ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2147/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2147/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din 04

ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția penală, în dosarul

nr. 6104/118/2009, s-a dispus în baza art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 10 din

Legea nr. 143/2000 condamnarea inculpatului T.V. la o pedeapsă de 13

(treisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de organizare de

trafic de droguri de mare risc.

În baza art.

65 C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II

și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.

71 alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. În baza art.

88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28

noiembrie 2008.

În baza art. 25

C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) și la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat

pe inculpata K.V.L. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65

C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe

o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit a teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive

a inculpatei cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În baza art. 25

C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) și la art. 10 din Legea nr. 143/2000 a condamnat

pe inculpatul Z.A.M. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65

C. pen. raportat la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe

o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71

alin. (1), (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen.

În baza art. 88

C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive

a inculpatului cu începere de la data de 31 octombrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

Pentru a se pronunța

în acest sens, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Constanța nr. 155D/P/2009 din data de 17 iunie 2009 înregistrat la această

instanță sub nr. 6104/118/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

„M." pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în referire la art. 10 din Legea

nr. 143/2000.

Z., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută

de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Din perspectiva

apărărilor formulate de inculpatul T.V., instanța de fond a reținut că au existat

convorbiri telefonice din care rezultă că inculpații l-au coordonat pe T.E., iar

probele administrate în cauză în determinarea implicării lui T.V. sunt legale și

convingătoare .

S-a reținut în

sarcina acestui inculpat că în luna octombrie 2008 a organizat și condus transportul

cantității de 9,993 kg cocaină provenită din America de Sud de către T.E. recrutat

în acest scop sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M.

În acest sens

s-a reținut că la data de 06 octombrie 2008 Direcția Poliției de Frontieră Constanța

s-a sesizat din oficiu cu privire la existența unui grup infracțional organizat

transfrontalier implicat în traficul de droguri de mare risc. Din primele verificări

s-a stabilit că I.M. a desfășurat împreună cu alte persoane activități de traficare

a cocainei din America de Sud și Europa. De asemenea, a rezultat că I.M. și T.V.

erau organizatorii unei rețele de narcotraficanți cu ramificații în America Centrală

și America de Sud precum și în Europa de Vest.

Din cercetările

efectuate a reieșit că cei doi au intenționat să organizeze aducerea unui transport

de cocaină din Costa Rica. La data de 25 octombrie 2008 a fost depistat pe aeroportul

Schiphol din Amsterdam venind din Sao Paulo Brazilia, T.E. având în bagaje cantitatea

de 9.9993 kg cocaină. Din documentele comunicate prin comisie rogatorie de autoritățile

din Olanda a rezultat că acesta a călătorit pe ruta București - Milano- Amasterdam

- Sao Paulo -Amsterdam.

Din procesul-verbal

de control al bagajelor și bunurilor inculpatului T.E. a rezultat că s-au descoperit

trei extrase de cont pe numele acestuia pe verso al unui extras fiind menționat

117xxx M., aceasta fiind persoana cu care inculpatul T.V. a purtat discuții.

Din sentința penală

pronunțată de Tribunalul Haarlem la 10 februarie 2009 rezultă că în baza probelor

administrate instanța a stabilit că inculpatul T.E. a introdus pe teritoriul Olandei

9.993 grame cocaină faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 40 luni închisoare

cu executare.

S-a reținut că

inculpatul a coordonat transportul cantității de 10 kg cocaină din Brazilia în Olanda,

drogul fiind transportat de T.E. ce a fost depistat pe aeroportul Scbiphol, fiind

condamnat de instanțele olandeze la pedeapsa de 40 luni închisoare.

Tribunalul Constanța

nu a considerat relevant faptul că la audiere, T.E. conform declarației sale nu

a relatat că îl cunoaște pe inculpatul T.V. sau pe ceilalți inculpați, în condițiile

în care nici unul dintre cei trei inculpați din prezenta cauză nu recunosc faptele.

Cu ocazia audierii

acesta a arătat că într-adevăr pe data de 25 octombrie a sosit la Scbiphol din Brazilia,

că a avut asupra sa 2 geamantane în care mai târziu a rezultat că era cocaină și

că urma să primească o recompensă de 2000 euro dacă le lua cu dânsul.

Inculpatul T.E.

a precizat că era important că va primi 20.000 euro și de aceea nu s-a gândit la

consecințe.

Din procesul-verbal

de audiere a rezultat în ce împrejurări a plecat inculpatul T.E. din România și

scopul pentru care a plecat. Astfel, a plecat cu avionul la Milano, a declarat la

bagaje o geantă sport de aproximativ 9 kg și laptopul la bagaje de mână, a rămas

pe aeroportul Milano 7 ore timp în care a mâncat, a dormit și a așteptat avionul

pe care trebuia să-l ia, nu a plecat de pe aeroport, a așteptat să-și iau tichetul

de KLM de la Amsterdam spre Sao Paulo.

Acesta a rezolvat

problema tichetului în București pe 15 octombrie. A vorbit cu domnișoara de la agenția

de turism, iar despre plecarea sa știa mama, soția, sora acestuia. S-a despărțit

de soție cu câteva zile înainte de a pleca în excursie, urmând să se despartă oficial

după ce se întorcea în țară.

De asemenea incupatul

T.E. a precizat în apărarea sa că nu a știut că ia droguri, recunoscându-și prostia

că a luat acele pachete.

A cunoscut o persoană

care l-a invitat să bea o bere. Nu era român și inculpatul dorea puțină companie.

