ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1584/2016

Decizia nr. 1584/2016 Deliberând, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 1 iunie 2012 sub nr. 4460/2/2012 reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Garda Financiară - Comisariatul General pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea parțială a Procesului-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011 întocmit de Comisariatul General al Gărzii Financiare, respectiv în ce privește următoarele obligații stabilite în sarcina reclamantei: - obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă totală de 1.819.476,09 RON, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către B., în perioada decembrie 2005 - decembrie 2009, în sumă totală netă de 2.674.094,00 euro, echivalent în RON 9.552.249,49 RON; - obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în suma de 41.521,94 RON (din impozitul total de 114.185,83 RON, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către C. LTD., în perioada noiembrie 2006 - martie 2008, în sumă totală netă de 165.000,00 euro,

echivalent în RON 599.473,00 RON), impozit aferent veniturilor încasate în perioada 2006 - 2007 de acest partener extern; - obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă totală de 220.534,28 RON, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către D. LTD, în anul 2006, în sumă totală netă de 330.000,00 euro, echivalent în RON 1.157.805,00 RON; - obligația de a calcula, de a evidenția și de a vira la bugetul consolidat al statului un impozit în sumă de 238.085,35 RON (din impozitul total de 561.859,40 RON, calculat de Garda Financiară - Comisariatul General în privința veniturilor realizate pe teritoriul României de către E. LTD, în perioada mai 2006 - noiembrie 2009, în sumă totală netă de 806.335,00 euro, echivalent în RON 2.949.761,87 RON), impozit aferent veniturilor încasate în anul 2008 de acest partener extern.

1.2 Prin Sentința civilă nr. 44 din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (în calitate de succesoare în drepturi și obligații a Gărzii Financiare - Comisariatul General) și a dispus anularea, în parte, a Procesului-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011, respectiv anularea măsurilor de stabilire a obligației de calcul, evidențiere și virare la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile impozabile obținute în România de societățile B. și D. Ltd. În schimb, a respins cererea având ca obiect anularea măsurilor de stabilire a obligației de calcul, evidențiere și virare la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile impozabile obținute în România de societățile E. Limited și C. Ltd., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității, s-a reținut că actul de constatare întocmit de către Garda Financiară a produs deja efecte juridice în patrimoniul reclamantei, cel puțin în ceea ce privește obligația de a face, respectiv de a calcula și înregistra în evidențele contabile impozitul aferent veniturilor persoanelor nerezidente, obligație care poate fi reluată prin decizia de impunere ulterioară. Mai mult, prin întocmirea actului reclamanta a înțeles să și execute, în parte, obligațiile de plată constatate în sarcina sa, efectuând plata impozitului aferent veniturilor înregistrate de nerezidenții E. Limited și C. Ltd., astfel că în privința acestei obligații nu îi este deschisă o altă cale de contestare, de natură a-i permite să solicite restituirea sumei plătite.

S-a reținut că cererea de chemare în judecată, în condițiile în care reclamanta a urmat inclusiv procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este admisibilă, acesteia fiindu-i recunoscut dreptul de a contesta măsurile dispuse în sarcina sa, de înregistrare în evidențele contabile a unor impozite asupra veniturilor încasate de nerezidenții parteneri și de plată a acestora. Pe fondul cauzei, referitor la legalitatea Procesului-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011, sub aspectul neîndeplinirii condițiilor de formă prevăzute de art. 43 C. proc. fisc., s-a reținut că în speță dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003 nu sunt aplicabile. S-a constatat că procesul-verbal contestat nu reprezintă act administrativ fiscal în sensul art. 41 și art. 85 C. proc.

fisc., el nefiind supus rigorilor prevăzute de art. 43 din același act normativ. În ceea ce privește netemeinicia măsurilor dispuse prin procesul-verbal contestat, respectiv a măsurilor ce fac obiectul punctului 4, s-a constatat că reclamanta nu a contestat relațiile contractuale cu cele 4 societăți comerciale nerezidente și nici cuantumul veniturilor înregistrate de acestea pe teritoriul României, contestând doar obligația de a reține și vira impozitul de 16% asupra acestor venituri, motivat de aceea că cele 4 societăți sunt rezidente în Cipru, țară semnatară a Convenției de evitare a dublei impuneri, ratificată prin Decretul nr. 261 din 9 iulie 1982, iar toate impozitele datorate de acești parteneri sunt plătite statului de reședință, neputând fi dublu impozitate în România.

S-a reținut că pârâta nu a contestat faptul că nerezidenții sunt persoane cu rezidența fiscală în Cipru și nici că România a încheiat Convenție de evitare a dublei impuneri cu acest stat, dar a înlăturat certificatele de rezidență fiscală prezentate în original de reclamantă pentru cele 4 societăți, pe motiv că acestea nu îndeplinesc condițiile prevăzute de H.G.R. nr. 44/2004, mai exact dispozițiile pct. 15 alin. (4) din norme, potrivit cărora certificatele de rezidență fiscală trebuie să cuprindă în principal elementele de identificare ale nerezidentului precum și a autorității emitente. S-a constatat că în speță, în ceea ce privește impozitul aferent veniturilor încasate din România de partenerii B. și D., acesta nu trebuia calculat și înregistrat în evidențele contabile ale reclamantei și, în concluzie, nu trebuie nici virat la bugetul general consolidat, în speță nefiind aplicabile prevederile art. 115 C. fisc.

Însă, în ceea ce îi privește pe partenerii C. Ltd. și E. Ltd., s-a reținut că certificatele de rezidență fiscală atașate la dosar de reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de 3 din O.G. nr. 66/1999. S-a constatat că dispozițiile art. 118 alin. (2) C. fisc. și ale pct. 15 alin. (4) din H.G.R. nr. 44/2004 nu înlătură de la aplicare prevederile O.G. nr. 66/1999. Pe cale de consecință, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de formă prevăzute de art. 4 din O.G. nr. - 66/1999 în ceea ce privește certificatele de rezidență fiscală emise pentru C. Ltd. și E. Ltd., Curtea a înlăturat aceste înscrisuri, ele neavând putere probantă pe teritoriul României în ceea ce privește organul emitent, data ori semnătura/sigiliul aplicat pe acestea.

2. Recursurile exercitate în cauză Împotriva Sentinței nr. 44 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta SC A. SRL și Agenția Națională de Administrare Fiscală (în calitate de succesoare a pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General). 2.1 Recursul exercitat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (în calitate de succesoare a pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General) Recurenta susține că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care procesul-verbal contestat nu reprezintă act administrativ deoarece nu stabilește în sarcina reclamantei obligații fiscale ci doar constată o stare de fapt.

Potrivit art. 85 C. proc. fisc., doar declarația fiscală și decizia de impunere constituie titluri de creanță. În consecință, procesul-verbal este doar un act preparator. Pe fond, arată că starea de fapt constată prin procesul-verbal este reală și că certificatele de rezidență fiscală prezentate de reclamantă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de pct. 15 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. (1865). Pentru aceste considerente solicită modificarea sentinței și, în principal, respingerea acțiunii ca inadmisibilă iar în subsidiar ca nefondată. 2.2 Recursul exercitat de reclamanta SC A. SRL.

Recurenta consideră nelegală respingerea cererii de anulare a măsurilor de stabilire a obligației de calcul, evidențiere și virare la bugetul general consolidat a impozitului pe veniturile impozabile obținute în România de societățile E. Limited și C. Ltd., arătând că a depus la dosarul cauzei certificate de rezidență fiscală eliberate de autoritatea statală competentă și care atestă că aceste societăți sunt rezidente în Cipru. Sentința este nelegală deoarece legea română nu impune o anume condiție de formă acestor certificate, așa cum greșit apreciază instanța de fond. Pentru aceste considerente solicită modificarea sentinței în sensul admitere în întregime a acțiunii. 3. Întâmpinarea formulată în cauză de recurenta intimată SC A. SRL.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, susține că în mod corect instanța de fond a reținut că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru a fi considerat act administrativ deoarece a dat naștere obligației de calculare și înregistrare în evidențele contabile a impozitului aferent persoanelor nerezidente. Referitor la valabilitatea certificatelor de rezidență fiscală, reiterează motivele arătate în cuprinsul propriului recurs. 4. Soluția Înaltei Curți Analizând actele și lucrările dosarului precum și susținerile și apărările părților raportat la prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

(1865), Înalta Curte constată următoarele: 4.1 Cu privire la recursul exercitat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (în calitate de succesoare a pârâtei Garda Financiară - Comisariatul General) Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticele referitoare la greșita respingere de către prima instanță a excepției inadmisibilității acțiunii. Astfel, Procesul-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011 a fost întocmit de Comisariatul General al Gărzii Financiare în temeiul O.U.G. nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare și reprezintă continuarea verificărilor efectuate în cursul anului 2010 la solicitarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție; obiectul controlului a constat în clarificarea unor aspecte legate de unele relații comerciale ale reclamantei, de natura acestor relații și de identificarea documentelor justificative aferente.

Potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 91/2003, în vigoare la data controlului, „Garda Financiară, în exercitarea atribuțiilor proprii, încheie, ca urmare a controalelor executate, acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, pentru constatarea și sancționarea contravențiilor, precum și pentru constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, sesizând, după caz, organele de urmărire penală competente.” Rezultă că actele de control întocmite de Garda Financiară vizează trei situații distincte: - stabilirea stării de fapt fiscale; - constatarea și sancționarea contravențiilor; - constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală.

Dintre acestea, doar actele privind constatarea și sancționarea contravențiilor dau naștere unor raporturi juridice și, deci, sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu un regim special reglementat de O.G. nr. 2/2001, la care O.U.G. nr. 91/2003 face special trimitere. Celelalte acte se rezumă la constatarea unor stări de fapt relevante din punct de vedere fiscal sau la constatarea unor împrejurări relevante din punct de vedere al legii penale (de aceea, în acest din urmă caz sunt sesizate organele de urmărire penală competente). Pentru a justifica relevanța fiscală sau, după caz, penală a faptelor constatate este inevitabilă discutarea normelor de drept aplicabile acestora precum și opinia Gărzii Financiare privind îndeplinirea obligațiilor legale de către persoana controlată.

În speță, procesul-verbal în discuție se înscrie în categoria actelor de constatare a unor fapte fiscale care pot avea relevanță penală, fiind întocmit la cererea expresă a unui organ de urmărire penală anterior sesizat. De aceea, în cuprinsul actului se discută îndeplinirea/neîndeplinirea unor obligații fiscale. Aprecierile Gărzii Financiare referitoare la obligațiile fiscale ale reclamantei nu dau naștere unui raport juridic de drept fiscal sau penal ci doar sunt destinate să lămurească organul de urmărire penală cu privire la unele chestiuni de specialitate fiscală. Procesul-verbal va putea reprezenta un act preparator al actului de inculpare sau, dacă nu e caz de aplicare a legii penale, va putea să nu aibă niciun efect juridic sau, în sfârșit, în condițiile legii, va putea fi valorificat ca operațiune administrativă de autoritățile fiscale competente să emită acte administrative de impunere.

Împrejurarea că reclamanta a executat benevol, integral sau parțial, obligațiile fiscale apreciate ca atare de emitentul procesului-verbal, nu are nicio relevanță din punct de vedere al distincției dintre actele preparatorii și actele administrative definitive. Liberul acces la justiție al reclamantei este întru-totul respectat în condițiile în care procesul-verbal, în măsura în care va fi folosit de organele de cercetare penală sau de autoritățile fiscale, poate fi contestat în condițiile legii penale sau ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În consecință, Înalta Curte va reține incidența în cauză a motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865), excepția inadmisibilității acțiunii fiind întemeiată.

4.2 Cu privire la recursul exercitat de reclamanta SC A. SRL. Având în vedere considerațiile de mai sus (pct. 4.1) și constatând că acțiunea îndreptată împotriva unui act preparator este inadmisibilă, Înalta Curte constată că este de prisos analiza recursului declarat de reclamantă deoarece prin acest recurs se urmărește admiterea în întregime a unei acțiuni inadmisibile. În consecință, dincolo de orice alte considerente, recursul reclamantei este neîntemeiat. 4.3 Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu majoritate, va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, va admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, va modifica sentința recurată în sensul că va admite excepția inadmisibilității și va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (în calitate de succesoare a Gărzii Financiare - Comisariatul General), ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Cu majoritate, Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 44 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței civile nr. 44 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată în sensul că admite excepția inadmisibilității și în consecință: Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (în calitate de succesoare a Gărzii Financiare - Comisariatul General), ca inadmisibilă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2016. OPINIA SEPARATĂ În dezacord cu concluzia majorității, consider că soluția care se impunea a fi dispusă în cauză era aceea de admitere a recursului declarat de reclamanta SC A. SRL și de respingere a recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru argumentele de fapt și de drept ce vor fi expuse în continuare. 1. Asupra recursului declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală 1.1. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii Problema esențială care se impune a fi dezlegată în cauză vizează natura juridică a actului a cărui anulare parțială s-a solicitat, respectiv a Procesului-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011 întocmit de Garda Financiară, cu referire la măsurile dispuse la pct. 4 din acesta.

Prin aceste măsuri s-a instituit în sarcina reclamantei obligația de a calcula și înregistra în evidențele contabile, precum și de a vira la bugetul consolidat al statului suma de 2.040.010,37 RON, reprezentând impozit aferent veniturilor obținute pe teritoriul României de către B. și D. Ltd, E. Limited și C. Ltd, persoane juridice nerezidente. Cu titlu preliminar, se impune observația că prima instanță nu a reținut că actul contestat ar fi un act administrativ fiscal, în sensul art. 41 și art. 85 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și că din această perspectivă, atât contestația administrativă, cât și acțiunea în contencios administrativ ar fi admisibile. Constatările primei instanțe au fost în sensul că „deși nu îndeplinește condițiile unui act administrativ fiscal în sensul art. 41 și art. 85 din O.G.

nr. 92/2003, procesul-verbal contestat în prezentul litigiu reprezintă un act administrativ unilateral individual, emis în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, care a produs și produce efecte juridice în patrimoniul reclamantei, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004”. Prin urmare, nu prezintă relevanță asupra legalității hotărârii atacate susținerile recurentei-pârâtei, în sensul că actul contestat nu este un act administrativ fiscal, prin raportare la prevederile art. 21, art. 85 și art. 205 din O.U.G. nr. 92/2003.

Ținând seama că actul administrativ fiscal nu reprezintă altceva decât o specie de act administrativ, caracterizată prin aceea că efectele juridice pe care le produce sunt de natură fiscală, în mod legal prima instanță a verificat nu numai dacă actul dedus judecății este un act administrativ fiscal, ci și dacă, în lipsa unei asemenea calificări speciale, acesta întrunește caracterele unui act administrativ. Din conținutul noțiunii de act administrativ [art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004] rezultă că, pentru a avea această calitate, actele emise de autoritățile publice trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau stinge raporturi juridice, deci să fie prin ele însele capabile să producă efecte juridice.

În schimb, operațiunile administrative reprezintă acele forme de activitate ale administrației publice care nu produc, în sine, niciun efect juridic. Ele sunt supuse controlului de legalitate al instanței doar odată cu actul administrativ, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Așadar, în stabilirea naturii juridice a procesului-verbal contestat esențiale sunt efectele juridice pe care acesta le produce, evidențiate de natura măsurilor dispuse în conținutul său, iar nu de forma, denumirea ori terminologia utilizate de autoritatea emitentă. Contrar punctului de vedere exprimat de recurenta-pârâtă și validat prin opinia majoritară, apreciez că procesul-verbal contestat este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și că analiza pe care prima instanță a făcut-o în această privință este una corectă.

Astfel, din examinarea elementelor de conținut ale acestui proces-verbal se constată că emitentul nu s-a limitat la prezentarea situației de fapt fiscale rezultate în urma controlului și la încunoștințarea reclamantei cu privire la existența unei obligații care îi revine în temeiul legii, ci a procedat la instituirea obligației de a calcula, înregistra și vira la bugetul statului impozitul aferent veniturilor obținute de persoanele juridice nerezidente, fiind determinat în concret cuantumul impozitului datorat, cu indicarea persoanelor juridice nerezidente în sarcina cărora s-a instituit această obligație. Or, într-o asemenea situație, în care obligațiile reclamantei își au sursa în însuși procesul -verbal contestat, nu se poate susține că acesta nu a produs niciun efect juridic, nicio schimbare în situația juridică a reclamantei și că aceasta nu se poate considera lezată în drepturile ori interesele legitime de care a beneficiat până la acel moment.

Prin urmare, actul contestat este un act administrativ de autoritate, cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, chiar dacă poartă o denumire specifică operațiunilor administrative (proces-verbal), astfel că acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantă este admisibilă. 1.2. Referitor la fondul cauzei Un prim element care se impune a fi precizat este acela că, prin sentința recurată au fost menținute măsurile de stabilire a obligației de calcul, de evidențiere și virare la bugetul consolidat al statului a impozitului pe veniturile obținute în România de societățile E. Limited și C. Ltd, acțiunea promovată de reclamantă fiind respinsă în această privință. Așadar, sub acest aspect, criticile recurentei-pârâte sunt lipsite de interes, analiza instanței de control judiciar urmând să vireze obligațiile stabilite cu privire la persoanele juridice nerezidente în raport de care procesul-verbal contestat a fost anulat.

Este vorba de societățile B. și D. Ltd. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, din examinarea certificatelor de rezidență fiscală depuse la dosarul cauzei în primă instanță rezultă că s-a făcut dovada în interiorul termenului de prescripție a rezidenței fiscale în Cipru în perioada încasării veniturilor în România pentru societățile B. și D. Ltd. În mod legal prima instanță a reținut că aceste certificate de rezidență fiscală respectă cerințele prevăzute la pct. 15 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu referire la art. 115 din C. fisc., în sensul că ele cuprind mențiuni cu privire la elementele de identificare ale beneficiarului de venit, organul emitent al certificatului, au fost depuse în termenul de prescripție și prezintă Apostila Convenției de la Haga, al cărei stat semnatar este și Cipru.

Absența celorlalte elemente enumerate cu titlu exemplificativ în cuprinsul pct. 15 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004, respectiv numele, denumirea, adresa rezidentului, nu sunt de natură să conducă la nerecunoașterea actului pe teritoriul României, împrejurare constatată în mod corect de prima instanță. Pe cale de consecință, în ceea ce privește impozitul aferent veniturilor încasate din România de persoanele juridice nerezidente B. și D. Ltd nu sunt aplicabile dispozițiile art. 115 din C. fisc., astfel că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă. 2. Asupra recursului formulat de reclamanta A. SRL. În această privință, analiza instanței de control judiciar vizează soluția dată de prima instanță cererii de anulare a Procesului-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011, în ceea ce privește veniturile realizate în România de persoanele juridice nerezidente C. Ltd și E. Limited Ltd.

Pentru a dispune respingerea cererii reclamantei, prima instanță a reținut, pe de o parte, că dispozițiile art. 118 alin. (2) din C. fisc. și ale pct. 15 alin. (4) din H.G. nr. 44/2004 nu înlătură de la aplicare prevederile O.G. nr. 66/1999, iar, pe de altă parte, că potrivit art. 3 - 5 din O.G. nr. 66/1999, certificatele de rezidență fiscală eliberate pentru societățile C. Ltd și E. Limited Ltd trebuiau să poarte Apostila Convenției de la Haga. Cu înscrisurile noi depuse în recurs, reclamanta a făcut dovada rezidenței fiscale în Cipru a societăților C. Ltd și E. Limited Ltd.

Au fost depuse în acest sens, Certificatul de rezidență fiscală pentru E. Limited Ltd emis în cadrul Dosarului nr. x, purtând Apostila Convenției de la Haga aplicată la 04 februarie 2016 sub nr. 25055/16, certificatul de rezidență fiscală pentru C. Ltd, emis în Dosarul nr. y, având Apostila Convenției de la Haga aplicată la 4 februarie 2016 sub nr. 25056/16 și certificatul de rezidență fiscală pentru C. Ltd, emis în Dosarul nr. z, purtând apostila Convenției de la Haga aplicată la 4 februarie 2016, sub nr. 25054/16. În aceste circumstanțe, se impunea admiterea recursului declarat de reclamanta A. SRL, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii, anulării în parte a Procesului-verbal nr. 3229 din 7 octombrie 2011 și în ceea ce privește măsurile stabilite pentru persoanele juridice nerezidente C. Ltd și E. Limited Ltd.

Procesat de GGC - LM