ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1313/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1313/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 75/S din 14 martie

2013 pronunțată în Dosar nr. 9630/62/2012, Tribunalul Brașov a dispus

condamnarea inculpatului Ș.L., după cum urmează:

- în baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 18

4

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin.

(2) - 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C.

pen. (respectiv dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți

comerciale sau funcții ce implică reprezentarea unei societăți comerciale);

- în baza art. 20 C.

pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74

alin. (2) - 76 alin. (1) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

II, lit. b) și lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a ocupa funcția de

administrator al unei societăți comerciale sau funcții ce implică reprezentarea

unei societăți comerciale);

- în baza art. 291

teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 lit. e) C.

pen., la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), 34 lit. b), 35 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai

grea, de 2 ani și 6 luni închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și lit. c) C. pen. (respectiv dreptul de a

ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale sau funcții ce

implică reprezentarea unei societăți comerciale), cu suspendarea sub

supraveghere a executării pe durata unui termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 86

3

C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul:

- să se prezinte la

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș conform programului de

supraveghere ce va fi stabilit de acest serviciu;

- să anunțe în

prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, precum și orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

A pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 86

4

C. pen.

În baza art. 71 alin.

(5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

executării pedepsei principale.

A dispus anularea

înscrisului fals existent la dosar urmărire penală, respectiv "Scrisoare

de garanție de restituire a avansului acordat pentru proiecte finanțate în

cadrul PNDR" nr. 1417 din 20 decembrie 2011, aparent emisă de B.G.S.G. -

Agenția Codlea.

A constatat că partea

vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți

pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 189, 191

C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare

către stat în cuantum de 1.000 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut:

La data de 23

ianuarie 2009, inculpatul Ș.L. a înființat SC T.C. SRL Baia Sprie, societate cu

principal obiect activități în ferme mixte - cultură vegetală combinată cu

creșterea animalelor. Inculpatul deținea în proprietate și fostul C.A.P. din

localitatea Tămășești, comuna Bălești, jud. Gorj. Conform propriilor declarații

susținute de documentele de la dosar, acesta s-a hotărât să acceseze prin

Programul Național pentru Dezvoltare Rurală - România, un fond european în

vederea înființării unei ferme de porcine în spațiul deținut în județul Gorj.

Întrucât inculpatul nu îndeplinea condițiile de eligibilitate pentru accesarea

unor astfel de fonduri - depășea vârsta de 40 ani - a luat legătura cu martora

C.N.O. pe care a rugat-o să devină administrator al societății pe care o

deținea - SC T.C. SRL. Martora a fost de acord cu solicitarea inculpatului,

acesta din urmă fiind un prieten de familie, iar de la data de 24 august 2009 a

devenit administrator al SC T.C. SRL. Audiată, martora C.N.O. a învederat că în

fapt inculpatul este cel care s-a ocupat de activitatea societății comerciale,

sens în care s-a încheiat și o "Procură specială" la notarul public

S.I.A., prin care inculpatul Ș.L. a fost împuternicit cu puteri depline și

nelimitate să îndeplinească orice act de administrare a societății, inclusiv

acte de dispoziție cu orice titlu.

Actele astfel

încheiate de martoră și inculpat, deși corespund dispozițiilor legale, au avut

drept scop inducerea în eroare a A.P.D.R.P. în obținerea de fonduri europene.

De altfel, inculpatul

a recunoscut că toată documentația necesară accesării fondului FEADR și

implementării proiectului a fost întocmită, semnată și depusă de el. Inculpatul

a depus cerere de finanțare însoțită de documentația aferentă la data de 29

decembrie 2009 la A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare

Rurală și Pescuit 4 SV Oltenia în calitate de autoritate contractantă; SC T.C.

SRL era reprezentată de administrator C.N.O., în calitate de beneficiar, în

fapt de inculpatul Ș.L., iar obiectul finanțării nerambursabile a fost

"Modernizare fermă pentru creșterea și îngrășarea porcilor". Valoarea

totală a proiectului a fost de 5.100.000 RON, echivalentul a 1.200.706 euro,

din care finanțare nerambursabilă 2.805.000 RON, echivalentul a 660.388 euro,

din care 2.244.000 RON contribuție de la Uniunea Europeană, iar 561.000 RON de

la bugetul de stat.

Din partea beneficiarului,

contractul de finanțare a fost semnat pentru administrator, de către inculpatul

Ș.L. Potrivit acestui contract, în vederea demarării proiectului, beneficiarul

fondului nerambursabil putea solicita un avans până la data depunerii primului

dosar al cererii de plată la Autoritatea contractantă, de maxim 50% din

valoarea fondului nerambursabil, cu condiția depunerii unei garanții financiare

care să acopere suma solicitată în avans, în procent de 110%, garanție ce urma

a fi eliberată de către o instituție financiar-bancară. Inculpatul a dorit să

beneficieze de această facilitate, astfel încât la data de 6 ianuarie 2012 a

depus la A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit 4 SV Oltenia - Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit Gorj o Scrisoare de garanție bancară cu nr. 1417, aparent emisă la data

de 20 decembrie 2011 de către B.G.S.G. - Agenția Codlea, jud. Brașov. Prin

intermediul scrisorii de garanție instituția bancară se obliga să restituie la

cererea FEADR orice sumă până la maximum de 1.542.750 RON, în situația în care

SC T.C. SRL nu-și îndeplinea obligațiile în conformitate cu termenii

contractuali. Pentru autorizarea plății avansului, A.P.D.R.P. - Centrul

Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 SV Oltenia solicită

unității bancare să confirme emiterea Scrisorii de Garanție Bancară. Cu acest

prilej unitatea bancară a constatat că nu a eliberat o astfel de scrisoare de

garanție bancară și a sesizat organele judiciare.

Audiat, inculpatul nu

a recunoscut faptele care i se impută, susținând că nu a avut cunoștință despre

faptul că scrisoarea de garanție bancară pe care a depus-o la A.P.D.R.P. ar fi

falsă.