A vorbit cu acea persoană în engleză. S-au întâlnit în holul hotelului și au ieșit

împreună două seri.

Persoana stătea

la același hotel la etajul 6 sau 7, iar inculpatul la etajul 8. El a venit o singură

seară la inculpat în cameră. Este adevărat că M. este singurul bărbat, cu care a

avut contact, s-a întâlnit și că nu a știut unde trebuie să ajungă drogurile.

Potrivit dispozițiilor

art. 200 C. proc. pen. urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare

cu privire la existența infracțiunilor, identificarea făptuitorilor și stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună

trimiterea în judecată. Din interpretarea textului, a rezultat că probele strânse

în cursul urmăririi penale servesc numai pentru trimiterea în judecată, neputând

constitui temei de condamnare.

În faza procesuală

a judecății în acord cu dispozițiile art. 289 C. proc. pen., probele strânse în

cursul urmăririi penale trebuie verificate de instanță prin administrarea lor în

ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

Numai în urma

unei asemenea verificări, cu respectarea acestor principii fundamentale, obligatorii

în faza cercetării judecătorești și exercitând un rol activ, potrivit dispozițiilor

art. 287 C. proc. pen., instanța trebuie să ajungă, motivat, la o soluție temeinică

și legală, ca rezultat care exprimă adevărul impus de probele administrate în mod

legal.

Referitor la prezumția

de nevinovăție, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3465 din

27 iunie 2007 a reținut că la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și

întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe.

Tribunalul a considerat

că în această cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive și sunt

legale, nelăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului T.V. sau

a celorlalți doi respectiv K.V.L. și Z.A.M.

Nu s-a impus a

se da eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului

(in dubio pro reo), deoarece probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive

și sunt legale.

În cauză, în susținerea

acuzării au fost administrate așa cum a reținut instanța de fond următoarele mijloace

de probă: procesul verbal de sesizare din 6 octombrie 2008; procesele-verbale întocmite

de către lucrătorii de poliție judiciară la datele de 7, 8, 14, 16 și 17 octombrie

2008; sesizarea autorităților olandeze întocmită de Inspectoratul General al Poliției

Române la 21 octombrie 2008; procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliție judiciară

la 23 și 27 octombrie 2008; adresa din 29 octombrie 2008 a SC A.C.R. SRL București

și anexa la aceasta; adresa din 30 octombrie 2008 a Băncii Comerciale Române și

anexa la aceasta; procesele-verbale din 30 octombrie 2008 de depistare a inculpaților

T.V., Z.A.M. și K.V.L.; procesul verbal de percheziție corporală a inculpatului

T.V.; procesul verbal din 30 octombrie 2008 de percheziție la locuința inculpatului

T.V.; procesul verbal din 30 octombrie 2008 de percheziție asupra autoturismului

marca O.V. utilizat de Z.A.M.; procesul verbal din 31 octombrie 2008 de ridicare

facturi din autoturismului marca O.V. utilizat de Z.A.M.; facturile nr. F1 și F2

din 15 octombrie 2008; procesele verbale de verificare a telefoanelor găsite și

ridicate de la inculpați; procesul verbal de percheziție informatică din 18

decembrie 2008; procesul verbal din 12 decembrie 2008 de copiere a hard-disk-ului

marca F.; declarațiile martorei P.M.; procesul verbal de constatare întocmit de

procuror la 15 ianuarie 2009; procesul-verbal din 30 octombrie 2008 de transcriere

a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise

în cauză; procesul-verbal din 5 noiembrie 2008 de transcriere a convorbirilor telefonice

interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 306/2008; declarațiile inculpaților

audiați în cauză; răspunsul Autorităților Judiciare din Olanda la cererea de comisie

rogatorie formulată la data de 29 octombrie 2008; răspunsul Autorităților Judiciare

din Olanda la cererea de comisie rogatorie formulată la data de 30 ianuarie 2009;

mijloacele materiale de probă: telefonul mobil marca N.E. prevăzut cu cartela V.,

telefonul mobil marca I. prevăzut cu cartela C., cartela SIM C1 și cartela SIM C2,

toate ridicate de la inculpatul T.V. la 30 octombrie 2008, suportul cartelei C3,

suportul cartelei C4 și cartela SIM C5, având același număr de apel toate ridicate

de la Z.A.M. la 30 octombrie 2008.

Referitor la percheziția

domiciliară la locuința inculpatului, când cu acea ocazie au fost ridicate din apartament

o serie de documente, cartele telefonice precum și laptopul, instanța de fond a

reținut că aceasta a fost legală, deoarece potrivit art. 100 alin. (6) C. proc.

pen. percheziția se dispune după începerea urmăririi penale și în baza autorizației

emisă de judecător.

La data de 30

octombrie 2008 s-a formulat cererea de efectuare a percheziției domiciliare și s-a

motivat că - la adresa susnumitului s-ar putea găsi documente din care rezultă vinovăția

învinuitului, se impune de asemenea ca de la același imobil să fie ridicat sistemul

informatic al învinuitului în vederea efectuării unei percheziții informatice în

scopul de a se dovedi faptul că acesta a comunicat cu proprietarul cocainei.

Conform ordonanței

de începere a urmăririi penale, aceasta a început la data de 30 octombrie 2008 orele

13.10, autorizația a fost eliberată la ora 15.00.

