ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2791/2014

Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 682 din 4 martie 2013, Tribunalul Constanța a respins cererea de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de pârâții Orașul Năvodari, prin Primar și Primarul Orașului Năvodari, a admis excepția lipsei calității procesuale active a SC C.S. SRL, invocată de pârâții Orașul Năvodari prin Primar și Primarul Orașului Năvodari și a respins acțiunea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC C.S. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență O.R.G. pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC C.S.

SRL a solicitat obligarea pârâților la plata creanței principale, respectiv rest neachitat din factura fiscală din 27 noiembrie 2008, penalitățile aferente acestei sume potrivit art. 23.2 din contractul de prestări servicii nr. x/2007, dobânzi de finanțare, comisioane și spețe conform art. 2.3 și 18.1 din contract și penalități aferente sumelor achitate cu întârziere potrivit disp. art. 23.2 contract. Între autoritatea contractantă Primăria Năvodari, în calitate de achizitor și SC C.S. SRL și SC A. SA, în calitate de executanți a intervenit contractul de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007 având ca obiect "întreținere carosabil prin asfaltare cu covoare bituminoase pe străzi existente", contractul fiind unul de achiziție publică ce a fost atribuit în cadrul procedurii reglementate de O.U.G.

nr. 34/2006. Se mai arată că, prețul lucrării - stabilit prin art. 2.2 din contract, a fost de 14.874.373,19 lei din care TVA 2.374.899,92 lei, iar modalitățile de plată au fost determinate prin clauzele contractuale inserate la art. 18, aceasta în condițiile în care, la data de 1 septembrie 2008, SC C.S. SRL a încheiat cu O.B.R. SA - Sucursala Ploiești, contractul de credit facilitate de cont pe cecuri și bilete la ordin nr. x. La aceeași dată, 1 septembrie 2008 arată instanța de fond că, SC C.S. SRL, în calitate de debitor cedent a perfectat cu O.B.R. SA - creditor cesionar, contractul de cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare, prin care s-a prevăzut că debitorul cesionează creditorului creanțele derivând din contractul de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007, încheiat între SC C.S.

SRL și Primăria Năvodari, în valoare de 12.449.473,27 RON fără TVA (art. 1 pct. 1.1). În funcție de modalitatea aleasă de bancă, reține instanța de fond că, de la data primirii notificării, respectiv emiterea acceptului cesiunii de către debitorul cedat, acesta va vira sumele rezultând din contractul încheiat cu cedentul, în contul indicat de creditor (art. 1 pct. 1.2), cesiunea fiind efectuată în scopul garantării de către debitor, în favoarea creditorului a executării prompte și integrale a contractului de credit nr. x. Se arată de instanța de fond că, cesiunea de creanță este un contract prin care un creditor transmite o creanță a sa, unei alte persoane, efectul acesteia fiind acela potrivit căruia, creanța trece în patrimoniul cesionarului, cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cu toate accesoriile și drepturile de garanție, iar cesionarul devine astfel, creditor în locul cedentului.

Dreptul de creanță se transmite cu toate prerogativele sale astfel cum acesta se găsea în patrimoniul cedentului la data cesiunii astfel, cedentul transmite cesionarului dreptul de a cere rezoluțiunea contractului, acțiunile în justiție pe care cesionarul le avea la data transmisiunii creanței împotriva cedatului, de exemplu acțiunile în răspundere, precum și clauzele contractuale accesorii, toate acestea putând fi considerate, drepturi accesorii ale creanței.

În cauză, reține instanța de fond că, cesiunea de creanță îndeplinește o funcție de garanție, materializându-se prin imobilizarea creanței în patrimoniul cesionarului, până la executarea obligației cedentului de executare promptă și integrală a contractului de credit nr. x, deci, cedentul cesionează creanța pe care o are față de debitor, în scopul garantării propriei obligații față de cesionar, iar în cazul în care, cedentul nu-și execută propriile obligații față de cesionar, acesta din urmă este îndreptățit să-și satisfacă creanța din cea cedată. Prin contractul de cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008, arată instanța de fond că, debitorul cedent SC C.S.

