ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 979/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată ia 17 septembrie 2009. pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București și primarul general al Municipiului București solicitând a se constata că în temeiul Legii nr. 10/2001 are calitatea de persoană îndreptățită Ia măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 793,77 mp, situat în București, sector 1 și construcția demolată, motiv pentru care s-a susținut că se impune acordarea echivalentului bănesc al acestora ca măsură reparatorie în condițiile legii speciale.

În subsidiar, reclamantul a solicitat stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul din litigiu și a se înainta autorității competente, propunerea de acordare a despăgubirilor bănești cuvenite, potrivit legii speciale.

În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a notificării depusă de defuncta sa soție B., în condițiile art. 21 și urmat, din Legea nr. 10/2001, a continuat, în calitate de unic moștenitor demersurile acesteia în vederea restituirii în natură a imobilului situat în București.

Prin dispoziția nr. 1707/2003 emisă de primarul general cererea de acordare a măsurilor reparatorii a fost respinsă, motiv pentru care această dispoziție a fost contestată în instanță, iar prin sentința civilă nr. 176 din 4.03.2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost anulată dispoziția și obligat primarul general al Municipiului București să emită o nouă dispoziție în sensul acordării măsurilor reparatorii prin restituirea în natură a imobilului sus-menționat.

Ca urmare, a fost emisă Dispoziția nr. 9285/2007 de primarul general al Municipiului București, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului-teren și construcție, situat în București, sector 1. Ulterior, prin adresa nr. x din 25.01.2008 emisă de Consiliul General al Municipiului București s-a comunicat reclamantului că nu pot fi duse Ia îndeplinire dispozițiile sentinței civile nr. 176/2005 și nici măsurile stabilite de primarul general prin dispoziția nr. 9285/2007, întrucât terenul este afectat de "Pasaj denivelat superior Basarab", iar construcția a fost demolată de antreprenorul general.

În acest context reclamantul a acționat în judecată Primăria Municipiului București și primarul general ai municipiului București solicitând despăgubiri pentru exproprierea imobilului pentru utilitate publică, demers judiciar respins prin sentința civilă nr. 316 din 9.03.2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În susținerea acțiunii reclamantul a mai arătat că. deși este beneficiarul sentinței civile nr. 176/2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, obligația impusă nu poate fi executată, situație în care unica modalitate de acordare a măsurilor reparatorii este aceea a echivalentului bănesc.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 și urmat, din Legea nr. 10/2001, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe parcursul litigiului, întrucât reclamantul A. a decedat au fost introduse în cauză, în calitate de moștenitoare D., E., F. și H.

Prin sentința civilă nr. 569 din 21.04.2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, acțiunea a fost respinsă.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantele D., E., F. și H., iar prin Decizia civilă nr. 730/A din 03.12.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de acestea dispunându-se anularea în tot a sentinței civile nr. 569 din 21.04.2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, cu reținerea cauzei pentru evocarea fondului.

Instanța de apel a reținut ca prioritar motivul de nulitate a sentinței atacate, invocat prin motivele de apel, referitor la împrejurarea că instanța de fond nu a pus în discuția părților calificarea juridică a acțiunii sub aspectul respectării dispozițiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 84 C. proc. civ., constatându-se că încălcarea principiului rolului activ al judecătorului a produs apelantelor-reclamante o vătămare procesuală constând în încălcarea dreptului de acces la justiție prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanța de apei a anulat în tot procedura urmată și a reținut pricina spre rejudecare în fond, statuând că în cauză a fost formulată o acțiune în pretenții (în despăgubiri) pentru imposibilitatea obiectivă de predare în natură a unui imobil individualizat în cuprinsul unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Prin Decizia civilă nr. 815/A din 21.01.2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, urmare a evocării fondului pricinii a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele D., E. F. șt H., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Genera! al municipiului București și Primarul General al Municipiului București Fiind obligați pârâții să plătească reclamantelor suma de 2.062.205 RON reprezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire în natură s-a dispus prin sentința civilă nr. 176 din 4.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, respectiv "teren în suprafață de 793,77 mp, și construcțiile existente" situat în București, sector 1, ca urmare a imposibilității obiective de executare silită a respectivei hotărâri și s-a dispus omologarea raportului de expertiză întocmit de expert I.

Astfel, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr. 1707 din 05.11.2003 emisă de Primăria Municipiului București a fost respinsă notificarea formulată de B. privind imobilul situat în sector 6, că în urma contestației formulate, dispoziția a fost anulată prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005.

Pronunțată de Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 27.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin nerecurare, fiind obligată Primăria Municipiului București prin primarul general să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 1 compus din teren în suprafață de 793, 77 mp și construcție, cu excepția a două apartamente înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005.

