarul Orașului Năvodari și Orașul Năvodari prin primar.

S-a respins excepția

lipsei calității procesual active ca nefondată, s-a anulat hotărârea apelată și

s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel și-a fundamentat decizia pe următoarele considerente:

Cu referire la

excepția lipsei calității procesual active a SC C.S. SRL, reține Curtea că, în

mod greșit, instanța de fond a procedat la admiterea excepției, atât timp cât,

determinarea calității procesuale a părților - legitimarea procesuală a

acestora "legitimatio ad causam" presupune a identifica atât persoana

căreia legea îi acordă dreptul la acțiune în sens activ (legitimare activă),

cât și persoana împotriva căreia acțiunea se îndreaptă (legitimare pasivă).

Raportul de drept

procesual, care presupune și existența calității procesuale reține Curtea că,

se poate justifica fie prin suprapunerea calității de parte în proces, cu aceea

de parte în raportul juridic de drept substanțial, fie printr-o anumită

conexitate a persoanei în cauză, cu aceasta, fapt ce îi conferă acea

îndreptățire de a participa în proces.

Așa fiind, pornind de

la împrejurarea că, acela care are un drept are și calitatea de a intenta o

acțiune, reține Curtea că, SC C.S. SRL este titulara dreptului de a solicita

atât debitul neachitat cât și plata penalităților și a dobânzilor de finanțare,

a comisioanelor și a spezelor, deoarece este cocontractantul pârâtei Primarul

Orașului Năvodari și Orașul Năvodari prin Primar, urmare perfectării

Contractului de execuție de lucrări din 12 noiembrie 2007.

Referitor la cesiunea

de creanță, Curtea de apel a reținut următoarele:

Întregul material

probator administrat în cauză face dovada că, urmare perfectării Contractului

de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007, apelanta, în calitate de executant,

nedispunând de totalul sumelor destinate finanțării lucrării a perfectat

contractul de credit - "Facilitate de cont pe cecuri și bilete la

ordin" nr. x din 1 septembrie 2008 și contract de cesiune cu titlu de

garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008, cu

actele adiționale ulterioare, cu obiectul rezultat din articolele sus relevate,

fiind evident că, apelanta a garantat obligația din contractul de împrumut și

nicidecum "cesionarea creanțelor derivate din întregul contract de

executare lucrări" așa după cum nelegal și netemeinic a reținut instanța de

fond.

Că situația de fapt

este aceasta, rezultă chiar și din modul în care au fost stipulate clauzele

contractului, astfel cum sus sunt cuprinse, în art. 3.4, prevăzându-se

"urmare a cesiunii creanțelor creditorul nu va putea fi ținut răspunzător

pentru nerecuperarea totală sau parțială a vreunei creanțe sau pentru pierderea

de către debitor a oricăror drepturi și beneficii decurgând din contractele

comerciale, creditorul neavând nici o obligație de a intenta vreo acțiune sau

de a efectua vreo formalitate în acest sens".

Față de

sus-menționata precizare, ce reprezintă voința părților, în înțelesul art. 969

C. civ., s-a apreciat a fi de neprimit susținerea intimatei potrivit căreia

"O.B. ar avea calitatea de recuperare a creanțelor din contractul de

execuție lucrări", pentru că, aceleași clauze contractuale - stipulate de

părți respectiv, SC C.S. SRL și O.B. fac dovada că, finanțarea băncii privea un

procent de 70% din cei 60%, din totalul lucrărilor executate, pentru restul de

diferență neexistând nici un raport juridic.

În sprijinul

sus-menționatelor rețineri, s-a apreciat a fi și clauzele contractuale

prevăzute la pct. 7.2 și pct. 7.6 din contract care cuprind alte garanții,

unele deja executate de către O.B.R. SA, toate pentru garantarea aceleiași

obligații a clientului - SC C.S. SRL - ce pot fi executate numai în limita

obligației asumate.

Dintr-o altă

perspectivă, s-a reținut că, un argument în plus în sensul celor sus expuse, îl

reprezintă și împrejurarea că, urmare deschiderii procedurii generale a insolvenței

față de apelantă, prin încheierea din 7 septembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Prahova în Dosar nr. 7287/105/2011, O.B. s-a înscris la masa credală

cu o creanță de 6.182.382.085 lei, din care a început să i se achite sume de

bani conform planului de reorganizare, în prezenta cauză, pretențiile apelatei

referindu-se la sume neachitate pentru lucrările executate și pentru care,

numai aceasta este îndreptățită să le solicite deoarece, contractul de execuție

lucrări nu a fost cesionat în totalitatea sa, instanța de fond făcând o

confuzie între cesiunea garanției și cesiunea pură și simplă.

