ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 14 august 2020, petentul condamnat A. a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat, fără a invoca temeiul de drept considerat aplicabil. În acest sens, a arătat că a fost arestat la data de 20 februarie 2019 în Republica Franceză, suferind două condamnări în statul respectiv, de 5 ani și, respectiv, 10 luni și a solicitat deducerea celor 404 de zile, respectiv 70 de zile, executate pe teritoriul statului francez. La cerere, a atașat Sentința penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, definitivă prin neapelare la data de 17 iunie 2020 și mandatul de executare a pedepsei nr. x/16 iulie 2020.

Prin Sentința penală nr. 1.926 din 22 septembrie 2020 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 50 din C. proc. pen., raportat la art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Medgidia a arătat, în esență, că cele două sentințe penale de condamnare definitive ale autorităților judiciare franceze au fost recunoscute prin Sentința penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 17 iunie 2020, prin care, totodată, s-a mai dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 5 ani închisoare și de 10 luni închisoare, iar, întrucât a fost emis un unic mandat de executare a pedepselor închisorii, nr. x din 16 iulie 2020, nu există situația prevăzută de art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 597 alin. (1) și alin. (6) din C. proc. pen., privind modificarea pedepsei închisorii.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, care, prin Sentința penală nr. 212/F din 6 noiembrie 2020, în temeiul art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu.

În temeiul art. 50 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a declinat competența de judecare a cererii de contopire a pedepselor închisorii, formulată de petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Medgidia, secția penală, județul Constanța.

În temeiul art. 51 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut că, prin Sentința penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 17 iunie 2020, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/16 iulie 2020, au fost recunoscute Sentința penală nr. 1.000/19 din data de 1 aprilie 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franța, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2019, prin care petentului condamnat i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea, pe data de 12 februarie 2019 a infracțiunilor de furt cu violență, care a dus la incapacitate totală de muncă care nu depășește 8 zile (infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen. român) și de agresiune sexuală exercitată asupra unei persoane vulnerabilă (infracțiunea de agresiune sexuală, în varianta simplă, prevăzută de art. 219 alin. (1) din C. pen. român), precum și Sentința penală nr. 1.241/19 din data de 7 mai 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franța, definitivă la data de 17 mai 2019, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru comiterea, pe data de 24 octombrie 2018 a infracțiunilor de rănire involuntară, cu incapacitate care nu excede 3 luni, de către conducătorul unui vehicul terestru cu motor, comisă cu cel puțin două circumstanțe agravante, constând în stare de ebrietate și părăsirea locului accidentului (infracțiunile de vătămare corporală din culpă, în varianta simplă, prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen. român și de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. român), de circulație cu un vehicul fără a deține permis de conducere (infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. român), de furnizare de date de identitate imaginare, care puteau provoca mențiuni eronate în cazierul judiciar (infracțiunea de fals privind identitatea, în varianta simplă, prevăzută de art. 327 alin. (1) din C. pen. român), iar, pe data de 3 ianuarie 2019, a infracțiunilor de circulație cu un vehicul în stare de ebrietate (infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. român) și de circulație cu un vehicul fără a deține permis de conducere (infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. român), dispunându-se transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 5 ani închisoare și de 10 luni închisoare, cu scăderea perioadelor executate și reducerilor acordate.

Curtea de apel, având în vedere același dispoziții procedural penale invocate în vederea declinării de competență materială, a constatat că cererea de contopire a pedepselor închisorii a fost corect introdusă.

Astfel, raportându-se la dispozițiile art. 585 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., a arătat că prin instanță corespunzătoare din cuprinsul acestui text de lege se înțelege instanța de judecată căreia i-ar reveni competența materială să judece pe fond și nu Curtea de Apel București, care a avut competența specială de a recunoaște hotărârile judecătorești definitive de condamnare străine și transferarea condamnatului într-un penitenciar din România. De altfel, într-un alt sens, prin Decizia nr. 1/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că instanța de judecată învestită cu o cerere de contopire a pedepselor închisorii poate ca, pe cale incidentală, să recunoască o hotărâre de condamnare străină.

Întrucât, în cauză, toate infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea definitivă sunt în competența materială a judecătoriei, iar petentul condamnat se afla, la data depunerii cererii de contopire a pedepselor închisorii, la Penitenciarul Tulcea, s-a apreciat că revine Judecătoriei Medgidia competența materială și teritorială de a se pronunța asupra respectivei cereri.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că Judecătoria Medgidia este instanța competentă să soluționeze cauza referitoare la condamnatul A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni, recidivei, pluralității intermediare ori a unor acte ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Stabilind instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei, art. 585 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că aceasta este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Analizând, în acest context, actele dosarului, se constată că, prin Sentința penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 17 iunie 2020, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 16/16 iulie 2020, au fost recunoscute Sentința penală nr. 1.000/19 din data de 1 aprilie 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franța, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2019, prin care petentului condamnat i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare și Sentința penală nr. 1.241/19 din data de 7 mai 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franța, definitivă la data de 17 mai 2019, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 10 luni închisoare, dispunându-se transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 5 ani închisoare și de 10 luni închisoare, cu scăderea perioadelor executate și reducerilor acordate. În cuprinsul acestei sentințe s-a reținut, printre altele, că, potrivit datelor transmise de autoritățile judiciare franceze, cele două pedepse "urmează a fi executate cumulat în condițiile în care persoana transferabilă nu a formulat o cerere de contopire".

Totodată, se constată că, prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată în fața Judecătoriei Medgidia la termenul de judecată din 22 septembrie 2020, condamnatul A. a solicitat contopirea celor două pedepse la care a fost condamnat în Republica Franceză și deducerea perioadei deja executate.

Deși sesizarea cu care a fost învestită instanța se referă la pedepse aplicate de autoritățile judiciare franceze ce au fost recunoscute de către Curtea de Apel București, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 302/2004 care stabilesc competența în favoarea curții de apel atâta timp cât cererea condamnatului este una de contopire a pedepselor, fapt ce atrage incidența dispozițiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, așa cum s-a menționat în considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742/5.11.2010, care își găsește în continuare aplicarea, competența exclusivă a curții de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în C. proc. pen.

Or, așa cum s-a arătat anterior, în conformitate cu dispozițiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei în această situație este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de detenție.

Totodată, se constată că, față de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat în străinătate petentul A. (tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen. român, agresiune sexuală, în varianta simplă, prevăzută de art. 219 alin. (1) din C. pen. român, vătămare corporală din culpă, în varianta simplă, prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen. român, părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. român, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. român, fals privind identitatea, în varianta simplă, prevăzută de art. 327 alin. (1) din C. pen. român, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. român), instanța de executare este, conform art. 553 din C. proc. pen. raportat la art. 35 din C. proc. pen., judecătoria.

Așadar, raportat la dispozițiile legale anterior menționate și la faptul că, la data formulării cererii (12 august 2020), condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă (conform mențiunilor de pe plicul aflat la dosarul Judecătoriei Medgidia), competența de soluționare a cererii de contopire formulată de acesta revine Judecătoriei Medgidia, care a și fost sesizată inițial, iar nu Curții de Apel București.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanța competentă să soluționeze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Medgidia, instanță căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 decembrie 2020.

GGC - CL