ÎCCJ, decizie (scj.ro #149435)

Efectul convențiilor. Interpretarea termenilor și a clauzelor contractuale potrivit cu scopul contractului

Cuprins pe materii : Drept comercial. Obligații

Index alfabetic: profesionist

-activitate specifică

-clauză contractuală

-interpretare

C. civ. 1864, art. 977-979, 982 și 983

Atunci când, în cadrul unui contract încheiat de un profesionist în derularea activității sale specifice, se inserează una sau mai multe definiții convenționale ale unor termeni, cu efecte directe asupra existenței și întinderii obligațiilor părților, se impune a se avea în vedere nu sensul comun al unui cuvânt ori un sens ce poate fi identificat și în alte materii juridice, ci sensul specific, de natură a servi neîndoielnic la decelarea scopului urmărit la încheierea respectivului contract.

Dacă în contractul de asigurare s-a stipulat ca risc asigurat doar vandalismul, care, potrivit actului adițional, presupune distrugerea sau deteriorarea nejustificată a unor bunuri, însă nu s-a prevăzut ca risc asigurat și furtul prin efracție, societatea de asigurare nu are a acorda despăgubiri în cazul în care bunurile demontate au fost sustrase, întrucât actele de vandalism, astfel cum au fost definite convențional, exclud distrugerea bunurilor în scopul sau cu prilejul însușirii acestora.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3725 din 27 septembrie 2018

Prin

sentința civilă

nr.3798/21.06.2016, pronunțată în dosarul nr. x/x/2012

, Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă

a admis în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 256.807 euro cu titlu de despăgubire de asigurare echivalent în lei de la data plății efective, la cursul BNR la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății, și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 36.809,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, în declarația de eveniment asigurat nedatată și în lista de distrugeri anexă la această declarație, reclamantul a menționat ca dată a comiterii faptelor 27.06.2010, pe care le califică drept vandalism, furt și distrugere, precizând obiectul acestora, respectiv 400 mp  fațadă (geam și ramă) instalații hidranți 100 ml, instalații electrice 1400 ml,  distribuitoare 21 bucăți, elemente prindere plăci rigips 500 ml) alucobont 50 mp.

În procesul-verbal încheiat cu agentul de daună, se precizează că din declarațiile reprezentanților asiguratului și din sesizarea Secției 14 de Poliție, a rezultat că mai multe persoane, în zile diferite, au sustras diverse bunuri, iar clădirea la acea dată nu era finalizată, instalația electrică/fiind montată parțial, paza fiind asigurată prin  forțe proprii. În același proces-verbal, la rubrica descrierea bunurilor avariate, se menționează geamurile exterioare de tâmplărie de aluminiu, la fațadă între 350-400 m.p., instalația electrică parter și et.1-2, țevi hidranți 8 ml, elemente de prindere din rigips 500 ml.

Prin adresa nr.x, din data de 10.10.2012, Secția 14 Poliție a comunicat reclamantului că 7 învinuiți au distrus  sticla de termopan și au furat tâmplăria de aluminiu din acest imobil formându-se două dosare de urmărire penală. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București din data de 14.05.2012, din dosarul  x/x/2010, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților C., D. și E. De asemenea, pentru învinuiții F., G., H. și I., s-a propus aceeași soluție de scoatere de sub urmărire penală, prin  ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 din 07.05.2012 în dosarul x/x/2010.

Prin raportul de expertiză extrajudiciară imobiliară, elaborat de expertul J. la data de 23.08.2012, la doi ani după constatarea evenimentului asigurat, împreună cu reprezentanții părților respectiv K. și L., s-a constatat starea clădirii, s-a  făcut o inventariere asupra elementelor sustrase, reținându-se  că, în urma faptelor săvârșite de autori necunoscuți, clădirea a fost devastată, fiind sustrase repere de tâmplărie, placaje metalice, sigle suport metalice, instalații și altele, stabilindu-se totodată și suprafețele sau cantitățile elementelor distruse ori sustrase. În același timp, expertul a întocmit și un deviz estimativ de lucrări, cantități și valori, stabilind că, în urma evenimentului de furt/vandalism, prejudiciul, respectiv contravaloarea investițiilor, este în cuantum de 249.980 euro.

Odată cu nota de constatare, expertul a realizat numeroase planșe fotografice asupra imobilului și, în special, asupra părților avariate și asupra elementelor distruse.

Expertiza tehnică efectuată în cauză de expert M. a avut ca premize de constatare directă declarația de daună și procesul-verbal de constatare încheiat la 28.07.2010, de către delegatul pârâtei împreună cu reprezentantul reclamantului, precum și nota de constatare din 23.08.2012, întocmită de reprezentanții părților împreună cu  expertul extrajudiciar J.

Elementele menționate în declarația de daună și în lista bunurilor distruse, precum și în  cantitățile ori suprafețele menționate se regăsesc necontestate în procesul-verbal de daună încheiat de reprezentantul pârâtei. Pentru aceste elemente și bunuri distruse constatate efectiv de către expertă, așa cum rezultă din releveul față de planșele anexate, a fost făcută evaluarea stabilindu-se contravaloarea prejudiciului și implicit a necesarului de investiție la suma de 256.807 euro.