Așa fiind, apreciază

Curtea că, în speță nu se discută despre o cesiune efectivă ci, despre o

cesiune a garanției pentru creditul contractat de către apelantă de la bancă,

Contractul nr. y/2008 fiind un contract de garanție reală mobiliară încheiat în

temeiul Legii nr. 99/1999, nu un contract de cesiune, cum încearcă a susține

intimata, aspect ce rezultă din dispozițiile clauzelor contractuale, astfel cum

sus au fost citate.

De altfel, s-a

motivat că, numai așa se poate explica faptul că, prin Sentința civilă nr. 1709

din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar înregistrat

sub nr. z/2010, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus în sensul admiterii,

în parte, a acțiuni formulate de reclamanta SC C.S. SRL și O.B.R. SA,

dispunându-se obligarea autorității contractante prin primar la executarea

obligațiilor asumate convențional prin art. 18.1 din contractul din 12

noiembrie 2007, respectiv să efectueze plata contravalorii facturilor aferente

celor 7 bilete la ordin, sub sancțiunea unei penalități de 500 lei/zi

întârziere, stabilind termen de executare 20 de zile de la data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea amenzii de 20% din

salariul minim brut pe economie/zi întârziere, aplicată Primarului Orașului

Năvodari.

Concluzionând, s-a

reținut că, litigiul poartă asupra unui rest de plată în sumă de 5.738.713 lei,

sens în care, au fost emise pentru SC C.S. SRL bilete la ordin în valoare de

4.972.531,38 lei, cu scadență 24 luni de la emitere, ce nu au fost decontate,

suma de 766.181,62 lei reprezentând diferența dintre suma de 5.738.713 lei ce a

rămas de achitat, reprezentând lucrări executate și valoarea biletelor la ordin

sus precizate.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel au declarat recurs Orașul Năvodari, prin Primar

și Primarul Orașului Năvodari solicitând admiterea recursului, modificarea în

tot a Deciziei nr. 186 din 19 decembrie 2013, în sensul respingerii apelului

declarat de reclamanta SC C.S. SRL și menținerea sentinței instanței de fond,

ca fiind temeinică și legală.

Recurenții au

criticat decizia recurată pentru nelegalitate arătând în dezvoltarea motivelor

de recurs următoarele:

Instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății - respectiv contractul de

cesiune de creanța din 1 septembrie 2008 - a schimbat natura acestuia,

calificându-l în mod greșit - drept un contract de garanție, motiv de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Conform regulilor de

interpretare ale contractului, contractul trebuie interpretat nu după denumirea

acestuia - contract de cesiune cu titlu de garanție, ci după înțelesul concret

din conținutul actului juridic. Ori, din obiectul contractului se înțelege că

prin acest contract C.S. SRL a înțeles "să cesioneze creditorului O.B.

creanțele derivând din contractual de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007

încheiat între SC C.S. SRL în calitate de executant -lider de contract cu

Primăria Năvodari - în calitate de achizitor" (art. 1.1. din contract).

Soluția instanței de

apel, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, a

fost rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății,

respectiv a contractului de cesiune din 1 septembrie 2008.

În susținerea

excepției lipsei calității procesuale active a SC C.S. SRL invocă următoarele

aspecte:

Prin contractul de

cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1

septembrie 2008 debitorul cedent SC C.S. SRL și-a asumat și obligația de

garanție față de cesionarul O.B.R. SA - art. 4.3 din contract "Debitorul

își va îndeplini în mod prompt și integral toate obligațiile asumate prin

Contractele comerciale, pentru a se asigura că orice sume reprezentând creanțe vor

fi în mod necondiționat plătite de Debitorii cedați". Astfel cedentul

răspunde atât pentru existența actuală și valabilă a creanței, cât și cu

privire la valabilitatea accesoriilor sale.

Cu alte cuvinte,

garanția oferită de C. venea în sensul îndeplinirii și depunerii tuturor

diligentelor în vederea executării conforme a propriilor obligații din

contractul de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007, pentru ca, creditorul

O.B. să nu întâmpine vreun impediment la încasarea creanțelor de la debitorii

cedați.

