ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2262/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 428/ PI din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 3965/30/2010, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, din infracțiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen. În baza art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei M.I., la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În baza art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. S-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P.

Timișoara. În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., cu referire la pct. 2 din anexa la lege, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare, urmând ca executarea dispoziției să se facă de către administrația locului de deținere în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din lege și H.G. nr. 25/2011. În baza art. 5 alin. (5) din aceeași lege, s-a dispus informarea inculpatei că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în sistemul național de date genetice judiciare a profilului genetic.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. 471/P/2009 din data de 07 mai 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19 mai 2010 sub numărul 3965/30/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei M.I. pentru săvârșirea infracțiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen. În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2008, inculpata M.I. era studentă în anul II la F.M. din Timișoara din cadrul U.M.F.V.B. Timișoara. Locuia în Căminul 1-2 al facultății de pe str. Regimentul, împreună cu sora sa M.M. și prietena sa F.M.C. Inculpata era prietenă în acea perioadă cu martorul P.A.

Din declarațiile inculpatei, a reieșit că ea și cu prietenul său întrețineau relații sexuale, fără ca inculpata să folosească anticoncepționale. În cursul lunii decembrie, inculpata nu a avut ciclu menstrual. Ea a arătat că nu știa că era gravidă, întrucât până atunci nu avusese probleme cu menstruația și nici nu luase în greutate, menținându-se în limita de 49 – 52 Kg. Ca atare, la începutul lunii decembrie, inculpata a început să bănuiască faptul că a rămas gravidă. Nu le-a spus nimic nici părinților ei, nici prietenului ei, așteptând un moment oportun. Având un examen în luna ianuarie, inculpata și-a neglijat starea, fără a se deplasa la vreun control la un medic ginecolog, concentrându-se pe învățat.

Ea a susținut că avea impresia că sarcina nu e prea avansată. Nici în cursul lunii februarie nu a făcut ce trebuia, în sensul efectuării unui control ginecologic și nici nu a spus nimănui că este gravidă (atitudine considerată cel puțin ciudată la o tânără cu studii și, mai ales studentă la medicină, unde este de așteptat că a primit noțiuni temeinice de anatomie, fiziologie și altele asemenea, suficiente cât să-i tragă un semnal de alarmă asupra unor stări atât de delicate cum este aceea de sarcină). În data de 03 martie 2008, inculpata împreună cu prietenul ei, s-au deplasat la stadionul Dan Păltinișanu pentru a urmări un meci de fotbal. Inculpata a susținut că are probleme cu rinichii și, datorită frigului caracteristic acelei perioade a anului, a început să aibă dureri.

A doua zi, în data de 04 martie 2008, inculpata a avut din nou dureri localizate în zona renală și și-a sunat prietenul, relatându-i ce se întâmplă. Acesta i-a recomandat să ia niște calmante până vine el. Când martorul P.A. a venit în camera s-au hotărât să meargă la Spitalul Județean la o prietenă de-a lor, medic rezident la acel spital, pe nume R. Aceasta fusese colegă de cameră în anul 2007 cu inculpata și cu martora F.C. Ajunși acolo, martora R. nu a consultat-o pe inculpată propriu-zis, ci doar întrebat-o de simptome, care conturau o colică renală, și i-a administrat calmante și antispastice. I-a mai recomandat acesteia să meargă la urgențe (inculpata ajunsese la martoră în jurul 21 00 ). M.I.

a refuzat să meargă la urgențe, dar s-a deplasat la toaletă pentru a urina. Fiind audiată, martora R.O. a arătat că, după părerea sa momentul în care inculpata s-a prezentat la martoră cu prietenul ei, nu prezenta simptomele unei femei în travaliu. Revenind asupra momentelor în care inculpata se simțea rău și l-a sunat pe prietenul său, a arătat că în acele momente inculpata se afla în camera sa, împreună cu sora ei, M.M. Martora F.M. era la cursuri, revenind în orelor 17 00 în cameră. P.A. a fost sunat de către inculpată în jurul orelor 17 00 -17 30 , și s-a dus direct în camera prietenei sale, 214, unde a găsit-o cu martorele M. și F.M. La întoarcerea de la martora R., inculpata și M.M., F.C.

ș.a. s-au dus în camera lui PA.., la nr. 425. inculpata a început să aibă dureri din ce în ce mai mari, mergând des la toaletă, însoțită de fiecare dată de sora ei, dar uneori și de F.M. În acest context, P.A. a hotărât să-și ducă prietena la urgență, în jurul orelor 21,00 – 21,30. Inculpata era în baie împreună cu sora sa. P.A. era pe palier, încercând să facă rost de o mașină pentru deplasarea către spital. Atunci sora Iulianei a trecut pe lângă el, spunând că se duce în cameră pentru a-i duce I. o pereche de pantaloni pentru că a „făcut pe ea”. M.I. a revenit din camera 214 și cu o plasă în care să pună pantalonii murdari. După ce M. a intrat la toaletă, au ieșit toate trei, I. și F.M. Martorul P.A.

a arătat că inculpata arăta foarte rău. Apoi aceasta împreună cu P.A. s-au dus la urgențe, unde inculpata a fost consultată, apoi a fost dusă la Spitalul clinic de obstetrică – ginecologie D.D.P. din Timișoara, cu mașina condusă de martorul V.A.C., unde a fost internată cu diagnosticul de lehuzie imediată cu anemie secundară. Inculpata a fost internată până la data de 10 martie 2008 (5 zile). Nu sunt decelate urme de manopere avortive, dar în actele medicale ce se află în copie la dosar apare mențiunea „suspect de pruncucidere”. Între timp, I.P.J. Timiș a fost anunțat că în scoica unei toalete din căminul F.M. se găsește un făt mort. La cercetarea la fața locului la etajul IV al căminului în a doua cabină de WC de pe partea dreaptă a sensului de intrare, în scoică s-a găsit într-adevăr corpul unui făt nou născut, de sex masculin.