În urma obiecțiunilor  formulate de părți, experta a efectuat  măsurători pe teren la data de 26.01.2016, pe baza cărora a constatat că amploarea distrugerilor este  deosebit de mare, iar suprafețele de tâmplărie de aluminiu depășesc 536 mp, geamurile rămase nemaiputând fi folosite.

Cu privire la mențiunea făcută în cererea de asigurare de către reclamant se constată că, la rubrica detalii privind construcția, exista mențiunea anul construirii 2008, ceea ce corespunde autorizației de construire nr.x din 28.01.2008 eliberată de Primăria Sector 4, precum și contactului de execuție nr. x din 01.07.2008 în al cărui act adițional  părțile au prevăzut ca termen de finalizare data de 25.07.2009. În acest sens, instanța reține că reclamantul s-a conformat contractului și autorizației de construcție fără a face menționarea privind starea fizică a construcției la data de 25.07.2009, când a înregistrat cererea de asigurare la pârâtă.

Din raportul de expertiză și din procesul-verbal  de constatare încheiat la 24.07.2010 se constată că, într-adevăr, clădirea nu era integral finalizată și recepționată însă avea structura de rezistență executată, acoperișul realizat, închiderile exterioare, precum și instalațiile aferente. Așadar, în starea în care s-a aflat la data încheierii contractului de asigurare și mai apoi la data producerii evenimentului asigurat, această clădire nu se încadra în noțiunea de „clădiri nefinalizate” prevăzută în clauza 5.1 din condițiile generale ale contractului de asigurare, ca bunuri excluse de la despăgubire.

În ce privește faptul că reclamantul nu a înștiințat pârâta despre producerea  sau apariția  evenimentului asigurat în cel mult 48 de ore de la momentul când a cunoscut  sau a trebuit să cunoască apariția acestuia și nu a formulat și trimis pretențiile de despăgubire în termenul de 10 zile, cu respectarea clauzei 9.1.2  din condițiile generale, instanța reține că excluderea asiguratului de la despăgubiri, prevăzută în clauza 10.8.1, pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contract vizează obligațiile esențiale de fond, și nu cele de ordin formal care se pot produce în circumstanțele concrete ale fiecăruia din evenimentele și riscurile asigurate.

Cu privire la  calificarea distrugerilor și sustragerilor drept acte de vandalism și de furt și, în consecință, legitimarea reclamantului la  despăgubiri, în baza poliței și a riscului asigurat, instanța reține că potrivit clauzei 4 adițională având ca obiect acoperirea suplimentară pentru  riscurile de grevă, revoltă și tulburări civile, nu se acordă despăgubiri pentru prejudiciile prin furt sau tâlhărie care s-au produs ca urmare ori în  cursul unor greve, revolte sau tulburări civile. În speță, așa cum rezultă din toate înscrisurile analizate, distrugerile și sustragerile imputabile autorilor menționați nu au fost comise în timpul unor greve, revolte sau tulburări civile, și prin acțiunea  persoanelor sau a autorităților legale în aceste cazuri. Din aceleași mijloace de probă examinate rezultă că au avut loc distrugeri și deteriorări nejustificate a bunurilor  și a părților componente ale imobilului, care constituie fapte de vandalism, astfel cum sunt definite în clauza adițională 2 din  acoperirea suplimentară pentru riscul de vandalism, parte integrantă din condițiile generale.

Conform art.2.1 din clauza adițională, „vandalism constituie distrugere/deteriorare  nejustificată a unor bunuri de către persoane sau grupuri de persoane”.

Instanța a reținut totodată că

faptele penale caracterizate ca furt calificat prin ordonanțele de scoatere de sub urmărire ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 privesc în concret numai sustragerile câtorva  elemente de geam termopan cu care  au fost prinși în flagrant autorii

și pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative.

Existența  și  constatarea prin celelalte mijloace de probă inclusiv prin  procesul-verbal din 24.07.2010 încheiat de pârâtă în dosarul de daună, a

numeroaselor elemente și bunuri, precum și instalației, distruse degradate sau sustrase, amploarea acestor distrugeri și  mărimea suprafețelor afectate la  fațada clădirii, cât și în celelalte părți componente relevă în mod cert că sunt urmarea unor acte de vandalism

, astfel cum acest risc este definit în clauza 2 din  anexa la condițiile generale de asigurare.

În ce privește structura prejudiciului și evaluarea acestuia, instanța a constatat că raportul de expertiză efectuat în cauză a examinat și evaluat  bunurile distruse pe baza constatărilor efectuate de părți în iulie 2010 și august 2012, concluzionând în sensul că prejudiciul  direct estimat este acela de 256.807 euro.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta pârâta B.  Prin

decizia civilă nr. 1910A/02.11.2017, Curtea de Apel București – Secția a VI-a Civilă

a admis apelul și a schimbat sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În cursul judecării apelului, terțul N. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul intimatului reclamant A.

