ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1109/2017

Decizia

nr. 1109/2017

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/3/2012 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. Bank AG, C. Holding GMBH, Banca D. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.V.A.S. la acea dată), solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pe pârâte, în solidar, la luarea măsurilor și acțiunilor prevăzute de art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni ale Băncii D. încheiat în data de 21 decembrie 2005 între A.V.A.S. și B. Bank AG.

La data de 17 august 2012 pârâta Banca D. SA a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

La data de 19 noiembrie 2012, pârâtele B. Bank AG și C. Holding GMBH au depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care au solicitat, în principal, respingerea cererii ca insuficient timbrată, admiterea excepției lipsei calității procesuale active sau admiterea excepției lipsei de interes, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată.

La data de 11 ianuarie 2013, reclamanta a chemat în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

La data de 8 martie 2013, intervenientul E. a formulat cerere de intervenție principală cu același obiect ca și cererea formulată de reclamantă.

La aceeași dată, același intervenient, a formulat cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei.

La data de 16 aprilie 2013, pârâtele B. Bank AG și C. Holding GMBH au formulat întâmpinare la cererea de intervenție principală.

Prin încheierea din 19 iunie 2013, prima instanță a rămas în pronunțare asupra următoarelor excepții: privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, privind lipsa calității procesuale pasive a Băncii D. și a A.V.A.S. și asupra celei privind prescripția cererii de intervenție formulată de E.

Prin încheierea de ședință din data de 02.07.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Banca D. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.) și a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției cererii de intervenție principală formulată de intervenientul E.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată în cauză s-a solicitat obligarea pârâtelor la respectarea obligațiilor asumate prin art. 13.2 din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, respectiv adoptarea măsurilor necesare în vederea admiteri la tranzacționare la Bursa de Valori București a acțiunilor Băncii D.

În cuprinsul cererii sale s-a susținut de către reclamantă că formulează această acțiune în calitatea sa de acționar minoritar al Băncii D., înțelegând astfel să-și exercite drepturile născute în patrimoniul său ca efect al contractului mai-sus menționat, însă din extrasul registrului acționarilor depus la dosarul cauzei a reieșit că acționar al Băncii D. este soțul reclamantei, intervenientul E. (conform certificatului de căsătorie depus la dosar).

În motivarea excepției lipsei calității procesuale active, pârâtele B. Bank AG și C. Holding GMBH s-au prevalat de dispozițiile art. 349 alin. (2) și (3) din noul C. civ. care recunosc capacitatea de a exercita toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar doar soțului efectiv înregistrat ca acționar.

Contrar susținerilor celor două pârâte, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 349 din noul C. civ., deoarece, potrivit art. 34 din Legea nr. 71/2012 pentru aplicarea noului C. civ., aceste dispoziții sunt aplicabile căsătoriilor în ființă la data intrări sale în vigoare doar dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după data de 01.10.2011.

Or, în cauza dedusă judecății actul juridic cu privire la bunul comun îl constituie achiziționarea acțiunilor Băncii D. de către intervenient, ca urmare a realizării aportului și nicidecum depunerea cereri de chemare în judecată de către reclamantă, cum, în mod eronat, susțin pârâtele. Astfel, actul sau faptul juridic la care face referire art. 34 din Legea nr. 71/2012 îl constituie momentul la care a intervenientul a dispus de un bun comun, aducându-l aport în societate.

Prin urmare, cum acțiunile au fost dobândite de către intervenient anterior intrării în vigoare a noului C. civ., prevederile acestuia nu sunt incidente în determinarea regimului juridic al acțiunilor dobândite de soți în timpul căsătoriei.

Pe cale de consecință, în soluționarea acestei excepții instanța reține ca drept aplicabile dispozițiile art. 30 și urm. C. fam.

Cu toate acestea, prezumția instituită de art. 30 C. fam. nu este de natură să confere calitatea de acționar soțului unui deținător de acțiuni, în condițiile în care acesta nu a solicitat recunoașterea calității sale de asociat. Astfel, chiar dacă titlul de valoare dobândit de un soț ar fi bun comun al soților, în condițiile art. 31 și art. 32 C. fam., în raport cu societatea comercială numai dobânditorul poate exercita drepturile care decurg din acțiune, în spiritul prevederilor Legii nr. 31/1990.

Raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între titulari drepturilor materiale proprii recunoscute de lege, reclamanta nefiind în drept să exercite drepturi în legătură cu acțiunile Băncii D. deținute de intervenientul E.

Excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtelor Banca D. și A.V.A.S. a fost găsită întemeiată pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.

În cauza de față reclamanta și intervenientul solicită obligarea pârâților la respectarea obligaților post-privatizare prevăzute de art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 21.12.2005 între A.V.A.S. și B.

În condițiile în care doar cumpărătoarea B. și-a asumat obligația de a iniția procedura de listare a Băncii D., prima instanță a apreciat că nu se justifică calitatea procesuală a pârâtelor A.V.A.S. și Băncii D.

