ÎCCJ, Decizia nr. 336/2017

Circumstanțele cauzei 1.1. Sesizarea Inspecției Judiciare. Acțiunea disciplinară Prin procesul-verbal din data de 11 februarie 2016, Inspecția Judiciară s-a sesizat din oficiu, ca urmare a relatării în mass media a faptului că, în timp ce judeca dosarul I.C.A., judecătorul A. ar fi primit 10.000 RON de la Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul menționat și că ar fi petrecut un sejur de două săptămâni la Poiana Brașov, în cadrul unui program finanțat de același minister, iar, la câteva zile după revenirea din sejur, aflându-se într-o situație de incompatibilitate, ar fi dat o sentință definitivă în favoarea Ministerului Agriculturii, inculpații din dosar fiind obligați la plata prejudiciului solicitat de această autoritate, respectiv 60.482.615 euro. Ulterior, la data de 2 martie 2016, la Inspecția Judiciară a fost înregistrată lucrarea nr. x/IJ/977/DIJ/2016, având ca obiect sesizarea formulată de petiționara Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului, sesizare care a fost conexată la lucrarea anterior menționată, având nr. y/IJ/623/DIJ/2016. Sesizarea s-a referit la aceeași situație de fapt, cu precizarea suplimentară că pârâta ar fi încasat suma de 10.000 RON pentru servicii de consultanță acordate angajaților ministerului, în calitate de lector. În cuprinsul materialelor ce au stat la baza sesizării Inspecției Judiciare, s-a semnalat faptul că, după instrumentarea de către completul de judecată compus din judecătorii A. și B., din cadrul Curții de Apel București a „Dosarului ICA", la termenele de judecată din 1 iulie 2014 și 7 iulie 2014, judecătorul A. a petrecut o parte din concediul de odihnă la Poiana Brașov, într-un program finanțat de Ministerului Agriculturii, care avea calitatea de parte vătămată în dosarul respectiv. De asemenea, s-a mai arătat faptul că judecătorul a încasat de la această instituție suma de 10.000 RON, pentru servicii de consultanță acordate angajaților ministerului, în calitate de lector. S-a mai relatat că, după terminarea sejurului, la data de 8 august 2014, judecătorul A. a pronunțat o sentință favorabilă Ministerului Agriculturii, inculpații din dosar fiind obligați la plata prejudiciului solicitat de Ministerul Agriculturii, respectiv 60.482.615 euro, aflându-se într-o situație de incompatibilitate. Prin Rezoluția din data de 31 martie 2016, s-a dispus începerea cercetării disciplinare față de judecătorul A., din cadrul Curții de Apel București, sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), lit. i) teza întâi și lit. k) teza întâi din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare. Prin Rezoluția din data de 16 iunie 2016, emisă în temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a dispus respingerea sesizării din oficiu a Inspecției Judiciare și a sesizării conexe formulate de petiționara Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului, sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), lit. i) teza întâi și lit. k) teza întâi din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare. Prin Nota din data de 23 iunie 2016 a directorului Direcției de inspecție judiciară pentru judecători din cadrul Inspecției Judiciare, s-a propus infirmarea în parte a rezoluției anterior menționate, cu referire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr, 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, propunere întocmită în temeiul art. 33 alin. (4) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Prin rezoluția din 24 iunie 2016 a inspectorului-șef al Inspecției Judiciare, s-a dispus infirmarea parțială a Rezoluției din data de 16 iunie 2016, sub aspectul soluției de respingere a sesizării din oficiu și a sesizării conexe, formulate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului față de judecătorul A., pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare. Prin aceeași rezoluție, s-a dispus exercitarea acțiunii disciplinare față de judecătorul Bogdan Camelia, din cadrul Curții de Apel București, pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, solicitându-se Secției pentru judecători în materie disciplinară, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtei judecător. În motivarea acțiunii disciplinare, s-a susținut că, în perioada 7 iulie 2014- 2 august 2014, pârâta judecător A. a participat, în calitate de formator, la Programul de formare profesională „Implementarea și aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene'' organizat în cadrul proiectului UMP - CESAR „Furnizarea serviciilor de consultanță pentru organizarea cursurilor de instruire a personalului A.P.I.A. ". Activitatea sus-menționată a fost inițiată de Unitatea de Management a Proiectului „Completarea Sprijinului Financiar acordat de Uniunea Europeană pentru Restructurarea Agriculturii în România (UMP - CESAR)”, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Programul de pregătire era destinat funcționarilor publici din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), structură care funcționa în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a vizat tematica implementării/aplicării viitoarei Politici Agricole Comune și prevenirea fraudei și a corupției, în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în cadrul acestei din urmă secțiuni, susținând cursurile judecătorul A.. S-a mai arătat că, în baza contractului de prestări servicii profesionale (servicii de formare) Convenție civilă nr. 17 iulie 3/17 iulie 2014, încheiat cu SC B. SRL, magistratul a prestat servicii de instruire (formare), remunerate, pentru organizarea sesiunilor de training pentru 260 persoane din cadrul APIA, referitor la Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene. Anterior încheierii contractului cu SC B. SRL, judecătorul A. a adresat o solicitare Agenției Naționale de Integritate, pentru a se stabili dacă exercitarea simultană a calității de magistrat și a celei de formator (lector) în cadrul Proiectului având tematica „Aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune și prevenirea actelor de corupție în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene " este de natură să genereze o situație de incompatibilitate. Prin adresa nr. 10626 din 14 iulie 2014, transmisă de Agenția Națională de Integritate, s-a opinat că exercitarea simultană a calității de magistrat și a celei de formator (lector) în cadrul Proiectului menționat nu este de natură să genereze o situație de incompatibilitate. Ulterior, prin Raportul de evaluare nr. 21350/G/II din 20 mai 2016, întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, în lucrarea nr. 17002/A/H din 15 aprilie 2016, s-a apreciat că deținerea calității de lector în cadrul Proiectului „Aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene" se încadrează în ipoteza avută în vedere prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 261/2008, prin care s-a statuat că magistrații pot participa în calitate de experți în cadrul programelor cu finanțare externă pentru justiție. S-a mai menționat că pârâta judecător A. nu s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii, ci Agenției Naționale de Integritate, această împrejurare, având, sub aspectul laturii subiective, semnificația acceptării posibilității de a se afla într-o situație de incompatibilitate. Inspecția Judiciară a concluzionat că judecătorul A. a participat la activități extraprofesionale, necircumstanțiate sub aspectul compatibilității cu funcția de magistrat, neîndeplinind acte specifice unei funcții didactice din învățământul superior. În drept, Inspecția Judiciară și-a întemeiat acțiunea disciplinară pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată. 1.

