ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1375/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 7073 din 25 noiembrie

2011, a admis acțiunea formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea

pârâtului nr. 126 din 6 aprilie 2011 și l-a obligat pe pârât să examineze

cererea reclamantului sub toate aspectele legislației naționale și comunitare,

în termen legal și să răspundă acestuia.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Hotărârea contestată

în prezenta cauză este nelegală, întrucât pârâtul nu a analizat discriminarea

invocată de reclamant în petiția sa, prin prisma legislației și jurisprudenței

europene, deși avea această obligație în raport de prevederile art. 5 din Noul

C. proc. civ.

Ca argument

suplimentar pentru nelegalitatea hotărârii, judecătorul fondului a citat

dispozițiile art. 2 din Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a

unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește

încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, dispoziții pe care le-a

apreciat ca fiind aplicabile în speță.

Totodată, instanța a

precizat că persoanele cu dizabilități nu trebuie discriminate, ci trebuie

ajutate să se integreze în societate și să aibă oportunitatea de a accede la

orice activități producătoare de bunuri sau prestatoare de servicii.

de pârât

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii

reclamantului.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu

privire la hotărârea contestată:

2.1. Instanța de fond

a interpretat eronat cadrul legal național, în condițiile în care O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

republicată, transpune în totalitate prevederile Directivei Consiliului nr.

200/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între

persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată, precum și

prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru

general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în

muncă și ocuparea forței de muncă.

Totodată, recurentul

a arătat faptul că a aplicat acquis-ul comunitar cu ocazia analizării petiției

formulate de intimat, soluționată prin Hotărârea nr. 126 din 6 aprilie 2011.

2.2. Prima instanță a

calificat greșit obiectul petiției depuse de intimat la Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării.

Pe acest aspect,

recurentul a susținut, în primul rând, faptul că nu are competența materială de

a obliga Ministerul Justiției și U.N.N.P.R. să modifice Regulamentul de punere

în aplicare a Legii notarilor publici și activităților notariale.

În al doilea rând,

recurentul a precizat că poate constata că există discriminare, ca urmare a

faptului că petentului i se îngreunează nejustificat de alte criterii accesul

la activități prestatoare de servicii sau la o ocupație, dar nu acesta a fost

obiectul petiției cu care a fost învestit.

formulate de intimat

Intimatul G.M. a

formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (a se vedea

dosar) și a depus înscrisuri.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

fapt și de drept relevante

Intimatul-reclamant

G.M. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca

obiect anularea hotărârii Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

nr. 126 din 6 aprilie 2011 prin care a fost soluționată petiția înregistrată

sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011.

Prima instanță a

admis acțiunea pentru argumentele prezentate la pct. 1 din decizia de față.

Această soluție nu

este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă o abordare

superficială a cauzei.

Detaliind problema de

drept dedusă judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate,

Înalta Curte constată următoarele:

Prin petiția

înregistrată sub nr. 579 din 29 ianuarie 2011, intimatul a arătat că recurentul

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat discriminarea sa

în anul 2005, prin Hotărârea nr. 276/2005, ca urmare a faptului că nu a avut

acces la funcția de notar. Intimatul a solicitat obligarea Ministerului

Justiției și Uniunii Naționale a Notarilor Publici la modificarea, prin ordin,

a Regulamentul de concurs pentru notarii publici în așa fel încât să prevadă

măsuri afirmative pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

Prin Hotărârea nr.

126 din 6 aprilie 2011, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:

- a admis excepția de

necompetență materială a acestei instituții cu privire la obligarea

Ministerului Justiției și Uniunii Naționale a Notarilor Publici la modificarea

Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici și activităților

notariale nr. 36/1995;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Uniunii Naționale a Notarilor Publici;

- a constatat că

petentul nu a fost discriminat, conform prevederilor art. 2 din O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

republicată.

