ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2020

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 104/F din 11 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus în temeiul art. 109, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 21 noiembrie 2019, de către Tribunalul Instanței Supreme din Fontainebleau, Republica Franceză, în Dosarul nr. x, față de persoana solicitată-inculpat A. și, în consecință, a dispus arestarea acesteia, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare, în vederea predării.

În temeiul art. 104, alin. (13) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus emiterea, de îndată, a mandatului de arestare, în vederea predării.

În temeiul art. 114, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 58, alin. (1) din aceeași lege specială, a dispus amânarea predării persoanei solicitate-inculpat A. către autoritățile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialității, până la rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 165/20 martie 2020 a Judecătoriei Buftea, secția penală, județul Ilfov, din dosarul nr. x/2019, sau, în caz de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, până la liberarea condiționată ori până la executarea la termen.

În temeiul art. 109, alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus ca mandatul de arestare, în vederea predării să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

În temeiul art. 242, alin. (1), C. proc. pen., a revocat măsura preventivă a controlului judiciar, luată prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel a reținut că persoana solicitată a fost condamnată, în lipsă și în mod nedefinitiv, prin sentința penală din data de 17 februarie 2012 a Curții de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanță din Fontainebleau, Republica Franceză, nr. minută 185/2012 LM, în dosarul nr. x, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de furt în grup și de escrocherie, ambele pe data de 30 august 2010, în comuna Avon, de furt agravat de două împrejurări și de escrocherie, ambele pe data de 1 septembrie 2010, în comuna Saran, de furt agravat de două împrejurări și de escrocherie, ambele pe data de 1 septembrie 2010, în orașul Blois, de furt agravat de două împrejurări și de escrocherie, ambele pe data de 2 septembrie 2010, în comuna Saint-Pierre-les Nemours, de furt în grup și de escrocherie, ambele pe data de 3 septembrie 2010, în comuna Gien, de furt agravat de două împrejurări și de escrocherie, pe data de 4 septembrie 2010, în orașul Chartres, de furt în grup, pe data de 6 septembrie 2010, în orașul Olivet, și de escrocherie, pe data de 6 august 2010, în orașul Orleans, reținându-se în sarcina sa că, împreună cu mai multe persoane, a sustras carduri bancare de la persoanele vătămate, pe care le-a utilizat în mod fraudulos, pentru plata unor bunuri cumpărate și pentru retragerea de numerar. Imediat, chiar pe data de 17 februarie 2012, la data pronunțării și, prin urmare, înainte de rămânerea definitivă a Sentinței penale de condamnare, a fost emis mandatul național de executare a pedepsei închisorii, în baza căruia a fost emis, pe data de 21 noiembrie 2019, mandatul european de arestare, a cărui punere în executare se solicită.

Curtea a constatat că nu există nici unul dintre motivele de refuz obligatorii, prevăzute de art. 99, alin. (1), lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004, modificată, sau facultative, de la art. 99, alin. (2), lit. a) - i) din aceeași lege specială.

În ceea ce privește prescripția executării pedepsei închisorii, invocată de persoana solicitată, Curtea a constatat că sentința penală de condamnare nu a rămas definitivă, astfel că nu se poate calcula termenul de prescripție a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de către autoritatea judiciară franceză. De aceea, calitatea procesuală se modifică în persoană solicitată-inculpat. În aceste condiții, Curtea a examinat doar cerința prevăzută de art. 99, alin. (2), lit. g) din Legea nr. 302/2004, modificată, privind prescripția specială a răspunderii penale, care, oricum, este un motiv facultativ de refuz.

A constatat că, potrivit legii penale române mai favorabile, faptele penale se încadrează juridic în infracțiunile de furt, în formă continuată, prev. de art. 228, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a) din noul C. pen. și art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prev. de art. 360, alin. (1) și alin. (3) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare și 7 ani închisoare, și de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 250, alin. (1) și alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare și 7 ani închisoare, toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) și alin. (2) din noul C. pen.

Potrivit art. 154, alin. (1), lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 155, alin. (4) din noul C. pen., termenul special de prescripție a răspunderii penale, pentru două dintre infracțiunile concurente, este de 16 ani, care curge de la data de 6 septembrie 2010, momentul epuizării, ceea ce înseamnă că se împlinește pe data de 6 septembrie 2036.

Ca atare, Curtea a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând ca autoritățile judiciare franceze să determine data la care sentința penală de condamnare a rămas sau va rămâne definitivă. A pus în vedere autorităților franceze că, în procedura specială de punere în executare a mandatului european de arestare, persoanei solicitate i-a fost comunicată sentința penală de condamnare, în traducerea sa integrală, pe data de 10 aprilie 2020, potrivit dovezii de transmitere prin e-mail, iar aceasta a confirmat primirea la aceeași dată, de 10 aprilie 2020, potrivit răspunsului prin e-mail.