Apărările magistratului Pârâta judecător a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii disciplinare și a invocat excepția nelegalității sesizării Secției pentru judecători în materie disciplinară, indicând mai multe motive. Astfel, partea a susținut că verificarea potențialei stări de incompatibilitate incumbă exclusiv Agenției Naționale de Integritate, invocând, în acest sens, Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1245 din 20 noiembrie 2014. Prin această hotărâre, s-a statuat că instituția care constată starea de incompatibilitate și de conflict de interese pentru magistrați este Agenția Națională de Integritate, iar Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară sunt sesizate de către această instituție doar după rămânerea definitivă a raportului de evaluare întocmit în această procedură. Prin urmare, pârâta a susținut că, în situația în care Agenția Națională de Integritate a constatat, printr-un raport de evaluare necontestat, că nu există o stare de incompatibilitate, nu există situația premisă pentru exercitarea acțiunii disciplinare, demersul conținut în rezoluția inspectorului-șef fiind, în mod vădit, abuziv. S-a mai arătat că, prin Raportul de evaluare nr. 21356/G/II din 20 mai 2016, Agenția Națională de Integritate a statuat că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a deținerii simultane de către judecătorul A., a calității de magistrat și a celei de lector în cadrul unui program de formare profesională. În acest context, pârâta a arătat că este înscrisă în baza de experți a Comisiei Europene din anul 2009 și, de atunci, a primit invitații în calitate de expert/lector/formator/trainer la mai multe forme de pregătire derulate în țară și în străinătate. În ceea ce privește potențiala incompatibilitate în care s-ar fi aflat prin faptul că a participat la alte forme de pregătire continuă, care nu sunt organizate de INM și SNG, pârâta a arătat că INM nu asigură o pregătire suficientă a judecătorilor în materia combaterii corupției, spălării banilor și recuperării produsului infracțiunii. Înainte de semnarea convenției civile de prestări servicii cu SC B. SRL, pârâta a solicitat Agenției Naționale de Integritate verificarea unei potențiale incompatibilități între calitatea de magistrat și calitatea de lector în cadrul programului „Aplicarea viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene", această instituție comunicându-i că nu există o astfel de incompatibilitate. Pârâtă a mai invocat faptul că inspectorul șef nu a soluționat cererea de incompatibilitate pe care i-a adresat-o în data de 17 mai 2016, cerere prin care a invocat nulitatea absolută a rezoluției de începere a cercetării disciplinare din data de 31 martie 2016, ca urmare a încălcării art. 7 și art. 8 din Hotărârea nr. 1.027/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a principiilor imparțialității, independenței inspectorilor și confidențialității. Astfel, pârâta a arătat că, de la dosarul cauzei, lipsesc procesul-verbal de repartizare aleatorie și verificările ce au stat la baza întocmirii acestuia, iar verificarea presupusei stări de incompatibilitate nu este de competența Inspecției Judiciare. De asemenea, a solicitat verificarea scurgerilor de informații de la Inspecția Judiciară pe parcursul derulării și finalizării cercetării disciplinare, precum și clarificarea împrejurărilor în care s-a derulat această cercetare, care a pornit și s-a bazat pe exact pe răspunsurile furnizate de către purtătorul de cuvânt al Curții de Apel la întrebările adresate de luju.ro, la interval de timp de numai o zi sau în aceeași zi (24 februarie 2016) în care s-a difuzat la Antena 3 emisiunea Sinteza Zilei. A mai arătat că inspectorul șef se află în relații apropiate cu o serie de jurnaliști angajați ai trustului de presă patronat de C., aspect care reiese din comentariile postate de acesta pe o rețea de socializare. În concluzie, pârâta a susținut că inspectorul șef a încălcat atribuțiile specifice ale unei instituții, neacordând niciun fel de valoare raportului oficial al Agenției Naționale de Integritate. Pârâta a mai susținut că nu îi incumbă obligația de a aduce la cunoștința președintelui de secție dacă este sau nu remunerată la seminariile la care este invitată în calitate de expert/lector, neexistând nicio dispoziție legală referitoare la obligativitatea existenței unui aviz scris, în care să fie exprimat acordul președintelui de secție pentru aprobarea participării unui judecător la seminarii desfășurate în țară. În apărare a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii propuși pe parcursul cercetării disciplinare. T În drept a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C. proc. civ. Ulterior depunerii întâmpinării, pârâta a invocat excepția prescripției răspunderii disciplinare, cu motivarea că fapta pentru care s-a exercitat acțiunea disciplinară s-a prescris în data de 2 august 2016. 1.

