ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 126/RC/2017

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu

, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) și (2) C. pen. a fost achitat inculpatul A., fără antecedente penale, pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen.

A fost respinsă acțiunea civilă exercitată de B. Sibiu cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu.

Au fost respinse acțiunile civile exercitate de părțile civile:

- C.;

- D.;

- E.;

- F. - prin reprezentanta legală E.;

- G. - prin reprezentanta legală E.

Cheltuielile judiciare au rămas în totalitate în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 28 iulie 2014 a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. în concurs real conform art. 38 alin. (1) C. pen. Prima instanță a reținut că în noaptea de 2/3 aprilie 2011 un grup de tineri format din martorii H., I., J., K. și L., au venit din com. Arpaș, satul Arpașul de Sus la un bar din com. Cîrțișoara. În incinta localului a avut loc un incident în care martorul I. a fost lovit de o persoană din Cîrțișoara. În acel timp în bar se găsea și inculpatul, dar care nu a fost implicat în nici un fel în disputa celorlalți, încercând doar să o curme.

Martorul I., supărat de faptul că fusese lovit a plecat în Arpașu de Sus cu ceilalți membri au grupului și s-a dus la unchiul său, victima M., cu care s-a înțeles să se răzbune pentru ceea ce i se întâmplase. Grupul inițial la care s-a adăugat victima s-a reîntors cu autoturismul condus de martorul H. în Arpașu de Sus și s-au oprit la intrarea localului. Au coborât din autoturism, H. fiind înarmat cu o bâtă de basse-ball. În fața barului se găsea inculpatul care stătea de vorbă cu martorii N. și O. Victima și martorii J. și I. i-au agresat fără nici un motiv pe cei trei, lovindu-l pe O. la cap (cu corpuri dure, între care unul de formă alungită) și cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale. Aceste constatări au reieșit din certificatul medico-legal din 4 aprilie 2011 și completarea din 23 mai 2011.

Ceilalți doi, respectiv inculpatul A. și martorul N., au reușit să nu fie loviți pentru că au fugit fiind însă urmăriți de grupul agresor până la Cimitirul Bisericii Ortodoxe din Cîrțișoara, unde au putut să se ascundă. După un timp, considerând că nu mai sunt în pericol au intenționat să plece la casele lor dar s-au reîntâlnit cu agresorii rămași în zona cimitirului, ceea ce denotă că erau hotărâți să exercite în continuare violențe asupra celor doi localnici, de fapt ceea ce s-a și întâmplat.

Într-o primă fază inculpatul A. a fost lovit cu bâta de martorul H., căzând la pământ, împrejurare care a reieșit atât din declarațiile celui din urmă și s-a coroborat cu declarațiile inculpatului, precum și cu cele ale martorului N.

Fiind căzut la pământ inculpatul a fost lovit în continuare, dar de data aceasta de către victimă cu pietrele pe care le avea în mână, în zona craniului. Cert este că în urma tuturor agresiunilor inculpatul a avut leziuni traumatice produse prin lovire repetată cu corpuri dure și cădere pe un plan dur cu suprafață neregulată și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Deși agresat și lovit, de maniera arătată, de victimă și martorul H., inculpatul nu a reacționat.

După aceste momente, a fost rândul martorului N. să fie agresat extrem de brutal de către victimă care l-a trântit la pământ și fiind deasupra lui, cu o piatră în mâna dreaptă a încercat să-l lovească în cap. În acest moment, inculpatul care se ridicase de la pământ și văzând atacul pe care victima îl exercita nemijlocit asupra martorului N. de maniera arătată și cu posibile consecințe letale, l-a lovit cu o bâtă în cap.

Din raportul de constatare medico-legală (autopsie) din 12 mai 2011, completarea ulterioară din 29 ianuarie 2013, raportul de expertiză medico-legală din 28 mai 2014 a reieșit că loviturile ce i-au fost aplicate i-au cauzat leziuni cranio-cerebrale cu complicații septice ( meningoencefalită) care au dus la decesul din ziua de 12 aprilie 2011.

Susținerile inculpatului cu privire la aceste momente s-au coroborat pe deplin cu declarația martorului N. și au fost susținute cu acte medico-legale care au atestat că au fost loviți și au avut leziuni. Nu în ultimul rând s-a avut în vedere și sentința penală nr. 82 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei Avrig din care a reieșit că activitatea infracțională a grupului agresor s-a circumscris infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire sau alte violențe și portul, fără drept, de instrumente anume confecționate pentru lovire în locuri și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanei ori s-ar putea tulbura ordinea și liniștea publică (încadrările juridice au fost făcute în conformitate cu prevederile C. pen. din 1968). Tot aici s-a menționat și declarația martorului P. care a auzit când inculpatul îi imputa victimei că a lovit cu pietre.

Opus tuturor acestor probe, în actul de sesizare s-a acordat, în vederea susținerii incriminării inculpatului, o importanță deosebită declarațiilor date de martora L.

În opinia Tribunalului acestea sunt contradictorii și irelevante, ceea ce dus la concluzia că nu pot fi luate în seamă pentru conturarea unei alte stări de fapt.

Astfel, în declarația dată la Parchetul Tribunalului Brașov arată că a văzut cum inculpatul și martorul N. s-au metamorfozat din urmăriți în urmăritorii agresorilor. Aceeași susținere a făcut-o și în timpul cercetării judecătorești. Pe de altă parte în declarația dată la Parchetul Tribunalului Sibiu la 11 aprilie 2012, nu a mai susținut această împrejurare, afirmând doar că agresorii s-au întors la mașina unde se găsea ea. Susținerea martorei nu a fost primită pentru că este foarte greu de crezut că șase persoane (agresorii) ar fi putut fugi de teama altor două (A. și N.). Pe de altă parte, tot în declarația dată în fața procurorului de la Brașov ca și în declarația de la instanță a mai susținut că martorul N. lovea cu picioarele, în partea inferioară a corpului victimei, iar în cea de a doua declarație dată procurorului de la Parchetul Tribunalului Sibiu a arătat în mod expres că „nu poate preciza dacă N. a lovit victima sau nu” (fila 63 dosar urmărire penală). Oscilațiile martorei sunt explicabile prin împrejurarea că ea nu a văzut de la început incidentul dintre inculpat și victimă, ceea ce a reieșit chiar din spusele ei, că se afla la o distanță de 20 de pași (ceea ce înseamnă aproximativ 10-12 metri) și a văzut ceea ce se întâmplă doar „la un moment dat”.

Concluzionând cu privire la această martoră, atitudinea oscilantă și în final nesinceră, este explicabilă pentru că și ea a fost implicată în incident încă de la început, având chiar și manifestări de instigare (eventual complicitate morală), ceea ce a reieșit din declarațiile martorei R. care arată că a văzut o fată blondă din grupul de tineri care nu erau din Arpașu de Sus și care striga: „dă-i iubi, dă-i!”. Aceasta nu putea fi decât martora L. pentru că o altă persoană de sex feminin nu a participat la incident, iar „iubi” era martorul H. cu care avea o relație de prietenie de circa doi ani.

De asemenea, susținerile celorlalți membrii ai grupului agresor, audiați ca martori, sunt nerelevante, față de activitatea ilicită pe care au desfășurat-o, constatată și sancționată de Judecătoria Avrig ca atare.

Pe plan probator a mai fost reținută o împrejurare deosebit de importantă. Este vorba de rolul de lider pe care l-a avut victima în desfășurarea ostilităților și pe care niciunul dintre membrii grupului agresor nu și l-a asumat, deși doar ei fuseseră implicați, într-un fel sau altul, în incidentul inițial și despre care nu a luat cunoștință decât din relatările ce i s-au făcut.

Așa fiind, s-a stabilit cert că probatoriul care ducea la concluzia că inculpatul a acționat în legitimă apărare pentru salvarea vieții martorului N. nu a putut fi pus sub semnul îndoielii.

Atacul victimei îndreptat împotriva acestui martor a fost unul material, direct, imediat și injust și care l-a pus în pericol, iar apărarea inculpatului opusă atacului a fost proporțională cu gravitatea acestuia.

În acest fel au fost îndeplinite, cumulativ, condițiile înscrise în art. 19 alin. (1) și (2) C. pen. pentru existența legitimei apărări ca și cauză justificativă.

Așa fiind, inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen. în condițiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1) și (2) C. pen.

Totodată și ca o consecință a celor de mai sus, a fost achitat și pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen. în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Atât timp cât actele sale s-au circumscris unei apărări legitime și că la rândul său a fost victima unor agresiuni ce nu aveau nici o justificare, nu există nici un fel de vinovăție pentru a se reține o asemenea infracțiune. Tulburarea ordinii și liniștii publice a fost imputabilă și reținută ca atare în sarcina componenților grupului agresor prin sentința Judecătoriei Avrig.

În legătură cu infracțiunea de omor s-au exercitat acțiuni civile de către B. Sibiu, de către C. și D., de asemenea și de către F. și G. prin reprezentanta legală E.

Având în vedere dispozițiile art. 19 și 25 C. proc. pen. și art. 397 C. proc. pen. acțiunile au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă C., care au criticat

soluția de achitare a inculpatului A. pronunțată de instanța de fond, soluție apreciată de apelanți a fi nelegală și netemeinică în raport de probele administrate în cauză, probe care au dovedit vinovăția inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 894/A din 18 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală

,

a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei de omor prev. de art. 188 C. pen. invocată din oficiu de instanță, în fapta de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 195 C. pen. cu reținerea stării de provocare prev. de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.

Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 106 din 25 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:

A fost desființată sentința penală atacată în ce privește soluționarea laturii penale și civile referitoare la soluția de achitare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.

În baza art. 5 C. pen. s-a stabilit că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este legea penală veche.

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. 1969 și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cu reținerea stării de provocare.

În baza art. 86

1

, art. 86

2

C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

În baza art. 86

3

C. pen. 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Sibiu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost desemnat cu supravegherea inculpatului Serviciul de Probațiune Sibiu.

În baza art. 86

4

alin. (2) C. pen. 1969 i s-a atras atenția inculpatului că, dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 397 C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul A. să plătească B. Sibiu, cu sediul în Sibiu, jud. Sibiu, suma de 1.286,50 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ. au fost admise în parte acțiunile civile exercitate de părțile civile C., D. și F. și G. - reprezentați de E. și a fost obligat inculpatul Cânduleț Sabin Ioan să plătească acestora despăgubiri civile, după cum urmează:

- suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă C.;

- suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă D.;

- suma de 100 lei cu titlu de prestație periodică pentru partea civilă minoră F. - reprezentat de E., până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la împlinirea vârstei de 26 ani, în cazul continuării studiilor;

- suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă minoră F. - reprezentat de E.;

- suma de 100 lei cu titlu de prestație periodică pentru partea civilă minoră G. - reprezentat de E., până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până la împlinirea vârstei de 26 ani, în cazul continuării studiilor;

- suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă minoră G. - reprezentat de E.

A fost respinsă ca nedovedită acțiunea civilă exercitată de partea civilă E.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A.

În baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 i s-a adus la cunoștință inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea profilului său genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

A fost menținută soluția de achitare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

În baza art. 274 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească statului suma de 1400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli efectuate la urmărire penală și la fond.

În baza art. 276 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile D. suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.

În baza art. 276 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile C. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.

A fost obligat inculpatul A. să plătească părții civile suma de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru părțile civile minore F. și G., în sumă totală de 390 lei s-au plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 65 lei, s-a plătit din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut că, pe lângă probele testimoniale administrate în apel, actele medico legale existente la dosarul cauzei și necontestate, precum și probele administrate de către organele de urmărire penală care au stat la baza sesizării instanței dovedesc faptul că inculpatul A. a lovit victima M. cu o bâtă, iar în urma acestei lovituri victima a decedat, însă nu în condițiile legitimei apărări.

Curtea de apel a mai reținut, din modul de desfășurare a incidentului, din comportamentul victimei și a grupului din care victima făcea parte, că inculpatul a fost provocat, fapta fiind comisă pe fondul unei puternice emoții, astfel că, în favoarea acestuia, a fost reținută circumstanța atenuantă legală. În raport de starea de fapt reținută s-a constatat și că încadrarea juridică corectă a faptei este cea de omor cu circumstanța atenuantă a provocării.

În ce privește legea penală mai favorabilă inculpatului Curtea a apreciat că aceasta este legea penală veche având în vedere efectele circumstanței atenuante reținute. Astfel, deși omorul este sancționat de legea nouă și cea veche cu aceeași pedeapsă (închisoare de la 10 la 20 de ani), conform art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 în cazul reținerii unei circumstanțe atenuante, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani. În cazul legii penale noi, conform art. 76 alin. (1) C. pen., în cazul existenței circumstanțelor atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime, rezultând limite de pedeapsă mai mari decât cele prevăzute de legea veche.

În aceste condiții Curtea de apel a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru infracțiunea de omor, menținând achitarea pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, admis în principiu prin încheierea din 21 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte, Secția Penală.

În cererea de recurs în casație s-a arătat, în esență, că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen. anterior (lege care a fost identificată ca fiind lege penală mai favorabilă raportat la efectele circumstanțelor atenuante), potrivit cărora, în cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunilor de omor (…) dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă până la o treime din minimul special. Astfel, în opinia Parchetului, pedeapsa aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de omor nu putea fi mai mică de 5 ani dacă s-ar fi reținut o încadrare juridică corectă, respectiv omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. anterior, întrucât fapta a fost comisă în public, respectiv pe stradă, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 152 alin. (1) C. pen. anterior. De asemenea, în cererea de recurs în casație s-a mai susținut că, pentru a se evita combinarea nelegală a legilor, instanța de apel trebuia să rețină și incidența prevederilor art. 175 lit. i) C. pen. anterior, chiar dacă în N.C.P. omorul comis în public nu mai este încadrat ca omor calificat.

De altfel, în opinia Parchetului, și în ipoteza în care s-a reținut doar omorul simplu, prev. de art. 174 C. pen. anterior, pedeapsa a fost stabilite în alte limite decât cele prevăzute de lege, prin încălcarea dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, pentru o astfel de faptă pedeapsa neputând fi mai mică de 3 ani și 4 luni închisoare.

Examinând recursul în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, Înalta Curte reține că aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată.

În cauză, recurentul inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior cu reținerea circumstanței legale atenuante a provocării, la pedeapsa închisorii de 3 ani, cu suspendarea executării sub supraveghere. Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. anterior, în cazul infracțiunii de omor, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Instanța de apel a aplicat pentru infracțiunea de omor o pedeapsă egală cu minimul, identificat în apel ca fiind cel corespunzător reținerii de circumstanțe atenuante. Motivarea instanței de apel este fără echivoc în ceea ce privește opțiunea acestei instanțe către o pedeapsă principală egală cu minimul prevăzut de lege: ”deși omorul este sancționat de legea nouă și cea veche cu aceeași pedeapsă (închisoare de la 10 la 20 de ani), conform art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 în cazul reținerii unei circumstanțe atenuante, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani. În cazul legii penale noi, conform art. 76 alin. (1) C. pen., în cazul existenței circumstanțelor atenuante, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc cu o treime, rezultând limite de pedeapsă mai mari decât cele prevăzute de legea veche.

În aceste condiții Curtea de apel a decis condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru infracțiunea de omor, menținând achitarea pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice.”

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor (art. 174 C. pen. anterior) era într-adevăr închisoarea de la 10 la 20 ani, astfel cum reține instanța de apel, dar conform art. 76 alin. (2) C. pen. anterior în cazul (...) infracțiunii de omor dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. În consecință, pedeapsa pe care instanța de apel ar fi trebuit să o stabilească în urma reținerii dispozițiilor legale era de 3 ani și 4 luni și nu de 3 ani închisoare.

Pe cale de consecință, având în vedere că s-a aplicat inculpatului o pedeapsă în alte limite decât cele legale, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., va admite recursul în casație și îl va condamna la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 73 C. pen. anterior.

Rezultă, așadar din cele ce preced, că instanța de apel s-a raportat la o limită minimă de pedeapsă care nu era prevăzută de legea pe care a considerat-o incidentă în cauză, iar această nelegalitate a atras o altă încălcare a legii, care a avut consecințe finale asupra termenului de încercare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, condamnatului fiindu-i stabilit un termen de încercare mai mic decât durata pedepsei din prezenta cauză (în același sens al înlăturării și a consecințelor subsecvente restabilirii pedepsei în limite legale și Decizia nr. 233/RC din 25 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, care a statuat asupra influenței restabilirii legalității unei pedepse asupra cuantumului sporului de 1/3 din restul pedepselor în cazul concursului de infracțiuni).

Astfel, o altă problemă în prezenta cauză este cea a legalității termenului de încercare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, stabilit de instanța de apel la 2 ani. Asupra acestei chestiuni, soluția adoptată este în majoritate. Sursa divergenței decurge din stabilirea consecințelor omisiunii invocării nelegalității termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere (compus din pedeapsă și un interval de timp) distinct de nelegalitatea pedepsei. Nelegalitatea termenului de încercare a fost discutată urmare a repunerii cauzei pe rol, atât Ministerul Public cât și intimatul solicitând stabilirea unui termen de încercare legal. În opinie majoritară se apreciază că restabilirea legalității pedepsei produce efecte directe asupra termenului de încercare, astfel încât nu era necesar să fi fost invocat ca motiv de recurs în casație separat. Casarea unei decizii nu poate să se limiteze la restabilirea legalității pedepsei și să omită consecința pe care același cuantum al pedepsei o produce asupra unei alte instituții, și anume termenului de încercare al suspendării sub supraveghere. O soluție contrară, de menținere a termenului de încercare de 2 ani, ar lipsi de efecte restabilirea legalității pedepsei principale ar conduce la pronunțarea unei hotărâri nelegale, divergentă cu însuși modul de rezolvare a cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și cu pedeapsa stabilită în aplicarea acestuia.

Restabilirea legalității pedepsei principale nu poate fi disociată de durata termenului de încercare compus din chiar pedeapsa respectivă la care se adaugă și un interval de timp. Conform art. 86

2

C. pen. anterior, termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani.

În opinia majoritară, se apreciază că restabilirea legalității pedepsei influențează în mod automat toate instituțiile în care durata sancțiunii stabilită de Curtea de Apel și-a produs sau ar fi trebuit să își producă efectele, inclusiv termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, între 2 și 5 ani. Judecarea conformității hotărârii cu regulile de drept, aplicabile în cazul stabilirii unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, vizează și orice altă consecință pe care pedeapsa a cărei legalitate a fost restabilită o produce (în același sens și Decizia nr. 233/RC din 25 iunie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, menționată mai sus), de exemplu legalitatea duratei termenului de încercare pentru care se dispune suspendarea executării pedepsei, deoarece termenul depindea, conform dispozițiilor C. pen. anterior, de durata pedepsei.

Din examinarea deciziei recurate rezultă că pentru pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, Curtea de Apel a dispus suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani. Dispozițiile care reglementau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform C. pen. anterior, aplicate în speță de instanța de apel, aveau următorul conținut:

“

termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani.

Dispozițiile art. 82 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”

Rezultă deci că instanța de apel a suspendat executarea pedepsei pentru 2 ani, omițând însă să adauge durata pedepsei stabilite. Având în vedere că nu se cere, prin recursul în casație formulat de Ministerul Public, o nouă individualizare a pedepsei, ci să se restabilească sancțiunea în limite legale, prin stabilirea efectelor circumstanțelor atenuante reținute în stabilirea unei pedepse egale cu minimul prevăzut de lege, instanța va proceda la recunoașterea efectelor pedepsei legale asupra termenului de încercare (compus din durata pedepsei și intervalul de doi ani stabilit de instanța de apel). În aceste condiții, instanța de recurs în casație, menținând intervalul minim de 2 ani, va dispune suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 4 luni.

Față de cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite

recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 894/A din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, va casa, în parte, și rejudecând, va condamna, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, condamnă pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 86

1

, art. 86

2

C. pen. din 1969, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 4 luni.

În baza art. 86

3

C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Sibiu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Va desemna Serviciul de Probațiune Sibiu pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurilor impuse de instanță.

În baza art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969, va atrage atenția inculpatului că dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea în întregime a pedepsei.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 894/A din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/85/2014.

Casează, în parte, decizia mai sus-menționată și rejudecând:

În baza art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 76 alin. (2) C. pen. din 1969, condamnă pe inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 86

1

, art. 86

2

C. pen. din 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare, aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 5 ani și 4 luni.

În baza art. 86

3

C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Sibiu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Desemnează Serviciul de Probațiune Sibiu pentru supravegherea respectării de către inculpat a măsurilor impuse de instanță.

În baza art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969, atrage atenția inculpatului că dacă nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și se va dispune executarea în întregime a pedepsei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 21 martie 2017.

Opinie separată,

în sensul menținerii termenului de încercare de 2 ani stabilit de instanța de apel.

În opinie separată, se apreciază că Înalta Curte de Casație și Justiție nu putea să modifice și termenul de încercare stabilit de Curtea de Apel Alba Iulia, din cauza neinvocării acestei nelegalități de către Ministerul Public prin cererea de recurs în casație.

Calea extraordinară de atac a recursului în casație nu permite corectarea tuturor încălcărilor de lege constatate, ci numai a acelora care sunt invocate cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 434-437 C. proc. pen. și se circumscriu unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. După expirarea termenului de declarare a recursului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., recurentul nu mai poate formula critici noi, iar Înalta Curte nu poate, din oficiu, să analizeze alte nelegalități în afara celor pe care s-a întemeiat cererea, chiar dacă acestea s-ar încadra în același caz de casare (art. 442 C. proc. pen.).

În prezenta cauză, prin cererea de recurs în casație, Parchetul a invocat cazul prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 73 lit. b) C. pen., este în afara limitelor prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen. (critica subsidiară, cea principală referitoare la greșita încadrare juridică, prin nereținerea dispozițiilor art. 175 lit. i) C. pen. neputând fi analizată din perspectiva vreunui caz de casare).

Din analiza hotărârii recurate, se constată că instanța de apel, a dispus, în baza art. 86 C. pen. anterior, art. 86 C. pen. anterior, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A., pe durata unui termen de încercare de 2 ani.

Aceasta nelegalitate evidentă referitoare la durata termenului de încercare (care nu a cuprins și pedeapsa efectiv aplicată), nu a fost menționată prin cererea de recurs în casație, ci a fost pusă în discuție, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, după repunerea cauzei pe rol.

Opinia majoritară a considerat că neinvocarea acestei chestiuni nu împiedică Înalta Curte să o corecteze, ca o consecință a aducerii pedepsei principale în limitele prevăzute de lege.

În opinie separată, se apreciază că nerespectarea dispozițiilor art. 86 alin. (1) C. pen. anterior, potrivit cărora termenul de încercare se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță, între 2 și 5 ani, nu a decurs și nu are nicio legătură cu nelegalitatea pedepsei principale de 3 ani închisoare dispusă de instanța de apel prin nerespectarea limitelor impuse de art. 76 alin. (2) C. pen., pentru ca raționamentul opinie majoritare să fie valabil.

Altfel spus, termenul de încercare este nelegal, nu pentru că instanța de apel a adăugat la intervalul de timp stabilit o pedeapsă nelegală, ci pentru că aceasta a omis să facă cumulul la care se referă dispozițiile art. 86

2

alin. (1) C. pen. anterior.

Hotărârea menționată în susținerea opiniei majoritare (Decizia nr. 233 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) nu are incidență, întrucât vizează situația în care aceeași nelegalitate (raportarea la alte limite de pedeapsă decât cele stabilite de lege) a condus, în lanț, la un șir de alte încălcări ale legii. Or, în cauză, încălcarea dispozițiilor art. 86 alin. (1) C. pen. anterior constituie o nelegalitate distinctă, care, pentru a putea fi luată în considerare și corectată, trebuia să fie invocată în condițiile prevăzute de lege, respectiv prin cererea de recurs în casație. In acest sens sunt dispozițiile art. 442 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora „instanța de recurs în casație examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute la art. 438, invocate în cererea de recurs în casație".

Concluzionând, în condițiile neinvocării nelegalității modului de stabilire a termenului de încercare, efectul devolutiv al căii extraordinare de atac se opunea ca Înalta Curte să corecteze încălcarea prevederilor art. 86

2

C. pen. și să adauge la intervalul de timp de 2 ani, pedeapsa de 3 ani și 4 luni stabilită cu ocazia rejudecării.