Toaleta era chiar cea în care fusese de mai multe ori inculpata, ultima dată asistată de sora ei și de martora F.M. (ea indică clar și cabina în care fusese M.I.). Inculpata chiar o întrebase pe martoră (având ușa închisă la cabină) de ce sângerează, iar martora i-a spus că probabil sângerase de la criza de rinichi pe care o are. Apoi inculpata, după ce a ieșit din cabină, și-a schimbat pantalonii cu cei aduși de sora ei. Nici una din martore nu a intrat în cabina de toaletă, nu a observat fătul respectiv. Declarațiile lor par plauzibile, pentru că în mod cert ar fi avut o altă reacție, nu s-ar fi dus în cameră să se culce, așa, pur și simplu, după ce inculpata a fost ultima oară dusă la spital.

Nici una din martore nu a intrat în cabina de toaletă, nu a observat fătul respectiv. Nici unul dintre apropiații acesteia, nici sora sa, nici prietenul ei, nu au observat faptul că inculpata este gravidă (cel puțin asta declară ei). Doar prietenul inculpatei a observat o ușoară mărire a sânilor acesteia. Din raportul de autopsie medico-legală nr. 5/ A din 5 martie 2008, a fătului găsit în toaletă menționată, a rezultat că a fost vorba de un nou născut de sex masculin, născut viu. Moartea sa a fost violentă și s-a datorat sindromului asfixie prin aspirat cu conținut amniotic. Parametrii somatici ai fătului au fost corespunzători unei vârste a sarcinii de aproximativ 8,5 – 9 luni. Corpul său prezenta leziuni ce au putut fi datorate prin lovire cu/sau de corpuri dure, în condițiile unei nașteri neasistate, fără legătură cu decesul.

Cordonul ombilical al nou – născutului a fost secționat, fără a fi ligaturat. S-a solicitat I.M.L. Timișoara să precizeze în ce modalitate nou-născutul putea aspira conținutul amniotic, în contextul în care concluziile raportului inițial au precizat că acesta s-a născut viu. Ca atare, I.M.L. Timișoara a precizat faptul că pentru a supraviețui, nou – născutul, imediat după naștere are nevoie de îngrijire specială. Dacă nașterea este neasistată, femeia se poate găsi în imposibilitatea de a acorda aceste îngrijiri (omisiune voluntară). Mucozitățile și resturile lichidiene din căile respiratorii trebuie imediat îndepărtate pentru a nu împiedica ventilația. Moartea după naștere poate fi patologică sau violentă.

Moartea violentă accidentală a nou-născutului recunoaște mai multe cauze: asfixia, obturarea orificiilor cu lichide de facere”. Formarea pungilor apelor are loc în timpul dilatării colului uterin. Conținutul ei este constituit din lichid amniotic. La sfârșitul dilatării colului, punga apelor se rupe, eliminându-se lichidul amniotic. În timpul expulziei fătului acesta poate aspira lichid amniotic, motiv pentru care în nașterile asistate, se procedează conform protocolului, la dezobturarea căilor respiratorii superioare. În cazul neacordării acestor prime îngrijiri, nou-născutul poate deceda prin sindrom asfixic prim aspirat de conținut amniotic. În cazul de speță, decesul nou – născutului a putut fi produs atât prin obturarea căilor respiratorii superioare cu lichid amniotic în timpul unei expulzii neasistate, cât și prin aspirarea conținutului lichidian (amestec de lichide de naștere, urină) din toaleta (WC ) în care a fost găsit nou-născutul.

Coroborând toate cele expuse mai sus, s-a reținut că, în data de 4 martie 2008, inculpata M.I. a născut neasistată in cabina de toaletă, menționată mai sus, a secționat cordonul ombilical al nou născutului pentru a se degaja cu un obiect tăietor oarecare, fără a da de bănuit celor ce o așteptau în exteriorul toaletei, s-a schimbat în afara toaletei de pantaloni și s-a dus la spital. Faptul că sarcina sa nu a fost observată de apropiați este posibil, deși greu acceptabil, pentru că toți erau studenți la medicină, cum de altfel era și inculpata după cum a precizat si expertiza medico-legală neuropsihiatrică în cauză, confuzia intre o colică renală și declanșarea sarcinii e posibilă în condițiile date doar până la un punct și ar fi fost rezolvabilă prin consulturi de specialitate.

Inculpata a arătat că nu-și aduce aminte ce s-a întâmplat în acea cabină de toaletă. Experții au stabilit că, după naștere, datorită hemoragiei și hipoxiei, este posibil să fi fost o perioadă de timp în stare de obnubilare(de reducere a nivelului vigilității conștiente), perioadă în care a : fost asistată medical continuu și însoțită de persoane din anturajul imediat(există documente medicale în acest sens). Experții au mai apreciat că e posibil ca măsurile imediate de îngrijire post natală a copilului(secționarea cordonului ombilical), de către M.I., să fi fost influențate de această stare. Concluziile expertizei au fost că inculpata a avut discernământul ușor diminuat în raport cu fapta săvârșită, ea aflându-se într-o stare de tulburare pricinuită de naștere de intensitate redusă.