La data de 06.07.2006, Consiliul General al Municipiului București a emis Hotărârea nr. 160, prin care a fost declarată de utilitate publică locală zona cuprinsă între Bd. Nicolae Titulescu - Șos. Orhideelor - Intersecția Calea Rahovei - Calea Ciulești - Șos. Grozăvești, în condițiile art. 10 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Din tabelul cu proprietățile afectate de expropriere întocmit de Comisia de cercetare prealabilă constituită în baza Dispoziției primarului general nr. 730 din 01.05.2006 rezultă că imobilul situat în Calea x figurează la poz. 63 printre imobilele supuse exproprierii.

De asemenea din procesul-verbal nr. 16 din x din 08.06.2006 întocmit de Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice de interes local "Pasaj rutier denivelat, superior - Basarab - sector 1-6" rezultă că imobilul cu privire la care s-a dispus restituirea în natură prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, figurează la poziția 19 printre imobilele supuse exproprierii.

În executarea hotărârii judecătorești de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcțiile existente, respectiv a sentinței civile nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, Primăria Municipiului București a emis dispoziția nr. 9285 din 13 12.2007 prin care a fost revocată dispoziția nr. 1707/2003 și s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcție (cu excepția apartamentelor înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005).

Astfel prin dispoziția nr. 9286 din 13.12.2007 Primăria Municipiului București a respins notificarea privind restituirea în natură a apartamentelor solicitate de C. (decedată), prin moștenitor A., ce au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, pentru acestea propunându-se măsuri reparatorii în echivalent.

Potrivit adresei nr. x din 22.01. 2008 emisă de S.C. J. S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr. 1713 din 22.01.2008, pentru apartamentele vândute de Statul Român în baza Legii nr. 112/1995 situate în Calea x colț cu str. x au fost încheiate acte translative de proprietate fiind acordate despăgubiri în baza Legii nr. 33/1994.

În schimb, pentru imobilul restituit în natură în proprietatea autorului reclamantelor prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, autoritățile cu atribuții în aplicarea Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică au stabilit faptul că nu pot fi acordate despăgubiri, întrucât terenul în litigiu se afla la data declarării utilității publice, respectiv la 06.07.2006, în proprietatea Municipiului București, iar construcția a fost demolată de către antreprenorul general al obiectivului de interes local "Pasaj denivelat superior Basarab", în baza Hotărârii nr. 160 din 06.07.2006 a Consiliului General al Municipiului București.

Acțiunea formulată de autoarea reclamantelor în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Consiliul Generat al Municipiului București, prin care aceasta a solicitat obligarea pârâților la plata unei juste despăgubiri pentru imobilul expropriat a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 316 din 09.03.2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă pe considerentul că prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160/2006 s-a dispus numai asupra utilității publice a lucrării de interes local "Pasaj denivelat superior Basarab", nu și asupra exproprierii propriu zise a imobilului situat în sector 1.

Prin urmare, s-a reținut că întrucât nu s-a dispus exproprierea imobilului, cererea de stabilire a despăgubirilor acțiunea este inadmisibilă.

În apel reclamantele au depus la dosar Raportul de specialitate privind înaintarea către Guvernul României a solicitării de emitere a unei hotărâri de guvern referitoare Ia procedura de expropriere pentru imobilele neexpropriate în vederea continuării și finalizării lucrării de interes public local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab".

Astfel, s-a reținut că din expunerea de motive întocmită de Primăria Municipiului București, din Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 50 din 24.02.2009 și din Ordonanța de Urgență nr. 12/2009 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local "Pasaj denivelat superior Basarab ", publicată în Monitorul Oficial nr. 143 din 09.03.2009 rezultă că imobilul în litigiu, situat în sector 1, nu face parte din imobilele rămase de expropriat în vederea continuării și finalizării lucrării de interes public local "Pasaj rutier denivelat superior Basarab".

Prin Decizia de desființare intermediară nr. 730/A din 03.12.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, instanța de apel a calificat acțiunea reclamanților ca fiind o acțiune în pretenții pentru imposibilitatea obiectivă de predare a unui bun imobil ce a fost determinat prin dispozitivul sentinței civile nr. 176 din 04.03.2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamantele se află în faza de executare a unei hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile prin care s-a dispus în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, obligarea entității investite cu soluționarea notificării, respectiv Primăria Municipiului București, ia restituirea în natură a imobilului în litigiu, compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcția existentă pe terenul respectiv. S-a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece dispoziția nr. 9285/2007 a Primăriei Municipiului București nu a fost emisă în temeiul art. 25 din Legea 10/2001, ci reprezintă un act administrativ prin care s-a pus în executare o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 176 din 4.03.2005 a Tribunalului București, secția a lV-a civilă, urmată de punerea în executare a acesteia prin emiterea dispoziției nr. 9285/2007, procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 s-a finalizat.