Aceste chestiuni

care constituie o parte din fondul apărării inculpaților au mai fost avute în vedere

de către instanță care a sesizat că în conformitate cu art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 508/2004 modificat prin O.U.G. nr. 131/2006 „Ofițerii și agenții de poliție

judiciară anume desemnați potrivit art. 27 efectuează numai acele acte de cercetare

penală dispuse de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, sub directa coordonare și controlul nemijlocit al acestora."

iar potrivit alin. (2) din același text de lege „dispozițiile procurorilor din cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la

alin. (1). „Actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară din dispoziția

scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia".

Potrivit art.

27 Legea nr. 508/2004 „Ministerul Administrației și Internelor va desemna nominal,

cu avizul conform al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, ofițerii și agenții de poliție judiciară care își

vor desfășura activitatea sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism".

Urmărirea penală

s-a efectuat în condițiile corelării acestor texte de lege din perspectiva ordonanței

nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din

data de 31 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie

2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 noiembrie 2008, ordonanțelor

nr. 162/D/P/2008 din data de 19 noiembrie 2009 emise de Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Constanța dar și a adresei din data de 23 februarie 2010 emisă de Ministerul Administrației

și Internelor - Direcția Generală de Resurse Umane.

Tribunalul a constatat

în aceste condiții că urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul

Teritorial Constanța, organ de urmărire penală competent material potrivit art.

209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 12 alin. (1) lit. f) și

alin. (2) din Legea nr. 508/2004, prin delegare așa cum impune să efectueze în mod

obligatoriu urmărirea penală raportat la obiectul cauzei, respectiv - instigare

la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200,

pentru care au fost trimiși în judecata inculpații K.V.L. și Z.A.M. prin actul de

sesizare a instanței.

Astfel actele

de urmărire penală au fost efectuate din dispoziția procurorilor Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism de către ofițeri

și agenți din cadru I.G.P.F. și D.P.F.C., polițiști care erau competenți să efectueze

acte de cercetare penală din dispoziția procurorului deoarece îndeplinesc condițiile

prevăzute art. 9 rap. la art. 27 din Legea nr. 508/2004, în referire la art. 2 din

Legea nr. 364/2004, în raport de actele nominalizate și textele de lege corelative.

S-a sesizat că

nu se poate reține incidența disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen. care să implice

refacerea urmăririi penale deoarece tribunalul nu a constatat încălcarea dispozițiilor

legale ce reglementează procesul penal.

Instanța a constatat

legalitatea probelor efectuate de organul de cercetare penală din dispoziția procurorului

de caz, respectiv legala cercetare penală efectuată de organul de cercetare penală

al poliției judiciare din cadrul D.P.F.C., potrivit proceselor-verbale din perioada

6-10 octombrie 2008, raportat la obiectul cauzei.

Nu s-a constatat

încălcarea disp. art. 210 C. proc. pen. deoarece organul de urmărire penală sesizat

potrivit art. 221 C. proc. pen. și-a verificat competența organul de cercetare penală

al poliției judiciare D.P.F.C., trimițând cauza, procurorilor Direcției de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism la data de

10 octombrie 2008, actele procesuale/procedurale efectuate până la aceasta dată

respectiv procesele-verbale din perioada 06-10 octombrie 2008, fiind legale deoarece

au fost efectuate de un organ competent, care au primit delegare ulterioară prin

ordonanța procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, pentru a efectua acte de cercetare penală.

Instanța nu a

putut reține, de asemenea, nelegalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice

ale inculpaților.

În cauza s-a dispus

și s-a efectuat interceptarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice ale inculpaților,

existând autorizația judecătorului, nefiind relevant aspectul conform căruia aceasta

a fost emisă înainte de începerea urmăririi penale, respectiv la data de 14

octombrie 2008, în condițiile în care urmărirea penală a fost dispusă prin rezoluția

din data 30 octombrie 2008.

În interpretarea

disp. art. 911 C. proc. pen. respectiv "interceptarea convorbirilor telefonice

se realizează cu autorizația judecătorului, la cererea procurorului care efectuează

sau supraveghează urmărirea penală", trebuie avută în vedere calitatea solicitantului

și nu alte aspecte colaterale așa cum acreditează ideea apărarea.

Față de aceste

motive, Tribunalul a considerat că interceptarea convorbirilor telefonice a fost

efectuată în mod legal.

Tribunalul a constatat,

de asemenea, în cauză legalitatea percheziției autoturismului utilizat de inculpatul

Z.A.M. deoarece prin ordonanța din data de 30 octombrie 2010, procurorul a dispus

efectuarea unei percheziții asupra autoturismului inculpaților de către organele

de cercetare penală din cadrul I.G.P.F. s-a reținut că martorii asistenți ai acestei

percheziții au avut aceeași atitudine procesuală în fața instanței, în mod nemijlocit.

Astfel, la data

de 30 octombrie 2008, organul de cercetare penală a efectuat percheziția autoturismului

nr. B-xxx, utilizat de inculpatul Z.A.M., ocazie cu care au ridicat mai multe obiecte

și înscrisuri ce au fost consemnate în procesul-verbal din data de 30 octombrie

2008, efectuat în prezenta inculpatului.

De asemenea, la

data de 31 octombrie 2008, organul de cercetare penală nu efectuează o noua percheziție

asupra autoturismului indicat așa cum se susține, ci în continuarea cercetărilor,

în lipsa inculpatului și în prezenta a doi martori asistenți, ocazie cu care au

fost ridicate două facturi reprezentând biletele de avion emise pe numele T.E. și

C.G.

Tribunalul a apreciat

că nu s-a efectuat o nouă percheziție a autoturismului, care să necesite o nouă

ordonanță, potrivit art. 100 alin. (5) rap. la art. 106 C. proc. pen. a procurorului

de caz, motiv pentru percheziția este legală.