Ca atare, s-a apreciat că inculpata M.I. se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de pruncucidere, prevăzută și pedepsită de art. 177 C. pen. S-a considerat că nu există probe că inculpata ar fi exercitat asupra nou născutului acțiuni directe de suprimare a vieții, însă în mod cert, lăsarea acestuia fără asistență post natală a dus în mod direct la decesul său. În mod clar, inculpata nu era într-o stare de inconștiență (și expertiza neuropsihiatrică arată că nivelul său de vigilență din acele momente a fost doar scăzut, nu inexistent) și chiar și starea ei de tulburare din momentul nașterii, chiar dacă existentă, a fost de intensitate redusă. Nici acțiunile ei de după naștere nu au fost cele pe care o femeie ce tocmai a născut ar fi trebuit să le aibă.

Nu s-a interesat nici un moment de nou născut, nu i-a cerut prietenului său măcar să ia niște măsuri. Este puțin plauzibil că nu și-a dat deloc seama de ce s-a întâmplat, chiar dacă avea dureri cauzate și de colica renală și de naștere. În ceea ce privește persoana inculpatei s-a arătat că nu posedă antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor a căutat să-și nege vina referitor la fapta reținută în sarcina sa. Conform raportului de expertiză neuro – psihiatrică efectuat în cauză, inculpata a avut discernământul ușor diminuat în raport cu fapta săvârșită. În drept, fapta inculpatei M.I.

de a da naștere în mod neasistat unui nou – născut, fără a-i acorda îngrijirile postnatale aferente și fără a lua vreo măsură în acest sens, de asistență de specialitate nici înainte, nici după naștere, pricinuită în condițiile de tulburare, specifică nașterii, întrunește în opinia Parchetului, elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere, prevăzută și pedepsită de art. 177 C. pen. Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În data de 04 martie 2008, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla într-o toaletă de la etajul 4 din căminul Facultății de Medicină și Farmacie V.B., inculpata M.I. a născut un copil viu pe care imediat după naștere l-a abandonat în vasul toaletei.

Copilul a decedat datorită sindromului asfixic prin aspirat de conținut amniotic. Astfel, în procesul verbal de cercetare la fața locului și în planșele fotografice anexate acestuia s-a indicat locul în care a fost găsit nou-născutul, și anume în scoica unei toalete situată la etajul 4 al căminului Facultății de Medicină și Farmacie V.B. din Timișoara. În raportul de autopsie medico-legală nr. 105/ A din 05 martie 2008 întocmit de I.M.L. Timișoara s-au precizat următoarele elemente de fapt: copilul este un nou-născut; acesta a fost născut viu; moartea acestuia a fost violentă și s-a datorat sindromului asfixic prin aspirat de conținut amniotic; vârsta sarcinii a fost de 8,5 – 9 luni. Concluziile raportului de autopsie au fost avizate de Comisia de Control și Avizare a actelor medico-legale din cadrul I.M.L.

Timișoara. Împrejurarea că inculpata a fost cea care a născut copilul și ora aproximativă a nașterii a rezultat din coroborarea declarațiilor martorilor P.A., M.M., cu aspectele constatate și consemnate în actele medicale emise de S.C.M.U. Timișoara și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P. din Timișoara. Martorul P.A. era iubitul inculpatei la acea dată și prezumtivul tată al copilului, aspecte care au rezultat din declarația dată de inculpată în fața instanței, precum și din declarația martorului dată în fața instanței. Martorul a fost audiat în faza actelor premergătoare, în chiar ziua următoare celei în care a avut loc nașterea (05 martie 2008, ora 05 30 ), făcând următoarele precizări: în data de 04 martie 2008, în jurul orei 22 00 , inculpata a fost la toaletă și a petrecut acolo mai mult timp.

El era în acest timp pe hol și o aștepta să iasă pentru că luase decizia de a merge la S.C.M. pentru a-i pune inculpatei o perfuzie. După 10 minute inculpata a ieșit de la toaletă, dar în timpul cât a stat la toaletă a strigat-o pe sora ei, care era la intrarea în toaletă, și a rugat-o să-i aducă haine să se schimbe pentru că se scăpase pe ea înainte de a intra în toaletă, lucru pe care sora ei l-a făcut. Inculpata a ieșit din toaletă, hainele cu care a intrat inițial avându-le într-o plasă pe care i-o dăduse sora sa. Martorul împreună cu inculpata au plecat la S.C.M., iar sora inculpatei a rămas în cămin. La S.C.M. inculpata a fost supusă unor teste medicale care au durat peste două ore.

În jurul orelor 00 30 medicii au spus că au suspiciunea unor probleme ginecologice, motiv pentru care au solicitat o ambulanță pentru ca martorul și inculpata să fie transportați la Spitalul de ginecologie O., unde au ajuns în jurul orelor 01 00 , iar inculpata a fost primită de urgență. Martorul i-a auzit pe medici spunând că inculpata ar fi fost însărcinată. Inculpata a fost internată la spitalul de ginecologie. Martorul a declarat că s-a întors la cămin în jurul orelor 03 15 și a constatat prezența mai multor echipaje de poliție, aflând de la portarul căminului că a fost găsit în veceul de la etajul 4 un făt avortat. Martorul și-a dat seama că este vorba de același veceu în care inculpata a fost în mod repetat și a ajuns la concluzia că cele întâmplate cu inculpata, în jurul orelor 22 00 , ar putea avea legătură cu fătul din veceu.

