ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D., E., F., G. și comuna Porumbacu de Jos prin primar, s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- să se constate vacanța succesorală după defunctele H., H. și H. căsătorită H., masa succesorală rămasă după acestea fiind compusă din imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, și revenind Statului Român, cu titlu de succesiune vacantă.

- întabularea dreptului de proprietate al Statului Român în CF;

- să se dispună rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, de la 734 mp la 1.071 mp cât sunt în realitate, și înscrierea în CF a suprafeței reale;

- radierea casei de lemn notate în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, deoarece nu mai există;

- notarea construcțiilor Ci și C2 edificate pe imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, așa cum sunt identificate în expertiza tehnică construcții depusă la dosar;

- notarea adresei administrative corecte a imobilului ca fiind loc. Porumbacu de Sus nr. x, nu x;

- să se constate că reclamanta și defunctul soț I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, prin efectul uzucapiunii;

- înscrierea în CF a dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului în litigiu;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în căzu! în care se opun admiterii acțiunii.

Prin sentința nr. 246 din 20.04.2017, Judecătoria Avrig a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, D., E., F., G. și comuna Porumbacu de Jos prin primar. A admis acțiunea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâții reconvenționali A. și B., și, în consecință: a constatat că după defunctele H., H. și H., succesiunea este vacantă, aceasta revenind în integralitate Statului Român; a constatat că din masa succesorală rămasă după defunctele H., H. și H. face parte și imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x; a dispus întabularea dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, cu titlu de succesiune vacantă; a dispus rectificarea suprafeței imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, de la 734 mp, cât sunt înscriși în CF, la 1.071 mp, cât există în realitate, conform expertizei topografice efectuate de expert J., ce face parte integrantă din prezenta sentință; a dispus radierea casei de lemn notate pe imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x; a constatat că reclamanta A. și defunctul soț I. au edificat pe imobilul înscris în înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x o construcție, identificată în expertiza tehnică efectuată de expert J. ca fiind construcția C2 - casă de locuit compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, în suprafață de 73 mp; a constatat că pe imobilul înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x se afla edificată o construcție identificată în expertiza tehnică efectuată de expert J. ca fiind construcția Ci - casă de locuit S+P, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, pivniță, în suprafață totală de 194 mp; a dispus notarea celor două construcții în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, cu titlu de construire; a constatat că reclamanta A. și defunctul său soț I., decedat, au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, și al construcției CI - casă de locuit S+P, compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, pivniță, în suprafață totală de 194 mp, prin efectul uzucapiunii. A dispus înscrierea dreptului de proprietate al numiților A. și I. asupra imobilului înscris în CF x Porumbacu de Sus nr. top. x, cu titlu de uzucapiune; a respins cererea reclamanților privind notarea adresei administrative corecte ca fiind loc. Porumbacu de Sus în CF x Porumbacu de Sus nr. top x; a respins cererea reclamanților având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului construcție identificată în expertiza tehnică efectuată de expert J. ca fiind construcția C2 - casă de locuit compusă din 2 camere, bucătărie, cămară, baie, în suprafață de 73 mp, prin efectul uzucapiunii.

Prin decizia 31 din 15 ianuarie 2018, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția tardivității, invocată de intimați și a respins, ca tardiv, apelul declarat de apelanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 246/2017, pronunțată de Judecătoria Avrig pe care a păstrat-o. A obligat apelanta să plătească intimaților B. și A. suma de 1.000,00 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 februarie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluția completului din data de 26 februarie 2018 s-a fixat termen de judecată la 22 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect succesiune.

În conformitate cu ari 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, an. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează In sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1, precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativa a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122

4

C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție " potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de faptul că, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apei judecă recursuri doar " în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de față, dat fiind că "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă ", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

în acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar tară a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. I C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora " în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară, celei care a pronunțat hotărârea atacată".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apei soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

în aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Sibiu revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎNNUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva Deciziei nr. 31 din 15 ianuarie 2018 a Tribunalului Sibiu, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba lulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2018.