De asemenea, Tribunalul

a apreciat că nu a avut loc încălcarea dreptului la apărare al inculpaților Z.A.M.

și K.V.L. în faza de urmărire penală potrivit art. 6 rap. la art. 172 C. proc.

pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în condițiile în care

inculpații au fost audiați în prezența apărătorilor aleși și materialul de urmărire

penală a fost prezentat în aceleași condiții.

În aceste condiții

Tribunalul a apreciat că nu se impune anularea actelor și refacerea acestora în

prezența apărătorilor cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv art. 6

alin. (2) și (4) rap. la art. 172 alin. (1) C. proc. pen. și art. 6 pct. 3 lit.

c) și d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La data de 06

octombrie 2008 s-a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu de polițiștii

din cadrul Poliției de Frontieră, în care se consemnează că există indicii că numitul

l.M. efectuează trafic de droguri din țările Americii de Sud.

La data de 07

octombrie 2008 s-a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu unde se reține

că, l.M. și T.V. au fost implicați în trafic de droguri.

Potrivit art.

12 din Legea nr. 508/2004 urmărirea penală este obligatorie a fi efectuată de procuror,

care poate să dispună ca anumite acte să fie efectuate de organele poliției judiciare.

Nu sunt incidente

încălcări ale disp. art. 207 C. proc. pen., potrivit cu care organele de cercetare

ale poliției judiciare efectuează cercetare penală pentru orice infracțiune, care

nu este dată în mod obligatoriu în competența altor organe de cercetare și art.

208 C. proc. pen. care reglementează competența organelor de cercetare specială,

care la lit. d), se referă la ofițerii poliției de frontieră, anume desemnați pentru

infracțiunile de frontieră în condițiile derogării de la general prin norma specială

respectiv art. 12 din Legea nr. 508/2004 care stabilește competența Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și faptul

că urmărirea penală pentru aceste fapte este obligatoriu a fi efectuată de procuror.

Astfel, din perspectiva

ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008

din data de 31 octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21

octombrie 2008, ordonanței nr. 162/D/P/2008 din data de 21 noiembrie 2008, ordonanțelor

nr. 162/D/P/2008 din data de 19 noiembrie 2009 emise de Direcția de Investigare

a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Constanța dar și a adresei din data de 23 februarie 2010 emisă de Ministerul Administrației

și Internelor - Direcția Generală de Resurse Umane, enunțate anterior, Tribunalul

Constanța a considerat că urmărirea penală s-a efectuat în condițiile delegării

conform legii.

În cauză s-a dispus

efectuarea unei percheziții informatice a laptopului ce a fost ridicat de la locuința

inculpatului, cu ocazia percheziției domiciliare Dosar nr. 10445/118/2009.

Dispoziții privitoare

la percheziția informatică nu sunt cuprinse în C. proc. pen., însă sunt cuprinse

în legea specială, respectiv Legea nr. 161/2003 - privind unele măsuri pentru asigurarea

transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul

de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Potrivit art.

57 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, accesul într-un sistem informatic precum și

interceptarea și înregistrarea comunicațiilor desfășurate prin intermediul sistemelor

informatice, se efectuează când sunt utile pentru aflarea adevărului, iar stabilirea

situației de fapt sau identificarea făptuitorilor nu poate fi realizată în baza

altor probe.

Apărarea nu a

probat că informațiile au fost obținute înainte ca instanța să dispună autorizarea

acestora, afirmația fiind pur speculativă.

De asemenea nu

se poate susține că încheierea prin care instanța a autorizat efectuarea percheziției

informatice, este nelegală, deoarece instanța a invocat ca temei a admiterii cererii

dispozițiile Legii nr. 161/2003 ori conform art. 58 din lege efectuarea percheziției

informatice se aplică în urmărirea penală sau judecarea cauzelor privind infracțiunile

prevăzute în prezentul titlu (infracțiuni informatice) dar și a oricăror alte infracțiuni

săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, nefiind excluse alte infracțiuni.

Nu a reieșit din

nicio probă că procurorul a accesat sistemul informatic fără autorizația instanței

iar cererea de percheziție informatică nu putea fi admisă de instanță ori că încheierea

a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor legale, din perspectiva raționamentului

anterior.

De asemenea potrivit

dispozițiilor art. 911 alin. (3) C. proc. pen., autorizația de interceptare se dă

de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judeca cauza, iar în

lipsa acestuia de un judecător anume desemnat de președintele instanței.

Autorizațiile

de interceptare și localizare sunt emise in corpore de Președintele Tribunalului

Constanța.

Laptopul a fost

ridicat cu ocazia percheziției domiciliare la data de 30 octombrie 2008, în condițiile

în care și percheziția a fost legală, deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 143/2000

- percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori

că se pregătește săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în lege, cu respectarea

dispozițiilor C. proc. pen.

Față de inculpat

exista la acel moment procesual o bănuială că se săvârșește o infracțiune transfrontalieră,

drogurile fiind transportate din Brazilia în Olanda de inculpatul T.E., care conform

declarațiilor sale nu l-a cunoscut pe inculpatul T.V., însă existau suficiente indicii

în condițiile legii pentru solicitarea și ulterior dispunerea efectuării percheziției

în condițiile legii.

Nu s-a reținut,

de asemenea, că în cauză nu s-au administrat toate probele iar procurorul a întocmit

rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată a inculpaților fără administrarea

unor probe care au fost încuviințate în cursul urmăririi penale, deoarece s-a considerat

de către procuror că probele administrate sunt suficiente pentru trimiterea în judecată,

ori Tribunalul a considerat că acestea sunt suficiente pentru a se reține vinovăția

fiecărui inculpat.

