ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului în casație de față,
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2190 din 25.11.2016, pronunțată în dosar nr. x/2014, Judecătoria Brașov a respins cererea formulată de inculpata A., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale)
A admis propunerea formulată din oficiu și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei A. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- participație improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
A respins cererea formulată de inculpatul B., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- participație improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- participație improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- participație improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen., art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) și 2, art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).
A admis propunerea formulată din oficiu și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov din:
- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:
- participație improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
I. 1 A condamnat inculpata A., după cum urmează:
- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
Pe lângă fiecare pedeapsă principală au fost aplicate pedepse complementare și accesorii (pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat).
În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei A. pedeapsa de 9 luni închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă principală fiind de 1 an închisoare.
În baza art. 45 alin. (3), lit. a) C. pen. a stabilit pentru inculpata A. pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii pe timp de un an a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a stabilit pentru inculpata A. pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante și executarea pedepsei accesorii rezultante aplicate inculpatei A. pe o durată de 2 ani reprezentând termen de supraveghere și care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) și 93 alin. (2) lit. a) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Brașov la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, și să execute următoarea obligație:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a impus inculpatei A. să execute următoarea obligație:
- să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile la Primăria Comunei Feldioara sau la Fundația pentru promovarea sancțiunilor comunitare - Atelierul C.
A atras atenția inculpatei A. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 68, alin. (1), lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare rezultante a interzicerii exercitării pe timp de un an a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen. va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) C. proc. pen. a achitat inculpatul B., de cetățenie română, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la furt, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) și (2) C. pen.
În baza art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., a condamnat inculpatul B., de cetățenie română, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
A aplicat inculpatului B. pe timp de doi ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului B. pe o durată de 3 ani reprezentând termen de supraveghere și care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 93 alin. (1) și 93 alin. (2) lit. a) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, și să execute următoarea obligație:
a)să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a impus inculpatului B. să execute următoarea obligație:
- să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la Primăria Comunei Feldioara sau la Fundația pentru promovarea sancțiunilor comunitare - Atelierul C.
A atras atenția inculpatului B. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 68, alin. (1), lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe timp de doi ani a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen. va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 7 din legea 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. necesare în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă D.
A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă E. S.R.L. - D.
A obligat fiecare inculpate la cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 981 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 2190 din 25.11.2016 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosar nr. x/2014, pe care a desfiițat-o în ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie calificată și individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.
Rejudecând în aceste limite, a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpat din infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen.
În baza art. 233 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. de cetățenie română, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
A aplicat inculpatului B. pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului B. pe o durată de 2 ani reprezentând termen de supraveghere și care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.
S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (1) și 93 alin. (2) lit. a) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Brașov la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, și să execute următoarea obligație:
a)să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională
În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a impus inculpatului B. să execute următoarea obligație:
- să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile la Primăria Comunei Feldioara sau la Fundația pentru promovarea sancțiunilor comunitare - Atelierul C.
A atras atenția inculpatului B. asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
S-a arătat că, în temeiul art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe timp de un an a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen. începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, părțile civile D., S.C. E. S.R.L. - D și inculpata A. împotriva sentinței penale menționate.
Împotriva deciziei penale nr. 981 din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, au declarat recurs în casație inculpații A. și B., prin apărător ales, la data de 07 februarie 2018.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/197/2014, stabilindu-se termen pentru data de 03 mai 2018 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, fără citarea părților.
Magistratul asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit și depus la dosar Raportul asupra cererii de recurs în casație ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, în vederea discutării admisibilității în principiu a acesteia.
Din lecturarea motivelor cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. se constată că a fost invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pc. 7 C. proc. civ. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzuta de legea penală.
În motivarea cererii de recurs în casație, inculpații, în esență, au menționat că, în mod greșit, au fost condamnați pentru faptele de sustragere a celor trei autoturisme, considerându-se că fapta acestora este prevăzută de legea penală, în condițiile în care, lipsește cerința esențială atașată laturii obiective, ca inculpații să fi acționat în scopul însușirii pe nedrept a celor trei autovehicule, împrejurare ce ar fi trebuit să conducă la achitarea inculpaților în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.