Cererile de intervenție La data de 12 septembrie 2016, Asociația Forumul Judecătorilor din România a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei judecător A.. În motivarea acestei cereri s-a arătat că, prin raportare la dispozițiile art. 124 alin. (3) din Constituția României și art. 1 și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, Asociația Forumul Judecătorilor din România justifică un interes legitim, pretinzând respectarea dispozițiilor legale enunțate, ca o condiție esențială pentru garantarea independenței justiției și respectarea statutului magistratului. Referitor la lipsa de temeinicie a acțiunii disciplinare, s-a arătat că stabilirea în sarcina judecătorilor a oricărei stări de incompatibilitate sau de conflict de interese de natură administrativă se poate realiza numai prin întocmirea unui raport de evaluare de către Agenția Națională de Integritate, nici Inspecția Judiciară și nici altă instituție neputând stabili în mod individual că un anumit magistrat se află sau nu în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese. În cauza de față, Agenția Națională de Integritate a reținut prin Raportul de evaluare nr. 21356/G/II din 20 mai 2016 că nu au fost identificate elemente ca urmare a deținerii simultane de către judecătorul A. a calității de magistrat și a celei de lector în cadrul programului de formare profesională "Implementarea și aplicarea viitoarei Politici Agricole. Comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene". La data de 23 noiembrie 2016, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului FACIAS a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Inspecției Judiciare. În motivarea acestei cereri, s-a arătat că FACIAS a depus sesizarea care a stat la originea Dosarului nr. z/J/2016, justificând un interes legitim și urmărind asigurarea respectării legii, protejarea cetățenilor și asigurarea egalității lor în fața legii și a celor care o aplică, prin intermediul unui proces echitabil și imparțial. S-a arătat că procesul de judecată trebuie să se efectueze prin intermediul unor judecători imparțiali. La data de 16 decembrie 2016, Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului FACIAS și Asociația Grupul pentru Investigații Politice GIP au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Inspecției Judiciare, solicitând admiterea în principiu a cererii de intervenție și admiterea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei judecător A.. În motivarea cererii, s-a arătat că judecătorul A. nu putea presta servicii de instruire pentru persoane care nu făceau parte din sistemul juridic, în cadrul unor sesiuni de training, într-un program care, în mod evident, nu era pentru justiție, ci pentru agricultură și nu avea dreptul să fie remunerată pentru serviciile prestate în timp ce judeca un dosar al Curții de Apel București, secția a II-a penală, în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale avea calitatea de parte civilă. Prin încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2017, Secția pentru judecători în materie disciplinară a admis în principiu atât cererile de intervenție formulate de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului FACIAS și Asociația Grupul pentru Investigații Politice GIP, în interesul reclamantei, cât și cererea de intervenție formulată de Asociația Forumul Magistraților din România, în interesul pârâtei. La același termen de judecată, pârâta judecător a formulat o cerere prin care a solicitat acordarea de despăgubiri în cuantum de 1 leu, invocând drept temei al acestei cereri art. 189 C. proc. civ. 2. Soluția instanței de disciplină Prin Hotărârea nr. 1J din 8 februarie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară a respins excepția nelegalei sesizări a Secției pentru judecători în materie disciplinară, ca neîntemeiată; a respins excepția prescripției invocată de pârâta-judecător A., ca neîntemeiată; a admis acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Curții de Apel București și, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, i-a aplicat acesteia sancțiunea disciplinară constând în excluderea din magistratură pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din același act normativ. Totodată, a admis cererile de intervenție accesorie formulate în interesul reclamantei Inspecția Judiciară de către Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului - FACIAS și Grupul de Investigații Politice - GIP, a respins cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtei A. de către Asociația Forumul Judecătorilor din România, ca neîntemeiată, și a respins cererea de despăgubiri formulată de pârâta judecător A., ca neîntemeiată. 2.1. Referitor la excepția nelegalei sesizări a Secției pentru judecători, invocată în întâmpinare, s-a reținut și motivat punctual netemeinicia argumentelor expuse în susținerea excepției. Astfel, s-a considerat, în esență, că, deși dispozițiile Legii nr. 176/2010 sunt aplicabile judecătorilor și procurorilor, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, față de dispozițiile art. 44 alin. (4), art. 45 alin. (2) și alin. (6) lit. b) din Legea nr. 317/2004, ale art. 26 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 și ale Hotărârii nr. 1245 din 20 noiembrie 2014 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru toate faptele prevăzute de Legea nr. 303/2004, are aplicabilitate generală Legea nr. 317/2004, instanța de disciplină neputând fi sesizată direct în baza raportului de evaluare întocmit de către Agenția Națională de Integritate, ci doar în modalitatea anume prevăzută de Legea nr. 317/2004, de către titularii acțiunii disciplinare expres indicați în acest act normativ, chiar dacă faptele ce fac obiectul verificării disciplinare au fost constatate și