ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2010

HOTĂRÂRE
25.11.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Ședința publică

de la 25 noiembrie 2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 18 iulie 2008 reclamantul

B.N. a chemat-o în

judecată pe pârâta SC E. SA Slatina, solicitând instanței anularea Hotărârii A.G.E.A.

din 1 iulie 2008 a SC E. SA Slatina în temeiul art. 132 coroborat cu art. 216

din Legea nr. 31/1990, precum și suspendarea executării hotărârii atacate până

la soluționarea definitivă a cauzei. A arătat în cererea sa că prin hotărârea a

cărei anulare a solicita-o s-a dispus majorarea de principiu a capitalului

social al SC E. SA Slatina prin emiterea de 4.708.543 acțiuni la valoarea

nominală de 2,5 lei pe acțiune, în schimbul aportului în numerar al

acționarilor existenți, având dată de referință 18 iulie 2008, ca dată de

înregistrare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele A.G.E.A.,

majorarea de capital urmând a fi realizată fără reevaluarea patrimoniului și

fără emiterea unei prime de emisiune, la valoarea nominală a acțiunilor,

susținând că majorarea capitalului social al unei societăți tranzacționate fără

acordarea unei prime de emisiune este lovită de nulitate.

Prin sentința

comercială nr. 10 din 16 octombrie 2008 Tribunalul Olt, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului

apreciind că motivul de nulitate invocat de reclamant nu este întemeiat

întrucât potrivit documentului eliberat de depozitarul central S.A. la data de

25 septembrie 2008 s-a confirmat transferul la cererea cesionarului

B.N. din data de 25

septembrie 2008 a unui număr de 948.706 acțiuni cu valoare nominală de 2,50 lei

reprezentând 7,2367% din totalul de acțiuni la emitentul SC E. SA Slatina și

cum Hotărârea din 1 iulie 2008 a vizat acționarii existenți la data de

înregistrare, iar transferul către acționarul B.N. s-a efectuat ulterior - în

data de 25 septembrie 2008, se constată că hotărârea atacată nu poate fi

afectată de acest transfer, astfel că nu se poate constata nulitatea acesteia.

Apelul declarat de

reclamant împotriva deciziei instanței de fond a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia

nr. 119 din 28 mai

2009.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de apel a reținut că

SC E. SA Slatina este o societate ale

cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital, majorarea capitalului

social fiind analizată în raport de normele speciale ale Legii nr. 297/2004 și

ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 completat cu dispozițiile Legii nr. 31/1990

care reglementează emiterea de acțiuni noi în două etape respectiv prin

aprobarea de către Adunarea Generală a propunerii de majorare sau altfel spus

aprobarea emiterii de noi acțiuni ce se oferă spre subscriere deținătorilor

drepturilor de preferință, respectiv acționarilor existenți la data de

înregistrare, - care nu le-au înstrăinat în perioada de tranzacționare sau

dobândite în perioada de tranzacționare conform prevederilor art. 130 alin. (1)

lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1 din 9 martie 2006 și cea de-a doua

etapă supunerea Hotărârii Adunării Generale de modificare a actelor

constitutive ale societății conform cerințelor art. 204 alin. (1) coroborat cu art.

9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. A reținut de asemenea instanța de apel că în

speță este investită să analizeze valabilitatea hotărârii adoptate în prima

etapă doar în măsura în care Adunarea Generală ar fi înlăturat sau restrâns

dreptul de preferință, că Hotărârea se examinează prin raportare la cerințele art.

240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital referitoare la

prezența acționarilor reprezentând ¾ din capitalul social și la votul

unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin 75% din drepturile de vot,

reținând că nu s-a decis o limitare sau o ridicare a dreptului de preferință al

acționarilor ci, dimpotrivă participarea tuturor acționarilor înregistrați la

majorarea capitalului social și că în realitate apelantul nu invocă o

înlăturare a dreptului de preferință al tuturor acționarilor ci se plânge de

faptul că stabilindu-se ca dreptul de preferință să poate fi exercitat de

acționarii înscriși până la 18 iulie 2008, i s-a înlăturat practic dreptul de a

participa la majorarea capitalul social, deoarece acțiunile sale au fost

înscrise abia la 25 septembrie 2008.

Constatând că

hotărârea atacată a fost adoptată în conformitate cu cerințele art. 130 alin.

(1) lit. a) și art. 2 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 1 din 9 martie

2006 și față de faptul că dreptul de preferință reprezintă o valoarea imobiliar

negociabilă care încorporează dreptul titularului său de a subscrie cu

prioritate acțiuni în cadrul unei majorări a capitalului social, proporțional

cu umărul de acțiuni la data subscrierii, într-o perioadă de timp determinată

și că drepturile de preferință sunt acordate tuturor acționarilor înscriși la

data de înregistrare în registrul emitentului, consecințele refuzului de a

înscrie pe acționar în registru nereprezentând motive de nulitate a hotărârii

emiterii de noi acțiuni în vederea majorării capitalului social, Curtea a

apreciat că în mod corect a fost respinsă acțiunea de către instanța de fond,

apelantul reclamant putând să-și valorifice apărările invocate în cauză pe

calea unei acțiuni separate, în despăgubiri împotriva persoanelor vinovate de

neînregistrarea sau înregistrarea cu întârziere a acțiunilor sale.

Împotriva acestei

decizii reclamantul B.N. a formulat recurs solicitând ca în temeiul art. 304 pct.

9 C. proc. civ. să se constate că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii și în consecință să fie modificată hotărârea

recurată în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ. în sensul anulării Hotărârii

A.G.E.A. din 1 iulie 2008 și

din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova

susținând că a fost aplicat greșit art. 216 din Legea nr. 31/1990, instanța

constatând greșit că i-a fost respectat dreptul de preferință în condițiile în

care i-a fost refuzată înregistrarea în registrul acționarilor a drepturilor

sale. A arătat în continuare că prin refuzul înscrierii acțiunilor în registrul

acționarilor a fost lipsit de dreptul de preferință care este un drept

accesoriu al dreptului de proprietate având drept funcție conservarea dreptului

principal în sensul menținerii cotei de participare la capitalul social, art. 177

din Legea nr. 31/1990 obligând societatea de a realiza evidența registrului

acționarilor societății. A mai susținut reclamantul că a fost prejudiciat și că

acest prejudiciu trebuie reparat în natură și nu prin echivalent cum a reținut

instanța de apel.

Prin cel de-al doilea

motiv recurentul reclamant

B.N. a invocat existența unui

drept de preferință

la data de 18 iulie 2008, data de referință pentru acționarii înscriși în

registrul acționarilor

SC E. SA Slatina arătând că prin sentința comercială nr. 7167 din 10 iunie 2008

Tribunalul București a obligat SC D.C. SA să efectueze înscrierea dreptului său

de proprietate reținând că prin sentința civilă nr. 499 din 5 septembrie 2000 a

Tribunalului Olt definitivă și irevocabilă prin Decizie nr. 5512 a Curții

Supreme de Justiție, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui

număr de 948.076 acțiuni achitate prin compensare, astfel că refuzul pârâtei de

efectuarea înregistrării este neîntemeiat.

Recurentul reclamant

a atacat hotărârea instanței de apel și sub aspectul greșitei aplicări a legii

raportată la art. 216 și art. 217 din Legea nr. 31/1990 precum și art. 240 alin.

(1) din Legea nr. 297/2004 în sensul că Hotărârea A.G.E.A. din 1 iulie 2008

reprezintă o ingerință în exercitarea

dreptului de preferință

decurgând din

calitatea de proprietar a celor 948.076 acțiuni, în sensul că deși se arată că

dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui număr de 948.076 acțiuni

era în ființă anterior datei de referință, totuși se afirmă că

dreptul de preferință

nu ar exista, astfel că instanța a ignorat dispozițiile art. 217 din Legea nr. 31/1990

și

art. 240

alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care reglementează limitarea și ridicarea dreptului

de preferință. Aceleași motive conduc și la încălcarea directivei nr. 77/91/ CEE

a Uniunii Europene care în art. 29 alin. (1) prevede că ori de câte ori

majorarea de capital are loc pentru aporturi în numerar, acționarii trebuie să

beneficieze proporțional cu capitalul reprezentat de acțiunile deținute de

aceștia, de dreptul de preemțiune asupra acțiunilor emise și a solicitat instanței

să constate în temeiul teoriei actului clar că interpretarea pe care trebuie să

o dea acestei dispoziții este în sensul că garantează acționarilor prezenți

care se bucură de dreptul de proprietate asupra acțiunilor,

dreptul de preferință

fără a adăuga condiții care țin de voința organelor de conducere ale societății

și a cerut ca în temeiul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene să supună

interpretării Curții de Justiție a Comunităților Europene chestiunea vizând

interpretarea dispozițiilor art. 29 al Deciziei nr. 77/91/ CEE.

Prin încheierea din

data de 11 februarie 2010 Curtea a reținut că la data de 9 februarie 2010

recurentul reclamant a transmis prin fax cerere prin care a solicitat sesizarea

Curții de Justiție a Comunităților Europene în vederea pronunțării unei

hotărârii cu titlu preliminar iar în ședința publică de la 29 aprilie 2010

recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei precizări suplimentare în

legătură cu cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Prin încheierea de

ședință de la 13 mai 2010 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de

Justiție a Comunităților Europene Curtea reținând că Directiva nr. 77/91/ CEE a

fost transpusă în dreptul român încă din perioada anterioară aderării la U.E.,

fiind transpuse și directivele modificatoare ale acesteia și că dacă recurentul

ar fi considerat că România nu a transpus corect directiva menționată și

directivele modificatoare în dreptul intern ar fi trebuit să facă demersurile

pentru anularea actelor normative de transpunere, ținând cont și de faptul că

la nivelul U.E. nu s-a declanșat procedura de infrigement împotriva României în

legătură cu transpunerea acestor directive. Prin aceeași încheiere s-a reținut

că instanța națională a cărei decizie nu poate face obiectul unei căi de atac

în dreptul intern trebuie să-și îndeplinească obligația de sesizare a Curții de

Justiție a Comunităților Europene atunci când i se adresează o întrebare de

drept comunitar, cu excepția cazului când constată că întrebarea nu este relevantă,

sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări

din partea Curții, sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu

atâta evidență încât nu mai lasă locul unei îndoieli rezonabile și cum în speță

dispozițiile de drept comunitar și dispozițiile din dreptul național prin care

cele două directive vizate de recurent au fost transpuse sunt extrem de clare

și precis formulate, recurentul fiind nemulțumit de modul în care acestea au

fost aplicate de către instanțele naționale anterioare, în aplicarea

prevederilor art. 267 T.F.U.E., în lumina interpretărilor și dezvoltărilor date

de Curtea de Justiție a U.E., cererea recurentului de sesizarea instanței de la

Luxemburg cu o acțiune prejudicială a fost respinsă ca nefondată, această

motivare răspunzând și motivului III.2 din recurs.

Recursul este

nefondat pentru motivele arătate în continuare.

Conform art. 304 pct.

9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin motivele de

recurs invocate de recurentul reclamant acesta și-a arătat nemulțumirea față de

modul în care au fost aplicate de către cele două instanțe art. 216, art. 217

din Legea nr. 31/1990 și art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 precum și

interpretarea greșită și art. 29 alin. (1) din Directiva 77/91/ CEE.

Potrivit art. 216 (1)

„Acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre

subscriere, în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul

acțiunilor pe care le posedă”.

(2) „Exercitarea

dreptului de preferință se va putea realiza numai în interiorul termenului

hotărât de adunarea generală sau de consiliul de administrație, respectiv

directorat, în condițiile art. 220

1

alin. (4), dacă actul

constitutiv nu prevede alt termen. În toate situațiile, termenul acordat pentru

exercitarea drepturilor de preferință nu poate fi mai mic de o lună de la data

publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de administrație/directoratului,

în M. Of. al României, Partea a IV-a. După expirarea acestui termen, acțiunile

vor putea fi oferite spre subscriere publicului”.

Potrivit art. 217 alin.

(1) „Dreptul de preferință al acționarilor poate fi limitat sau ridicat numai

prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor”.

Art. 216 din Legea

31/1990 se analizează raportându-l la dispozițiile art. 240 din Legea nr. 297/2004

și art. 130 din Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006 al C.N.V.M. potrivit

căruia majorarea capitalului social cu aport în numerar se realizează prin

emiterea de acțiuni noi ce sunt oferite spre subscriere deținătorilor de

drepturi de preferință, la data de înregistrare. Obiectul acțiunii îl

constituie anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 privind majorarea de

capital prin emiterea de acțiuni având dată de referință 18 iulie 2008 ca dată de

înregistrare a acționarilor.

Față de obiectul

acțiunii Curtea constată că în mod corect instanța de apel a respins apelul

declarat împotriva sentinței de fond prin care a fost respinsă cererea privind

anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008, având în vedere dispozițiile art.

216 din Legea nr. 31/1990 raportată la Legea nr. 297/2004 și Regulamentul nr. 1

din 9 martie 2006, care au fost aplicate corect, majorarea capitalului social

realizându-se prin emiterea de acțiuni oferite deținătorilor drepturilor de

preferință aparținând acționarilor existenți la data de înregistrare respectiv

18 iulie 2008.

Faptul că prin

sentința comercială nr.

7167 din 10 iunie 2008 Tribunalul București a obligat SC D.C. SA să efectueze

înscrierea dreptului său de proprietate reținând că prin sentința civilă nr. 499

din 5 septembrie 2000 a Tribunalului Olt definitivă și irevocabilă prin Decizie

5512 a Curții Supreme de Justiție, reclamantul a dobândit dreptul de

proprietate asupra unui număr de 948.076 acțiuni achitate prin compensare, nu

are relevanță față de obiectul acțiunii întrucât reclamantul nu a făcut dovada

înregistrării dreptului de proprietate asupra celor 948.076 acțiuni la data de

18 iulie 2008.

Prin acțiunea

introductivă instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere în sensul de a

se pronunța cu privire la refuzul pârâtei de a-l înscrie pe acționar în

registrul acționarilor, astfel că dacă ar fi luat în discuție acest aspect,

și-ar fi depășit limitele investirii, riscând să pronunțe o hotărâre nulă.

Nu i se poate imputa

instanței că reclamantul nu și-a rezolvat problema înregistrării dreptului de

proprietate asupra acțiunilor până la data de 18 iulie 2008 stabilită de

Adunarea Generală ca dată de referință, ca prerogativă a sa în temeiul art. 216

alin. (2) din Legea nr. 31/1990

în sensul că „exercitarea dreptului de preferință se va

putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală”.

Or, în speță nu s-a

dovedit că majorarea capitalului social s-ar fi făcut cu încălcarea

prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990, nici că dreptul de preferință al

acționarului a fost limitat sau ridicat prin Hotărârea A.G.E.A. în sensul art. 217

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și nici că s-ar fi încălcat art. 29 alin. (2)

din Directiva 77/91/ CEE a Uniunii Europene, majorarea capitalului făcându-se

în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus.

Pentru aceste

considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va respinge recursul

declarat de recurentul reclamant ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de reclamantul

B.N.

împotriva

Deciziei nr. 119 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1036/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.V.A.S. prin cererea adresată Tribunalului Olt la 1 august 2005, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Slatina, solicitând anularea pct. 1 și 2 din hot
ÎCCJ 2005-12-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5812/2005
Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Reclamantul B.N. prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 6930/2003 al Tribunalului Olt a formulat opoziție la operațiunile de majorare a capitalul
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1409/2010
a anumitor principii având ca obiectiv asigurarea stabilității structurii actuale a Consiliului de Administrație al SC C. SA; -modificarea actului constitutiv al societății în sensul sporirii atribuțiilor Consiliului de Administrație și al
ÎCCJ 2010-12-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4300/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. Oltenia SA Craiova, prin cererea înregistrată la Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâții SC S. SA Cluj-Napoca, SC C. SA
ÎCCJ 2009-10-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2427/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 935 din 28 ianuarie 2008, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de r
Sursă