Inculpatul a

recunoscut că nu a avut suma de bani necesară demarării proiectului, motiv

pentru care a înțeles să beneficieze de avansul de 50% acordat de A.P.D.R.P.,

avans ce urma a fi obținut în situația în care dispunea de o scrisoare de

garanție bancară. Inculpatul a menționat că a încercat să obțină scrisori de

garanție bancară de la mai multe unități bancare însă nu a reușit acest lucru,

motiv pentru care prin intermediul unor cunoștințe a luat legătura cu martorul

R.M. despre care auzise că a reușit să obțină o scrisoare de garanție bancară.

În acest sens inculpatul s-a întâlnit cu martorul R.M., care l-a pus în

legătură cu persoana care i-a obținut și lui o scrisoare de garanție bancară

pentru proiectul pe care îl derula. Instanța a constatat, după audierea

martorilor din lucrări, că toate persoanele audiate au încercat într-un fel sau

altul să inducă în eroare organele judiciare cu privire la persoana care a

plăsmuit înscrisul falsificat.

Din adresa B.G.S.G. a

rezultat că nu a eliberat niciodată vreo scrisoare de garanție bancară pentru

societatea SC T.C. SRL Baia Sprie, că această societate nu are cont deschis la

B.G.S.G., Agenția Codlea, că numărul scrisorii de garanție bancară nu există

înregistrat în Registrul de Evidență unic al SGB (scrisoare de garanție

bancară) ținut la nivelul județului Brașov, iar conținutul garanției nu

corespunde cu formatul impus de normele interne. Despre scrisoarea de garanție

bancară martora Ș.M. a declarat în fața instanței că nu a fost eliberată de

B.G.S.G. - Agenția Codlea, ci a fost plăsmuită de chiar martoră, prin

intermediul mijloacelor tehnice.

Având în vedere

probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că inculpatul a încercat

inducerea în eroare a autorităților publice în vederea obținerii în mod

nejustificat a unor sume de bani.

Pentru toate aceste

considerente, instanța a constatat vinovăția inculpatului și a dispus

condamnarea acestuia pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în

judecată.

La individualizarea

judiciară a pedepselor instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva hotărârii

menționate a declarat apel inculpatul, hotărârea fiind criticată pentru

netemeinicie.

În principal,

inculpatul a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei

și suspendarea condiționată a executării. Inculpatul a arătat că lipsește

intenția sa de inducere în eroare a autorităților abilitate în vederea

obținerii în mod nejustificat și fraudulos a unor sume de bani din fonduri

europene în scopuri proprii, în acest sens fiind invocate declarațiile

martorilor Ș.M. din 24 ianuarie 2013, Ș.O., S.M. De asemenea, lipsește latura

obiectivă a infracțiunilor pentru care a fost condamnat și există probe certe

care demonstrează că inculpatul nu știa că documentul este fals. Mai mult, nu s-a

produs vreun prejudiciu material prin faptele sesizate.

Inculpatul a

solicitat și reducerea cuantumului pedepsei, care este mult prea mare în raport

de împrejurările concrete de săvârșire ale faptelor, dar și de problemele de

sănătate pe care le are.

Examinând hotărârea

atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele conform

art. 371 alin. (2) C. proc. pen., curtea de apel constată următoarele:

Starea de fapt a fost

corect reținută, pe baza probelor administrate în cauză, iar încadrarea

juridică este legală; faptele inculpatului Ș.L., care, în calitate de

reprezentant legal al SC T.C. SRL Baia Sprie, a depus la data de 6 ianuarie

2012, Agenției de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit - Centrul Regional

4 Sud-Vest Oltenia - Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit Gorj, Scrisoarea de garanție cu nr. 1417 din 20 decembrie 2011 emisă de

B.G.S.G. Brașov - Agenția Codlea, care s-a dovedit a fi falsificată în vederea

obținerii pe nedrept, cu titlu de avans, a sumei de 1.402.500 RON, reprezentând

50% din fondul nerambursabil acordat prin contractul de finanțare în cadrul

Programului Național pentru Dezvoltare Rurală în vederea realizării proiectului

"Modernizare fermă pentru creșterea și îngrășarea porcilor", în

valoare de 2.805.000 RON din care 2.244.000 RON contribuție la Uniunea

Europeană și 561.000 RON de la bugetul de stat, rezultat care nu s-a produs

datorită intervenției reprezentanților A.P.D.R.P., întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art.

18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 18

4

din aceeași lege, respectiv prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215

alin. (1), (3), (5) C. pen. și prevăzută de art. 291 teza II C. pen.

Astfel, la data de 2

februarie 2012, sub nr. 1417/2012 B.G.S.G. SA cu sediul în Brașov, jud. Brașov,

a formulat o plângere penală împotriva numitei C.N.O., administrator al SC T.C.

SRL, cu sediul în Baia Sprie, întrucât Scrisoarea de Garanție nr. 1417 din 20

decembrie 2011 emisă de Agenția Codlea prezentată Agenției de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit - Centrul Regional 4 Sud-Vest Oltenia în cadrul

proiectului "Modernizare fermă pentru creșterea și îngrășarea porcilor -

Programul FEADR", este falsă "ștampila și semnăturile sunt

contrafăcute, numele directorului unității trecut ca semnatar al scrisorii -

F.I. - nu corespunde cu numele directorului Agenției Codlea - F.I.A., iar

numărul S.G.B. 1417 din 20 decembrie 2011 nu figura în registrul de evidență al

scrisorilor de garanție bancară (...) înscrisul prezentat cu titlu de Scrisoare

de Garanție Bancară nu conține elemente obligatorii cerute de normele băncii

pentru emiterea unui astfel de document și este semnat de o singură persoană,

în condițiile în care reprezentarea băncii în cadrul angajamentelor se face

prin două persoane".

"(...) formatul

documentului nu este cel impus de normele interne ale băncii, SC T.C. SRL jud.

