ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2262/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2262/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

428/ PI din 14 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 3965/30/2010,

în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei

prin actul de sesizare, din infracțiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177

C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen.

În baza art. 174 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și d) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea

inculpatei M.I., la o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare cu

executare în regim privativ de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de

omor calificat.

În baza art. 74 alin.

(2) și art. 76 alin. (3) C. pen., s-a înlăturat pedeapsa complementară

privativă de drepturi prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în

funcții elective publice) și lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat) C. pen., din momentul în care hotărârea de

condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până

la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea

termenului de prescripție a executării pedepsei.

S-a respins, ca

nefondată, acțiunea civilă promovată de Spitalul Clinic de

Obstetrică-Ginecologie D.D.P. Timișoara.

În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., cu

referire la pct. 2 din anexa la lege, s-a dispus prelevarea de probe biologice

de la inculpată în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național

de date genetice judiciare, urmând ca executarea dispoziției să se facă de

către administrația locului de deținere în conformitate cu prevederile art. 7 alin.

(2) din lege și H.G. nr. 25/2011.

În baza art. 5 alin. (5) din aceeași lege, s-a

dispus informarea inculpatei că probele biologice recoltate vor fi utilizate

pentru obținerea și stocarea în sistemul național de date genetice judiciare a

profilului genetic.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut că, prin rechizitoriul nr. 471/P/2009 din data de 07 mai 2010 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului

Timiș la data de 19 mai 2010 sub numărul 3965/30/2010, s-a dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei M.I. pentru

săvârșirea infracțiunii de pruncucidere, prevăzută de art. 177 C. pen.

În fapt, s-a reținut că în cursul anului 2008, inculpata M.I.

era studentă în anul II la F.M. din Timișoara din cadrul U.M.F.V.B. Timișoara.

Locuia în Căminul 1-2 al facultății de pe str. Regimentul, împreună cu sora sa

M.M. și prietena sa F.M.C. Inculpata era prietenă în acea perioadă cu martorul

P.A. Din declarațiile inculpatei, a reieșit că ea și cu prietenul său

întrețineau relații sexuale, fără ca inculpata să folosească anticoncepționale.

În cursul lunii decembrie, inculpata nu a avut ciclu menstrual. Ea a arătat că

nu știa că era gravidă, întrucât până atunci nu avusese probleme cu menstruația

și nici nu luase în greutate, menținându-se în limita de 49 – 52 Kg. Ca atare, la începutul lunii decembrie, inculpata a început să bănuiască faptul că a rămas

gravidă. Nu le-a spus nimic nici părinților ei, nici prietenului ei, așteptând

un moment oportun. Având un examen în luna ianuarie, inculpata și-a neglijat

starea, fără a se deplasa la vreun control la un medic ginecolog,

concentrându-se pe învățat. Ea a susținut că avea impresia că sarcina nu e prea

avansată. Nici în cursul lunii februarie nu a făcut ce trebuia, în sensul

efectuării unui control ginecologic și nici nu a spus nimănui că este gravidă

(atitudine considerată cel puțin ciudată la o tânără cu studii și, mai ales

studentă la medicină, unde este de așteptat că a primit noțiuni temeinice de

anatomie, fiziologie și altele asemenea, suficiente cât să-i tragă un semnal de

alarmă asupra unor stări atât de delicate cum este aceea de sarcină). În data

de 03 martie 2008, inculpata împreună cu prietenul ei, s-au deplasat la

stadionul Dan Păltinișanu pentru a urmări un meci de fotbal. Inculpata a

susținut că are probleme cu rinichii și, datorită frigului caracteristic acelei

perioade a anului, a început să aibă dureri. A doua zi, în data de 04 martie 2008,

inculpata a avut din nou dureri localizate în zona renală și și-a sunat

prietenul, relatându-i ce se întâmplă. Acesta i-a recomandat să ia niște

calmante până vine el. Când martorul P.A. a venit în camera s-au hotărât să

meargă la Spitalul Județean la o prietenă de-a lor, medic rezident la acel

spital, pe nume R. Aceasta fusese colegă de cameră în anul 2007 cu inculpata și

cu martora F.C. Ajunși acolo, martora R. nu a consultat-o pe inculpată

propriu-zis, ci doar întrebat-o de simptome, care conturau o colică renală, și

i-a administrat calmante și antispastice. I-a mai recomandat acesteia să meargă

la urgențe (inculpata ajunsese la martoră în jurul 21

00

). M.I. a

refuzat să meargă la urgențe, dar s-a deplasat la toaletă pentru a urina.

Fiind audiată, martora R.O. a arătat că, după părerea sa

momentul în care inculpata s-a prezentat la martoră cu prietenul ei, nu

prezenta simptomele unei femei în travaliu. Revenind asupra momentelor în care inculpata

se simțea rău și l-a sunat pe prietenul său, a arătat că în acele momente inculpata

se afla în camera sa, împreună cu sora ei, M.M. Martora F.M. era la cursuri,

revenind în orelor 17

00

în cameră. P.A. a fost sunat de către inculpată

în jurul orelor 17

00

-17

30

, și s-a dus direct în camera

prietenei sale, 214, unde a găsit-o cu martorele M. și F.M.

La întoarcerea de la martora R., inculpata și M.M., F.C. ș.a.

s-au dus în camera lui PA.., la nr. 425. inculpata a început să aibă dureri din

ce în ce mai mari, mergând des la toaletă, însoțită de fiecare dată de sora ei,

dar uneori și de F.M. În acest context, P.A. a hotărât să-și ducă prietena la

urgență, în jurul orelor 21,00 – 21,30. Inculpata era în baie împreună cu sora

sa. P.A. era pe palier, încercând să facă rost de o mașină pentru deplasarea

către spital. Atunci sora Iulianei a trecut pe lângă el, spunând că se duce în

cameră pentru a-i duce I. o pereche de pantaloni pentru că a „făcut pe ea”. M.I.

a revenit din camera 214 și cu o plasă în care să pună pantalonii murdari. După

ce M. a intrat la toaletă, au ieșit toate trei, I. și F.M. Martorul P.A. a

arătat că inculpata arăta foarte rău. Apoi aceasta împreună cu P.A. s-au dus la

urgențe, unde inculpata a fost consultată, apoi a fost dusă la Spitalul clinic de obstetrică – ginecologie D.D.P. din Timișoara, cu mașina condusă de

martorul V.A.C., unde a fost internată cu diagnosticul de lehuzie imediată cu

anemie secundară. Inculpata a fost internată până la data de 10 martie 2008 (5

zile). Nu sunt decelate urme de manopere avortive, dar în actele medicale ce se

află în copie la dosar apare mențiunea „suspect de pruncucidere”.