printr-un atare raport. Aceasta deoarece, verificările pe care Agenția Națională de Integritate le efectuează în limitele legale de competență vizează situațiile ce pun în discuție conflictele de interese și incompatibilitățile, nu și pe cele care se circumscriu abaterilor disciplinare săvârșite de magistrați, efectuarea de verificări de către această instituție publică neputându-se substitui celor efectuate de Inspecția Judiciară din perspectivă disciplinară, chiar dacă vizează aceleași aspecte. În speță, s-a apreciat că sesizarea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de instanță disciplinară, a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, prin întocmirea unui act de sesizare de către Inspecția Judiciară, ca titular al acțiunii disciplinare. Relativ la motivul de nelegalitate privind lipsa procesului-verbal de repartizare a lucrării, Secția a reținut, în esență, că repartizarea lucrării ce face obiectului dosarului de față s-a realizat la data de 16 februarie 2016, după sesizarea din oficiu, în mod aleatoriu, în sistem ciclic, de către șeful Direcției de inspecție pentru judecători, cu respectarea atât a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027 din 15 noiembrie 2012, cât și a dispozițiilor art. 17 alin. (1) lit. f) și art. 47 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, la dosar regăsindu-se și procesul-verbal de repartizare din data de 16 februarie 2016. Cât privește motivul de nelegalitate a sesizării ca urmare a încălcării art. 7 și art. 8 din Hotărârea nr. 1.027/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv a principiilor imparțialității și independenței inspectorilor, dar și a principiului confidențialității, s-a reținut că susținerile autoarei excepției sunt nefondate, întrucât, niciunul dintre inspectorii judiciari care au efectuat acte de cercetare disciplinară nu a fost și nu este coleg al pârâtei la instanța unde aceasta funcționează, respectiv Curtea de Apel București, iar cererea de constatare a incompatibilității inspectorilor judiciari, formulată de pârâta judecător, a fost soluționată prin Rezoluția din 28 aprilie 2016 a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, în sensul respingerii. Mai mult, prin rezoluția din 25 mai 2016, a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, a fost respinsă, ca inadmisibilă, solicitarea formulată, urmare acestei situații, de către inspectorii judiciari, de analizare, în raport cu dispozițiile art. 27 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea nr. 1.027/2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a unei eventuale măsuri de redistribuire a lucrării. Cu privire la lipsa de imparțialitate a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, instanța disciplinară a reținut că nu există elemente concrete care să pună la îndoială imparțialitatea și independența acestuia în exercitarea atribuțiilor legale, iar referitor la nerespectarea principiului confidențialității s-a apreciat că probele administrate nu au relevat că informațiile apărute în presă cu privire la cercetarea disciplinară a pârâtei ar fi fost transmise de către inspectorul șef al Inspecției Judiciare sau de către o altă persoană din cadrul acestei instituții. 2.2. Referitor la excepția prescripției răspunderii disciplinare, invocată de pârâtă, instanța disciplinară a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (3), art. 46 alin. (7) și art. 47 din Legea nr. 317/2004 și ale art. 2500 alin. (1) C. civ., cu perioada săvârșirii faptelor, respectiv, 17 iulie 2014 - 2 august 2014, față de care, exercitarea acțiunii disciplinare, la data de 27 iunie 2016 (data sesizării Secției pentru judecători), s-a făcut anterior împlinirii termenului de prescripție de 2 ani de la săvârșirea abaterii, precum și în termenul de 30 de zile de la data finalizării cercetării disciplinare - 30 mai 2016. 2.3. Pe fondul cauzei, pentru a pronunța soluția menționată, Secția pentru judecători a apreciat, în esență, că, prin probele administrate, s-a făcut dovada că sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004. S-a considerat că, prin participarea pârâtei judecător, în calitate de lector-formator, la o activitate de instruire a unor funcționari publici ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în cadrul unui program care nu era destinat sistemului de justiție în general, fiind remunerată substanțial pentru activitatea prestată, în condițiile în care suma încasată a depășit atât salariul unui judecător cu grad de curte de apel la nivelul anului 2014, cât și salariului unui lector universitar doctor în cadrul Facultății de Drept, și care nu s-a circumscris niciuneia dintre excepțiile prevăzute de lege, concomitent cu deținerea și exercitarea funcției de judecător, se realizează conținutul laturii obiective a abaterii disciplinare în discuție. Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că vinovăția pârâtei este dovedită și constă în atitudinea acesteia, concretizată în faptul că, pentru a lămuri eventualele îndoieli referitoare la situația respectivă, ce ar fi fost de natură a genera o stare de incompatibilitate, într-o manieră informală, s-a adresat exclusiv Agenției Naționale de Integritate, obținând un răspuns favorabil într-un termen foarte scurt, fără a fi urmată procedura special instituită de lege în materia verificării existenței conflictului de interese sau a incompatibilităților. S-a apreciat, ca relevant, faptul că pârâta a ignorant cu știință chiar avertizarea cuprinsă în răspunsul Agenției Naționale de Integritate și nu s-a adresat nici Consiliului Superior al Magistraturii și nici colegiului de conducere al instanței, pentru a lămuri situația în care se afla. Instanța de disciplină a reținut că toate aceste aspecte conturează faptul că pârâta a