ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 542/2016

Decizia nr. 542/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SARL în contradictoriu cu B. - C. București - D. și B. - E. Alba, a solicitat anularea Deciziei nr. 39 din 07 mai 2013 privind soluționarea contestației formulate, admiterea contestației și anularea deciziei de rambursare a T.V.A. pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității nr. 430365/A din 17 februarie 2012 emisă de B. - C. București - D., obligarea pârâtei B. - C. București - D. la rambursarea T.V.A. în cuantum de 1.017.425 lei și obligarea pârâtelor la cheltuielile de judecată.

Prin sentința nr. 309 din 18 februarie 2014 a Tribunalului Alba, secția contencios administrativ, fiscal, și de insolvență a fost admisă excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 26 martie 2014.

Prin sentința nr. 116 din 25 aprilie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă, a fost anulată Decizia nr. 39 din 7 mai 2013 emisă de E. Alba și Decizia nr. 430365/A din 17 februarie 2012 emisă de C. București - D. și a fost obligată C. București să soluționeze pe fond cererea de rambursare T.V.A. înregistrată sub nr. 82262 din 30 septembrie 2011, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei C. București la rambursarea T.V.A. către reclamantă și obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 50 de lei și echivalentul în lei la data plății a sumei de 314 euro cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

În motivarea soluției, în esență, instanța de fond a reținut că având în vedere că reclamanta este o persoană juridică neînregistrată și nu este obligată să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, nu este stabilită în Comunitate și a achitat T.V.A. este îndreptățită să solicite rambursarea T.V.A. achitată în condițiile stabilite prin Normele metodologice la C. fisc. și în acest scop și-a desemnat un reprezentant în România în scopul rambursării, iar conform prevederilor legale acesta a îndeplinit toate formalitățile necesare și, de aceea, au fost anulate actele contestate.

Capătul de cerere privind restituirea sumei a fost respins având în vedere că în procedura administrativ-jurisdicțională nu a fost analizat fondul problemei și instanța nu se poate substitui organului fiscal competent.

Cheltuielile de judecată au fost acordate potrivit art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F. Brașov, prin G. Alba și F. București - H.

I. În recursul declarat de F. Brașov - G. Alba a fost criticată soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică.

În cadrul motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a unor aspecte prealabile legate de cele reținute de instanța de fond, a fost prezentat cadrul legal în materia rambursării T.V.A. către persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, nestabilită pe teritoriul Uniunii Europene, respectiv art. 147

2

alin. (1) lit. b) C. fisc., pct. 50 din Normele metodologice de aplicare al acestui articol și Ordinul nr. 5 din 4 ianuarie 2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a T.V.A. formulate de persoane impozabile neînregistrate în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității (punctele 2-4 Anexa 1).

Recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute atât de pct. 2-4 din Ordinul nr. 5/2010 cât și cele prevăzute de pct. 50 alin. (5), (6) și (7) din H.G. nr. 44/2004, deoarece:

Ca urmare a demersurilor făcute de organele fiscale s-au obținut următoarele informații: SC I. SRL a transmis dovada înregistrării ca reprezentant fiscal în scopuri de T.V.A. și nu în scopul rambursării T.V.A., așa cum rezultă din certificatul de înregistrare în scopuri de T.V.A. - SC I. SRL este desemnată reprezentant fiscal potrivit art. 150 alin. (7) lit. b) din C. fisc. - reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

Toate acestea dovedesc că SC I. SRL nu este înregistrată în scopul rambursării T.V.A. în baza art. 147

2

alin. (1) lit. b) din C. fisc.

Rambursarea T.V.A. către o persoană impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, stabilită în afara Comunității, nu poate fi efectuată în situația în care persoana juridică română care a depus cererea de rambursare nu a solicitat/dobândit calitatea de reprezentant fiscal în scopul rambursării, anterior depunerii cererii de rambursare.

II. În recursul declarat de F. București - H. a fost invocat art. 488 C. proc. civ., respectiv că „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”, dar s-a precizat că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, acesta nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 488, iar instanța va avea posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 488

1

C. proc. civ.

În primul rând, a fost criticată soluția instanței de fond sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea Deciziei nr. 39 din 7 mai 2013 emisă de E. Alba privind soluționarea contestației formulate de SC I. SRL ca reprezentant fiscal pentru SC A. SARL.

Având în vedere că actul contestat este emis de F. Brașov - G. Alba, F. București nu are calitate procesuală pasivă în raportul dedus judecății deoarece acțiunea în contencios administrativ prin care se solicită anularea unui act se formulează în contradictoriu cu instituția emitentă a acestora.

Pe fondul cauzei s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea soluției aspectele pe care le-a invocat.