Mai mult, în ceea ce privește pârâta A.V.A.S., în art. 13.2 lit. i) din contractul mai sus menționat s-a convenit că aceasta „nu va fi ținută răspunzătoare (...) în legătură cu listarea (...) sau cu orice aspecte prezentate în clauza 13.2 ori în legătură cu modul în care cumpărătoarea își va executa obligațiile asumate”.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea de intervenție principală formulată a fost găsită neîntemeiată având în vedere următoarele:

Pârâtele au susținut că, potrivit dispozițiilor contractuale, demersurile necesare inițierii listării Băncii D. trebuie întreprinse în termen de 36 de luni de la finalizarea contractului de vânzare-cumpărare.

Cum transferul acțiunilor Băncii D. către B. s-a finalizat la data de 26 octombrie 2009, potrivit pârâtelor B. și C., dreptul de a solicita inițierea listării s-a prescris, conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, la 26 octombrie 2012, anterior introducerii cererii de intervenție.

Prima instanță nu a putut reține cauzele de întrerupere a prescripției invocate de intervenient dat fiind faptul că:

- În ceea ce privește pretinsa recunoaștere a dreptului pretins, s-a reținut de către prima instanță faptul că răspunsul pârâtei B. din data de 13.09.2011 transmis intervenientului, nu reprezintă o recunoaștere neîndoielnică a obligației a cărei îndeplinire exactă este solicitată, dat fiind faptul că în înscrisul menționat, respectarea angajamentului asumat este condiționată de acordul SIF-urilor cu privire la listare, iar în negocierile cu acestea se încearcă găsirea unor alternative la listare. Această scrisoare adresată intervenientului de către un salariat al pârâtei B. nu reprezintă o recunoaștere expresă, neîndoielnică a obligației menționate în art. 13.4 din contract, dat fiind faptul că pentru a se produce efectul întreruptiv la care se referă art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, mărturisirea existenței dreptului dedus judecății trebuie să fie neafectată de vreo condiție ori rezervă din partea autorului ei, cum este în cazul de față.

- Declarațiile din presă ale unui membru al comitetului executiv al pârâtei B. nu reprezintă o recunoaștere a obligației, în sensul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Chiar dacă sub aspect formal recunoașterea se poate face nu numai în scris, ci și verbal, actul de recunoaștere, pentru a se bucura de eficiență juridică în cazul persoanelor juridice, trebuie să emane de la organele de conducere apte să reprezinte societatea.

Cum prin actul constitutiv a fost consacrată o reprezentare conjunctă, poziția exprimată de către un singur membru al comitetului executiv nu poate produce efectul întreruptiv de prescripție solicitat de reclamantă și intervenient.

Mai mult, în declarațiile menționate nu se mărturisește, într-un mod neechivoc, existența dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci un punct de vedere personal cu privire la oportunitatea admiterii la tranzacționare a acțiunilor emise de Banca D.

- Convocarea Adunării Generale a acționarilor Băncii D. realizată de către acționarul minoritar SIF Moldova nu constituie un act începător de executare care să conducă la întreruperea termenului general de prescripție, dat fiind faptul că pentru a se produce acest efect întreruptiv, o atare inițiativă trebuie să fie întreprinsă de cel în folosul căruia curge prescripția, respectiv de către cumpărătorul B.

- Prima instanță, reținând lipsa de legitimare procesuală activă a reclamantei, cererea introdusă de aceasta nu poate produce consecințe juridice în privința modificării cursului prescripției extinctive.

- Prima instanță nu a putut primi nici apărarea intervenientului referitoare la caracterul succesiv al obligației asumate în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, deoarece, chiar dacă aducerea sa la îndeplinire presupune derularea unei proceduri complexe, compusă din mai multe etape, acestea au un caracter unitar și nu pot fi delimitate în prestații distincte supuse unor termene diferite de scadență și respectiv de prescripție.

În concluzie, nu se poate reține că pârâtele rămase în cauză au abandonat atitudinea de împotrivire față de titularul dreptului, prin recunoașterea existenței sale și, respectiv, demararea procedurii de listare a Băncii D., pentru a nu se mai putea justifica producerea efectului prescripției extinctive.

Începutul prescripției extinctive a fost amânat prin încheierea acordului din data de 20.08.2009 între pârâta B. și cele cinci societăți de investiții financiare, în calitate de acționari minoritari ai Băncii D. și prin care părțile semnatare au convenit amânarea cu încă doi ani de la data finalizării contractului de privatizare, începutul exercițiului dreptului de a iniția listarea Băncii D.

S-a analizat problema dacă acest acord poate beneficia și acționarilor minoritari nesemnatari ai respectivului pact.

Art. 973 C. civ. instituie principiul conform căruia „convențiile n-au efect decât între părțile contractante” dând expresie unui vechi adagiu potrivit căruia actul juridic încheiat între anumite persoane nu poate nici să vatăme și nici să profite altor persoane.

Cu toate acestea, în cauza dedusă judecății, intervenientul, în calitatea sa de beneficiar al unei stipulații pentru altul, nu este un terț absolut, penitus extranei, față de convenția încheiată între stipulantul B. și cele cinci SIF-uri, acționari minoritari ai Băncii D.

Intervenientul face parte dintr-o categorie intermediară, căreia efectele acordului îi sunt opozabile și care are interes să invoce existența și conținutul acestuia, deoarece prin acest act se modifică anumite caracteristici, modalități ale obligației stipulate în contractul de privatizare în favoarea sa.