Astfel au fost

respectate dispozițiile privind audierea inculpatului având în vedere modalitatea

în care s-a efectuat.

Audiat în instanță

inculpatul T.V. a avut o atitudine de nerecunoaștere totală a faptelor reținute

în sarcina sa, speculând în apărare o eventuală nelegală audiere, care însă nu s-a

dovedit, iar ceilalți inculpați K.V.L. și Z.A.M. au avut o atitudine rezervată în

sensul că nu au dorit să dea declarații.

Atitudinea celor

trei inculpați de maniera descrisă anterior nu le este favorabilă și din perspectiva

faptului că s-au întocmit referatele de evaluare pentru fiecare dintre inculpații

T.V., K.V.L. și Z.A.M. de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București,

acestea nefiind favorabile vreunuia dintre inculpați în condițiile în care consilierul

de probațiune nu poate da detalii privind șansele reale de reintegrare ale fiecărui

inculpat în raport de faptul că nici unul dintre aceștia nu recunoaște săvârșirea

faptelor.

Matorul S.M. și

martorul Ș.L. au confirmat cu prisosință cele reținute în procesul - verbal de percheziție

al autoturismului, în continuarea cercetărilor.

Martora P.M.,

angajata agenției de turism care a vândut biletul de avion pentru călătoria lui

T.E., a declarat că - își menține declarațiile pe care le-a dat în cauză în integralitatea

lor deoarece ele corespund întru totul adevărului.

Nu a fost primită

susținerea potrivit căreia cu privire la legalitatea probelor instanța s-a pronunțat

în parte cu ocazia soluționării cererii de prelungire a măsurii arestării preventive,

aspect susținut de instanța de recurs prin încheierea nr. 94 din 28 noiembrie 2008

prin care a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu

părăsi localitatea de domiciliu.

Însă, această

instanță nu a analizat substanțial legalitatea probelor ci Tribunalul prin încheierea

din data de 26 martie 2010 pronunțată în cauză.

S-a reținut corect

în sarcina inculpatului T.V. activitatea de organizare și conducere a transportului

cantității de 10 kg cocaină.

Organizarea reprezintă

demersurile pe care una sau mai multe persoane le fac pentru constituirea unei asociații

sau grupări, precum și constituirea efectivă a acestei organizații, nașterea acestuia

având la bază acordul de voință al tuturor participanților.

Prin conducerea

unei asemenea activități se înțelege acțiunea uneia sau mai multor persoane din

interiorul organizației care supraveghează, dirijează și coordonează activitățile

ilicite incriminate.

S-a reținut, astfel,

justificat în sarcina inculpatului T.V. că a coordonat activitatea de transport

a cantității de 10 kg cocaină din Brazilia în Olanda, în condițiile în care s-au

cunoscut o parte din membrii grupului și s-a făcut dovada existenței unui grup care

să aibă acordul de voință al participanților, chiar dacă inculpații, membri ai grupului

nu au dorit să dea declarații sau să se incrimineze unii pe alții, astfel că dincolo

de legalitatea probelor s-a reținut indubitabil existența elementelor constitutive

ale infracțiuni prevăzută de art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Instanța de fond

a considerat ca fiind lipsit de relevență faptul că din primele indicii a rezultat

că I.M. era persoana despre care se cunoștea că organizează trafic de droguri, cu

privire la care nu s-au mai făcut cercetări, dispunându-se disjungerea de această

cauză, cât timp cercetările ulterioare au convers către acest inculpat T.V.

Corelativ celor

precizate anterior Tribunalul a apreciat că nu se impune a se dispune achitarea

inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin.

(2) în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condițiile în care

fapta există, este săvârșită de inculpat, cu intenție.

Pentru considerentele

expuse de asemenea instanța de fond nu a reținut că inculpatul T.V. ar fi avut doar

o contribuție la introducerea în Olanda de către T.E. a cantității de 10 kg cocaină,

și că în sarcina inculpatului s-ar reține doar infracțiunea de instigare la trafic

de droguri prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, instigator fiind persoana care cu intenție determină pe o altă persoană

să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Această chestiune

a fost sesizată de apărare în concluziile scrise și nu a fost invocată în fața instanței

pentru a putea fi pusă în discuție în contradictoriu, ca o cerere expresă de schimbare

a încadrării juridice a faptelor.

Din probe a rezultat

că inculpatul T.V. l-a ajutat pe T.E. în vreun mod la transportul cantității de

10 kg cocaină și l-a determinat să efectueze acest transport, cei doi se cunoșteau,

astfel că nu s-a impus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în

referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Instanța de fond

nu a apreciat ca fiind valabil silogismul conform căruia dacă instanța a reținut

existența unei infracțiuni, trebuie să aibă în vedere și prevederile art. 27 C.

pen. potrivit cu care instigatorul se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege

pentru autor. La stabilirea pedepsei instanța de fond a avut în vedere contribuția

fiecăruia la săvârșirea infracțiunii precum și dispozițiile art. 72 C. pen., aplicându-i

inculpatului cel mult pedeapsa aplicată inculpatului T.E., pentru instigator neputând

fi aplicată o pedeapsă mai mare decât pentru autor, respectiv 3 ani și 4 luni, în

condițiile în care inculpatul T.E. este condamnat în altă procedură decât cea română.