Instanța de apel a constatat că obstacolele pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești prin care a fost soluționată în mod irevocabil notificarea reclamantei nu pot fi analizate în acțiunea de față, reținând însă că prin respingerea acțiunii se încalcă dreptul reclamanților la executarea hotărârii judecătorești, componentă a dreptului de acces la justiție garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește dreptul reclamantelor la executarea sentinței civile nr. 176/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că ingerința în dreptul de proprietate al reclamantelor, recunoscut prin sentința sus enunțată este similară unei privări de proprietate în condițiile în care prerogativele dreptului lor de proprietate au fost suprimate, întrucât imobilul în litigiu a fost declarat de utilitate publică de interes local pentru realizarea lucrării "Pasaj denivelat superior Basarab" prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160/2006, imobilul fiind ulterior intabulat în proprietatea Municipiului București, în calitate de expropriator.

Prin urmare, instanța a asimilat situația din speță unei exproprieri de facto, raționament bazat pe jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Din expunerea situației de fapt, în baza coroborării probelor administrate în cauză, s-a reținut că reclamantele sunt titularele unui bun actual în accepțiunea ari. 1 din Protocolul adițional nr. 1, recunoscut prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin care s-a dispus restituirea în natură, în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în proprietatea autoarei reclamantelor, a imobilului compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcțiile existente pe teren, situat în sector 1.

Ingerința a constat în dispoziția autorității luată Ia data de 6 iulie 2006 în ce privește declararea utilității publice de interes local a imobilului reclamanților și întabularea dreptului de proprietate asupra acestuia în favoarea Municipiului București. în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 160 din 06.07.2006, terenul a fost expropriat, însă nu de pe numele autoarei reclamantelor, ci ca teren proprietatea Municipiului București, iar construcțiile existente pe acest teren au fost demolate. Prin urmare, s-a constatat că prin luarea acestei măsuri, reclamantele au fost lipsite de prerogativele dreptului lor de s proprietate, fiind private de dreptul de proprietate recunoscut prin sentința civilă nr. 176/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

S-a mai reținut că reclamantele au pretins despăgubiri m baza Legii nr. 33/1994, însă instanța de judecată a constatat că nu este aplicabil acest act normativ, întrucât exproprierea nu a fost pornită.

S-a mai apreciat că în condițiile în care pe cale jurisdicțională s-a stabilit că măsura litigioasă nu este prevăzută de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar procedura Legii nr. 10/2001 a fost epuizată la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 176/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, urmată de punerea în executare formală prin Dispoziția nr. 9285 din 13.12.2007 emisă de Primăria Municipiului București, instanța de apel a constatat că măsura dispusă prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160/2006, în ce privește imobilul proprietatea reclamantelor, nu are o bază legală în dreptul intern.

Pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamante, instanța de apei a obligat pârâții la plata valorii de piață a imobilului stabilită prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert I., respectiv ia plata sumei de 2.062.205 RON, ca urmare a imposibilității obiective de executare silită a sentinței civile nr. 176/2006 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Împotriva Deciziei nr. 815/A din21.10.2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă au declarat recurs pârâții Consiliul General ai Municipiului București și primarul general al Municipiului București, iar prin Decizia nr. 6302 din 17.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția lipsei calității de reprezentant a directorului executiv a! Direcției Juridice din cadrul Primăriei Municipiului București, invocată de intimatele D., E. și H. a admis recursul declarat de pârâți fiind casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecarea fondului la Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de recurs a reținut că raportat la calificarea juridică dată acțiunii prin Decizia civilă nr. 730/A/210 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în privința căreia nu s-a exercitat recurs, instanța de prim control judiciar nu a lămurit sub toate aspectele cadrul procesul din perspectiva examinării legitimității procesuale pasive a celor obligați în raportul juridic de drept material dedus judecății, context în raport de care instanța ar fi avut obligația verificării admisibilității acțiunii raportat la existența unui "bun" în patrimoniul reclamantelor derivat atât din sentința civilă nr. 176/2005 a Tribunalului București și a Dispoziției nr. 9285/2007 a primarului general al Municipiului București, cât și a măsurilor dispuse prin Hotărârea nr. 160/2006 a Consiliului Generai al Municipiului București, emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, în privința imobilelor supuse exproprierii.

S-a apreciat că, deși reclamantul are sarcina de a demonstra legitimitatea procesuală activă și pasivă, în același timp și instanța de judecată are obligația de a verifica, din oficiu, cadrul procesual subiectiv determinat de prezența părților în proces. Or, instanța de apei, încălcând obligația înscrisă în art. 129 C. proc. civ. nu a procedat la verificarea și stabilirea calității procesuale pasive a pârâților, respectiv a debitorilor obligației raportului juridic de drept material dedus judecății. și nici dacă, în concret, între reclamanți și pârâții chemați în judecată există sau nu un raport juridic determinat din care să rezulte pretinsa obligație de despăgubire.