Între timp, I.P.J. Timiș a fost anunțat că în scoica unei

toalete din căminul F.M. se găsește un făt mort. La cercetarea la fața locului

la etajul IV al căminului în a doua cabină de WC de pe partea dreaptă a

sensului de intrare, în scoică s-a găsit într-adevăr corpul unui făt nou

născut, de sex masculin. Toaleta era chiar cea în care fusese de mai multe ori inculpata,

ultima dată asistată de sora ei și de martora F.M. (ea indică clar și cabina în

care fusese M.I.). Inculpata chiar o întrebase pe martoră (având ușa închisă la

cabină) de ce sângerează, iar martora i-a spus că probabil sângerase de la

criza de rinichi pe care o are. Apoi inculpata, după ce a ieșit din cabină,

și-a schimbat pantalonii cu cei aduși de sora ei.

Nici una din martore nu a intrat în cabina de toaletă, nu

a observat fătul respectiv. Declarațiile lor par plauzibile, pentru că în mod

cert ar fi avut o altă reacție, nu s-ar fi dus în cameră să se culce, așa, pur

și simplu, după ce inculpata a fost ultima oară dusă la spital.

Nici una din martore

nu a intrat în cabina de toaletă, nu a observat fătul respectiv. Nici unul

dintre apropiații acesteia, nici sora sa, nici prietenul ei, nu au observat

faptul că inculpata este gravidă (cel puțin asta declară ei). Doar prietenul inculpatei

a observat o ușoară mărire a sânilor acesteia.

Din raportul de autopsie medico-legală nr. 5/ A din 5

martie 2008, a fătului găsit în toaletă menționată, a rezultat că a fost vorba

de un nou născut de sex masculin, născut viu. Moartea sa a fost violentă și s-a

datorat sindromului asfixie prin aspirat cu conținut amniotic. Parametrii

somatici ai fătului au fost corespunzători unei vârste a sarcinii de

aproximativ 8,5 – 9 luni. Corpul său prezenta leziuni ce au putut fi datorate

prin lovire cu/sau de corpuri dure, în condițiile unei nașteri neasistate, fără

legătură cu decesul. Cordonul ombilical al nou – născutului a fost secționat,

fără a fi ligaturat.

S-a solicitat I.M.L. Timișoara să precizeze în ce

modalitate nou-născutul putea aspira conținutul amniotic, în contextul în care

concluziile raportului inițial au precizat că acesta s-a născut viu.

Ca atare, I.M.L. Timișoara a precizat faptul că pentru a

supraviețui, nou – născutul, imediat după naștere are nevoie de îngrijire

specială. Dacă nașterea este neasistată, femeia se poate găsi în

imposibilitatea de a acorda aceste îngrijiri (omisiune voluntară). Mucozitățile

și resturile lichidiene din căile respiratorii trebuie imediat îndepărtate

pentru a nu împiedica ventilația. Moartea după naștere poate fi patologică sau

violentă. Moartea violentă accidentală a nou-născutului recunoaște mai multe

cauze: asfixia, obturarea orificiilor cu lichide de facere”. Formarea pungilor

apelor are loc în timpul dilatării colului uterin. Conținutul ei este

constituit din lichid amniotic. La sfârșitul dilatării colului, punga apelor se

rupe, eliminându-se lichidul amniotic. În timpul expulziei fătului acesta poate

aspira lichid amniotic, motiv pentru care în nașterile asistate, se procedează

conform protocolului, la dezobturarea căilor respiratorii superioare.

În cazul neacordării acestor prime îngrijiri,

nou-născutul poate deceda prin sindrom asfixic prim aspirat de conținut

amniotic.

În cazul de speță, decesul nou – născutului a putut fi

produs atât prin obturarea căilor respiratorii superioare cu lichid amniotic în

timpul unei expulzii neasistate, cât și prin aspirarea conținutului lichidian

(amestec de lichide de naștere, urină) din toaleta (WC ) în care a fost găsit

nou-născutul.

Coroborând toate cele expuse mai sus, s-a reținut că, în

data de 4 martie 2008, inculpata M.I. a născut neasistată in cabina de toaletă,

menționată mai sus, a secționat cordonul ombilical al nou născutului pentru a

se degaja cu un obiect tăietor oarecare, fără a da de bănuit celor ce o

așteptau în exteriorul toaletei, s-a schimbat în afara toaletei de pantaloni și

s-a dus la spital. Faptul că sarcina sa nu a fost observată de apropiați este

posibil, deși greu acceptabil, pentru că toți erau studenți la medicină, cum de

altfel era și inculpata după cum a precizat si expertiza medico-legală

neuropsihiatrică în cauză, confuzia intre o colică renală și declanșarea

sarcinii e posibilă în condițiile date doar până la un punct și ar fi fost

rezolvabilă prin consulturi de specialitate. Inculpata a arătat că nu-și aduce

aminte ce s-a întâmplat în acea cabină de toaletă. Experții au stabilit că,

după naștere, datorită hemoragiei și hipoxiei, este posibil să fi fost o

perioadă de timp în stare de obnubilare(de reducere a nivelului vigilității

conștiente), perioadă în care a

:

fost asistată medical continuu și

însoțită de persoane din anturajul imediat(există documente medicale în acest

sens). Experții au mai apreciat că e posibil ca măsurile imediate de îngrijire

post natală a copilului(secționarea cordonului ombilical), de către M.I., să fi

fost influențate de această stare.