S-a arătat că, în esență, critica vizează greșita aplicare a dreptului, în privința reținerii ca fiind aplicabilă, în cauză, a cerinței esențiale atașate laturii obiective, respectiv a scopului prevăzut de legea penală pentru existența infracțiunii de furt-însușire pe nedrept.
Au învederat că, din perspectiva scopului în care au acționat, trebuie să se țină seama de:
- calitatea lor de proprietari ai autovehiculelor luate din detenția persoanei vătămate la data săvârșirii faptelor;
- existența unui contract de vânzare-cumpărare între inculpați și persoana vătămată, prin care primii vindeau cinci autovehicule persoanei vătămate, dar cu păstrarea dreptului de dispoziție în persoana proprietarilor vânzători și transmiterea dreptului de prorietate la momentul achitării prețului mașinilor;
- existența unui litigiu între aceștia generat de faptul că persoana vătămată nu își îndeplinise obligațiile contractuale, respectiv nu achitase ratele scadente pentru mașinile respective;
- pericolul ca debitorii lor să-și creeze o stare de insolvabilitate, derivând din împrejurarea că anterior luării de către inculpați a mașinilor partea vătămată înstrăinase fără acordul lor un autovehicul.
De asemenea, s-a menționat că luarea de către inculpați a bunurilor în scopul acesta, are în vedere conservarea bunului și nu readucerea sa în patrimoniul lor. Astfel că, luarea pur și simplu a unui bun chiar și fără consimțământul persoanei posesoare a bunului, fără a se demonstra de către acuzare că inculpații au urmărit să își însușească bunul nu poate fi considerată a realiza din perpectiva conținutului constitutiv al infracțiunii întregirea laturii obiective a infracțiunii de furt.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, iar prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 23 martie 2018 s-a solicitat respingerea recursurilor în casație, ca nefondate, urmând a se constata că decizia Curții de Apel Brașov este legală și temeinică.
Raportul magistratului-asistent a concluzionat în sensul că cererile de recurs în casație îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 434, art. 435, art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) și de art. 438 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. pen., iar criticile formulate se încadrează în cazul de casare invocat.
Prin încheierea ședinței de Cameră de Consiliu din data de 03 mai 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 981/Ap din data de 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, și s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casație, respectiv C9, în compunere de 3 judecători, acordându-se termen la data de 17 mai 2018, cu citarea părților.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că din examinarea cererilor de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 981 din 20 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpați A. și B., fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.
În cauza de față s-a constatat că cererile de recurs în casație formulate de inculpați îndeplinesc cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele inculpaților, domiciliul, hotărârea care se atacă și semnătura acestora.
De asemenea, a fost indicat ca și caz de recurs în casație, situația reglementată de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpații au fost condamnați pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.
Pe cale de consecință, s-a constatat că au fost respectate condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.
La termenul de judecată din data de 17 mai 2018, în ședință publică, recurenții inculpați A. și B., prin apărătorul ales, au solicitat, în esență, față de dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea prezentelor recursuri în casație, astfel cum au fost motivate în scris la dosarul cauzei, cu consecința pronunțării unei hotărâri de achitare, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracțiunile pentru care au fost condamnați prin hotărârile a căror casare o solicită.
Raportat la situația de fapt expusă în rechizitoriu, au susținut recurenții că, cerință esențială, ca parte a laturii subiective nu este îndeplinită și astfel faptele săvârșite nu au caracter penal, scopul cu care au fost săvârșite faptele nefiind cel prevăzut de lege. Au precizat că infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă care înglobează în conținutul ei constitutiv infracțiunea de furt, susținând că în situația în care vor reuși să demonstreze că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, în mod evident nici infracțiunea de tâlhărie nu poate fi reținută.