În mod greșit, a

interpretat instanța da apel și faptul că la pct. 3.4 din contract sunt

"paralizate" acțiunile O. în a acționa în instanță, fapt ce-l

îndreptățește să tragă concluzia că numai C. poate fi titularul unor asemenea

acțiuni. În primul citat din contractul de cesiune menționat de judecător în

decizie, referitor la clauza 3.4. din contract nu este prevăzută la acest

punct.

În contract, la pct.

1.3 este reglementat riscul contractului, și nicidecum nu se reglementează

drepturile debitorului. Însă, această reglementare este cuprinsă în prima parte

a contractului și, din interpretarea literară dar și sistematică a acestei

clauze, părțile au încercat să tranșeze riscul contractului. Respectiv în

sarcina cui cade riscul imposibilității executării în tot/sau în parte a

creanțelor cedate. Cum era și firesc, riscul contractului a fost reglementat în

favoarea cedentului C., care și-a luat măsuri de a nu fi răspunzător în cazul

imposibilității de realizare a creanțelor de către O., acesta din urmă, neavând

la îndemână vreo acțiune de acest gen. În niciun caz acest text de lege nu

îngrădește și totodată nu exclude posibilitatea O. de a încasa creanțele, acest

drept fiind chiar de esența și natura contractului de cesiune.

Aceste efecte ale

cesiunii între părți se produc de îndată ce a fost încheiată cesiunea și nu se

subordonează îndeplinirii cerințelor de publicitate față de terți.

Astfel că, în mod

corect instanța de fond a apreciat că prin efectul cesiunii creanței de către

debitorul cedent SC C.S. SRL către creditorul cesionar O.B.R. SA realizată în

baza contractului de cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și

viitoare din 1 septembrie 2008 s-au transmis și acțiunile în justiție pe care

cesionarul le avea la data transmisiunii creanței împotriva cedatului, de

exemplu acțiunile în răspundere, cum este cea de față, stipulate în contractul

de cesiune în legătură cu recuperarea integrală sau parțială a vreunei creanțe

ce țin de obligații de garanție asumată față de cesionarul O.B.R. SA, deci de

efectele cesiunii de creanță între părți.

În aceste condiții se

arată că nu mai există identitate între persoana reclamantului și persoana care

este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, sens în care în

mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual active

a reclamantei SC C.S. SRL și a respins acțiunea pentru lipsa calității

procesuale active a acesteia.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată

cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Instanța de apel a

pronunțat Decizia nr. 186 din 19 decembrie 2013 cu încălcarea dispozițiilor

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitor la principiul

securității juridice - dreptul la un proces echitabil.

În acest sens, arată

că în mod constat Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o problemă

judiciară tranșată irevocabil de o instanță, este obligatorie. Cu alte cuvinte,

atât timp cât o instanță, respectiv Judecătoria Constanta - prin Sentința

civilă nr. 18444/2012 și Tribunalul Constanta - prin Decizia civilă nr.

504/2013, ambele pronunțate în Dosarul nr. 45092/212/2010, în contradictoriu cu

aceleași părți, au soluționat problema juridică în sensul interpretării naturii

și înțelesului contractului de cesiune de creanță cu titlu de garanție din 1

septembrie 2008, ca fiind o cesiune de creanță și în plus, aceleași instanțe,

în mod irevocabil, au stabilit că începând cu data de 1 septembrie 2008, C.S.

nu mai are calitatea de creditor al creanțelor izvorâte din contractul de

execuție lucrări, orice dispoziție contrară celor statuate irevocabil de către

instanțe, este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 6§1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia pronunțată

de Curtea de Apel Constanța a fost pusă la îndoială autoritatea de lucru

judecat a unei probleme judiciare - încetarea calității de creditor a lui C.

față de Orașul Năvodari începând cu data de 1 septembrie 2008 ca urmare a

cesiunii creanțelor izvorâte din contractul de execuție lucrări din 12

noiembrie 2007 și natura juridică a contractului din 1 septembrie 2008, pe care

o instanță din România l-a calificat, în mod irevocabil, ca fiind contract de

cesiune.

În acest sens,

solicită a se avea în vedere și Sentința civilă nr. 18444 din 26 noiembrie 2012

pronunțată de Judecătoria Constanta în Dosarul nr. 45092/212/2010.

Ca urmare a

calificării contractului drept contract de cesiune de creanță și ca urmare a

constatării împrejurării că începând cu data de 1 septembrie 2008 C.S. nu mai

avea calitatea de creditor față de Orașul Năvodari, această calitate fiind

transferată către O.B..

Motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de apel prin

decizie, nu a soluționat cererea de intervenție formulată de O. direct în apel

și nici nu a pronunțat Decizia în contradictoriu cu această parte.

Cererea de

intervenție a fost formulată direct în apel iar Orașul Năvodari s-a opus la

depunerea ei direct în calea de atac invocând tardivitatea acesteia.

Cu toate acestea,

instanța a considerat prioritară excepția netimbrării acestei cereri de

intervenție, iar prin încheierea din data de 12 decembrie 2013 a anulat-o ca

netimbrată.

Indiferent de

soluție, ea trebuia menționată în dispozitivul deciziei pentru ca, eventual

partea interesată, să poată exercita calea de atac corespunzătoare.

Instanța de apel nu a

înțeles argumentul juridic în baza căruia a invocat autoritatea de lucru

judecat privitoare la anumite probleme juridice esențiale tranșate irevocabil

prin Sentința nr. 18444/2012 a Judecătoriei Constanța; nu a înțeles să invoce

excepția autorității de lucru judecat ci aplicarea principiului securității

juridice prin prisma judecării anterioare a unor aspecte de care depinde

soluționarea prezentei cauze, respectiv natura contractului de cesiune și

încetarea calității de creditor a lui C.S. începând cu data de 1 septembrie

2008.

Legal citată,

intimata SC C.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului și menținerea hotărârii instanței de apel, ca fiind temeinică și

legală.

Față de motivul de

ordine publică invocat de instanță din oficiu, cu majoritate de voturi la

termenul din 30 septembrie 2014, recursul recurenților-pârâți urmează a fi

admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 286

alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, în

forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 25 iulie 2011 "Procesele

și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor

cauzate în cadrul procedurii de atribuire precum și cele privind executarea,

nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a

contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către

secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul

autorității contractante".

În cauză, prin

cererea de chemare în judecată reclamanta SC C.S. SRL a solicitat obligarea

pârâților, în calitate de autoritate contractantă la plata contravalorii

lucrărilor executate în baza contractului de execuție lucrări din 12 noiembrie

2007 și a accesoriilor aferente debitului principal conform clauzelor penale

din același contract.

Contractul de

execuție lucrări din 12 noiembrie 2007 este un contract de achiziție publică

care intră sub incidența O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de

achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a

contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările

ulterioare, iar soluționarea litigiilor în legătură cu aceste contracte se

supuse regulilor speciale prevăzute în secțiunea a 9-a intitulată

"Soluționarea litigiilor în instanță" din cuprinsul acestui act

normativ.

Cum cererea de

chemare în judecată are ca obiect pretenții decurgând din executarea unui

contract de achiziție publică, soluționarea litigiului este supusă

dispozițiilor speciale prevăzute în O.U.G. nr. 34/2006 iar potrivit art. 287

ind. 16 din acest act normativ, în forma în vigoare la data introducerii

acțiunii: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu

recurs, în termen de 5 zile de la comunicare".

În cauză, instanța

învestită cu calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond nu a dat

calificarea acesteia în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile cauzei,

expres prevăzute în acest act normativ și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea

principiului legalității căilor de atac prev. de art. 129 din Constituția

României și, în mod implicit prin calificarea greșită a căii de atac, Curtea de

apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor imperative privind

alcătuirea instanței.

Trebuie precizat că

art. 287 ind. 16 alin. (1) din O.U.G. a fost modificat prin art. 61 pct. 4 din

Legea nr. 76/2012, care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2012 în

sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu

apel, în termen de 5 zile de la comunicare.

Aceste dispoziții

legale nu sunt aplicabile speței ținând seama de norma tranzitorie cu caracter

special cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 76/2012 care reglementează legea

aplicabilă proceselor și executărilor silite în curs la data intrării în

vigoare a Noului C. proc. civ., dar și de principiu instituit în materia

dreptului intertemporal de art. 24 din Noul C. proc. civ. potrivit cu care

"dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". Scopul

acestei norme generale de drept tranzitoriu - reluată în cuprinsul art. 3 din

Legea nr. 76/2012 este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri în

funcție de data începerii procesului.

Prin urmare, forma

modificată a normelor cuprinse în legi speciale în privința compatibilizării

căilor de atac cu reglementarea căilor de atac de reformare cuprinsă în noul

cod, în sensul că hotărârile pronunțate vor fi supuse apelului, cum este și

modificarea adusă art. 286 ind. 17 din O.U.G. nr. 34/2006 prin Legea nr.