SRL și-a asumat și obligația de garanție față de cesionarul O.B.R. SA ("Debitorul își va îndeplini în mod prompt și integral toate obligațiile asumate prin Contractele comerciale, pentru a se asigura că orice sume reprezentând creanțe vor fi în mod necondiționat plătite de Debitorii cedați", art. 4.3), astfel, în opinia instanței, cedentul răspunde atât pentru existența actuală și valabilă a creanței, cât ș:i cu privire la valabilitatea accesoriilor sale.

Aceste efecte ale cesiunii între părți, se produc de îndată ce a fost încheiată cesiunea și nu se subordonează îndeplinirii cerințelor de publicitate față de terți arată instanța de fond, considerând că nu se putea reține apărarea reclamantei în sensul că, prin Sentința civilă nr. 1709 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă, instanța a dispus obligarea pârâților din prezenta cauză la îndeplinirea obligației asumate prin art. 18.1 din contractul din 12 noiembrie 2007, ceea ce înseamnă că SC C.S. SRL este creditor direct față de care trebuie executată obligația impusă prin titlul executoriu. Astfel, apreciază instanța de fond că, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a reținut textual în considerentele hotărârii menționate, referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.S.

SRL că: "Reclamant în acțiunea în contencios administrativ poate fi, în sensul art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat" deoarece Legea nr. 554/2004 reglementează două categorii de acte administrative asimilate: refuzul nejustificat sau tăcerea autorității, conform art. 2 alin. (2) și contractele administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), izvorul raportului juridic de drept material devenit litigios și dedus judecății, îl reprezintă contractul administrativ - contract de execuție lucrări, pe care SC C.S.

SRL l-a semnat cu autoritatea contractantă - Primăria Năvodari. Arată instanța de fond că, din cuprinsul contractului, lucrarea a fost atribuită în urma parcurgerii procedurii de achiziții publice prescrisă de O.U.G. nr. 34/2006, către executantul SC C.S. SRL - lider de asociație și SC A. SA - executant asociat, creându-se asocierea prin contractul din 13 iulie 2007, astfel că, susținerea pârâților precum că, "reclamanta nu justifică calitatea procesual activă, întrucât nu are acordul în promovarea acțiunii al asociatului executant SC A. SA", este irelevantă sub aspectul legitimării procesuale în prezenta cauză. În raport de conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, observă instanța de fond că, toate situațiile de lucrări, facturile, devizele emise în baza contractului, emană exclusiv de la SC C.S.

SRL, deci contractul a fost executat de liderul de asociație, astfel că, depunerea ofertei/candidaturii comune a celor doi operatori economici și semnarea de către ambii a contractului, nu conduce în mod necesar la concluzia că litigiul izvorât din executarea contractului, trebuie să fie susținut de ambele părți semnatare. Apare ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesual active a O.B.R. SA, unitate bancară în favoarea căreia SC C.S. SRL a cesionat creanțele derivate din contractul de execuție, încheiat cu Primăria Năvodari, după cum rezultă din contractul de cesiune din 1 septembrie 2008. Creditorul cesionar O.B.R. SA, prin Sucursala Ploiești, în favoarea căruia au fost girate de către SC C.S.

SRL titlurile de credit, bilete la ordin având ca emitent - Orașul Năvodari, avalizate de Primăria Năvodari, chiar dacă nu este parte semnatară a contractului de execuție, are legitimare procesuală, reține instanța de fond, pentru că, calitatea procesuală, ca și condiție de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, trebuie a fi raportată la condiția de persoană care invocă vătămarea unui interes legitim, în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. p) și lit. r) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, a apreciat instanța de fond că, instanța de contencios administrativ și fiscal a reținut că, obiectul acțiunii judiciare cu care a investit instanța de contencios administrativ, se circumscrie art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta SC C.S.