În motivarea cererii de intervenție accesorie, terțul a arătat că, la data de 04.07.2017, Judecătoria Sectorului 6 București a admis cererea de validare a poprii, obligând terțul poprit B. să plătească creditorului N. suma datorată debitorului A. cu titlu de despăgubiri, dobândă legală și cheltuieli de judecată acordate reclamantului prin sentința pronunțată în fond, în cadrul prezentului litigiu. Așadar, terțul intervenient justifică un interes legitim constând în menținerea soluției pronunțate în fond și în acoperirea unei părți cât mai însemnate din creanță, consolidarea apărărilor debitorului în vederea respingerii apelului declarat prezentând așadar o importanță deosebită.

Prin încheierea de ședință din data de 28.09.2017, Curtea a luat act de transmiterea calității procesuale a reclamantului A. către O., în temeiul contractului de dare în plată din data de 08.07.2017, încheiat după data pronunțării hotărârii apelate, pentru considerentele arătate. Pe cale de consecință, calitatea de intimat în prezentul apel aparține numitului O. care a obținut dreptul litigios de la reclamantul A.

Prin cererea depusă la data de 26.10.2017, terțul N. a solicitat introducerea sa în cauză, având în vedere calitatea de titular al creanței în cuantum de 256.807 EUR și 36.809,03 lei, născută în patrimoniul intimatului A. prin sentința civilă nr.3798/21.06.2016.

În susținerea cererii, terțul a indicat prevederile art.792 alin.1 C.proc.civ. și art.430 C.proc.civ., subliniind că, prin sentința civilă nr.6064/04.07.2017, Judecătoria Sectorului 6 a admis cererea N. și a dispus validarea popririi, obligând terțul poprit B. la plata către N. a sumelor menționate mai sus, operând, astfel, cesiunea creanței deținute de către debitor în favoarea sa. Prin aceeași hotărâre, instanța a analizat susținerile terțului privind pretinsa calitate de titular al creanței și a respins, în consecință, cererea de intervenție principală formulată de acesta. Instanța a reținut faptul că intervenientul nu a probat existența vreunui demers propriu întreprins în scopul recuperării debitului invocat și nu a înțeles nici să intervină în cadrul procedurii de executare silită din dosarul nr.x /2014, în condițiile art.690 alin.2 pct.4 C.proc.civ., lipsind orice fel de probe în sensul calității sale de creditor, pentru a veni în concurs cu banca. În realitate, intervenientul nu a înțeles însă să își valorifice dreptul în cadrul procedurii de executare silită demarată la cererea N., întrucât contractele de împrumut invocate drept izvor al creanței nu prezintă dată certă, condiție imperativă prevăzută de art.690 alin.2 pct. 4 C.proc.civ. pentru a interveni în cadrul procedurii de executare silită. Contractele de împrumut încheiate la 15.08.2009 și la 15.12.2010 nu prezintă dată certă și nu au fost supuse formalităților de înscriere în registrele de opozabilitate, nefiind, pe cale de consecință, opozabile terților. Aceste înscrisuri au stat ulterior la baza tuturor convențiilor subsecvente dintre debitor și intervenient, inclusiv a contractului de dare în plată invocat. Împrejurarea că operațiunea subsecventă de dare în plată a fost adusă la cunoștința terțului poprit nu este susceptibilă de a acoperi lipsa datei certe a contractelor de împrumut. Pe cale de consecință, înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către intervenient nu prezintă forță probatorie tocmai ca urmare a neefectuării formalităților de publicitate prevăzute de lege. Or, astfel cum s-a învederat anterior, considerentele reținute în hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie, potrivit art.430 C.proc.civ. Până la pronunțarea unei sentințe în sens contrar, N. beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie în ceea ce privește calitatea sa de titular al creanței în cuantum de 256.807.00 EUR și 36.809.03 lei, având în vedere dispozițiile art.792 alin. 1 C.proc.civ.

În drept, sunt invocate prevederile art.430 C.proc.civ.

În susținerea cererii de introducere în cauză, terțul a depus la dosar sentința civilă nr.6064/04.07.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă.

În ședința publică din data de 26.10.2017, Curtea a supus dezbaterii contradictorii a părților cererea de introducere în cauză în faza apelului, formulată de către terțul N., pe care a respins-o ca inadmisibilă, pornind de la faptul că prezentul litigiu se soluționează conform dispozițiilor vechiului C. proc. civ., în conformitate cu art. 3 alin.1 din Legea nr.76/2012, deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanțelor la data de 28.06.2012, anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare noul cod. Calitatea de părți în faza procesuală a apelului este dată de calitatea de părți la judecata în primă instanță. Pe cale de consecință, terțul N. nu poate dobândi calitatea de parte în prezentul apel, în cadrul procedurii contencioase de față, atât timp cât nu a fost parte la judecata în fond și nu a formulat prezenta cerere de introducere în cauză în raport de vreo dispoziție legală cuprinsă în C. proc. civ. aplicabil care să permită atragerea terților în procesul civil. Intervenția terților în proces se realizează în condițiile prevăzute de art.49 – art.66 din vechiul C. proc. civ., însă cererea de față nu se încadrează în niciuna dintre prevederile legale menționate, astfel cum a indicat chiar N., prin apărătorul ales. De asemenea, hotărârea de validare a popririi, respectiv sentința civilă nr.6064/04.07.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr.x/x/2017, nu este definitivă și nu asigură transmiterea calității procesuale în prezentul apel de la reclamantul A., parte la judecata în fond, către terțul N. Invocarea prevederilor art.792 alin.1 C.proc.civ. nou, care instituie efectul unei cesiuni de creanță pentru hotărârea de validare a popririi, nu poate justifica cererea de introducere în cauză, atât timp cât textul legal indicat este incident în situația prezentării unei hotărâri definitive, ceea ce nu este cazul în speță. Față de efectele cesiunii de creanță și de solicitarea de preluare a calității procesuale în prezentul litigiu, nu se poate considera că hotărârea nedefinitivă de validare a popririi ar justifica, în mod provizoriu, calitatea de intimat a terțului N. Așadar, instanța de apel constată că cererea de introducere în cauză, astfel cum a fost formulată, nu poate fi primită, existând posibilitatea formulării cererii de intervenție accesorie în favoarea părții a cărei apărare are interesul să o sprijine.