Au fost invocate prevederile art. 147

2

alin. (1) lit. b) C. fisc., pct. 50 alin. (5) din Normele de aplicare a C. fisc. și pct. 2-4 - Anexa 1 a Ordinul J. nr. 5/2010 și s-a spus că pentru societatea nerezidentă SC A. SARL, SC I. SRL este desemnat reprezentant fiscal conform prevederilor art. 150 alin. (1) lit. b) din C. fisc., adică „reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei”.

Din analiza copiei formularului 010 „Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică” rezultă că SC I. SRL solicită să fie reprezentant fiscal pentru SC A. SARL și nu reprezentant al acesteia în scopul rambursării T.V.A. și, de aceea, în mod corect a fost respinsă cererea de rambursare a T.V.A. pentru contribuabilul SC A. SARL.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, respingând acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei de rambursare a T.V.A. pentru persoanele impozabile înregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, respingerea capătului de cerere ca neîntemeiat.

Intimata SC A. SARL a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea celor două recursuri ca neîntemeiate, să fie menținută ca legală și temeinică sentința atacată și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din 30 septembrie 2015 au fost admise în principiu recursurile și a fost fixat termen de judecată cu citarea părților în ședință publică.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a deciziei de rambursare a T.V.A. pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității din 17 februarie 2012 emisă de C. București - D. și a Deciziei nr. 39 din 7 mai 2013 privind soluționarea contestației depuse de SC A. SARL emisă de E. Alba.

S-a solicitat și obligarea pârâtei C. București - D. la rambursarea T.V.A. în favoarea reclamantei T.V.A. în cuantum de 1.017.425 lei.

Instanța de fond a anulat actele contestate și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la rambursarea T.V.A. în sumă de 1.017.425 lei.

În cele două recursuri a fost criticată soluția instanței de fond în ceea ce privește admiterea cererii de către instanța de fond și cum criticile sunt comune, acestea vor fi analizate și verificată greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a F. București, excepție invocată de această recurentă.

Criticile recurentei F. București ce vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități sunt nefondate.

Așa cum s-a arătat, acțiunea formulată de reclamantă în fața instanței de fond a vizat două acte emise de două autorități publice și de aceea, au fost indicate în calitatea lor de emitente ale celor două acte ce se solicită a fi anulate.

Într-adevăr, inițial, prin întâmpinarea adresată Tribunalului Alba, F. București a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea Deciziei nr. 39 din 7 mai 2013 emisă de E. Alba-Iulia, dar tribunalul nu s-a pronunțat asupra ei, deși este o excepție absolută de fond și peremptorie.

Chiar dacă recurenta susține că soluția instanței de fond este greșită sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, pentru că ea a fost reiterată în cadrul recursului, va fi analizată.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, iar în cazul litigiilor de contencios administrativ calitatea procesuală pasivă o dobândește instituția sau autoritatea publică emitentă a actului administrativ în sens larg, adică inclusiv actele administrative asimilate, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. c) raportat la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că recurenta F. București este emitenta Deciziei de rambursare nr. 430365/A din 17 februarie 2012, a cărei anulare se cere, are calitate procesuală pasivă în cauză.

În condițiile în care s-a solicitat anularea a două acte administrative emise de către două instituții publice diferite, reclamanta nu era obligată să indice care dintre pârâte au calitate procesuală pasivă pentru fiecare capăt de cerere în parte, așa cum s-ar deduce din cele susținute de recurenta F. București.

În ceea ce privește criticile ce vizează fondul cauzei, se constată că acestea sunt nefondate, iar hotărârea instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum susțin recurentele.

Prin decizia de rambursare a taxei pe valoare adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității din 17 februarie 2012 emisă de C. București - D. a fost respinsă la rambursare suma de 1.017.425 lei pe motiv că SC I. SRL nu era înregistrat ca reprezentant fiscal pentru SC A. SARL în vederea rambursării T.V.A.

Contestația formulată de SC A. SARL împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 39/ 7 mai 2013 emisă de E. Alba.

Potrivit art. 147

2

alin. (1) lit. b) C. fisc.: „(1) În condițiile stabilite prin norme: b) persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri și achiziții de bunuri/ servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile țării unde este stabilită, persoana impozabilă stabilită în România ar avea același drept de rambursare în ceea ce privește T.V.A. sau alte impozite/ taxe similare aplicate în țara respectivă”.