Concluziile expertizei au fost că inculpata a avut

discernământul ușor diminuat în raport cu fapta săvârșită, ea aflându-se într-o

stare de tulburare pricinuită de naștere de intensitate redusă.

Ca atare, s-a apreciat că inculpata M.I. se face vinovată

de săvârșirea infracțiunii de pruncucidere, prevăzută și pedepsită de art. 177 C.

pen. S-a considerat că nu există probe că inculpata ar fi exercitat asupra nou

născutului acțiuni directe de suprimare a vieții, însă în mod cert, lăsarea

acestuia fără asistență post natală a dus în mod direct la decesul său. În mod

clar, inculpata nu era într-o stare de inconștiență (și expertiza

neuropsihiatrică arată că nivelul său de vigilență din acele momente a fost

doar scăzut, nu inexistent) și chiar și starea ei de tulburare din momentul

nașterii, chiar dacă existentă, a fost de intensitate redusă. Nici acțiunile ei

de după naștere nu au fost cele pe care o femeie ce tocmai a născut ar fi

trebuit să le aibă. Nu s-a interesat nici un moment de nou născut, nu i-a cerut

prietenului său măcar să ia niște măsuri. Este puțin plauzibil că nu și-a dat

deloc seama de ce s-a întâmplat, chiar dacă avea dureri cauzate și de colica

renală și de naștere.

În ceea ce privește persoana inculpatei s-a arătat că nu

posedă antecedente penale, iar pe parcursul cercetărilor a căutat să-și nege

vina referitor la fapta reținută în sarcina sa.

Conform raportului de expertiză neuro – psihiatrică

efectuat în cauză, inculpata a avut discernământul ușor diminuat în raport cu

fapta săvârșită.

În drept, fapta inculpatei M.I. de a da naștere în mod

neasistat unui nou – născut, fără a-i acorda îngrijirile postnatale aferente și

fără a lua vreo măsură în acest sens, de asistență de specialitate nici

înainte, nici după naștere, pricinuită în condițiile de tulburare, specifică

nașterii, întrunește în opinia Parchetului, elementele constitutive ale

infracțiunii de pruncucidere, prevăzută și pedepsită de art. 177 C. pen.

Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 04 martie 2008, în jurul orei 22,00, în timp

ce se afla într-o toaletă de la etajul 4 din căminul Facultății de Medicină și

Farmacie V.B., inculpata M.I. a născut un copil viu pe care imediat după

naștere l-a abandonat în vasul toaletei. Copilul a decedat datorită sindromului

asfixic prin aspirat de conținut amniotic.

Astfel, în procesul verbal de cercetare la fața locului

și în planșele fotografice anexate acestuia s-a indicat locul în care a fost

găsit nou-născutul, și anume în scoica unei toalete situată la etajul 4 al

căminului Facultății de Medicină și Farmacie V.B. din Timișoara.

În raportul de autopsie medico-legală nr. 105/ A din 05

martie 2008 întocmit de I.M.L. Timișoara s-au precizat următoarele elemente de

fapt: copilul este un nou-născut; acesta a fost născut viu; moartea acestuia a

fost violentă și s-a datorat sindromului asfixic prin aspirat de conținut

amniotic; vârsta sarcinii a fost de 8,5 – 9 luni. Concluziile raportului de

autopsie au fost avizate de Comisia de Control și Avizare a actelor

medico-legale din cadrul I.M.L. Timișoara.

Împrejurarea că inculpata a fost cea care a născut

copilul și ora aproximativă a nașterii a rezultat din coroborarea declarațiilor

martorilor P.A., M.M., cu aspectele constatate și consemnate în actele medicale

emise de S.C.M.U. Timișoara și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P.

din Timișoara.

Martorul P.A. era iubitul inculpatei la acea dată și

prezumtivul tată al copilului, aspecte care au rezultat din declarația dată de

inculpată în fața instanței, precum și din declarația martorului dată în fața

instanței. Martorul a fost audiat în faza actelor premergătoare, în chiar ziua

următoare celei în care a avut loc nașterea (05 martie 2008, ora 05

30

),

făcând următoarele precizări: în data de 04 martie 2008, în jurul orei 22

00

,

inculpata a fost la toaletă și a petrecut acolo mai mult timp. El era în acest

timp pe hol și o aștepta să iasă pentru că luase decizia de a merge la S.C.M. pentru

a-i pune inculpatei o perfuzie. După 10 minute inculpata a ieșit de la toaletă,

dar în timpul cât a stat la toaletă a strigat-o pe sora ei, care era la

intrarea în toaletă, și a rugat-o să-i aducă haine să se schimbe pentru că se

scăpase pe ea înainte de a intra în toaletă, lucru pe care sora ei l-a făcut.

Inculpata a ieșit din toaletă, hainele cu care a intrat inițial avându-le

într-o plasă pe care i-o dăduse sora sa. Martorul împreună cu inculpata au

plecat la S.C.M., iar sora inculpatei a rămas în cămin. La S.C.M. inculpata a

fost supusă unor teste medicale care au durat peste două ore. În jurul orelor

00

30

medicii au spus că au suspiciunea unor probleme ginecologice,

motiv pentru care au solicitat o ambulanță pentru ca martorul și inculpata să

fie transportați la Spitalul de ginecologie O., unde au ajuns în jurul orelor

01

00

, iar inculpata a fost primită de urgență. Martorul i-a auzit pe

medici spunând că inculpata ar fi fost însărcinată. Inculpata a fost internată

la spitalul de ginecologie. Martorul a declarat că s-a întors la cămin în jurul

orelor 03

15

și a constatat prezența mai multor echipaje de poliție,

aflând de la portarul căminului că a fost găsit în veceul de la etajul 4 un făt

avortat. Martorul și-a dat seama că este vorba de același veceu în care

inculpata a fost în mod repetat și a ajuns la concluzia că cele întâmplate cu

inculpata, în jurul orelor 22

00

, ar putea avea legătură cu fătul din

veceu.

Aceste aspecte au fost confirmate în declarația dată de

martor în fața instanței de judecată.