Maramureș nu a fost și nu este nici în prezent client al Agenției B.G.S.G.

Codlea".

Conform datelor emise

de Oficiul Național al Registrului Comerțului, SC T.C. SRL a fost înființată la

23 ianuarie 2009 în Baia Sprie, județul Maramureș, având ca principal obiect

activități în ferme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor),

asociat unic și administrator - inculpatul Ș.L.

La data de 24 august

2009, martora C.N.O. a devenit unic asociat și administrator al societății

menționate.

Din coroborarea

înscrisului emis de Oficiul Registrului Comerțului cu declarațiile acestei

martore, dar și cu procura specială eliberată de Biroul Notarilor Publici

Asociați C.N. - S.I.A., C.N.O. l-a împuternicit pe Ș.L. să semneze

"contractul de finanțare aferent cererii de finanțare înregistrată la

Centrul Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit 4 Sud-Vest

Oltenia pentru proiectul "Modernizare fermă pentru creșterea și îngrășarea

porcilor, măsura 121".

Martora C.N.O. a

relatat că "în cursul anului 2009, cu ocazia unor vizite făcute familiei,

Ș.L. ne-a vorbit de intenția sa de a înființa în Oltenia o fermă pentru

îngrășarea porcinelor (...), condiția de bază era ca beneficiarul proiectului

să fie o persoană care încă nu a împlinit vârsta de 40 de ani și în acest

context am acceptat propunerea lui ca ferma să fie înființată pe numele meu

(...). Eu trebuia să-l împuternicesc cu puteri depline pentru a reprezenta

ferma în toate situațiile și acest lucru a avut loc la data de 24 august 2009

când l-am însoțit la notarul public S.I.A. și am semnat în acest sens".

Contractul cadru nr.

X1 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile

Programului Național pentru Dezvoltare Rurală - România a fost încheiat la data

de 29 decembrie 2009 între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit

- în calitate de autoritate contractantă și SC T.C. SRL în calitate de

Beneficiar.

Pentru a obține

avansul de 1.402.500 RON SC T.C. SRL a depus la 6 ianuarie 2012 în cadrul

dosarului cererii de plată, Scrisoarea de garanție bancară de restituire a

avansului acordat pentru proiecte finanțate în cadrul în cadrul PNDR nr. 1417

din 20 decembrie 2011, presupus a fi emisă de către Agenția Codlea B.G.S.G.

Brașov.

În declarațiile date

atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza de cercetare judecătorească și,

chiar în motivele de apel, inculpatul Ș.L. a susținut că este nevinovat

întrucât nu a cunoscut că acea scrisoare de garanție este falsă, însă probele

administrate dovedesc contrariul, a acționat cu intenție în scopul obținerii

avansului de 50% prin orice mijloc. Deși cunoștea că SC T.C. SRL Baia Sprie nu

avea cont deschis la B.G.S.G., Agenția Codlea, și nici activitate comercială

care să justifice emiterea unei scrisori de garanție, inculpatul a depus un

astfel de înscris la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit Gorj la data de 6 ianuarie 2012 obținut prin intermediari.

Chiar inculpatul, în

declarațiile date, a făcut vorbire despre aceste împrejurări, astfel a

solicitat mai multor bănci (B.G.S.G. Târgu Jiu, C.B. Târgu Jiu și Baia Mare,

B.T., I.S.) acordarea unui credit bancar, solicitare ce a fost refuzată însă la

recomandarea lui C.L., a luat legătura cu R.M., care a promis că-l va ajuta cu

obținerea unei scrisori de garanție.

Astfel, inculpatul

relatează: "(...) după 20 decembrie 2011 am fost contactat telefonic de

numitul M. care mi-a spus că mi-a rezolvat problema și să merg la Sinaia să-mi

dea scrisoarea de garanție bancară. (...) cu acea ocazie M. mi-a prezentat-o pe

M.A. ca fiind angajată a unei bănci, al cărui nume nu l-a spus".

Din coroborarea

declarațiilor inculpatului cu ale martorilor Ș.M., R.M., Ș.O., se constată că

acesta a obținut scrisoarea de garanție bancară prin intermediari și a depus-o

la dosarul de finanțare (scrisoare întocmită în fals).

Chiar dacă

inculpatului nu i s-a adus la cunoștință expresis verbis că i s-a înmânat un

înscris contrafăcut, așa cum susține, acesta a acționat cu intenția de a induce

în eroare autoritățile publice în vederea obținerii nejustificat a unor sume de

bani, acțiunile întreprinse în acest sens decurgând din probele administrate.

Modalitatea prin care

inculpatul a înțeles să acceseze fonduri nerambursabile; apelând la serviciile

altor persoane cunoscute - fiica unor prieteni - și necunoscute - R.M. și Ș.M.

și folosind o scrisoare de garanție bancară obținută prin intermediari, deși știa

că nu îndeplinește condițiile legale pentru a i se elibera un astfel de înscris

de către Agenția Codlea dovedește intenția directă cu care a acționat în

vederea inducerii în eroare a autorităților publice pentru obținerea în mod

nejustificat a unor sume de bani.

Ca atare, apărările

inculpatului în sensul nevinovăției au fost respinse de instanța de apel,

considerând că infracțiunile pentru care este cercetat există și au fost

săvârșite cu intenție.

În susținerea

motivelor de apel, inculpatul a arătat că lipsește atât latura obiectivă, cât

și latura subiectivă a infracțiunilor deduse judecății. În aceste împrejurări,

temeiul achitării ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a) C. proc. pen., și

nicidecum lit. d) a aceluiași articol, cum s-a solicitat.

Or, atâta timp cât

inculpatul a prezentat autorităților în vederea obținerii unor fonduri

necuvenite o scrisoare de garanție bancară obținută prin intermediari, deși

cunoștea că, în mod legal, nu putea obține un astfel de înscris, susținerile

apelantului sunt nefondate.

Ca atare, soluția de

condamnare dispusă de către instanța de fond este legală și temeinică.