Aceste aspecte au fost confirmate în declarația dată de martor în fața instanței de judecată. Aceleași împrejurări au fost confirmate și de martora M.M. (sora inculpatei) în declarația dată în faza actelor premergătoare în data de 05 martie 2008, ora 06 00 , cu precizarea că martora nu a însoțit-o pe sora ei la spital. În fața instanței martora a confirmat, în esență, elementele de fapt menționate anterior. Din documentele emise de S.C.M.U. Timișoara, respectiv fișa de examinare nr. 4353 și buletinul de analize medicale a rezultat că inculpata a fost examinată la această unitate în data de 04 martie 2008, ora 22 47 , iar recoltarea probelor pentru analize s-a făcut în aceeași dată la ora 22 56 . Din foaia de observație clinică generală emisă de Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P.

din Timișoara a rezultat că inculpata a fost internată în această unitate la data de 05 martie 2008, ora 01 30 , cu următorul diagnostic: „Lehuzie imediată. Anemie secundară”. Externarea s-a făcut în data de 10 martie 2008 cu diagnosticul principal „Lehuzie Fiziologică ziua a VI-a”. Din coroborarea acestor mijloace de probă a rezultat că nașterea s-a finalizat, în jurul orei 22 00 , având în vedere că la scurt timp după ce inculpata a ieșit din toaletă aceasta a plecat însoțită de prietenul ei la S.C.M.U. Timișoara unde a fost examinată la ora 22 47 . Din foaia de observație emisă de Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P.

din Timișoara a rezultat motivul internării inculpatei, și anume, o naștere foarte recentă, precum și momentul nașterii (04 martie 2008). Coroborând aceste date cu modul în care s-au derulat evenimentele, și anume: deplasarea repetată a inculpatei în toaleta de la etajul 4, culminând cu prezența acesteia în toaletă în jurul orei 22 00 pe o perioadă mai lungă de timp; plecarea precipitată la S.C.M.U. Timișoara, iar apoi cu ambulanța la spitalul de specialitate și internarea în această din urmă unitate cu diagnosticul menționat și confirmat ulterior, a rezultat că inculpata a fost cea care a dat naștere copilului în toaleta căminului. Apărarea inculpatei a fost, în esență, următoarea: a susținut că nu și-a dat seama că a născut, ci credea că durerile sunt simptome ale unei crize de colică renală (conform declarației din faza actelor premergătoare).

Această apărare, din modul cum a fost formulată, s-a apreciat că se circumscrie prevederilor art. 51 alin. (1) C. pen., referitoare la eroarea de fapt, cauză care înlătură caracterul penal al faptei. În concret mecanismul apărării a fost următorul: inculpata a susținut că nu știa că a dat naștere unui copil și că acesta a ajuns în vasul de toaletă, astfel încât nu i se poate imputa faptul că a provocat prin inacțiune moartea copilului. Eroarea de fapt poartă asupra unei împrejurări esențiale, și anume asupra unui element de fapt (nașterea) ce intră în situația premisă a infracțiunii. Apărarea inculpatei a fost apreciată de instanță ca nefondată pentru următoarele considerente: În primul rând, conform propriilor declarații, inculpata și-a dat seama că este însărcinată cel mai târziu în luna ianuarie 2008, prin urmare avea reprezentarea situației de femeie însărcinată.

În al doilea rând inculpata este o persoană cu un nivel intelectual ridicat și, în plus, avea avansate cunoștințe medicale, fiind în acel moment studentă în anul 2 la facultatea de medicină (conform adeverinței nr. 21068 din 10 martie 2008 emisă de facultate). În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a menționat: „confuzia între o colică renală și declanșarea sarcinii e posibilă în condițiile date, doar până la un punct și ar fi fost rezolvabil prin consulturi de specialitate”. Lipsa acestor consulturi a fost explicată de inculpată în felul următor: în cursul lunii ianuarie 2008 avea sesiune și trebuia să dea niște restanțe; nu bănuia că sarcina este așa de avansată. În opinia tribunalului aceste împrejurări nu au putut constitui adevărate motive pentru a evita un consult de specialitate într-o problemă atât de importantă (existența unei sarcini și stadiul acesteia) mai ales în situația unei persoane care se afla la prima experiență de acest fel.

Prin urmare, motivația reală pentru care inculpata nu a dorit un consult de specialitate a fost considerată de către instanță a fi alta decât cea afirmată de aceasta. Un alt element de fapt foarte important l-a constituit împrejurarea relevată de raportul de autopsie medico-legală nr. 105/ A din 05 martie 2008 întocmit de I.M.L. Timișoara și anume „cordonul ombilical al nou-născutului a fost secționat, fără a fi ligaturat”. Este de menționat, totodată, faptul că inculpata a susținut că a fost singură în spațiul din toaletă în care a fost găsit copilul, aspect confirmat și de martorii audiați. Prin urmare, imediat după naștere inculpata s-a preocupat de tăierea cordonului ombilical ceea ce înseamnă că aceasta și-a dat seama că a născut.

În declarația din data de 05 martie 2008, ora 05 30 martorul P.A. a precizat: „După 10 minute inculpata a ieșit de la toaletă, dar în timpul cât a stat la toaletă a strigat-o pe sora ei, care era la intrarea în toaletă, și a rugat-o să-i aducă haine să se schimbe pentru că se scăpase pe ea înainte de a intra în toaletă, lucru pe care sora ei l-a făcut. Inculpata a ieșit din toaletă, hainele cu care a intrat inițial avându-le într-o plasă pe care i-o dăduse sora sa”. Martora M.M., în declarația dată în faza actelor premergătoare în data de 05 martie 2008, ora 06 00 , a descris în același mod comportamentul inculpatei. A rezultat că inculpata s-a comportat normal, respectiv: a intrat în toaletă; cât timp era acolo a avut o conversație cu sora ei pe care a rugat-o să-i aducă haine de schimb; a ieșit singură din toaletă după ce s-a schimbat, având asupra ei o plasă cu hainele pe care le schimbase.

