ÎCCJ, Secția penală

Prin procesul-verbal din data de 04.01.2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a sesizat din oficiu în legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 C. pen., având în vedere că din discuțiile apărute în spațiul public la care a participat fostul președinte al României, domnul H., înregistrate ambiental și date publicității de către numitul I., a rezultat că intimata F. ar fi pronunțat decizia de condamnare în dosarul cunoscut sub denumirea de J., cu încălcarea dispozițiilor legale, în contextul în care soluția era cunoscută cu multă vreme înainte de finalizarea procesului.

La data de 07.09.2019 petenta A. S.A. a formulat plângere împotriva intimatei F., pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu argumentul că prin decizia penală nr. 888/08.08.2014 pe care a pronunțat-o ca judecător în cadrul Curții de Apel București, a dispus în mod abuziv confiscarea altor bunuri care erau în proprietatea legitimă a altor persoane decât cele menționate în hotărârea de condamnare. S-a mai arătat că anterior datei la care pronunțat decizia în cauză, a solicitat și a obținut de la DNA informații referitoare la conturile și numerele de cadastru ale imobilelor indisponibilizate, în baza cărora a instituit măsurile asiguratorii în cauză.

La data de 10.05.2018 la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a înregistrat plângerea formulată de petenta B. împotriva fostului președinte al României H., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) și (2) C. pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare, prev. de art. 267 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prevăzută la art. 269 C. pen. S-a arătat că fostul președinte al României, H., ar fi intervenit pe lângă intimata F., pentru ca aceasta să pronunțe decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 deși avea cunoștință că persoanele care au fost condamnate sunt nevinovate. De asemenea, fostul președinte H., precum și alți funcționari înalți ai statului român, deși au luat la cunoștință despre săvârșirea unor infracțiuni referitoare la modalitatea de instrumentare a dosarului J., aceștia nu au sesizat de îndată organele de urmărire penală, omisiune prin care au favorizat magistrații făptuitori. S-a solicitat, de asemenea, efectuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) și (2) C. pen. și represiune nedreaptă prevăzută de art. 283 C. pen., de către persoanele care au instrumentat în mod nemijlocit dosarul penal anterior menționat, cu încălcarea normelor procesual penale, petenta arătând că a fost vătămată în drepturile sale procesuale, suferind un grav prejudiciu material și de imagine ca urmare a abuzurilor comise împotriva sa prin modul în care a fost soluționat dosarul penal nr. x/2012 al Curții de Apel București și prin decizia nr. 888/A/08.08.2014 pronunțată în cauză.

La data de 16.04.2019, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, plângerea formulată de petentul D. împotriva fostului procuror G., de asemenea, împotriva numitei K. - specialist în cadrul DNA și a numitului L., expert în cadrul Biroului de Expertize Contabile de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen. și cercetare abuzivă, prevăzută de art. 280 alin. (1) C. pen., în forma autoratului și a complicității, constând în aceea că magistratul procuror, începând cu luna mai - iunie 2007, a inițiat un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și cercetare abuzivă, la care au aderat ceilalți făptuitori, în vederea întocmirii rapoartelor de constatare/expertiză, fără respectarea procedurilor legale și a inserării în cuprinsul acestora a unor date necorespunzătoare adevărului, raportul de expertiză fiind întocmit în mai 2008 iar raportul de constatare, în septembrie 2008.

La data de 29.05.2020 a fost înregistrată la nivelul Direcției Naționale Anticorupție, înaintată ulterior la secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, plângerea formulată de petentul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 C. pen., împotriva intimatei F., în legătură cu modul de soluționare a dosarului penal nr. x/2012, în perioada 01.07-08.08.2014, respectiv, în legătură cu soluționarea contestației vizând lămurirea dispozitivului, soluționată prin decizia nr. 85/25.01.2016. Din cuprinsul sesizării rezultă că intimata F., în calitate de judecător, și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu cu rea credință cu ocazia efectuării cercetării judecătorești, dispunând o serie de măsuri cu încălcarea dispozițiilor procesual penale aplicabile în materie și a ignorat obligația legală de a se abține întrucât se afla într-o vădită stare de incompatibilitate generată de faptul că, în paralel cu judecarea dosarului nr. x/2012, în perioada 21.07.2014- 02.08.2014, a prestat servicii extrajudiciare în favoarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - parte civilă în cauză, în urma cărora a obținut foloase pentru sine (sejur de 12 zile la Poiana Brașov și suma de 10.000 RON). De asemenea, a arătat că în continuarea rezoluției infracționale, intimata F., prin decizia nr. 85/25.01.2016, având ca obiect contestație la executare formulată de ANAF în vederea lămuririi dispozitivului deciziei penale nr. 888/08.08.2014 a inserat în cuprinsul hotărârii o serie de considerente ce nu reflectă rezultatul deliberării, nereprezentând temeiuri ce au stat la baza soluției adoptate de ambii membrii ai completului și contrazicând, chiar parțial, soluția pronunțată în cauză, împrejurare ce l-a determinat pe celălalt membru al completului să facă opinie divergentă la motivarea deciziei nr. 85/2016.