În măsura în care această obligație a fost amenajată prin protocolul mai-sus menționat, ceilalți acționari minoritari sunt, inevitabil, în contact cu acea convenție, care-i unește cu părțile semnatare și cu obiectul acesteia. De asemenea, cum prin invocarea beneficiului acesteia nu se solicită executarea unei obligații de către o persoană care nu a consimțit la nașterea sa, aceasta are vocație de a produce efecte dincolo de cercul contractanților, acționarul minoritar putând să se prevaleze de existența înțelegerii pe care alți acționarii minoritari, beneficiari ai unei stipulații pentru altul, au negociat-o cu debitorul obligației post-privatizare și să invoce, în profitul său, ca un fapt juridic, situația creată prin acest acord de voință.

Prima instanță, reținând posibilitatea intervenientului beneficiar al stipulației pentru altul de se prevala de acordul încheiat, dată fiind incidența pe care o are acesta cu privire la dreptul său și prin care a fost amânat momentul de începere a termenului de prescripție cu doi ani, consideră ca fiind formulată în termen legal cererea de intervenție principală”.

Prin sentința civilă nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală, s-a respins cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenientul E., s-a respins excepția lipsei de interes invocată cu privire la cererea de intervenție voluntară principală și s-a respins cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenientul E., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 21.12.2005 s-a încheiat între A.V.A.S., în calitate de vânzător, și B. Bank AG, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni ale Băncii D. Prin acest contract pârâta B. Bank AG a cumpărat 36,8825% din acțiunile emise la acea dată de copârâta Banca D.

S-a menționat că printr-un act juridic intitulat „Acord privind amânarea listării Băncii D.” încheiat între pârâta B. Bank AG, pe de o parte și Societățile de Investiții Financiare Banat - Crișana, Moldova, Transilvania, Muntenia și Oltenia SA, încheiat la 20.08.2009 s-a convenit amânarea îndeplinirii oricăror obligații asumate de B. în legătură cu inițierea listării Băncii D. și cu efectuarea oricăror acțiuni în legătură cu aceasta, până la aniversarea unui termen de cinci ani de la data finalizării contractului, fără modificarea condițiilor inițiale cu privire la listarea Băncii D. De asemenea, s-a prevăzut că după expirarea perioadei de suspendare, inițierea listării Băncii D. va fi condiționată de încheierea de către B. și cel puțin trei SIF-uri a unui acord scris privind inițierea listării Băncii D. sau de primirea de către B. a unei notificări scrise din partea tuturor SIF-urilor, în care se solicită inițierea listării Băncii D.

S-a indicat că la acest acord a devenit parte și copârâta C. Holding GmbH, ca efect al încheierii, la data de 18.12.2009, a unui act adițional la actul intitulat „Acord privind amânarea listării Băncii D.”.

S-a precizat că intervenientul este un acționar minoritar al Băncii D., acesta având în proprietate două acțiuni emise de Banca D. În cuprinsul acestuia se menționează că obligațiile asumate de cumpărătorul pachetului de acțiuni la Banca D. cu privire la listarea acesteia sunt suspendate doar pentru o perioadă de 2 ani.

S-a reținut că, urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active, prin încheierea interlocutorie de la 02.07.2013, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca formulată de o persoană fără calitate procesuală.

Referitor la cererea de intervenție voluntară accesorie s-a învederat că, urmare a respingerii cererii de chemare în judecată, prima instanță a respins și cererea de intervenție voluntară accesorie formulată în sprijinul reclamantei de intervenientul E., aceasta având caracterul unei simple apărări a poziției procesuale a reclamantei și fiind subordonată acesteia.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes s-a reținut că interesul este o condiție esențială pentru exercitarea dreptului la acțiune în justiție, constând în folosul practic urmărit de titularul cererii. Pentru a putea formula o cerere de intervenție voluntară principală, titularul acesteia trebuie să justifice, la fel ca și reclamantul în legătură cu cererea principală, existența unui interes născut și actual, legitim, personal și direct.

S-a apreciat că, întrucât intervenientul deține două acțiuni la pârâta Banca D., acesta justifică un interes legitim, personal, direct și actual în formularea cererii, măsura la luarea căreia a solicitat a fi obligate pârâtele putând duce la creșterea patrimoniului acestuia, motiv pentru care a fost respinsă excepția lipsei de interes invocată cu privire la cererea incidentală.

Referitor la cererea de intervenție voluntară principală a indicat că intervenientul a solicitat obligarea pârâtelor la „luarea măsurilor și acțiunilor prevăzute la art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la Banca D. încheiat în data de 21.12.2005 între A.V.A.S. și B.”.

S-a arătat că art. 969 C. civ., instituie principiul forței obligatorii a actelor juridice civile, potrivit căruia un act juridic își produce efectele conform voinței părților. În conformitate cu dispozițiile art. 982 C. civ. toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg, urmând ca, în conformitate cu prevederile art. 983 C. civ., în cazul în care există îndoială, convenția să se interpreteaze în favoarea celui ce se obligă.