Un astfel de comportament a infirmat susținerea inculpatei că nu și-ar fi dat seama că a născut. În concluzia tribunalului, apărarea invocată de inculpată nu a fost susținută de materialul probator. Trimiterea în judecată s-a făcut cu încadrarea juridică de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen., însă tribunalul a apreciat că fapta comisă de inculpată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) (asupra unei rude apropiate) și d) (profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra) C. pen. Art. 177 C. pen., definește pruncuciderea ca fiind „uciderea copilului nou-născut, săvârșită imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naștere”.

În conținutul juridic al acestei infracțiuni intră următoarele componente: o situație premisă și conținutul constitutiv. Situația premisă presupune: nașterea pe cale naturală a unui copil viu; copilul asupra căruia se exercită activitatea de ucidere să fie un nou-născut. După cum s-a argumentat, în opinia tribunalului în cazul de față s-au probat ambele condiții ale situației premisă. În ce privește conținutul constitutiv al infracțiunii, spre deosebire de omor în cazul pruncuciderii elementul material (activitatea de ucidere) presupune întrunirea a două cerințe esențiale: activitatea de ucidere a copilului nou-născut să aibă loc imediat după naștere; activitatea de ucidere să fie determinată de starea de tulburare pricinuită de naștere.

În cazul de față elementul material (uciderea) s-a realizat prin inacțiune în sensul că inculpata a abandonat nou-născutul viu în vasul de toaletă, imediat după expulzare, fără a-i acorda nici o îngrijire și fără a solicita vreun ajutor de la cineva deși exista posibilitatea în acest sens, iar copilul s-a sufocat prin aspirare de lichid amniotic. Prin urmare, uciderea în această formă concretă (lăsarea fără ajutor și îngrijire a unui nou-născut) s-a realizat în intervalul de timp impus de art. 177 C. pen. În schimb cea de-a doua cerință a elementului material s-a considerat că nu există în cazul de față. Legea penală nu precizează ce se înțelege prin stare de tulburare pricinuită de naștere, însă literatura de specialitate este unanimă în a explica această sintagmă ca reprezentând o cauză patologică (boală psihică).

Sunt date ca exemplu: psihoza puerperală clasică, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme. S-a menționat că sub acest aspect fostul Tribunal Suprem a pronunțat o decizie de îndrumare (decizia nr. 2/1976) care este de actualitate și în prezent, având în vedere că textul de incriminare nu s-a modificat față de momentul pronunțării acestei decizii. În această hotărâre se menționează „procesele afective specifice nașterii, ori manifestările emoțional-afective determinate de anumite situații neconvenabile mamei, de exemplu: împrejurarea că a fost părăsită de bărbatul cu care a întreținut relații intime, teama că va fi alungată de părinți, anumite concepții retrograde datorită nivelului cultural redus, pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei, fără ca aceste împrejurări să poată duce la încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 177 C. pen.

Pentru a se reține existența „tulburării pricinuită de naștere”, pe lângă alte mijloace de probă, este necesară efectuarea și a unei expertize medico-legale”. Prin urmare, sensul noțiunii este explicat atât în doctrină cât și în practica judecătorească, fiind vorba de o tulburare de ordin psihic care acționează asupra conștiinței și voinței femeii, alterându-le și provocând comiterea faptei. În faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică de către I.M.L. Timișoara, ocazie cu care au fost avute în vedere declarațiile inculpatei, datele cuprinse în documentele emise de spitalul de obstetrică și ginecologie, examenul psihologic al inculpatei din data de 14 martie 2008. Totodată, comisia de expertiză a solicitat internarea inculpatei în C.P.

Timișoara, internare care a avut loc în perioada 09 iulie – 15 iulie 2009. În concluzii s-au menționat următoarele: inculpata prezintă o structură particulară a personalității de model instabil-emoțională; această structură de personalitate se află în marginea normalității, ea nu prezintă comportamentul disocial al psihopatului și nici perturbări morale; discernământul raportat la faptă a fost ușor diminuat; stresul prelungit determinat de ascunderea sarcinii față de familie, prieteni, colegi, apropierea nașterii, durerea prelungită și exacerbată, la o structură particulară de tip instabil-emoțională, a putut determina o stare de tulburare pricinuită de naștere de intensitate redusă.

În faza de cercetare judecătorească, ca urmare a susținerii inculpatei că în perioada anterioară nașterii a luat anumite medicamente, afirmație susținută și de anumiți martori, s-a dispus și efectuat un supliment la raportul inițial de expertiză psihiatrico-legală, fără însă a fi modificată de către comisie concluzia prezentată în raportul inițial. A rezultat că la momentul comiterii faptei inculpata nu suferea de vreo boală psihică de natură să acționeze asupra conștiinței și voinței sale și să o determine să săvârșească fapta. Starea de tulburare a fost de natură emoțional-afectivă și a avut la origine stresul prelungit generat de ascunderea sarcinii pe fondul unei structuri a personalității de model instabil-emoțională.