La data de 28.02.2019 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, plângerea penală formulată de petentul E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de represiune nedreaptă, prevăzute de art. 283 alin. (2) C. pen. de către magistrații F. și M., constând în aceea că prin decizia penală nr. 888/A/08.08.2014 l-au condamnat definitiv la pedeapsa de 6 ani închisoare, deși cunoșteau că este nevinovat. În același timp, s-au antepronunțat prin modul de dispunere a măsurilor asiguratorii, extinderea măsurilor asiguratorii în ceea ce-l privește prefigurând o soluție de condamnare. Anterior condamnării, președintele completului de judecată a transmis la ANAF - DGRFB adresa cu numărul 8554/04.07.2014 prin care a solicitat organului fiscal să colaboreze cu DNA - Structura Centrală și Oficiul Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor Provenite din Infracțiuni din cadrul Ministerului Justiției pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor asiguratorii dispuse la acel termen de judecată. Totodată, petentul a arătat că în adresa mai sus menționată magistrații au făcut referiri exprese cu privire la bunurile pe care le deținea petentul, personal, precum și cu privire la bunurile pe care le deținea N., personal.

La data de 27.02.2020 petentul O. a solicitat extinderea urmăririi penale față de magistrații procurori G. și P., din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 309 C. pen. și instigare la abuz în serviciu, constând în aceea că prin adresa emisă și semnată de cei doi magistrați, nr. 84/P/2007, aceștia au solicitat în mod abuziv și nelegal, prin invocarea în mod fals a unui text de lege abrogate la momentul vânzării pachetului de acțiuni către A.D.S., respectiv art. 6 din Legea 268/2001, unei entități despre care cunoșteau că nu putea să aibă în cauza privind privatizarea J., calitatea de parte civilă, instigând astfel reprezentanții MADR să comită un abuz în serviciu prin acceptarea solicitării imperative a DNA de a se constitui parte civilă în cauză. Prin ordonanța nr. 125/P/16 august 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus clasarea cauzei, astfel: - Pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu privire la care s-a sesizat din oficiu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, la data de 04.01.2017, pe baza înregistrării apărute la Q. la data de 03.01.2017, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., respectiv fapta nu există. Argumentul invocat de către procuror a fost acela că hotărârea judecătorească despre care se pretinde că ar fi fost adoptată cu încălcarea legii, este definitivă, se bucură de autoritate de lucru judecat și nu poate fi cenzurată în baza unor sesizări penale; - Pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu privire la care a formulat plângere petenta A. S.A., cu privire la confiscarea abuzivă a bunurilor proprietatea altor persoane decât cele trimise în judecată, clasarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen.., respectiv fapta nu există. S-a argumentat soluția de clasare cu privire la faptul că dispoziția de confiscare a fost cenzurată în calea de atac prevăzută de lege iar plângerea penală formulată nu se poate substitui unei căi de atac care să permită analizarea dispoziției instanței cu privire la măsura confiscării. - Pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 C. pen. și omisiunea sesizării organelor judiciare, prev. de art. 267 C. pen., cu privire la care au formulat plângere petentele B., clasarea în temeiul art. 16 lit. a) C. pen., respectiv fapta nu există. S-a argumentat soluția de clasare prin aceea că prin plângerea formulată au fost criticate hotărâri judecătorești definitive de condamnare care beneficiază de autoritate de lucru judecat și care sunt prezumate a fi legale și temeinice. - Pentru infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. și cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. (1) C. pen., pentru care a formulat plângere petentul D., împotriva procurorului G., a numitei K., specialist în cadrul DNA și a numitului L., expert judiciar, clasarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.., respectiv, fapta nu există. S-a argumentat soluția de clasare prin aceea că prin plângerea penală au fost criticate acte de urmărire penală și probe administrate în cursul urmăririi penale iar aceste critici puteau fi invocate numai în fața instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei. - Pentru infracțiunile de abuz în serviciu prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. (două infracțiuni) pentru care a formulat plângere petentul C., clasarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.., respectiv, fapta nu există (în legătură cu modul de soluționare de către intimata F. a dosarului penal nr. x/2012 în perioada 01.07.