Nu a fost primită

nici apărarea inculpaților K.V.L. și Z.A.M., care au solicitat achitarea în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu

există, deoarece probatoriul care a stat la baza acuzării inculpaților nu a fost

lovit de nulitate, având în vedere că a fost administrat cu respectarea dispozițiilor

legale ce reglementează desfășurarea procesului penal.

Apărarea nu a

probat că informațiile au fost obținute înainte ca instanța să dispună autorizarea

acestora, afirmația fiind pur speculativă.

De asemenea nu

a fost primită nici susținerea potrivit căreia încheierea prin care instanța a autorizat

efectuarea percheziției informatice, este nelegală, deoarece instanța a invocat

ca temei a admiterii cererii dispozițiile Legii nr. 161/2003 ori conform art. 58

din lege efectuarea percheziției informatice se aplică în urmărirea penală sau judecarea

cauzelor privind infracțiunile prevăzute în prezentul titlu (infracțiuni informatice)

dar și a oricăror altei infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice,

nefiind excluse alte infracțiuni.

De asemenea, nu

s-a reținut că procurorul a accesat sistemul informatic fără autorizația instanței

iar cererea de percheziție informatică nu putea fi admisă de instanță ori că încheierea

a fost pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor legale , din perspectiva raționamentului

anterior.

De asemenea potrivit

dispozițiilor art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen., autorizația de interceptare

se dă de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judeca cauza, iar

în lipsa acestuia de un judecător anume desemnat de președintele instanței.

Autorizațiile

de interceptare și localizare sunt emise in corpore de Președintele Tribunalului

Constanța.

Laptopul a fost

ridicat cu ocazia percheziției domiciliare la data de 30 octombrie 2008, în condițiile

în care și percheziția a fost legală deoarece potrivit art. 24 din Legea nr. 143/2000

- percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori

că se pregătește săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în lege, cu respectarea

dispozițiilor C. proc. pen.

Probele administrate

nu reclamă sub nicio formă achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece inculpații K.V.L. și Z.A.M.,

sub coordonarea inculpatului T.V., l-au recrutat pe numitul T.E. pe care l-au instigat

și ajutat să transporte droguri din America de Sud în Europa. Astfel, în urma analizării

probatoriului administrat în mod nemijlocit în cauză, prezumția de nevinovăție de

care se bucură inculpații a fost răsturnată, inculpații fiind vinovați.

Probatoriul, în

opinia instanței de fond, nu a creat dubiu în ceea ce privește vinovăția inculpaților,

în sensul că aceștia l-au recrutat, determinat și ajutat pe numitul T.E. pentru

a efectua un transport de droguri din America de Sud în Europa.

Astfel, analizând

convorbirile telefonice efectuate în prezenta cauză, proba esențială pe care se

bazează acuzarea, s-a constatat că inculpații l-au trimis pe T.E. și C.G. pentru

a efectua un transport din America de Sud în Europa.

T.E. a fost prins

pe aeroport în Olanda cu o cantitate de droguri pe care o transporta din Brazilia.

Declarația lui

T.E. luată de organele judiciare olandeze, a arătat că rezoluția infracțională de

a efectua transportul de droguri a fost luată la îndemnul unui cetățean brazilian

pe nume M. pe care l-a cunoscut în Brazilia, motivând faptul că datorită problemelor

de sănătate pe care le avea soția sa, având nevoie de bani în acest sens, a acceptat

propunerea acestuia de a transporta niște bagaje al căror conținut nu îl cunoștea.

De asemenea, interceptarea

telefonică dintre inculpatul T.V. și o persoană vorbitoare de limbă spaniolă face

referire la un transport. În agenda telefonică personală a inculpatului T.V. s-au

arătat două numere din Columbia, și unul din Brazilia aparținând unei persoane cu

numele M., fiind aceeași persoană cu care a discutat numitul T.E.

Probatoriul administrat

în cauză a confirmat acuzarea, respectiv existența faptei care constituie infracțiune

precum și vinovăția inculpaților.

Tribunalul a apreciat

că probele administrate în cursul urmăririi penale, și care sunt menționate în

rechizitoriu, se coroborează cu probele administrate nemijlocit de instanță, în

sensul dovedirii vinovăției inculpaților privind faptele deduse judecății, și anume

pentru T.V. infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2

alin. (2) în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, pentru K.V.L. infracțiunea

de instigare la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 25 C. pen. rap. la

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, și pentru Z.A.M. infracțiunea de instigare

la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000. De asemenea, a apreciat că se mai coroborează cu aceste

probe și împrejurarea că T.E., un alt coparticipant, a fost prins de alte autorități

cu cantitatea de 9.993 grame cocaină, faptă pentru care a fost condamnat la pedeapsa

de 40 luni de închisoare cu executare în penitenciar.

Probele administrate

la dosarul cauzei au dovedit cu certitudine că inculpatul T.V., care nu se afla

la prima abatere de la legea penală (anterior fiind condamnat pentru comiterea infracțiunilor

de uz de fals și fals privind identitatea, ambele în formă continuată), a organizat

și condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină de către T.E., scop în care,

prin intermediul inculpaților K.V.L. și Z.A.M., a fost recrutat inculpatul T.E.,

care a fost determinat și ajutat de către aceștia din urmă să realizeze activitatea

de transport a cantității de cocaină.