S-a reținut că, din interpretarea clauzei de la art. 13.2 lit. h) din contract, rezultă că dispozițiile art. 13.2 lit. a) din contract au fost prevăzute ca o stipulație pentru altul, respectiv în folosul acționarilor minoritari ai Băncii D. Raportat la conținutul întregului contract de vânzare-cumpărare de acțiuni și la ponderea acțiunilor Băncii D. deținute de SIF-uri la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni ale Băncii D., rezultă, însă, că prin sintagma „acționari minoritari” părțile contractului de vânzare-cumpărare, respectiv A.V.A.S. și B. Bank AG s-au referit, în exclusivitate, la SIF-uri, nu și la restul acționarilor minoritari ai Băncii D., din rândul cărora face parte și intervenientul principal.

S-a mai apreciat că, potrivit prevederilor incluse în „Acordul privind amânarea listării Băncii D.”, încheiat în 2009, cumpărătorul acțiunilor și SIF-urile au convenit amânarea îndeplinirii de către cumpărător, respectiv de succesorul acestuia, a obligațiilor referitoare la listarea Băncii D. pentru o perioadă de cinci ani. Deși întinderea acestui termen este diferită în „Acordul privind amânarea listării Băncii D.” și în actul adițional la acesta, prima instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 983 C. civ., a considerat că trebuie avut în vedere termenul cel mai lung, de cinci ani, pentru realizarea unei interpretări în favoarea cumpărătorului pachetului de acțiuni la Banca D., având în vedere calitatea sa de titular al obligațiilor în legătură cu listarea Băncii D.

S-a concluzionat că perioada pentru care au fost suspendate obligațiile cumpărătorului pachetului de acțiuni în legătură cu listarea nu a expirat încă.

S-a învederat că părțile au prevăzut la art. 13.2 lit. g) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni o sancțiune specifică pentru ipoteza neîndeplinirii de către cumpărător a obligațiilor asumate în legătură cu listarea, respectiv adoptarea unui act adițional la Statutul Băncii D., prin care să fie repuse în vigoare prevederile art. 16 din Statut, în forma de la data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. În aceste condiții, prin efectul stipulației pentru altul și în conformitate cu principiul forței obligatorii a contractelor, cei interesați nu ar putea solicita decât producerea acelor efecte convenite de părți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, respectiv convocarea adunării generale care să adopte modificarea statutului, conform celor prevăzute la art. 13.2 lit. g) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.

S-a arătat că, în aceste condiții, nu pot fi obligate pârâtele, chiar dacă s-ar constata neîndeplinirea de către acestea a obligațiilor asumate la luarea măsurilor prevăzute la art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni la Banca D. încheiat în data de 21.12.2005 între A.V.A.S. și B.

S-a mai reținut că decizia de listare a unei societăți comerciale este prin natura sa fundamentată pe considerente de ordin economic și se află într-o strânsă legătură cu strategia de derulare a activității acesteia. Luarea unei astfel de măsuri aparține organele societății comerciale respective. Ea nu poate fi adoptată exclusiv, la cererea unuia din acționari. Cu atât mai mult o astfel de măsură nu ar putea fi dispusă printr-o hotărâre judecătorească deoarece instanța nu se poate substitui organelor societății comerciale pentru efectuarea unei aprecieri asupra oportunității măsurii listării pentru activitatea societății comerciale respective.

Împotriva încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și a sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 a formulat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, respingerea excepției lipsei calității procesuale active, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. de la 1865.

Reclamanta A. a formulat și o cerere de apel împotriva încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și a sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 prin care a solicitat admiterea apelului, respingerea excepției lipsei calității procesuale active, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Motivele invocate prin cererea de apel sunt identice cu cele din cererea de recurs.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 a formulat apel intervenientul principal E., solicitând admiterea apelului, iar pe fond, admiterea cererii de intervenție.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 282 C. proc. civ. de la 1865.

Prin cererea de aderare la apel formulată la termenul de judecată din data de 17 martie 2014, pârâtele B. Bank AG și C. Holding GmbH au solicitat modificarea, în parte, a încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantei A. luând în considerare și temeiul de drept indicat în întâmpinarea din data de 23 noiembrie 2013, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune față de cererea de intervenție formulată de intervenientul E., admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei și a intervenientului.

În motivare s-a arătat că excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. trebuia admisă și din perspectiva dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 71/2011 raportate la art. 349 alin. (2) și alin. (3) din noul C. civ.

S-a apreciat că aplicabilitatea art. 349 alin. (2) și (3) din noul C. civ. este determinată de îndeplinirea a trei condiții: preexistența unei căsătorii, dobândirea unor bunuri comune de către soți (chiar înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ.) și intervenirea, după data de 1 octombrie 2011, a unui act sau fapt juridic cu privire la bunul comun (prin ipoteză, preexistent).

S-a învederat că prima instanță a reținut că „aceste dispoziții sunt aplicabile căsătoriilor în ființă la data intrării sale în vigoare doar dacă actul sau faptul juridic cu privire la bunul comun a intervenit după data de 1 octombrie 2011, or, în cauza dedusă judecății actul juridic cu privire la bunul comun îl constituie achiziționarea acțiunilor Băncii D. de către intervenient, ca urmare a realizării aportului și nicidecum depunerea cererii de chemare în judecată de către reclamantă”.