76/2012 este aplicabilă doar în privința proceselor începute după intrarea în

vigoare a noului cod, singurele cărora acesta li se aplică (art. 3 din Legea

nr. 76/2012).

În privința

proceselor începute anterior datei de 15 februarie 2013, așa cum este cazul în

prezenta cauză, normele de procedură, cuprinse în actele normative speciale cum

este și art. 287 ind. 16 din O.U.G. nr. 34/2006, se aplică în continuare în

forma în vigoare existentă, până la data intrării a Noului C. proc. civ., în

condițiile în care Legea nr. 76/2012 nu prevede în mod expres altă soluție.

În acest sens, este

și art. 27 din Noul C. proc. civ. care dispune că "hotărârile rămân supuse

căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început

procesul".

Cum la data începerii

procesului 25 iulie 2011, art. 287 ind. 16 din O.U.G. nr. 34/2006 prevede că

hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă recursului, rezultă că, în

mod greșit, Curtea de Apel Constanța a soluționat procesul cu neobservarea

dispozițiilor speciale referitoare la calea de atac, încălcându-se astfel

principiul legalității căilor de atac și dispozițiile imperative prev. de art.

304 pct. 1 C. proc. civ. relative la alcătuirea instanței.

Față de

considerentele mai sus expuse Înalta Curte, în majoritate, va admite recursul

în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. corob. cu art. 304 pct. 1 C.

proc. civ. cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre

rejudecare, în complet legal de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul

declarat de recurenții-pârâți Orașul Năvodari - prin Primar și Primarul

Orașului Năvodari împotriva Deciziei civile nr. 186 din 19 decembrie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează decizia

recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în

compunerea prevăzută de lege pentru judecata recursului.

Cu opinia separată a

doamnei judecător E.C.:

Respinge recursul ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

OPINIE

SEPARATĂ

Contrar opiniei

majoritare, constat competența Înaltei Curți de a soluționa recursul declarat

de recurenții-pârâți Orașul Năvodari - prin Primar și Primarul Orașului

Năvodari și apreciez pentru considerentele care urmează că acesta este

nefondat.

I. Cu privire la

competența Înaltei Curți

Recursul de față este

declarat împotriva unei hotărâri date în apel și conform art. 299 alin. (1) C.

proc. civ., aceste hotărâri "sunt supuse recursului". Procedura după

care a fost soluționat litigiul în fond a fost procedura de drept comun pentru

soluționarea litigiilor între profesioniști, după cum urmează:

Constanța a fost sesizat la 25 iulie 2011 de reclamanta SC C.S. SRL cu o cerere

de chemare în judecată de obligare la plata sumei de 4.019.718,33 lei

reprezentând contravaloare lucrări executate în baza contractului de execuție

din 12 noiembrie 2007, penalități aferente acestei sume, dobânzi și comisioane

conform contractului.

682 din 4 martie 2013, instanța de fond, constatând că este legal învestită, a

respins acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantă pentru

lipsa calității procesuale active.

reținut pe baza probelor administrate că reclamanta a cesionat la data de 1

septembrie 2008 către O.B. creanțele rezultând din contractul de lucrări de

execuție din 12 noiembrie 2007, contract pe care reclamanta l-a încheiat cu

pârâta Primăria Năvodari, cesiune care a fost făcută în scopul garantării de

către debitor, reclamanta cedentă, în favoarea creditorului, banca cesionară a

executării prompte și integrale a contractului de credit acordat de aceasta și

că prin efectul cesiunii s-au transmis și acțiunile judiciare, cum este

acțiunea de față.

Constanța a fost învestită numai cu apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței menționate, iar prin Decizia nr. 186 din 19 decembrie 2013, instanța

de apel a admis apelul, a respins excepția lipsei calității procesual active ca

nefondată, a anulat sentința apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la

instanța de fond.

declarat împotriva acestei decizii, pârâții critică decizia atacată invocând

art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța de apel

a făcut o greșită interpretare a contractului de cesiune de creanță din 1

septembrie 2008, calificându-l greșit drept un contract de garanție, obiectul

cesiunii formându-l creanțele derivând din contractul de execuție de lucrări

din 12 noiembrie 2007 și criticând neaplicarea art. 6 Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, în sensul nereținerii autorității de lucru judecat cu

privire la o hotărâre pronunțată într-un alt dosar și nepreluarea soluției din

încheierea prin care s-a anulat cererea de intervenție ca netimbrată în

dispozitivul deciziei.