Recurenții au susținut că, în esență, s-a reținut că au luat niște autoturisme din detenția legitimă a persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, însă, așa cum rezultă din situația de fapt reținută de instanța de apel, au luat aceste bunuri (pe care le aveau în proprietate, dar care se aflau în detenția persoanei vătămate), cu scopul de a împiedica persoana vătămată să înstrăineze bunurile, punându-se în acest fel în imposibilitate de a achita datoriile către inculpați, observând că anterior aceasta înstrăinase un autoturism. Deci, acțiunea inculpaților de luare a bunurilor a avut drept scop nu readucerea în patrimoniu lor și dispunerea de aceste bunuri, ci conservarea lor în așa fel încât persoana vătămată să nu mai aibă posibilitatea să le înstrăineze. Astfel încât, în mod evident scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a stabilit ca și condiție esențială de întregire a infracțiunii de furt - însușirea pe nedrept, nu este îndeplinit în prezenta cauză pentru că atribut al dreptului de proprietate este dreptul de dispoziție, or, prin acțiunile ulterioare momentului luării acelor bunuri, inculpații au dovedit că nu au urmărit să readucă în patrimoniul lor bunurile, ci luarea bunurilor respective s-a făcut cu scopul de a împiedica partea civilă să le înstrăineze.
Au susținut că spre deosebire de vechiul C. proc. pen. (art. 10 lit. d) care prevedea achitarea pentru lipsa elementelor constitutive, noul C. proc. pen. (art. 16 lit. b), teza I) prevede o altă paradigmă, separând latura obiectivă și latura subiectivă. Doctrina este în sensul că acest scop al însușirii care se regăsește în conținutul constitutiv al infracțiunii de furt ar întregi latura subiectivă, asta înseamnă că este o condiție extranee ambelor laturi (obiectivă și subiectivă). Or, dacă această condiție nu este atinsă, fapta nu are caracter penal și sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. Între noțiunea de luare și cea însușire există o diferență dată de noțiunile juridice de drept de proprietate cu toate atributele sale, în noțiunea de luare neregăsindu-se cea a însușirii, ea fiind întregită de legiuitor prin adăugarea acestui scop - a însușirii pe nedrept.
S-a apreciat că hotărârea recurată este nelegală pentru că se reține că scopul pentru care au fost luate bunurile este fără relevanță, nefiind necesar a fi analizat, or, o astfel de ipoteză de motivare a hotărârii este exclusă și duce la nelegalitatea acesteia. Din punctul de vedere al recurenților, scopul are relevanță, fiind o condiție esențială fără de care fapta nu poate să fie infracțiune.
Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpații A. și B., prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."
Atât în C. proc. pen. din 1936, cât și în reglementarea românească ulterioară, până la actualul C. proc. pen., recursul a constituit o cale de atac ordinară, și nu extraordinară, determinând verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate pentru o serie de motive expres prevăzute de lege.
Însă, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale de atac extraordinară, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, așa cum se regăsea acesta în majoritatea legislațiilor moderne occidentale, încă de la începutul secolului al XIX-lea, la modelul inițial al recursului, așa cum a fost conturat încă de la codificarea napoleoniană, de unde s-a extins în majoritatea legislațiilor și în concepția juridică europeană.
Reglementarea recursului a pornit de la teza că în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. El reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
Astfel fiind, motivele de recurs, potrivit noii reglementări, se limitează doar la cele prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. - nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea - în mod greșit - a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greșită a grațierii pedepsei aplicate inculpatului; aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate, care nu sunt prevăzute de lege drept cazuri de declarare a căilor extraordinare de atac, pot fi invocate doar prin intermediul căilor ordinare de atac, acestea fiind, potrivit noii legi, apelul și contestația.
Astfel, instanța constată că în materia recursului în casație nu se mai prevede, distinct, cum era în vechea reglementare, că se poate declara această cale de atac când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Totodată, față de sistemul actual al căilor de atac, care prevede doar dublul grad de jurisdicție, hotărârea rămânând definitivă în apel, ca ultima cale de atac prin care poate fi devoluat fondul cauzei, cazurile de recurs în casație nu mai sunt susceptibile de o interpretare extensivă. Argumentele ce se regăsesc și în jurisprudența Curții Constituționale în materie nu mai subzistă sub noua reglementare. Recursul nu mai este o cale ordinară de atac, caz în care s-ar fi justificat extinderea controlului judiciar cu privire la motive de nelegalitate echivalente cu cele prevăzute expres de lege.
Prin urmare, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, iar nu aspecte privind situația de fapt.
Instanța apreciază că această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia au putut invoca interpretarea posibil eronată a probelor de natură a stabili incorect situația de fapt sau dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunii și a existat posibilitatea de reparație a urmărilor pe care le-ar fi putut produce o condamnare posibil eronată. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).
Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."
