ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1141/2017

Decizia nr. 1141/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1436 din 26 noiembrie  2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecată din partea reclamantelor A. și B., a respins ca nefondată acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții C., moștenitor după D., E., F. și G., toți trei moștenitori după defunctul H., I., J. și K., toate trei moștenitoare după L., M., N. și O., moștenitori după defunctul P., R., S. și T., toți trei moștenitori după defunctul U., V., X. și Z., moștenitori după defunctul Z., Y., A.A. și B.B., toți trei moștenitori după defunctul C.C., D.D., E.E., F.F. și G.G., toți moștenitori ai defunctului H.H., I.I. și J.J., ambii moștenitori ai defunctului K.K., L.L., moștenitoare după M.M., N.N., și O.O., ambii moștenitori ai defunctului P.P., R.R., S.S. și T.T., toți moștenitori ai defunctului U.U., V.V. și X.X., moștenitoare ale defunctului Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B. și C.C.C., moștenitori ai defunctului C.C.C., D.D.D. și E.E.E., ambele moștenitoare ale defunctului F.F.F., G.G.G., H.H.H. și I.I.I., ambii moștenitori ai defunctului J.J.J., K.K.K., și L.L.L., ambii moștenitori ai defunctului M.M.M., N.N.N., și O.O.O., ambii moștenitori ai defunctului O.O.O., P.P.P., R.R.R. și S.S.S., toți trei moștenitori ai defunctului T.T.T., U.U.U. și V.V.V., ambii moștenitori ai defunctului X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A. și B.B.B.B., toți trei moștenitori ai defunctului C.C.C.C., D.D.D.D., și E.E.E.E., ambele moștenitoare ale defunctului F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I. și J.J.J.J., toți trei moștenitori ai defunctului K.K.K.K., L.L.L.L. și M.M.M.M., aceasta din urmă în calitate de moștenitoare după defunctul N.N.N.N., împotriva pârâților O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R. și S.S.S.S., a respins ca nefondate cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., D.D.D.D.D., E.E.E.E.E., F.F.F.F.F., G.G.G.G.G., Y.Y., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., a respins ca nefondate cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții K.K.K.K.K., L.L.L.L.L., M.M.M.M.M., N.N.N.N.N., O.O.O.O.O., P.P.P.P.P., R.R.R.R.R., în nume propriu și ca moștenitor după defunctul S.S.S.S.S., T.T.T.T.T., U.U.U.U.U., V.V.V.V.V., X.X.X.X.X., Z.Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B.

Prin starea de fapt descrisă în rezoluția procurorului tribunalul a reținut că după teleconferința din data de 17 decembrie 1989, organizată în urma evenimentelor din Timișoara, toate unitățile Ministerului de Interne și O.O.O.O. au intrat în stare de alarmă, fiindu-le distribuit armamentul de luptă și muniția de război. În perioada 17-20 decembrie 1989, în toate unitățile militare din Sibiu au continuat să se desfășoare activitățile prevăzute în documentele operative de alarmare, potrivit indicativului „C.C.C.C.C.C.”

Forțele de ordine din cadrul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu au intervenit în forță, la data de 21 decembrie 1989, asupra manifestanților din mun. Sibiu, reținând mai mulți manifestanți. Nu s-a reușit atunci dispersarea manifestanților, dimpotrivă, evenimentele au luat amploare, astfel că, de la nivelul Comitetului Județean de partid Sibiu s-a solicitat comandantului Garnizoanei Sibiu intervenția armatei.

La ordinul ministrului apărării naționale, generalul D.D.D.D.D.D., din unitățile militare au fost dislocate forțe pentru a interveni în oraș, în scopul descurajării manifestanților. Primele efective, trimise în Piață, au aparținut UM x Sibiu. Ordinele transmise militarilor, pe linie ierarhică, au fost în sensul de a nu se face uz de armă împotriva populației, contrar celor solicitate de conducerea politică.

În fața sediului Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu, în data de 21 decembrie 1989, primii manifestanți au ajuns în jurul orelor 15.00-16.00, scandând lozinci antiprezidențiale, însă principalele evenimente au avut loc aici începând cu orele 17.30 - 18.00, când s-a solicitat și eliberarea persoanelor reținute în dimineața aceleiași zile. În foarte scurt timp, manifestanții au trecut la acțiuni care vizau atacarea și pătrunderea în sediul miliției și securității, folosindu-se în acest sens de pietre, sticle, alte obiecte contondente aruncate în direcția Inspectoratului Ministerului de Interne. Acțiunile manifestanților au culminat cu incendierea mai multor autoturisme parcate în zonă, aparținând lucrătorilor de miliție și securitate, dar și unor cetățeni care locuiau în blocurile învecinate.

În acest context, din sediul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu s-au folosit gaze lacrimogene, existând însă și situații în care s-a făcut uz de armamentul din dotare, fapt ce a dus la uciderea sau rănirea prin împușcare a unor manifestanți.

Nu au putut fi identificați autorii pentru victimele rezultate, deși mai mulți lucrători de miliție și securitate au fost cercetați penal.

În data de 22 decembrie 1989, manifestațiile au fost reluate, în principal în fața sediului Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu, manifestanții vizând pătrunderea în sediul miliției și securității pentru eliberarea persoanelor reținute în dimineața zilei de 21 decembrie 1989.

A urmat intervenția col.(r) R.R.R.R., care a solicitat manifestanților să demonstreze pașnic, asigurându-i că armata nu va trage. În același context se situează afișarea pe clădirea Miliției a unui cearșaf cu textul „Noi miliția slujim interesele poporului. suntem cu voi! Fără violență! Organizați-vă pentru dialog!”, precum și formarea unui grup, din manifestanți și ofițeri ai UM x, grup care a verificat arestul Inspectoratului.

Evenimentele au lua un curs neașteptat, imediat după anunțul de la radio privind sinuciderea generalului D.D.D.D.D.D., fapt ce a determinat mulțimea adunată în stradă să forțeze din nou intrarea în sediul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu, lucru care s-a și realizat imediat după anunțarea faptului că E.E.E.E.E.E. a părăsit sediul Consiliului Central al Partidului Comunist Român. În situația confuză astfel creată, manifestanții au pătruns în curtea din spate a miliției și securității și au forțai intrarea în corpurile de clădire al Inspectoratului.