SRL invocând neexecutarea unui contract administrativ, pentru că, prin petitul acțiunii introductive, s-a solicitat ca prin hotărârea ce va pronunța, instanța să dispună: - în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâților să deconteze cele 7 bilete la ordin, sub sancțiunea unei penalități de 500 lei pentru fiecare zi întârziere; - în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, să fie stabilit termenul de executare, precum și amenda prevăzută de art. 24 alin. (2). Prin urmare, instanța de fond a reținut legitimarea procesuală activă a reclamantei din prezenta cauză, prin prisma temeiul de drept al acțiunii invocat de aceasta și raportat la art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale în baza cărora reclamant în acțiunea în contencios administrativ poate fi orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplinește condiția de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat.

Concluzionând asupra celor expuse mai sus, instanța de fond a reținut că prin efectul cesiunii creanței de către debitorul cedent SC C.S. SRL către creditorul cesionar O.B.R. SA, realizată în baza contractului de cesiune cu titlu de garanție, asupra creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008, s-au transmis și acțiunile în justiție pe care cesionarul le avea la data transmisiunii creanței împotriva cedentului, de exemplu acțiunile în răspundere, cum este cea de față cu care SC C.S. SRL a învestit instanța. Obligațiile cedentului SC C.S. SRL stipulate în contractul de cesiune în legătură cu recuperarea integrală sau parțială a vreunei creanțe, arată instanța de fond că, țin de obligația de garanție asumată față de cesionarul O.B.R.

SA, deci de efectele cesiunii de creanță între părți. În aceste condiții, s-a constatat că, nu mai există identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului, în raportul juridic dedus judecății, sens în care, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C.S. SRL s-a apreciat a avea caracter întemeiat, fiind admisă, cu consecința respingerii acțiunii introductive pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei. Prin Decizia civilă nr. 186 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC C.S. SRL prin administrator judiciar P.I. SPRL împotriva Sentinței civile nr. 682 din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 10.401/118/2011*, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primarul Orașului Năvodari și Orașul Năvodari prin primar.

S-a respins excepția lipsei calității procesual active ca nefondată, s-a anulat hotărârea apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Pentru a decide astfel, instanța de apel și-a fundamentat decizia pe următoarele considerente: Cu referire la excepția lipsei calității procesual active a SC C.S. SRL, reține Curtea că, în mod greșit, instanța de fond a procedat la admiterea excepției, atât timp cât, determinarea calității procesuale a părților - legitimarea procesuală a acestora "legitimatio ad causam" presupune a identifica atât persoana căreia legea îi acordă dreptul la acțiune în sens activ (legitimare activă), cât și persoana împotriva căreia acțiunea se îndreaptă (legitimare pasivă).

Raportul de drept procesual, care presupune și existența calității procesuale reține Curtea că, se poate justifica fie prin suprapunerea calității de parte în proces, cu aceea de parte în raportul juridic de drept substanțial, fie printr-o anumită conexitate a persoanei în cauză, cu aceasta, fapt ce îi conferă acea îndreptățire de a participa în proces. Așa fiind, pornind de la împrejurarea că, acela care are un drept are și calitatea de a intenta o acțiune, reține Curtea că, SC C.S.

SRL este titulara dreptului de a solicita atât debitul neachitat cât și plata penalităților și a dobânzilor de finanțare, a comisioanelor și a spezelor, deoarece este cocontractantul pârâtei Primarul Orașului Năvodari și Orașul Năvodari prin Primar, urmare perfectării Contractului de execuție de lucrări din 12 noiembrie 2007. Referitor la cesiunea de creanță, Curtea de apel a reținut următoarele: Întregul material probator administrat în cauză face dovada că, urmare perfectării Contractului de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007, apelanta, în calitate de executant, nedispunând de totalul sumelor destinate finanțării lucrării a perfectat contractul de credit - "Facilitate de cont pe cecuri și bilete la ordin" nr. x din 1 septembrie 2008 și contract de cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008, cu actele adiționale ulterioare, cu obiectul rezultat din articolele sus relevate, fiind evident că, apelanta a garantat obligația din contractul de împrumut și nicidecum "cesionarea creanțelor derivate din întregul contract de executare lucrări" așa după cum nelegal și netemeinic a reținut instanța de fond.

