ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 17.09.2020

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 549/2020

HOTĂRÂRE

17.09.2020

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 549/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunțată de aceeași instanță, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admisă cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..

S-a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecțional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentința penală din 24.09.2019 a aceleiași instanțe, recunoscută parțial prin sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov dar și cu faptele pentru care a fost condamnat prin următoarele sentințe penale:

- sentința penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- sentința penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București;

- sentința penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași;

- sentința penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București;

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 14 ani, 2 luni și 15 zile stabilită prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov, în pedepsele componente, respectiv:

- pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 5 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, aplicate pentru faptele deduse judecății;

- pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare și 5 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- pedepsele de 1 an închisoare și 7 luni închisoare aplicate prin sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Curții de Apel Iași, pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București;

- 7 ani, 4 luni și 10 zile închisoare spor de pedeapsă (1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate);

- pedepsele de 3 ani și 8 luni închisoare, 2 ani și 6 luni aplicate prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- restul de 9 ani, 8 luni și 15 zile, rămas neexecutat.

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași definitivă, prin decizia penală 359/A/23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de celelalte fapte aflate în concurs și a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei, fiind înlăturat sporul de 7 ani, 4 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea nr. 187/2012 au fost contopite:

- pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecțional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentința penală din data de 24.09.2019 a aceleiași instanțe, recunoscută parțial prin sentința penală nr. 247 din 20.12.2019 a Curții de Apel București definitivă prin neapelare cu pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 5 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov, dar și cu:

- pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, 5 ani închisoare și 5 ani închisoare aplicate prin sentința penală 266/29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004/12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

- pedepsele de 1 an închisoare și 7 luni închisoare aplicate prin sentința penală 550/24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750/25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală 538/18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419/12.11.2014 a Curții de Apel București;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 519/04.07.2016 a Cur?ii de Apel Iași, pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A/21.04.2016 a Curții de Apel București și aplicată pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 6 ani închisoare la care se adaugă sporul fix, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 1/3 din 27 de ani și 1 lună, (adică 9 ani și 10 zile), pedeapsa rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind astfel de 15 ani și 10 zile închisoare.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 127 din 11.06.2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală s-a reținut că inculpatul beneficiază de un număr de 112 zile compensatorii pentru perioada executată între 27-28.11.2012, 23.01.2013 la 04.09.2013 și de la 12.05.2014 la 27.04.2015.

S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracțiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința nr. 7/25.01.2016 a Curții de Apel Iași), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni și 25 de zile) și 112 zile compensatorii.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, care a fost adăugată la restul de 12 ani și 23 zile, rămas neexecutat din pedeapsa închisorii 15 ani și 10 zile închisoare după scăderea perioadei de 2 ani, 11 luni și 17 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 16 ani, 6 luni și 23 zile închisoare.

S-a scăzut din durata pedepsei de 16 ani, 6 luni și 23 zile, perioada reținerii, arestării preventive și executată, respectiv perioada de la data de 27.04.2015 la zi.

S-a dedus din pedeapsa principală și perioadele de reținere și arestare preventivă din România în vederea predării în baza unor mandate europene de arestare, și anume: 29.01.2007 - 27.02.2007, 07.12.2010 și 18.06.2014 - 17.07.2017.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a stabilit ca alături de pedeapsa rezultantă principală a închisorii de 16 ani, 6 luni și 23 zile, condamnatul A. să execute pedeapsa complementară cea mai grea, aplicată prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., pentru o durată de 3 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea, pedeapsă care se va executa de către inculpatul A., conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea pedepsei principale rezultante, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza dispozițiilor art. 45 alin. (5) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul A. să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, aplicată prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoanele cu care a comis infracțiunea, respectiv cu B. și C. ori de a se apropia de acestea, urmând a fi executată în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., respectiv din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală rezultantă finală a fost executată sau considerată ca executată zi.

Au fost menținute dispozițiile privind măsura de siguranță a confiscării speciale dispuse prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489 din 07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov și s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre.

Prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă sesizarea Penitenciarului Galați și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul minutei sentinței penale nr. 127/F din 09.07.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția I Penală, în sensul că s-a consemnat, în mod corect, perioada reținerii și arestării preventive în vederea predării inculpatului A., în baza unor mandate europene de arestare, care s-a dedus din pedeapsa principală, respectiv 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 și 18.06.2014-17.07.2014 și nu 29.01.2007-27.02.2007, 07.12.2010 și 18.06.2014-17.07.2017, cum din eroare s-a redactat.