În esență, acest caz de casare este o expresie a principiului legalității incriminării, prevăzut atât la nivel constituțional - art. 23 alin. (12), cât și la nivel convențional - art. 7 paragraful 1.
Tradițional, în materie procesual penală, "prevederea faptei de legea penală" și "întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii" au fost apreciate drept noțiuni distincte și au fost tratate diferit. O faptă poate fi prevăzută de legea penală, dar în concret să-i lipsească un element constitutiv, în schimb, nu există o faptă care să nu fie prevăzută de legea penală, dar să întrunească elementele constitutive ale unei infracțiuni.
Deși se poate susține și ideea că noțiunea de "prevedere în legea penală" se suprapune cu noțiunea de conținut juridic al infracțiunii, instanța consideră că și conținutul juridic al infracțiunii este mai larg decât cel constitutiv care se referă exclusiv la actul de conduită incriminat.
Prevederea faptei de legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracțiune trebuie să fie prevăzută de legea penală ca atare, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este și infracțiune, fiindcă prevederea în lege este doar o trăsătură a acesteia.
Prin urmare, instanța constată că legiuitorul nu a avut în vedere ca în cuprinsul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. să se verifice existența întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii, altfel ar fi prevăzut în mod expres un astfel de caz de casare, așa cum a făcut-o în vechea reglementare, o astfel de analiză rămânând atributul exclusiv al instanțelor de fond. Or, dacă ar fi dorit ca prin intermediul acestui caz de casare să se analizeze și întrunirea/neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii, ar fi folosit sintagma "fapta nu constituie infracțiune" și nu "fapta nu e prevăzută de legea penală". Cum legea procesual penală este de strictă interpretare, nu se poate extrapola o prevedere legală la alte situații neprevăzute de aceasta.
De altfel, o analiză a existenței elementelor constitutive ale infracțiunii, astfel după cum solicită inculpații, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond și în căile ordinare de atac și nu a aspectelor de drept, de legalitate, așa cum este prevăzut a se proceda în cazul recursului în casație.
Critica referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracțiuni atinge starea de fapt, în drept ea vizează modul judicios în care latura de drept a cauzei a fost rezolvată prin corecta interpretare a legii și mai ales prin evitarea oricăror încălcări a normelor de drept de natură a influența rezolvarea cauzei. Recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.
Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care prima instanță sau instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se găsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune, fiind corespondentul cazului de casare prevăzut de art. 385<SUP>9</SUP>alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior.
Este situația faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracțiuni, dar și cazul faptei care fusese prevăzută ca infracțiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată.
Fapta neprevăzută de legea penală și fapta care nu constituie infracțiune sunt două noțiuni diferite, tratate distinct în C. pen. anterior (art. 10 lit. b) și 10 lit. d) C. proc. pen.), implicând situații concrete diferite, astfel încât, în opinia Înaltei Curți, nu se poate extinde înțelesul sintagmei "fapta nu e prevăzută de legea penală" și la situația când fapta nu întrunește elementele constitutive prevăzute de lege ale unei infracțiuni, punct de vedere conturat la nivelul jurisprudenței Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ex. Încheierea nr. 131/RC din 25.07.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală) și reconfirmat în Ședința de secție din 20 ianuarie 2015.
Prin urmare, față de considerentele teoretice mai sus prezentate, susținerile inculpaților referitoare la faptul că în cauză nu se poate reține întrunirea cerinței esențiale a laturii subiective în cazul infracțiunii de furt și subsecvent al infracțiunii de tâlhărie, respectiv că bunurile au fost sustrase în scopul special prevăzut de lege, însușirea pe nedrept a acestora, nu poate forma obiectul analizei instanței de recurs, în condițiile în care nu putem vorbi în acest caz de o faptă neprevăzută de legea penală, ci de interpretarea probatoriilor administrate în cauză și stabilirea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor care fac obiectul sesizării instanțelor. Totodată, o astfel de critică nu poate fi circumscrisă niciunui alt caz de casare prevăzut de lege.
Pe cale de consecință, față de argumentele de fapt și de drept anterior expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 981/Ap din data de 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Brașov - Secția Penală.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 981/Ap din data de 20 decembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile parțiale al apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 65 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 mai 2018.