Cu referire la

individualizarea judiciară a pedepsei, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate

de executare, Curtea constată că aceasta este rezultatul coroborării

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., dar și reținerii, în mod

justificat, a circumstanțelor atenuante.

Astfel, în mod

temeinic, au fost evidențiate datele personale ale inculpatului, persoană fără

antecedente penale, în vârstă de peste 60 de ani, studii superioare, cu o

prezență activă pe parcursul derulării procesului penal, inclusiv în fața

instanței de control judiciar.

Elocvente în privința

personalității apelantului sunt și concluziile referatului întocmit de

consilierul din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Maramureș, în conformitate cu care au fost identificați anumiți factori, și

anume, tendința de neasumare a vinovăției implicării în fapte penale,

diminuarea comportamentului infracțional și a consecințelor pe care le implică

modificarea declarațiilor sale, aspect care pune sub semnul îndoielii

acuratețea informațiilor diferite, apelarea la raționamente deficitare

nefondate legal prin care își justifică deciziile indezirabile.

La dosarul cauzei au

fost depuse documente medicale care indiscutabil dovedesc o afectare a stării

de sănătate a inculpatului.

Trebuie avut în

vedere că pedeapsa nu trebuie să constituie doar un mijloc de reeducare al

condamnatului, dar și o măsură de constrângere corespunzătoare valorilor sociale

încălcate prin săvârșirea infracțiunilor.

În speță, instanța de

fond, când a stabilit cuantumul pedepselor, cu aplicarea celei mai grele și

modalitatea de executare a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor

determinat de modalitatea concretă de săvârșire, împrejurările în care au fost

comise, dar și persoana inculpatului.

Instanța de apel a

mai reținut că vârsta înaintată a inculpatului ori prezentarea necondiționată

în fața organelor judiciare nu constituie, prin ele însele, elemente care să

justifice coborârea și mai mult a pedepsei și alegerea unei alte modalități de

executare în sensul solicitării apelantului pentru cele arătate mai sus.

Drept urmare, prin

Decizia penală nr. 64/A din 5 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul Ș.L., cu obligarea acestuia la plata sumei de 300 RON,

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul Ș.L., fără să expună motivele.

Ulterior, în data de

6 ianuarie 2014, apărătorul desemnat din oficiu a depus la dosar motivarea

recursului, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

solicitând achitarea inculpatului conform art. 10 lit. d) C. proc. pen. pe motiv

că lipsește intenția, ca și element constitutiv al infracțiunilor pentru care a

fost condamnat. În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că inculpatul nu a

avut cunoștință de caracterul fals al scrisorii de garanție bancară și nu a

acționat în scopul inducerii în eroare.

În data de 13

februarie 2014, au fost depuse la dosar motive de recurs formulate de

apărătorul ales al inculpatului în care se invocă dispozițiile art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. solicitându-se, de asemenea, achitarea în temeiul art. 10

lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenției, cu aceeași motivare ca cea din

concluziile depuse de către apărătorul din oficiu.

În plus, se solicită

aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a legii noi, ca urmare a

schimbării încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în forma

tentativei în infracțiunea prev. de art. 306 din noul C. pen. cu aplic. art. 38

C. pen. referitor la forma tentativei, achitarea în ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, reducerea

pedepsei prin aplicarea art. 74 pct. 1 lit. f) și g) cu referire la art. 75

pct. 2 lit. b) din noul C. pen. și amânarea aplicării pedepsei în temeiul art.

83 din noul C. pen.

Cu ocazia

dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului inculpat a susținut că faptele nu

au fost corect încadrate deoarece trebuia să se rețină doar infracțiunea prev.

de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Examinând cauza în

temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere

dispozițiile tranzitorii prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 -

potrivit cărora "Recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoare a

legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor

potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs" - și data

pronunțării deciziei atacate, se constată că în cauză sunt aplicabile

prevederile C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea

nr. 2/2013.

Potrivit acestor

dispoziții legale, mai precis art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., motivarea recursului trebuie să se facă chiar prin declarația de

exercitare a căii de atac sau cel mai târziu cu 5 zile înaintea primului termen

de judecată.

În speță, primul

termen de soluționare a recursului a fost stabilit în data 7 ianuarie 2014,

recurentul inculpat fiind înștiințat de acest termen, inclusiv despre obligația

motivării recursului și consecințele nerespectării termenului, încă din data de

18 iulie 2013.

Cu toate acestea,

recursul nu a fost motivat decât cu o zi înaintea primului termen de judecată,

așa încât sunt aplicabile disp. art. 385

10

alin. (2

1

) C.

proc. pen. potrivit cărora instanța de recurs nu poate lua în considerare decât

cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.

Cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct 18 C. proc. pen. nu poate fi avut în vedere de

către instanță, deoarece nu mai era în vigoare la data pronunțării deciziei

atacate, fiind abrogat prin Legea nr. 2/2013, în funcție de care se

soluționează prezentul recurs.

Aceleași motive de

recurs au fost corect încadrate de apărătorul ales în cazul de casare prev. de

art. 385

9

pct 12 C. proc. pen., însă, acesta nu face parte din

categoria celor care pot fi luate în considerare din oficiu.

Constatând că

motivele propriu-zise de recurs nu pot fi încadrate în acest tip de cazuri de

casare, Înalta Curte nu are posibilitatea să examineze dacă faptele comise de

inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a

fost condamnat.

Chiar așa fiind, se

constată că în realitate criticile nu vizau aspecte de drept, singurele care

pot fi examinate de instanța de recurs, ci aspecte de fapt ce tindeau la

modificarea situației reținute de către prima instanță și de către instanța de

apel, situație ce nu mai poate fi modificată de către instanța de recurs.