- 08.08.2014 și respectiv, a contestației vizând lămurirea dispozitivului, prin decizia nr. 85/25.01.2016) și în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.. respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală (în legătură cu încălcarea de către intimata F. a dispozițiilor procesuale, prin ignorarea obligației de a abține, întrucât se afla într-o stare de vădită incompatibilitate, având în vedere că în perioada judecării dosarului în care petentul a fost parte, intimata a prestat servicii extrajudiciare în favoarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, parte civilă în cauză, în urma cărora a obținut foloase pentru sine); totodată, clasarea în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.., respectiv, fapta nu există, pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. Cât privește prima infracțiune de abuz în serviciu reclamată de petent a fi fost comisă de intimată cu prilejul judecării cauzei și a contestației vizând lămurirea dispozitivului, s-a argumentat de către procuror că pe calea plângerii au fost criticate dispozițiile unei hotărâri judecătorești definitive care reflectă rezultatul deliberării iar în ceea ce privește cea de-a doua infracțiune de abuz în serviciu procurorul a reținut că starea de incompatibilitate în care s-ar fi aflat intimata la momentul judecării cauzei a fost analizată de către autoritățile competente, stabilindu-se că judecarea cauzei cu încălcarea obligației de a se abține reprezintă abatere disciplinară, prin urmare fapta nu este prevăzută de legea penală. Cât privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C. pen., s-a reținut de către procuror că fapta nu există întrucât nu s-a menționat în plângere care sunt persoanele care ar fi fost membrii grupării infracționale, ce roluri au avut, care este durata de existență a grupului, scopul acestuia, lipsind orice fel de date cu privire la existența faptei. -Pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., pentru care a formulat plângere petentul E., clasarea cauzei în temeiul art. 16 lit. a) C. proc. pen.., respectiv, fapta nu există, cu aceleași argumente expuse anterior, și anume că plângerea penală a petentului nu este o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești definitive. -Pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 309 C. pen. și instigare la represiune nedreaptă prev. de art. 283 alin. (2) C. pen., pentru care a formulat plângere petentul O. (cu referire la fapte pretins săvârșite de G. și P.), clasarea cauzei în temeiul art. 16 lit. a) C. pen., respectiv, fapta nu există. Prin ordonanța nr. 300/II/2/20 octombrie 2023 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse ca nefondate plângerile formulate de petenții A. S.A., B. și Compania S.A. și petenții D., C. și E. împotriva ordonanței de clasare nr. 125/P/2022 din 16 august 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, ca nefondată. În esență, procurorul șef secție care a realizat controlul prevăzut de art. 339 C. proc. pen.. asupra soluției de clasare a reținut că pentru toate faptele sesizate s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 297/26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 155 C. pen. referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale și prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. A reținut că petenții au reclamat prin plângerile formulate săvârșirea unor infracțiuni de serviciu și contra înfăptuirii justiției în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2007 al Direcției Naționale Anticorupție și al judecării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2012 Însă, în realitate, a apreciat că petenții au făcut o recenzie asupra proceselor penale în care au fost implicați, iar aspectele invocate constituie, în esență, apărări specifice fazelor procesului penal pe fond. A reținut că din actele dosarului rezultă că există probele necesare care justifică soluția de clasare adoptată de procuror, că în cauză nu a fost efectuată o anchetă sumară și că nu se impune infirmarea soluției de clasare în vederea completării probatoriului. Examinând plângerile formulate de petenți împotriva soluțiilor de clasare, în acord cu dispozițiile art. 340 și următoarele C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele: Petenții din prezenta cauză au sesizat organele de urmărire penală pentru a efectua cercetări cu privire la săvârșirea unor infracțiuni contra justiției și a unor infracțiuni de serviciu de către magistrații care au fost implicați în procedurile judiciare desfășurate în faza de urmărire penală și în faza apelului, în legătură cu soluționarea cauzei ce a constituit obiectul dosarului penal nr. x/2007 al Direcției Naționale Anticorupție și al dosarului nr. x/2012 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel București în stadiul procesual apel. În același timp, au solicitat efectuare de cercetări și față de fostul președinte al României, domnul H., pe care l-au considerat ca fiind implicat în abuzurile comise de magistrați împotriva acestora, precum și față de specialistul DNA și expertul judiciar care au întocmit în cauză raportul de constatare și respectiv, raportul de expertiză. Față de toate infracțiunile cercetate ca urmare a plângerii petenților s-au dispus soluții de clasare, apreciindu-se că faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală, cu excepția faptelor reclamate de intimata F. și cercetate în aceeași cauză, ca urmare a reunirii (care nu fac însă obiectul cauzei de față) pentru care s-a constatat intervenită prescripția răspunderii penale. Cu titlu prealabil, judecătorul de cameră preliminară notează faptul că deși petenții au reclamat prin plângerile penale adresate organelor de urmărire penală săvârșirea mai multor infracțiuni de serviciu și împotriva înfăptuirii justiției, prin plângerea formulată în fața judecătorului de cameră preliminară (cu argumentele dezvoltate în notele de concluzii) au criticat numai soluțiile de clasare dispuse în raport de faptele imputate foștilor magistrați F. și G.. Prin urmare, numai cu privire la soluțiile de clasare referitoare la faptele imputate acestora de către petenți se va rezuma analiza efectuată în prezenta cauză. Tot cu titlu prealabil judecătorul de cameră preliminară reține că soluțiile de clasare ale procurorului, cu privire la faptele ce fac obiectul cauzei