Aceleași împrejurări au fost confirmate și de martora M.M.

(sora inculpatei) în declarația dată în faza actelor premergătoare în data de

05 martie 2008, ora 06

00

, cu precizarea că martora nu a însoțit-o pe

sora ei la spital. În fața instanței martora a confirmat, în esență, elementele

de fapt menționate anterior.

Din documentele emise de S.C.M.U. Timișoara, respectiv

fișa de examinare nr. 4353 și buletinul de analize medicale a rezultat că

inculpata a fost examinată la această unitate în data de 04 martie 2008, ora 22

47

,

iar recoltarea probelor pentru analize s-a făcut în aceeași dată la ora 22

56

.

Din foaia de observație clinică generală emisă de

Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P. din Timișoara a rezultat că

inculpata a fost internată în această unitate la data de 05 martie 2008, ora 01

30

,

cu următorul diagnostic: „Lehuzie imediată. Anemie secundară”. Externarea s-a

făcut în data de 10 martie 2008 cu diagnosticul principal „Lehuzie Fiziologică

ziua a VI-a”.

Din coroborarea acestor mijloace de probă a rezultat că

nașterea s-a finalizat, în jurul orei 22

00

, având în vedere că la

scurt timp după ce inculpata a ieșit din toaletă aceasta a plecat însoțită de

prietenul ei la S.C.M.U. Timișoara unde a fost examinată la ora 22

47

.

Din foaia de observație emisă de Spitalul Clinic de

Obstetrică-Ginecologie D.D.P. din Timișoara a rezultat motivul internării

inculpatei, și anume, o naștere foarte recentă, precum și momentul nașterii (04

martie 2008).

Coroborând aceste date cu modul în care s-au derulat

evenimentele, și anume: deplasarea repetată a inculpatei în toaleta de la

etajul 4, culminând cu prezența acesteia în toaletă în jurul orei 22

00

pe o perioadă mai lungă de timp; plecarea precipitată la S.C.M.U. Timișoara,

iar apoi cu ambulanța la spitalul de specialitate și internarea în această din

urmă unitate cu diagnosticul menționat și confirmat ulterior, a rezultat că

inculpata a fost cea care a dat naștere copilului în toaleta căminului.

Apărarea inculpatei a fost, în esență, următoarea: a

susținut că nu și-a dat seama că a născut, ci credea că durerile sunt simptome

ale unei crize de colică renală (conform declarației din faza actelor

premergătoare).

Această apărare, din modul cum a fost formulată, s-a

apreciat că se circumscrie prevederilor art. 51 alin. (1) C. pen., referitoare

la eroarea de fapt, cauză care înlătură caracterul penal al faptei. În concret

mecanismul apărării a fost următorul: inculpata a susținut că nu știa că a dat

naștere unui copil și că acesta a ajuns în vasul de toaletă, astfel încât nu i

se poate imputa faptul că a provocat prin inacțiune moartea copilului. Eroarea

de fapt poartă asupra unei împrejurări esențiale, și anume asupra unui element

de fapt (nașterea) ce intră în situația premisă a infracțiunii.

Apărarea inculpatei a fost apreciată de instanță ca

nefondată pentru următoarele considerente:

În primul rând, conform propriilor declarații, inculpata

și-a dat seama că este însărcinată cel mai târziu în luna ianuarie 2008, prin

urmare avea reprezentarea situației de femeie însărcinată. În al doilea rând

inculpata este o persoană cu un nivel intelectual ridicat și, în plus, avea

avansate cunoștințe medicale, fiind în acel moment studentă în anul 2 la

facultatea de medicină (conform adeverinței nr. 21068 din 10 martie 2008 emisă

de facultate).

În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a

menționat: „confuzia între o colică renală și declanșarea sarcinii e posibilă

în condițiile date, doar până la un punct și ar fi fost rezolvabil prin

consulturi de specialitate”.

Lipsa acestor consulturi a fost explicată de inculpată în

felul următor: în cursul lunii ianuarie 2008 avea sesiune și trebuia să dea

niște restanțe; nu bănuia că sarcina este așa de avansată. În opinia

tribunalului aceste împrejurări nu au putut constitui adevărate motive pentru a

evita un consult de specialitate într-o problemă atât de importantă (existența

unei sarcini și stadiul acesteia) mai ales în situația unei persoane care se

afla la prima experiență de acest fel. Prin urmare, motivația reală pentru care

inculpata nu a dorit un consult de specialitate a fost considerată de către

instanță a fi alta decât cea afirmată de aceasta.

Un alt element de fapt foarte important l-a constituit împrejurarea

relevată de raportul de autopsie medico-legală nr. 105/ A din 05 martie 2008

întocmit de I.M.L. Timișoara și anume „cordonul ombilical al nou-născutului a

fost secționat, fără a fi ligaturat”. Este de menționat, totodată, faptul că

inculpata a susținut că a fost singură în spațiul din toaletă în care a fost

găsit copilul, aspect confirmat și de martorii audiați. Prin urmare, imediat

după naștere inculpata s-a preocupat de tăierea cordonului ombilical ceea ce

înseamnă că aceasta și-a dat seama că a născut.

În declarația din data de 05 martie 2008, ora 05

30

martorul P.A. a precizat: „După 10 minute inculpata a ieșit de la toaletă, dar

în timpul cât a stat la toaletă a strigat-o pe sora ei, care era la intrarea în

toaletă, și a rugat-o să-i aducă haine să se schimbe pentru că se scăpase pe ea

înainte de a intra în toaletă, lucru pe care sora ei l-a făcut. Inculpata a

ieșit din toaletă, hainele cu care a intrat inițial avându-le într-o plasă pe

care i-o dăduse sora sa”.

Martora M.M., în declarația dată în faza actelor

premergătoare în data de 05 martie 2008, ora 06

00

, a descris în

același mod comportamentul inculpatei.

A rezultat că inculpata s-a comportat normal, respectiv:

a intrat în toaletă; cât timp era acolo a avut o conversație cu sora ei pe care

a rugat-o să-i aducă haine de schimb; a ieșit singură din toaletă după ce s-a

schimbat, având asupra ei o plasă cu hainele pe care le schimbase. Un astfel de

comportament a infirmat susținerea inculpatei că nu și-ar fi dat seama că a

născut.