Tot la termenul din data de 26.10.2017, Curtea, a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție accesorie formulată de către terțul N. în interesul reclamantului A., motivat de faptul că intervenția accesorie în calea de atac a apelului este permisă numai în ipoteza în care cererea este formulată pentru a interveni în interesul uneia dintre părți, iar nu în interesul unei persoane care nu mai este parte la judecata în apel, conform art.51 C.proc.civ. Or, prin încheierea din data de 28.09.2017, s-a stabilit că a operat transmisiunea calității procesuale de la reclamantul A. către O., pentru considerentele  arătate, astfel încât calitatea de intimat în prezentul apel aparține numitului O. În schimb, terțul nu a înțeles să precizeze cererea de intervenție accesorie în sensul de a interveni în proces în interesul actualului intimat O., aceasta fiind calea procesuală care ar fi permis apărarea intereselor invocate în raport de sentința civilă nr.6064/04.07.2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – Secția Civilă în dosarul nr.x/x/2017, nedefinitivă.

În aceeași ședință publică, Curtea, în conformitate cu art.295 C.proc.civ., coroborat cu art.167 C.proc.civ., a respins probele solicitate de către apelanta pârâtă, respectiv proba cu înscrisuri, constând în emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București pentru atașarea dosarelor penale și proba cu expertiza evaluatorie, având în vedere că aceste probe sunt neutile, raportat la întregul probatoriu administrat în cauză și văzând apărările ambelor părți, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel.

Pentru a pronunța decizia asupra fondului cauzei, Curtea de Apel a reținut următoarea situație de fapt:

Între reclamantul A., în calitate de asigurat, și pârâta B., în calitate de asigurător, a fost încheiat contractul de asigurare facultativă seria x nr. x privind imobilul situat în mun. București, sector 4, cu valabilitate în perioada 25.07.2009 – 24.07.2010. Părțile au încheiat mai multe acte adiționale la polița de asigurare prin care au înțeles să acopere mai multe riscuri asigurate, prezentând relevanță clauza adițională vizând acoperirea suplimentară pentru riscul de vandalism cod x, prin care societatea de asigurare s-a obligat să plătească asiguratului despăgubiri, în limita sumei asigurate, pentru daunele materiale directe produse bunului asigurat de acțiunea persoanelor care iau parte la acte de vandalism sau de acțiunea oricărei autorități legal constituite în suprimarea sau în încercarea de a suprima sau limita consecințele oricăror acte de vandalism.

Conform art.2.1 din actul adițional referitor la acoperirea riscului de vandalism, părțile au înțeles să prevadă sensul noțiunii de „

vandalism

”, care presupune

distrugerea sau deteriorarea nejustificată a unor bunuri de către persoane sau grupuri de persoane

.

Potrivit cererii chestionar, asiguratul a solicitat asigurarea riscului reprezentat de vandalism, bifând rubrica potrivită, însă nu a înțeles să contracteze și o asigurare a furtului prin efracție, necompletând rubrica respectivă.

În perioada de valabilitate a acestei polițe de asigurare, la datele de 29.06.2010 și de 30.06.2010, lucrători din cadrul Secției 14 Poliție au prins în flagrant mai mulți indivizi, imediat după ce au sustras din imobilul situat în mun. București, sector 4, prin demontare, mai multe rame de aluminiu pentru geam termopan, distrugând, în același timp, sticla încadrată de ramele în cauză, fiind începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel cum rezultă din adresa nr.x /30.09.2010. Aceste fapte au fost confirmate în urma actelor de cercetare penală efectuate, însă s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de făptuitori motivat de împrejurarea că nu există gradul de pericol social al infracțiunii de furt calificat, conform ordonanței din data de 07.05.2012, în dosarul nr.x/x/2010, și ordonanței din data de 14.05.2012, în dosarul nr.x/x/2010, dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București.

Asiguratul A. a înștiințat asigurătorul B. despre acest eveniment la data de 27.07.2010, formându-se dosarul de daună nr.x/x/x/x, soluționat în sensul neacordării despăgubirilor pentru motivul că evenimentul invocat reprezintă furt calificat și nu este acoperit de polița de asigurare, împreună cu clauzele adiționale, încheiată între părți.

Prin raportul de expertiză judiciară întocmit de către expertul M., s-a stabilit că valoarea prejudiciului cauzat prin distrugerea geamului termopan, a cablului electric și a instalației de stingere a incendiilor, precum și prin distrugerea exterioară a clădirii ca urmare a distrugerii geamului termopan și a furtului, este de 256.807 EUR.