În concluzie inculpata nu se afla în momentul în care a săvârșit activitatea de ucidere într-o stare de tulburare pricinuită de naștere în sensul legii penale. Având în vedere că infracțiunea de pruncucidere este, în esență, o formă atenuată a infracțiunii de omor, în situația în care una dintre cerințele specifice ale pruncuciderii nu există, fapta trebuie încadrată în infracțiunea de omor. Omorul a fost apreciat în cazul de față unul calificat deoarece inculpata, fiind mama naturală a copilului, are față de acesta calitatea de rudă apropiată [(conform art. 149 alin. (1) teza I C. pen.)], iar pe de altă parte activitatea de ucidere a avut loc profitându-se de starea de neputință a victimei de a se apăra (deoarece copilul nou-născut, prin natura situației lui, este în neputință de a se apăra).

În raport de această încadrare juridică instanța a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de pruncucidere în infracțiunea de omor calificat. Infracțiunea de omor, prin valoarea socială afectată (dreptul la viață), este una foarte gravă, lucru reflectat în limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege (de la 15 la 25 de ani). În cazul de față fapta a fost apreciată cu atât mai gravă cu cât autoarea este însăși mama copilului, persoană care avea obligația legală și morală de a acorda îngrijire nou-născutului, iar în același timp victima era în mod evident într-o situație de neputință de a se apăra, de a opune rezistență.

Totuși, în raport de elementele ce caracterizează persoana inculpatei, tribunalul, a apreciat că se impune reținerea în favoarea acesteia a beneficiului circumstanțelor atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimului special și înlăturarea pedepsei complementare privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În acest sens, tribunalul, a avut în vedere următoarele aspecte: vârsta inculpatei la momentul comiterii faptei (21 de ani); faptul că aceasta s-a aflat la prima naștere, o experiență de natură să-i afecteze echilibrul emoțional și așa fragil în raport cu tipul de personalitate identificat prin expertiza psihiatrico-legală (de model instabil-emoțională) care prezintă următoarele caracteristici principale (conform raportului de expertiză): imagine de sine instabilă, impulsivitate, relații sociale instabile, intense, comportament, gesturi și amenințări recurente de suicid ori comportament automutilant, instabilitate afectivă, sentiment cronic de vid interior, mânie intensă cu manifestări de furie și stări coleroase, simptome disociative tranzitorii legate de stres, ideație paranoidă; săvârșirea faptei cu discernământ ușor diminuat; datele de natură să contureze profilul socio-moral al inculpatei, cum sunt cele referitoare la conduita inculpatei anterior comiterii faptei și ulterior (lipsa antecedentelor penale, faptul că aceasta era și este studentă la facultate), elementele ce caracterizează mediul din care provine și în care trăiește aceasta (familie organizată, părinți cu disponibilitate afectivă).

În raport de aceste criterii, evaluate ca și circumstanțe atenuante de către tribunal [(în baza art. 74 alin. (2) C. pen.)], instanța a stabilit o pedeapsă principală de 5 ani închisoare în raport de prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. și, de asemenea, a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită în baza art. 76 alin. (3) C. pen. În ceea ce privește latura civilă, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P. Timișoara s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1044 lei, reprezentând contravaloarea celor 5 (cinci) zile de spitalizare ale pacientei M.I.. În cererea de constituire s-a menționat că împreună cu inculpata nu s-a internat nici un nou-născut.

Temeiul de drept invocat este art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare la data prestării serviciului medical, respectiv 05 martie 2008 – 10 martie 2008) „Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”. Din interpretarea gramaticală a textului de lege instanța a apreciat că art. 313 din Legea nr. 95/2006 are în vedere doar ipoteza în care sănătatea unei persoane este afectată de fapta unei alte persoane, și nu situația din cazul de față în care daunele aduse sănătății inculpatei au fost provocate prin fapta acesteia (neprezentarea la control medical periodic și nașterea neasistată).

În concluzie, s-a considerat că unitatea spitalicească nu poate obține, în baza textului de lege invocat, despăgubiri de la inculpată având ca obiect contravaloarea serviciului medical furnizat. Eventuala creanță pe care unitatea o pretinde față de inculpată poate fi valorificată în cadrul unui proces civil, însă pe un alt temei decât răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Împotriva sentinței penale nr. 428/ PI din 145 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel inculpata M.I. În motivarea apelului, inculpata a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de fond și urmare a rejudecării, schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în infracțiunea de pruncucidere, iar pe fondul cauzei, să se dispună în principal, achitarea inculpatei în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special, cu suspendarea condiționată a executării, în urma aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., coroborate cu art. 76 C. pen. S-a arătat că instanța de fond a trecut în mod greșit la schimbarea încadrării juridice a faptei dedusă judecății, ca urmare a unei interpretări eronate a stării de fapt și a probatoriului administrat în cauză, fără a ține seama de concluziile expertizei medico legală, care nu a exclus existența stării de tulburare a inculpatei la naștere, cu atât mai mult cu cât această expertiză a fost întocmită în momentul în care încadrarea juridică era aceea de pruncucidere, concluziile acestuia nereferindu-se la încadrarea de omor calificat.

Pe de altă parte, expertiza a fost efectuată cu o mare întârziere față de momentul săvârșirii faptei, aspect care are consecințe negative cu privire la exactitatea stabilirii stărilor suferite de inculpată în momentul nașterii. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 51 C. pen., instanța de fond nu a ținut seama de starea de confuzie și eroare în care se afla inculpata cu privire la stadiul sarcinii, având în vedere declarațiile martorilor care au relatat fără putință de tăgadă că sarcina inculpatei nu era vizibilă, astfel că rezultă că aceasta nu avea reprezentarea faptului că ar fi în măsură să dea naștere unui făt viabil. În sprijinul stării de confuzie este și convingerea inculpatei că era victima unei colici renale acute.