Conform pct. 50 alin. (1) din Normele de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare: „În baza art. 147

2

alin. (1) lit. b): „persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri T.V.A. în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri și achiziții de bunuri mobile corporale și de servicii, efectuate în România. Taxa pe valoarea adăugată se rambursează de către România, dacă persoana impozabilă respectivă îndeplinește următoarele condiții:

a) pe parcursul perioadei de rambursare nu a avut în România sediul activității sale economice sau un sediu fix de la care să fi efectuat operațiuni economice sau, în lipsa unor astfel de sedii fixe, domiciliul sau ședința sa obișnuită;

b) pe parcursul perioadei de rambursare nu a livrat bunuri și nu a prestat servicii considerate ca fiind livrate/prestate pe teritoriul României. (...)".

La alin. (5) al pct. 50 din H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, se stipulează în mod clar, fără echivoc, faptul că, pentru a îndeplini condițiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă înregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de T.V.A. în România trebuie să desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării.

Prevederile legale în cauză sunt reluate și explicitate prin Ordinul președintelui B. nr. 5/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității:

- pct. 2: „Pentru a beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la pct. 50 alin. (1) din normele metodologice și să își desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării, potrivit pct. 50 alin. (5) din aceleași norme”.

- pct. 3: "Reprezentantul solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată prin completarea și depunerea formularului 313 "Cerere de, rambursarea pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității", cod J. 14.13 martie 02/13, prevăzut în Anexa nr. 11 la ordin".

- pct. 4.1.: "Reprezentantul desemnat în scopul rambursării trebuie să înregistreze la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal actul de împuternicire în formă autentică, potrivit dispozițiilor art. 18 C. proc. fisc."

- pct. 4.3.: "În vederea înregistrării fiscale, reprezentantul desemnat depune la organul fiscal competent declarația de înregistrare fiscală, potrivit dispozițiilor legale în vigoare."

- pct. 4.5.: "Codul de înregistrare fiscală atribuit reprezentantului va fi utilizat numai pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată persoanei reprezentate, stabilită în afara Uniunii Europene”.

Ordinul nr. 5 din 4 ianuarie 2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a T.V.A. formulate de către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității la pct. 2.4 din Anexa 1 prevede că: „Pentru a beneficia de rambursarea taxei pe valoare adăugată achitate, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la pct. 50 alin. (5) din normele metodologice și să își desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării, potrivit pct. 50 alin. (5) din aceleași norme.

Reprezentantul solicită rambursarea taxei pe valoarea adăugată prin completarea și depunerea formularului 313: "Cerere de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de în România, stabilite în afara Comunității", cod J. 14.13 martie 02/13, prevăzut în Anexa II la ordin.

Reprezentantul desemnat în scopul rambursării trebuie să înregistreze la organul fiscal în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal actul de împuternicire în formă autentică, potrivit dispozițiilor art. 18 C. proc. fisc.

Conținutul și limitele reprezentării sunt cele stabilite prin lege, respectiv de pct. 50 alin. (6) și (7) din normele metodologice.

În vederea înregistrării fiscale, reprezentantul desemnat depune la organul fiscal competent declarația de înregistrare fiscală, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.

Comunicarea certificatului de înregistrare fiscală se face fie la sediul organului fiscal, prin prezentarea reprezentantului, fie prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Codul de înregistrare fiscală atribuit reprezentantului va fi utilizat numai pentru rambursarea taxei pe valoarea adăugată persoanei reprezentate, stabilită în afara Uniunii Europene.

Instanța de fond, după analiza acestor dispoziții a considerat că deciziile contestate în cauză sunt nelegale deoarece au fost îndeplinite toate formalitățile prevăzute de lege, iar lipsa de diligență a organelor fiscale, care nu au acordat societății SC I. SRL și calitatea de reprezentant în România în scopul rambursării T.V.A. nu poate fi folosită ca justificare obiectivă a soluției de respingere a cererii de rambursare și că, în analiza calității de reprezentant în scopul rambursării, acestea au dat dovadă de un formalism excesiv, invocând practic propria culpă și lipsă de diligență manifestate cu prilejul soluționării cererii de desemnare a SC I. SRL în această calitate.

Din analiza probelor depuse la dosar se constată că sunt nefondate criticile recurentelor ce vizează această soluție a instanței de fond.

Astfel, s-a făcut dovada că au fost respectate prevederile pct. 2 din Ordinul nr. 5/2010 pentru că persoana impozabilă și-a desemnat un reprezentant în România în scopul rambursării.

Pct. 3 din același ordin a fost respectat pentru că reprezentantul a solicitat rambursarea taxei pe valoare adăugată prin completarea și depunerea formularului 313: „Cereri de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității” (fila 10-15, Dosar nr. x/107/2013 al Tribunalului Alba).

Conform pct. 4.1. din Ordinul nr. 5/2010 reprezentantul desemnat în scopul rambursării a înregistrat la organul fiscal actul de împuternicire în formă autentică, potrivit art. 8 C. proc. fisc.