intenționat să participe la această activitate, încercând să își preconstituie apărări, pentru situația în care s-ar fi pus în discuție o eventuală stare de incompatibilitate. Cât privește urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare, s-a reținut că aceasta constă în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept, prin conduita pârâtei judecător creându-se premisele unei îndoieli cu privire la integritatea și imparțialitatea magistraților, precum și a întregului sistem judiciar, în condițiile în care informațiile referitoare la situația concretă în care s-a aflat pârâta judecător au ajuns la cunoștința opiniei publice. La individualizarea sancțiunii, s-au avut în vedere împrejurările, gravitatea concretă precum și consecințele faptei săvârșite de pârâtă care, în calitate de judecător, prin acțiunile sale, a afectat prestigiul și imaginea justiției, ca serviciu public, fapta fiind de natură a conduce la decredibilizarea justiției, reținându-se, că, raportat la contextul în care a fost săvârșită, fapta are un caracter deosebit de grav, care face ca pârâta să nu mai corespunde exigențelor impuse de exercitarea corespunzătoare a funcției de judecător. În procesul de individualizare a sancțiunii, instanța de disciplină a reținut că judecătorul A. a avut un comportament neconform statutului de magistrat, manifestat în formularea repetată de sesizări și plângeri împotriva organelor competente să desfășoare cercetarea disciplinară și împotriva conducerii Curții de Apel București, precum și transmiterea de corespondență electronică nu numai organelor competente să desfășoare cercetarea disciplinară, ci și unor instituții din afara sistemului judiciar (Președintele României, Comisia Europeană, Ministrul Justiției, Prim-ministrul României, Agenția Națională de Integritate, inclusiv organe de cercetare penală, cum ar fi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție). În contextul expus, Secția pentru judecători a considerat aceste acțiuni ale judecătorului A. ca fiind presiuni indirecte asupra tuturor celor implicați în desfășurarea procedurii disciplinare și a concluzionat în sensul că aceasta nu a înțeles gravitatea faptei, importanța normelor ce reglementează regimul incompatibilităților și interdicțiilor și, nu în ultimul rând, consecințele acțiunilor sale asupra imaginii justiției. 2.

Referitor la cererea de despăgubiri formulată de judecătorul A., Secția pentru judecători a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, cerințe ce rezultă din dispozițiile art. 1357 C. civ., întrucât reclamanta Inspecția Judiciară nu a avut un comportament procesual care să ducă la tergiversarea soluționării, simpla amânare a judecății, care nu are la bază abuzul de drept, nefiind de natură să deschidă posibilitatea pârâtei de a pretinde despăgubiri în cadrul procesului. 2.

Referitor la cererile de intervenție accesorie formulate atât în interesul reclamantei Inspecția Judiciară de către Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului - FACIAS și Grupul de Investigații Politice - GIP, cât și în interesul pârâtei judecător A. de către Asociația Forumul Judecătorilor din România, Secția pentru judecători a apreciat că soluția se impune, față de natură juridică a intervenției voluntare accesorii și de hotărârea pronunțată în cauză. 3. Cererile de recurs Împotriva Hotărârii nr. 1/J din 8 februarie 2017, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători în materie disciplinară, au declarat recurs atât pârâta judecător A. (prin două cereri, redactate, în calitate de reprezentanți convenționali, de avocați D. și E., din cadrul Societății Civile de Avocați „RTPR în asociere cu F. pe de o parte și de Cabinet Avocat K., pe de altă parte), cât și intervenienta Asociația Forumul Judecătorilor din România. 3.1. Recursul declarat de pârâta judecător În susținerea recursului, magistratul a invocat critici care se circumscriu, în opinia sa, motivelor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în consecință, respingerea acțiunii disciplinare exercitate împotriva sa de către Inspecția Judiciară prin rezoluția din 24 iunie 2016. Primele critici formulate vizează stabilirea săvârșirii unei abateri disciplinare. Fără a contesta existența faptică a unor evenimente, partea a criticat în acest context valențele disciplinare care au fost atribuite acestora, prin greșita aplicare a normelor de drept. Sub un prim aspect, autoarea acestui recurs a expus punctual cadrul juridic considerat aplicabil, respectiv dispozițiile constituționale și legale, precum și regulile de interpretare incidente, în opinia sa, în cauză. În opinia recurentei pârâte, Consiliul Superior al Magistraturii a realizat o interpretare extensivă inadmisibilă asupra dispozițiilor referitoare la incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor. În esență, magistratul a susținut caracterul direct aplicabil al normei cuprinse în art. 125 alin. (3) din Constituție. S-a menționat că interdicția reglementată de acest text constituțional vizează o îngrădire punctuală a dreptului la muncă, ce se aplică strict pe situația judecătorilor - deci limitativ - și instituie o excepție de la principiul constituțional ce consacră libertatea de muncă, cuprins în art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală. Întrucât textul menționat are caracter de excepție, acesta nu poate fi interpretat decât restrictiv, nefiind justificată încălcarea principiului potrivit căruia, excepțiile de la regulă sunt de strictă interpretare, altminteri s-ar deschide calea unei analogii lipsite de predictibilitate, în contextul restrângerii unor drepturi civile, analogie expres interzisă prin lege. Pe baza interpretării gramaticale, sistematice și teleologice a normei constituționale respective, recurenta susține