S-a consemnat în mod corect paragraful privind anularea mandatelor de executare ale pedepselor anteriore, respectiv:

Anulează: M.E.P.I. nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov, MEPI nr. 150/19.06.2019 emis în baza sentinței penale nr. 127/F/11.06.2019 a Curții de Apel București, secția a II a Penală și MEPI nr. 387/21.01.2020 emis în baza sentinței penale nr. 247/20.12.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală și dispune emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre și, nu anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1489/07.03.2019 emis pe numele condamnatului în baza deciziei penale nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov și s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător pedepsei stabilite prin prezenta hotărâre, cum din eroare s-a redactat.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență că, prin cererea adresată Curții de Apel București și înregistrată sub nr. x/2020 la data de 25.02.2020, petentul A. a solicitat, în temeiul art. 585 C. proc. pen. contopirea pedepselor de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2019, 14 ani ani 2 luni 15 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 191/2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2017 și 4 ani, 10 luni și 769 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 127 din 11.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2018 cu pedepsele stabilite prin sentința penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2007, sentința penală nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2013, sentința penală nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2013, sentința penală nr. 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2015, sentința penală nr. 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

S-a mai reținut că, în motivarea cererii de contopire condamnatul a mai solicitat să se constate că:

- prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală nr. 359 din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015, au fost contopite pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași, pronunțate în dosarul nr. x/2013, care au fost contopite cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 2004 din 12.06.2014 a ÎCCJ, pronunțate în dosarul nr. x/2007, (pentru care s-a emis MEP nr. 375/2012) și cele aplicate prin sentința penală nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2013, (MEP nr. 573 noul C. proc. pen../2014) rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, precum și pedepsele de 3 ani și 8 luni și 2 ani și 6 luni pentru faptele săvârșite la datele de 23.04.2015- 27.04.2015 și pentru care s-a dispus condamnarea petentului prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași;

- faptele pentru care petentul a fost condamnat prin decizia penală nr. 191/2019 a Curții de Apel Brașov pronunțate în dosarul nr. x/2017, săvârșite la datele de 02.08.2012 și 25.10.2012, se află în stare de concurs si cu faptele pentru care petentul a fost condamnat definitiv, enunțate mai sus, cât și cu faptele săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie stabilite prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, definitivă prin decizia penală nr. 359 din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în dosarul nr. x/2015, aspect, care în opinia petentului, nu a fost corect reținut de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2017 prin care a fost condamnat la pedepsele de 3 ani și 8 luni închisoare, respectiv de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru faptele săvârșite la datele de 23.04. 2015 - 27.04.2015, așa cum a reținut și Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 224/F/07.12.2016, pronunțată în dosar nr. x/2016.

- recidiva există doar față de pedepsele rămase definitive până la data săvărsirii infracțiunii în stare de recidivă postcondamnatorie din data de 27.04.2015 și nu față de toate pedepsele aplicate, așa cum s-a menționat prin sentința penală nr. 224/F din 07.12.2016 și prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016, contestatorul fiind condamnat definitiv la data de 12.06.2014 prin sentința penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 2004 din12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr. x/2007, dată la care a intrat în executarea pedepsei de 5 ani pentru care s-a emis MEP nr. 375/2012 la 12.06.2014, data încarcerării și ulterior MEP nr. 573/2014.

Totodată, s-a constatat că petentul a solicitat, în baza art. 43 alin. (2) C. pen., art. 10 din Legea nr. 87/2012 și art. 39 C. pen., contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, repuse în individualitatea lor, cu pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curții de Apel București, pentru fapte săvârșite în perioada 2004-2006, pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 5 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, pronunțate prin sentința penală nr. 1107 din 07.06.2018, definitivă prin decizia penală nr. 191 din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov, pentru faptele săvârșite la datele de 02.08.2012 și 25.10.2012, 112 zile compensatorii stabilite prin sentința penală nr. 127/2019 din 11.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 care a stabilit pedeapsa de 4 ani, 10 luni și 769 de zile de închisoare, pedeapsa de 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 51/23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716 din 21.04.2016 a Curții de Apel București pronunțate în dosar nr. x/2015, pentru o faptă săvârșită la data de 09.06.2014, pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 925/30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași, pentru o faptă săvârșită la data de 04.11.2011.