de față au fost emise în faza urmăririi penale in rem, deci după prealabila începere a urmăririi penale și administrarea unor probe în dosarele constituite succesiv și ulterior reunite în cursul urmăririi penale sub nr. x/2022. În acest context, se remarcă faptul că deși stadiul urmăririi penale ar fi permis procurorului să efectueze o analiză a bazei factuale cu care a fost învestit, în fapt analiza s-a limitat la a constata împrejurarea că petenții ar fi criticat pe calea plângerilor formulate o hotărâre judecătorească definitivă și care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar din acest punct de vedere orice demers de urmărire penală a unor fapte pretins săvârșite în exercitarea funcțiilor judiciare ar fi inacceptabil, potrivit legii. Judecătorul de cameră preliminară constată că premisa soluției de clasare este una profund greșită, întrucât autoritatea de lucru judecat și opozabilitatea față de stat și societate a hotărârilor definitive nu este echivalentul sustragerii magistraților care le pronunță de la vreo formă de răspundere, de orice fel, inclusiv penală, atunci când săvârșesc fapte ilicite în exercitarea atribuțiilor judiciare. Altfel spus, autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive nu implică faptul că judecătorul este independent și față de lege. Independența judecătorului consacrată la nivel constituțional (art. 123 din Constituție prevede că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii), în legea de organizare judiciară (art. 2 din Statutul judecătorilor și procurorilor prevăzând că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii și soluționează cauzele în baza legii, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților) și prevăzută în numeroase documente europene și internaționale, nu este un privilegiu al acestuia, ci este garanția respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens Consiliul Europei, dorind să promoveze independența judecătorilor care este un element inerent al statului de drept și indispensabil pentru funcționarea sistemului judiciar, în Recomandarea 2010/12 privind judecătorii: independența, eficiența și responsabilitățile, a subliniat că "independența justiției asigură oricărei persoane dreptul la un proces echitabil și, prin urmare, nu este un privilegiu pentru judecători, ci o garanție a respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, permițând fiecărei persoane să aibă încredere în sistemul de justiție". Scopul pentru care le este încredințată puterea judecătorilor este să le permită să administreze justiția prin aplicarea legii, asigurându-se că orice persoană se bucură de drepturile și/sau bunurile care îi aparțin în mod legal și de care a fost sau poate fi lipsită în mod incorect. Acest scop este exprimat în art. 6 al Convenției europene a drepturilor omului care, vorbind din punctul de vedere al beneficiarilor actului de justiție, stabilește că "oricine are dreptul la o audiere corectă și publică într-o perioadă rezonabilă de timp din partea unui tribunal imparțial și independent stabilit prin lege" (Avizul nr. 3 al Consiliului Consultativ al judecătorilor europeni). Cu referire la răspunderea penală a judecătorilor, în Avizul mai sus menționat (pct. 52) se arată că judecătorii care în exercițiul funcțiunii comit fapte care ar fi considerate infracțiuni în orice circumstanțe nu pot solicita imunitate față de procesul penal normal. În același sens a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cea mai recentă cauză împotriva României (Bădescu și alții împotriva României, Hotărârea din 15 aprilie 2025), constatând că fapta imputată reclamantelor nu constă în pronunțarea unei hotărâri judecătorești, ci în faptul că acestea au adoptat o anumită conduită anterioară redactării acestei hotărâri și au construit apoi, cu bună știință, un raționament juridic contrar legii în vederea pronunțării unei soluții preconcepute, cauzând astfel un prejudiciu. Astfel, autoritățile naționale au considerat că reclamantele au modificat faptele pentru a face posibilă aplicarea principiului ne bis in idem într-o cauză dedusă judecății lor. În această privință, Curtea a reținut că ancheta penală nu are ca obiect examinarea legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești pronunțate într-un proces, acest rol aparținând în mod exclusiv organelor de control competente prevăzute de lege, ci identificarea, dincolo de hotărârea judecătorească, a unui comportament care contravine îndatoririlor de serviciu și corespunde elementului material al infracțiunii, un astfel de comportament putând uneori să influențeze soluția care urmează să fie adoptată. În raport de aceste considerente teoretice și jurisprudențiale, Înalta Curte reține că în mod greșit procurorul a apreciat că este exclusă de plano posibilitatea săvârșirii unor fapte de natură penală în exercițiul atribuțiilor judiciare, cu argumentul că, fiind pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta exprimă adevărul și nu poate fi cenzurată. În continuare, tot cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, deși în ordonanțele emise în cauză, ce conțin soluția de clasare, se invocă deopotrivă, atât inexistența faptelor, cât și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, într-o corectă aplicare a normelor de procedură, cauzele din categoriile a)-d), respectiv e)-j), ale art. 16 C. proc. pen.., care împiedică exercitarea acțiunii penale, nu pot interveni simultan. Astfel, când într-o cauză aflată pe rolul parchetului, intervine prescripția răspunderii penale, soluția de clasare trebuie de îndată dispusă pe