că se reglementează interdicția așa-numitului „cumul de funcții”, în sensul că judecătorul nu are dreptul de a desfășura activități remunerate în cazurile în care, în mod cumulativ, acestea: au caracter organizat, au caracter regulat, nu constituie activități aferente funcțiilor didactice din învățământul superior. Pentru tot ceea ce depășește sfera interdicției constituționale a „cumulului de funcții” (conturat în sensul menționat), ar fi pe deplin aplicabil, fără alte restricții constituționale, principiul constituțional al dreptului la muncă, iar în acest din urmă domeniu, legiuitorul ordinar ar putea reglementa în privința statutului judecătorului, inclusiv prin instituirea unor eventuale interdicții. Cât privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, acestea ar depinde de/ și ar fi subordonate modului în care este interpretat conținutul prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție. În acest context, recurenta apreciază că circumstanțierea adusă normei constituționale specificate prin sintagma „în condițiile legii”, de la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, este contrară atât literei cât și spiritului reglementării respective, astfel încât este neconstituțională. În concluzie, recurenta menționează că, în privința exercitării de către judecător și a altor activități decât acelea aferente acestei funcții, există următoarele reguli, rezultate din dispozițiile constituționale și legale relevante: A. În baza art. 125 alin. (3), funcția de judecător: a) este incompatibilă cu orice altă activitate de natură publică sau privată, prestată în mod regulat și organizat într-o instituție (organizație), în schimbul unei remunerații (plăți); b) este totuși compatibilă cu activitatea didactică prestată în mod regulat și organizat într-o instituție (organizație) de învățământ superior publică sau privată, în schimbul unei remunerații (plăți). B. în domeniul supus dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, este neconstituțional ca incompatibilitatea funcției de judecător cu orice altă funcție publică sau privată și, respectiv, excepțiile de la această incompatibilitate (constând în funcțiile didactice din învățământul superior) să fie stabilite prin raportare nu numai la art. 125 alin. (3), ci și la condiții prevăzute în legi adoptate de Parlament sau ordonanțe emise de Guvern. C. În baza art. 41 alin. (1), corelat cu art. 125 alin. (3) din Constituție, pentru tot ceea ce depășește sfera interdicției constituționale a „cumulului de funcții" (așa cum aceasta este conturată prin art. 125 alin. (3) referitor la judecători), este pe deplin aplicabil, fără alte restricții de natură constituțională, principiul constituțional al dreptului la muncă (art. 41 alin. (1)), cu consecința că numai în acest din urmă domeniu Parlamentul (prin legi) sau Guvernul (prin ordonanțe) pot reglementa suveran, inclusiv prin instituirea unor eventuale interdicții. Prin urmare, recurenta apreciază că, în materia incompatibilităților și a interdicțiilor aplicabile judecătorilor, reglementarea prin legi adoptate de Parlament sau ordonanțe emise de Guvern este neconstituțională în domeniul guvernat de art. 125 alin. (3), atât în privința interdicției cumulului de funcții,cât și a excepțiilor de la aceasta și este permisă pentru orice altă materie decât aceea guvernată de art. 125 alin. (3). În atare situație, autoarea acestui recurs consideră că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu are competența constituțională sau legală de a emite acte normative de interpretare în cele două domenii specificate, motiv pentru care invocă nulitatea absolută a celor 6 hotărâri „de principiu” ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii emise în interpretarea lato sensu a dispozițiilor legale în materia incompatibilităților, anume: Hotărârea nr. 261/2008, Hotărârea nr. 316/2010, Hotărârea nr. 1.245/2014, Hotărârea nr. 1.434/2014, Hotărârea nr. 1.022/2015 și Hotărârea nr. 1.184/2015, invocate în cuprinsul hotărârii recurate. Întrucât respectivele hotărâri sunt emise fără o bază legală, în opinia sa, calificarea ca abatere disciplinară, din perspectiva laturii obiective, prin raportare la acestea este, în principal, inadmisibilă. În subsidiar, respectiva calificare este considerată netemeinică. Chiar în ipoteza în care s-ar face abstracție de caracterul nelegal al hotărârilor „de interpretare lato sensu” ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, raportându-se situația de fapt la regulile și condițiile stabilite prin acestea, soluția instanței de disciplină ar fi, de asemenea, supusă casării. Astfel, s-ar fi dovedit, fără putință de tăgadă, faptul că programul la care recurenta a participat a avut finanțare externă (deoarece a fost susținut de împrumutul BIRD 4875-RO) pentru justiție (prin obiect, scop și tematică), în sensul art. 1 din Hotărârea nr. 261/2008. Interpretarea instanței de disciplină, în sensul că, prin program destinat justiției, se înțelege programul destinat practicienilor dreptului, ar fi restrictivă, neținând cont de funcția preventiv-educativă a justiției și, în special, a dreptului penal. Cu referire și la alte hotărâri de principiu ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în materie, recurenta a subliniat că avea cunoștință de împrejurarea că, anterior participării sale la Program, Consiliul Superior al Magistraturii verificase, în cazul altor judecători și procurori, compatibilitatea dintre funcția de magistrat și activitatea punctuală de lector în cadrul unor programe de formare profesională, constatând că nu există incompatibilitate între cele două și că, în ceea ce o privește, a apreciat cu bună-credință că programul era unul cu finanțare externă pentru justiție. S-a învederat că, în mod greșit, în