recurs, cu opinie majoritară s-a pus în discuția părților excepția de

necompetență a Înaltei Curți din perspectiva O.G. nr. 34/2006, tratată în

motivare ca motiv de ordine publică, apreciindu-se că pretențiile, obiect al

acțiunii, decurg dintr-un contract de achiziție publică, situație care atrage

incidența dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 34/2006, respectiv ale art. 286

16

din acest act normativ în soluționarea litigiului care stabilește că hotărârea

primei instanțe este supusă recursului în termen de 5 zile de la comunicare.

legalitatea căii de atac se constituie în motiv de ordine publică cu consecințe

asupra competenței de soluționare a căii de atac și că acesta poate fi invocat

de instanță din oficiu cu punerea lui în discuția părților.

în realitate instanța de recurs a pus în discuția părților pentru a concluziona

asupra necompetenței derivată din legalitatea căii de atac a fost natura

procedurii privind soluționarea litigiului având ca obiect pretențiile bănești

cu care reclamanta a învestit instanța de fond, derivate dintr-un contract de

achiziție publică.

nu a fost învestită cu un obiect care să reclame sau să pună în discuție

operațiunea de determinare a naturii juridice a contractului de execuție de

lucrări ca fiind contract de achiziție publică din perspectiva procedurii care

l-a precedat și care s-a epuizat prin încheierea lui și care, de altfel, nu se

contestă, în temeiul art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 în forma în vigoare la data

promovării acțiunii fiind învestit tribunalul comercial ca instanță de fond.

soluționare a cererilor și proceselor privind executarea, nulitatea, anularea,

rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție

este reglementată de art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Acest act

normativ a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006 și, până în prezent, art.

286 a suferit 7 modificări. Inițial aceste litigii au fost date numai în

competența instanței de judecată, fără o identificare a acesteia. Ulterior,

structura acestui articol s-a modificat atât în formă, prin reducerea,

adăugarea, apoi iar reducerea alineatelor, cât și în conținut. Cu privire la

competența de soluționare a instanțelor judecătorești, aceasta a fost precizată

prin modificarea operată de O.U.G. nr. 19/2009, publicată în M.Of. nr.

156/12.03.2009 în sensul că aceste cereri se judecă în primă instanță de secția

de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căreia

se află sediul autorității contractante. Această competență a fost modificată

prin O.U.G. nr. 76/2010, publicată în M.Of. nr. 453/2.07.2010 care, prin

completarea alin. (1) al art. 286 cu un nou alin. (1

1

), a stabilit

că procesele și cererile în speță se soluționează în primă instanță de către

secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află arondat

sediul autorității contractante. O atare reglementare a înlăturat în principiu

exclusivitatea instanțelor judecătorești în soluționarea acestor litigii,

clauzele arbitrale din contracte fiind valorificabile, deoarece reglementarea

jurisdicției comerciale își avea sediul în C. com. și C. proc. civ. iar nu

într-o lege specială. Prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea O.U.G. nr.

76/2010, publicată în M. Of. nr. 898/31.12.2010, alin. (1

1

),

introdus anterior a fost abrogat, dar prin modificarea alin. (1) al art. 286

s-a păstrat competența de soluționare de către secția comercială a tribunalului

respectiv. Prin O.U.G. nr. 77/2012 publicată în M. Of. nr. 827/10.12.2012 s-a

revenit asupra competenței de soluționare, art. 286 alin. (1) fiind modificat

în sensul că aceste litigii se soluționează în primă instanță de secția de

contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căreia se

află arondat sediul autorității contractante. Această ordonanță a fost aprobată

cu modificări prin Legea nr. 193/2013 care a introdus un nou articol, art. 288

1

și care reglementează pentru părți posibilitatea de a conveni ca litigiile în

legătură cu executarea contractelor reglementate de O.U.G. nr. 34/2006 să fie

soluționate prin arbitraj, ceea ce reprezintă o excepție de la competența

exclusivă a instanței de contencios administrativ în vigoare.

situație, în raport de obiectul acțiunii, pretenții, în fazele procesuale

anterioare, nici părțile și nici instanța din oficiu nu au invocat și nici nu

au pus în discuție natura procedurii care a dat naștere contractului în

executarea căruia se solicită sumele de bani pretinse și validitatea acestuia,

mai exact incidența art. 287

16

din ordonanță, litigiul fiind

soluționat conform procedurii de drept comun, și, mai mult, nu pe fond, ci pe

excepția lipsei calității procesual active.