S-a susținut că raționamentul primei instanțe, care reține aplicabilitatea noii reglementări exclusiv acțiunilor dobândite după data de 1 octombrie 2011 este eronat, întrucât actul sau faptul juridic întreprins în legătură cu bunul comun nu putea fi însuși actul de dobândire a acestuia. Dimpotrivă, textul legal se referă cu claritate la exercitarea unor prerogative de proprietar având ca premisă o deținere pre¬existenta a unui bun comun.

S-a precizat că, în speță, este vorba de un pachet de acțiuni deținut anterior intrării în vigoare a noului C. civ., iar soțul căruia nu îi este recunoscută calitatea de acționar face un act (inițiază o cerere de chemare în judecată) prin care tinde să exercite o prerogativă recunoscută convențional exclusiv acționarilor înregistrați în registrul acționarilor Băncii D. (dreptul de a solicita inițierea listării Băncii D.). Se poate cu ușurință observa că situația expusă mai sus se încadrează perfect în ipoteza art. 349 alin. (2) și alin. (3) din noul C. civ. și a normei sale de aplicare prevăzute de art. 34 din Legea nr. 71/2011.

S-a mai menționat că dreptul intervenientului de a cere inițierea listării Băncii D. este prescris.

S-a învederat că, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 293 C. proc. civ. de la 1865.

La data de 10 martie 2012, prin Serviciul Registratură, intimata-pârâtă Banca D. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul-intervenient principal E.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm. C. proc. civ. de la 1865.

La termenul de judecată din data de 17 martie 2013, intimatele-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelurilor formulate de apelanta-reclamantă A. și de apelantul-intervenient principal E.

Întâmpinarea nu a fost calificată în drept.

La data de 8 aprilie 2014, prin Serviciul Registratură, intimata-reclamantă A. și intimatul-intervenient principal E. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de aderare la apel formulată de apelantele-pârâtele B. Bank AG și C. Holding Gmbh ca nefondată, iar cu privire la motivul de apel B, ca inadmisibilă.

Întâmpinarea nu a fost calificată în drept.

Prin decizia nr. 1266 din 17 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanta-reclamantă A., de apelantul-intervenient E. și de apelantele-pârâte B. Bank AG și C. Holding în contradictoriu intimata-pârâtă Banca D.

Prin cererile formulate de petentele B. Bank AG, C. Holding GMBH și Banca D., înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la datele de 22 aprilie 2015 și respectiv 26 mai 2015, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 1266 din 17 decembrie 2014, referitor la trimiterile făcute de instanța de apel la dispozițiile art. 479 alin. (1) și art. 480 alin. (1) din noul C. proc. civ. în loc de corespondentul acestora din vechiul C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 7 din 15 iunie 2015, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis cererile formulate de petente și a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 1266 din 17 decembrie 2014 pronunțată de aceeași instanță, în sensul că trimiterile făcute la dispozițiile noului C. proc. civ. se vor considera ca fiind făcute la dispozițiile corespondente din vechiul C. proc. civ.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs intervenietul E.

Prin decizia nr. 2152 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, a fost admis recursul, a fost casată încheierea atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 29 și art. 31 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., în sensul că aceasta a fost pronunțată de către judecători ce au fost recuzați, dar înainte de soluționarea cererii de recuzare, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865.

Împotriva deciziei nr. 1266 din 17 decembrie 2014 și încheierilor interlocutorii din 14 aprilie 2014 și 17 noiembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 au declarat recurs recurenta-reclamantă A., recurentul-intervenient E. și recurentele-pârâte B. Bank AG și C. Holding GMBH.

Prin decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 s-au admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă A., de recurentul-intervenient E. și de recurentele-pârâte B. Bank AG și C. Holding GMBH împotriva deciziei nr. 1266 din 17 decembrie 2014 și încheierilor interlocutorii din 14 aprilie 2014 și 17 noiembrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că întreaga analiză și motivare a deciziei instanței de apel a fost întemeiată pe dispozițiile noului C. proc. civ., în condițiile în care dosarul s-a judecat anterior cu aplicarea dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, iar apelul și recursul sunt întemeiate tot pe dispozițiile acestui din urmă cod.

S-a mai reținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012*.

La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2016, instanța de apel a calificat cererea de recurs, formulată de recurenta-reclamantă A., ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr. 2064 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. Bank AG, C. Holding Gmbh, Banca D. SA și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și cu intimatul-intervenient principal E.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-intervenient principal E. împotriva încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și cu intimatele-pârâte B. Bank AG, C. Holding Gmbh, Banca D. SA și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de aderare la apel formulată de apelantele-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh împotriva încheierii de ședință din data de 19 iunie 2013 și sentinței civile nr. 6184 din 18 octombrie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012 în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., intimatul-intervenient principal E. și cu intimatele-pârâte Banca D. SA și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

S-a luat act că apelantele-intimate-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh și-au rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată aferente judecării apelurilor.