De asemenea, petentul a mai arătat că prin sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2019, cu privire la recunoașterea parțială, cu acordul statului emitent (Franța), a sentinței penale nr. 1660 din 28 februarie 2012 a Tribunalului Corecțional din Lyon - Camera 16, definitivă prin neapelare în 2018 s-a dispus deducerea perioadelor de reținere și arestare din România, în vederea predării, în baza unor mandate europene de arestare, respectiv perioadele de la 29 ianuarie 2007 - 27 februarie 2007, 07 decembrie 2010 și de la 18 iunie 2014 la 17 iulie 2014.

În același timp, avându-se în vedere starea de concurs, datele săvârșirii infracțiunilor și datele rămânerii definitive, în cuprinsul cererii formulate, petentul a apreciat că se impune deducerea din pedeapsa principală a următoarelor perioade: de la 04.10.2006 la 22.10.2007, de la 13.10.2010 la 06.11.2010, 07.12.2010, de la 27.11.2012 la 28.11.2012, de la 23.01.2013 la 04.09.2013 și de la 12.06.2014 la zi.

Pentru soluționarea cererii de contopire, instanța de fond a administrat proba cu înscrisuri, la dosar fiind depuse toate hotărârile judecătorești relevante pentru situația juridică a petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că petentul condamnat se afla încarcerat la data sesizării instanței în penitenciarul Rahova în executarea pedepsei de 14 ani, 2 luni și 15 zile aplicată prin decizia penală nr. 191 din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov prin care a fost modificată sentința penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov.

Astfel, prin decizia penală anterior menționată, în baza art. 421 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov, care a fost desființată sub aspectul soluției privind pluralitatea de infracțiuni reținute în sarcina inculpatului apelant și rejudecând în aceste limite:

S-a constatat că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința apelată la pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 5 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare sunt concurente cu:

- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- faptele pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București;

- fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași;

- fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni și 881 de zile de închisoare stabilită prin sentința penală 224/F din 07.12.2016 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală 253 din 08.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București;

- pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită prin sentința penală 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași, pentru săvârșirea în stare de recidivă postcondamnatorie a infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București;

- pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; 1 an, 2 luni și 10 zile închisoare spor de pedeapsă; 871 zile închisoare rest rămas neexecutat.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu referire la art. 10 din Legea 187/2012 au fost contopite pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 5 luni închisoare, 6 luni închisoare și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința apelată cu:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași;

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 538 din18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din12.11.2014 a Curții de Apel București;

-pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București, în pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare, la care adaugă 7 ani, 4 luni și 10 zile închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate (1/3 din 2 ani și 6 luni închisoare + 5 ani închisoare + 1 an închisoare + 7 luni închisoare + 3 ani închisoare + 3 ani închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare + 8 luni închisoare + 5 luni închisoare + 1 an și 6 luni închisoare + 1 an și 5 luni închisoare + 6 luni închisoare + 6 luni închisoare), pedeapsa principală rezultantă stabilită pentru inculpatul A. fiind astfel de 12 ani, 4 luni și 10 zile închisoare.

S-a înlăturat sporul de pedeapsă de 1 an, 2 luni și 10 zile închisoare, aplicat prin sentința penală 224/F din 07.12.2016 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală 253 din 08.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că prin sentința penală 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru două infracțiuni concurente între ele.

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași definitivă, prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de celelalte fapte aflate în concurs și a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei.

S-a constatat că până la data de 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracțiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași), inculpatul a executat un număr de 955 de zile (2 ani, 7 luni și 25 de zile).

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 3 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 8 luni închisoare, la care a fost adăugat un spor de 10 luni închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, care a fost adăugat la restul de 9 ani, 8 luni și 15 zile, rămas neexecutat din pedeapsa închisorii 12 ani, 4 luni și 10 zile închisoare după scăderea perioadei de 2 ani, 7 luni și 25 de zile, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 14 ani, 2 luni și 15 zile.

S-a scăzut din durata pedepsei de 14 ani, 2 luni și 15 zile, perioada reținerii, arestării preventive și executată, respectiv perioada de la data de 27.04.2015, la zi.

Instanța de fond a mai reținut că, după pronunțarea acestei deciziei anterior menționate, prin sentința penală nr. 127 din 11.06.2019 a Curții de apel București, secția a II-a penală, definitivă prin necontestare la 19.06.2019, în baza art. 589 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a fost admisă contestația formulată de condamnatul A..