Aceeași este situația

și în ceea ce privește motivul de recurs invocat oral cu ocazia dezbaterilor

referitor la încadrarea juridică a faptei în sensul reținerii doar a

infracțiunii prevăzute de legea specială în forma tip, și nu în forma agravată,

pe motiv că prejudiciul nu atrăgea consecințe deosebit de grave. Această

critică corespunde cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., însă nu poate fi nici ea examinată deoarece nu a fost formulată

în termenul prevăzut de lege, iar cazul de casare nu face parte din cele ce pot

fi avute în vedere din oficiu.

Cu toate acestea, în

limitele impuse de examinarea cauzei din perspectiva aplicării legii penale mai

favorabile, Înalta Curte va analiza însă elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru a stabili în ce măsură fapta reținută în sarcina

inculpatului corespunde noilor norme de incriminare.

Astfel, datorită

faptului că în cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou C.

pen. și apreciind că aplicarea legii penale mai favorabile constituie o

chestiune de ordine publică - fiind reglementată și prin art. 15 alin. (2) din

Constituție, ce nu poate fi limitată la cazurile de casare strict prev. de art.

385

9

C. proc. pen., instanța de recurs urmează să examineze cauza

din această perspectivă.

I. Aprecieri generale

privind aplicarea legii penale mai favorabile

Aplicarea legii

penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei se realizează în

conformitate cu disp. art. 5 C. pen. în vigoare (Legea nr. 286/2009) potrivit

căruia: "(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la

judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se

aplică legea mai favorabilă. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor

normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și

ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori

respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins

dispoziții penale mai favorabile.".

Conform art. 15 alin.

(2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția

legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Drept urmare,

principiul activității legii penale, prevăzut de art. 10 C. pen. anterior, dar

și de art. 3 C. pen. în vigoare, are ca excepții retroactivitatea legii penale,

respectiv ultraactivitatea legii penale mai blânde.

Rezultă, astfel, că

aplicarea legii penale mai favorabile conform art. 5 mai sus menționat este

incidentă în situații tranzitorii, caracterizate printr-o succesiune a legilor

penale intervenită de la data săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, când

ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la soluționarea

definitivă a cauzei.

În speță, suntem

într-o asemenea situație, căci după comiterea infracțiunii și mai înainte de

judecarea definitivă a cauzei, la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare

un Nou C. pen., ce a dus modificări substanțiale, care pot influența soluția ce

poate fi pronunțată în cauză.

În ce privește

mecanismul de stabilire a legii penale mai favorabile, în absența unor

dispoziții legale exprese, Înalta Curte apreciază că se impune aplicarea

autonomă a instituțiilor de drept penal, și nu aplicarea globală a acestora.

Datorită noutății situației create de intrarea în vigoare a noului C. pen. (și

care se referă la toate instituțiile de drept substanțial, spre deosebire de

perioada anterioară, când au avut loc modificări legislative doar pe anumite

instituții), trebuie luate în considerare atât dispozițiile legale referitoare

la aplicarea legii penale mai favorabile, cât și doctrina și jurisprudența

relevantă.

Opinia aplicării

legii penale mai favorabile conform instituțiilor autonome se fundamentează, în

primul rând, pe interpretarea dispozițiilor legale.

Astfel, reglementând

aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei,

disp. art. 5 alin. (2) C. pen. în vigoare prevăd: "Dispozițiile alin. (1)

se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate

neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu

modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat

în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.".

De asemenea, conform

art. 173 C. pen. în vigoare: "Prin lege penală se înțelege orice

dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență

sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.",

această definiție regăsindu-se în mod similar și în art. 141 C. pen. anterior

care prevedea: "Prin lege penală se înțelege orice dispoziție cu caracter

penal cuprinsă în legi sau decrete.".

Rezultă, astfel, că

în aplicarea legii penale mai favorabile, noțiunea de "lege penală"

trebuie înțeleasă în sensul de normă de drept penal.

Voința legiuitorului

în sensul aplicării legii mai blânde pe criteriul instituțiilor autonome reiese

și din alte dispoziții referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile,

inclusiv din dispozițiile Legii nr. 187/2012, care stabilește norme tranzitorii

de aplicare a mitior lex, cum sunt: disp. art. 10 - referitor la tratamentul

pluralității de infracțiuni, art. 12 - referitor la pedepsele complementare și

accesorii, art. 15 - referitor la suspendarea condiționată a executării

pedepsei, art. 16 - referitor la suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei.

Opiniile exprimate în

doctrină cu privire la aplicarea legii mai favorabile pe instituții autonome

sunt majoritare. Amintim aici, în ordine cronologică, doar câțiva autori

prestigioși:

- Traian Pop, Drept

penal comparat, Cluj, 1923, p. 121;

- Vintilă Dongoroz în

C. G. Rătescu, H. Asnavorian, Tr. Pop, V. Dongoroz ș.a., Codul penal

"Regele Carol II", adnotat, vol. I, Ed. Librăriei Socec, București,

1937, p. 10: "Nu este deci îngăduit a se îmbina dispozițiunile unei legi

cu cele ale altei legi pentru a se obține un rezultat și mai favorabil, fiindcă

aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia lege (lex

tertia), ceea ce nu este admis.

Odată însă fapta

stabilită și pedeapsa fixată conform uneia din legi, se poate recurge la

instituțiunile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt

mai favorabile infractorului";

- Vintilă Dongoroz în

G.C. Rătescu, H. Asnavorian, Traian Pop, V. Dongoroz ș.a., Codul penal

"Regele Carol II", adnotat, vol. I Partea generală, Editura Socec

& Co. S.A.R., București, 1937, p. 12, referitor la art. 5 C. pen., Carol

II, ce consacra autonomia prescripției: "când prescripțiunea acțiunei

penale sau a pedepselor este diferit reglementată prin legi succesive, se

aplică legea care prevede prescripția cea mai scurtă", apreciind,

totodată, că "prescripția este o instituție de drept substanțial, căreia

îi este aplicabil principiul legii penale mai favorabile";

- V. Dongoroz, Drept

penal, București, 1939, p. 132 - 133;