S-a luat act că intimata-pârâtă Banca D. SA a indicat că nu solicită cheltuieli de judecată pentru judecarea apelurilor.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul formulat de apelanta-reclamantă A., nu este întemeiată critica privitoare la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active a acesteia.

Una dintre condițiile exercitării oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile este reprezentată de calitatea procesuală.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Raportând aceste considerații la situația din speță, s-a reținut că apelanta-reclamantă A. a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea, în solidar, a intimatelor-pârâte B. Bank AG, C. Holding Gmbh, Banca D. și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.) la luarea măsurilor și acțiunilor prevăzute de art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 21 decembrie 2005 între A.V.A.S. și B.

Apelanta-reclamantă a invocat în motivarea cererii de chemare în judecată calitatea de acționar minoritar la Banca D. SA.

Instanța de apel a apreciat că apelanta-reclamantă A. nu are calitatea de subiect activ în raportul juridic dedus judecății.

În registrul acționarilor Banca D. SA este înscris ca având calitatea de acționar intimatul-intervenient principal, E., soțul apelantei-reclamante.

În mod corect a reținut prima instanță faptul că nu sunt incidente în prezenta cauză prevederile art. 349 alin. (2) și (3) din noul C. civ.

Conform art. 34 din Legea nr. 71/2011 pentru aplicarea noului C. civ., dispozițiile art. 345-350 C. civ. sunt aplicabile și căsătoriilor în ființă la data intrării în vigoare a C. civ., dacă actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun a intervenit după această dată.

În speță, bunul comun este reprezentat de activele/fondurile utilizate pentru cumpărarea acțiunilor Băncii D., iar actul juridic cu privire la bunul comun este reprezentat de achiziționarea acțiunilor Băncii D. SA de către intimatul-intervenient principal E.

Întrucât intimatul-intervenient principal E. a achiziționat acțiunile Băncii D. SA anterior intrării în vigoare a noului C. civ. (01.10.2011), aspect necontestat de intimatele-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 349 alin. (2) și alin. (3) din noul C. civ.

Nu a putut fi reținută susținerea intimatelor-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh potrivit căreia actul/faptul juridic cu privire la un bun comun și care ar atrage incidența art. 349 alin. (2) și (3) din noul C. civ. este reprezentat de formularea cererii de chemare în judecată de către apelanta-reclamantă A.

Noțiunile utilizate în cuprinsul dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 71/2011 pentru aplicarea noului C. civ. trebuie raportate la textele de lege a căror aplicare o reglementează.

În aceste condiții, s-a reținut că este evident că noțiunile de „bun comun” și „actul sau faptul juridic cu privire la un bun comun” trebuie să aibă sensul prevăzut de art. 345-349 din noul C. civ.

Or, art. 349 din noul C. civ. reglementează regimul juridic al bunurilor comune aportate la o societate sau folosite pentru dobândirea de părți sociale/acțiuni.

În consecință, noțiunea de „bun comun” se referă la activele/fondurile aportate la o societate sau utilizate pentru dobândirea de părți sociale/acțiuni, iar noțiunea de „act sau fapt juridic cu privire la un bun comun” desemnează operațiunea de aportare la o societate sau de dobândire a unor părți sociale/acțiuni.

Mai mult, art. 34 din Legea nr. 71/2011 pentru aplicarea noului C. civ. face referire la un act/fapt juridic cu privire la un bun comun.

S-a constatat ca fiind evident faptul că este vorba de un act/fapt juridic civil, întrucât noul C. civ. și Legea nr. 71/2011 sunt norme de drept substanțial, or, cererea de chemare în judecată nu este un act juridic civil, ci un act de procedură.

Potrivit art. 102 din Legea nr. 31/1990:

„(1) Acțiunile sunt indivizibile.

(2) Când o acțiune nominativă devine proprietatea mai multor persoane, societatea nu este obligată să înscrie transmiterea atât timp cât acele persoane nu vor desemna un reprezentant unic pentru exercitarea drepturilor rezultând din acțiune.

(3) De asemenea, când o acțiune la purtător aparține mai multor persoane, acestea trebuie să desemneze un reprezentant comun.

(4) Atât timp cât o acțiune este proprietatea indiviză sau comună a mai multor persoane, acestea sunt răspunzătoare, în mod solidar, pentru efectuarea vărsămintelor datorate.”

Totodată, conform art. 30 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.

Prin dispozițiile art. 102 din Legea nr. 31/1990 este reglementată regula indivizibilității acțiunilor.

Potrivit acestei reguli, acțiunile emise de o societate își au izvorul în contractul de societate și sunt indivizibile, întrucât reprezintă o fracție din capitalul social care nu poate fi divizată.

Ca atare, indivizibilitatea acțiunilor, în accepțiunea lor de bunuri mobile corporale ori incorporale, este atât una naturală, cât, mai ales, una legală.

Având în vedere aceste particularități specifice acțiunilor, prezumția instituită de art. 30 C. fam. conferă caracter de bun comun acțiunilor dobândite prin folosirea unor active/fonduri care sunt bunuri comune, însă nu este de natură să confere calitatea de acționar și soțului unui deținător de acțiuni.

În aceste condiții, doar soțul care are calitatea de acționar exercită drepturile rezultând dintr-o acțiune.