Că situația de fapt este aceasta, rezultă chiar și din modul în care au fost stipulate clauzele contractului, astfel cum sus sunt cuprinse, în art. 3.4, prevăzându-se "urmare a cesiunii creanțelor creditorul nu va putea fi ținut răspunzător pentru nerecuperarea totală sau parțială a vreunei creanțe sau pentru pierderea de către debitor a oricăror drepturi și beneficii decurgând din contractele comerciale, creditorul neavând nici o obligație de a intenta vreo acțiune sau de a efectua vreo formalitate în acest sens". Față de sus-menționata precizare, ce reprezintă voința părților, în înțelesul art. 969 C. civ., s-a apreciat a fi de neprimit susținerea intimatei potrivit căreia "O.B. ar avea calitatea de recuperare a creanțelor din contractul de execuție lucrări", pentru că, aceleași clauze contractuale - stipulate de părți respectiv, SC C.S.

SRL și O.B. fac dovada că, finanțarea băncii privea un procent de 70% din cei 60%, din totalul lucrărilor executate, pentru restul de diferență neexistând nici un raport juridic. În sprijinul sus-menționatelor rețineri, s-a apreciat a fi și clauzele contractuale prevăzute la pct. 7.2 și pct. 7.6 din contract care cuprind alte garanții, unele deja executate de către O.B.R. SA, toate pentru garantarea aceleiași obligații a clientului - SC C.S. SRL - ce pot fi executate numai în limita obligației asumate. Dintr-o altă perspectivă, s-a reținut că, un argument în plus în sensul celor sus expuse, îl reprezintă și împrejurarea că, urmare deschiderii procedurii generale a insolvenței față de apelantă, prin încheierea din 7 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosar nr. 7287/105/2011, O.B.

s-a înscris la masa credală cu o creanță de 6.182.382.085 lei, din care a început să i se achite sume de bani conform planului de reorganizare, în prezenta cauză, pretențiile apelatei referindu-se la sume neachitate pentru lucrările executate și pentru care, numai aceasta este îndreptățită să le solicite deoarece, contractul de execuție lucrări nu a fost cesionat în totalitatea sa, instanța de fond făcând o confuzie între cesiunea garanției și cesiunea pură și simplă. Așa fiind, apreciază Curtea că, în speță nu se discută despre o cesiune efectivă ci, despre o cesiune a garanției pentru creditul contractat de către apelantă de la bancă, Contractul nr. y/2008 fiind un contract de garanție reală mobiliară încheiat în temeiul Legii nr. 99/1999, nu un contract de cesiune, cum încearcă a susține intimata, aspect ce rezultă din dispozițiile clauzelor contractuale, astfel cum sus au fost citate.

De altfel, s-a motivat că, numai așa se poate explica faptul că, prin Sentința civilă nr. 1709 din 23 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar înregistrat sub nr. z/2010, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus în sensul admiterii, în parte, a acțiuni formulate de reclamanta SC C.S. SRL și O.B.R. SA, dispunându-se obligarea autorității contractante prin primar la executarea obligațiilor asumate convențional prin art. 18.1 din contractul din 12 noiembrie 2007, respectiv să efectueze plata contravalorii facturilor aferente celor 7 bilete la ordin, sub sancțiunea unei penalități de 500 lei/zi întârziere, stabilind termen de executare 20 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie/zi întârziere, aplicată Primarului Orașului Năvodari.

Concluzionând, s-a reținut că, litigiul poartă asupra unui rest de plată în sumă de 5.738.713 lei, sens în care, au fost emise pentru SC C.S. SRL bilete la ordin în valoare de 4.972.531,38 lei, cu scadență 24 luni de la emitere, ce nu au fost decontate, suma de 766.181,62 lei reprezentând diferența dintre suma de 5.738.713 lei ce a rămas de achitat, reprezentând lucrări executate și valoarea biletelor la ordin sus precizate. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel au declarat recurs Orașul Năvodari, prin Primar și Primarul Orașului Năvodari solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a Deciziei nr. 186 din 19 decembrie 2013, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC C.S.