Declanșarea focurilor de armă în zonă, de la unele geamuri ale clădirii securității, urmată de rănirea elevului F.F.F.F.F.F. din cadrul UM x Sibiu au constituit factorul inițiator al unui întreg lanț de violențe petrecute în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, care i-au vizat pe lucrătorii de miliție și securitate, considerați vinovați de producerea evenimentelor anterioare.

Executarea focurilor de avertisment de către unele cadre de miliție în momentul în care, la inițiativa adjunctului Miliției mun. Sibiu și fără a exista în acest sens o comunicare cu UM x Sibiu, s-a produs trecerea mai multor lucrători de miliție către unitatea militară, care a creat o stare de confuzie și mai mare cu privire la intenția acestora, acțiunea luându-i prin surprindere pe militarii aflați în dispozitivul de pază. Aceștia au considerat că unitatea este atacată și au deschis foc cu armamentul din dotare atât în direcția „atacatorilor”, cât și a sediului Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu. Focul a durat, cu unele perioade de acalmie, până în jurul orei 16.00, când manifestanții au pătruns atât în cădirea miliției, cât și în cea a securității, procedând la agresarea și reținerea celor găsiți în interior, predându-i militarilor sau participând efectiv la conducerea acestora în incinta UM x Sibiu.

Imaginea unei lupte cu lucrătorii de miliție și securitate a fost creată și de unii manifestanți, care, angrenându-se și ei în evenimente, au făcut uz de armele în posesia cărora au intrat, creând impresia unu atac concentrat asupra unității militare, fapt ce a determinat o ripostă spontană, executându-se foc din UM x Sibiu, cu toate categoriile de arme, inclusiv cu tunul de pe un tanc.

Faptul că unii cetățeni au intrat în posesia unor arme a influențat negativ desfășurarea evenimentelor din mun. Sibiu, în contextul cărora s-au înregistrat morți și răniți. Armele odată intrate în posesia unor civili au fost folosite, în raport de temperamentul și discernământul fiecăruia.

Numărul cel mai mare de morți și răniți prin împușcare s-a înregistrat în data de 22 decembrie 1989, în zona situată între Inspectoratul Județean al Ministerului de Interne Sibiu și UM x Sibiu.

Nu s-au putut identifica autorii faptelor care au provocat victimele prin împușcare și distrugere, atât datorită numărului foarte mare de persoane angrenate în evenimente, manifestanți sau militari, numărului foarte mare de arme cu care s-a tras, precum și datorită faptului că cercetările au început după mai multe zile după ce situația s-a stabilizat, fiind îngreunate de activitățile privind identificarea victimelor și a zonelor în care s-a produs decesul sau rănirea acestora, precum și modului diferit în care au fost percepute evenimentele.

La data de 22 decembrie 1989 au fost reținute în incinta UM x Sibiu majoritatea cadrelor Ministerului de Interne. În zilele următoare s-au prezentat sau au fost reținute și celelalte cadre, fiecare dintre acestea fiind supuse unor cercetări cu privire la uzul de armă și activitatea anterioară, pentru a se stabili dacă au desfășurat „activități teroriste”.

Totodată, începând cu data de 22 decembrie 1989, persoane civile din mun. Sibiu sau din alte localități, care au participat la evenimente sau pur și simplu s-au aflat în diferite zone din mun. Sibiu, fiind considerate „suspecte”, au fost reținute de alți manifestanți sau militari și conduse la UM x Sibiu.

În noaptea de 22/23 decembrie 1989, precum și în zilele următoare, în municipiul Sibiu a continuat să se tragă. Aceasta s-a datorat stării generalizate de confuzie și nesiguranță, informațiilor nereale care au fost vehiculate chiar prin mass-media, zvonurilor alarmiste răspândite de diverse persoane, suspiciunii generalizate.

În majoritatea cazurilor privind decesul sau rănirea unor persoane, începând cu 1990, au fost adoptate soluții de neîncepere a urmăririi penale, reținându-se în principal că cei care au tras cu arme de foc s-au aflat în eroare de fapt, având convingerea că sunt implicați într-o luptă cu elemente teroriste, care îi atacă.

În rândul militarilor și nu numai s-a creat o puternică tensiune psihică generată de zvonurile care se refereau la acțiunile „elementelor teroriste”, tensiune care explică deschiderea haotică a focului. Nici în ceea ce privește victimele rezultate prin împușcare, după 22 decembrie 1989, cercetările nu au condus la identificarea autorilor faptelor. Astfel, nu se poate stabili dacă autorii neidentificați au cauzat uciderea sau rănirea persoanelor vătămate au acționat în baza unei instigări din partea cadrelor militare.

Din materialul de urmărire penală a rezultat că R.R.R.R., nu a ordonat militarilor din subordine să facă uz de armă împotriva manifestanților sau a cadrelor de miliție și securitate. Ordinele date de acesta au fost în sensul folosirii armamentului din dotare conform dispozițiilor legale, respectiv doar în situația în care ar fi fost atacați și doar împotriva agresorilor identificabili. S-a mai reținut că col.(r) R.R.R.R. era plecat din unitate atunci când, în data de 22 decembrie 1989, a început să se tragă asupra sediului Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu.

Tribunalul a apreciat că starea de fapt susmenționată, reținută în considerentele unei sentințe judecătorești penale definitive, au intrat în puterea de lucru judecat. În sprijinul acestei concluzii sunt dispozițiile art. 22 C. proc. pen., în forma în vigoare la data pronunțării sentinței penale nr. 17 din 10 mai 2011 a Tribunalului Militar teritorial București, potrivit cărora hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și la vinovăția acesteia. Astfel, odată rămasă definitivă sentința penală susmenționată, care a analizat săvârșirea de către pârâții R.R.R.R. și S.S.S.S. a faptelor invocate în prezentul dosar ca faptele ilicite care atrag răspunderea delictuală a acestora, concluziile acestei sentințe penale se impun cu autoritatea de lucru judecat în fața instanței din prezentul dosar, în ceea ce privește existența acestor fapte ilicite, precum și a vinovăției celor doi pârâți.