Raportat la această situație de fapt, Curtea a subliniat că, pentru a se pune problema acordării unor despăgubiri de către societatea de asigurare, în temeiul unui contract de asigurare a unui bun, este necesar ca, în prealabil, să se fi produs riscul asigurat. Sens în care se impunea lămurirea chestiunii litigioase dintre părți referitoare la calificarea distrugerilor constatate la imobilul asigurat drept risc asigurat potrivit contractului semnat în cauză.

În acest cadru, s-a reținut că polița de asigurare acoperă mai multe riscuri, printre care se regăsește riscul de vandalism, conform clauzei adiționale cod x, iar nu și riscul de furt. Riscul de furt nu se include în riscul de vandalism, atât timp cât cererea chestionar le menționează în mod distinct, ca riscuri diferite, supuse unor condiții și unor costuri diferite.

În conformitate cu art.2.1 din clauza adițională cod x referitoare la acoperirea riscului de vandalism, părțile au înțeles să definească

noțiunea de „vandalism”

prin

distrugerea sau deteriorarea nejustificată a unor bunuri de către persoane sau grupuri de persoane

. Din această definiție contractuală, coroborată cu împrejurarea că în oferta societății de asigurare sunt contractate în mod distinct cele două riscuri, furt și vandalism, s-a reținut că

actele de vandalism exclud distrugerea bunurilor în scopul sau cu prilejul însușirii acestora

. Cu alte cuvinte,

numai distrugerea nejustificată, fără scopul însușirii, intră în sfera actelor de vandalism

, acoperite de clauza x. În schimb, distrugerile cauzate de furt constituie prejudicii ce pot fi acoperite de polița de asigurare încheiată pentru acoperirea riscului de furt, însă o astfel de poliță nu a fost încheiată între părțile din litigiul de față.

Conform probatoriului administrat în fața primei instanțe, în special adresa nr.x/30.09.2010 emisă de Secția 14 Poliție, ordonanța din data de 07.05.2012, în dosarul nr.x/x/2010, și ordonanța din data de 14.05.2012, în dosarul nr.x/x/2010, dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, distrugerile cauzate imobilului asigurat au fost produse în scopul sustragerii componentelor de metal ce puteau fi valorificate de către făptuitori. Altfel spus, intenția de sustragere, în scopul însușirii, rezultă chiar din constatarea faptei în flagrant de către organele de cercetare penală, care au surprins mai multe persoane ce scoteau din clădirea asigurată rame de aluminiu, după ce anterior spărseseră geamurile termopan încadrate de acestea. Prin urmare,

distrugerile reclamate au fost produse în scopul desprinderii elementelor ce se doreau a fi sustrase, iar nu fără nicio justificare.

O dovadă în plus că

distrugerile au fost produse în legătură cu furtul

, urmărindu-se așadar însușirea pe nedrept, iar nu distrugerea fără motivație, este reprezentată chiar de încadrarea în drept a faptelor penale constatate, efectuându-se cercetări pentru infracțiunea de furt calificat, iar nu pentru cea de distrugere. Prejudiciul pretins de către reclamant este cauzat prin distrugerea geamului termopan, a cablului electric și a instalației de stingere a incendiilor, precum și prin distrugerea exterioară a clădirii ca urmare a distrugerii geamului termopan și a furtului, așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză. Or, toate pagubele reclamate au fost produse cu prilejul și în scopul însușirii respectivelor bunuri, iar nu fără o motivație, o justificare.

Pe cale de consecință, atât timp cât riscul acoperit reprezentat de vandalism nu s-a produs, s-a constatat că nu există nici obligația asigurătorului B. de a plăti vreo despăgubire în temeiul poliței de asigurare seria x nr.x și a clauzei adiționale cod x, refuzul pârâtei cuprins în adresa nr.x /02.11.2010 fiind astfel justificat, în acord cu art.969 C.civ. și art.24 din Legea nr.136/1995.

Referitor la apărările din cuprinsul întâmpinării depuse în apel, Curtea a reținut că despăgubirile solicitate de către reclamant și acordate de către prima instanță nu vizează producerea unui risc asigurat prin contractul de asigurare intervenit între părți. În plus, chiar judecătorul fondului a făcut referire la acțiunea unor persoane de a sustrage tâmplăria de aluminiu, reținând astfel existența unor împrejurări care pot fi calificate ca acte de furt, iar nu ca acte de vandalism cauzând distrugeri fără nicio justificare. Nu se putea considera că distrugerea cauzată bunurilor cu prilejul sau în scopul furtului ar reprezenta o distrugere nemotivată, ci aceasta a fost consecința actelor materiale necesare desprinderii părților lipite de imobil, în scopul de a fi însușite pe nedrept. Deci,

toate prejudiciile aduse clădirii asigurate au fost determinate de acțiunile derulate cu intenția sustragerii, ceea ce constituie o distrugere sau deteriorare justificată, cu excluderea calificării ca acte de vandalism

, acoperite de clauza x.