acest temei, atâta vreme cât probele nu au conturat o altă soluție pe fond. Intervenind unul dintre cazurile care împiedică exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 lit. e)-j) C. proc. pen.., procesul, nelămurit încă pe fond, trebuie să înceteze. Or, în cauză, s-a dispus o soluție pe fondul acesteia, fără argumente ce țin de analiza faptelor imputate, a motivelor concrete invocate de petenți, soluționarea fondului acestei cauze bazându-se axiomatic pe un singur argument, anume acela că pe calea plângerilor penale nu se pot aduce critici unei hotărâri definitive. În același timp, soluția de clasare este argumentată și pe intervenirea prescripției penale, deși în dispozitivul ordonanței de clasare nu se regăsește și temeiul aferent acestui caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale. În continuare, procedând la examinarea plângerilor formulate de petenți împotriva soluției de clasare se constată că faptele ce au fost deduse cercetării pe calea plângerilor penale formulate la parchet, au fost în esență, următoarele: Petenta A. S.A. s-a plâns de faptul că prin decizia penală nr. 888/08.08.2014, i-au fost confiscate bunuri în mod abuziv, deși nu a avut nicio calitate în proces, nu a făcut obiectul investigațiilor din cauză, fiind deposedată de bunurile sale pentru care deținea un titlu valabil, care nu a fost analizat și nici nu a fost desființat de vreo instanță. Potrivit dispozițiilor art. 111 C. pen. vechi, măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală și se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, or petenta nu a săvârșit vreo astfel de faptă. Potrivit art. 118 C. pen. anterior, sunt supuse confiscării speciale: e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. În fapt, a arătat că bunurile enumerate în dispozitivul hotărârii erau în proprietatea legitimă a altor persoane, altele decât cele menționate în hotărârea de condamnare. Astfel, pentru terenul intravilan în suprafață de 29.220,03 m.p., situat în București, strada x, nr. 1D, sector 1 și a construcțiilor aferente cu suprafață de 6823 m.p., confiscarea a produs efecte patrimoniale pentru proprietar (A.) dar și pentru alte persoane care aveau calitatea de acționari ai proprietarului, respectiv, R., cu un capital social de 45,20%, S., cu un capital de 45,20% și B. și B. cu un capital social de 9,6% (la aceasta din urmă fiind acționari R. cu un capital social de 39,125%, S., cu un capital social de 39,125%, T., cu un capital de 10%, U., cu un capital de 10% și V., cu un capital de 1,75%). Pentru imobilul din București-Ploiești, nr. 25-27, compus din teren în suprafață de 4184,41 m.p. și construcția în suprafață de 3140 m.p. edificată pe acesta cu suprafața construită la sol de 1986,25 m.p., proprietatea 100% a S.C. B. S.A., confiscarea a produs efecte patrimoniale pentru proprietar dar și pentru persoane care sunt acționari ai proprietarului, niciunul dintre aceștia neavând calitate în procesul penal. Acționari au fost: R., cu un capital de 45,20%, S., cu un capital de 45,20%, B. și B. cu un capital social de 9,6%, ai cărora acționari sunt R., cu un capital social de 39,125%, S., cu un capital social de 39,125%, T., cu un capital social de 10%, U., cu un capital social de 10% și V., cu un capital social de 1,75%. Prin contractul de donație nr. x/06.06.2006 domnul N. a donat către fiicele sale: nivelul de participație de 92,40955 cumpărat post privatizare pe care îl deținea la fosta J. - ulterior S.C. A. S.A., fiicei sale R. și nivelul de participație de 2.984,354,6 RON, contravaloarea a 9.947.862 acțiuni deținute la A. S.A., fiicei sale S.. Petenta a arătat că potrivit deciziei pronunțate în cauză, confiscarea s-a făcut ca urmare a constatării existenței infracțiunii de spălare de bani, fără a se avea în vedere desființarea contractelor de vânzare de acțiuni, anterioare (privatizarea efectivă). În opinia petentei, confiscarea acestor sume este un abuz, mai ales că actul de donație nu a fost anulat, atât acesta cât și actul de vânzare de acțiuni nr. 31/2003 dintre ADS și B. S.A. continuând să-și producă efectele. Petenta a mai învederat și faptul că prin decizia pronunțată în apel au fost încălcate dispozițiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen.., în vigoare la acel moment, întrucât, în caz de încetare a procesului penal, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen.. instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În fine, petenta a arătat că un alt abuz comis la pronunțarea deciziei penale anterior menționate, constă în aceea că nu se mai putea dispune confiscarea atâta vreme cât cei condamnați au fost obligați la despăgubiri către partea civilă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Contrar dispozițiilor legale, prin decizia pronunțată s-a arătat că partea civilă nu a dorit repararea în natură a prejudiciului, și prin urmare, s-a constatat că bunurile dobândite de inculpatul N. prin săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, nu au servit la despăgubirea părții civile, fiind dispusă confiscarea acestora. Or, potrivit dispozițiilor legale, repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare și numai în cazul în care acest lucru nu este cu putință, atunci instanța obligă la despăgubiri în echivalent, dar nu mai poate fi luată măsura de siguranță a confiscării speciale. Petentul E. s-a plâns de săvârșirea infracțiunii de represiune nedreaptă, susținând că reaua credință se bazează pe două motive: 1. au fost ignorate probele referitoare la indicii de inflație aferenți celor trei ani anteriori privatizării