SRL și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală. Recurenții au criticat decizia recurată pentru nelegalitate arătând în dezvoltarea motivelor de recurs următoarele: Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății - respectiv contractul de cesiune de creanța din 1 septembrie 2008 - a schimbat natura acestuia, calificându-l în mod greșit - drept un contract de garanție, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Conform regulilor de interpretare ale contractului, contractul trebuie interpretat nu după denumirea acestuia - contract de cesiune cu titlu de garanție, ci după înțelesul concret din conținutul actului juridic. Ori, din obiectul contractului se înțelege că prin acest contract C.S.

SRL a înțeles "să cesioneze creditorului O.B. creanțele derivând din contractual de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007 încheiat între SC C.S. SRL în calitate de executant -lider de contract cu Primăria Năvodari - în calitate de achizitor" (art. 1.1. din contract). Soluția instanței de apel, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active, a fost rezultatul unei greșite interpretări a actului juridic dedus judecății, respectiv a contractului de cesiune din 1 septembrie 2008. În susținerea excepției lipsei calității procesuale active a SC C.S. SRL invocă următoarele aspecte: Prin contractul de cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008 debitorul cedent SC C.S.

SRL și-a asumat și obligația de garanție față de cesionarul O.B.R. SA - art. 4.3 din contract "Debitorul își va îndeplini în mod prompt și integral toate obligațiile asumate prin Contractele comerciale, pentru a se asigura că orice sume reprezentând creanțe vor fi în mod necondiționat plătite de Debitorii cedați". Astfel cedentul răspunde atât pentru existența actuală și valabilă a creanței, cât și cu privire la valabilitatea accesoriilor sale. Cu alte cuvinte, garanția oferită de C. venea în sensul îndeplinirii și depunerii tuturor diligentelor în vederea executării conforme a propriilor obligații din contractul de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007, pentru ca, creditorul O.B. să nu întâmpine vreun impediment la încasarea creanțelor de la debitorii cedați.

În mod greșit, a interpretat instanța da apel și faptul că la pct. 3.4 din contract sunt "paralizate" acțiunile O. în a acționa în instanță, fapt ce-l îndreptățește să tragă concluzia că numai C. poate fi titularul unor asemenea acțiuni. În primul citat din contractul de cesiune menționat de judecător în decizie, referitor la clauza 3.4. din contract nu este prevăzută la acest punct. În contract, la pct. 1.3 este reglementat riscul contractului, și nicidecum nu se reglementează drepturile debitorului. Însă, această reglementare este cuprinsă în prima parte a contractului și, din interpretarea literară dar și sistematică a acestei clauze, părțile au încercat să tranșeze riscul contractului. Respectiv în sarcina cui cade riscul imposibilității executării în tot/sau în parte a creanțelor cedate.

Cum era și firesc, riscul contractului a fost reglementat în favoarea cedentului C., care și-a luat măsuri de a nu fi răspunzător în cazul imposibilității de realizare a creanțelor de către O., acesta din urmă, neavând la îndemână vreo acțiune de acest gen. În niciun caz acest text de lege nu îngrădește și totodată nu exclude posibilitatea O. de a încasa creanțele, acest drept fiind chiar de esența și natura contractului de cesiune. Aceste efecte ale cesiunii între părți se produc de îndată ce a fost încheiată cesiunea și nu se subordonează îndeplinirii cerințelor de publicitate față de terți. Astfel că, în mod corect instanța de fond a apreciat că prin efectul cesiunii creanței de către debitorul cedent SC C.S.

SRL către creditorul cesionar O.B.R. SA realizată în baza contractului de cesiune cu titlu de garanție asupra creanțelor prezente și viitoare din 1 septembrie 2008 s-au transmis și acțiunile în justiție pe care cesionarul le avea la data transmisiunii creanței împotriva cedatului, de exemplu acțiunile în răspundere, cum este cea de față, stipulate în contractul de cesiune în legătură cu recuperarea integrală sau parțială a vreunei creanțe ce țin de obligații de garanție asumată față de cesionarul O.B.R. SA, deci de efectele cesiunii de creanță între părți. În aceste condiții se arată că nu mai există identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, sens în care în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei SC C.S.