S-a constatat că, petentul condamnat beneficiază, pentru un număr de 560 de zile executate în condiții necorespunzătoare (în perioadele 27.11.2012 la 28.11.2012, 23.01.2013 la 04.09.2013 și de la 12.06.2014 la 27.04.2015), de un număr de 112 zile compensatorii, conform art. 55

din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017.

S-a redus din restul de pedeapsă rămas neexecutat de 871 zile închisoare, rest adăugat la pedeapsa de 4 ani, 10 luni și 10 zile închisoare un număr de 112 zile și, pe cale de consecință, s-a redus pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni și 881 de zile de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 224/F din 07.12.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 253 din 08.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală cu 112 zile, petentul executând pedeapsa rezultantă de 4 ani, 10 luni și 769 de zile de închisoare.

În baza art. 599 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 550/2016 emis de Curtea de Apel București, secția I Penală în baza sentinței penale nr. 224/F din 07.12.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 253/08.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și emiterea unui nou mandat de executare.

Prin sentința penală indicată, Curtea a constatat că și în situația contestatorului condamnat sunt incidente dispozițiile art. 55

din Legea nr. 254/2013, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 7/2018 din data de 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pentru perioada executată din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, al cărei rest rămas neexecutat de 871 de zile închisoare a fost adăugat la pedeapsa de 4 ani, 10 luni și 10 zile închisoare prin sentința penală nr. 224/F din 07.12.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În continuare, s-a constatat că prin sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin neapelare, s-au hotărât următoarele:

"În temeiul art. 172 alin. (3)-(4) și alin. (7) rap. la art. 167 alin. (1), art. 166 alin. (6) lit. a) și alin. (9) și art. 163 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 (republicată), admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la condamnatul A. .

Dispune recunoașterea parțială, cu acordul statului emitent (Franța), a sentinței penale nr. 1660 din data de 28 februarie 2012 a Tribunalului Corecțional din Lyon - Camera 16 (rectificată prin sentința penală din data de 24 septembrie 2019 a aceleiași instanțe), referitoare la condamnatul A., cu excepția faptei privind pe victima D., pentru care acesta a fost condamnat în România, prin sentința penală nr. 266 din data de 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/2007 (rămasă definitivă la data de 12 iunie 2014).

Dispune executarea de către condamnat, într-un penitenciar din România, a pedepsei de 6 ani închisoare (calculată de autoritatea franceză emitentă a certificatului la 2.190 zile închisoare), aplicată prin sentința penală anterior menționată și nesupusă modificării ca efect al recunoașterii parțiale.

Constată că, în Franța, condamnatul nu a fost supus niciunei măsuri privative de libertate în cursul procedurii judiciare care a condus la condamnarea sa.

Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare perioadele de reținere și arestare din România, în vederea predării, în baza unor mandate europene de arestare, și anume 29 ianuarie 2007 - 27 februarie 2007, 07 decembrie 2010 și 18 iunie 2014 - 17 iulie 2014 și constată că predarea condamnatului către autoritățile franceze nu a mai avut loc. Dispune emiterea mandatului de executare, cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentințe. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 300 RON, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției".

Astfel, având în vedere datele comiterii faptelor, precum și datele rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, astfel cum au fost prezentate anterior, instanța de fond a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecțional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentința penală din data de 24.09.2019 a aceleiași instanțe, recunoscută parțial prin sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov, dar și cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentințele penale nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004 din12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași, nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București, nr. 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași, nr. 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București.

Observând că petentul - condamnat a suferit numeroase condamnări, unele dintre fapte fiind concurente, dar, aflate și în stare de recidivă față de altele, instanța de fond a reținut că, în cauză, este incidentă Decizia nr. 42/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.

În acest context, s-a constatat că, hotărârea de condamnare până la care toate faptele comise se vor considera în concurs este sentința penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a căror pedeapsă rezultantă va constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele comise ulterior, respectiv cele săvârșite la data de 27.04.2015, pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând ca restul de pedeapsă să fie astfel calculat prin raportare la această dată - 27.04.2015 (data comiterii ultimului act material al infracțiunii de dare de mită în formă continuată pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași).

Totodată, având în vedere că în cadrul concursului de infracțiuni au fost reținute fapte comise în perioada ulterioară datei de 01.02.2014 a intrării în vigoare a noului C. pen., instanța de fond a reținut că devin aplicabile întregii pluralități dispozițiile legii penale noi, astfel cum prevăd dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen.

