ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7073 din 25 noiembrie
2011, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea
pârâtului nr. 126 din 6 aprilie 2011 și l-a obligat pe pârât să examineze
cererea reclamantului sub toate aspectele legislației naționale și comunitare,
în termen legal și să răspundă acestuia.
Pentru a pronunța o
asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Hotărârea contestată
în prezenta cauză este nelegală, întrucât pârâtul nu a analizat discriminarea
invocată de reclamant în petiția sa, prin prisma legislației și jurisprudenței
europene, deși avea această obligație în raport de prevederile art. 5 din Noul
C. proc. civ.
Ca argument
suplimentar pentru nelegalitatea hotărârii, judecătorul fondului a citat
dispozițiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a
unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește
încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, dispoziții pe care le-a
apreciat ca fiind aplicabile în speță.
Totodată, instanța a
precizat că persoanele cu dizabilități nu trebuie discriminate, ci trebuie
ajutate să se integreze în societate și să aibă oportunitatea de a accede la
orice activități producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii.
Recursul declarat
de pârât
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii
reclamantului.
În motivarea căii
extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9
C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu
privire la hotărârea contestată:
2.1. Instanța de fond
a interpretat eronat cadrul legal național, în condițiile în care O.G. nr.
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, transpune în totalitate prevederile Directivei Consiliului nr.
200/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între
persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată, precum și
prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru
general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în
muncă și ocuparea forței de muncă.
Totodată, recurentul
a arătat faptul că a aplicat acquis-ul comunitar cu ocazia analizării petiției
formulate de intimat, soluționată prin Hotărârea nr. 126 din 6 aprilie 2011.
2.2. Prima instanță a
calificat greșit obiectul petiției depuse de intimat la Consiliul Național
pentru Combaterea Discriminării.
Pe acest aspect,
recurentul a susținut, în primul rând, faptul că nu are competența materială de
a obliga Ministerul Justiției și U.N.N.P.R. să modifice Regulamentul de punere
în aplicare a Legii notarilor publici și activităților notariale.
În al doilea rând,
recurentul a precizat că poate constata că există discriminare, ca urmare a
faptului că petentului i se îngreunează nejustificat de alte criterii accesul
la activități prestatoare de servicii sau la o ocupație, dar nu acesta a fost
obiectul petiției cu care a fost învestit.
Apărările
formulate de intimat
Intimatul G.M. a
formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (a se vedea
dosar) și a depus înscrisuri.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Analizând sentința
atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse
în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304
1
C. proc. civ.,
sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru
considerentele care vor fi expuse în continuare.
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Intimatul-reclamant
G.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca
obiect anularea hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
nr. 126 din 6 aprilie 2011 prin care a fost soluționată petiția înregistrată
sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011.
Prima instanță a
admis acțiunea pentru argumentele prezentate la pct. 1 din decizia de față.
Această soluție nu
este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă o abordare
superficială a cauzei.
Detaliind problema de
drept dedusă judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate,
Înalta Curte constată următoarele:
Prin petiția
înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011, intimatul a arătat că recurentul
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat discriminarea sa
în anul 2005, prin Hotărârea nr. 276/2005, ca urmare a faptului că nu a avut
acces la funcția de notar. Intimatul a solicitat obligarea Ministerului
Justiției și Uniunii Naționale a Notarilor Publici la modificarea, prin ordin,
a Regulamentul de concurs pentru notarii publici în așa fel încât să prevadă
măsuri afirmative pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
Prin Hotărârea nr.
126 din 6 aprilie 2011, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:
- a admis excepția de
necompetență materială a acestei instituții cu privire la obligarea
Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Notarilor Publici la modificarea
Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activităților
notariale nr. 36/1995;
- a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Notarilor Publici;
- a constatat că
petentul nu a fost discriminat, conform prevederilor art. 2 din O.G. nr.
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
republicată.