Aceste aspecte nu au fost contestate de către organele fiscale ci respingerea cererii de rambursare a avut ca temei faptul că, deși SC I. SRL era desemnat reprezentant fiscal în România al SC A. SARL Elveția, nu a făcut dovada că a fost desemnat reprezentant al acesteia în scopul rambursării de T.V.A.

Chiar organele fiscale recunosc faptul că SC I. SRL a depus la D. sector 6 declarația de înregistrare fiscală Cod 010 însoțită de acordul de a fi desemnată reprezentant fiscal pentru SC A. SARL pentru depunerea Declarației 313, ce viza chiar cererea de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de T.V.A. în România, stabilite în afara Comunității.

Practic, se reproșează reprezentantului fiscal că în declarația fiscală Cod 010 depusă la D. sector 6 a bifat greșit datele, fără respectarea Anexei 2 din Ordinul J. nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor cu modificările și completările ulterioare și chiar s-a susținut că împuternicirea eliberată de SC A. SARL Elveția din 17 iunie 2009 ar viza înregistrarea SC I. SRL ca reprezentant fiscal și nu ca reprezentant în scopul rambursării T.V.A.

Însă, potrivit împuternicirii (fila 49 Dosar nr. x/107/2013 al Tribunalului Alba) SC A. SARL cu sediul în Elveția a împuternicit SC I. SRL pentru următoarele formalități:

- înregistrarea ca reprezentant fiscal al firmei SC A. SARL în România;

- întocmirea, semnarea și depunerea tuturor actelor necesare legate de rambursarea T.V.A. în baza prevederilor Directivei nr. 13 - 86/560/EEC și a altor documente necesare pentru respectarea obligațiilor fiscale;

- reprezentarea SC A. SARL în fața autorității fiscale române și recepționarea oricăror documente, corespondență și oricăror notificări în relația cu rambursarea T.V.A.;

- întocmirea și înregistrarea contestațiilor în cazul unor decizii negative emise de autoritățile fiscale române în relație cu rambursarea T.V.A.;

- încasarea sumei T.V.A. acceptată spre rambursare în baza prevederilor Directivei nr. 13 - 86/560/EEC.

Deși din această împuternicire rezultă cu certitudine desemnarea SC I. SRL ca reprezentant fiscal și reprezentant în scopul rambursării de T.V.A., motivul invocat de organele fiscale ce vizează greșita completare a declarației fiscale Cod 010 este unul excesiv de formalist, dar și contrar dispozițiilor vechiului C. proc. fisc., respectiv art. 7 alin. (3) și (5) și art. 12.

Potrivit art. 7 alin. (3) din V.C.P.F.: „Organul fiscal are obligația să examineze în mod obligatoriu starea de fapt, precum și să îndrume contribuabilul pentru depunerea declarațiilor și a altor dovezi, pentru corectarea declarațiilor sau a documentelor ori de câte ori este cazul”.

Alin. (5): „Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislației fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din inițiativa organului fiscal”.

Conform art. 12 din V.C.P.F.: „Relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credință, în scopul realizării cerințelor legii”.

Chiar și în ipoteza în care SC I. SRL ar fi completat greșit declarația fiscală Cod 010, organul fiscal verificând împuternicirea, ar fi putut să constate că aceasta nu a fost desemnată ca reprezentant pentru plata T.V.A. ci pentru rambursarea T.V.A. și să solicite contribuabilului, în baza rolului său activ, corectarea declarațiilor, să emită certificat de înregistrare fiscală și să atribuie cod de înregistrare ca reprezentant pentru rambursarea T.V.A.

O altă soluție ar nesocoti principiile generale aplicabile în materie de fiscalitate, relevate și în jurisprudența Curții Europene de Justiție, respectiv principiul prevalenței substanței asupra formei.

În baza acestui principiul, relevat și aplicat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza 146/05, dar și în jurisprudența sa ulterioară, autoritățile publice nu pot aduce restrângeri drepturilor individuale sau impune obligații pe considerente pur formale, în măsura în care acestea nu sunt dublate de considerente ce țin de substanța raporturilor sociale cărora li se adresează, astfel că nu se pot restrânge drepturi dintr-un formalism excesiv și, de aceea, soluția instanței de fond este corectă.

Deși recurenta F. București a invocat și aplicarea art. 488

1

C. proc. civ. se constată că nu există asemenea dispoziții în C. proc. civ., iar motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sunt numai de nelegalitate, iar instanța nu poate examina cauza sub toate aspectele, așa cum solicită recurenta.

Apreciind că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale, în baza art. 497 raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele F. Brașov, prin G. Alba și E. București - H. împotriva sentinței civile nr. 116/2014 din 25 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2016.