Nu au fost primite argumentele bazate pe ideea că dosarele penale instrumentate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București ar privi numai o parte din prejudiciul adus imobilului, respectiv câteva elemente de geam termopan. În primul rând, așa cum s-a dezvoltat anterior, sustragerea ramelor de aluminiu a implicat distrugeri importante ale clădirii, atât la interior, cât și la exterior, geamurile fiind sparte tocmai în scopul de a facilita însușirea pe nedrept a respectivelor elemente încorporate în imobil, fiind așadar în prezența unor acte de distrugere motivate, iar nu a unor acte de vandalism. În al doilea rând, reclamantului îi incumbă sarcina probațiunii în procesul civil, însă acesta nu a administrat probe care să demonstreze faptul că distrugerile constatate ar fi fost separate de actele de sustragere constatate în flagrant de către organele de poliție. Prin urmare, susținerile în sensul că au existat acțiuni separate de distrugere și de furt nu au suport probator, nefiind întemeiate pe vreo dovadă administrată în cauză. Dimpotrivă, toate actele existente în dosarul de daună nr.x/x/x/x reliefau faptul că distrugerile au fost cauzate în scopul și cu prilejul sustragerii, iar nu ca acte de vandalism fără justificare. Raportul de expertiză întocmit în cauză și planșele foto depuse la dosar, invocate de către intimat în apărare, nu au probat comiterea unor acte de vandalism distincte de actele de sustragere reținute. Dimpotrivă, distrugerea geamurilor termopan s-a făcut cu scopul de a se însuși ramele de aluminiu, iar smulgerea sau deteriorarea instalațiilor electrice, a țevilor și a hidranților s-a realizat tot cu intenția sustragerii lor.

Nici apărarea în sensul că distrugerea ar fi avut loc la o dată, iar sustragerea la altă dată nu a constituit un argument în sensul că s-au produs acte de vandalism, fiind plauzibilă ipoteza în care autorii furtului au acționat în două etape, mai întâi desprinzând elementele lipite de clădire în scopul de a le sustrage și apoi prezentându-se la imobil pentru a-și însuși pe nedrept respectivele bunuri. Cu alte cuvinte, chiar dacă distrugerea a avut loc anterior, aceasta a fost efectuată tot în scopul furtului, iar nu distinct de acesta, nefiind administrate probe care să ateste o distrugere sau deteriorare nejustificată care ar reprezenta riscul asigurat de clauza x. Inclusiv în situația în care actele de distrugere ar fi fost executate de o persoană, iar actele de sustragere de altă persoană nu se putea reține probarea actelor de vandalism, atât timp cât există o legătură suficientă între acțiunea de desprindere a bunurilor încorporate în clădirea asigurată și acțiunea de însușire a acestora, legătură care exclude lipsa unei motivații.

A fost considerată lipsită de relevanță apărarea intimatului în sensul că valoarea bunurilor furate este mult mai mică decât valoarea distrugerilor constatate, fiind esențială rațiunea pentru care s-au provocat distrugerile și care exclud respectivele acte din sfera vandalismului, astfel cum a fost definit acesta de către părți prin polița de asigurare invocată, și nici împrejurarea că bunurile sustrase erau efectiv încorporate în imobil, deoarece acțiunea de distrugere care a precedat furtul s-a realizat cu un scop, iar nu în mod nejustificat.

Referirea la clauza adițională privind acoperirea suplimentară pentru riscul de grevă, revoltă și tulburări civile x nu avea legătură cu cererea de despăgubiri dedusă judecății, atât timp cât aceasta nu este fundamentată pe producerea riscurilor asigurate prin această clauză adițională. Referirea la furt din cuprinsul acestui act adițional a fost analizată prin coroborare cu clauzele contractului de asigurare în întregul său, ținând seama de riscurile asigurate cu privire la care s-a încheiat convenția părților. De aceea, s-a apreciat relevant faptul că părțile nu au înțeles să acopere riscul de furt, iar clauza de excludere menționată în ipoteza grevei, revoltei și tulburărilor civile nu poate fi interpretată în sensul că părțile ar fi contractat și cu privire la ipoteza furtului. În plus, motivarea primei instanțe în acest sens era contradictorie deoarece, pe de-o parte, se aprecia că distrugerile sunt acte de vandalism, nejustificate, iar pe de altă parte, că sunt acte de furt. Mai mult decât atât, chiar clauza adițională privitoare la vandalism prevedea în mod expres, la art.4.1, că nu se acordă despăgubiri pentru prejudicii produse prin furt sau tâlhărie ca urmare a producerii evenimentelor asigurate prin acoperirea suplimentară x.

Apelanta pârâtă a formulat motive de apel subsidiare, cu privire la care Curtea a găsit necesar a le analiza și a le soluționa, față de poziția divergentă a părților.

Motivul de apel privitor la neîndeplinirea de către asigurat a obligației de a întreține bunul asigurat, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat, a fost înlăturat cu motivarea că, în urma instrumentării dosarului de daună, societatea de asigurare nu a precizat acest motiv ca justificare a respingerii cererii de despăgubiri, iar, potrivit contractului de asigurare, asiguratul nu și-a asumat vreo obligație de pază permanentă a bunului și nici nu se poate pretinde unui proprietar prudent și diligent să asigure paza continuă a imobilului său. De asemenea, nu s-a specificat în contract necesitatea montării vreunor uși sau grilaje speciale ori a vreunor intervale de timp la care să fie vizitat imobilul, neputându-se reproșa proprietarului nici împrejurarea că faptele de distrugere au fost constatate de către organele de poliție, iar nu de către acesta.