Mai mult, probele administrate în cauză nu au dovedit noi aspecte, neavute în vedere la pronunțarea sentinței penale, astfel încât instanța civilă să ajungă la altă concluzie.

Reclamanții și intervenienții din prezenta cauză sunt lucrători ai Ministerului de Interne sau rude ale lucrătorilor Ministerului de Interne decedați în timpul evenimentelor din decembrie 1989, ori persoane civile care, alături de lucrătorii ai Ministerului de Interne au fost reținute, pentru diferite perioade de timp în bazinul Școlii Militare.

Practic, reclamanții și intervenienții nu dovedesc că au fost lipsiți de libertate nelegal de către cadrele militare din acea vreme, pe perioada cât au fost ținuți la bazinul școlii militare, cât timp chiar lucrătorii ai Ministerului de Interne s-au deplasat la UM x, în dorința de a se proteja de furia mulțimii și de a demonstra, în mod individual, că nu se fac vinovați de acțiuni antirevoluționare. Referitor la intervenientul I.I.I.I.I., conform adeverinței depuse la fila 64 vol. 4, emisă de O.O.O.O. - Garnizoana Sibiu, la data de 28 decembrie 1989, acesta a fost predat armatei de un grup de civili înarmați, fiind suspectat de activități contrarevoluționare.

Cât privește tratamentul aplicat reclamanților și intervenienților pe perioada șederii la bazinul Școlii Militare, tribunalul a observat că intervenientul B.B.B.B.B., în declarația dată în fața organelor penale (filele 316 vol. 2) arată că, dacă avea nevoie la toaletă, mergea la toaleta din aceeași incintă, escortat de un soldat; B.B.B.B.B. a mai arătat că în bazinul Școlii Militare se aflau aproximativ 300 persoane, civili, precum și îmbrăcate în uniforme de milițieni. Acesta a arătat că în primele zile le-au fost aduse covoare, apoi saltele și pături, ca să poată dormi, că a venit un medic militar, care, împreună cu un medic de la miliție, reținut și el, au acordat îngrijiri medicale. B.B.B.B.B. a mai precizat că pe marginea bazinului au primit mâncare, de trei ori pe zi, iar la un moment dat au venit aici procurori militari, pentru anchetarea militarilor, precum și procurori civili, pentru anchetarea civililor. B.B.B.B.B. a declarat „am fost reținut din cauza confuziei și panicii create în timpul revoluției, nu consider să fie cineva tras la răspundere pentru cele întâmplate mie, nu am pretenții de natură penală sau civilă. Am certificat de revoluționar”. Tribunalul a apreciat că această declarație a intervenientului B.B.B.B.B. este relevantă și concludentă, având în vedere că a fost dată după o perioadă de timp mai apropiată de evenimentele în discuție, iar pe de altă parte, această persoană a fost civil la momentul revoluției. Astfel, respectiva declarație combate sau cel puțin pune sub semnul îndoielii susținerile reclamanților și intervenienților, în sensul că li s-a aplicat din partea conducerii UM x Sibiu un tratament inuman și degradant. În plus, nu este cert în speță dacă eventuale lovituri primite de reclamanți și intervenienți au fost produse de civilii care îi așteptau la ieșirea din sediul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu, or de civilii care au și reușit să pătrundă în sediul acestei instituții, aspect susținut chiar de intervenienții A.A.A.A.A.A., G.G.G., S.S.S.S.S.S. , B.B.B.B.B.B., or de elevii școlii militare, cu atât mai mult cu cât, potrivit declarațiilor lui G.G.G. și S.S.S.S.S.S.  (filele 285-289 vol. 2), odată ajunși în incinta UM x au fost întâmpinați de civili și militari înarmați, care au lovit cu armele pe toți ei îmbrăcați în uniforme de polițist.

Totodată, tribunalul a avut în vedere și următoarele înscrisuri:

Procesul-verbal din 22 ianuarie 1990, întocmit de comisie (filele 84 vol. 4), privind modul în care sunt respectate condițiile igienico-sanitare (igiena colectivă, personală, cazarea și hrănirea persoanelor reținute pentru cercetare în bazinul de înot), concluzia fiind că se aflau în această situație 140 persoane reținute, cazare necorespunzătoare, din cauza numărului limitat de saltele, grup social total insuficient. S-a propus găsirea de soluții.

Adresa din 25 ianuarie 1990, trimisă de lt.col. R.R.R.R., în calitate de comandant al UM x Sibiu către Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale, atrăgând atenția asupra condițiilor improprii de reținere și solicitând să se intervină la organele de procuratură pentru a dispune transferarea acelor persoane în încăperile arestului din sediul fostei miliții județene sau în arestul actualului sediu al poliției.

Raportul nr. 171 din 26 ianuarie 1990, prin care pârâtul R.R.R.R. s-a adresat Comandamentului Infanteriei și Tancurilor și a arătat măsurile luate pentru crearea unor condiții mai decente la bazin, avea următorul conținut: „(…) Deoarece prezența în incinta școlii a unui număr mare de persoane reținute, accesul în cazarmă a aproximativ 500-600 de oameni care asistă la procese și introducerea zilnică de pachete cu alimente și echipament pentru cei reținuți creează un mare pericol pentru sănătatea personalului școlii, capacitatea de luptă și desfășurarea normală a activităților de învățământ, comanda școlii a întreprins de la început următoarele: asigurarea temperaturii optime în bazinul în care sunt reținute persoanele respective; asigurarea cu saltele pe care aceștia să doarmă; cu acordul procuraturii li s-a instalat un televizor, la locul de reținere; zilnic sunt vizitați de medicii unității și li se acordă asistența medicală necesară; li s-au pus la dispoziție frizerii școlii; s-au organizat echipe de curățenie și s-au luat și alte măsuri în vederea asigurării tuturor condițiilor umane de trai, în situația în care se găsesc; (…) Domnule general-colonel am onoarea a vă ruga respectuos ca, pentru prevenirea apariției unor epidemii, cu consecințe dezastruoase pentru școală, să interveniți la forurile superioare, care pot hotărî transferarea imediată a acestora. (…) În această situație, vom asigura cu forțele proprii cazarea, hrănirea, asistența medicală, paza și securitatea persoanelor reținute, până la încheierea cercetărilor”.

Înscrisurile susmenționate se coroborează cu declarația lui B.B.B.B.B., permițând concluzia că, în situația extraordinară de la acea dată, conducerea UM x a făcut eforturi pentru asigurarea unui tratament decent persoanelor aflate la bazinul Școlii Militare, în vederea anchetării lor despre presupuse fapte contrarevoluționare. Reclamanții și intervenienții nu pot acuza faptul că nu au beneficiat de condiții de deținere aplicabile într-o perioadă normală, cât timp reținerea lor s-a realizat în circumstanțe extraordinare, în care întreaga societate nu mai beneficia de condiții normale de viață și activitate.

Eventuale excese, de natura celor descrise de reclamanți și intervenienți, sunt fără efecte pe temeiul răspunderii civile delictuale, în considerarea condițiilor de forță majoră în care au avut loc, respectiv revolta populară, al cărei scop era tocmai îndepărtarea regimului pe care lucrătorii Ministerului de Interne, deci și reclamanții și intervenienții din prezentul dosar, au dat impresia că îl protejează, cel puțin din perspectiva evenimentelor care avuseseră loc la data de 21 decembrie 1989, când forțele de ordine din cadrul Inspectoratului Județean al Ministerului de Interne Sibiu au intervenit în forță asupra manifestanților din mun. Sibiu, reținând mai mulți manifestanți. Din această cauză, a existenței forței majore, a apreciat tribunalul că reclamanții și intervenienții nu pot solicita daune pentru prejudiciu de imagine.

În plus, tribunalul a reținut că există persoane care au certificate de revoluționar, cum este cazul numiților B.B.B.B.B., L. și G.G.G.G.G., astfel că orice prejudiciu suferit de aceștia în contextul evenimentelor revoluționare din decembrie 1989 a fost acoperit în baza Legii speciale, Decretul Lege nr. 42/1990 și actele succesive adoptate în materie.

În concluzie, Tribunalul a constatat că înscrisurile, recunoașterile intervenienților în cererile depuse la dosar și depozițiile martorilor se coroborează cu starea de fapt stabilită în sentința penală nr. 17 din 10 mai 2011 a Tribunalului Militar teritorial București, ceea ce impune concluzia că cei doi pârâți, R.R.R.R. și S.S.S.S., având calitatea de prepuși al O.O.O.O., nu se fac vinovați de faptele ilicite invocate de reclamanți și intervenienți, că răspunderea lor civilă delictuală pentru fapta proprie este exclusă și, implicit, este exclusă răspunderea O.O.O.O., în calitate de comitent al celor doi prepuși. Nefiind angajată răspunderea acestui Minister, sunt nefondate pretențiile formulate împotriva Ministerului Finanțelor Publice, care a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de ordonator de credite.

Împotriva sentinței primei instanțe, la 15 iulie 2015 a formulat apel apărătorul G.G.G.G.G.G. pentru I.I., H.H.H.H.H.H., A., N.N., P.P.P., N.N.N., K.K.K., H.H.H., G.G.G., D.D.D., A.A.A., Y.Y., D.D.D.D., Y.Y.Y., U.U.U., L.L.L.L., H.H.H.H., G.G.G.G., R., C., E., I., Y., D.D., V., M., L.L., E.E.E.E.E., D.D.D.D.D., F.F.F.F.F., S.S., T.T., A.A., B.B., B., I.I.I.I., X., J.J.J.J., K., J., S.S.S., R.R.R., E.E.E.E., D.D.D., B.B.B.B., C.C.C.C., M.M.M.M., C.C.C., B.B.B., O., N., V.V., X.X., I.I.I.I.I.I., J.J., I.I., G., D.D.D.D., S., T., O.O., L.L.L., E.E., F.F., G.G., V.V.V., O.O.O., F. și B. și a arătat că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca nefondată.

Confuzia invocată de instanța de fond între gândirea militarilor când au deschis focul împușcând cadrele din Inspectoratul Ministerului de Interne nu poate duce la înlăturarea răspunderii penale și civile pentru ca în final să se pronunțe inexistența prejudiciului civil. Cadrele școlii militare fiind ofițeri, subofițeri și elevi se supun regulilor militare și ierarhiei militare. În consecință, orice activitate a lor nu se putea produce fără ordin ierarhic.

Referirea instanței la faptul că ofițerii și subofițerii de miliție și securitate s-ar fi deplasat la școală miliară de bunăvoie este o invenție care decurge din interpretarea abuzivă a procurorului militar care interpretare este preluată de instanță în mod abuziv.

La data de 24 iulie 2015 apelantul intervenient în nume propriu Z.Z.Z. a formulat completare la apelul inițial, prin care a arătat că declarațiile martorilor sunt analizate trunchiat de instanță când aceasta reține că reclamanții și intervenienții nu dovedesc că au fost lipsiți de libertate nelegal de către cadrele militare din acea vreme și că li s-a aplicat un tratament inuman, pe perioada cât au fost ținuți la bazinul școlii militare.

Susține apelantul - intervenient în nume propriu că singura asistență medicală i-a fost acordată de medicul Inspectoratului Județean Ministerului de Interne care era și el reținut în bazin. Acesta i-a dat 4 pastile de ampicilină, singurele pe care le avea la el.

Apelanții - intervenienți în nume propriu A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., Z.Z.Z.Z.Z., V.V.V.V.V., U.U.U.U.U., O.O.O.O.O., K.K.K.K.K. în apelurile pe care le-au formulat susțin că prin cererea de intervenție în interes propriu au solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata către el a sumei de 60.000 euro, reprezentând daune morale în temeiul răspunderii civile delictuale.

Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a puterii de lucru judecat a Hotărârii penale nr. 17 din 10 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București în Dosar nr. x/RJ/753/2010.

Prima instanță a reținut ca pertinente exclusiv mijloacele de probă administrate în favoarea pârâților, sau chiar depozițiile subiective ale acestora, fără să treacă efectiv la o coroborare a întregului material probator potrivit principiilor aflării adevărului și al rolului activ.

Apelanții susțin că instanța a reținut în mod eronat faptul că apelanții - intervenienți în nume propriu nu au făcut dovada lipsirii de libertate în mod nelegal de către cadrele militare din acea vreme.

Nu rezultă în nici un caz din starea de fapt expusă în sentința penală faptul că apelanții - intervenienți în nume propriu nu au fost lipsiți de libertate în mod nelegal și că scopul cadrelor militare și inclusiv al pârâților din dosar ar fi fost acela de a-i proteja.

De asemenea, apelanții au arătat că instanța a reținut în mod greșit intervenția forței majore ca și cauză de înlăturare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, și pentru fapta altuia. Din întreg materialul probator nu rezultă nicidecum că ar fi întrunite condițiile expres prevăzute de norma legală în vigoare pentru a se putea susține în mod judicios că ar exista o cauză care să excludă antrenarea răspunderii civile delictuale. Instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și pentru fapta altuia.

Declarațiile martorilor audiați în cauză se coroborează cu celelalte înscrisuri existente la dosarul de urmărire penală de unde rezultă în mod clar că printre cele 135 de cadre de miliție și securitate reținute începând cu data de 22 decembrie 1989 în sala de sport și pe urmă în bazinul unității x s-au aflat și intervenienții în interes propriu. Lista acestora se regăsește în rezoluția menționată începând cu filele 221.

Apelanții apreciază că li s-a produs un prejudiciu moral ce justifică acordarea unei compensații materiale, cerere ce urmează a fi apreciată și prin prisma practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 620/A din 07 octombrie 2016 a respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-reclamanți C., E., I., M., R., V., Y., D.D., I.I., L.L., N.N., R.R., A.A.A., D.D.D., H.H.H., K.K.K., N.N.N., U.U.U., Y.Y.Y., D.D.D.D., G.G.G.G., H.H.H.H., L.L.L.L., și de apelanți - intervenienți în nume propriu Z.Z.Z., A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., Z.Z.Z.Z.Z., V.V.V.V.V., U.U.U.U.U., O.O.O.O.O., K.K.K.K.K., T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., D.D.D.D.D., G.G.G.G.G., H.H.H.H.H., Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., J.J., B., B., S.S., T.T., A.A., B.B., S., T., O.O., L.L.L., E.E., F.F., G.G., V.V.V., F., G., X.X., V.V., N., B.B.B., C.C.C., M.M.M.M., A.A.A.A., B.B.B.B., D.D.D., E.E.E.E., J., K., I.I.I.I., J.J.J.J., X., D.D.D.D., I.I.I.I.I.I., O., O.O.O., N.N.N., J.J.J.J.J.J., F.F.F.F.F., E.E.E.E.E., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., I.I.I., împotriva sentinței civile nr. 1436 din 26 noiembrie 2014 din pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, în contradictoriu cu intimații-pârâți O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., și S.S.S.S..

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Pe rolurile instanțelor sunt 8 dosare identice cu 200 de reclamanți și intervenienți, copiile sentințelor pronunțate în cauză fiind depuse la dosar de intimați la filele 618 - 672, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțând cea mai recentă soluție în Dosarul nr. x/85/2012*.

În ziua de 21 decembrie 1989, în fața sediului Inspectoratului Județean de Miliție Sibiu a avut loc o manifestație a revoluționarilor, iar în respectivele împrejurări s-a tras asupra manifestanților, rezultând victime, fapt ce a atras furia manifestanților.

Pe fondul prăbușirii regimului ceaușist, în dimineața zile de 22 decembrie 1989, dar și a situației extrem de încordate, ca urmare a evenimentelor petrecute la Sibiu, manifestanții au început să caute lucrători de miliție și de securitate, despre care erau convinși că au tras asupra lor și că erau colaboratori ai regimului ceaușist, pentru a-i prinde și a-i pedepsi.

În acest context, o parte dintre acești lucrători, printre care și reclamanții, s-au refugiat ori s-au predat unor unități militare din orașul Sibiu, pentru a se proteja, armata fiind percepută de manifestanți ca fiind de partea poporului.

În aceste împrejurări, apelanții s-au refugiat ori sau predat UM x, fiind conștienți că numai în acest fel pot scăpa cu viață de furia manifestanților.

În ce privește conduita intimaților-pârâți R.R.R.R., comandant la acea dată a UM x, respectiv S.S.S.S., Curtea a constatat că aceștia au luat personal decizii referitoare la situația celor reținuți (după cum rezultă și din declarațiile martorilor invocați de apelanți), fiindu-le parțial imputabil și regimul sever aplicat. Curtea a evaluat conduitele intimaților-pârâți prin raportare la standarde aplicabile în timp de pace, după cum nu a ignorat eforturile reale depuse de intimatul-pârât R.R.R.R. pentru a asigura ameliorarea situației umanitare o bună îngrijire a celor reținuți, provizoriu, în incinta unității militare, cu mijloacele limitate disponibile.

Curtea nu a reținut critica apelanților privitoare la lipsa rolului activ a instanței fondului, deoarece în condițiile art. 167 - 169 C. proc. civ. au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri, în cadrul căreia instanța fondului a coroborat raportul întocmit de intervenientul B.B.B.B.B.B. cu declarațiile martorilor K.K.K.K.K.K., L.L.L.L.L.L., M.M.M.M.M.M., N.N.N.N.N.N. și O.O.O.O.O.O., filele 35 - 40 vol. III. Totodată, declarația martorului B.B.B.B.B., audiat în faza urmăririi penale, fila 316 vol. II, a fost coroborată cu procesul - verbal din 1990, adresa din 1990 - fila 237 din dosar și raportul nr. 171 din 26 ianuarie 1990, prin care intimatul R.R.R.R. s-a adresat Comandamentului Infanteriei și Tancurilor. De altfel, prin declarațiile de apel nu s-au solicitat probatorii noi, în condițiile art. 287 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Față de împrejurarea că nici în apel nu a fost formulată o cerere legală de probatorii, respectiv apelanții nu au cerut probe noi în apel, nu au solicitat completarea sau refacerea probelor administrate în fața instanței fondului, în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., cu indicarea probei solicitate și a tezei probatorii ce urmează a fi dovedită, rezultă că apelanții nu invocă lipsa rolului activ al instanței, ci sunt nemulțumiți de modul de interpretare al probelor de către instanța fondului.

Totodată, Curtea nu a reținut nici critica formulată de apelanții A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., Z.Z.Z.Z.Z., V.V.V.V.V., U.U.U.U.U., O.O.O.O.O. și K.K.K.K.K. care privește greșita reținere a aplicabilității dispozițiilor art. 22 C. proc. pen. anterior, prin raportare la sentința penală nr. 17 din 10 mai 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București. Această critică deși este fondată, pentru motivele ce vor fi dezvoltate, nu este în măsură să determine o reformare a sentinței, câtă vreme situația de fapt reținută de tribunal este confirmată de probatoriul administrat.

Sentința penală amintită nu constituie o hotărâre penală pronunțată în urma sesizării instanței penale cu un rechizitoriu, situație în care instanța penală se pronunță asupra existenței faptei, a vinovăției și, în general, asupra tuturor elementelor constitutive ale faptelor penale pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea ori încetarea procesului penal, după cum dispunea fostul art. 345 C. proc. civ., iar în prezent, art. 396 alin. (1) C. proc. civ. în vigoare dispune că se poate pronunța condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Numai în privința unei astfel de hotărâri penale s-ar fi putut reține incidența prevederilor fostului art. 22 C. proc. civ. 1969. În cauză, situația este diferită, scoaterea de sub urmărire penală a intimaților-pârâți S.S.S.S. și R.R.R.R. pentru infracțiunile pentru care nu a intervenit prescripția răspunderii penale (participație improprie la infracțiunea de omor deosebit de grav (tentativă și infracțiune consumată), omor, neglijență în serviciu, respectiv încetarea procesului penal pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (împotriva inc. R.R.R.R.) pentru intervenirea prescripției răspunderii penale fiind dispusă prin Rezoluția din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Fiind așadar vorba despre o soluție a procurorului, chiar confirmată ulterior de instanță în plângerea formulată de persoanele vătămate conform fostului art. 278

1

C. proc. civ. 1969 modificat, atât rezoluția procurorului, cât și hotărârea penală prin care soluția de netrimitere în judecată a fost confirmată nu au autoritate de lucru judecat în fața instanței civile.

Din aceeași rațiune nu poate fi primită nici susținerea apelanților, potrivit căreia încetarea procesului penal pentru intervenirea prescripției răspunderii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal ar însemna că acea faptă penală ar exista; prescripția este un impediment în calea rezolvării fondului acțiunii penale pentru acea faptă, astfel încât nu poate exista autoritate de lucru judecat nici în sensul pretinsei constatări a faptelor penale imputate.

Așadar, instanța civilă este în drept ca, luând în considerare tot probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală și nemijlocit în fața sa, să stabilească în mod suveran situația de fapt, într-o manieră care poate fi și diferită de cea reținută în soluția de netrimitere în judecată, chiar confirmată judiciar. Pe de altă parte, soluția de netrimitere în judecată confirmată de instanța penală, prin hotărâre definitivă, are fără îndoială forță probantă în fața instanței civile, fiind opozabilă părților litigante din prezenta cauză, câtă vreme acestea nu administrează probe din care să rezulte o situație de fapt contrară. Așadar, reținerea altei situații de fapt este posibilă, dar numai dacă se administrează probe din care să rezulte o altă situație de fapt decât cea minuțios și amplu stabilită de organele judiciare penale în urma unei anchete extrem de elaborate și care a presupus, între altele, audierea nemijlocită a sute de martori.

În cauză, se constată că toate părțile, inclusiv apelanții–intervenienți în nume propriu, au făcut trimitere la actele procesuale întocmite de organele judiciare penale și la depozițiile martorilor audiați în cursul procesului penal, manifestare de voință care echivalează, implicit, dar neîndoielnic, cu o renunțare la principiul nemijlocirii, solicitându-se instanței civile valorificarea probatoriului administrat în cursul procesului penal. Desigur, această soluție este una rațională, fiind aproape imposibilă reluarea tuturor audierilor și activităților procesuale menționate în fața instanței civile, cu atât mai mult cu cât acestea au fost sesizate în multiple dosare de către multiple persoane vătămate cu pretenții decurgând din încălcarea drepturilor lor în cursul evenimentelor Revoluției din decembrie 1989. Neexistând, de altfel, critici referitoare la maniera de administrare a probelor ci, dimpotrivă, toate părțile raportându-se la probatoriul deja menționat, Curtea înțelege să valorifice acest întreg material probator aflat la dosarul cauzei.

Se constată, prin urmare, că deși apelanții - intervenienți au învederat în mod just că sentința penală nr. 17 din 10 mai 2011 a Tribunalului Militar Teritorial București nu are autoritate de lucru judecat, totuși această critică nu este în măsură să determine o reformare a sentinței, câtă vreme situația de fapt reținută este confirmată de probatoriul administrat.

Curtea nu a reținut nici criticile privitoare la greșita calificare de către instanța fondului a lipsirii de libertate a apelanților și fapta de lezare a integrității și sănătății apelanților, deoarece, în temeiul acelorași probe și pentru situații similare, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că, nu poate fi omis contextul social în care au fost săvârșite faptele reclamate de apelanți prin cererile introductive de instanță, împrejurarea că armata a intervenit pentru salvarea valorilor sociale, dar și a vieții și integrității reclamanților în fața furiei populației.

Astfel, prin Decizia nr. 2392/2015, pronunțată în Dosarul civil nr. x/85/2012*, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a analizat fapta de reținere a unor reclamanți aflați în situații similare cu apelanții din prezenta cauză și fapta de lezare a integrității și sănătății lor, statuând irevocabil că alegațiile apelanților nu sunt susținute de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nu poate fi reținută fapta de reținere a reclamanților, deoarece este pe deplin dovedit și de netăgăduit faptul că reținerea reclamanților în incinta Unității Militare Sibiu s-a produs în contextul evenimentelor din decembrie 1989 când populația civilă a ieșit în stradă pentru a protesta contra regimului comunist iar milițienii și agenții de securitate din clădirea Ministerului de Interne, cuprinși de panică întrucât s-a început tragerea cu arme de război către această clădire, ulterior distrusă, și urmare a unui ordin neoficial de a se preda, au cerut protecția unității militare. Unii dintre ei au fost prinși și bătuți de populație și predați unității militare, alții s-au ”refugiat” de bună voie, sărind gardul în curtea unității militare unde au fost reținuți de militarii care asigurau paza obiectivului militar iar alții „s-au predat” voluntar la sediul unității militare ca urmare a comunicatelor radio/tv. Rezoluția din 1 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, pronunțată în Dosarul nr. x/P/2007, menținută prin sentința penală nr. 17 din 10 mai 2011, definitivă, a Tribunalului Militar Teritorial București, în Dosarul nr. x/RJ/753/2010, și probele administrate în cauza de față în instanța de fond și de apel atestă această situație.

Fapta de reținere a reclamanților, în condițiile anterior descrise, s-a realizat într-o unitate militară, loc care se organizează și conduce după ordine stricte, ce nu pot fi nesocotite decât în condițiile în care sunt vădit ilegale, și după regulamente, după reguli de subordonare clare. ”Ordinul”, este definit de art. 13 din Regulamentul de ordine interioară, ca acea prevedere imperativă, dată în conformitate cu actele normative și stă la baza oricărei acțiuni militare. Este cel mai important act al funcționării unității militare, fiind premisa obligatorie a oricărui tip de acțiune militară. Personalul militar are obligația să execute ordinele superiorilor, cu excepția cazului în care contravin legilor interne, normelor conflictelor armate și convențiilor internaționale la care România a aderat. Personalul militar se poate sustrage îndeplinirii ordinului doar dacă a fost vădit ilegal.

În raport de situația de fapt reținută prin Rezoluția pronunțată în Dosarul de cercetare penală nr. x/P/2007, definitivă, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului R.R.R.R., printre altele, pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, stabilindu-se că pârâtul R.R.R.R., în timpul evenimentelor din decembrie 1989, și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în mod corect și legal, iar în urma acțiunilor întreprinse de acesta nu s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau instituții de stat, sau o pagubă a patrimoniului acestora, ori o vătămare importantă intereselor legale ale vreunei persoane, instanța de fond a ajuns la o concluzie judicioasă și anume că ordinele date de pârât - vizând apărarea unității militare și asigurarea securității acesteia - se încadrează în aceste limite, nefiind astfel ordine abuzive sau vădit greșite. Soluția penală are autoritate de lucru judecat în ce privește faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul existenței faptelor, persoanei făptuitorului și vinovăției acestuia.

Hotărârea penală (ordonanța procurorului confirmată de instanța penală) nu are autoritate de lucru judecat în procesul de față în ce privește existența faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, persoana făptuitorului și vinovăției acestuia, potrivit art. 22 din V.C.P.P. întrucât pentru această faptă organele de cercetare penală și instanța de judecată care a verificat legalitatea soluției procurorului au dat soluția de încetare a urmăririi penale pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, cu motivarea că în raport de această faptă s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Acest lucru nu împiedică instanța civilă să cerceteze caracterul ilicit sau licit al faptei de reținere a reclamanților în sediul unității militare, în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală. Pe baza probelor administrate, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține fapta imputabilă pârâtului R.R.R.R., de privare de libertate sau reținere abuzivă a reclamanților, în condițiile în care aceștia s-au predat singuri unității militare, la solicitarea conducătorilor Miliției și Securității adresată pârâtului V.V.V.V.V., ori ca urmare a comunicatelor neoficiale radio/TV, pentru a li se ocroti dreptul la viață în timpul evenimentelor revoluționare, când furia manifestanților viza cadrele fostelor miliții și securității sau în condițiile în care aceștia au escaladat fraudulos gardul unității militare - unitate cu un regim special de protecție, ori au fost prinși și predați de manifestanți. Cercetarea penală a stabilit în mod neechivoc că, în acea perioadă, exista o stare de confuzie generală, de incertitudine și haos, că reprezentanții miliției și securității erau considerate ”elemente teroriste” care apărau regimul comunist, că în timpul evenimentelor s-au executat focuri de armă care au avut ca rezultat rănirea unor manifestanți și militari, că agresiunea populației era în mod real îndreptată împotriva acestora încât faptul că pârâtul R.R.R.R. a ales să-i rețină în unitate, pe de o parte, pentru a se cerceta de comisia de anchetă care dintre aceștia au făcut uz de armă și, pe de altă parte, pentru a li se asigura protecția, în detrimentul deciziei de a-i lăsa pe mâna revoluționarilor nu poate fi imputat acestuia ca o faptă ilicită de natură a atrage răspunderea civilă delictuală. Între apărarea valorii dreptului la viață și la integritate fizică în fața agresiunii generale a populației și reținerea în condiții improprii, de stare specială, prima valoare este mai importantă.

Nici fapta de lezare a integrității și sănătății părților aflate în situații similare cu reclamanții nu a fost reținută de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia menționată.

Instanța fondului nu a reținut existența vreunei fapte concrete de agresiune fizică la adresa persoanelor reținute, din partea pârâtului R.R.R.R., nici direct, nici prin intermediul ordinelor date de acesta. S-a reținut din ordonanța procurorului și din declarațiile martorilor, de către instanța de fond, că unii dintre reclamanți au fost bătuți de populația civilă, mai înainte de ajungerea acestora în unitatea militară și că certificatele medico legale prezentate de aceștia nu pot face dovada pretinselor agresiuni în cadrul unității militare, fiind obținute la perioade foarte îndelungate de timp în raport cu data evenimentelor ce stau la baza acțiunii în răspundere.

Cât privește agresiunea psihică nu s-a dovedit traumatizarea sau intenția reală de ucidere a reclamanților, suferința acestora nerezultând din acțiunea directă a pârâtului, ci din situația de stare specială existentă, aceștia fiind considerați de populația civilă, ”elemente teroriste”, în contextul de la acel moment. Faptul că ulterior, în cadrul anchetării acestora de către procuror nu s-a dovedit acest lucru și s-a dispus eliberarea, nu conduce la vreo vină a pârâtului, nici măcar în forma cea mai ușoară, acesta dând dovadă de precauție în apărarea revoluției, rol pe care armata și l-a asumat. În cadrul dosarului penal s-a reținut că pârâtul R.R.R.R. a acționat conform Regulamentului serviciului de gardă și garnizoană în vigoare la acel moment, pentru fapta de neglijență în serviciu dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală iar instanța de fond a reținut că nicio o probă a dosarului nu a demonstrat că relele tratamente suferite de reclamanți ar fi imputabile acestui pârât. Condițiile improprii de reținere și paza permanentă a acestora de către militarii înarmați s-au datorat stării concrete speciale de la acel moment, stării generale speciale, consemnelor, indicativului transmis tuturor unităților militare ”C.C.C.C.C.C.” care însemna alarmă de luptă parțială, elemente a căror semnificație putea fi înțeleasă de către reclamanți ca lucrători ai miliției și securității. Este și motivul pentru care persoanele reținute au fost păzite de militari înarmați. S-au dovedit și demersurile pârâtului R.R.R.R. pentru punerea cât mai urgentă în liberate a persoanelor reținute. Chiar din 26 decembrie 1989 s-au luat măsuri pentru constituirea comisiei de anchetă care și-a îndeplinit activitatea dispunând eliberarea treptată a celor anchetați. În urma acestei acțiuni toți reclamanții din cauza de față au fost eliberați. De asemenea, prin adresa nr. 168 din 25 ianuarie 1990 la care era anexat raportul nr. 170, pârâtul a solicitat comisiei de anchetă dislocarea persoanelor reținute pentru că unitatea militară era în imposibilitate de a asigura condiții de arest, dovedindu-se că acesta a încercat prin toate mijloacele să asigure condiții minime celor reținuți, pe fondul unei situații de fapt excepționale.

Circumstanțele concrete ale evenimentelor de la acel moment au îndreptățit justificat instanța de fond să asimileze stării de necesitate faptul reținerii reclamanților și condițiile în care aceștia au fost reținuți, cu efectele exoneratoare de răspundere pentru pârâtul R.R.R.R., instanța de apel ajungând la o concluzie eronată pe baza acelorași fapte, printr-un raționament juridic greșit. Starea de necesitate este definită drept cauză generală care înlătură caracterul penal al faptei, constând în existența unui pericol iminent care, neputând fi înlăturat altfel, constrânge o persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală, pentru a salva astfel, de la acel pericol, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes public. Starea de necesitate înlătură de fapt caracterul ilicit al faptei și culpa persoanei care săvârșește fapta respectivă și deci înlătură răspunderea acesteia, inclusiv răspunderea civilă.

În raport de toate circumstanțele de fapt, stabilite pe deplin în fața instanțelor de fond și apel, se poate concluziona cu deplin temei că, în împrejurările concrete ale evenimentelor din decembrie 1989, reclamanților li s-a salvat de fapt viața, chiar dacă condițiile de realizare a acestui deziderat au fost improprii, neadecvate, diferite de condițiile normale de cazare într-o unitate militară, de care de altfel persoanele străine nici nu puteau beneficia. Traumele fizice și psihice pe care reclamanții le-au trăit în acele momente sunt consecința condițiilor speciale în care au fost reținuți în cadrul unității militare, independente însă de culpa pârâtului dar dependente de starea generală specială de la momentul respectiv dar și a stigmatului social dat de funcțiile pe care reclamanții le dețineau la data respectivă.

Curtea nu a reținut nici critica privitoare la întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale, momentul reținerii apelanților fiind asimilat stării de necesitate, deoarece pentru persoane aflate în situații similare și în temeiul acelorași probe Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că nici pentru pârâții R.R.R.R. și S.S.S.S., în calitate de prepuși, și nici pentru pârâtul O.O.O.O., în calitate de comitent, nu poate fi angajată o răspundere civilă delictuală.

Astfel, prin Decizia civilă nr. 983/2015, pronunțată în Dosarul nr. x/85/2012* a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a statuat că,,Pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este necesar ca, în persoana prepusului, să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, prevăzute de art. 998 și 999 C. civ.”. Pentru existența, respectiv antrenarea răspunderii civile delictuale, în condițiile art. 998 și următoarele C. civ., trebuie întrunite în mod cumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a săvârșit-o, prin aceasta înțelegându-se și simpla „neglijență” sau „imprudență” a celui care a produs prejudiciul, răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie având un caracter strict personal.

Cercetând, în circumstanțele particulare ale cauzei pendinte, condițiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale în ce privește persoana pârâtului R.R.R.R., Înalta Curte apreciază că prima instanță a dat o interpretare corectă probelor administrate și a concluzionat în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv că situația concretă de la momentul evenimentelor din decembrie 1989, care a avut ca efect reținerea reclamanților în incinta unității militare, poate fi asimilată cu starea de necesitate, care înlătură răspunderea civilă delictuală a persoanelor incriminate. (…) Nemulțumirea populației privind condițiile de viață a determinat ca, în perioada 16 - 22 decembrie 1989, să aibă loc manifestații contra regimului de la acea vreme; populația civilă a ieșit în stradă pentru a protesta și, cu această ocazie, au fost înregistrate victime, întrucât au apărut zgomote de tragere cu armă din diverse direcții și din direcția sediului Miliției, motiv pentru care s-a început tragerea cu arme de război către această clădire,