Referitor la predare, a constatat că, prin Sentința penală nr. 165/20 martie 2020 a Judecătoriei Buftea, secția penală, județul Ilfov, din dosarul nr. x/2019, s-a dispus condamnarea, în procedura simplificată, a persoanei solicitate-inculpat, pentru comiterea, pe data de 29 martie 2018, a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, la pedeapsa de 10 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, cu stabilirea de măsuri de supraveghere și de obligații, împotriva căreia inculpatul A. a declarat apel, cu prim termen de judecată la data de 14 septembrie 2020, la Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, a apreciat că este îndeplinită cerința prevăzută de art. 114, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 58, alin. (1) din aceeași lege specială, potrivit cărora, în situația în care persoana solicitată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cât privește măsura preventivă a controlului judiciar, a constatat că temeiurile inițiale care au determinat luarea măsurii preventive nu mai există, întrucât nu mai există riscul sustragerii persoanei solicitate-inculpat din fața organelor judiciare române, în condițiile în care, pe data de 6 martie 2020, a formulat o cerere de a i se încuviința depășirea limitei teritoriale a municipiului București, pentru a se deplasa la Judecătoria Buftea, la termenul de judecată din data de 10 martie 2020, în dosarul nr. x/2019, în care a optat pentru procedura simplificată, făcând, astfel, dovada interesului în soluționarea cauzelor penale împotriva sa.

Împotriva acestei sentințe penale, persoana solicitată A. a formulat contestație, solicitând în esență, admiterea contestației formulate, desființarea hotărârii penale atacate, respingerea cererii de punere în executare a mandatului de arestare, ca neîntemeiată, și constatarea îndeplinirii condițiilor de refuz facultativ prevăzute de art. 99, alin. (2), lit. g) din Legea nr. 302/2004, termenul de prescripție specială de 10 ani prevăzut pentru infracțiunile reținute în sarcina persoanei solicitate fiind împlinit.

În acest sens, a susținut că în analiza realizată în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, a avut în vedere limite de pedeapsă ale unor infracțiuni ce nu au fost reținute de către autoritățile străine în hotărârea pronunțată sau în vreun alt act transmis instanțelor române. A arătat că termenul de prescripție a răspunderii penale trebuie apreciat în funcție de infracțiunile reținute de către instanțele străine, acesta fiind de 5 ani, potrivit art. 154, alin. (1), lit. b), C. proc. pen., sau de 10 ani, în cazul termenului de prescripție specială, conform art. 155, alin. (4), C. proc. pen.

De asemenea, a precizat că hotărârea de condamnare pronunțată de instanțele franceze este nedefinitivă, și, prin urmare, nu poate fi pusă în executare.

Un alt aspect învederat vizează împrejurarea că în considerentele hotărârii atacate calitatea contestatorului-persoană solicitată A. este modificată în persoană solicitată-inculpat, iar motivarea instanței de fond sub acest aspect include elemente de drept ce nu au fost puse în discuția părților, cum ar fi reținerea unor alte infracțiuni corespondente în legislația penală română, respectiv accesul ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, în condițiile în care în documentele transmise de către autoritățile franceze și în mandatul european de arestare sunt menționate numai infracțiunile de înșelăciune și furt.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-Cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de către autoritățile competente din Franța, în baza Sentinței penale din data de 17 februarie 2012 a Curții de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanță din Fontainebleau, Republica Franceză, nr. minută x/2012 LM, în Dosarul nr. x.

În raport de motivele contestației invocate de persoana solicitată, prin apărător, sub un prim aspect, în ceea ce privește intervenirea prescripției executării pedepsei aplicate de instanța franceză, Înalta Curte amintește că potrivit art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 "autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române."

Înalta Curte constată că acest termen de prescripție al executării pedepsei se calculează de la data la care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, or, în cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, sentința penală din data de 17 februarie 2012 a Curții de Apel din Paris - Tribunalul de Înaltă Instanță din Fontainebleau, Republica Franceză, nr. minută x/2012 LM, în Dosarul nr. x este nedefinitivă, astfel că în mod judicios prima instanță a apreciat că în cauză nu se poate calcula termenul de prescripție a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată de către autoritatea judiciară franceză întrucât sentința penală de condamnare nu este definitivă, iar calitatea procesuală a persoanei solicitate A. se modifică în persoană solicitată-inculpat.

De asemenea, sub un al doilea aspect, în analiza realizată în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, împlinirea termenului de prescripție al executării pedepsei se stabilește prin raportare la legislația română, respectiv se au în vedere limitele de pedeapsă ale infracțiunilor astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile penale române în vigoare. Așadar, faptele penale pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate de către autoritățile franceze au corespondent în legislația română, încadrându-se juridic în infracțiunile de furt, în formă continuată, prev. de art. 228, alin. (1) din noul C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a) din noul C. pen. și art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care legea penală română prevede pedeapsa de la 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii, de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prev. de art. 360, alin. (1) și alin. (3) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare și 7 ani închisoare, și de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 250, alin. (1) și alin. (2) din noul C. pen., cu aplicarea art. 35, alin. (1) din noul C. pen. (perioada 30 august 2010 - 6 septembrie 2010), pentru care limitele speciale sunt cuprinse între 2 ani închisoare și 7 ani închisoare, toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) și alin. (2) din noul C. pen.

Potrivit art. 154, alin. (1), lit. c) din noul C. pen., cu aplicarea art. 155, alin. (4) din noul C. pen., termenul special de prescripție a răspunderii penale, pentru două dintre infracțiunile concurente, este de 16 ani și curge de la data de 6 septembrie 2010, momentul epuizării, ceea ce înseamnă că se împlinește pe data de 6 septembrie 2026.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 104/F din 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 277 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 104/F din 11 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 277 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 august 2020.

GGG - CL