- George Antoniu în

Codul penal al RSR, comentat și adnotat, Partea generală, Editura Științifică,

București, 1972, p. 64: "Se întrevede posibilitatea ca, în alegerea legii

penale mai favorabile, unele instituții juridice să fie privite ca având

independență relativă în raport cu prevederile care incriminează fapta, iar

aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. să se facă distinct.";

- G. Antoniu,

Comentariu (n. 16) în G. Antoniu, C. Bulai, Practica judiciară penală, vol. I,

Ed. Academiei, București, 1988, p. 37: "concursul de infracțiuni face

parte dintre acele instituții juridico-penale (ca și prescripția, suspendarea

executării pedepsei ș.a.) ale căror reguli se aplică, în cazul succesiunii de

legi penale în timp, în mod autonom, independent de încadrarea juridică a

faptelor după legea nouă sau cea anterioară.";

- Th. Vasiliu ș.a.,

Codul penal al R.S.R., comentat și adnotat, vol. I, București, 1972, p. 66;

- F. Streteanu,

Concursul de infracțiuni, Ed. Lumina Lex, București, 1999, p. 366 și urm.;

- C. Bulai, B. Bulai,

Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2007, p. 139:

"determinarea legii penale mai favorabile trebuie să se facă în raport de

fiecare instituție care se aplică în mod autonom. De aceea, dacă încadrarea

faptei s-a făcut după una din legi, care era mai favorabilă, aceasta nu exclude

aplicarea dispozițiilor din cealaltă lege cu privire la recidivă sau la concursul

de infracțiuni, dacă acestea sunt mai favorabile";

- F. Streteanu,

Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2008,

p. 283 și urm.;

- F. Streteanu,

"Documentare privind aplicarea în timp a legii penale în condițiile

intrării în vigoare a Noului Cod penal" - Legea nr. 286/2009, material

întocmit la solicitarea Ministerului Justiției, publicat pe site-ul oficial

www.just.ro.

Pe de altă parte,

există o practică judiciară de natură să creeze previzibilitate în aplicarea

legii penale mai favorabile pe instituții autonome.

În perioada

interbelică, sub imperiul Codului penal din 1936, jurisprudența Curții de

Casație a fost constantă în a afirma aplicarea legii penale mai favorabile pe

instituții autonome:

- Cas. II, Dec.

2154/1937: "se poate face aplicațiunea cumulativă a două legiuiri în caz

de concurs a două infracțiuni, ori de câte ori instanțele de fond găsesc că

pedeapsa pentru una din infracțiuni este mai mică după una din legiuiri, iar

pentru cealaltă infracțiune pedeapsa este mai mică după cealaltă

legiuire", în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul penal al

RPR adnotat, Editura de Stat, București, 1948, p. 23;

- Cas. II, Dec.

4021/1938: "(...) deși instanța de apel a aplicat împotriva inculpatului,

în ceea ce privește calificarea faptului și gradarea pedepsei, textele din

vechiul Cod penal, unele ce conduceau la o pedeapsă mai blândă, ea era

îndreptățită să facă în favoarea acestuia, dacă a găsit că merită acest

tratament, și aplicațiunea art. 65 din noul Cod penal (referitor la suspendarea

condiționată) deoarece conținea un principiu de drept menit să ducă la ușurarea

situațiunii inculpatului", în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopop

eseu, Codul penal al RPR adnotat, Editura de Stat, București, 1948, p. 21;

- Cas. II, Dec.

677/1938: "(...) faptul că inculpații au fost pedepsiți prin aplicarea

dispozițiunilor Codului penal anterior nu putea să împiedice aplicarea

dispozițiunei de suspendare a executării din noul cod, întrucât suspendarea din

noul cod este o instituțiune care funcționează independent", în N. T.

Buzea, Infracțiunea penală și culpabilitatea, Tipografia Sabin Solomon, Alba

Mia, 1944, p. 272;

- Cas. II, Dec.

4486/1940: "în materia prescripției, Curtea de Casație statua că, dacă

instanța de fond a considerat că prescripția prevăzută de fiecare din aceste

legiuiri face un tot unitar cu pedeapsa și că, deci, nu s-ar putea aplica

prescripția Codului penal de la 14 martie 1936 pentru o infracțiune pedepsită

după Codul penal din 1865, a interpretat greșit și a violat dispozițiunile art.

5 și 165 din Codul penal, întrucât nici un text din legiuirea penală nu oprește

a se aplica pedeapsa prevăzută de o anumită legiuire și prescripția din altă

legiuire penală" în V. Papadopol, I. Stoenescu, G. Protopopescu, Codul

penal al RPR adnotat, Editura de Stat, București, 1948, p. 27).

În ce privește

jurisprudența Tribunalului Suprem, după intrarea în vigoare a Codului penal din

1968, se constată că au existat și decizii ce statuează un punct de vedere

contrar, dar se impun a fi amintite:

- Decizia nr.

939/1969, în V. Pasca, Curs de drept penal, Partea generală, vol. I, Ed.

Universul Juridic, București, 2010, p. 89, prin care s-a stabilit: "dacă

infracțiunile concurente au fost sancționate cu amendă potrivit legii penale

vechi mai favorabilă, este corectă aplicarea regulilor privind concursul de

infracțiuni potrivit legii penale noi care prevede contopirea pedepselor și nu

totalizarea lor ca în legea veche.";

- Decizia nr.

4044/1970, în Culegere de decizii, 1970, p. 275, prin care s-a decis că

"În caz de succesiune a unor legi penale, pentru constatarea situației de

recidivist sau nerecidivist a unui inculpat, trebuie să se țină seama de

dispozițiile acelei legi potrivit căreia termenul care face ineficientă

recidiva - termen cuprins între data executării pedepsei aplicate pentru prima

infracțiune și data săvârșirii celei de-a doua infracțiuni - s-a

împlinit."

- Decizia nr.