consecință, că în mod legal sentința tribunalului a fost supusă apelului și

legal curtea de apel a soluționat această cale de atac în raport de obiectul

litigiului mai sus relevat.

comercialitatea obiectului litigiului și a contractelor din care derivă

pretențiile solicitate cu privire la care nu a existat vreo îndoială, litigiul

a urmat parcursul procesual de drept comun comercial cu procedura reglementată

de Cap. XIV C. proc. civ., așa încât recursul reclamantei împotriva deciziei

din apel este declarat în conformitate și în baza art. 299 C. proc. civ., nefiind

incidentă dispoziția art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006 privind

atribuirea contractelor de achiziție publică.

art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006 în forma în vigoare la data sesizării instanței

de fond, dispunea neechivoc: "în fața instanței de judecată, litigiile

privind drepturile și obligațiile contractate /.../ se soluționează de urgență

și cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 720

2

- 720

7

și art. 720

9

C. proc. civ., care se aplică corespunzător."

16

din O.U.G. nr. 34/2006 reglementează numai calea de atac împotriva hotărârii

pronunțată în primă instanță în procedura specială având ca obiect soluționarea

prin acțiune separată a constatării nulității contractului, procedură

reglementată de art. 287

10

și urm. în termenele speciale pe care le

prevede art. 287

15

. Hotărârea asupra acțiunii separate în

constatarea nulității contractului se pronunță în termen de 3 zile de la

închiderea dezbaterilor și se comunică părților în cel mult 5 zile de la

pronunțare (art. 287

15

). Această hotărâre pronunțată și comunicată

în termene extrem de scurte poate fi atacată cu recursul reglementat de art.

287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, care se declară tot într-un termen

scurt, de numai 5 zile de la comunicare, și care se judecă de urgență și cu precădere,

iar nu o hotărâre care se pronunță conform cu procedura de drept comun

comercial, reglementată de art. 720 și urm. C. proc. civ. privind litigiile

dintre profesioniști, și care, într-o logică juridică simplă, trebuie supusă

aceleași căi de atac ca oricare hotărâre pronunțată în această procedură,

respectiv apelului, conform art. 299 C. proc. civ. Ar fi un nonsens juridic a

grefa o procedură de soluționare urgentă a unei căi de atac la o hotărâre prin

care s-a soluționat un litigiu cu procedura obișnuită de drept comun, demarat

în iulie 2011, rațiunea instituirii unei proceduri urgente vizând, în toate

situațiile care o reclamă, o cauză, de la sesizarea instanței și până la

rămânerea irevocabilă/definitivă a hotărârii, iar nu faze procesuale distincte

ale aceleași cauze.

soluție de casare cu trimitere în septembrie 2014 pentru a se proceda la

rejudecarea căii de atac declarate împotriva sentinței ca fiind recursul

reglementat în procedură de urgență pentru o procedură de urgență, iar nu

apelul, la o hotărâre care nu a fost supusă legal unei proceduri de judecată,

pronunțare și comunicare în același regim de urgență intră în contradicție cu

principiile subsumate sintagmei de proces echitabil, respectiv termenul

rezonabil de soluționare și securitatea juridică, rejudecarea căii de atac în

aceste circumstanțe lipsind-o de efectele avute în vedere la momentul

instituirii ei: urgența.

în hotărârile sale a statuat că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă,

unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul

securității raporturilor juridice care prevede ca soluția dată de către

instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai poată fi supusă unei noi

judecăți și supervizarea instanțelor superioare nu trebuie să devină un apel

deghizat iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii

respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză (cauzele: Fischer

contra României, Hotărârea din 11 octombrie 2007; Raicu contra României,

Hotărârea din 19 octombrie 2006, SC M.I.G. SA contra României, Hotărârea din 1

decembrie 2005, Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 24 iulie 2003).

impune constatarea că față de evoluția modificărilor art. 286 din O.U.G. nr.

34/2006, care a atras competența de primă instanță a secției comerciale a

tribunalului, trimiterea subsecventă a unei casări, atrage competența de

soluționare a instanței de contencios administrativ a tribunalului, a cărui

procedură de judecată este sub incidența Legii nr. 544/2004, nu a dispozițiilor

art. 720 și urm. C. proc. civ.

19.