Nici presupusa încălcare a obligației de conservare a dreptului de regres al asigurătorului nu a fost primită, atât timp cât acesta nu a achitat vreo despăgubire, iar constituirea de parte civilă în procesul penal s-ar fi dovedit nerelevantă, în raport de soluțiile de clasare dispuse. În plus, exercitarea acțiunii civile alături de cea penală nu constituie o obligație pentru partea prejudiciată prin comiterea unei infracțiuni, iar societatea de asigurare nu suportă nicio pierdere prin neconstituirea asiguratului său ca parte civilă în procesul penal.

Lipsită de importanță în cauza de față a fost considerată și presupusa neîndeplinire a obligației de înștiințare, de îndată, a organelor abilitate cu privire la producerea evenimentului asigurat, atât timp cât organele de poliție s-au sesizat din oficiu și chiar au constatat comiterea faptelor în flagrant. O sesizare ulterioară din partea asiguratului ar fi fost inutilă în contextul în care s-au întreprins demersurile legale pentru cercetarea presupuselor fapte constituind presupusul risc asigurat.

Apelanta pârâtă a mai invocat nerespectarea obligației asiguratului de a înștiința societatea de asigurare în termen de 48 de ore de la momentul la care a cunoscut sau trebuia să cunoască producerea riscului asigurat. Cu prilejul instrumentării dosarului de daună, refuzul plății despăgubirii nu a fost întemeiat pe această împrejurarea, astfel încât chiar asigurătorul a apreciat lipsa de relevanță a neîndeplinirii acestei obligații, în condițiile în care evenimentul invocat a fost constatat de către organele de poliție, ceea ce a asigurat o cercetare adecvată și la timp a respectivelor fapte reclamate. De altfel, art.19 alin.2 din Legea nr.136/1995, prevede că neîndeplinirea obligației de a comunica asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare, dă dreptul acestuia să refuze plata indemnizației, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei. Or, prin constatarea faptelor în flagrant de către organele de urmărire penală sunt înlăturate neajunsurile ce ar fi putut fi cauzate de întârzierea anunțării societății de asigurare.

Motivul de apel privind acordarea a mai mult decât s-a cerut a fost considerat întemeiat, atât timp cât prima instanță a acordat despăgubiri în cuantum de 256.807 EUR, în timp ce reclamantul a solicitat prin cererea precizatoare depusă la data de 17.09.2012 suma  de 250.000 EUR, fără a-și majora ulterior pretențiile, dar, în raport de cele reținute anterior ca fiind  suficiente pentru respingerea cererii de chemare în judecată în integralitate, s-a considerat că nu mai este posibilă valorificarea acestui ultim motiv de apel.

În conformitate cu art.274 C.proc.civ., ținând seama de soluția de respingere a cererii în pretenții și reținându-se culpa procesuală a reclamantului, Curtea a obligat-o pe acesta să plătească pârâtei suma de 9.440 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, compuse din onorariul expertului în cuantum de 2.000 lei și onorariul avocațial în cuantum de 7.440 lei.

De asemenea, având în vedere că apelul va fi admis, instanța a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 11.765,12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 11.760,12 lei și timbru judiciar de 5 lei, achitată și calculată în raport de valoarea sumei contestate.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs reclamantul O.

, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului promovat de pârâtă și menținerii sentinței primei instanțe.

În motivare, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit termenul "nejustificat" din cadrul definiției convenționale a vandalismului, apelând la definițiile propuse în Dicționarul explicativ al limbii române sau regăsite în norme juridice cuprinse în C. pen. sau C. civ., incidente în alte materii.

În esență, recurentul consideră că, sensul comun și cel juridic al cuvântului nejustificat este acela de injust, nedrept, nelegitim, ce nu corespunde interpretării propuse de instanța de apel care, verificând caracterul nejustificat al distrugerilor, are în vedere doar lipsa scopului sau a motivației, lipsind astfel de aplicabilitate polița încheiată. Recurentul a susținut că instanța de apel a încălcat regulile generale de interpretare a contractelor prevăzute de art. 1266-1269 C. civ. 2009.

Totodată, recurentul a învederat faptul că interpretarea instanței este în contradicție cu starea de distrugere a imobilului și alte elemente de fapt rezultând din probatoriul administrat în cauză.

În ceea ce privește conținutul clauzei prevăzute la art. 4.1 din cadrul clauzei adiționale cod x, recurentul a criticat modalitatea de interpretare ce se regăsește în considerentele deciziei atacate, apreciind că aceasta statua că asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudicii produse prin furt sau tâlhărie care sunt urmare (consecință) a producerii evenimentului asigurat prin acoperirea suplimentară (vandalism), excluderea privind doar despăgubirile pentru bunurile furate urmare distrugerii (vandalismului). De altfel, în raport de starea imobilului, încă nedat în folosință la data suplimentării poliței, s-a apreciat că tipul de asigurare oferită era singura complet acoperitoare, imobilul fără dotări și mobilier neputând fi furat în adevăratul sens al cuvântului.

