ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7073 din 25 noiembrie 2011, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea pârâtului nr. 126 din 6 aprilie 2011 și l-a obligat pe pârât să examineze cererea reclamantului sub toate aspectele legislației naționale și comunitare, în termen legal și să răspundă acestuia. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Hotărârea contestată în prezenta cauză este nelegală, întrucât pârâtul nu a analizat discriminarea invocată de reclamant în petiția sa, prin prisma legislației și jurisprudenței europene, deși avea această obligație în raport de prevederile art. 5 din Noul C. proc.

civ. Ca argument suplimentar pentru nelegalitatea hotărârii, judecătorul fondului a citat dispozițiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, dispoziții pe care le-a apreciat ca fiind aplicabile în speță. Totodată, instanța a precizat că persoanele cu dizabilități nu trebuie discriminate, ci trebuie ajutate să se integreze în societate și să aibă oportunitatea de a accede la orice activități producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii. 2. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată: 2.1. Instanța de fond a interpretat eronat cadrul legal național, în condițiile în care O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, transpune în totalitate prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată, precum și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Totodată, recurentul a arătat faptul că a aplicat acquis-ul comunitar cu ocazia analizării petiției formulate de intimat, soluționată prin Hotărârea nr. 126 din 6 aprilie 2011. 2.2. Prima instanță a calificat greșit obiectul petiției depuse de intimat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Pe acest aspect, recurentul a susținut, în primul rând, faptul că nu are competența materială de a obliga Ministerul Justiției și U.N.N.P.R. să modifice Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activităților notariale. În al doilea rând, recurentul a precizat că poate constata că există discriminare, ca urmare a faptului că petentului i se îngreunează nejustificat de alte criterii accesul la activități prestatoare de servicii sau la o ocupație, dar nu acesta a fost obiectul petiției cu care a fost învestit.

3. Apărările formulate de intimat Intimatul G.M. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (a se vedea dosar) și a depus înscrisuri. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimatul-reclamant G.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect anularea hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nr. 126 din 6 aprilie 2011 prin care a fost soluționată petiția înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011. Prima instanță a admis acțiunea pentru argumentele prezentate la pct. 1 din decizia de față.

Această soluție nu este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei. Detaliind problema de drept dedusă judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: Prin petiția înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011, intimatul a arătat că recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat discriminarea sa în anul 2005, prin Hotărârea nr. 276/2005, ca urmare a faptului că nu a avut acces la funcția de notar. Intimatul a solicitat obligarea Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Notarilor Publici la modificarea, prin ordin, a Regulamentul de concurs pentru notarii publici în așa fel încât să prevadă măsuri afirmative pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Prin Hotărârea nr. 126 din 6 aprilie 2011, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării: - a admis excepția de necompetență materială a acestei instituții cu privire la obligarea Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Notarilor Publici la modificarea Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activităților notariale nr. 36/1995; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Notarilor Publici; - a constatat că petentul nu a fost discriminat, conform prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Înalta Curte apreciază că autoritatea recurentă a analizat Petiția nr. 579 din 29 ianuarie 2011 formulată de intimat prin prisma cadrului legislativ din domeniul prevenirii și combaterii discriminării, cadru legislativ care, în realitate, reprezintă o transpunere a directivelor europene aplicabile în materie (Directiva Consiliului nr. 200/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum și Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă).

La modul concret, instanța de control judiciar reține faptul că, prin Hotărârea nr. 276 din 25 octombrie 2005 Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, examinând petiția formulată de M.G., înregistrată la nr. 7725 din 3 octombrie 2005 și Sentința civilă nr. 1307/2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că refuzul recurenților reclamanți Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Notarilor Publici din România de a organiza o comisie specială pentru verificarea cunoștințelor sale profesionale, constituie un act de discriminare, conform art. 2 alin. (1) și (3), art. 6 și art. 19 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Au fost sancționați cu avertisment atât Uniunea Națională a Notarilor Publici din România cât și Ministerul Justiției și s-a solicitat Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România înființarea unei comisii speciale pentru examinarea cunoștințelor de specialitate ale petentului M.G., dispunându-se, totodată, și monitorizarea situației. Această soluție a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 3317 din 29 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1420/2/2006.

În actul administrativ dedus judecății, recurentul a arătat faptul că Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Notarilor Publici au respectat măsurile adoptate prin Hotărârea CNCD nr. 276 din 25 octombrie 2005. Dovada în acest sens o constituie Decizia nr. 4481 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6278/1/2008 și Decizia nr. 527 din 3 februarie 2010 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. 1912/2/2009. În același timp, Colegiul director al autorității recurente a constatat că Ministerul Justiției și-a exprimat acordul în sensul majorării duratei de examinare peste cele 3 ore prevăzute pentru susținerea examenului necesar a accede la profesia de notar, iar Uniunea Națională a Notarilor Publici a propus o serie de măsuri speciale din punct de vedere logistic, în vederea susținerii celor două probe de concurs de către intimat.

Cu toate acestea, intimatul nu s-a înscris la niciun concurs de primire în profesia de notar public. Pentru toate aceste motive, Colegiul director a considerat că introducerea unei prevederi exprese în Regulamentul de concurs pentru notarii publici este doar o condiție de formă, în lipsa căreia intimatul nu a fost și nu este împiedicat să se înscrie la concurs și să beneficieze de măsuri afirmative în organizarea concursului, potrivit gradului de dizabilitate pe care îl are. Așadar, din cele anterior expuse, rezultă faptul că nu suntem în prezenta unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, deoarece autoritatea recurentă a analizat și a rezolvat petiția înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011, în raport de obiectul acesteia.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că prima instanță s-a pronunțat asupra unor motive de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății care nu au fost invocate de către partea reclamantă și nici nu au fost puse în discuția părților litigante, cum este, de pildă, încălcarea prevederilor art. 5 din Noul C. proc. civ. Mai mult decât atât, acest act normativ nu era aplicabil în speță, față de momentul formulării cererii de chemare în judecată (17 mai 2011), de data intrării sale în vigoare (15 februarie 2013) și de dispozițiile art. 24 din acest Cod. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 7073 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 februarie 2013. Procesat de GGC - CL