În concluzia tribunalului, apărarea invocată de inculpată

nu a fost susținută de materialul probator.

Trimiterea în

judecată s-a făcut cu încadrarea juridică de pruncucidere prevăzută de art. 177

C. pen., însă tribunalul a apreciat că fapta comisă de inculpată întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174

alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) (asupra unei rude apropiate)

și d) (profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra) C. pen.

Art. 177 C. pen.,

definește pruncuciderea ca fiind „uciderea copilului nou-născut, săvârșită

imediat după naștere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită

de naștere”.

În conținutul juridic

al acestei infracțiuni intră următoarele componente: o situație premisă și

conținutul constitutiv.

Situația premisă

presupune: nașterea pe cale naturală a unui copil viu; copilul asupra căruia se

exercită activitatea de ucidere să fie un nou-născut.

După cum s-a

argumentat, în opinia tribunalului în cazul de față s-au probat ambele condiții

ale situației premisă.

În ce privește

conținutul constitutiv al infracțiunii, spre deosebire de omor în cazul

pruncuciderii elementul material (activitatea de ucidere) presupune întrunirea

a două cerințe esențiale: activitatea de ucidere a copilului nou-născut să aibă

loc imediat după naștere; activitatea de ucidere să fie determinată de starea

de tulburare pricinuită de naștere.

În cazul de față

elementul material (uciderea) s-a realizat prin inacțiune în sensul că

inculpata a abandonat nou-născutul viu în vasul de toaletă, imediat după

expulzare, fără a-i acorda nici o îngrijire și fără a solicita vreun ajutor de

la cineva deși exista posibilitatea în acest sens, iar copilul s-a sufocat prin

aspirare de lichid amniotic. Prin urmare, uciderea în această formă concretă

(lăsarea fără ajutor și îngrijire a unui nou-născut) s-a realizat în intervalul

de timp impus de art. 177 C. pen.

În schimb cea de-a

doua cerință a elementului material s-a considerat că nu există în cazul de

față.

Legea penală nu

precizează ce se înțelege prin stare de tulburare pricinuită de naștere, însă

literatura de specialitate este unanimă în a explica această sintagmă ca

reprezentând o cauză patologică (boală psihică). Sunt date ca exemplu: psihoza

puerperală clasică, psihoza maniaco-depresivă, tulburările schizofreniforme.

S-a menționat că sub

acest aspect fostul Tribunal Suprem a pronunțat o decizie de îndrumare (decizia

nr. 2/1976) care este de actualitate și în prezent, având în vedere că textul

de incriminare nu s-a modificat față de momentul pronunțării acestei decizii.

În această hotărâre se menționează „procesele afective specifice nașterii, ori

manifestările emoțional-afective determinate de anumite situații neconvenabile

mamei, de exemplu: împrejurarea că a fost părăsită de bărbatul cu care a

întreținut relații intime, teama că va fi alungată de părinți, anumite

concepții retrograde datorită nivelului cultural redus, pot fi luate în

considerare la individualizarea pedepsei, fără ca aceste împrejurări să poată

duce la încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 177 C. pen. Pentru a

se reține existența „tulburării pricinuită de naștere”, pe lângă alte mijloace

de probă, este necesară efectuarea și a unei expertize medico-legale”.

Prin urmare, sensul

noțiunii este explicat atât în doctrină cât și în practica judecătorească,

fiind vorba de o tulburare de ordin psihic care acționează asupra conștiinței

și voinței femeii, alterându-le și provocând comiterea faptei.

În faza de urmărire

penală a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică de către I.M.L.

Timișoara, ocazie cu care au fost avute în vedere declarațiile inculpatei,

datele cuprinse în documentele emise de spitalul de obstetrică și ginecologie,

examenul psihologic al inculpatei din data de 14 martie 2008. Totodată, comisia

de expertiză a solicitat internarea inculpatei în C.P. Timișoara, internare

care a avut loc în perioada 09 iulie – 15 iulie 2009.

În concluzii s-au menționat

următoarele: inculpata prezintă o structură particulară a personalității de

model instabil-emoțională; această structură de personalitate se află în

marginea normalității, ea nu prezintă comportamentul disocial al psihopatului

și nici perturbări morale; discernământul raportat la faptă a fost ușor

diminuat; stresul prelungit determinat de ascunderea sarcinii față de familie,

prieteni, colegi, apropierea nașterii, durerea prelungită și exacerbată, la o

structură particulară de tip instabil-emoțională, a putut determina o stare de

tulburare pricinuită de naștere de intensitate redusă.

În faza de cercetare

judecătorească, ca urmare a susținerii inculpatei că în perioada anterioară

nașterii a luat anumite medicamente, afirmație susținută și de anumiți martori,

s-a dispus și efectuat un supliment la raportul inițial de expertiză

psihiatrico-legală, fără însă a fi modificată de către comisie concluzia

prezentată în raportul inițial.

A rezultat că la

momentul comiterii faptei inculpata nu suferea de vreo boală psihică de natură

să acționeze asupra conștiinței și voinței sale și să o determine să

săvârșească fapta.

Starea de tulburare a

fost de natură emoțional-afectivă și a avut la origine stresul prelungit

generat de ascunderea sarcinii pe fondul unei structuri a personalității de

model instabil-emoțională.

În concluzie

inculpata nu se afla în momentul în care a săvârșit activitatea de ucidere

într-o stare de tulburare pricinuită de naștere în sensul legii penale.

Având în vedere că

infracțiunea de pruncucidere este, în esență, o formă atenuată a infracțiunii

de omor, în situația în care una dintre cerințele specifice ale pruncuciderii

nu există, fapta trebuie încadrată în infracțiunea de omor.

Omorul a fost

apreciat în cazul de față unul calificat deoarece inculpata, fiind mama

naturală a copilului, are față de acesta calitatea de rudă apropiată [(conform art.