S.C. J. S.A., problematica indicilor de inflație având o contribuție decisivă la condamnarea sa, atâta vreme cât s-a reținut că în situația în care inflația cumulată a ultimilor 3 ani anteriori scoaterii la privatizare a unei societăți comerciale este mai mare de 100%, atunci dispozițiile supletive ale H.G. nr. 983/1998 și H.G. nr. 403/2000 devin obligatorii și trebuie făcute reevaluări administrative ale tuturor categoriilor de mijloace fixe ale societății comerciale, anterior scoaterii la privatizare; 2. Extinderea măsurilor asiguratorii de la cota de 1/2 la cota de 1/1 asupra unui imobil pe care petentul îl deține împreună cu soția sa, achiziționat ca urmare a unui contract de vânzare cumpărare, situat în strada x, sector 2 București. Petentul a arătat că metodologia prin care se reevalua administrativ patrimoniul societăților comerciale la care statul era acționar, presupunea înmulțirea valorilor contabile ale imobilizărilor corporale (terenuri, clădiri, mijloace fixe) cu diverși coeficienți precizați în respectivele hotărâri de Guvern (Hotărârile 945/1990, 26/1992, 500/1994). În raportul de constatare întocmit de specialistul DNA, K., s-a menționat că potrivit art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 403/2000 reevaluarea se va efectua anual în cazul în care rata inflației cumulată pe ultimii 3 ani consecutivi depășește 100%. S-a concluzionat că inflația cumulată pe perioada 1998-2001 este mai mare de 100% și în consecință efectuarea reevaluării patrimoniului era obligatorie. Petentul a arătat că, în realitate, parchetul și, ulterior, instanța au avut în vedere 4 și nu 3 ani, inflația cumulată pe ultimii 3 ani anteriori declanșării procesului de privatizare, respectiv, 2000-2002 fiind de 88,8%, acest lucru fiind criticat de inculpați pe parcursul cercetării judecătorești și reținut ca atare de completul de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit datelor publicate de Comisia Națională de Statistică, indicii de inflație au crescut de la ultima reevaluare efectuată de I.C.A. în baza H.G. nr. 983/1998 după cum urmează: la 31.12.1999 față de 31.12.1998- creștere de 54,85%; la 31.12.2000 față de 31.12.1999 - creștere de 40,7%; la 31.12.2001 față de 31.12.2000 -creștere de 30,3%; la 31.12.2002 față de 31.12.2001 -creștere de 17,8%. S-a menționat că din adunarea cifrelor aferente oricăror trei ani nu rezultă o inflație mai mare de 100%, așa cum în mod eronat s-a reținut. S.C. I.C.A. a fost scoasă la privatizare în anul 2003, față de care ultimii 3 ani consecutivi de referință sunt 2002, 2001 și 2000, iar pentru acești ani, indicii de inflație publicați de INS sunt: indice inflație 2000/1999 - 40,7%, indice inflație 2001/2000 - 30,3%, indice inflație 2002/2001- 17,8%, astfel că suma acestor indici aferentă celor 3 ani consecutive este de 88,8%, procent stabilit și de raportul de expertiză contabilă, față de procentul de 115,96% cât a fost stabilit de specialistul Direcției Naționale Anticorupție. Ca urmare, nefiind o rată a inflației cumulată pe ultimii 3 ani care să depășească 100%, nu era obligatorie reevaluarea imobilizărilor corporale potrivit H.G. nr. 403/2000. Așa cum se observă din motivarea deciziei, judecătorul a copiat pasajele din rechizitoriul întocmit de D.N.A., care se refereau la calculul inflației și din care a rezultat în mod fals că inflația a depășit 100%. Petentul a arătat că acest aspect fusese deja clarificat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 870/2005 pronunțată în dosarul nr. x/2004, în care s-a reținut că în perioada 2000-2002 rata inflației a fost de 88,1% și în consecință, nu sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 403/2000. Astfel, D.N.A. a indus ideea că, întrucât inflația cumulată a ultimilor 3 ani anteriori scoaterii la privatizare a S.C. I.C.A. a fost mai mare de 100%, trebuia să se facă reevaluarea clădirilor și a terenurilor deținute de S.C. I.C.A., în baza dispozițiilor H.G. nr. 983/1998 și H.G. nr. 403/2000, fapt ce ar fi dus la mărirea valorii de înregistrare a acestora în contabilitate, ceea ce ar fi făcut ca activul net contabil al anului anterior scoaterii la privatizare a societății să nu fie mai mic decât 1/3 din activul total și în aceste condiții, să nu se mai poată aplica metoda de estimare a prețului de ofertă în baza unui raport de evaluare simplificat. Petentul a arătat că în ciuda probelor evidente de la dosar, decizia a fost pronunțată cu rea credință, fiind încălcate cu bună știință normele de drept material și procesual, urmărindu-se vătămarea sa, fiind condamnat deși rezulta că este nevinovat. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, petentul a arătat că prin încheierea de ședință din data de 1.07.2014 a fost extins obiectul măsurii asiguratorii asupra imobilului său de la cota de 1/2 la cota de 1/1, completul de judecată antepronunțându-se în cauză și cerând ANAF printr-o adresă emisă în baza încheierii să colaboreze cu D.N.A. Petentul C. a formulat plângere penală împotriva intimatei F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 13 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 C. pen. Petentul a arătat că intimata și-a exercitat cu rea credință atribuțiile de serviciu cu ocazia efectuării cercetării judecătorești în dosarul nr. x/2012, dispunând o serie de măsuri procesuale cu încălcarea dispozițiilor procedurale, prin care i-a fost cauzată o vătămare importantă a drepturilor și intereselor sale legitime. Totodată, a ignorat obligația de a se abține, deși se afla într-o vădită stare de incompatibilitate, generată de faptul că în paralel cu judecarea dosarului, în