hotărâre, s-a reținut că recurenta judecător nu are calitatea de expert al Comisiei Europene, cu toate că, acest aspect rezultă indubitabil dintr-o serie de invitații primite de către magistrat din partea TAIEX, precum și din corespondența cu un oficial al Comisiei Europene, baza de date online nefiind percepută ca unic instrument de atestare a calității sale de expert. Autoarea recursului a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale nici în privința laturii subiective a abaterii disciplinare. Concluzia instanței de disciplină, în sensul că fapta calificată ca abatere disciplinară a fost săvârșită cu vinovăție ar fi infirmată, în primul rând, de faptul că recurenta a participat la Program având convingerea că această activitate nu constituie elementul material al vreunei abateri disciplinare. Justețea acestei convingeri ar rezida în următoarele aspecte, expuse și detaliate punctual: Agenția Națională de Integritate a răspuns favorabil participării sale în cadrul Programului, prevederile legale și conduita Agenției Națională de Integritate o îndreptățeau în mod rezonabil să considere că Agenția Națională de Integritate este abilitată să verifice existența unei eventuale incompatibilități, programul la care a participat a avut finanțare externă pentru justiție în sensul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 261/2008. Recurenta a precizat că nici nu a prevăzut rezultatul faptei sale și nici nu a acceptat, într-un mod care să denote indiferență, posibilitatea producerii acestuia, astfel încât, Secția pentru judecători a aplicat în mod greșit dispozițiile legale referitoare la stabilirea intenției indirecte, printr-o confuzie între latura subiectivă și cea obiectivă, deducând automat, din pretinsa realizare a laturii obiective și urmarea efectiv produsă, existența vinovăției. De asemenea, ținând cont de faptul că activitatea a fost remunerată în condițiile stabilite, cu luarea în considerare a muncii efectiv prestate, criteriul remunerației, invocat de Secția pentru judecători, nu putea avea nicio relevanță în aprecierea vinovăției. Tot străine de analiza laturii subiective ar fi, în opinia autoarei acestui recurs, aprecierile cu privire la răspunsul favorabil, oferit într-un termen foarte scurt, de Agenția Națională de Integritate, ca și pretinsul său mod de adresare informal, deoarece, pe de o parte, primul aspect excedează sfera de control a autorului cererii, iar, pe de altă parte, al doilea aspect a fost examinat în mod trunchiat de către instanța de disciplină S-a subliniat că, în speță, nu există niciuna dintre formele de vinovăție prevăzute de lege, pentru că starea subiectivă care a caracterizat-o pe recurentă la momentul săvârșirii faptei imputate nu corespunde nici măcar celei mai ușoare culpe fără prevedere. O altă serie de critici a fost formulată tot din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în privința individualizării sancțiunii disciplinare aplicate. Magistratul apreciază că hotărârea este nelegală, prin raportare la dispozițiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, întrucât nu au fost respectate criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare. În esență, în opinia sa, Secția pentru judecători nu a valorificat, potrivit legii, următoarele criterii de individualizare: conduita sa profesională ireproșabilă, dovedită de faptul că, în decursul întregii cariere de judecător, nu i s-a aplicat nicio sancțiune disciplinară, calificativele profesionale foarte bune obținute, preocuparea sa constantă, atât pentru propria perfecționare profesională, cât și pentru transmiterea cunoștințelor teoretice și practice dobândite, funcționarilor publici, împrejurările în care a săvârșit fapta, care denotă gravitatea scăzută a acesteia, lipsa unor consecințe concrete ale faptei - inclusiv asupra drepturilor părților din dosarele aflate spre soluționare. Tot astfel, se consideră că aplicarea celei mai aspre sancțiuni disciplinare este nelegală, întrucât încalcă principiul proporționalității dintre sancțiune și gravitatea faptei, prevăzut de art. 100 din Legea nr. 303/2004, având în vedere că, raportat la toate circumstanțele învederate, fapta are o gravitate redusă sau, în orice caz, nu are un caracter deosebit de grav, cum s-a reținut în hotărâre. Autoarea recursului a mai menționat că și considerentele referitoare la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 sunt străine de obiectul acțiunii disciplinare, deoarece vizează conținutul unei alte abateri disciplinare, respectiv a celei prevăzute la art. 99 lit. i) din legea amintită, abatere ce nu a făcut obiectul examinării Secției pentru judecători și cu privire la care Inspecția Judiciară dispusese clasarea. Instanța de disciplină ar fi realizat, astfel, pe de o parte, o confuzie între noțiunile de conflict de interese și de incompatibilitate, iar, pe de altă parte, o infirmare a rezoluției de clasare, deși nu fusese învestită sub acest aspect. În completarea acestor motive, recurenta A., prin avocat K., a expus, tot prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., o serie de aspecte de nelegalitate cu privire, în primul rând, la soluționarea problemei competenței exclusive a Agenției Naționale de Integritate în ceea ce privește starea sa de incompatibilitate, iar, în al doilea rând, la soluționarea excepției prescripției răspunderii disciplinare. Cât privește caracterul exclusiv al competenței Agenției Naționale de Integritate cu privire la eventualele situații de incompatibilitate a judecătorilor, acesta ar rezulta cu prisosință din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, din prevederile cuprinse în Legea nr. 317/2004, astfel cum aceasta a fost interpretată în mod oficial de Plenul CSM prin Hotărârea nr. 1.245 din 20 noiembrie 2014 