1802/1971, în Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1969 -

1975, p. 362: "tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii, în

ipoteza în care pedeapsa anterioară a fost executată în parte, se va aplica

potrivit art. 119 din Codul penal anterior, care constituie legea penală mai

favorabilă sub acest aspect."

Fără a avea un

caracter unitar, chiar și jurisprudența Curții Constituționale atestă aplicarea

legii mai favorabile prin raportare la norme ce reglementează anumite

instituții, și nu cu privire la lege, în ansamblul ei.

Cu titlu de exemplu,

în Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997 se menționează că "dispozițiile art.

15 alin. (2) din Constituție și art. 13 C. pen. care consacră principiul legii

penale mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii (...) privesc atât

legea, în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în

parte, cum este cazul liberării condiționate".

De asemenea, în

Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012 (referitoare la constituționalitatea

art. 124 C. pen., modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012), se

reține cu privire la prescripție că "dat fiind caracterul de normă de

drept penal material, nu se impune instituirea unor dispoziții tranzitorii,

întrucât, în acord cu art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 13 C.

pen., legislația prevede soluția de urmat în cazul conflictului de legi";

raportat la art. 15 alin. (2) din Constituție se arată: "Legea

fundamentală a statuat că, ori de câte ori există norme mai favorabile, acestea

vor fi aplicate fie retroactivând, fie ultraactivând", respectiv

"este indiscutabil recunoscut în teoria juridică că regula generală de

soluționare a conflictelor de legi în timp în materie penală impune aplicarea

normelor mai puțin severe".

Nu în ultimul rând,

trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

(Kokkinakis împotriva Greciei; Dragoloniu și Militaru-Pidhorni împotriva

României; Kafkaris împotriva Ciprului (MC); Sud Fondi S.r.l. și alții împotriva

Italiei; Scoppola împotriva Italiei (nr. 2) (MC); Mihai Toma împotriva

României; Del Rio Prada împotriva Spaniei) și a Curții de Justiție a Uniunii

Europene (Cauza C-3 87/02, Silvio Berlusconi, 2005, ECR 1-0000 și Cauza

C-457/02, Nisseli, 2004, ECR 1-0000) referitor la aplicarea legii penale în

timp, în sensul că legea penală nouă poate retroactiva doar dacă este mai favorabilă

persoanei acuzate și dacă nu încalcă standardele de previzibilitate.

În acord cu opiniile

exprimate în doctrină, pentru a stabili instituțiile autonome trebuie

identificate acele instituții de drept penal cu caracter unitar și cu autonomie

funcțională. Acestea se caracterizează printr-o reglementare distinctă,

unitară, ce nu poate fi disociată și beneficiază de reguli de funcționare

proprii, de natură a le asigura independența. În plus, efectele instituțiilor

autonome nu sunt generate de același tip de fapt juridic, iar mecanismul lor de

aplicare funcționează separat de încadrarea juridică și pedeapsă. Mai mult,

instituțiile sunt autonome și între ele, nu doar față de incriminare și

sancțiune.

Prin aplicarea legii

penale mai favorabile pe instituții autonome nu se creează o lex tertia, căci

demersul de determinare în concret a legii penale mai favorabile se realizează

prin compararea normelor din legea nouă și din legea veche ce reglementează

respectiva instituție autonomă, fără să se combine dispoziții mai favorabile

din legi succesive, asigurându-se unitatea normelor ce reglementează condițiile

de existență și efectele în cadrul aceleiași instituții autonome.

Astfel, unitatea

dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea de a se combina incriminarea

dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pedeapsa decurge din norma de

incriminare și are un caracter accesoriu acesteia. Mai mult, legea prevede

această unitate nu doar referitor la pedeapsa principală, ci și la pedepsele

accesorii și complementare, care se aplică potrivit legii care a fost

identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă (art. 12

din Legea nr. 187/2012). De asemenea, aceeași unitate împiedică și combinarea

dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante și atenuante, acestea

participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza

căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală.

Din interpretarea

prevederilor Noului C. pen. reiese că sunt instituții de drept penal care au o

funcționare autonomă și independentă față de norma de incriminare și pedeapsă:

- pluralitatea de

infracțiuni, respectiv: recidiva, concursul de infracțiuni, pluralitatea

intermediară;

- forma continuată a

infracțiunii;

- măsurile de

siguranță;

- formele de

individualizare a executării pedepsei;

- cauzele de reducere

a pedepsei;

- prescripția.

În concret, în

aplicarea legii penale mai favorabile, instituțiile autonome presupun

parcurgerea unor etape distincte. Mai întâi, se stabilește legea mai favorabilă

din punct de vedere al normei de incriminare și a sancțiunii (cu luarea în

considerare, după caz, a circumstanțelor atenuante sau agravante) și apoi se

analizează și se aplică independent, fiecare din instituțiile autonome

incidente, care nu sunt condiționate de legea considerată mai favorabilă din

perspectiva încadrării juridice și a limitelor de pedeapsă.

Așa cum s-a arătat,

în cadrul fiecărei instituții autonome, se va respecta interdicția creării unei

lex tertia.

II. Aplicarea în

concret a legii penale mai favorabile în ceea ce în privește pe inculpatul Ș.L.

incriminare și sancțiunea ca instituție autonomă

În concret, în

sarcina inculpatului s-a reținut că, deși nu îndeplinea condițiile de

eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene (depășise vârsta de 40 ani),

în acest scop și în înțelegere cu numita C.N.O. a acționat în sensul ca aceasta

să devină începând cu data de 24 august 2009 administrator al SC T.C. SRL, însă

în realitate inculpatul a fost cel care s-a ocupat de activitatea societății

comerciale în baza unei procuri speciale. Toate actele încheiate astfel de

inculpat împreună cu martora sus-menționată au avut drept scop inducerea în

eroare a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (A.P.D.R.P.)

pentru obținerea de fonduri europene.