Inculpatul T.V.

a supravegheat, dirijat și coordonat în mod efectiv punerea în circulație a 9,993

kg. cocaină. Pe parcursul realizării activiății infracționale el s-a aflat într-o

comunicare permanentă cu inculpații K.V.L. și Z.A.M., pe care i-a îndrumat în legătură

cu achiziționarea biletelor de transport pentru T.E., a stabilit ruta și momentul

plecării „cărăușului", a finanțat deplasarea inculpatului T.E. în Brazilia,

i-a comunicat acestuia din urmă datele care să-i permită intrarea în legătură cu

M., persoana de la care a primit cocaina, pentru a o transporta în Europa.

În plus, inculpatul

T.V. a comunicat și cu numitul M. (persoană care nu a putut fi identificată datorită

faptului că T.V. nu a colaborat în acest sens) pentru a se asigura de finalizarea

activității infracționale de transport a cocainei, acesta fiind un alt element ce

denotă că a supravegheat, dirijat și coordonat punerea în circulație a drogurilor.

În acest sens,

în momentul în care T.E. a rămas fără bani în Brazilia, prin intermediul numitului

M. și a inculpaților K.V.L. și Z.A.M., l-a dirijat pe T.E., ca să poată intra în

posesia sumei de 566 de dolari trimisă prin W.U.

Interceptările

convorbirilor și comunicărilor telefonice existente în cauză au relevat faptul că

inculpatul T.V. a suportat costul deplasării lui T.E. în Brazilia, sumele necesare

acestuia din urmă pentru hrană și cazare, inclusiv suma de 566 dolari.

Împrejurarea că

inculpatul T.V. a fost cel care a organizat traficarea cantității de 9,993 kg. cocaină

a rezultat și din discuția pe care acesta a purtat-o la data de 22 octombrie 2008,

ora 17:50 autorizația 306 (procesul verbal de redare convorbiri încheiat la 5

noiembrie 2009), cu numitul M.

Materialul de

urmărire penală a dovedit, fără nici un dubiu, de asemenea, participația inculpaților

Z.A.M. și K.V.L., care sub coordonarea lui T.V. l-au determinat și ajutat pe T.E.

să pună în circulație cantitatea de 9,993 kg. cocaină. Primii doi inculpați l-au

recrutat pe T.E., i-au procurat biletul de avion și s-au aflat în contact permanent

cu acesta, în scopul realizat al traficării cocainei. În plus, inculpatul Z.A.M.

i-a trimis suma de 566 de dolari lui T.E., ce rămăsese fără resurse financiare în

Brazilia.

În drept:

Fapta inculpatului

T.V., care în luna octombrie 2008 a organizat și a condus transportul cantității

de 9,993 kg. cocaină, provenită din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest

scop, sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M., întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000 în referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatei

K..V.L., care în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat

pe T.E., pe care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la trafic de droguri

de mare risc, prev. de art. 25 din C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000.

Fapta inculpatului

Z.A.M., care în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat

pe T.E., pe care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la trafic de droguri

de mare risc, prev. de art. 25 din C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000.

Aceste texte au

fost enunțate în ședință publică și în baza lor s-a pronunțat condamnarea fiecărui

inculpat.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. instanța

va avea în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispozițiile

Părții generale ale Codului penal, normele care impun regimul sancționator, natura

și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârșire a acestora respectiv

inculpatul T.V., în luna octombrie 2008 a organizat și a condus transportul cantității

de 9,993 kg. cocaină, provenită din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest

scop, sub coordonarea sa, de către K.V.L. și Z.A.M., inculpata K.V.L., în cursul

lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe care l-a

instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină și inculpatul Z.A.M.,

în cursul lunii octombrie 2008, sub coordonarea lui T.V. l-a recrutat pe T.E., pe

care l-a instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină.

Tribunalul a avut

în vedere și datele ce au caracterizat fiecare inculpat în raport de actele în circumstanțiere

dar și de referatele de evaluare pentru fiecare dintre inculpații T.V., K.V.L. și

Z.A.M. întocmite de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București,

care nu sunt favorabile vreunuia dintre inculpați în condițiile în care consilierul

de probațiune nu poate da detalii privind șansele reale de reintegrare ale fiecărui

inculpat în raport de faptul că nici unul dintre aceștia nu recunoaște săvârșirea

faptelor - instanța apreciind în aceste condiții că scopul educativ al pedepsei

putea fi atins doar prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute

de textele incriminatoare.

Atitudinea, contextul

infracțional, antecedența inculpaților nu au impus sub nicio formă reținerea de

atenuante în favoarea acestora așa cum s-a solicitat de către apărare.

În concluzie,

s-a impus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea în limitele textelor

de lege, iar la dozarea pedepselor Tribunalul a avut în vedere cantitatea și natura

drogului, modul de organizare a activității infracționale și modul de punere în

aplicare a planului infracțional, participarea și rolul fiecărui inculpat chiar

și atitudinea procesuală a inculpaților.

Pentru inculpatul

T.V. care a organizat și a condus transportul cantității de 9,993 kg. cocaină, provenită

din America de Sud, de către T.E., recrutat în acest scop, sub coordonarea sa, de

către K.V.L. și Z.A.M. s-a impus aplicarea unei pedepse peste minimul prevăzut de

lege.

Pentru inculpații

K.V.L. și Z.A.M. care sub coordonarea lui T.V. l-au recrutat pe T.E., pe care l-au

instigat și ajutat să transporte cantitatea de 9,993 kg. cocaină pedepsele au fost

orientate către minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații T.V., K.V.L. și Z.A.M.