Recurentul-reclamant a sesizat Tribunalul Constanța la data de 25 iulie 2011 cu

o acțiune în pretenții derivate dintr-un contract execuție lucrări din 12

noiembrie 2007 încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006 epocă la care competența

aparținea conform modificării art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 operată

prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea O.U.G. nr. 76/2010, în primă

instanță, secției comerciale a tribunalului.

alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2010, procesele și cererile în materie de achiziții

publice aflate în curs de soluționare în fața instanțelor judecătorești la data

intrării sale în vigoare continuă să se judece în condițiile și cu procedura în

vigoare la data la care au fost începute. Această normă transpune regula pe

care o conține art. 725 (2), prima teză C. proc. civ.

specială nu reglementează și ipoteza competenței de soluționare a cauzei în

primă instanță după casare cu trimitere, în acord cu art. 297 din O.U.G.

34/2006 conform căruia în măsura în care ordonanța nu prevede altfel,

"sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun", făcând aplicarea

normei de drept comun, a dispozițiilor art. 725 (2) teza a 2-a: "în caz de

casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la

competență sunt pe deplin aplicabile" se constată competența de

soluționare în primă instanță a secției de contencios administrativ a

tribunalului, competență stabilită prin art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr.

34/2006 în modificarea operată prin art. I, pct. 68 din O.U.G. nr. 77/2012.

II. Recursul nu este

fondat.

în ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sub care recurenta invocă greșita

interpretare a contractului de cesiune de către instanța de apel în

considerarea calității procesual active a reclamantei nu poate fi primit.

calității procesual active a fost admisă de instanța de fond, aceasta

considerând că prin contractul de cesiune încheiat de reclamantă cu O.B. s-au

transmis odată cu creanțele, obiect al litigiului și acțiunile judiciare cu

privire la acestea.

a ajuns la concluzia că nu toate creanțele care derivă din contractul de

execuție au făcut obiectul contractului de cesiune și, cel puțin, în limita

cotei necesionate, reclamanta are calitate procesual activă.

rezolvarea problemei presupune încadrarea acesteia în coordonatele definiției

juridice a noțiunii. Calitatea procesuală este o condiție de exercitare a

acțiunii civile și ea este dată de identitatea dintre părți și subiectele

raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.

inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituite o chestiune de

fond, sens în care este și reglementarea noului cod de procedură civilă, în

vigoare, care deși nu este incidentă în speță, nu poate fi ignorată, mai ales

că aceasta reprezintă o concretizare jurisprudenței și doctrinei în materie.

formulată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă pentru obligarea la plata

unor sume de bani ca urmare a neexecutării unui contract de execuție lucrări,

penalități aferente și dobânzi, invocând prevederi contractuale, fiind făcută

dovada calității sale cât și a pârâtei de părți contractante, realitate care nu

se contestă.

calitățile procesuale fiind demonstrate ca identitate dintre părți și

subiectele raportului juridic litigios, în mod corect prin decizia atacată s-a respins

excepția lipsei calității procesual active, s-a anulat sentința și s-a trimis

cauza spre rejudecare.

inexistența dreptului reclamantei asupra creanțelor solicitate sau întinderea

lui și măsura în care au fost sau nu cesionate creanțele constituie o chestiune

de fond, așa încât se constată ca inadecvată invocarea ca motiv de nelegalitate

ipoteza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. care privește interpretarea actului

juridic dedus judecății, deci o problemă de fond, iar nu corespondența dintre

părțile contractante și părțile din proces.

cu privire la excepția calității procesuale lasă fără obiect critica de

nelegalitate pe care reclamanta a întemeiat-o pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

întrucât instanța ar fi ignorat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri

judecătorești pronunțată între aceleași părți într-un alt dosar, față de

ordinea de soluționare a excepțiilor.

motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 304

5

C. proc.

civ., se constată că recursul privește soluționarea cererii de intervenție

formulată de O.B. în apel, în sensul că aceasta a fost anulată ca netimbrată

prin încheiere și că soluția nu a fost preluată de dispozitivul deciziei

atacate, pentru ca, partea interesată, respectiv intervenienta, să-și poată

exercita calea de atac.

că interesul în critica soluției asupra cererii formulată de intervenienta este

un interes personal al acesteia, ceea ce critică pârâții nu poate face obiectul

unui recurs întrucât potrivit art. 281

2

C. proc. civ., completarea

hotărârii poate fi cerută numai în condițiile art. 281 - 281

2

C.

proc. civ.

Drept urmare, pentru

considerent