În speță, în registrul acționarilor Băncii D. SA este înscris, ca având calitatea de acționar, intimatul-intervenient principal E., astfel că apelanta-reclamantă nu poate exercita drepturile rezultând din acțiunile achiziționate la Banca D. folosind bunurile comune.

S-a constatat ca fiind falsă susținerea apelantei-reclamante conform căreia prima instanță ar fi considerat că acțiunile achiziționate la Banca D. SA ar fi bunuri proprii ale intimatului-intervenient principal E.

Așa cum a fost menționat mai sus, în baza prezumției instituită de art. 30 C. fam., sunt bunuri comune acțiunile dobândite la Banca D. SA de către intimatul-intervenient principal E. prin folosirea unor active/fonduri care sunt bunuri comune.

Însă, conform dispozițiilor art. 102 din Legea nr. 31/1990, care derogă de la prevederile C. fam., regula indivizibilității acțiunii face ca drepturile rezultând din acțiuni să fie exercitate doar de soțul care este înscris în registrul acționarilor Băncii D. SA ca având calitatea de acționar, respectiv de intimatul-intervenient principal E.

Contrar opiniei apelantei-reclamante, instanța de apel a constatat că prevederile art. 102 din Legea nr. 31/1990, care au caracter special față de cele ale C. fam., nu se referă doar la dreptul de vot, ci la toate drepturile rezultând din acțiune.

Dispozițiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 fac referire expresă la „exercitarea drepturilor rezultând din acțiune”, fără a face vreo distincție cu privire la aceste drepturi.

În consecință, neputând să exercite drepturile rezultând din acțiunile achiziționate la Banca D. SA de către intimatul-intervenient principal E., apelanta-reclamantă A. nu este titulara dreptului afirmat prin cererea de chemare în judecată, astfel că, în mod corect, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a acesteia.

Referitor la apelul formulat de apelantul-intervenient principal E., nu poate fi reținută critica referitoare la greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatelor-pârâte Banca D. SA și A.A.A.S. prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2013.

Una dintre condițiile exercitării oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile este reprezentată de calitatea procesuală.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Raportând aceste considerații la situația din speță, s-a reținut că obligațiile prevăzute de art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 21 decembrie 2005 între A.V.A.S. și B. Bank au fost asumate de către intimata-pârâtă B. Bank AG (cumpărător) și, ulterior, de către intimata-pârâtă C. Holding Gmbh, prin actul adițional nr. 1 din 18 decembrie 2009 la Acordul privind amânarea listării.

Din moment ce nu a fost parte la contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 21 decembrie 2005, nu se poate susține că intimata-pârâtă Banca D. SA și-ar fi asumat vreo obligație prin această convenție.

În ceea ce o privește pe intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.), prin art. 13.2 lit. i) din contractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut că aceasta nu va avea niciun fel de obligații și nu va putea fi ținută răspunzătoare în fața niciunei persoane în nicio circumstanță în legătură cu listarea, cu oferta publică sau cu orice aspecte prezentate în clauza 13.2 ori în legătură cu modul în care cumpărătorul își va executa obligațiile.

În consecință, întrucât intimatele-pârâte Banca D. SA și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fosta A.V.A.S.) nu și-au asumat obligațiile prevăzute de art. 13.2 lit. a) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat la data de 21 decembrie 2005 între A.V.A.S. și B. Bank, în mod corect, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor două intimate-pârâte.

Nu au putut fi reținute motivele de apel referitoare la considerentele care au justificat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2013.

În primul rând, s-a reținut că soluția de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune este favorabilă apelantului-intervenient principal E.

Doctrina și practica judiciară au considerat că, sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, nu pot fi atacate cu apel considerentele hotărârii, dacă dispozitivul este favorabil (Ciobanu V.M., Boroi G., Drept procesual civil - Curs selectiv, Ediția 3, Editura All Beck 2005, pag. 337).

Chiar apelantul-intervenient principal a precizat, în întâmpinarea pe care a formulat-o la cererea de aderare la apel, că nu este posibilă, sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, formularea unei căi de atac doar împotriva considerentelor.

Or, în speță s-a constatat că nu există nicio diferență între situația intimatelor-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh, care au formulat motive de apel cu privire la considerentele soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante A. și situația apelantului-intervenient, care a formulat motive de apel cu privire la considerentele soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În ambele situații soluțiile date excepțiilor au fost favorabile celor care au formulat motivele de apel împotriva considerentelor.

În aceste condiții, fiind vorba de situații similare, trebuia să se procedeze în același mod pentru a nu se încălca una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, respectiv principiul egalității armelor.

În același timp, tot doctrina și practica judiciară au subliniat că, sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, ceea ce intră în autoritatea de lucru judecat este soluția dată unei cereri/excepții și considerentele pe care se sprijină această soluție și că instanța de control judiciar are posibilitatea să înlocuiască, total sau parțial, considerentele primei instanțe atunci când soluția este corectă.

În cazul în care partea care a pierdut procesul exercită cale de atac (în speță apelul) împotriva soluției date unei cereri/excepții, se supun analizei instanței de control judiciar toate motivele/susținerile/apărările invocate de părți atât cu privire la soluția dată de prima instanță, cât și cu privire la considerentele pe care se sprijină soluția pronunțată.

Prin urmare, deși nu are posibilitatea de a formula cale de atac împotriva considerentelor, partea care a câștigat procesul are dreptul de a reitera toate susținerile/apărările, inclusiv cele care nu au fost reținute/nu au fost analizate de prima instanță, în cazul în care este exercitată calea de atac de către partea care a pierdut procesul, iar instanța de control judiciar este obligată să verifice toate aceste susțineri/apărări și poate să înlocuiască, total sau parțial, considerentele primei instanțe atunci când, deși soluția este corectă, apreciază că, în mod greșit, nu au fost reținute/nu au fost analizate unele dintre susținerile/apărările părții care a câștigat procesul.

Raportat la situația din speță, întrucât intimatele-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh au formulat cerere de aderare la apel, prin care au solicitat, inclusiv schimbarea soluției date excepției prescripției dreptului material la acțiune, apelantul-intervenient principal, deși nu are posibilitatea de a formula cale de atac împotriva considerentelor, are dreptul de a reitera cu ocazia judecării cererii de aderare la apel toate susținerile/apărările, inclusiv cele care nu au fost reținute/nu au fost analizate de prima instanță.

Instanța de apel a verificat toate aceste susțineri/apărări ale apelantului-intervenient principal atunci când s-a pronunțat pe cererea de aderare la apel.

Acest lucru a fost reflectat doar în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, întrucât, neexistând posibilitatea exercitării căii de atac împotriva considerentelor, susținerile/apărările invocate de apelantul-intervenient principal cu privire la considerentele soluției de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune nu pot fi reținute ca motive de apel pentru a justifica o eventuală admitere a căii de atac.

În al doilea rând, s-a arătat că dacă nu s-ar accepta un astfel de mecanism de verificare în căile de atac a susținerilor/apărărilor apelantului-intervenient principal, ar exista o evidentă diferență de tratament juridic între părțile din prezenta cauză, fiind încălcate dispozițiile art. 6 C.E.D.O.

Acest tratament diferențiat ar decurge din faptul că doar intimatele-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh s-ar putea bucura de principiul dublului grad de jurisdicție, având dreptul să supună analizei instanței de control judiciar toate argumentele/susținerile/apărările care nu au fost reținute/nu au fost analizate de prima instanță, în timp ce apelantul-intervenient principal nu ar avea posibilitatea să invoce în calea de atac acele argumente/apărări/susțineri care nu au fost validate/analizate de către prima instanță.

În al treilea rând, așa cum rezultă din considerentele care au justificat soluția pronunțată cu privire la cererea de aderare la apel, poate fi reținută o singură cauză de întrerupere a termenului de prescripție dintre cele invocate de apelantul-intervenient principal E., respectiv oferta din data de 30 august 2010.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție extinctivă se întrerupe prin:

a) recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția

b) introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare

c) printr-un act începător de executare.

a) În doctrină s-a arătat că recunoașterea dreptului este orice manifestare unilaterală de voință făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția, prin care se atestă existența unui drept potrivnic (Tratat de prescripție extinctivă, Nicolae M., Editura Universul juridic 2010, pag. 591-599).

În consecință recunoașterea este un act juridic personal, unilateral, recognitiv, pur și simplu, cu caracter irevocabil și consensual.

Totodată, pentru a produce efectul întreruptiv de prescripție, recunoașterea trebuie să întrunească patru condiții:

- să fie voluntară

- să fie neîndoielnică (neechivocă)

- să fie pură și simplă (adică neafectată de vreo condiție și nici însoțită de vreo rezervă din partea autorului ei)

- să fie formulată înăuntrul termenului de prescripție.

Prin oferta din data de 30 august 2010 s-a recunoscut, în mod neîndoielnic, dreptul pretins de apelantul-intervenient principal E. prin cererea de intervenție voluntară principală.

S-a reținut că în cuprinsul acestei oferte este menționat:

- C. Holding GMBH și cele cinci SIF-uri, în calitate de acționari semnificativi ai Băncii D., au convenit de comun acord să amâne listarea Băncii D. la Bursa de Valori București;

- C. Holding GMBH, în calitate de acționar majoritar al Băncii D., s-a angajat să ofere tuturor acționarilor minoritari ai Băncii D. rezultați în urma programului de deținere de acțiuni de către angajați posibilitatea de a-și exercita dreptul fundamental de vânzare a acțiunilor pe care le dețin înainte de listarea Băncii D.

Ca atare, din cuprinsul ofertei din data de 30 august 2010 rezultă că s-a recunoscut existența unei obligații de listare a Băncii D. care a fost amânată prin acordurile cu cele cinci SIF-uri.

Or, în Acordul privind amânarea listării, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din 18 decembrie 2009, s-a indicat că intimatele-pârâte B. Bank AG și C. Holding Gmbh și-au asumat obligația de a iniția admiterea la tranzacționare a acțiunilor Băncii D. prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni în Banca D. SA din data de 21 decembrie 2005 și prin scrisorile de angajament încheiate de B. cu SIF-urile.

Beneficiarii obligației de a iniția listarea acțiunilor Băncii D. asumată prin contractu