SRL și a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a acesteia. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de apel a pronunțat Decizia nr. 186 din 19 decembrie 2013 cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitor la principiul securității juridice - dreptul la un proces echitabil. În acest sens, arată că în mod constat Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o problemă judiciară tranșată irevocabil de o instanță, este obligatorie.

Cu alte cuvinte, atât timp cât o instanță, respectiv Judecătoria Constanta - prin Sentința civilă nr. 18444/2012 și Tribunalul Constanta - prin Decizia civilă nr. 504/2013, ambele pronunțate în Dosarul nr. 45092/212/2010, în contradictoriu cu aceleași părți, au soluționat problema juridică în sensul interpretării naturii și înțelesului contractului de cesiune de creanță cu titlu de garanție din 1 septembrie 2008, ca fiind o cesiune de creanță și în plus, aceleași instanțe, în mod irevocabil, au stabilit că începând cu data de 1 septembrie 2008, C.S. nu mai are calitatea de creditor al creanțelor izvorâte din contractul de execuție lucrări, orice dispoziție contrară celor statuate irevocabil de către instanțe, este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța a fost pusă la îndoială autoritatea de lucru judecat a unei probleme judiciare - încetarea calității de creditor a lui C. față de Orașul Năvodari începând cu data de 1 septembrie 2008 ca urmare a cesiunii creanțelor izvorâte din contractul de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007 și natura juridică a contractului din 1 septembrie 2008, pe care o instanță din România l-a calificat, în mod irevocabil, ca fiind contract de cesiune. În acest sens, solicită a se avea în vedere și Sentința civilă nr. 18444 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Constanta în Dosarul nr. 45092/212/2010. Ca urmare a calificării contractului drept contract de cesiune de creanță și ca urmare a constatării împrejurării că începând cu data de 1 septembrie 2008 C.S.

nu mai avea calitatea de creditor față de Orașul Năvodari, această calitate fiind transferată către O.B.. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Instanța de apel prin decizie, nu a soluționat cererea de intervenție formulată de O. direct în apel și nici nu a pronunțat Decizia în contradictoriu cu această parte. Cererea de intervenție a fost formulată direct în apel iar Orașul Năvodari s-a opus la depunerea ei direct în calea de atac invocând tardivitatea acesteia. Cu toate acestea, instanța a considerat prioritară excepția netimbrării acestei cereri de intervenție, iar prin încheierea din data de 12 decembrie 2013 a anulat-o ca netimbrată. Indiferent de soluție, ea trebuia menționată în dispozitivul deciziei pentru ca, eventual partea interesată, să poată exercita calea de atac corespunzătoare.

Instanța de apel nu a înțeles argumentul juridic în baza căruia a invocat autoritatea de lucru judecat privitoare la anumite probleme juridice esențiale tranșate irevocabil prin Sentința nr. 18444/2012 a Judecătoriei Constanța; nu a înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat ci aplicarea principiului securității juridice prin prisma judecării anterioare a unor aspecte de care depinde soluționarea prezentei cauze, respectiv natura contractului de cesiune și încetarea calității de creditor a lui C.S. începând cu data de 1 septembrie 2008. Legal citată, intimata SC C.S. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de apel, ca fiind temeinică și legală.

Față de motivul de ordine publică invocat de instanță din oficiu, cu majoritate de voturi la termenul din 30 septembrie 2014, recursul recurenților-pârâți urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, 25 iulie 2011 "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante". În cauză, prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC C.S.

SRL a solicitat obligarea pârâților, în calitate de autoritate contractantă la plata contravalorii lucrărilor executate în baza contractului de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007 și a accesoriilor aferente debitului principal conform clauzelor penale din același contract. Contractul de execuție lucrări din 12 noiembrie 2007 este un contract de achiziție publică care intră sub incidența O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, iar soluționarea litigiilor în legătură cu aceste contracte se supuse regulilor speciale prevăzute în secțiunea a 9-a intitulată "Soluționarea litigiilor în instanță" din cuprinsul acestui act normativ.

