ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 208/2018

Decizia nr. 208/2018

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

încheierea de ședință din data de 10 mai 2017 Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

neîntemeiată, cererea de reexaminare formulată de petenta A..

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs reclamanta A. criticând-o pentru nelegalitate.

În ședința publică din

data de 26 octombrie 2017, Curtea de Apel, din oficiu, apus în discuție

atât aspectul inadmisibilității recursului, cât și al

competenței sale materiale în soluționarea recursului.

Prin Decizia nr. 523 din 26 octombrie

2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declinat

competența materială de soluționare a recursului, în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă.

Pentru a decide astfel, instanța

a reținut că dispozițiile art. 483 C. proc. civ. instituie

competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și

Justiție de a soluționa recursuri.

Curtea de apel soluționează

recursuri doar în cazurile arătate de art. 483 alin. (4) C. proc. civ.,

adică atunci când potrivit unei dispoziții exprese a legii recursul

este soluționat de instanța ierarhic superioară (precum în cazul

incidentelor procedurale - suspendare, perimare, renunțare la

judecată ori la drept, hotărârea de expedient ori

pronunțată în temeiul recunoașterii pretențiilor - sau în

cazul contenciosului administrativ, conform prevederilor exprese ale art. 10

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ). În acest sens fiind

și dispozițiile art. 96 pct. 3 Noul C. proc. civ. potrivit cu care

curțile de apel judecă recursuri doar în cazurile anume

prevăzute de lege.

Astfel, față de obiectul

recursului de față, întrucât legea nu prevede competența de

judecare a căii de atac în favoarea instanței ierarhic superioare,

conform ipotezei de excepție prevăzută de art. 483 alin. (4)

Noul C. proc. civ., devin aplicabile dispozițiile de drept comun în

materie prevăzute de art. 483 alin. (3) Noul C. proc. civ.,

competența de soluționare a recursului revine Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a declinat competența materială de

soluționare a recursului, Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, la data de 4 ianuarie 2018 sub nr. x.

Prin rezoluția din 5 ianuarie

2018 s-a fixat termen la 25 ianuarie 2018, în vederea discutării

competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în soluționarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a

rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență,

pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Se constată că verificând,

în raport de dispozițiile art. 200 C. proc. civ., îndeplinirea

obligațiilor privind completarea/modificarea cererii având ca obiect

pretenții formulată de reclamanta A., prin încheierea din camera de

consiliu de la 24 februarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a dispus anularea cererii de chemare în judecată

formulată de reclamantă. Încheierea a fost dată cu drept de

reexaminare în 15 zile de la comunicare.

Prin încheierea din camera de consiliu

din data de 10 mai 2017, Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a respins cererea de reexaminare formulată de reclamanta A..

Împotriva încheierii din data de 10

mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, reclamanta a formulat prezentul recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 424

alin. (5) C. proc. civ. încheierea este o hotărâre dată de

instanță.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C.

proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de

apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4.

orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc.

civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca

regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin

excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva

altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în

discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei

Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a

pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de

drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte

soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în

competența altor instanțe.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod,

în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru

soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută

competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea

conținutului expres al normei și cu extinderea nepermisă a

sferei de aplicare a acesteia, ajungându-se la crearea unei reguli noi de

competență, prin adăugare la lege. Or, potrivit art. 122 C.

proc. civ.: "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai

prin modificarea normelor prezentului cod".

Nici dispozițiile art. 483 alin.

(3) C. proc. civ. nu conțin o formulare de principiu în sensul unei

competențe de drept comun în materia recursului, care ar aparține instanței

supreme.

Astfel, potrivit textului

menționat, "recursul urmărește să supună Înaltei

Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile

legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept

aplicabile".

Ca atare, norma art. 483 alin. (3) C.

proc. civ. are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale

extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul

de legalitate.

În ceea ce privește obiectul,

respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el

se determină conform normei de competență stabilite de art. 97

pct. 1 C. proc. civ.

Ca atare, potrivit dispoziției

procedurale arătate, pentru a fi competentă instanța

supremă în soluționarea recursului, este necesar să existe o

hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în

privința altor hotărâri.

În speță însă, nu se

regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, fiind vorba despre o

încheiere pronunțată de tribunal, în privința căreia nu

există o dispoziție legală expresă atributivă de

competență în favoarea instanței supreme.

Pe de altă parte, o asemenea

competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea

curților de apel, având în vedere că, potrivit art. 96 pct. 3 C.

proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazuri

anume prevăzute de lege".

În absența unei norme privind

competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de către tribunale

și neputând fi identificată o uzanța în sensul art. 5 alin. (3)

C. proc. civ., în temeiul aceluiași text se impune recurgerea la analogie

și identificarea instanței competente în cauză "în baza

dispozițiilor legale privitoare la situații

asemănătoare".

În acest context, sunt relevante

dispozițiile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform

cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se

soluționează de către instanța ierarhic superioară

celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Pe acest temei, în cazurile

prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul

împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal, procedând la

examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii

atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4)

teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Această soluție

legislativă se impune și în alte "situații

asemănătoare", cum este cazul recursului declarat în prezenta

cauză împotriva hotărârii/încheierii pronunțate de către

tribunal.

În acest context, neexistând o

legală învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

judecata cauzei va fi declinată către Curtea de Apel București,

căreia îi aparține competența, ca instanță ierarhic

superioară celei care a pronunțat încheierea recurată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare

a recursului formulat de către reclamanta A. împotriva încheierii din data

de 10 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă, în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - CL