Înalta Curte
apreciază că autoritatea recurentă a analizat Petiția nr. 579 din 29 ianuarie
2011 formulată de intimat prin prisma cadrului legislativ din domeniul
prevenirii și combaterii discriminării, cadru legislativ care, în realitate,
reprezintă o transpunere a directivelor europene aplicabile în materie
(Directiva Consiliului nr. 200/43/CE privind aplicarea principiului egalității
de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum
și Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în
favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și
ocuparea forței de muncă).
La modul concret,
instanța de control judiciar reține faptul că, prin Hotărârea nr. 276 din 25
octombrie 2005 Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea
Discriminării, examinând petiția formulată de M.G., înregistrată la nr. 7725
din 3 octombrie 2005 și Sentința civilă nr. 1307/2005 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că
refuzul recurenților reclamanți Ministerul Justiției și Uniunea Națională a
Notarilor Publici din România de a organiza o comisie specială pentru
verificarea cunoștințelor sale profesionale, constituie un act de discriminare,
conform art. 2 alin. (1) și (3), art. 6 și art. 19 din O.G. nr. 137/2000, cu
modificările și completările ulterioare. Au fost sancționați cu avertisment
atât Uniunea Națională a Notarilor Publici din România cât și Ministerul
Justiției și s-a solicitat Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România
înființarea unei comisii speciale pentru examinarea cunoștințelor de
specialitate ale petentului M.G., dispunându-se, totodată, și monitorizarea
situației.
Această soluție a rămas
irevocabilă prin Decizia nr. 3317 din 29 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte
de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1420/2/2006.
În actul
administrativ dedus judecății, recurentul a arătat faptul că Ministerul
Justiției și Uniunea Națională a Notarilor Publici au respectat măsurile
adoptate prin Hotărârea CNCD nr. 276 din 25 octombrie 2005. Dovada în acest
sens o constituie Decizia nr. 4481 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în
Dosarul nr. 6278/1/2008 și Decizia nr. 527 din 3 februarie 2010 pronunțată de
aceeași instanță în Dosarul nr. 1912/2/2009.
În același timp,
Colegiul director al autorității recurente a constatat că Ministerul Justiției
și-a exprimat acordul în sensul majorării duratei de examinare peste cele 3 ore
prevăzute pentru susținerea examenului necesar a accede la profesia de notar,
iar Uniunea Națională a Notarilor Publici a propus o serie de măsuri speciale
din punct de vedere logistic, în vederea susținerii celor două probe de concurs
de către intimat. Cu toate acestea, intimatul nu s-a înscris la niciun concurs
de primire în profesia de notar public.
Pentru toate aceste
motive, Colegiul director a considerat că introducerea unei prevederi exprese
în Regulamentul de concurs pentru notarii publici este doar o condiție de
formă, în lipsa căreia intimatul nu a fost și nu este împiedicat să se înscrie
la concurs și să beneficieze de măsuri afirmative în organizarea concursului,
potrivit gradului de dizabilitate pe care îl are.
Așadar, din cele
anterior expuse, rezultă faptul că nu suntem în prezenta unui refuz
nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, deoarece autoritatea
recurentă a analizat și a rezolvat petiția înregistrată sub nr. 579 din 29
ianuarie 2011, în raport de obiectul acesteia.
În altă ordine de
idei, Înalta Curte constată că prima instanță s-a pronunțat asupra unor motive
de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății care nu au fost
invocate de către partea reclamantă și nici nu au fost puse în discuția
părților litigante, cum este, de pildă, încălcarea prevederilor art. 5 din Noul
C. proc. civ. Mai mult decât atât, acest act normativ nu era aplicabil în
speță, față de momentul formulării cererii de chemare în judecată (17 mai
2011), de data intrării sale în vigoare (15 februarie 2013) și de dispozițiile
art. 24 din acest Cod.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Pe cale de consecință,
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu
art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va
modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului,
astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
împotriva Sentinței nr. 7073 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința
atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, astfel cum a fost
precizată, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.
Procesat de GGC - CL