Cum cererea de chemare în judecată are ca obiect pretenții decurgând din executarea unui contract de achiziție publică, soluționarea litigiului este supusă dispozițiilor speciale prevăzute în O.U.G. nr. 34/2006 iar potrivit art. 287 ind. 16 din acest act normativ, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare". În cauză, instanța învestită cu calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond nu a dat calificarea acesteia în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile cauzei, expres prevăzute în acest act normativ și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea principiului legalității căilor de atac prev. de art. 129 din Constituția României și, în mod implicit prin calificarea greșită a căii de atac, Curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor imperative privind alcătuirea instanței.

Trebuie precizat că art. 287 ind. 16 alin. (1) din O.U.G. a fost modificat prin art. 61 pct. 4 din Legea nr. 76/2012, care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2012 în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile speței ținând seama de norma tranzitorie cu caracter special cuprinsă în art. 3 din Legea nr. 76/2012 care reglementează legea aplicabilă proceselor și executărilor silite în curs la data intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., dar și de principiu instituit în materia dreptului intertemporal de art. 24 din Noul C. proc. civ.

potrivit cu care "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". Scopul acestei norme generale de drept tranzitoriu - reluată în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012 este acela de a fixa legea aplicabilă întregii proceduri în funcție de data începerii procesului. Prin urmare, forma modificată a normelor cuprinse în legi speciale în privința compatibilizării căilor de atac cu reglementarea căilor de atac de reformare cuprinsă în noul cod, în sensul că hotărârile pronunțate vor fi supuse apelului, cum este și modificarea adusă art. 286 ind. 17 din O.U.G. nr. 34/2006 prin Legea nr. 76/2012 este aplicabilă doar în privința proceselor începute după intrarea în vigoare a noului cod, singurele cărora acesta li se aplică (art. 3 din Legea nr. 76/2012).

În privința proceselor începute anterior datei de 15 februarie 2013, așa cum este cazul în prezenta cauză, normele de procedură, cuprinse în actele normative speciale cum este și art. 287 ind. 16 din O.U.G. nr. 34/2006, se aplică în continuare în forma în vigoare existentă, până la data intrării a Noului C. proc. civ., în condițiile în care Legea nr. 76/2012 nu prevede în mod expres altă soluție. În acest sens, este și art. 27 din Noul C. proc. civ. care dispune că "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul". Cum la data începerii procesului 25 iulie 2011, art. 287 ind. 16 din O.U.G.

nr. 34/2006 prevede că hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă recursului, rezultă că, în mod greșit, Curtea de Apel Constanța a soluționat procesul cu neobservarea dispozițiilor speciale referitoare la calea de atac, încălcându-se astfel principiul legalității căilor de atac și dispozițiile imperative prev. de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. relative la alcătuirea instanței. Față de considerentele mai sus expuse Înalta Curte, în majoritate, va admite recursul în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. corob. cu art. 304 pct. 1 C. proc. civ. cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, în complet legal de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate: Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Orașul Năvodari - prin Primar și Primarul Orașului Năvodari împotriva Deciziei civile nr. 186 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, în compunerea prevăzută de lege pentru judecata recursului. Cu opinia separată a doamnei judecător E.C.: Respinge recursul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 30 septembrie 2014. OPINIE SEPARATĂ Contrar opiniei majoritare, constat competența Înaltei Curți de a soluționa recursul declarat de recurenții-pârâți Orașul Năvodari - prin Primar și Primarul Orașului Năvodari și apreciez pentru considerentele care urmează că acesta este nefondat.

I. Cu privire la competența Înaltei Curți Recursul de față este declarat împotriva unei hotărâri date în apel și conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., aceste hotărâri "sunt supuse recursului". Procedura după care a fost soluționat litigiul în fond a fost procedura de drept comun pentru soluționarea litigiilor între profesioniști, după cum urmează: