ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4120/2010

Ședința publică de la 25 noiembrie 2010 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 18 iulie 2008 reclamantul B.N. a chemat-o în judecată pe pârâta SC E. SA Slatina, solicitând instanței anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 a SC E. SA Slatina în temeiul art. 132 coroborat cu art. 216 din Legea nr. 31/1990, precum și suspendarea executării hotărârii atacate până la soluționarea definitivă a cauzei.

A arătat în cererea sa că prin hotărârea a cărei anulare a solicita-o s-a dispus majorarea de principiu a capitalului social al SC E. SA Slatina prin emiterea de 4.708.543 acțiuni la valoarea nominală de 2,5 lei pe acțiune, în schimbul aportului în numerar al acționarilor existenți, având dată de referință 18 iulie 2008, ca dată de înregistrare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele A.G.E.A., majorarea de capital urmând a fi realizată fără reevaluarea patrimoniului și fără emiterea unei prime de emisiune, la valoarea nominală a acțiunilor, susținând că majorarea capitalului social al unei societăți tranzacționate fără acordarea unei prime de emisiune este lovită de nulitate.

Prin sentința comercială nr. 10 din 16 octombrie 2008 Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului apreciind că motivul de nulitate invocat de reclamant nu este întemeiat întrucât potrivit documentului eliberat de depozitarul central S.A. la data de 25 septembrie 2008 s-a confirmat transferul la cererea cesionarului B.N. din data de 25 septembrie 2008 a unui număr de 948.706 acțiuni cu valoare nominală de 2,50 lei reprezentând 7,2367% din totalul de acțiuni la emitentul SC E. SA Slatina și cum Hotărârea din 1 iulie 2008 a vizat acționarii existenți la data de înregistrare, iar transferul către acționarul B.N. s-a efectuat ulterior - în data de 25 septembrie 2008, se constată că hotărârea atacată nu poate fi afectată de acest transfer, astfel că nu se poate constata nulitatea acesteia.

Apelul declarat de reclamant împotriva deciziei instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin Decizia nr. 119 din 28 mai 2009. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că SC E. SA Slatina este o societate ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital, majorarea capitalului social fiind analizată în raport de normele speciale ale Legii nr. 297/2004 și ale Regulamentului C.N.V.M.

nr. 1/2006 completat cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 care reglementează emiterea de acțiuni noi în două etape respectiv prin aprobarea de către Adunarea Generală a propunerii de majorare sau altfel spus aprobarea emiterii de noi acțiuni ce se oferă spre subscriere deținătorilor drepturilor de preferință, respectiv acționarilor existenți la data de înregistrare, - care nu le-au înstrăinat în perioada de tranzacționare sau dobândite în perioada de tranzacționare conform prevederilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1 din 9 martie 2006 și cea de-a doua etapă supunerea Hotărârii Adunării Generale de modificare a actelor constitutive ale societății conform cerințelor art. 204 alin. (1) coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A reținut de asemenea instanța de apel că în speță este investită să analizeze valabilitatea hotărârii adoptate în prima etapă doar în măsura în care Adunarea Generală ar fi înlăturat sau restrâns dreptul de preferință, că Hotărârea se examinează prin raportare la cerințele art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital referitoare la prezența acționarilor reprezentând ¾ din capitalul social și la votul unui număr de acționari care să reprezinte cel puțin 75% din drepturile de vot, reținând că nu s-a decis o limitare sau o ridicare a dreptului de preferință al acționarilor ci, dimpotrivă participarea tuturor acționarilor înregistrați la majorarea capitalului social și că în realitate apelantul nu invocă o înlăturare a dreptului de preferință al tuturor acționarilor ci se plânge de faptul că stabilindu-se ca dreptul de preferință să poate fi exercitat de acționarii înscriși până la 18 iulie 2008, i s-a înlăturat practic dreptul de a participa la majorarea capitalul social,

deoarece acțiunile sale au fost înscrise abia la 25 septembrie 2008. Constatând că hotărârea atacată a fost adoptată în conformitate cu cerințele art. 130 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (2) lit. f) din Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006 și față de faptul că dreptul de preferință reprezintă o valoarea imobiliar negociabilă care încorporează dreptul titularului său de a subscrie cu prioritate acțiuni în cadrul unei majorări a capitalului social, proporțional cu umărul de acțiuni la data subscrierii, într-o perioadă de timp determinată și că drepturile de preferință sunt acordate tuturor acționarilor înscriși la data de înregistrare în registrul emitentului, consecințele refuzului de a înscrie pe acționar în registru nereprezentând motive de nulitate a hotărârii emiterii de noi acțiuni în vederea majorării capitalului social, Curtea a apreciat că în mod corect a fost respinsă acțiunea de către instanța de fond, apelantul reclamant putând să-și valorifice apărările invocate în cauză pe calea unei acțiuni separate, în despăgubiri împotriva persoanelor vinovate de neînregistrarea sau înregistrarea cu întârziere a acțiunilor sale.

Împotriva acestei decizii reclamantul B.N. a formulat recurs solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să se constate că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și în consecință să fie modificată hotărârea recurată în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ. în sensul anulării Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 și din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova susținând că a fost aplicat greșit art. 216 din Legea nr. 31/1990, instanța constatând greșit că i-a fost respectat dreptul de preferință în condițiile în care i-a fost refuzată înregistrarea în registrul acționarilor a drepturilor sale.

A arătat în continuare că prin refuzul înscrierii acțiunilor în registrul acționarilor a fost lipsit de dreptul de preferință care este un drept accesoriu al dreptului de proprietate având drept funcție conservarea dreptului principal în sensul menținerii cotei de participare la capitalul social, art. 177 din Legea nr. 31/1990 obligând societatea de a realiza evidența registrului acționarilor societății. A mai susținut reclamantul că a fost prejudiciat și că acest prejudiciu trebuie reparat în natură și nu prin echivalent cum a reținut instanța de apel. Prin cel de-al doilea motiv recurentul reclamant B.N. a invocat existența unui drept de preferință la data de 18 iulie 2008, data de referință pentru acționarii înscriși în registrul acționarilor SC E. SA Slatina arătând că prin sentința comercială nr. 7167 din 10 iunie 2008 Tribunalul București a obligat SC D.C.

SA să efectueze înscrierea dreptului său de proprietate reținând că prin sentința civilă nr. 499 din 5 septembrie 2000 a Tribunalului Olt definitivă și irevocabilă prin Decizie nr. 5512 a Curții Supreme de Justiție, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 948.076 acțiuni achitate prin compensare, astfel că refuzul pârâtei de efectuarea înregistrării este neîntemeiat. Recurentul reclamant a atacat hotărârea instanței de apel și sub aspectul greșitei aplicări a legii raportată la art. 216 și art. 217 din Legea nr. 31/1990 precum și art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 în sensul că Hotărârea A.G.E.A.

din 1 iulie 2008 reprezintă o ingerință în exercitarea dreptului de preferință decurgând din calitatea de proprietar a celor 948.076 acțiuni, în sensul că deși se arată că dreptul de proprietate al reclamantului asupra unui număr de 948.076 acțiuni era în ființă anterior datei de referință, totuși se afirmă că dreptul de preferință nu ar exista, astfel că instanța a ignorat dispozițiile art. 217 din Legea nr. 31/1990 și art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 care reglementează limitarea și ridicarea dreptului de preferință.

Aceleași motive conduc și la încălcarea directivei nr. 77/91/ CEE a Uniunii Europene care în art. 29 alin. (1) prevede că ori de câte ori majorarea de capital are loc pentru aporturi în numerar, acționarii trebuie să beneficieze proporțional cu capitalul reprezentat de acțiunile deținute de aceștia, de dreptul de preemțiune asupra acțiunilor emise și a solicitat instanței să constate în temeiul teoriei actului clar că interpretarea pe care trebuie să o dea acestei dispoziții este în sensul că garantează acționarilor prezenți care se bucură de dreptul de proprietate asupra acțiunilor, dreptul de preferință fără a adăuga condiții care țin de voința organelor de conducere ale societății și a cerut ca în temeiul art. 234 din Tratatul Comunităților Europene să supună interpretării Curții de Justiție a Comunităților Europene chestiunea vizând interpretarea dispozițiilor art. 29 al Deciziei nr. 77/91/ CEE.

Prin încheierea din data de 11 februarie 2010 Curtea a reținut că la data de 9 februarie 2010 recurentul reclamant a transmis prin fax cerere prin care a solicitat sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în vederea pronunțării unei hotărârii cu titlu preliminar iar în ședința publică de la 29 aprilie 2010 recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei precizări suplimentare în legătură cu cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Prin încheierea de ședință de la 13 mai 2010 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene Curtea reținând că Directiva nr. 77/91/ CEE a fost transpusă în dreptul român încă din perioada anterioară aderării la U.E., fiind transpuse și directivele modificatoare ale acesteia și că dacă recurentul ar fi considerat că România nu a transpus corect directiva menționată și directivele modificatoare în dreptul intern ar fi trebuit să facă demersurile pentru anularea actelor normative de transpunere, ținând cont și de faptul că la nivelul U.E. nu s-a declanșat procedura de infrigement împotriva României în legătură cu transpunerea acestor directive.

Prin aceeași încheiere s-a reținut că instanța națională a cărei decizie nu poate face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie să-și îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, cu excepția cazului când constată că întrebarea nu este relevantă, sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții, sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu atâta evidență încât nu mai lasă locul unei îndoieli rezonabile și cum în speță dispozițiile de drept comunitar și dispozițiile din dreptul național prin care cele două directive vizate de recurent au fost transpuse sunt extrem de clare și precis formulate, recurentul fiind nemulțumit de modul în care acestea au fost aplicate de către instanțele naționale anterioare, în aplicarea prevederilor art. 267 T.F.U.E., în lumina interpretărilor și dezvoltărilor date de Curtea de Justiție a U.E., cererea recurentului de sesizarea instanței de la Luxemburg cu o acțiune prejudicială a fost respinsă ca nefondată, această motivare răspunzând și motivului III.2 din recurs.

Recursul este nefondat pentru motivele arătate în continuare. Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prin motivele de recurs invocate de recurentul reclamant acesta și-a arătat nemulțumirea față de modul în care au fost aplicate de către cele două instanțe art. 216, art. 217 din Legea nr. 31/1990 și art. 240 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 precum și interpretarea greșită și art. 29 alin. (1) din Directiva 77/91/ CEE. Potrivit art. 216 (1) „Acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi oferite spre subscriere, în primul rând acționarilor existenți, proporțional cu numărul acțiunilor pe care le posedă”.

(2) „Exercitarea dreptului de preferință se va putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală sau de consiliul de administrație, respectiv directorat, în condițiile art. 220 1 alin. (4), dacă actul constitutiv nu prevede alt termen. În toate situațiile, termenul acordat pentru exercitarea drepturilor de preferință nu poate fi mai mic de o lună de la data publicării hotărârii adunării generale, respectiv a deciziei consiliului de administrație/directoratului, în M. Of. al României, Partea a IV-a. După expirarea acestui termen, acțiunile vor putea fi oferite spre subscriere publicului”. Potrivit art. 217 alin. (1) „Dreptul de preferință al acționarilor poate fi limitat sau ridicat numai prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor”.

Art. 216 din Legea 31/1990 se analizează raportându-l la dispozițiile art. 240 din Legea nr. 297/2004 și art. 130 din Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006 al C.N.V.M. potrivit căruia majorarea capitalului social cu aport în numerar se realizează prin emiterea de acțiuni noi ce sunt oferite spre subscriere deținătorilor de drepturi de preferință, la data de înregistrare. Obiectul acțiunii îl constituie anularea Hotărârii A.G.E.A. din 1 iulie 2008 privind majorarea de capital prin emiterea de acțiuni având dată de referință 18 iulie 2008 ca dată de înregistrare a acționarilor. Față de obiectul acțiunii Curtea constată că în mod corect instanța de apel a respins apelul declarat împotriva sentinței de fond prin care a fost respinsă cererea privind anularea Hotărârii A.G.E.A.

din 1 iulie 2008, având în vedere dispozițiile art. 216 din Legea nr. 31/1990 raportată la Legea nr. 297/2004 și Regulamentul nr. 1 din 9 martie 2006, care au fost aplicate corect, majorarea capitalului social realizându-se prin emiterea de acțiuni oferite deținătorilor drepturilor de preferință aparținând acționarilor existenți la data de înregistrare respectiv 18 iulie 2008. Faptul că prin sentința comercială nr. 7167 din 10 iunie 2008 Tribunalul București a obligat SC D.C.

SA să efectueze înscrierea dreptului său de proprietate reținând că prin sentința civilă nr. 499 din 5 septembrie 2000 a Tribunalului Olt definitivă și irevocabilă prin Decizie 5512 a Curții Supreme de Justiție, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui număr de 948.076 acțiuni achitate prin compensare, nu are relevanță față de obiectul acțiunii întrucât reclamantul nu a făcut dovada înregistrării dreptului de proprietate asupra celor 948.076 acțiuni la data de 18 iulie 2008. Prin acțiunea introductivă instanța nu a fost investită cu un capăt de cerere în sensul de a se pronunța cu privire la refuzul pârâtei de a-l înscrie pe acționar în registrul acționarilor, astfel că dacă ar fi luat în discuție acest aspect, și-ar fi depășit limitele investirii, riscând să pronunțe o hotărâre nulă.

Nu i se poate imputa instanței că reclamantul nu și-a rezolvat problema înregistrării dreptului de proprietate asupra acțiunilor până la data de 18 iulie 2008 stabilită de Adunarea Generală ca dată de referință, ca prerogativă a sa în temeiul art. 216 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 în sensul că „exercitarea dreptului de preferință se va putea realiza numai în interiorul termenului hotărât de adunarea generală”. Or, în speță nu s-a dovedit că majorarea capitalului social s-ar fi făcut cu încălcarea prevederilor art. 216 din Legea nr. 31/1990, nici că dreptul de preferință al acționarului a fost limitat sau ridicat prin Hotărârea A.G.E.A. în sensul art. 217 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și nici că s-ar fi încălcat art. 29 alin. (2) din Directiva 77/91/ CEE a Uniunii Europene, majorarea capitalului făcându-se în conformitate cu dispozițiile legale menționate mai sus.

Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva Deciziei nr. 119 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.