Cum situația de fapt și cadrul procesual nu au fost lămurite sub toate aspectele și întrucât atât excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și excepția admisibilității acțiunii constituie excepții de fond, de ordine publică, ce pot fi invocate oricând în cursul judecății, având o strânsă legătură cu exercitarea dreptului la acțiune, instanța de recurs a constatat că nu sunt conturate toate elementele necesare pentru a proceda Ia exercitarea controlului legalității deciziei atacate, respectiv la verificarea aplicării și interpretării corecte a legii în scopul de a statua asupra fondului pricinii, context în care s-a constatat incidența prevederilor art. 314 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., raportai ta art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 314 C. proc. civ. a fost admis recursul declarat de pârâții Consiliul General al Municipiului București și primarul general al Municipiului București casată decizia recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a proceda în sensul verificărilor indicate.

S-a statuat că instanța de apel în rejudecare va avea în vedere și aspectele de drept statuate prin Decizia nr. 27/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și dispozițiile consacrate în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, în rejudecare cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2/2011*, iar prin Decizia civilă nr. 460/A din 9.11.2014, astfel cum aceasta a fost rectificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 19.02.2016, instanța de apel în evocarea fondului a admis în parte acțiunea fund obligat pârâtul Municipiul București prin primarul general la plata sumei de 1.811.590 RON reprezentând contravaloarea imobilului a cărui restituire s-a dispus prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, ca urmare a imposibilității obiective de executare a respectivei hotărâri judecătorești.

A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București pentru lipsa capacității de folosință. A fost obligat pârâtul Municipiul București prin primarul general la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Situația de fapt reținută în evocarea fondului, prin decizia casată, nu a fost contestată în recurs, iar probatoriile administrate susțin împrejurările faptice reținute anterior. Astfel, autorul reclamantelor a fost beneficiarul dispoziției nr. 9285/2007, emisă de primarul general al Municipiului București în executarea sentinței civile nr. 176/2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, irevocabilă, prin care s-a dispus, în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în București, sectorul 1, compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcțiile existente, cu excepția apartamentelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995.

Această dispoziție nu a fost pusă în executare de emitent deoarece imobilul a fost inclus pe lista imobilelor ce urmau a fi supuse exproprierii pentru realizarea obiectivului "Pasaj rutier denivelat, superior - Basarab - sector 1-6", zona în care imobilul s-a aflat fiind declarată de utilitate publică la data de 06.07.2006 prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 160/2006, conform art. 110 din Legea nr. 33/1994.

Demersul judiciar al autorului reclamantelor prin care a solicitat aplicarea prevederilor Legii nr. 33/1994,în sensul acordării despăgubirilor pentru imobilul său a fost respins ca inadmisibil prin sentința civilă nr. 316/2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, reținându-se că Ia acel moment încă nu se demarase procedura legală de expropriere, ci avusese loc doar declararea zonei de utilitate publică, în raport de aceste împrejurări s-a constatat că prevederile Legii nr. 10/2001, art. 26 alin. (3) nu sunt aplicabile cauzei, întrucât procedura administrativă reglementată de acest act normativ s-a epuizat anterior sesizării instanței în favoarea autorului reclamantelor prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură de către primarul general. S-a apreciat că nici dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII nu sunt aplicabile speței, deoarece acestea se referă la situația când, în cursul procedurii administrative reglementate de Legea nr. 10/2001 se constată că imobilul nu poate fi restituit în natură și se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Așa este cazul pentru partea din imobil ce fusese înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care a fost emisa dispoziția nr. 9286/2007 de către primarul general, care însă nu face obiectul cauzei de față, și în privința căreia erau aplicabile prevederile Legii nr. 247/2005 privind procedura de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Or, în cauză nu s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ci restituirea în natură a imobilului.

Prin prisma acestei constatări s-a reținut că nu sunt relevante în cauză nici chestiunile dezlegate prin Decizia nr. 27/2015, dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție (prin care s-a statuat că "(1) în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicita obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. (2) Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul Vil al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. (01) din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile") întrucât autorul reclamantelor nu se încadra în prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru partea de imobil ce a fost restituită în natură și nici nu solicită plata de despăgubiri de la Statul Român pentru un imobil în privința căruia s-au prevăzut măsuri reparatorii prin echivalent în Titlul Vii al Legii nr. 247/2005.

Dimpotrivă, autorul reclamantelor a obținut titlul de proprietate asupra imobilului, respectiv dispoziția de restituire în natură în anul 2007, iar concomitent municipalitatea a demolat imobilul în cadru! unei proceduri de expropriere desfășurată, deși pentru imobilul în discuție nu s-a acordat despăgubirea prealabilă și prevăzută de lege motivat de faptul că la data declarării zonei de utilitate publică în anul 2006, imobilul figura ca fiind proprietatea municipalității.

Or, în aceste condiții, reclamantele se găsesc în situația în care obligația pârâtului Municipiul București, de predare a bunului imobil rezultată din sentința civilă nr. 176/2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, irevocabilă, și respectiv din dispoziția nr. 9285/2007, nu poate fi dusă la îndeplinire în ce privește restituirea în natură întrucât imobilul clădire nu mai există, iar terenul a fost afectat lucrărilor de utilitate publică mai sus amintite.

Prin urmare, instanța de apel în rejudecare a reținut că entitatea care era obligată a preda bunul, respectiv municipalitatea, este ținută și la despăgubirea creditorului cu valoarea bunului imposibil de predat, constatându-se că acest, pârât justifică legitimare procesuală pasivă în cauza pendinte.

În privința Consiliului General al Municipiului București s-a invocat prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 815/A/2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, excepția lipsei capacității de folosință, iar Înalta Curte a lăsat nesoluționată această chestiune, stabilind obligația instanței de rejudecare de a evalua calitatea și capacitatea procesuală a pârâților.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în rejudecare, s-a invocat din nou excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului General al Municipiului București.

Astfel, instanța de apel, față de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală a constatat că acest pârât nu are personalitate juridică și, în consecință, nu stă în judecată ca pârât, neavând capacitate de folosință în sens procesual, în condițiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Constatând că acțiunea autorităților de a lipsi reclamantele de posesia și proprietatea bunului lor (recunoscut prin hotărâre judecătorească irevocabilă și apoi prin chiar actul autorității deținătoare), tară o despăgubire, constituie o ingerință în dreptul lor fundamentai recunoscut de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, instanța de apel a reținut că reclamantele sunt îndreptățite la o indemnizare echivalentă cu valoarea bunului de care au fost lipsite.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâții iar, prin Decizia civilă nr. 1033 din 12.05.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, au fost admise ambele recursuri, casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, pentru următoarele considerente:

S-a constatat ca prin dispoziția nr. 1707 din 05.11.2003, emisă de Primăria Municipiului București a fost respinsă notificarea formulată de B., în temeiul Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 6.

Dispoziția a fost anulată prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005, pronunțată de Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 27.01.2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă prin nerecurare, fiind obligată Primăria Municipiului București prin primarul general, să emită o noua dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcție, cu excepția a două apartamente ce fuseseră înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005.

Prin Hotărârea nr. 160 din 06.07.2006, Consiliul Genera! ai Municipiului București a declarat de utilitate publică locală zona cuprinsă între Bd. Nicolae Titulescu - Șos. Orhideelor - Intersecția Calea Rahovei - Calea Giulești - Șos. Grozăvești.

În executarea hotărârii judecătorești de restituire în natură a imobilului, sentința civilă nr. 176 din 04.03,2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, Primăria Municipiului București a emis dispoziția nr. 9285 din 13.12.2007 prin care a revocat dispoziția nr. 1707 din 05.11.2003, dispunându-se restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcție, cu excepția apartamentelor înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005, pentru aceste apartamente propunându-se autorului reclamantelor măsuri reparatorii în echivalent. S-a constatat că prin Decizia civilă nr. 730/A din 03.12.2010, pronunțată în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a calificat acțiunea de față ca fiind o acțiune în pretenții pentru imposibilitatea obiectivă de predare a unui bun imobil precis determinat prin dispozitivul unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile, întemeiată pe prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia nr. 6302 din 17.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, admițând recursul declarat de pârâți împotriva Deciziei nr. 815/A din 21.10.2011 a Curții de Apei București, secția a IV-a civilă a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel, reținând că nu a fost lămurit cadrul procesul sub aspectul legitimității procesuale pasive a celor obligați în raportul juridic de drept material dedus judecății, al admisibilității acțiunii raportat la existența unui "bun" în patrimoniul reclamanților derivat atât din sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București și dispoziția nr. 9285 din 13.12.2007 a primarului general al Municipiului București, cât și a măsurilor dispuse prin Hotărârea nr. 160 din 06.07.2006 a Consiliul General al Municipiului București emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994 în privința imobilelor supuse exproprierii.

Rejudecând cauza, instanța de apel a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece procedura administrativă reglementată de acest act normativ s-a epuizat anterior sesizării instanței, și nici dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, deoarece în cauză nu s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ci restituirea în natură a imobilului, astfel încât nu sunt relevante pentru cauză nici chestiunile dezlegate de Înalta Curte prin Decizia nr. 27/2011 pronunțată în recurs în interesul legii.

În schimb, instanța de apel a reținut că, deși autorul reclamantelor a obținut titlul de proprietate asupra imobilului (dispoziția de restituire în natură) în anul 2007, municipalitatea a demolat imobilul în cadrul unei proceduri de expropriere, tară ca pentru imobilul în discuție să acorde despăgubirea prealabilă și justă prevăzută de lege deoarece la data declarării zonei de utilitate publică, în anul 2006, imobilul figura ca fiind proprietatea municipalității. Prin urmare, a reținut instanța de apei. entitatea care era obligată a preda bunul, municipalitatea este ținută și ia despăgubirea creditorului cu valoarea bunului imposibil de predat în natură.

Verificând decizia recurată, instanța de recurs a considerat că motivarea hotărârii instanței de apel nu respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage nelegalitatea deciziei, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. S-a constatat că din motivarea deciziei recurate, ar rezulta că instanța de apel a plasat litigiul în domeniul executării indirecte (prin echivalent) a obligațiilor, de vreme ce a reținut că "entitatea care era obligată a preda bunul, municipalitatea, este ținută și la despăgubirea creditorului cu valoarea bunului imposibil de predat în natură".

Când menționează "obligația de a preda bunul", drept obligație imposibil de executat din partea debitoarei, instanța de apel pare a avea în vedere sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă ca izvor al acestei obligații, deși respectiva hotărâre judecătorească stabilește în sarcina debitorului Municipiul București prin Primarul Generai obligația de a "emite o nouă dispoziție prin care să dispună restituirea în natura a imobilului". Admițând că instanța de apel a considerat că această hotărâre stabilește în sarcina debitorului o dublă obligație de a face, respectiv pe aceea de a emite o nouă dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, act normativ în temeiul căruia s-a desfășurat acel litigiu, și pe aceea de a preda imobilul identificat în dispozitivul hotărârii, și că numai prima dintre aceste obligații a fost executată voluntar, prin emiterea dispoziției nr. 9285 din 13.12.2007. rezultă că imposibilitatea de executare menționată în cuprinsul deciziei se raportează exclusiv la obligația de a preda bunul.

S-a reținut că obligația de a preda bunul este, incontestabil, o obligație de a face și, dacă instanța de apel a avut în vedere drept izvor al acestei obligații sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rezultă ca obligația de predare stabilită în sarcina debitorului a vizat atât terenul în suprafață de 793,77 mp, situat în București, sector 1, cât și construcțiile existente, așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii menționate. Imposibilitatea de executare reținută de instanța de apel drept cauză pentru admiterea cererii de executare indirectă a obligației, a rezultat din demolarea construcției, respectiv din afectarea terenului unor lucrări de utilitate publică.

Înalta Curte prin decizia de casare a apreciat, pe de o parte, că deși este necontestat că pieirea bunului este o cauză ce duce la imposibilitatea executării în natură a obligației de predare a acestuia, urmând a se trece la executarea prin echivalent, în cauză, în ceea ce privește modalitatea de executare indirectă a obligației, nu poate fi ignorată împrejurarea că litigiu! din care s-a născut obligația debitorului a fost guvernat de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că atât timp cât bunul a cărui obligație de predare s-a născut în sarcina debitorului era supus regimului juridic reglementat de Legea nr. 10/2001 care stabilește măsuri specifice de restituire prin echivalent, instanța de apel nu a argumentat în nici un fel care este temeiul juridic care permite executarea indirectă, prin echivalent a obligației de predare imposibil de executat în natură în condițiile dreptului comun. Afirmația potrivit căreia procedura administrativă s-ar fi epuizat anterior sesizării instanței nu este un argument suficient de vreme ce dispozițiile acestui act normativ sunt aplicabile, în principiu, nu numai în procedura administrativă, ci și în procedura judiciară ce urmează celei administrative. Mai mult, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 15.01.2014, când a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, chiar instanța de apel a fixat drept obiectiv" stabilirea valorii de piață conform dispozițiilor art. 9-10 din Legea nr. 10/2001 pentru teren și pentru construcțiile identificate și ulterior demolate. "în plus, în ceea ce privește terenul, instanța a reținut existența unei" proceduri de expropriere desfășurată" și "lipsa unei despăgubiri prealabile și juste", astfel că imposibilitatea de executare în natură a obligației de predare a bunului este determinată de lucrările de utilitate publică care afectează terenul. Din decizia de casare rezultă că Înalta Curte a considerat că sub aspectul procedurii de expropriere invocată, instanța de apel nu a lămurit situația de fapt. Astfel, pe de-o parte, instanța de apel reține o astfel de procedură, dar pe de altă parte constată că imobilul figura ca fiind proprietatea municipalității la data declarării utilității publice, ceea ce ar justifica lipsa despăgubirilor acordate autorului reclamanților. Altfel spus, faptul că imobilul nu s-ar fi aflat în proprietatea autorului reclamanților Ia data declarării utilității publice ar justifica numai neacordarea despăgubirilor, și nu ar împiedica exproprierea.

Instanța de apel omite faptul că prin sentința civilă nr. 316 din 09.03.2009, rămasă definitivă și irevocabilă. Tribunalul București, secția a v-a civilă a reținut că, ia data pronunțării acelei hotărâri nu avusese loc exproprierea, ci numai declararea utilității publice a lucrării de interes local "Pasajul denivelat superior Basarab", prin Hotărârea nr. 160 din 06.07.2006 a Consiliului General al Municipiului București.

Deși menționează o procedură de expropriere instanța de apel nu a verificat dacă aceasta a vizat într-adevăr și terenul în litigiu în condițiile în care, așa cum rezultă din actele dosarului, prin sentința civilă nr. 1176 din 09.04.2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a anulat Hotărârea nr. 160 din 06.07.2006 a. Consiliului General al Municipiului București. în plus, împrejurarea că ia data declarării utilității publice, imobilul s-ar fi aflat în proprietatea unității administrativ-teritoriale, impunea verificări de fapt cu privire la felul utilității publice pentru care s-a dispus exproprierea, întrucât dacă aceasta era una de interes național, bunul urma a fi supus exproprierii în condițiile art. 2 din Legea nr. 33/1994, iar dacă era una de interes local, bunul ar fi trebuit să facă obiectul unei decizii a organului competent de trecere din proprietatea privată în cea publică a unității administrativ teritoriale.

Înalta Curte prin decizia de casare a mai constatat că excepția inadmisibilității acțiunii, ca și cea a prescripției dreptului la acțiune, cuprinse în recursul declarat de pârât au fost invocate și în fazele procesuale anterioare, însă nu au fost analizate de instanța de apel. Or, pronunțarea asupra acestor excepții "omissio medio", direct în faza de judecată a recursului, în condițiile în care instanța de apel nu a efectuat o analiză a susținerilor pe care pârâtul își întemeiază respectivele excepții, ar însemna încălcarea drepturilor procesuale ale părții.

În ceea ce privește critica formulată de reclamanți privind eroarea asupra sumei acordate cu titlu de despăgubire, în sensul că această sumă acoperă numai valoarea terenului, nu și pe cea a construcțiilor, Înalta Curte a constatat că pretinsa eroare a fost îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 19.02.2016 de Curtea de Apel București, secția a lV-a civilă, astfel încât reclamanții au declarat că nu mai susțin acest motiv de recurs. Pe cale de consecință, dat fiind dreptul de dispoziție ai părților, Înalta Curte nu a mai analizat critica menționată.

Prin urmare, constatând că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită și că decizia instanței de apel este insuficient motivată sub aspectele menționate, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar s-a dispus casarea hotărârii în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Evocând fondul după casare. Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 188/A din 28 februarie 2017 a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și prescripției extinctive și a admis în parte, acțiunea formulată de reclamantele E., F., D. și H. în contradictoriu cu pârâții primarul general al Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București fiind obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general, să plătească reclamantelor suma de 1.820.190 RON.

A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Consiliul General al Municipiului București, ca îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, și a fost obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general să plătească reclamanților suma de 11.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente:

Prin cea de-a doua decizie de casare s-au dat îndrumări instanței de apel sa procedeze la stabilirea exactă a situației de fapt, în sensul de a se stabili dacă imobilul ce formează obiectul prezentei cauze a făcut obiectul unei proceduri de expropriere și de a stabili tipul utilității publice declarate (de interes local, județean sau național), situația de fapt nefiind pe deplin stabilită în etapele procesuale anterioare, în sensul art. 314 C. proc. civ.

În raport de obligativitatea îndrumărilor date de instanța supremă prin decizia evocată ca și în raport de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel a efectuat demersurile necesare completării probatoriului asupra situației de fapt, pentru a preveni noi casări - litigiul a început deja în anul 2009, ceea ce ridică probleme din perspectiva termenului rezonabil garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 21 alin. (3) clin Constituție - și pentru a facilita dezlegarea problemelor de drept relevante în cauză.

Astfel, după cum s-a reținut și în ciclurile procesuale anterioare și este necontestat între părți, prin dispoziția nr. 1707 din 05.11.2003 a Primăriei Municipiului București, s-a respins notificarea formulată de B., în temeiul Legii nr. 10/2001, privind restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 6.

Dispoziția de respingere a notificării formulate potrivit Legii nr. 10/2001 a fost atacată pe calea contestației reglementate de art. 26 din legea evocată fiind anulată prin sentința civilă nr. 176 din 04.03.2005, pronunțată de Tribunalului București, secția a IV-a civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 20 din 27.01.2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și irevocabilă prin nerecurare, instanța dispunând obligarea Primăriei Municipiului București prin primarul general să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 1 compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcție, cu excepția a două apartamente ce fuseseră înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005.în motivare, tribunalul a reținut calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului A. la restituirea în natură a imobilului menționat. S-a observat că fa data judecării irevocabile a cauzei menționate, imobilul exista în natură în patrimoniul pârâtului Primăria Municipiului București prin primarul genera! situație în care instanța de ape! a considerat că persoana obligată, în prezenta cauză, este Municipiul București prin primar general, iar tribunalul și curtea au dispus irevocabil și necondiționat restituirea în natură a imobilului.