Inculpatul T.V.

a criticat sentința penală pronunțată de instanța de fond întrucât din împrejurările

descrise în situația de fapt nu se arată în ce constă activitatea inculpatului de

organizare și conducere a transportului. Hotărârea atacată cuprinde aprecieri generale

de stabilire a vinovăției inculpatului, bazându-se pe o singură probă, respectiv

interceptările convorbirilor telefonice, fără a face nicio referire la celelalte

mijloace de probă.

De asemenea, inculpatul

T.V. a invocat în susținerea moivelor sale de apel că percheziția domiciliară efectuată

la locuința sa este ilegală, deoarece potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen.

percheziția domiciliară se dispune după începerea urmăririi, penale și în baza autorizației

emisă de judecător. Ori, în speță, urmărirea penală a început la data de 30

octombrie 2008 orele 13.10, autorizația a fost eliberată la ora 15.00, iar percheziția

a început la orele 11.15.

În ceea ce privește

percheziția informatică, inculpatul a considerat că și aceasta este ilegală, întrucât

încalcă dispozițiile Legii nr. 143/2000.

În cuprinsul motivelor

sale de apel, inculpatul T.V. a susținut că interceptarea convobirilor telefonice

pentru parte din numerele de telefon aparținând inculpatului au fost autorizate

de instanță la data de 28 octombrie 2008, iar în acuzarea inculpatului sunt reținute

convorbiri interceptate în perioada 25 octombrie-28 octombrie 2008.

O altă critică

adusă de către inculpat sentinței penale atacate vizează nerespectarea dispozițiilor

privind audierea inculpatului, având în vedere modalitatea în care s-a făcut, precum

și orele la care s-a făcut audierea: a fost reținut de polițiștii de frontieră la

orele 13.00, după care a fost efectuată percheziția corporală, a autoturismului

și cea domiciliară, fiind adus de la București la Constanța, unde audierile au durat

până la orele 03.28.

Mai mult, inculpatul

a precizat că în mod greșit instanța de fond a reținut la momentul individualizării

pedepsei aplicate împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru

săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals privind identitatea, ambele în formă

continuată, având în vedere că aceasta a fost condamnat pentru cele două infracțiuni

în anul 1995, că faptele au fost grațiate prin Legea nr. 543/2002 și că a intervenit

reabilitarea.

Prin motivele

de apel, inculpații K.V.L. și Z.A.M., au criticat sentința instanței de fond sub

aspectul temeiniciei și legalității.

Au susținut că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii în sensul că instanța a pronunțat

o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru.care inculpații au

fost trimiși în judecată. Astfel, inculpații au fost trimiși în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc prevăzută

de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) Legea nr. 143/2000, însă au fost

condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de organizare și instigare la trafic de

droguri de mare risc prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (2) cu

referire la art. 10 din Legea nr. 143/2000, fără a exista o motivare în acest sens

și fără a pune în discuția părților o eventuală schimbare de încadrare juridică

a faptei pentru reținerea acestei agravante.

De asemenea, s-a

realizat o greșită individualizare a pedepsei în raport de dispozițiile art. 72

raportat la art. 86

1

C. pen. raportat la art. 320

1

C.

proc. pen. cu aplicarea art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 și decizia nr. 1470/2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispoziții de care incupații au înțeles

să se prevaleze în apel, raportat la noile reglementări în materie procesual penală

ce le erau mai favorabile.

Prin decizia penală

nr. 145/P din 6 noiembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul T.V. împotriva sentinței

penale nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul

nr. 6104/118/2009.

În baza art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile formulate de inculpații K. (fostă

Z.) V.L. și Z.A.M. împotriva sentinței penale nr. 4 din 04 ianuarie 2012 pronunțată

de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 6104/118/2009.

În baza art. 382

alin. (2) C. proc. pen. a desființat în parte sentința penală apelată, numai cu

privire la inculpații K.V.L. și Z.A.M. și rejudecând:

A înlăturat aplicarea

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul T.V. la plata sumei de 600 RON cheltuieli

judiciare avansate de stat, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte

cheltuieli judiciare avansate de stat la soluționarea apelurilor au rămas în sarcina

acestuia.

În baza art. 189

C. proc. pen. suma de 225 RON reprezentând onorarii parțiale apărători desemnați

din oficiu - avocat l. (C.) S. (75 RON), avocat V.C. (75 RON) și avocat P.G.A. (75

RON) s-au avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Pentru a se pronunța

în acest sens, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Asupra criticilor

privind nelegalitatea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală

și a nelegalității hotărârii primei instanțe, Curtea a reținut că doar critica privind

nelegalitatea celei de-a doua percheziții auto și greșita reținere a dispozițiilor

art. 10 din Legea nr. 143/2000 pentru inculpații K.V.L. și Z.A.M. au fost întemeiate,

restul criticilor fiind neîntemeiate.

Urmărirea penală

a fost începută împotriva inculpaților T.V., K.V.L. și Z.A.M. prin rezoluția din

data de 30 octombrie 2008, ora 13,10. Anterior începerii urmăririi penale procurorul

a solicitat autorizarea interceptării unor convorbiri telefonice purtate de inculpați,

solicitarea fiind mcuviințată de președintele Tribunalului Constanța, astfel cum

rezultă din autorizații.

Deși autorizarea

interceptării convorbirilor telefonice și a comunicărilor de la posturile telefonice

este anterioară începerii urmăririi penale, acest element nu. atrage nelegalitatea

interceptărilor, dat fiind că dispozițiile art. 91

1

și urm. C. proc.

pen. permit autorizarea și anterior începerii urmăririi penale.

Conform art. 91

1

alin. (1) C. proc. pen., interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor

efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează

cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează

sau supraveghează ur