ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1767/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii deduse judecății și procedura derulată în fața primei instanțe
Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 19 mai 2014, A. a formulat, în temeiul art. 317 alin. (2) și art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 10227 din 28 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013.
În ședința publică din data de 12 iunie 2014, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 C. fisc. , care reglementează norma pe venit pentru persoanele fizice, și ale dispozițiilor art. 112 din C. fisc. , care reglementează fiscalitatea societăților cu răspundere limitată, raportat la art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României.
A susținut că demersul său în justiție se datorează faptului că, prin actele administrative atacate, s-a impus plata unor sume excesive, apreciind că suportul legal al acestora rezidă tocmai din dispozițiile legale în raport de care a invocat excepția de neconstituționalitate.
Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea de ședință din data de 12 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Curții Constituționale formulată de contestatorul A. în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 și art. 112 din C. fisc. .
PENTru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel, a reținut Curtea de Apel Cluj că art. 112 din C. fisc. nu mai este în vigoare și, prin urmare, nu mai îndeplinește condiția minimă necesară pentru a fi supus examenului de constituționalitate.
În ceea ce privește art. 49 din același act normativ, prima instanță a reținut că nu este aplicabil în soluționarea contestației în anulare, eventualul examen de neconstituționalitate neavând influență asupra litigiului generat de contestator pe terenul contestației în anulare, având în vedere caracterul acestei căi de atac și faptul că, în etapa soluționării contestației în anulare, nu se antamează în principiu aspecte de drept material, ci doar aspecte de ordin procedural legate nemijlocit de dispozițiile legale ce consacră motivele contestației în anulare.
Recursul exercitat în cauză și apărările intimaților-pârâți
Împotriva soluției instanței de fond de respingere a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată la termenul din 12 iunie 2014, contestatorul A. a formulat recurs.
A apreciat că respingerea neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate cu privire la art. 49 alin. (121) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal încalcă art. 21 alin. (1) din Constituție.
În susținere, recurentul a invocat aspecte privind lipsa normelor metodologice care, în opinia sa, creează posibilitatea autorităților financiare de a stabili norme de venit pentru persoane fizice nejustificat de mari, solicitând optimizarea reglementărilor fiscale pentru persoanele fizice autorizate similare cu cele pentru microîntreprinderi, având în vedere condițiile identice de desfășurare a activității de taximetrie.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului
Înalta Curte, examinând încheierea recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu susținerile recurentului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În primul rând, instanța de control judiciar constată că susținerile recurentului privesc aspecte legate de dezlegarea pe fond a litigiului, de aplicarea dispozițiilor legale privind impozitul pe venitul persoanelor fizice autorizate, și nicidecum soluția instanței dată asupra sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Analizând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă hotărârea instanței de fond de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 49 și art. 112 din C. fisc. .
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
"Art. 29 - (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale (...)."
Din analiza acestui text legal, rezultă că obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerințe imperative:
- să fie o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță.
- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să fie în vigoare.
- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
- legea sau ordonanța ori dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Dispozițiile contestate în speță, sub aspectul constituționalității, sunt art. 49 și art. 112 din C. fisc. .
Înalta Curte constată că art. 112 din C. fisc. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 109/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, nefiind, deci, îndeplinită condiția prevăzută de lege, ca dispoziția criticată să fie în vigoare.
În ceea ce privește art. 49 din C. fisc. , în mod corect a reținut prima instanță că acesta nu poate fi reținut ca fiind aplicabil în soluționarea contestației în anulare formulate în cauză. Prin urmare, nu există o legătură indisolubilă între necesitatea controlului de constituționalitate, pe calea excepției de neconstituționalitate, și soluționarea cauzei în faza procesuală a contestației în anulare, nefiind, astfel, îndeplinită condiția privind interesul procesual, ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor contestate sub aspectul constituționalității.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Față de considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii de ședință din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 aprilie 2015.
Procesat de GGC - CL