Curtea de apel a subliniat că la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 176 din 04.03-2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a născut în patrimoniului reclamantului A. un drept de proprietate veritabil, deplin asupra imobilului situat în București, sector 1 compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcție, cu excepția celor două apartamente ce fuseseră înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005, chiar dacă dispozitivul obliga unitatea deținătoare la emiterea dispoziției de restituire în natură. Dispoziția de restituire în natură emisă ulterior nu are decât un caracter declarativ, transpunând în plan administrativ ceea ce instanța judecase, deja, irevocabil la data de 27.01.2006. Totodată, este incontestabil că Ia data de 27.01.2006 (data rămânerii irevocabile), reclamantul din acea cauza și autorul reclamanților din prezenta cauză avea un "bun", adică un drept necondiționat, de proprietate asupra imobilului în natura lui, drept protejat pe deplin de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest drept este diferit, ca natură juridică și întindere, din simpla expectativă de a obține măsuri reparatorii potrivii legilor speciale de restituire, care nu are valența unui " bun’', după cum rezultă din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauzele Kopecky c. K. c. României.

În executarea hotărârii judecătorești de restituire în natură a imobilului, sentința civilă nr. 176 din 04.03-2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, Primăria Municipiului București a emis dispoziția nr. 9285 din 13.12.2007 prin care a revocat dispoziția nr. 1707 din 05.11.2003 și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 793,77 mp și construcție, cu excepția apartamentelor înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/2005, pentru aceste apartamente propunându-se autorului reclamantelor măsuri reparatorii în echivalent.

Această dispoziție nu a putut fi dusă la îndeplinire întrucât în intervalul de timp situat între rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a dispus restituirea în natură (27.01.2006) și data dispoziției de restituire în natură(13.12.2007), emisă fără nicio justificare cu o întârziere considerabilă față de data stabilirii irevocabile a obligației corespunzătoare, imobilul a fost demolat în cursul efectuării lucrărilor la pasajul subteran "Basarab", și anume iară ca Municipiul București să fi desfășurat o procedură formală de expropriere cu privire la imobilul restituit în natură, întrucât l-a considerat în mod eronat ( ca urmare a evidentei necoordonări între diferitele compartimente ale Primăriei Municipiului București) ca fiind încă în proprietatea sa; pentru acest considerent, nu doar că imobilul nu a fost expropriat de pe numele lui A., dar nici nu au fost plătite despăgubiri. Mai mult, din probele noi administrate în cauză rezultă că nu a existat o procedură formală de trecere a imobilului din domeniul privat In cel public (operațiune corespunzătoare exproprierii, pentru imobilele aflate deja în patrimoniul unității administrativ-teritoriale) și nici măcar o autorizație individualizată de desființare a imobilului, contrar legislației relevante în domeniu, imobilul fiind demolat "în fapt".

S-a reținut că pârâtul invocă nelegalitatea deciziei pronunțate în ciclul procesual anterior, argumentând în sensul că reclamanții nu ar fi "epuizat căile de atac" în litigiul având ca obiect contestarea dispoziției din anul 2003, de respingere a notificării, întrucât nu au formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului.

Instanța de apel a constatat însă că reclamanții nu aveau o atare obligație respectiv de a formula o cale extraordinară de atac împotriva unei hotărâri prin care obținuseră câștig de cauză, dar argumentul pârâtului este sugestiv pentru remediul existent pentru situația de fapt existentă în speță, anume transformarea obligației de restituire în natură, imposibil de executat ca atare, într-o obligație de restituire a echivalentului imobilului (adică a valorii reale a acestuia), ceea ce constituie exact obiectul demersului judiciar de față, inițiat în anul 2009, după cum Curtea de Apel a statuat încă prin decizia intermediară de admitere a apelului din anul 2010.

Prin Hotărârea nr. 160 din 06.07.2006, Consiliul General ai Municipiului București a declarat de utilitate publică locală zona cuprinsă între Bd. Nicolae Titulescu - Șos. Orhideelor - Intersecția Calea Rahovei - Calea Giulești - Șos. Grozăvești . în vederea aducerii la îndeplinire a acestei hotărâri în ce privește imobilul situat în București, sector 1, a fost efectuat un memoriu tehnic și au fost identificate apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, singurele considerate a fi în proprietatea privată a unor particulari.

În cauză, pentru aceste apartamente a avut loc o expropriere amiabilă prin încheierea directă a unor contracte de vânzare-cumpărare, după cum urmează; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19.02.2007 (la BNP L.) prin care M. a vândut Municipiului București, prin reprezentant legal primarul general, imobilul situat în sector 5, compus din 2 camere și dependințele acolo individualizate, actul fiind încheiat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și al art. 481, 1294 C. civ. 1864; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 27.04.2007 (dată la care, imobilul încă exista în materialitatea sa; nefiind demolat) la BNP L. prin care N. și O. au vândut Municipiului București, prin reprezentant legai primarul general, imobilul situat în sector 1, compus din 2 camere și dependințele acolo individualizate, actul fiind încheiat în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 și al art. 481, 1294 C. civ. imobilul fusese evaluat anterior, pentru scopul procedurilor de expropriere, la 760 euro/mp teren fiind stabilită și valoarea apartamentelor pentru care procedura exproprierii a fost parcursă.

Cu privire la restul imobilului, nevândut în temeiul Legii nr. 112/1995 și care la data acestor contracte fusese deja restituit în natură autor