Toată documentația

necesară accesării acestor fonduri a fost întocmită, semnată și depusă de către

inculpat. Cererea și documentația aferentă a fost depusă la A.P.D.R.P. în data

de 29 decembrie 2009 și avea drept obiect obținerea de către SC T.C. SRL a unei

finanțări nerambursabile pentru "modernizare fermă pentru creșterea și

îngrășarea porcilor", valoarea totală a proiectului a fost de 5.100.000

RON (circa 1.200.706 euro) din care finanțare nerambursabilă 2.805.000 RON (circa

660.388 euro) din care 2.244.000 RON contribuție de la Uniunea Europeană, iar

561.000 de la bugetul de stat.

În vederea demarării

proiectului, beneficiarul fondului nerambursabil putea solicita un avans până

la data depunerii primului dosar al cererii de plată la autoritatea

contractantă de maxim 50% din valoarea fondului nerambursabil cu condiția

depunerii unei garanții financiare care să acopere suma solicitată în avans în

procent de 110%, garanție ce urma a fi eliberată de o instituție

financiar-bancară.

Dorind să beneficieze

de această facilitate, în data de 6 ianuarie 2012 inculpatul a depus la

A.P.D.R.P. - Centrul regional de plăți Oltenia o scrisoare de garanție bancară

falsă având nr. 1417 datată 20 decembrie 2011 emisă de B.G.S.G. -Agenția

Codlea, jud. Brașov. Din această scrisoare de garanție rezulta că instituția

bancară se obliga să restituie la cererea autorității contractante orice sumă

până la maximum 1.542.750 RON în situația în care SC T.C. SRL nu-și îndeplinea

obligațiile în conformitate cu termenii actuali.

Cu ocazia verificării

efectuate de A.P.D.R.P., banca nu a confirmat emiterea scrisorii de garanție și

a sesizat organele judiciare, precizând că nu a eliberat niciodată o asemenea

scrisoare de garanție și că SC T.C. SRL nu avea cont deschis la B.G.S.G. -

Agenția Codlea.

Se constată, astfel,

că activitatea infracțională a inculpatului nu a fost reținută doar prin

raportare la emiterea scrisorii de garanție, ci și cu privire la acțiunile

acestuia de inducere în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei situații ce

nu corespundea realității, respectiv aceea că administratorul societății

comerciale era o altă persoană care îndeplinea condițiile pentru accesarea

fondurilor europene și care nu erau întrunite în persoana inculpatului Ș.L.

Din acest motiv, atât

stabilirea încadrării juridice potrivit legii vechi, cât și potrivit legii noi,

inclusiv în ceea ce privește cuantumul prejudiciului, trebuie să se facă prin

luarea în considerare a tuturor acțiunilor ilicite reținute în sarcina

inculpatului prin actul de sesizare și prin hotărârile atacate, și nu doar prin

raportare la obținerea și utilizarea scrisorii de garanție.

Raportat la această

situație de fapt, se constată că încă din rechizitoriu s-a precizat că sunt

întrunite elementele constitutive a două infracțiuni, atât a celei de

înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. - prin raportare la

prejudiciul ce ar fi putut fi cauzat bugetului de stat, cât și a celei prev. de

art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 - raportat la prejudiciul

ce ar fi putut fi produs prin obținerea fondurilor europene.

De asemenea, în

sarcina inculpatului s-a reținut și infracțiunea de uz de fals, constând în

aceea că în vederea inducerii în eroare în scopul obținerii unui folos material

injust, inculpatul a utilizat scrisoarea de garanție bancară falsificată.

a) Potrivit legii

noi, fapta de inducere în eroare a autorității contractante în scopul acordării

finanțării din fondurile bugetului de stat al României, prin utilizarea

scrisorii false de garanție bancară nu mai corespunde infracțiunilor de

înșelăciune prev. de art. 244 C. pen. în vigoare și uz de fals prev. de art.

323 din același cod, reținute ca și pluralitate în forma concursului de

infracțiuni, ci infracțiunii complexe de obținere ilegală de fonduri, prev. de

art. 306 C. pen. în vigoare.

Astfel, conform art.

306: "folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori

incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanțiilor necesare acordării

finanțărilor obținute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat

obținerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la

7 ani. Tentativa se pedepsește.".

Rezultă, astfel, că

infracțiunea de obținere ilegală de fonduri reprezintă o formă specială de

înșelăciune prin utilizare ori prezentarea de documente sau date false,

inexacte sau incomplete, ceea ce corespunde infracțiunii de înșelăciune în

formă calificată prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. în vigoare, însă, dat

fiind caracterul special și complex al infracțiunii prev. de art. 306 C. pen.

în vigoare, această infracțiune trebuie reținută în mod prioritar.

Dispozițiile art. 244

C. pen. reglementează varianta tip a infracțiunii de înșelăciune, al cărei

obiect juridic îl constituie protejarea în general a încrederii în relațiile

sociale, pe când infracțiunea prev. de art. 306 C. pen. are un obiect juridic

mai specific ce vizează protejarea relațiilor sociale referitoare la

corectitudinea solicitării și obținerii finanțărilor din fondurile publice.

În concret, fapta

inculpatului astfel cum a fost reținută atât prin actul de sesizare, cât și

prin cele două hotărâri de condamnare, corespunde tuturor elementelor

constitutive ale infracțiunii de obținere ilegală de fonduri, infracțiune

complexă care, așa cum s-a precizat, absoarbe conținutul constitutiv al uzului

de fals.

Drept urmare,

analizând comparativ legea veche - potrivit căreia fapta de tentativă la

înșelăciune prin folosire de documente false în scopul obținerii finanțării de

la bugetul de stat al României a fost încadrată într-o pluralitate de

infracțiuni, respectiv tentativă la înșelăciune prev. de art. 20 rap. la art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5

la 10 ani și interzicerea unor drepturi, corespunzător tentativei) și uz de

fals prev. de art. 291 teza a II-a C. pen. (sancționată cu pedeapsa închisorii

de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă), iar potrivit legii noi - aceeași faptă

constituie o singură infracțiune comple