149 alin. (1) teza I C. pen.)], iar pe de altă parte activitatea de ucidere a

avut loc profitându-se de starea de neputință a victimei de a se apăra (deoarece

copilul nou-născut, prin natura situației lui, este în neputință de a se

apăra).

În raport de această

încadrare juridică instanța a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de pruncucidere în infracțiunea

de omor calificat.

Infracțiunea de omor,

prin valoarea socială afectată (dreptul la viață), este una foarte gravă, lucru

reflectat în limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de lege (de la

15 la 25 de ani).

În cazul de față

fapta a fost apreciată cu atât mai gravă cu cât autoarea este însăși mama

copilului, persoană care avea obligația legală și morală de a acorda îngrijire

nou-născutului, iar în același timp victima era în mod evident într-o situație

de neputință de a se apăra, de a opune rezistență.

Totuși, în raport de

elementele ce caracterizează persoana inculpatei, tribunalul, a apreciat că se

impune reținerea în favoarea acesteia a beneficiului circumstanțelor atenuante,

cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimului special și înlăturarea

pedepsei complementare privativă de drepturi prevăzută de lege pentru

infracțiunea săvârșită.

În acest sens,

tribunalul, a avut în vedere următoarele aspecte: vârsta inculpatei la momentul

comiterii faptei (21 de ani); faptul că aceasta s-a aflat la prima naștere, o

experiență de natură să-i afecteze echilibrul emoțional și așa fragil în raport

cu tipul de personalitate identificat prin expertiza psihiatrico-legală (de

model instabil-emoțională) care prezintă următoarele caracteristici principale

(conform raportului de expertiză): imagine de sine instabilă, impulsivitate,

relații sociale instabile, intense, comportament, gesturi și amenințări

recurente de suicid ori comportament automutilant, instabilitate afectivă,

sentiment cronic de vid interior, mânie intensă cu manifestări de furie și

stări coleroase, simptome disociative tranzitorii legate de stres, ideație

paranoidă; săvârșirea faptei cu discernământ ușor diminuat; datele de natură să

contureze profilul socio-moral al inculpatei, cum sunt cele referitoare la

conduita inculpatei anterior comiterii faptei și ulterior (lipsa antecedentelor

penale, faptul că aceasta era și este studentă la facultate), elementele ce

caracterizează mediul din care provine și în care trăiește aceasta (familie

organizată, părinți cu disponibilitate afectivă).

În raport de aceste

criterii, evaluate ca și circumstanțe atenuante de către tribunal [(în baza art.

74 alin. (2) C. pen.)], instanța a stabilit o pedeapsă principală de 5 ani

închisoare în raport de prevederile art. 76 alin. (2) C. pen. și, de asemenea,

a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi prevăzută de lege

pentru infracțiunea săvârșită în baza art. 76 alin. (3) C. pen.

În ceea ce privește

latura civilă, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie D.D.P. Timișoara s-a

constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1044 lei, reprezentând

contravaloarea celor 5 (cinci) zile de spitalizare ale pacientei M.I.. În

cererea de constituire s-a menționat că împreună cu inculpata nu s-a internat

nici un nou-născut. Temeiul de drept invocat este art. 313 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Potrivit art. 313 din

Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare la data prestării serviciului medical,

respectiv 05 martie 2008 – 10 martie 2008) „Persoanele care prin faptele lor

aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să

repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând

cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.

Din interpretarea

gramaticală a textului de lege instanța a apreciat că art. 313 din Legea nr. 95/2006

are în vedere doar ipoteza în care sănătatea unei persoane este afectată de

fapta unei alte persoane, și nu situația din cazul de față în care daunele

aduse sănătății inculpatei au fost provocate prin fapta acesteia (neprezentarea

la control medical periodic și nașterea neasistată).

În concluzie, s-a

considerat că unitatea spitalicească nu poate obține, în baza textului de lege

invocat, despăgubiri de la inculpată având ca obiect contravaloarea serviciului

medical furnizat. Eventuala creanță pe care unitatea o pretinde față de

inculpată poate fi valorificată în cadrul unui proces civil, însă pe un alt

temei decât răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

Împotriva sentinței penale

nr. 428/ PI din 145 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel

inculpata M.I.

În motivarea apelului,

inculpata a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii instanței de

fond și urmare a rejudecării, schimbarea încadrării juridice a faptei din omor

calificat în infracțiunea de pruncucidere, iar pe fondul cauzei, să se dispună

în principal, achitarea inculpatei în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată sub minimul

special, cu suspendarea condiționată a executării, în urma aplicării

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

coroborate cu art. 76 C. pen. S-a arătat că instanța de fond a trecut în mod

greșit la schimbarea încadrării juridice a faptei dedusă judecății, ca urmare a

unei interpretări eronate a stării de fapt și a probatoriului administrat în

cauză, fără a ține seama de concluziile expertizei medico legală, care nu a

exclus existența stării de tulburare a inculpatei la naștere, cu atât mai mult

cu cât această expertiză a fost întocmită în momentul în care încadrarea

juridică era aceea de pruncucidere, concluziile acestuia nereferindu-se la

încadrarea de omor calificat. Pe de altă parte, expertiza a fost efectuată cu o

mare întârziere față de momentul săvârșirii faptei, aspect care are consecințe

negative cu privire la exactitatea stabilirii stărilor suferite de inculpată în

momentul nașterii. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 51 C. pen., instanța de fond nu a ținut seama de starea de confuzie și eroare în care se afla

inculpata cu privire la stadiul sarcinii, având în vedere declarațiile

martorilor care au relatat fără putință de tăgadă că sarcina inculpatei nu era

vizibilă, astfel că rezultă că aceasta nu avea reprezentarea faptului că ar fi

în măsură să dea naștere unui făt viabil. În sprijinul stării de confuzie este

și convingerea inculpatei că era victima unei colici renale acute. Nu în

ultimul rând, se arată că instanța a nesocotit probele care demonstrau starea

psiho fizică a inculpatei în momentul producerii nașterii neasistate, în schimb

în descrierea faptei au fost redate citate trunchiate din declarațiile

martorilor, omițându-se în mod vădit pasaje care relatau starea reală a

inculpatei.