În concluzie, s-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași definitivă, prin decizia penală 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de celelalte fapte aflate în concurs și a căror rezultantă constituie prim termen al recidivei.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat contestație condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate, motivele fiind expuse pe larg în memoriul depus, în scris, la dosar precum și cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorului ales.

În legătură cu admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală formulată de condamnatul A., prin apărător ales, Înalta Curte reține, prin raportare la prevederile art. 475 C. proc. pen., că trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, respectiv existența unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanță pe rolul tribunalului, curții de apel sau al Înaltei Curți; soluționarea pe fond a acelei cauze să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării; problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismele legale ce asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.

Sub acest aspect, din interpretarea dispozițiilor art. 475 C. proc. pen. rezultă cu claritate că problema de drept ce are înrâurire asupra soluționării pe fond a cauzei trebuie să constituie o veritabilă chestiune de drept, care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunțarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fiind un mijloc procedural lăsat la latitudinea anumitor instanțe în vederea asigurării interpretării și aplicării unitare a legii se realizează doar când judecătorul are o dificultate în interpretarea normelor de drept ce au incidență în soluționarea pe fond a cauzei.

Cum însă, în speță, mecanismul de aplicare a pedepsei raportat la ansamblul condamnărilor suferite de inculpat, la succesiunea acestora și la tipurile pluralităților de infracțiuni nu generează dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, rezultă dincolo de orice dubiu că instanței nu-i este necesară obținerea unei hotărâri prealabile de interpretare și aplicare unitară a normelor procesual penale menționate.

Față de cele prezentate, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. formulată de contestatorul - condamnat A..

Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării acesteia se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența concursului de infracțiuni (lit. a), recidivei (lit. b), a) pluralității de infracțiuni (lit. c) ori a unor acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni (lit. d).

Examinând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1660 din 28.02.2012 a Tribunalului Corecțional din Lyon Camera 16, rectificată prin sentința penală din 24.09.2019 a aceleiași instanțe, recunoscută parțial prin sentința penală nr. 247/F din 20.12.2019 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin neapelare, este concurentă cu cele care au făcut obiectul condamnării prin sentințele penale: nr. 1107 din 07.06.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 191/AP din 07.03.2019 a Curții de Apel Brașov, nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 550 din 24.03.2014 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia nr. 750 din 25.11.2014 a Curții de Apel Iași, nr. 538 din 18.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1419 din 12.11.2014 a Curții de Apel București, nr. 925 din 30.03.2016 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 519 din 04.07.2016 a Curții de Apel Iași, nr. 51 din 23.02.2016 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin decizia penală nr. 716/A din 21.04.2016 a Curții de Apel București.

Sub acest aspect, se constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut incidența în cauză a deciziei nr. 42 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia sfera concursului de infracțiuni, cu pluralitate infracțională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile concurente și, ca atare, tot ce precedă alcătuiește concursul, iar tot ce urmează constituie recidivă.

Ca urmare, în condițiile în care, în speță, se ridică aceeași problemă de drept ce a făcut obiectul dezlegării prin decizia nr. 42/2008 a instanței supreme, dată în recurs în interesul legii, raționamentul ce a stat la baza pronunțării acesteia este pe deplin aplicabil, impunându-se contopirea pedepselor aplicabile pentru infracțiunile considerate concurente. Se ia ca reper în acest sens prima hotărâre rămasă definitivă, urmând ca pedeapsa rezultantă astfel determinată să constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii, al cărei regim juridic se va aplica doar prin raportare la infracțiunile reținute în această stare de recidivă.

Așadar, în speță, sentința penală nr. 266 din 29.06.2012 a Tribunalului Iași (definitivă prin decizia nr. 2004 din 12.06.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) este identificată ca fiind prima hotărâre definitivă de condamnare până la care toate faptele comise se vor considera în concurs și a căror pedeapsă rezultantă va constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru faptele comise ulterior.

Totodată se observă că, faptele săvârșite ulterior, ce au făcut obiectul condamnării contestatorului prin sentința penală nr. 7 din 25.01.2016 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia nr. 359/A din 23.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de restul faptelor aflate în concurs și a căror rezultantă constituie primul termen al recidivei.

În consecință, constatând că instanța de fond a respectat ordinea operațiunilor de aplicare a regulilor privind pluralitatea de infracțiuni adoptată de legiuitor, în conformitate cu dispozițiile 425

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunțată de aceeași instanță, iar față de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul condamnat A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 127/F din 09 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 iulie 2020 pronunțată de aceeași instanță.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.

§ Cauze similare