Recurentul a detaliat probele administrate în cauză care, în opinia sa, demonstrau cu prisosință existența actelor de vandalism (ulterior urmate de furtul de către alte persoane a obiectelor deja sustrase prin vandalizare), fiind de natură a genera convingerea instanței cu privire la incidența riscului asigurat prin contract și pagubele pricinuite în urma acestuia.

Prin

întâmpinarea depusă la data de 04.05.2018, intimata B.

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte a apreciat ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară nedevolutivă ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 304 C. proc. civ. Această cerință va impune cenzurarea argumentelor propuse de recurent în sensul limitării analizei la cele care ar fi de natură a genera un control de legalitate și înlăturării celor care privesc aspecte de netemeinicie.

În acest cadru, Înalta Curte subliniază că înlănțuirea logică a faptelor reținută de instanța de apel în urma amplei analize a materialului probator administrat în fața celor două instanțe de fond, modalitatea de stabilire a situației de fapt avută în vedere cu prilejul interpretării și aplicării în concret a clauzelor contractuale și a normelor juridice incidente nu poate fi supusă cenzurii cu prilejul declarării recursului, fiind atributul exclusiv al intanțelor de fond.

Prin urmare, din extinsul memoriu de recurs, Înalta Curte își va limita analiza, din perspectiva motivelor prevăzute de 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., asupra argumentelor referitoare la modalitatea de interpretare de către instanța de apel a prevederilor art. 2.1 și 4.1 din actul adițional referitor la acoperirea riscului de vandalism, care, în opinia recurentului, ar fi deturnat încheierea poliței pentru riscul suplimentar de la scopul urmărit de părți,  lipsind-o de efecte.

În ceea ce privește sensul cuvântului "nejustificat", utilizat de părți în contract pentru definirea vandalismului ca risc asigurat, Înalta Curte constată că, prin considerentele deciziei, s-a oferit o argumentare riguroasă pentru interpretarea adoptată de instanța de apel. Acestă interpretare era necesară în contextul limitării riscului asigurat la acte de vandalism și neîncheierii de către beneficiar și a unei polițe privind riscurile de furt în cuprinsul sau alăturat asigurării de incendiu și alte riscuri semnate la data de 24.07.2009.

Or, în cuprinsul definiției convenționale, cuprinsă într-un contract încheiat de un profesionist în derularea activității sale specifice, cu efecte directe asupra întinderii obligațiilor părților, se impunea a se avea în vedere nu sensul comun al cuvântului, și nici unul ce ar fi putut fi identificat în alte materii juridice, ci unul specific, cu un conținut juridic, și de natură a servi unei interpretări sistematice a clauzelor potrivit scopului urmărit de părți cu prilejul încheierii acestui anume contract.

Astfel, în raport de faptele reținute în mod definitiv de instanța de apel referitor la producerea actelor de distrugere asupra imobilului în scopul sustragerii componentelor metalice care puteau fi valorificate, fixarea terminologică era necesară tocmai pentru verificarea incidenței obligației de plată din partea asigurătorului pentru acoperirea suplimentară a riscului de vandalism, cât timp beneficiarul optase doar pentru acesta, nu și pentru riscul de furt.

Nu putea fi avut sensul comun al termenilor, astfel cum s-a propus de recurent, cu trimitere la definițiile din DEX, acela de injust, nedrept, nelegitim, deoarece acesta nu asigura realizarea unei distincții între cele două categorii de riscuri, ambele presupunând de plano acte săvârșite cu încălcarea legii și a drepturilor altor persoane. Ceea ce era relevant în acest context era scopul final al actelor săvârșite chiar dacă în momente diferite în timp, care era, în acest caz cel de sustragere, faptă prejudiciabilă ale cărei efecte nu erau acoperite potrivit clauzei adiționale.  Acțiunile săvârșite în scopul realizării unui scop unic, acela de sustragere a unor bunuri încorporate imobilului ce ar fi putut fi valorificate ulterior, conduceau la necesitatea analizării faptelor din perspectiva unui demers unic prejudiciabil.

Din această perspectivă, interpretarea art. 2.1 al clauzei adiționale cod x nu era înlăturată nici în urma corelării propuse de recurent cu art. 4.1 din aceeași poliță suplimentară deoarece aceste clauze nu puteau fi coroborate în concret, această din urmă prevedere contractuală având ca premisă existența ulterioară a unor fapte de furt sau tâlhărie, independente de actele de vandalism. Or, în cauza de față, s-a reținut că actele materiale de distrugere, ca și cele de sustragere serviseră unei rezoluții unice, neputând fi analizate distinct.

Față de toate acestea, Înalta Curte reține că interpretarea clauzelor contractuale realizată de instanța de apel răspunde exigențelor prevăzute de art. 977-979, 982 și 983 C. civ. 1864 (incidente în cazul contractului de asigurare încheiat la data de 24.07.2009, recurentul invocând din eroare texte din C. civ. intrat în vigoare ulterior acestui moment) și asigură aplicarea acestora în scopul producerii doar a efectelor convenite de părți.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a constatat nefondat recursul și l-a  respins ca atare în temeiul art. 312(1) C. proc. civ.