perioada 21.07.2014-2.08.2014, a prestat servicii extrajudiciare în favoarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (APIA), parte civilă în cauză, urmare cărora a obținut foloase patrimoniale pentru sine, constând într-un sejur la Poiana Brașov, precum și suma de 10.000 RON, iar ulterior a dispus condamnarea inculpaților la pedepse severe precum și confiscarea unor sume importante de bani sau bunuri imobile aflate în proprietatea acestora sau a unor terțe persoane. Mai mult, în continuarea rezoluției infracționale de a prejudicia interesele părților și pentru realizarea scopului de a aduce la îndeplinire în orice mod, ordinele de confiscare instituite prin decizia nr. 888/8.08.2014, ce au ridicat dificultăți organului de executare tocmai datorită modului nelegal în care a dispus confiscarea specială, intimata a încălcat dispozițiile procedurale referitoare la motivarea hotărârii, inserând în conținutul deciziei nr. 85/25.01.2016 - ce avea ca obiect o contestație la executare formulată de ANAF, o serie de considerente ce nu reflectau rezultatul deliberării, nereprezentând temeiuri ce au stat la baza soluției adoptate de ambii membri ai completului și contrazicând chiar, parțial, soluția pronunțată în cauză, împrejurare care l-a determinat pe celălalt membru al completului să facă opinie divergentă. În ceea ce constă aderarea la un grup infracțional organizat, aceasta constă în aderarea la grupul constituit din personalități politice, șefi ai serviciilor secrete și procurori DNA în scopul condamnării lui N., sprijinind grupul prin activități judiciare, ce au avut ca finalitatea condamnarea la o pedeapsă prestabilită de 10 ani închisoare. Astfel, petentul a arătat că deși intimata promovase la Curtea de Apel București începând cu data de 1 iulie 2014, și a aflat că va trebui să intre în ședința de judecată din 1 iulie 2014, cu acest dosar, doar cu o zi înainte (pe 30 iunie 2014), cu toate acestea, în ședința din 1 iulie 2014 a dispus instituirea/extinderea de măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile sau imobile ale unora dintre inculpați, dispoziție ce ar fi presupus un volum imens de muncă, dată fiind necesitatea identificării în cele 45 de volume ale dosarului, a bunurilor inculpaților, activitate imposibil de efectuat într-un timp atât de scurt. Este mai mult decât evident, în opinia petentului, că datele necesare pentru luarea măsurilor asiguratorii au fost puse la dispoziție conform schemei de colaborare instituite prin protocolul de colaborare din anul 2009. Din simpla lecturare a încheierii de ședință rezultă că au fost sfidate toate normele de procedură aplicabile în materie, în special cu ocazia soluționării primei cereri de recuzare, deși nu era incidentă ipoteza normativă care să permită acest mod de soluționare, fiind încălcate flagrant drepturile procesuale ale inculpaților. Petentul a arătat că încă din ziua de 30.06.2014, mai înainte de înfățișarea publică din 1.07.2014, negând practic rolul și importanța cercetării judecătorești și a dezbaterilor, intimata știa deja soluția pe care urma să o pronunțe, atât în ceea ce privește pedeapsa cât și confiscarea ce va fi dispusă. Intimata a profitat de buna- credință a colegului de complet, l-a tatonat cu privire la soluția ce urma a fi pronunțată, pe care a comunicat-o apoi persoanei de contact din cadrul S.R.I., în acest mod explicându-se faptul că inclusiv pedeapsa ce urma a fi aplicată inculpatului N. era cunoscută în medii judiciare și în sfera serviciilor de informații anterior pronunțării deciziei. Intimata a manifestat o grabă suspectă în soluționarea dosarului și a mai acordat un singur termen pentru administrarea probelor. 07.07.2014, pentru ca la termenele din 4 și 5.08.2014 să aibă loc dezbaterile iar la 08.08.2014, pronunțarea deciziei. Soluționarea dosarului s-a făcut cu încălcarea Regulamentului de Ordine interioară al instanțelor și a Hotărârii nr. 162/5 iunie 2014 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, care aprobase lista obiectelor alocate completelor de judecată care vor fi constituite pe perioada vacanței judecătorești, printre acestea figurând numai cauzele cu arestați. Judecata realizată în cauză a fost un simulacru, întrucât menținerea condamnării inculpaților fusese stabilită ab initio, nemaifiind nici măcar creată aparența asigurării echitabilității procedurilor. Deși intimata a fost aparent preocupată de respectarea valențelor prevăzute de art. 5 2 din vechiul C. proc. pen. și de corecta aplicare a art. 66 alin. (2) din același cod, potrivit cu care în situația în care există probe de vinovăție, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie prin probe contrare, cu excepția reaudierii inculpaților și a încuviințării depunerii unor înscrisuri, a respins ca nerelevante toate celelalte probe propuse în apărare, cu o motivare sumară, scopul fiind acela de a prezerva baza factuală reținută de prima instanță, cu consecința menținerii condamnărilor inculpaților. Toate probele solicitate vizau împrejurări esențiale în raport cu faptele ce făceau obiectul acuzării, iar prin refuzul administrării lor, instanța de apel a cauzat inculpaților un prejudiciu efectiv al dreptului la apărare, care a suferit o limitare incompatibilă cu cerințele unui proces echitabil. Petentul a arătat că intimata a acționat cu intenție ce poate fi dedusă din împrejurări exterioare, respectiv capacitarea sa în câmpul tactic SRI-DNA, precum și din lipsa sa de obiectivitate. În acest sens, petentul a făcut trimitere la o serie de declarații publice ale unor persoane cu funcții înalte în statul