și s-ar fundamenta, totodată, pe principiul loialei cooperări între autoritățile publice, coroborat cu principiul evitării paralelismului instituțional. În atare situație, se apreciază că intervenția raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate constituie temei pentru continuarea acțiunii disciplinare în vederea aplicării sancțiunii disciplinare, dacă raportul stabilește starea de incompatibilitate, după cum, constituie bază pentru oprirea acțiunii disciplinare, în situația în care raportul nu constată nicio stare de incompatibilitate, cum este cazul în speță. De asemenea, pentru evitarea paralelismului de competență și în scopul loialei cooperări instituționale, ca aspect al principiului separației puterilor în stat, se impunea ca instanța de disciplină să respecte și să țină seama de competența Agenției Naționale de Integritate pe problema incompatibilităților magistraților. Recurenta a susținut că, din modul în care Secția pentru judecători a interpretat, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-ar deduce imprescriptibilitatea răspunderii disciplinare a magistraților. Or, această concluzie este contrară celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 71/1999 și prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Oleksandr Volkov contra Ucrainei (Cererea nr. 21722-11), prin care a fost stabilit caracterul prescriptibil al răspunderii disciplinare. Având în vedere forța juridică obligatorie a Deciziei nr. 71/1999 a Curții Constituționale și faptul că aceasta este anterioară adoptării Legii nr. 317/2004 și Legii nr. 303/2004, în opinia recurentei judecător, termenele de prescripție cuprinse în art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 sunt aplicabile nu numai acțiunii disciplinare, cum a reținut instanța de disciplină, ci întregii proceduri de stabilire a răspunderii disciplinare a magistraților. Aplicând speței deduse judecății termenul de prescripție stabilit de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, adică termenul de 2 ani, ce a început să curgă la data săvârșirii abaterii disciplinare (respectiv 2 august 2014), ar rezulta că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 2 august 2016, iar hotărârea atacată ar fi fost emisă cu depășirea acestui termen cu mai mult de 6 luni. În subsidiar, în ipoteza în care dispozițiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu se interpretează în sensul arătat, se consideră că, pentru a se da eficiență Deciziei nr. 71/1999 a Curții Constituționale, trebuie constatată, prin analogie, incidența dispozițiilor art. 252 C. muncii sau ale art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999. Or raportând aceste prevederi legale la situația de fapt a cauzei, ar reieși că pretinsa abatere disciplinară s-a prescris fie la data de 2 februarie 2015, dacă se reține ca aplicabil termenul de 6 luni cuprins în Codul muncii, fie la data de 2 august 2016, dacă se reține drept aplicabil termenul de 2 ani cuprins în Legea nr. 188/1999. În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. 3.2. Recursul declarat de intervenienta Asociația Forumul Judecătorilor din România Autoarea acestui recurs a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în concluzie, respingerea acțiunii disciplinare exercitate de către Inspecția Judiciară prin rezoluția din 24 iunie 2016, împotriva judecătorului A.. În susținerea recursului, intervenienta a invocat o serie de critici de nelegalitate, pe care le-a circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o scurtă prezentare a interesului asociației profesionale în cauză, recurenta-intervenientă a susținut, în esență, că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor legale ce reglementează: - elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004; - sfera incompatibilităților, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost interpretate printr-un număr de 6 hotărâri de principiu emise de Plenul CSM pentru „interpretarea lato sensu a dispozițiilor legale în materia incompatibilităților"; - competența Agenției Naționale pentru Integritate de a constata sau nu existența unei stări de incompatibilitate constând într-un cumul de „funcții", conform art. 1 alin. (1) pct. 7, art. 8 alin. (1) și art. 26 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010; - conflictul de interese și atribuția colegiului de conducere al instanței de a aprecia dacă afectează sau nu îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu, conform art. 5 alin. (2) din Legea nr. 303/2004; - criteriile de individualizare a sancțiunii disciplinare și principiul proporționalității - art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 și art. 100 din Legea nr. 303/2004. Cu referire la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 261/2008, autoarea acestui recurs a menționat că, în speță, programul la care a participat judecătorul A. îndeplinește cumulativ toate cele trei condiții prevăzute de Hotărârea nr. 261/2008, respectiv: are finanțare externă, a avut o componentă dedicată justiției, judecătorul a participat exclusiv la componentă dedicată justiției, în calitate de expert. Consideră recurenta-intervenientă că modalitatea în care Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii restrânge, într-o acțiune disciplinară, sfera de aplicare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 261/2008, este cel puțin lipsită de previzibilitate, considerând că elementele de anticorupție transmise de către un judecător funcționarilor unei autorități publice în cadrul unui proiect cu finanțare externă nu pot constitui decât o componentă integrantă „destinată justiției". Asociația recurentă apreciază că, în absența unei dispoziții legale, nu se poate reproșa judecătorului sancționat că nu a solicitat un punct de veder