ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1249/2017

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) și (5) C. proc. pen. în forma în vigoare la data de 08.10.2014, respectiv a dispozițiilor art. 336 - 341 și art. 426 - 431 C. proc. pen., formulată de contestatoarea A., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în sentința penală nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, contestatoarea A. a formulat recurs, susținând că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) și (5) C. proc. pen., în forma în vigoare la data de 08.10.2014, respectiv a dispozițiilor art. 336 - 341 și art. 426 - 431 C. proc. pen., întrunește toate cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea privind legătura cu cauza dedusă judecății, de soluționarea excepțiilor depinzând soluționarea contestației în anulare.

Examinând recursul declarat de contestatoarea A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Caracterul excepției de neconstituționalitate de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerința privind relevanța ei să fie analizată în concret în raport de faza în care este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În concret, contestatoarea A. a formulat, în calea de atac a contestației în anulare promovată împotriva încheierii din 08.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală în procedura reglementată de dispozițiile art. 340 - 341 C. proc. pen. o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) și (5) C. proc. pen., în forma în vigoare la data de 08.10.2014, respectiv a dispozițiilor art. 336 - 341 și art. 426 - 431 C. proc. pen., apreciind că acestea încalcă art. 1, art. 20, art. 21 și art. 124 din Constituție întrucât este neconstituțional ca judecarea cauzei să se facă fără citarea și informarea părților interesate.

Astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că, în cauză, în ceea ce privește dispozițiile art. 341 alin. (2) și (5) C. proc. pen., instanța de contencios constituțional s-a pronunțat anterior constatând neconstituționalitatea acestora, nefiind îndeplinită, astfel, cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, referitoare la faptul că normele declarate anterior ca fiind neconstituționale nu mai pot forma obiectul unei noi excepții.

Referitor la lipsa de conformitate a dispozițiilor art. 426 - 431 C. proc. pen. cu legea fundamentală a țării, Înalta Curte constată că prin excepția ridicată nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textului de lege cu Constituția României, ci veritabile apărări privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, prin care autoarea excepției tinde la o interpretare a acestor dispoziții legale, atribut ce nu intră în sfera de competență a instanței de contencios constituțional, ci a instanțelor de judecată care sunt singurele chemate să asigure interpretarea și aplicarea legii de la caz la caz.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestatoare în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2017.