La termenul de

judecată din data de 19 ianuarie 2012 instanța de apel a procedat la audierea

inculpatei declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată în filă

separată la dosar.

Prin decizia penală nr.

10/ A din 25 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat

de inculpata M.I. împotriva sentinței penale nr. 428/ PI din 14 octombrie 2011pronunțată

de Tribunalul Timiș în dosar nr. 3965/30/2010.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpata la cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de prim control judiciar a apreciat că, raportat la

modul concret de săvârșire a faptei (ascunderea ori negarea sarcinii față de

membrii familiei, neprezentarea la medic pentru luarea în evidență și

supravegherea evoluției sarcinii, crearea condițiilor pentru nașterea în

condiții de singurătate fără a apela la ajutorul cadrelor medicale în locuri

care oferă condiții adecvate suprimării vieții copilului) a rezultat intenția

inculpatei de omor a nou născutului, infirmând existența situației spontane de

omor, situație specifică infracțiunii de pruncucidere, care se formează sub

imperiul stării de tulburare.

S-a considerat că

stările conflictuale, cum ar fi temerea de reacția părinților, oprobiul celor

din jur care pot influența psihicul inculpatei, constituie, potrivit practicii

Înaltei Curți de Casație și Justiție, mobiluri ale săvârșirii faptei, neavând

semnificația juridică a unei tulburări pricinuite de naștere, așa cum prevede art.

177 C. pen. De asemenea, potrivit aceleiași practici a Înaltei Curți,

ascunderea de către mamă a sarcinii față de persoanele din familie este un

element care exclude existența infracțiunii de pruncucidere.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., neimpunându-se

redozarea pedepsei aplicate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpata M.I. solicitând admiterea

recursului, rejudecarea cauzei cu schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

de omor calificat în infracțiunea de pruncucidere, constatarea contradicțiilor

existente între dispozitivul hotărârii și considerentele acesteia, iar în

subsidiar aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special ca urmare a

schimbării de încadrare juridică din infracțiunea de omor calificat în

infracțiunea de pruncucidere, reținerea dispozițiilor art. 320

1

C.

proc. pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere.

În dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că în mod greșit fapta a fost încadrată în

infracțiunea de omor calificat și nu cea de pruncucidere (caz de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.) relevant în reținerea

ultimei infracțiuni fiind raportul de expertiză medico-legală care a stabilit

că inculpata avea la momentul săvârșirii faptei discernământul diminuat, fapt

ce exclude existența infracțiunii de omor.

Inculpata a mai

invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc.

pen., în sensul că, instanța nu a ținut seama de starea de confuzie și eroare

în care se afla cu privire la stadiul sarcinii, nepronunțându-se pe acest

aspect.

Astfel, se arată că

în momentul în care a ieșit din toaletă era în stare de șoc, aproape

inconștientă, putând avea o reprezentare mentală deformată asupra realității,

fiind convinsă că e vorba de un avort spontan.

De asemenea,

inculpata a criticat hotărârea instanței de prim control judiciar și pentru

faptul că există contradicții între considerentele hotărârii și dispozitivul

acesteia, în sensul că, instanța, deși a reținut că a fost în stare de

tulburare psihică, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

pruncucidere, a schimbat încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat

și a dispus condamnarea inculpatei la 5 ani închisoare cu executare (caz de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.).

Inculpata a mai

arătat că sub aspect procedural i s-a încălcat dreptul la apărare, în sensul că

deși s-a invocat de către judecător schimbarea de încadrare juridică, timp de 4

termene de judecată nu s-a pus în discuția părților acest fapt, astfel încât nu

a știut pentru ce infracțiune să-și facă apărarea.

S-a solicitat de

către inculpată aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

fapt ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 20

C. proc. pen.

Inculpata a criticat

hotărârea și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., având în vedere circumstanțele personale favorabile (șefă de

promoție, studentă la facultatea de Medicină din Timișoara, provine dintr-o

familie organizată), solicitând reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul inculpatei prin prisma motivelor

invocate și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., îl

consideră fondat numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate

și a modalității de executare a acesteia pentru următoarele considerente:

critica întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen., la care inculpata a și renunțat, conform declarației dată la data

de 4 iunie 2012, Înalta Curte o consideră nefondată și face următoarele

precizări.

Inculpata M.I. a

criticat hotărârea Curții de Apel Timișoara prin faptul că instanța nu s-ar fi

pronunțat asupra susținerilor acesteia cu privire la starea de confuzie și

eroare în care se afla.

Din analiza

considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de prim control judiciar

s-a pronunțat asupra criticilor inculpatei privind starea de confuzie și eroare

când a făcut aprecieri referitoare la întrunirea elementelor constitutive ale

infracțiunii de omor calificat, cât și prin faptul că și-a însușit argumentația

instanței de fond care a motivat susținerea inculpatei cu privire la eroarea de

fapt, posibilitate de altfel conferită și de jurisprudența C.E.D.O. (cz. H. c. Finlanda)

potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței

inferioare.

Inculpata M.I. a mai

criticat hotărârea și prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 6 C. proc. pen., în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare atunci

când instanța de fond a învederat că intenționează să schimbe încadrarea

juridică dată faptei pentru ca, ulterior, timp de mai multe termene de judecată

să nu mai pună în discuția părților acest fapt, fiind în imposibilitate de a

cunoaște pentru ce infracțiune trebuie să-și facă apărarea.

Înalta Curte,

analizând critica inculpatei M.I., o consideră nefondată.

Din analiza

conținutului actelor dosarului, Tribunalului Timiș rezultă că, la data de 23

martie 2011, instanța a pus în discuția părților, conform art. 334 C. proc.

pen., din oficiu schimbarea de încadrare juridică dată faptei din cea reținută

în rechizitoriu, respectiv infracțiunea de pruncucidere în infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin.