Înalta Curte

apreciază că autoritatea recurentă a analizat Petiția nr. 579 din 29 ianuarie

2011 formulată de intimat prin prisma cadrului legislativ din domeniul

prevenirii și combaterii discriminării, cadru legislativ care, în realitate,

reprezintă o transpunere a directivelor europene aplicabile în materie

(Directiva Consiliului nr. 200/43/CE privind aplicarea principiului egalității

de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, precum

și Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în

favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și

ocuparea forței de muncă).

La modul concret,

instanța de control judiciar reține faptul că, prin Hotărârea nr. 276 din 25

octombrie 2005 Colegiul Director al Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, examinând petiția formulată de M.G., înregistrată la nr. 7725

din 3 octombrie 2005 și Sentința civilă nr. 1307/2005 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat că

refuzul recurenților reclamanți Ministerul Justiției și Uniunea Națională a

Notarilor Publici din România de a organiza o comisie specială pentru

verificarea cunoștințelor sale profesionale, constituie un act de discriminare,

conform art. 2 alin. (1) și (3), art. 6 și art. 19 din O.G. nr. 137/2000, cu

modificările și completările ulterioare. Au fost sancționați cu avertisment

atât Uniunea Națională a Notarilor Publici din România cât și Ministerul

Justiției și s-a solicitat Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România

înființarea unei comisii speciale pentru examinarea cunoștințelor de

specialitate ale petentului M.G., dispunându-se, totodată, și monitorizarea

situației.

Această soluție a rămas

irevocabilă prin Decizia nr. 3317 din 29 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1420/2/2006.

În actul

administrativ dedus judecății, recurentul a arătat faptul că Ministerul

Justiției și Uniunea Națională a Notarilor Publici au respectat măsurile

adoptate prin Hotărârea CNCD nr. 276 din 25 octombrie 2005. Dovada în acest

sens o constituie Decizia nr. 4481 din 3 decembrie 2008 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în

Dosarul nr. 6278/1/2008 și Decizia nr. 527 din 3 februarie 2010 pronunțată de

aceeași instanță în Dosarul nr. 1912/2/2009.

În același timp,

Colegiul director al autorității recurente a constatat că Ministerul Justiției

și-a exprimat acordul în sensul majorării duratei de examinare peste cele 3 ore

prevăzute pentru susținerea examenului necesar a accede la profesia de notar,

iar Uniunea Națională a Notarilor Publici a propus o serie de măsuri speciale

din punct de vedere logistic, în vederea susținerii celor două probe de concurs

de către intimat. Cu toate acestea, intimatul nu s-a înscris la niciun concurs

de primire în profesia de notar public.

Pentru toate aceste

motive, Colegiul director a considerat că introducerea unei prevederi exprese

în Regulamentul de concurs pentru notarii publici este doar o condiție de

formă, în lipsa căreia intimatul nu a fost și nu este împiedicat să se înscrie

la concurs și să beneficieze de măsuri afirmative în organizarea concursului,

potrivit gradului de dizabilitate pe care îl are.

Așadar, din cele

anterior expuse, rezultă faptul că nu suntem în prezenta unui refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, deoarece autoritatea

recurentă a analizat și a rezolvat petiția înregistrată sub nr. 579 din 29

ianuarie 2011, în raport de obiectul acesteia.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte constată că prima instanță s-a pronunțat asupra unor motive

de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății care nu au fost

invocate de către partea reclamantă și nici nu au fost puse în discuția

părților litigante, cum este, de pildă, încălcarea prevederilor art. 5 din Noul

C. proc. civ. Mai mult decât atât, acest act normativ nu era aplicabil în

speță, față de momentul formulării cererii de chemare în judecată (17 mai

2011), de data intrării sale în vigoare (15 februarie 2013) și de dispozițiile

art. 24 din acest Cod.

soluției adoptate în recurs

Pe cale de consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu

art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va

modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului,

astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

împotriva Sentinței nr. 7073 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, astfel cum a fost

precizată, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 22 februarie 2013.

Procesat de GGC - CL