Nu în ultimul rând, se arată că instanța a nesocotit probele care demonstrau starea psiho fizică a inculpatei în momentul producerii nașterii neasistate, în schimb în descrierea faptei au fost redate citate trunchiate din declarațiile martorilor, omițându-se în mod vădit pasaje care relatau starea reală a inculpatei. La termenul de judecată din data de 19 ianuarie 2012 instanța de apel a procedat la audierea inculpatei declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar. Prin decizia penală nr. 10/ A din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de inculpata M.I. împotriva sentinței penale nr. 428/ PI din 14 octombrie 2011pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 3965/30/2010.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpata la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că, raportat la modul concret de săvârșire a faptei (ascunderea ori negarea sarcinii față de membrii familiei, neprezentarea la medic pentru luarea în evidență și supravegherea evoluției sarcinii, crearea condițiilor pentru nașterea în condiții de singurătate fără a apela la ajutorul cadrelor medicale în locuri care oferă condiții adecvate suprimării vieții copilului) a rezultat intenția inculpatei de omor a nou născutului, infirmând existența situației spontane de omor, situație specifică infracțiunii de pruncucidere, care se formează sub imperiul stării de tulburare.

S-a considerat că stările conflictuale, cum ar fi temerea de reacția părinților, oprobiul celor din jur care pot influența psihicul inculpatei, constituie, potrivit practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, mobiluri ale săvârșirii faptei, neavând semnificația juridică a unei tulburări pricinuite de naștere, așa cum prevede art. 177 C. pen. De asemenea, potrivit aceleiași practici a Înaltei Curți, ascunderea de către mamă a sarcinii față de persoanele din familie este un element care exclude existența infracțiunii de pruncucidere. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., neimpunându-se redozarea pedepsei aplicate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpata M.I.

solicitând admiterea recursului, rejudecarea cauzei cu schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de pruncucidere, constatarea contradicțiilor existente între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special ca urmare a schimbării de încadrare juridică din infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de pruncucidere, reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit fapta a fost încadrată în infracțiunea de omor calificat și nu cea de pruncucidere (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen.) relevant în reținerea ultimei infracțiuni fiind raportul de expertiză medico-legală care a stabilit că inculpata avea la momentul săvârșirii faptei discernământul diminuat, fapt ce exclude existența infracțiunii de omor. Inculpata a mai invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că, instanța nu a ținut seama de starea de confuzie și eroare în care se afla cu privire la stadiul sarcinii, nepronunțându-se pe acest aspect. Astfel, se arată că în momentul în care a ieșit din toaletă era în stare de șoc, aproape inconștientă, putând avea o reprezentare mentală deformată asupra realității, fiind convinsă că e vorba de un avort spontan.

De asemenea, inculpata a criticat hotărârea instanței de prim control judiciar și pentru faptul că există contradicții între considerentele hotărârii și dispozitivul acesteia, în sensul că, instanța, deși a reținut că a fost în stare de tulburare psihică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de pruncucidere, a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat și a dispus condamnarea inculpatei la 5 ani închisoare cu executare (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen.). Inculpata a mai arătat că sub aspect procedural i s-a încălcat dreptul la apărare, în sensul că deși s-a invocat de către judecător schimbarea de încadrare juridică, timp de 4 termene de judecată nu s-a pus în discuția părților acest fapt, astfel încât nu a știut pentru ce infracțiune să-și facă apărarea.

S-a solicitat de către inculpată aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., fapt ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen. Inculpata a criticat hotărârea și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere circumstanțele personale favorabile (șefă de promoție, studentă la facultatea de Medicină din Timișoara, provine dintr-o familie organizată), solicitând reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea condiționată a executării pedepsei. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul inculpatei prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate și a modalității de executare a acesteia pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., la care inculpata a și renunțat, conform declarației dată la data de 4 iunie 2012, Înalta Curte o consideră nefondată și face următoarele precizări. Inculpata M.I. a criticat hotărârea Curții de Apel Timișoara prin faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra susținerilor acesteia cu privire la starea de confuzie și eroare în care se afla. Din analiza considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de prim control judiciar s-a pronunțat asupra criticilor inculpatei privind starea de confuzie și eroare când a făcut aprecieri referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de omor calificat, cât și prin faptul că și-a însușit argumentația instanței de fond care a motivat susținerea inculpatei cu privire la eroarea de fapt, posibilitate de altfel conferită și de jurisprudența C.E.D.O.

(cz. H. c. Finlanda) potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare. Inculpata M.I. a mai criticat hotărârea și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare atunci când instanța de fond a învederat că intenționează să schimbe încadrarea juridică dată faptei pentru ca, ulterior, timp de mai multe termene de judecată să nu mai pună în discuția părților acest fapt, fiind în imposibilitate de a cunoaște pentru ce infracțiune trebuie să-și facă apărarea. Înalta Curte, analizând critica inculpatei M.I., o consideră nefondată. Din analiza conținutului actelor dosarului, Tribunalului Timiș rezultă că, la data de 23 martie 2011, instanța a pus în discuția părților, conform art. 334 C. proc.

pen., din oficiu schimbarea de încadrare juridică dată faptei din cea reținută în rechizitoriu, respectiv infracțiunea de pruncucidere în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., aducând la cunoștință inculpatei că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru pregătirea apărării. Apărătorul ales al inculpatei a solicitat amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării. Astfel, rezultă că instanța, conform dispozițiilor legale a dat posibilitatea inculpatei să-și pregătească apărarea, amânând cauza, la solicitarea acesteia tocmai a-și pregăti apărarea.