român, precum cele făcute de fostul președinte al României H., W., fost ministrul al dezvoltării, X., fost șef SPP, și alții. Petentul a redat astfel declarația fostului președinte al României, H., din care a rezultat că a aflat de la generalul Y. că acesta din urmă a discutat cu intimata F. anterior pronunțării deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014, anume cu trei zile înainte, și a cunoscut pedeapsa de 10 ani închisoare care urmează a-i fi aplicată inculpatului N.. În același sens, W. a afirmat în fața Comisiei parlamentare de control a S.R.I. că a auzit de la generalii Y. și Maior de la S.R.I., cu câteva zile înainte de pronunțare, care va fi pedeapsa ce urma să fie aplicată lui N., precum și faptul că judecătoarea F. a fost adusă în complet în acest scop, luând locul judecătorului Z., arestat. Tot astfel, a făcut referire la declarația fostului șef SPP X., care a arătat că judecătoarea F. a fost capacitată în grupul infracțional constituit în scopul condamnării lui N.. Relevantă este, în opinia petentului, și declarația lui AA., fost specialist DNA, care a afirmat public și printr-o declarație autentică faptul că în mediile judiciare, era cunoscută anterior pronunțării, pedeapsa de 10 ani închisoare care urmează să-i fie aplicată lui N., aflând acest lucru de la judecători din Târgu Mureș. Petentul a arătat că reaua-credință a intimatei a fost pusă în evidență și de alte împrejurări exterioare judecății, astfel: În concret, la data de 2 iulie 2014, la doar o zi după ce intrase în dosarul J., în urma unei proceduri oculte de selecție, intimata F. a trimis CV-ul său către BB. S.R.L., în vederea participării ca lector în programul, Aplicarea Viitoarei Politici Agricole Comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene", în cadrul proiectului de instruire a personalului APIA, structură care funcționează în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ce urma să se desfășoare la Poiana Brașov, în perioada 21 iulie-2 august 2014. Din corespondența electronică purtată cu CC., director adjunct al S.C. BB. S.R.L. reiese că intimata F. avea cunoștință de faptul că activitatea extrajudiciară avea ca obiect instruirea unor funcționari publici din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Conștientizând conflictul de interese în care se afla, intimata F. a încercat să dea aparență de legalitate acestei activități, obținând de la Agenția Națională de Integritate un atestat privind compatibilitatea dintre calitatea de lector și cea de judecător. Intimata nu a obținut aviz în vederea participării din partea conducerii secției, de altfel nici nu a solicitat un astfel de aviz, așa cum rezultă din adresa nr. x/17 martie 2016 a Curții de Apel București. Intimata și-a securizat poziția de respectare a regimului incompatibilităților, solicitând un punct de vedere de la ANI la data de 11 iulie 2014, însă, așa cum a rezultat din decizia nr. 336/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu s-a adresat organismului profesional care din punct de vedere instituțional coordonează, îndrumă și garantează independența justiției, ci a ales o manieră informală de a se adresa conducerii de la acea vreme a Agenției Naționale de Integritate. Mai exact, petentul a arătat că intimata a profitat de relația de amiciție pe care o avea cu fostul președinte ANI și i-a cerut acestuia să-i spună dacă se află în stare de incompatibilitate, însă nu a menționat în solicitarea formulată că are un dosar în care parte civilă este MADR și mai mult, a ignorat avertizarea din răspunsul primit la data de 14 iulie 2014 în care, i se atrăgea atenția că "este de evitat orice situație care ar genera o încălcare a regimului conflictelor de interese dacă, prin deciziile sale, magistratul are un interes personal, de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin, potrivit Constituției și altor acte normative". În același timp, așa cum s-a reținut prin Hotărârea nr. 1/J/2017 a secției pentru judecători în materie disciplinară, prin care s-a dispus excluderea din magistratură a intimatei, aceasta nu s-a adresat nici Consiliului Superior al Magistraturii și nici colegiului de conducere al instanței pentru a lămuri situația în care se află. Pentru activitățile prestate ca lector pentru MADPR, intimata a primit suma de 10048 RON, care i-a intrat în cont la data de 8.08.2014 iar peste două zile, 8.08.2014 a pronunțat decizia penală nr. 888/A/2014 favorabilă părții civile. În opinia petentului, aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea 303/2004, în considerarea unei incompatibilități funcționale între calitatea de magistrat și cea de lector într-un program ce nu era adresat justiției, nu este de natură a împieta asupra atragerii răspunderii penale pentru abuz în serviciu, constând în încălcarea cu știință a atribuțiilor de serviciu, exercitate cu ocazia soluționării dosarului J.. În fine, petentul a arătat că intenția cu care a săvârșit abuzul în serviciu a rezultat și din acțiuni ulterioare ale intimatei, ce exced exercițiului normal al activității unui judecător. În acest sens, a arătat că după ce prin decizia pronunțată a dispus o sancțiune discutabilă în plan material - confiscare specială, care, în realitate este o confiscare extinsă, a unor bunuri mobile și imobile, deși acestea serveau la despăgubirea părții civile, intimata a efectuat o serie de demersuri în vederea executării dispozițiilor hotărârii pronunțate, constând în imixtiuni în activitatea organelor însărcinate cu punerea în executare a deciziei nr. 888/08.08.2014 și a culminat cu formularea de plângeri penale f