(1) lit. c) și d) C. pen., aducând la cunoștință inculpatei că are dreptul să

ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății pentru

pregătirea apărării. Apărătorul ales al inculpatei a solicitat amânarea cauzei

în vederea pregătirii apărării.

Astfel, rezultă că

instanța, conform dispozițiilor legale a dat posibilitatea inculpatei să-și

pregătească apărarea, amânând cauza, la solicitarea acesteia tocmai a-și

pregăti apărarea. Faptul că la următoarele termene din 22 aprilie 2011, 23 mai 2011,

24 iunie 2011, nu a mai reluat dezbaterile privind schimbarea încadrării

juridice dată faptei, s-a datorat apărătorului inculpatei care a solicitat

amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, cât și pentru lipsa

raportului de expertiză medico-legală dispus în cauză. Nu se poate susține că

în acest intervalul 23 martie 2011 până la 28 septembrie 2011, când s-a pus în

discuție schimbarea încadrării juridice, inculpata nu a știut pentru ce

infracțiune urmează să-și facă apărarea, încheierea instanței de fond din 23

martie 2011 fiind explicită.

Critica formulată de

inculpată, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9

C. proc. pen., în sensul existenței contradicțiilor dintre considerente și

dispozitiv, este neîntemeiată.

Instanța de prim

control judiciar când motivează existența infracțiunii de omor calificat,

reține prezența unui discernământ ușor diminuat la data săvârșirii de către

inculpată, dar care nu este de natură să ducă la o schimbare a încadrării

juridice în infracțiunea de pruncucidere, neputându-se vorbi astfel de o

contradicție între considerente și dispozitiv, atâta timp cât motivează pe larg

de ce nu se poate reține în sarcina inculpatei infracțiunea de pruncucidere,

deși există un discernământ ușor diminuat.

Critica formulată de

recurenta inculpată M.I. întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., este neîntemeiată.

Încadrarea juridică

este o chestiune de drept și, prin urmare, supusă controlului instanței de

recurs.

Prin aceasta nu se

aduce atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea

existenței sau inexistenței faptei inculpatului, precum și a tuturor

împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă

această faptă constituie infracțiune și ce anume infracțiune este o chestiune

de drept.

Dacă instanța de fond

a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă,

înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greșită.

Principiul investirii

in rem leagă instanța de orice grad numai în privința faptei sau faptelor nu și

în privința încadrării juridice.

În doctrina judiciară

este statuat faptul că poate fi incident acest caz de casare atunci când

soluția de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni este corectă, dar

încadrarea juridică a faptei să fie greșită, caz în care se impune casarea

hotărârii atacate pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii penale.

În mod corect cele

două instanțe de fond și prim control judiciar au stabilit că fapta inculpatei M.I.

care a dat naștere în mod neasistat unui nou născut, la data de 4 martie 2008,

fără a-i acorda îngrijirile postnatale aferente și fără a lua vreo măsură în

acest sens de asistență de specialitate, nici înainte, nici după naștere,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 alin.

(1) raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Conform

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, învederată de către cele

două instanțe, în speță inculpata M.I. nu s-a aflat într-o stare de tulburare

„pricinuită de naștere” în sensul art. 177 C. pen. Este adevărat că potrivit

actelor medicale depuse la dosar, cât și expertizelor psihiatrice și

medico-legale, stresul determinat de ascunderea sarcinii față de familie și

prieteni, apropierea nașterii, durerea prelungită și exacerbată la o structură particulară

de tip instabil emoțional au făcut ca discernământul raportat la faptă să fie

ușor diminuat, și să poată determina o stare de tulburare pricinuită de

naștere, însă această stare așa cum se menționează a fost de intensitate

redusă. Or, legiuitorul nu a avut în vedere această intensitate redusă a stării

de tulburare pentru existența infracțiunii de pruncucidere. Starea de tulburare

pricinuită de naștere nu este confundată cu discernământul ușor diminuat,

deoarece etiologia acestui discernământ poate fi complexă, determinată de

factori multipli. Legea română nu permite o limitare a răspunderii penale în

funcție de gradul de discernământ, ci distinge doar între efectele produse de

existența sau inexistența discernământului. Faptul că inculpata avea un psihic

instabil anterior nașterii, dar care nu i-a abolit discernământul, exclude

incidența dispozițiilor legale ce incriminează pruncuciderea.

Prin coroborarea

circumstanțelor anterioare, concomitente sau ulterioare nașterii, cu modul

concret de săvârșire al faptei, rezultă că inculpata a avut intenția de a omorî

nou-născutul și infirmă existența intenției spontane de omor, specifice

infracțiunii de pruncucidere care se formează sub imperiul stării de tulburare,

acțiunea de ucidere executându-se simultan sau în intervalul de timp cât

persistă această stare.

Starea anxioasă de

care suferea inculpata nu era specifică și determinată de tulburarea psihică

cauzată de naștere, astfel încât să fie incidente dispozițiile art. 177 C. pen.

Aprecierea stării de

tulburare imediat urmării nașterii ce este determinantă în comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 177 C. pen., nu trebuie făcută fără a se avea în

vedere conduita anterioară a inculpatei, că a ascuns sarcina, a negat că ar fi

gravidă, precum și pregătirea medicală a acesteia (studentă la medicină).

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că inculpata nu s-a aflat în starea

specifică de tulburare cerută pentru întrunirea conținutului constitutiv al

infracțiunii de pruncucidere, fapta acesteia constituind infracțiunea prevăzută

de art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., solicitarea

de schimbare a încadrării juridice dată faptei fiind nefondată.

de inculpată întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., este fondată.

Având în vedere O.U.G.

nr. 12/2011, decizia C.C.1470 din 8 noiembrie 2011, decizia I.C.C.J. nr. 28 din

12 decembrie 2011, la termenul de judecată din 14 iunie 2012, Înalta Curte i-a

pus în vedere inculpatei că poate beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., motiv pentru care inculpata, în declarația dată în fața

instanței, a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat aplicarea prevederilor

reglementate de acest articol, invocând ca și caz de casare art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. .

Înalta Curte

apreciază că și critica inculpatei întemeiată pe ca