Faptul că la următoarele termene din 22 aprilie 2011, 23 mai 2011, 24 iunie 2011, nu a mai reluat dezbaterile privind schimbarea încadrării juridice dată faptei, s-a datorat apărătorului inculpatei care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, cât și pentru lipsa raportului de expertiză medico-legală dispus în cauză. Nu se poate susține că în acest intervalul 23 martie 2011 până la 28 septembrie 2011, când s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, inculpata nu a știut pentru ce infracțiune urmează să-și facă apărarea, încheierea instanței de fond din 23 martie 2011 fiind explicită. Critica formulată de inculpată, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., în sensul existenței contradicțiilor dintre considerente și dispozitiv, este neîntemeiată. Instanța de prim control judiciar când motivează existența infracțiunii de omor calificat, reține prezența unui discernământ ușor diminuat la data săvârșirii de către inculpată, dar care nu este de natură să ducă la o schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de pruncucidere, neputându-se vorbi astfel de o contradicție între considerente și dispozitiv, atâta timp cât motivează pe larg de ce nu se poate reține în sarcina inculpatei infracțiunea de pruncucidere, deși există un discernământ ușor diminuat. Critica formulată de recurenta inculpată M.I. întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., este neîntemeiată. Încadrarea juridică este o chestiune de drept și, prin urmare, supusă controlului instanței de recurs. Prin aceasta nu se aduce atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenței sau inexistenței faptei inculpatului, precum și a tuturor împrejurărilor de fapt. Aprecierea dacă această faptă constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune de drept. Dacă instanța de fond a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă, înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greșită. Principiul investirii in rem leagă instanța de orice grad numai în privința faptei sau faptelor nu și în privința încadrării juridice.

În doctrina judiciară este statuat faptul că poate fi incident acest caz de casare atunci când soluția de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni este corectă, dar încadrarea juridică a faptei să fie greșită, caz în care se impune casarea hotărârii atacate pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii penale. În mod corect cele două instanțe de fond și prim control judiciar au stabilit că fapta inculpatei M.I. care a dat naștere în mod neasistat unui nou născut, la data de 4 martie 2008, fără a-i acorda îngrijirile postnatale aferente și fără a lua vreo măsură în acest sens de asistență de specialitate, nici înainte, nici după naștere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederată de către cele două instanțe, în speță inculpata M.I. nu s-a aflat într-o stare de tulburare „pricinuită de naștere” în sensul art. 177 C. pen. Este adevărat că potrivit actelor medicale depuse la dosar, cât și expertizelor psihiatrice și medico-legale, stresul determinat de ascunderea sarcinii față de familie și prieteni, apropierea nașterii, durerea prelungită și exacerbată la o structură particulară de tip instabil emoțional au făcut ca discernământul raportat la faptă să fie ușor diminuat, și să poată determina o stare de tulburare pricinuită de naștere, însă această stare așa cum se menționează a fost de intensitate redusă.

Or, legiuitorul nu a avut în vedere această intensitate redusă a stării de tulburare pentru existența infracțiunii de pruncucidere. Starea de tulburare pricinuită de naștere nu este confundată cu discernământul ușor diminuat, deoarece etiologia acestui discernământ poate fi complexă, determinată de factori multipli. Legea română nu permite o limitare a răspunderii penale în funcție de gradul de discernământ, ci distinge doar între efectele produse de existența sau inexistența discernământului. Faptul că inculpata avea un psihic instabil anterior nașterii, dar care nu i-a abolit discernământul, exclude incidența dispozițiilor legale ce incriminează pruncuciderea.

Prin coroborarea circumstanțelor anterioare, concomitente sau ulterioare nașterii, cu modul concret de săvârșire al faptei, rezultă că inculpata a avut intenția de a omorî nou-născutul și infirmă existența intenției spontane de omor, specifice infracțiunii de pruncucidere care se formează sub imperiul stării de tulburare, acțiunea de ucidere executându-se simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare. Starea anxioasă de care suferea inculpata nu era specifică și determinată de tulburarea psihică cauzată de naștere, astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 177 C. pen. Aprecierea stării de tulburare imediat urmării nașterii ce este determinantă în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 177 C. pen., nu trebuie făcută fără a se avea în vedere conduita anterioară a inculpatei, că a ascuns sarcina, a negat că ar fi gravidă, precum și pregătirea medicală a acesteia (studentă la medicină).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că inculpata nu s-a aflat în starea specifică de tulburare cerută pentru întrunirea conținutului constitutiv al infracțiunii de pruncucidere, fapta acesteia constituind infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., solicitarea de schimbare a încadrării juridice dată faptei fiind nefondată. 3. Critica formulată de inculpată întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., este fondată. Având în vedere O.U.G. nr. 12/2011, decizia C.C.1470 din 8 noiembrie 2011, decizia I.C.C.J. nr. 28 din 12 decembrie 2011, la termenul de judecată din 14 iunie 2012, Înalta Curte i-a pus în vedere inculpatei că poate beneficia de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., motiv pentru care inculpata, în declarația dată în fața instanței, a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat aplicarea prevederilor reglementate de acest articol, invocând ca și caz de casare art. 385 9 pct. 20 C. proc. pen. . Înalta Curte apreciază că și critica inculpatei întemeiată pe ca